<HTML>

<BODY>

<FONT FACE="ARIAL">

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((157))</B>

<P ALIGN="CENTER">STUDIUL VI
<P ALIGN="CENTER"><B>BABILONUL ÎNAINTEA MARII CURŢI DE JUSTIŢIE
<P ALIGN="CENTER">CONFUZIA LUI &#151; ECLESIASTICĂ</B>

<BLOCKQUOTE>
<P ALIGN="JUSTIFY">biserica adevărată, cunoscută domnului, nu are deloc parte
de judecăţile babilonului &#151; situaţia
religioasă a creştinătăţii nu prezintă nici un contrast optimist cu
situaţia politică &#151; marea confuzie &#151; responsabilitatea de a conduce
apărarea îi revine clerului &#151; spiritul marii reforme este mort &#151;
preoţii şi poporul sunt în aceeaşi situaţie &#151;
acuzaţiile aduse &#151; apărarea &#151; este
propusă o confederaţie &#151; sfârşitul căutat &#151; mijloacele
adoptate &#151; spiritul general al compromisului &#151; judecata merge
împotriva instituţiilor religioase ale creştinătăţii
</BLOCKQUOTE>

<P ALIGN="JUSTIFY">„Stăpânul i-a zis: «Rob rău, te voi judeca după cuvintele
tale!»” Luca 19:22.
<P ALIGN="JUSTIFY">ÎN TIMP CE aici analizăm judecata actuală a
marii biserici creştine nominale, să nu uităm că există şi o
Biserică adevărată a lui Cristos, aleasă, preţioasă, consacrată
lui Dumnezeu şi adevărului Său în mijlocul unei
generaţii strâmbe şi sucite. Ei nu sunt cunoscuţi lumii ca un
corp compact; dar ca indivizi sunt cunoscuţi Domnului,
care judecă nu doar după ce se vede cu ochiul şi ce se aude
cu urechea, ci care discerne şi judecă gândurile şi
intenţiile inimii. Şi oricât de larg ar putea fi ei răspândiţi, fie că
stau singuri ca „grâu” în mijlocul neghinei, sau împreună cu
alţii, ochiul lui Dumnezeu este întotdeauna asupra lor. Locuind
<B>((158))</B>
în locul tainic al Celui-Prea-Înalt (sfinţiţi, puşi deoparte
cu totul pentru Dumnezeu), ei vor locui sub umbra
Celui Atotputernic, în timp ce marile sisteme religioase
care-I poartă numele în necredincioşie au parte de
judecăţile Domnului (Ps. 91:1; 14-16). Aceştia nu au parte de
judecata marelui Babilon, ci sunt iluminaţi înainte şi chemaţi
afară din el (Apoc. 18:4). Această clasă este descrisă şi în
mod fericit mângâiată în Psalmul 91 şi 46. În mijlocul
multor declaraţii de evlavie numai formale şi prefăcute,
ochiul veghetor al Domnului discerne pe cei adevăraţi şi-i
conduce în păşuni verzi şi la ape liniştite, şi face ca inimile lor să
se bucure în adevărul Său şi în iubirea Sa. „Domnul
cunoaşte pe cei care sunt ai Săi” (2 Tim. 2:19); în estimarea Sa,
ei constituie adevărata Biserică, Sionul pe care Domnul
l-a ales (Ps. 132:13-16) şi despre care este scris: „Sionul
aude lucrul acesta şi se bucură; fiicele lui Iuda se înveselesc
de judecăţile Tale, Doamne” (Ps. 97:8). Domnul îi va conduce
în siguranţă cum îşi conduce un păstor oile. Dar în timp
ce avem în minte că există o astfel de clasă &#151; o
Biserică adevărată, ai cărei membri, fiecare dintre ei, sunt
cunoscuţi şi dragi Domnului, fie că nouă ne sunt cunoscuţi
sau necunoscuţi, aceştia trebuie să fie ignoraţi aici când
analizăm ceea ce declară ei că sunt şi ceea ce lumea recunoaşte
ca biserică, şi la ceea ce profeţii se referă sub multe
nume semnificative care descriu marea biserică nominală
căzută din har, şi când observăm judecăţile lui Dumnezeu
asupra ei în acest timp de seceriş al Veacului Evanghelic.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dacă puterile civile ale creştinătăţii sunt dezorientate
şi strâmtorarea neamurilor este vizibilă peste tot,
situaţia religioasă desigur că nu prezintă nici un contrast
optimist de pace şi securitate; căci eclesiasticismul modern,
asemenea neamurilor, este prins în plasa ţesută de el însuşi.
Dacă neamurile, după ce au semănat în vânt seminţele
nedreptăţii, sunt gata să secere o recoltă abundentă într-o furtună de necaz,
<B>((159))</B>
marea biserică nominală, creştinătatea eclesiastică, care
a participat la semănat, va participa şi la secerat.
<P ALIGN="JUSTIFY">Marea biserică nominală de mult a învăţat ca
doctrine preceptele oamenilor; şi, ignorând în mare măsură
Cuvântul lui Dumnezeu ca singura regulă de credinţă şi de
viaţă evlavioasă, a vestit cu îndrăzneală multe doctrine care
se contrazic şi care dezonorează pe Dumnezeu, şi a
fost necredincioasă faţă de măsura de adevăr pe care l-a
reţinut. Ea n-a cultivat şi n-a manifestat spiritul lui Cristos şi
a absorbit larg spiritul lumii. A lăsat jos barierele staulului
şi a chemat înăuntru caprele, şi chiar a încurajat lupii să
intre şi să-şi facă lucrarea lor rea. I-a plăcut să lase pe Diavol
să semene neghină printre grâu şi acum are parte de
roadele semănării sale &#151; de câmpul înfloritor de neghină.
Există puţină apreciere faţă de relativ puţinele spice de
„grâu” rămase acolo şi aproape nu se face nici un efort de a
împiedica sufocarea lor de către „neghină”. „Grâul” şi-a
pierdut valoarea pe piaţa creştinătăţii, şi copilul lui
Dumnezeu umilit, credincios, constată că este, ca şi Domnul
lui, dispreţuit şi respins de oameni şi rănit în casa
presupuşilor săi prieteni. Formele de evlavie iau locul puterii ei
şi ritualurile atrăgătoare înlocuiesc închinarea din inimă.
<P ALIGN="JUSTIFY">Cu mult timp în urmă doctrinele contradictorii au
împărţit biserica nominală în numeroase secte antagoniste,
fiecare pretinzând a fi unica biserică adevărată pe care a
sădit-o Domnul şi apostolii, şi împreună au reuşit să dea lumii
o denaturare atât de exagerată a caracterului şi
planului Tatălui nostru ceresc, încât mulţi oameni inteligenţi se
întorc cu dezgust şi-L dispreţuiesc pe Creatorul, şi chiar
încearcă să-I nege existenţa.
<P ALIGN="JUSTIFY">Biserica Romei, cu infailibilitate asumată, pretinde
că scopul divin este să chinuiască veşnic în foc şi pucioasă
pe toţi „ereticii” care resping doctrinele ei. Iar pentru alţii
ea furnizează un chin limitat numit Purgatoriu, din care se
<B>((160))</B>
poate obţine o eliberare prin penitenţe, posturi,
rugăciuni, lumânări sfinte, tămâie şi „sacrificiile” bine plătite ale
liturghiei. Ea pune astfel la o parte eficacitatea sacrificiului ispăşitor
al lui Cristos şi pune destinul etern al omului în mâinile
preoţilor uneltitori, care pretind astfel puterea de a deschide cerul
sau a-l închide cui vreau ei. Ea înlocuieşte puterea lui vitală
cu forme de evlavie şi înalţă chipuri şi imagini pentru a fi
adorate de susţinătorii ei în loc să înalţe în inimi pe Dumnezeul
cel nevăzut şi pe iubitul Său Fiu, Domnul şi Mântuitorul
nostru. Ea înalţă o clasă preoţească rânduită de om la conducere
în biserică, în opoziţie cu învăţătura Domnului nostru, „Voi să
nu vă numiţi Rabi fiindcă unul singur este Îndrumătorul
vostru: Hristos; şi voi toţi sunteţi fraţi. Şi «Tată» să nu numiţi pe
nimeni pe pământ, pentru că Unul singur este Tatăl vostru:
Acela care este în ceruri” (Mat. 23:8, 9). De fapt, papalitatea
prezintă cea mai completă contrafacere a adevăratului creştinism şi
cu îndrăzneală pretinde a fi biserica cea adevărată.*
<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY"> *Vol. II, cap. 9 şi Vol. III, cap. 3
<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">Mişcarea „Reformei” a îndepărtat unele dintre
doctrinele false ale papalităţii şi a condus pe mulţi afară din acel
sistem nelegiuit. Reformatorii au atras atenţia asupra
Cuvântului lui Dumnezeu şi au afirmat dreptul la judecată
personală în studiul lui, şi de asemenea a recunoscut în mod
necesar dreptul fiecărui copil al lui Dumnezeu să
propovăduiască adevărul fără autorizarea papilor şi episcopilor, care în
mod fals au pretins succesiune în autoritatea celor
doisprezece apostoli originari. Dar curând acea lucrare bună de
protest împotriva bisericii nelegiuite, anticreştine, false a Romei
a fost biruită de spiritul lumii; şi curând protestanţii,
cum erau numiţi aceştia, au format organizaţii noi,
care, împreună cu adevărurile pe care le găsiseră, au
continuat multe dintre erorile vechi şi au adăugat altele noi; şi
totuşi fiecare a continuat să reţină puţin adevăr. Rezultatul a fost
<B>((161))</B>
un amestec de crezuri contradictorii care se războiau
cu raţiunea, cu Cuvântul lui Dumnezeu şi una cu alta.
Şi deoarece energia investigatoare a perioadei Reformei
s-a stins curând, acestea s-au fosilizat repede şi aşa au
rămas până în ziua de astăzi.
<P ALIGN="JUSTIFY">Pentru a construi şi a continua aceste sisteme
doctrinare eronate de „Teologie Sistematică”, aşa cum o numesc ei,
au fost acordate nestingherit timp şi talent. Oamenii lor
învăţaţi au scris volume masive pentru ca alţii să le studieze în
locul Cuvântului lui Dumnezeu; în acest scop au fost fondate
şi generos înzestrate seminarii teologice; şi de la acestea
au ieşit tineri instruiţi în erorile lor ca să înveţe şi
să întărească poporul în ele. Iar poporul, învăţat să
privească pe aceşti oameni ca fiind slujitorii stabiliţi ai
lui Dumnezeu, succesorii apostolilor, le-au acceptat
cuvintele fără să cerceteze Scripturile cum făceau nobilii
bereeni din zilele lui Pavel (Fapt. 17:11), să vadă dacă
lucrurile date lor ca învăţătură erau aşa.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar acum secerişul acestei întregi semănări a venit,
ziua socotelii a sosit, şi mare este confuzia şi nedumerirea
întregii biserici nominale a fiecărei denominaţii, şi îndeosebi
a clerului, căruia îi revine responsabilitatea de a
conduce apărarea în această zi de judecată în prezenţa
multor acuzatori şi martori, şi, dacă este posibil, de a inventa
un remediu ca să salveze de completa nimicire ceea ce
ei consideră a fi biserica adevărată. Dar în confuzia actuală
şi în dorinţa tuturor sectelor de a avea părtăşie unele cu
altele din motive tactice, ele aproape au încetat să
privească propria lor sectă ca singura biserică adevărată şi
acum vorbesc una de alta ca fiind diferite „ramuri” ale
unicei biserici, în ciuda crezurilor lor contradictorii, care
din necesitate nu pot fi toate adevărate.
<P ALIGN="JUSTIFY">În această oră critică este, vai! un fapt lamentabil
că spiritul sănătos al „Marii Reforme” este mort. Protestantismul
<B>((162))</B>
nu mai este un protest împotriva spiritului lui
anticrist, nici împotriva lumii, a cărnii sau a Diavolului.
Crezurile lui, care sunt în război cu Cuvântul lui Dumnezeu,
cu raţiunea şi una cu alta, şi inconsecvente cu ele însele,
caută să se ascundă de examinarea publică. Lucrările lui
teologice masive nu sunt decât combustibil pentru focul din
această zi de judecată a creştinătăţii. Seminariile teologice
principale ale lui sunt pepiniere de necredinţă, răspândind
molima peste tot. Oamenii lui mari &#151; episcopii, doctorii în
teologie, profesorii de teologie şi cei mai proeminenţi şi mai
influenţi clerici din marile oraşe &#151; devin conducători spre
necredinţă deghizată. Ei caută să submineze şi să distrugă
autoritatea şi inspiraţia sfintelor Scripturi, să înlocuiască planul
de mântuire revelat în ele cu teoria umană a evoluţiei. Ei
caută o asociere mai strânsă cu Biserica Romei şi o imitare a ei,
îi curtează favoarea, îi laudă metodele, îi ascund crimele;
şi făcând astfel, devin uniţi cu ea în spirit. De asemenea
ei sunt în conformitate strânsă şi crescândă cu spiritul
lumii în toate, imitând pompa şi slava deşartă a lumii la care
ei pretind că au renunţat. Remarcaţi desfăşurarea extravagantă în arhitectura, decoraţiunile şi
mobilierul bisercii, datoriile grele pe care acestea le-au atras după
sine, şi cerşitul şi uneltirea constantă după bani pe care
acestea le-au necesitat.
<P ALIGN="JUSTIFY">Un punct de pornire marcant în această privinţă a
fost introducerea în Biserica Metodistă din Lindell Avenue,
St. Louis, Mo., a unei lucrări de artă reprezentând
„Naşterea Domnului”, de R. Bringhurst. Este sculptată în
basorelief deasupra altarului, a marii orgi şi a balconului pentru
cor. Lucrarea se întinde pe o arcadă de partuzeci şi şase
de picioare lăţime şi cincizeci de picioare înălţime, şi
fiecare figură din ea este în mărime naturală. La cel mai înalt
punct al arcadei este figura Fecioarei, stând dreaptă cu
pruncul Isus în braţe. Zburând în afară de la aceste două figuri sunt
<B>((163))</B>
arătaţi serafimi cu trâmbiţe, vestind întronarea. Pe
ambele laturi ale arcadei în sus se află îngeri care se închină
cu aripile întinse. La ambele baze este figura unui înger,
cel din stânga ţinând un sul de pergament cu o ghirlandă
cu inscripţia: „Pace pe Pământ”, şi figura similară
din dreapta purtând cuvintele de încheiere ale
vestirii naşterii: „Bunăvoinţă faţă de oameni”. Un efect în
plus este dat prin faptul că basorelieful este montat pe
o suprafaţă înclinată la 45 de grade spre
congregaţie, scoţând astfel în relief mai accentuat figurile din
studiu şi adâncind proporţional umbrele.
<P ALIGN="JUSTIFY">Ce susţinere, nu numai a spiritului
expunerii extravagante, ci şi a închinării la icoane a Bisericii
Romei! Observaţi de asemenea aranjamentele sălilor de biliard
de pe lângă unele biserici; şi unii slujitori au mers chiar
până acolo încât să recomande introducerea vinurilor uşoare,
iar în unele localităţi sunt îngăduite liber spectacole private
şi piese de teatru.
<P ALIGN="JUSTIFY">În mare parte dintre acestea masele de membri
ai bisericii au devenit uneltele binevoitoare ale clerului;
iar clerul la rândul lui a satisfăcut gusturile şi
preferinţele membrilor lumeşti şi influenţi. Oamenii şi-au
predat dreptul şi datoria de judecată privată şi au încetat
să cerceteze Scripturile pentru a dovedi ce este adevăr, şi
să mediteze asupra legii lui Dumnezeu pentru a discerne
ce este dreptate. Sunt indiferenţi, lumeşti, iubitori de
plăcere mai mult decât iubitori de Dumnezeu: sunt orbiţi
de dumnezeul acestei lumi şi sunt dispuşi să fie conduşi
în orice intrigi care slujesc să prezinte dorinţe şi
ambiţii lumeşti; iar clerul alimentează acest spirit şi-l
satisface pentru avantaj pământesc. Dacă aceste
organizaţii religioase ar cădea, funcţiile şi salariile, prestigiul
şi onorurile clerului care s-a înălţat singur trebuie să
cadă cu ele. De aceea ei sunt tot atât de neliniştiţi acum să
<B>((164))</B>
continue instituţiile creştinătăţii nominale cum
erau cărturarii, fariseii şi învăţaţii legii neliniştiţi să
continue iudaismul, şi pentru aceleaşi motive (Ioan 11:47, 48,
53; Fapt. 4:15-18). Şi din pricina prejudecăţilor şi
ambiţiilor lumeşti, creştinii sunt tot atât de orbiţi faţă de
lumina noii dispensaţii care acum răsare, cum au fost evreii
în zilele primei veniri a Domnului faţă de lumina dispensaţiei
evanghelice care atunci răsărea.

<P ALIGN="CENTER">Acuzaţiile aduse împotriva eclesiasticismului

<P ALIGN="JUSTIFY">Acuzaţiile aduse împotriva bisericii creştine nominale
sunt sentimentele lumii care se trezeşte şi ale creştinilor care
se trezesc, ambii din mijlocul Babilonului şi din afara
limitelor lui teritoriale. Deodată, în ultimii cinci ani mai ales,
critica la adresa bisericii creştine declarate a devenit foarte
vizibilă şi privirea examinatoare a întregii lumi este întoarsă
asupra ei. Această critică este atât de larg răspândită încât toţi
o pot auzi; este chiar în aer, este auzită în
conversaţia particulară, pe străzi, pe căile ferate, în ateliere şi
magazine; circulă în presa zilnică şi este un subiect aprins în
toate ziarele principale, laice şi religioase. Este recunoscută
de către toţi conducătorii bisericii ca o chestiune care
nu prevesteşte nimic bun pentru instituţiile ei; şi se
simte necesitatea de a fi tratată prompt şi înţelept
(conform propriilor lor idei), dacă vreau să ferească instituţiile lor
de pericolul care le ameninţă.
<P ALIGN="JUSTIFY">Biserica creştină nominală este acuzată (1)
<I>de</I> <I>inconsecvenţă</I>. Se remarcă, chiar de către lume,
marea deosebire între pretinsul ei standard de doctrină,
Biblia, şi crezurile ei contradictorii şi în multe privinţe
absurde. Doctrina blasfematoare a chinului veşnic este respinsă
şi nu mai foloseşte ca să împingă pe oameni la biserică
de frică; şi de la un timp sectele presbiteriene şi alte
secte calviniste au fost chiar într-o furtună de critică a crezurilor
<B>((165))</B>
lor onorate de secole şi sunt îngrozitor clătinate.
Cu discuţiile lungi asupra acestui subiect şi cu
încercările disperate de apărare din partea clerului, toţi
sunt familiari. Că sarcina apărării este foarte supărătoare
şi este una pe care ar evita-o cu bucurie, este evident; dar
ei n-o pot evita şi trebuie să conducă apărarea cât pot
de bine. Rev. T. DeWitt Talmage a dat glas
sentimentului popular printre ei când a spus:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Aş vrea ca această controversă nefericită
despre mărturisirea credinţei să nu-i fi fost
<I>impusă</I> bisericii; dar acum, fiindcă este, eu spun, gata cu ea, şi să avem un nou crez”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Cu altă ocazie acelaşi domn a spus:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Declar, o dată pentru totdeauna, că toată
această controversă de peste tot din creştinătate este diabolică
şi satanică. Este în curs o încercare diabolică de a
dezbina biserica; şi dacă nu se opreşte va câştiga pentru Biblie
un dispreţ egal cu cel pentru un almanah din 1828 care
spunea ce vreme a fost cu şase luni înainte şi în ce pătrar al
lunii este bine să se planteze napi.
<P ALIGN="JUSTIFY">Ce poziţie să luăm în privinţa acestor controverse? Să
stăm în afara lor. În timp ce aceste răscoale religioase sunt
în străinătate, să stăm acasă şi să ne ocupăm de afaceri.
Ei bine, cum aşteptăm ca un om de numai cinci sau şase
picioare înălţime să-şi facă drum printr-un ocean de o mie de
picioare adâncime? ... Tinerii care intră acum în slujire sunt
lansaţi în cea mai densă ceaţă care a cuprins vreodată o
coastă. Problema pe care doctorii încearcă s-o rezolve nu va
fi rezolvată până în <I>ziua de după ziua
judecăţii”</I>.
<P ALIGN="JUSTIFY">Foarte adevărat; <I>ziua de după ziua
judecăţii</I> va vedea toate aceste chestiuni care produc dezorientare rezolvate,
iar adevărul şi dreptatea stabilite pe pământ.
<P ALIGN="JUSTIFY">Iritarea produsă de sarcina apărării şi spaima de
rezultat au fost de asemenea foarte puternic exprimate
într-o rezoluţie a clericilor presbiterieni adunaţi în Chicago, nu
<B>((166))</B>
mult după ce a venit chemarea la judecată. Rezoluţia
spune după cum urmează:
<P ALIGN="JUSTIFY"><I>„S-a hotărât</I>: Că noi privim cu tristeţe controversele
care tulbură iubita noastră biserică, fiind dăunătoare
reputaţiei, influenţei şi folosului ei, şi fiind încărcate, dacă se
continuă, cu dezastru, nu numai pentru lucrarea propriei
noastre biserici, ci şi pentru creştinismul nostru comun. De
aceea, sfătuim serios pe fraţii noştri ca pe de o parte să
evite aplicarea de noi teste de ortodoxie, folosirea aspră a
puterii şi reprimarea căutării oneste şi devotate a adevărului,
iar pe de altă parte sfătuim urgent pe fraţii noştri
împotriva repetării asupra bisericii a teoriilor neverificate,
a întrebărilor de dispută îndoielnică, şi în special unde
acestea au, sau în vreo împrejurare ar putea avea, o tendinţă de
a destabiliza credinţa celor neînvăţaţi în Sfintele
Scripturi. <I>De dragul bisericii noastre şi a tuturor intereselor
şi activităţilor ei preţioase, cerem cu seriozitate un acord şi
o încetare a litigiilor eclesiastice”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Presbiterian Banner</I> de asemenea a publicat
următoarea referire tristă la ea, care conţine câteva
recunoaşteri remarcabile a condiţiei spirituale nesănătoase a
bisericii presbiteriene. Ea spune:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Un deranj sau o alarmă într-un spital sau azil s-ar
putea dovedi fatale pentru unii dintre pacienţii lor. Un domn
în vârstă dintr-o instituţie de binefacere s-a amuzat o
vreme bătând într-o tobă înainte de răsăritul soarelui.
Autorităţile i-au cerut în final acestui «frate drăguţ» să meargă
cu instrumentul său la o distanţă respectabilă.
Aceasta ilustrează de ce unii pastori serioşi devin gravi când se
iveşte un deranj în biserică. <I>Biserica este ca un spital unde
sunt adunate persoane bolnave de păcat care, într-un
sens spiritual, sunt febrile, leproase, paralizate, rănite şi
pe jumătate moarte.</I> Un deranj cum este tulburarea
crudă actuală care emană de la unele dintre Seminariile
Teologice, poate distruge unele suflete care trec acum printr-o criză.
<B>((167))</B>
<P ALIGN="JUSTIFY">Vrea profesorul Briggs, îl rugăm, să umble încet şi să
meargă mai încolo cu toba sa?”
<P ALIGN="JUSTIFY">Biserica nominală este acuzată (2) de o lipsă marcantă
de acea pietate şi evlavie pe care ea o declară, deşi este
admis faptul că se află ici şi colo câteva suflete cu adevărat
pioase printre cei neînsemnaţi. Falsul şi ipocrizia sunt
într-adevăr supărătoare, iar bogăţia şi aroganţa fac foarte vizibil faptul
că săracii nu sunt bineveniţi în templele pământeşti înălţate
în numele lui Cristos. Masele poporului au descoperit acest
lucru şi se uită în Bibliile lor să vadă dacă acesta a fost spiritul
marelui Fondator al Bisericii; şi de acolo au aflat că una dintre
dovezile pe care le-a dat că El era Mesia a fost că „săracilor li se
predica evanghelia”; că El le-a spus urmaşilor Săi: „Pe săraci îi
aveţi totdeauna cu voi”; şi că ei nu trebuiau să arate nici o
preferinţă pentru omul cu un inel de aur sau cu o haină mai bună etc.
Ei au găsit regula de aur, de asemenea, şi au aplicat-o la
conduita bisericii, colectiv şi individual. Astfel, în lumina Bibliei, ei
ajung repede la concluzia că biserica este căzută din har. Şi atât
de vizibilă este concluzia, încât apărătorii ei constată că
sunt cuprinşi de confuzie.
<P ALIGN="JUSTIFY">Biserica nominală este acuzată (3) de neputinţa de
a realiza ceea ce a pretins a fi misiunea ei; şi anume,
să convertească lumea la creştinism. Cum a descoperit
lumea că a venit timpul când lucrarea bisericii ar trebui să
arate ceva semne de încheiere pare inexplicabil; dar cu
toate acestea, întocmai cum la sfârşitul Veacului Iudeu
toţi oamenii erau în aşteptarea unei mari schimbări gata să
aibă loc (Luca 3:15), tot aşa acum, la sfârşitul
Veacului Evanghelic, toţi oamenii sunt în aşteptare similară. Ei
îşi dau seama că suntem într-o perioadă de tranziţie
şi horoscopul secolului al XX-lea este plin de teroare şi
de presimţiri ale unor schimbări revoluţionare mari.
Neliniştea actuală a fost în mod convingător exprimată de
către distinsul Henry Grady, într-o cuvântare elocventă în
faţa Societăţilor Universitare, Charlottesville, Va.
<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((168))</B>
<P ALIGN="JUSTIFY">Cuvintele lui au fost: „Suntem în revărsatul zorilor.
... Stelele fixe se sting de pe cer şi noi bâjbâim într-o
lumină nesigură. Odată cu noaptea au venit forme ciudate.
Căile stabilite s-au pierdut, drumurile noi sunt confuze
şi câmpurile care se lărgesc se pierd în depărtare.
Neliniştea zorilor ne împinge încoace şi încolo; dar îndoiala
pândeşte în mijlocul confuziei, şi chiar pe cărările bătătorite
mulţimile în mişcare s-au oprit, şi din umbră sentinelele strigă:
«Cine vine acolo?» În obscuritatea dimineţii lucrează
forţe extraordinare. Nimic nu este statornic sau
aprobat. Miracolele din prezent dezmint adevărurile simple
din trecut. Biserica este asediată din afară şi trădată
dinăuntru. În spatele curţilor de justiţie arde mocnit
torţa răzvrătitului şi se întrezăreşte
spânzurătoarea anarhiştilor. Guvernul este controversa partizanilor şi prada
jefuitorilor. Industria se zbate în strânsoarea monopolului,
iar comerţul este încătuşat de limitări. Oraşele sunt
umflate, iar câmpurile sunt distruse. Splendoarea se revarsă
din castel, iar sărăcia pândeşte în casă.
Fraternitatea universală se topeşte, iar oamenii se îngrămădesc în
clase. Fluierul nihilistului tulbură ascunzişul, iar vuietul
gloatei murmură de-a lungul şoselei”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Este imposibil ca biserica să nege că sfârşitul veacului,
ziua socotelii a venit; căci, fie că discerne timpul în lumina
profeţiei fie că nu, faptele judecăţii îi sunt impuse şi problema va
fi înţeleasă înainte de încheierea acestei perioade de seceriş.

<P ALIGN="CENTER">Elesiasticismul ia poziţie şi indirect dă socoteala

<P ALIGN="JUSTIFY">Biserica ştie că ochii întregii lumi sunt îndreptaţi
spre ea; că într-un fel s-a descoperit că în timp ce pretindea
că însărcinarea ei este să convertească lumea, a sosit
timpul când, dacă aceasta este misiunea ei, lucrarea aceea ar
trebui să fie aproape dacă nu complet împlinită, şi că de fapt
nu prea se deosebeşte de lume, decât în declaraţie.
<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((169))</B>
<P ALIGN="JUSTIFY">Presupunând că aceasta este misiunea ei actuală, ea
a pierdut din vedere scopul real al acestui Veac Evanghelic,
şi anume, să „predice evanghelia aceasta a Împărăţiei în
toată lumea <I>ca o mărturie</I> pentru toate popoarele” şi să ajute
la chemarea şi pregătirea unei „turme mici” care să
constituie (cu Domnul ei) acea Împărăţie Milenară care va
binecuvânta toate familiile pământului (Mat. 24:14; Fapt. 15:14-17).
Ea se confruntă cu faptul că după optsprezece secole este
mai departe de rezultatele cerute de pretenţiile ei decât a fost
la încheierea secolului întâi. Prin urmare justificările,
scuzele, o considerare şi o reexaminare a socotelilor, o redresare
a faptelor şi pronosticări extravagante ale marilor
realizări din viitorul foarte apropiat sunt acum la ordinea
zilei, deoarece, forţată de spiritul interogării şi examinării
din aceste timpuri, ea se străduieşte să vorbească în
apărarea sa în faţa numeroşilor ei acuzatori.
<P ALIGN="JUSTIFY">Pentru a face faţă acuzaţiei de inconsecvenţă a
doctrinei cu standardul ei recunoscut, Biblia, o vedem în
mare încurcătură; căci ea nu poate nega conflictul crezurilor
ei. Aşa că recurge la diferite metode, pe care oamenii
chibzuiţi nu întârzie să le observe ca dovezi ale marii ei
încurcături. Există mare dorinţă din partea tuturor denominaţiilor
să se ţină de vechile crezuri fiindcă ele sunt funiile prin
care au fost legate împreună în organizaţii distincte; şi a
le distruge pe acestea deodată, ar însemna a
dizolva organizaţiile; totuşi clericii sunt foarte mulţumiţi să
spună cât este posibil de puţin despre ele, căci sunt foarte
ruşinaţi de ele în lumina cercetătoare a acestei zile de judecată.
<P ALIGN="JUSTIFY">Unii sunt atât de ruşinaţi de ele, încât, uitând
prudenţa lor lumească, favorizează îndepărtarea lor cu totul. Alţii
sunt mai conservatori şi gândesc că este mai prudent să
renunţe la ele treptat, iar în locul lor să introducă treptat
doctrine noi, să le îmbunătăţească, să le revizuiască etc. Fiecare
este familiar cu îndelungatele discuţii despre revizuirea crezului
<B>((170))</B>
presbiterian. La fel este şi cu încercările criticilor
radicali, cum se numesc ei înşişi, de a submina autoritatea
şi inspiraţia Scripturilor sacre şi de a sugera o inspiraţie
a secolului al douăzecilea şi o teorie a evoluţiei
complet subversivă pentru planul divin de mântuire din
căderea adamică pe care Biblia o afirmă, dar pe care ei o
neagă. Apoi există o altă clasă, şi încă mare, de clerici
care favorizează o telogie eclectică sau de compromis, care
trebuie să fie din necesitate foarte scurtă şi foarte liberală,
obiectivul ei fiind să renunţe la toate obiecţiile tuturor
religioniştilor, creştini şi păgâni, şi, dacă este posibil, „să-i aducă pe
toţi într-o tabără”, cum au exprimat unii. Din partea unei
clase largi există o laudă generală cu lucruri mari pe cale să
fie îndeplinite prin mijloace recent puse în acţiune, dintre
care ideea centrală este unirea sau cooperarea creştină; şi
când aceasta este asigurată &#151; cum suntem asiguraţi că va
fi curând &#151; atunci convertirea lumii la creştinism, după
cum se susţine, va urma repede.
<P ALIGN="JUSTIFY">Acuzaţia de lipsă a pietăţii şi a vieţii evlavioase este
de asemenea întâmpinată cu laudă &#151; laudă cu „multe
fapte minunate” care adesea sugerează cuvintele de reproş
ale Domnului relatate în Matei 7:22, 23. Dar această
laudă foloseşte foarte puţin intereselor Babilonului, din cauză
că lipsa spiritului legii lui Dumnezeu a iubirii este, vai!
prea supărător de vizibilă ca să fie ascunsă. Apărarea în
ansamblu face doar mai vizibilă deplorabila stare a bisericii
decăzute. Dacă acest mare eclesiasticism ar fi de fapt
adevărata Biserică a lui Dumnezeu, cât de vizibil ar fi eşecul
planului divin de a alege un popor pentru numele Său!
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar în timp ce aceste diferite scuze,
justificări, promisiuni şi lăudăroşenii sunt făcute de
biserică, conducătorii ei văd foarte clar că ele nu vor servi
mult timp pentru a o menţine în starea ei actuală
divizată, dezorientată şi confuză. Ei văd că dezintegrarea
şi răsturnarea urmează curând în mod sigur dacă ceva efort
<B>((171))</B>
puternic nu va uni sectele ei şi astfel să-i dea nu numai
o poziţie mai bună în faţa lumii, ci şi o putere crescută
de a-i întări autoritatea. De aceea auzim mult
vorbindu-se de Unitatea Creştină; şi fiecare pas în direcţia
realizării ei este anunţat ca dovadă a creşterii în spiritul iubirii
şi în părtăşia creştină. Mişcarea însă nu este concepută
de iubire şi părtăşie creştină crescândă, ci de frică. Se
vede că furtuna prezisă a indignării şi mâniei se apropie
repede şi diferitele secte se îndoiesc serios de capacitatea lor
de a sta singure în izbitura violentă a furtunii.
<P ALIGN="JUSTIFY">Ca urmare toate sectele favorizează unirea; dar cum
să fie realizată având în vedere crezurile lor contradictorii,
este problema care dezorientează. Sunt sugerate diferite
metode. Una este să se străduiască întâi să unească acele secte
care sunt cele mai asemănătoare în doctrină, ca, de
exemplu, diferitele ramuri ale aceloraşi familii &#151;
presbiterieni, baptişti, metodişti, catolici etc. &#151; ca pregătire pentru
unirea mai largă propusă. Alta este să se cultive în oameni o
dorinţă de unire şi o dispoziţie de a ignora doctrina, şi de a se oferi
o părtăşie generoasă tuturor oamenilor înclinaţi spre
morală şi să se caute cooperarea lor în ceea ce ei numesc
lucrare creştină. Acest sentiment îşi găseşte cei mai serioşi
suporteri printre cei tineri şi de vârstă mijlocie.
<P ALIGN="JUSTIFY">Ignorarea în ultimii ani a multora dintre
doctrinele controversate din trecut a ajutat la dezvoltarea în
biserică a unei clase de tineri care reprezintă pe larg
sentimentul „unirii” creştinătăţii. În necunoştinţă de luptele
sectare din trecut, aceştia nu sunt împovăraţi de
confuzia predominantă printre cei în vârstă în
privinţa preorânduirii, a alegerii, a harului liber etc. Dar ei
au încă învăţăturile din copilărie (iniţial de la Roma şi
din veacurile întunecate), doctrina nimicitoare a
chinuirii veşnice a tuturor celor care nu aud şi nu
acceptă Evanghelia în veacul actual, şi teoria că
misiunea Evangheliei este să convertească lumea în veacul actual
<B>((172))</B>
şi astfel s-o salveze de acel chin. Aceştia sunt legaţi
sub diferite nume &#151; Asociaţiile Creştine ale Tinerilor şi
ale Tinerelor, Societăţile de Străduinţă Creştină,
Ligile Epworth, Fiicele Regelui şi Armatele Mântuirii.
Multe dintre acestea au într-adevăr „râvnă pentru
Dumnezeu, dar nu potrivit cunoştinţei”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Credincioşi vederilor lor eronate, nescripturale,
aceştia plănuiesc o <I>„ridicare socială a
lumii”</I> care să aibă loc imediat. Este lăudabil că eforturile lor nu sunt
pentru rău, ci pentru bine. Marea lor greşeală constă în
urmărirea propriilor lor planuri, care oricât ar fi de binevoitoare
şi înţelepte în estimarea umană, din necesitate le
lipseşte înţelepciunea divină şi planul divin, singurele care vor
fi încununate de succes. Toate celelalte sunt sortite
eşecului. Ar fi spre marea binecuvântare a celor adevăraţi
dintre ei dacă ar putea vedea planul divin, şi anume,
<I>selecţia</I> („alegerea”) unei „turme mici” sfinţite acum, şi în
curând ridicarea lumii prin turma mică atunci când va fi
completă şi mult înălţată, şi când va domni cu Cristos în
calitate de comoştenitoare în Împărăţia Sa Milenară. Dacă
ar putea vedea aceasta, ar avea sau ar trebui să aibă
efect sfinţitor asupra tuturor celor adevăraţi dintre ei &#151;
chiar dacă desigur aceasta ar fi o mică minoritate;
căci majoritatea celor care se alătură acestor societăţi
evident fac aceasta din alte motive decât consacrare şi
devotare întreagă lui Dumnezeu şi serviciului Său &#151; „chiar
până la moarte”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Aceşti tineri creştini, neînvăţaţi în lecţiile istoriei
bisericii şi necunoscători ai doctrinelor, repede sunt de acord cu
ideea „Unirii”. Ei decid: „Greşeala din trecut au fost
doctrinele care au cauzat separări! Să ne unim şi să
ignorăm doctrinele!” Ei nu apreciază faptul că şi în trecut toţi creştinii au
fost dornici de unire, tot atât de dornici ca şi cei de astăzi, dar
ei voiau unire pe baza adevărului, sau altfel nici un fel de
unire. Regula lor de conduită a fost: „Luptaţi pentru credinţa
care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna”; „nu luaţi deloc
<B>((173))</B>
parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ci
mai degrabă dezaprobaţi-le” (Iuda 3; Efes. 5:11). Mulţi
de astăzi nu pot vedea că anumite <I>doctrine</I>
sunt atotimportante pentru adevărata unire printre
adevăraţii creştini &#151; o unire plăcută lui Dumnezeu &#151; că
greşeala trecutului a fost că creştinii au fost prea mult înclinaţi
în favoarea propriilor lor crezuri umane ca să le mai
verifice şi să le corecteze pe acestea şi toate doctrinele
prin Cuvântul lui Dumnezeu.
<P ALIGN="JUSTIFY">Ca atare, unirea sau confederaţia propusă şi căutată,
fiind una care ignoră doctrina Bibliei dar ţine ferm la
doctrinele umane în privinţa chinului veşnic, a nemuririi naturale
etc., şi care este dominată numai de judecata umană în
privinţa obiectivului şi metodelor, este cel mai periculos lucru
care sar putea întâmpla. Sigur va duce la eroare extremă,
fiindcă respinge „învăţăturile lui Cristos” şi „înţelepciunea de
sus”, şi în loc de acestea se bazează pe înţelepciunea propriilor
ei oameni înţelepţi, care este nechibzuinţă când este
opusă sfatului şi metodelor divine. „Înţelepciunea înţelepţilor
lui va pieri.” Isa. 29:14.
<P ALIGN="JUSTIFY">Apoi, de asemenea, sunt multe idei puse în circulaţie
de către clericii progresişti (?) şi de către alţii în
privinţa caracterului şi misiunii bisericii în viitorul
apropiat, propunerea lor fiind să o coboare, chiar mai aproape
decât în prezent, de ideile lumii. Lucrarea ei, se pare, va fi
să atragă lumea neregenerată în ea şi să asigure un
patronaj financiar liberal; şi pentru a face aceasta trebuie puse
la dispoziţie distracţie şi plăcere. Care creştin adevărat
n-a fost şocat de tendinţele în această direcţie, atât cum le
vede acasă, cât şi cum citeşte despre ele că sunt în altă parte.
<P ALIGN="JUSTIFY">Ce dovadă mai puternică am putea avea a
declinului adevăratei evlavii decât ceea ce urmează, de sub pana
unui cleric metodist, publicată într-o revistă metodistă &#151;
<I>The Northwestern Christian Advocate</I> &#151; şi numită de către
editor „o satiră prietenească asupra condiţiilor metodiste
existente”, care admite astfel condiţiile. Dacă este intenţionată ca o
<B>((174))</B>
susţinere sau ca o satiră, nu contează; faptele sunt
fapte, oricine le-ar spune, deşi au forţă îndoită când sunt de
natura unei confesiuni din partea unui slujitor pe care-l
interesează revista propriei biserici. Dăm articolul întreg după
cum urmează, italicele fiind din partea noastră:

<P ALIGN="CENTER">„Unele aspecte ale metodismului american

<P ALIGN="JUSTIFY">Reînsufleţirea religiei în secolul al optsprezecelea sub
conducerea lui Wesley şi Whitefield a purificat tonul moral al rasei
anglo-saxone şi a pus în acţiune noi forţe pentru ridicarea
celor neevanghelizaţi. Istoricii laici, atât englezi cât şi americani,
s-au unit în a pune pe seama mişcării iniţiate de aceşti
bărbaţi remarcabili multe lucruri în privinţa mecanismului bisericii şi
a declaraţiei doctrinei care tinde să răspândească şi să
semene civilizaţia noastră. Doctrina «harului liber» propovăduită de ei
şi de succesorii lor, cu evoluţia experimentelor moderne în
guvernarea laică, a fost una din cele mai populare dogme care au
angajat gândurile oamenilor. Această doctrină a fost în special
contagioasă printre străbunii noştri americani. Aruncând jos jugul regilor
şi dezgustaţi de o biserică naţionalizată şi dominată de preoţi,
ce putea fi oare mai încântător şi mai în armonie cu aspiraţiile
lor politice decât doctrina că fiecare om este liber să-şi facă sau
să-şi strice propriul destin de acum şi din viitor?
<P ALIGN="JUSTIFY">Doctrina «naşterii din nou» asupra căreia au
insistat metodiştii, şi a cărei propovăduire în New England de
către Whitefield a fost ca povestirea unei istorii noi şi
nemaiauzite, a produs de asemenea efecte la care laicii şi chiar cei
nereligioşi au privit cu aprobare. Căci această doctrină nu numai că
cerea o «schimbare a inimii», ci şi o astfel de schimbare în viaţa
zilnică încât să-l facă pe metodist uşor de deosebit de omul din
lume prin comportamentul său. Marele scop pentru care a
existat biserica a fost să «răspândească sfinţenia scripturală
peste aceste ţări». Aceasta a fost inscripţia de pe stindardul ei &#151;
cu acest strigăt de război ea a biruit.
<P ALIGN="JUSTIFY">Un alt motiv al succesului fenomenal al metodismului în
această ţară se găseşte în faptul că oamenii de rând au fost primiţi cu
<B>((175))</B>
bucurie la serviciul lui simplu, popular. Numai cei care
sunt neinstruiţi în ritualuri pot aprecia acest fapt aparent
nesemnificativ dar de fapt foarte important. Să ştii că poţi intra într-o biserică
şi lua parte la un serviciu fără riscul de a-ţi arăta ignoranţa în
privinţa formei şi ceremoniei este de cea mai mare importanţă dacă
n-ai nici o dorinţă să te faci remarcat. Astfel serviciul simplu,
nestudiat al bisericii americane metodiste timpurii a fost exact potrivit
pentru oamenii care abandonaseră numai târziu pompa
religiilor Bătrânului Continent. Mânecile episcopale, pălăriile
sfinte, diademele, coroanele şi robele erau respingătoare pentru
gusturile lor nerafinate şi simple. Religia care i-a învăţat că puteau
să-şi ducă cererile la Atotputernicul fără un intermediar de vreun
fel le-a accentuat demnitatea şi mărimea calităţii lor de oameni şi
a fost atrăgătoare pentru iubirea lor de independenţă.
<P ALIGN="JUSTIFY">Triumfurile marcante ale acestei biserici pot de asemenea
fi atribuite în parte faptului că ea nu lăsase încă jos biciul
cu mici corzi al Învăţătorului. În zilele acelea timpurii era
din când în când câte o curăţire a bisericii de prefăcuţi şi
de nevrednici, care avea un efect foarte sănătos, nu numai
asupra bisericii în sine, ci şi asupra comunităţii din jur. Căci
după furtunile care adesea însoţeau «respingerea» celor fără
credinţă, atmosfera morală a întregii zone era purificată şi chiar
cei batjocoritori vedeau că a fi membru în biserică însemna ceva.
<P ALIGN="JUSTIFY">Un factor care de asemenea a ajutat la succesul despre
care scriu a fost peregrinajul simplu pentru slujire care se
făcea atunci. Fără îndoială în zilele acelea erau şi giganţi din
punct de vedere moral. Influenţa unui om puternic,
bărbătesc, stăpânit de ideea că aici nu avea «o cetate care
rămâne», care nu făcea pregătiri pentru bătrâneţe, care nu cerea nici
un contract pentru a-şi asigura întreţinerea sau
salariul, refuzându-şi chiar lucrurile pe care oamenii erau foarte
lacomi să le obţină, şi aprins de un zel care trebuia să-l consume
repede, trebuie să fi fost durabilă şi benefică oriunde era simţită.
<P ALIGN="JUSTIFY">Un rol nu neînsemnat în obţinerea poziţiei ei dominante
în această ţară l-au jucat cântările vechilor metodişti.
Cuvinte serioase, raţionale, pline de învăţătură, unite cu melodii care
<B>((176))</B>
încă trăiesc şi se menţin, în acest cântat era nu numai
atracţie muzicală, ci şi o instruire teologică prin care oamenii,
needucaţi cum erau totuşi, au fost îndoctrinaţi în principiile
cardinale ale bisericii. Cântatul unui adevăr îl pune pe acesta în
sufletul unui copil sau al unui om cu o putere mai durabilă decât
poate fi găsită în vreo grădiniţă sau metodă de instruire
Quincy. Astfel, fără discuţie, doctrinele erau fixate în minţile
copiilor sau ale convertiţilor aşa încât nici o controversă ulterioară
nu le putea clinti. Rămâne acum să arătăm că

<P ALIGN="CENTER">Aceste elemente de succes au devenit
învechite şi că în biserica metodistă episcopală a fost stabilit un
nou standard de succes.

<P ALIGN="JUSTIFY">Să nu-mi asum un rol de lăudăros, ci mai degrabă să fiu
un analist al faptelor deschise, un expunător al istoriei
recente. În ceea ce priveşte standardul doctrinei, nu există nici
o schimbare în poziţia susţinută de biserică, dar spiritul şi
tonul la care s-a ajuns aproape în toate afacerile ei arată
imediat prezenţa progresului modern şi a inovaţiilor dătătoare
de lumină. Temperamentul şi înfăţişarea acestei biserici
puternice s-au schimbat atât de mult încât toţi cei pe care-i
interesează bunăstarea religioasă a Americii trebuie să studieze
acea schimbare cu o preocupare deosebită.
<P ALIGN="JUSTIFY">Doctrina naşterii din nou &#151; «Trebuie să ne naştem din
nou» &#151; rămâne intactă, dar progresul modern a îndepărtat
biserica de la vechea stricteţe care i-a împiedicat pe mulţi oameni
buni să intre în staulul ei, fiindcă nu puteau subscrie la acea
doctrină şi fiindcă ei n-au avut niciodată ceea ce cândva se numea
«religie experimentală». Acum universaliştii şi unitarienii sunt
adeseori găsiţi în deplină părtăşie făcându-şi curajos datoria.
<P ALIGN="JUSTIFY"><I>Slujirea de astăzi, şlefuită şi educată cum este în
bisericile principale, este prea bine crescută ca să insiste asupra
«sfinţeniei»</I>, aşa cum au văzut părinţii acel har, dar predică acea sfinţenie
mai largă care nu se gândeşte la rău nici măcar într-un om care
nu este complet sfinţit. A îmbrăţişa această doctrină aşa cum a
fost ea pe <I>vechea cale îngustă,</I> nu l-ar face pe unul cu totul agreabil
în cercurile Chautauqua şi în ligile Epworth din prezent.
<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((177))</B>
<P ALIGN="JUSTIFY">Serviciul din trecut, simplu, mai persistă încă
printre populaţiile rurale, dar în cercurile educate, unde
se dobândesc gusturi corecte în muzică, artă şi literatură
&#151; printre bisericile de la oraş &#151; în multe cazuri un
ritual elaborat şi elegant ia locul rugăciunii şi strigării
impetuoase şi voluntare care-i caracteriza odată pe părinţi. A pune
în discuţie faptul că această schimbare este de dorit
înseamnă a pune în discuţie superioritatea culturii faţă de
lipsa educaţiei şi proasta creştere.
<P ALIGN="JUSTIFY">Când biserica era într-un stadiu experimental, poate că
era înţelept să fie tot atât de strictă ca şi conducătorii ei de
atunci. <I>Atunci</I> era puţin de pierdut. Dar acum oamenii înţelepţi,
discreţi şi prudenţi refuză să hazardeze binele unei biserici bogate
şi influente printr-o administrare bigotă a legii, aşa cum ar
ofensa pe bogaţi şi pe intelectuali. Dacă oamenii nu sunt
flexibili, Evenghelia sigur este. Biserica a fost făcută să salveze pe
oameni, nu să-i respingă şi să-i descurajeze. Astfel că ideile noastre
mai largi şi mai moderne au scos afară şi au depăşit noţiunea
limitată şi egocentristă că noi suntem mai buni ca alţi oameni, care
ar trebui să fie excluşi de la părtăşia noastră.
<P ALIGN="JUSTIFY">Masa de dragoste cu prejudecăţile ei dogmatice
şi adunarea, care au fost pentru multe minţi tot atât de
rele ca şi spovedania, au fost în mare parte abandonate
pentru Ligile Epworth şi Societăţile de Străduinţă.
<P ALIGN="JUSTIFY">Slujirea actuală cultivată, mai mult decât oricând în
istoria bisericii, se conformează îndemnului Învăţătorului să «fim
înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii».
<I>Care dintre ei ar avea nechibzuinţa predicatorilor de demult să-i spună celui mai
bogat dintre membrii oficiali care se scaldă în lux să vândă totul
pentru Dumnezeu şi pentru omenire şi să-şi ia crucea şi să-L urmeze
pe Cristos?</I> El ar putea pleca întristat &#151; slujitorul, vreau să spun.
<P ALIGN="JUSTIFY">În timp ce evoluţia este legea iar progresul cuvântul de
ordine, pripeala şi radicalismul trebuie deplânse întotdeauna, iar
slujitorul metodist modern este arareori vinovat de vreuna din
ele. Predicatorul aspru, necioplit, care Îl acuza pe Dumnezeul
iubirii că este plin de mânie, s-a retras ca să dea loc succesorului său,
<B>((178))</B>
care este plin de grijă în stil, elegant în dicţie, şi ale cărui
gânduri, emoţii şi sentimente sunt poetice şi inofensive.
<P ALIGN="JUSTIFY">«Limita de timp» prin care un slujitor poate rămâne în
serviciu timp de cinci ani la un mandat va fi abandonată la
următoarea Conferinţă Generală din 1896. La început putea servi la un
mandat numai şase luni; după acea timpul a fost prelungit la un an,
apoi la doi ani, apoi la trei şi mai târziu la cinci.
<I>Dar cercurile conducătoare, cultivate ale bisericii văd că dacă succesul şi
poziţia ei socială trebuie să se compare favorabil cu alte biserici,
pastoratul ei trebuie să fie fixat, </I>aşa încât predicatorii ei tari să poată
deveni centre ale cercurilor sociale şi literare. Căci trebuie să reţinem
că acum munca predicatorului nu este cum a fost adesea &#151; să
ţină adunări lungi şi să fie evanghelist. Nimeni nu vede aceasta
mai clar decât înşişi predicatorii. Marii adepţi ai reînsufleţirii
erau predicatorii de dorit pe care-i căutau bisericile, iar la
conferinţele anuale predicatorii erau obişnuiţi să raporteze numărul
de <I>convertiri</I> din timpul anului. Acum însă o idee mai puţin
entuziastă şi originală îi stăpâneşte atât pe popor cât şi pe preot.
Bisericile mai mari doresc pe acei slujitori care pot hrăni natura
estetică, care pot para loviturile scepticismului modern şi pot atrage
pe intelectuali şi pe cei cizelaţi, în timp ce la conferinţa anuală ceea
ce se accentuează în raportul predicatorului este
<I>colecta sa misionară</I>. Predicatorul metodist modern este un excelent colector de bani,
în acest mod intrând chiar în inima oamenilor săi cum n-ar
putea prin nici un îndemn sau apel de modă veche.
<P ALIGN="JUSTIFY">Ce mare este lecţia care a fost învăţată atât de bine de
către aceşti lideri ai gândirii creştine; şi anume,
<I>că</I> <I>Evanghelia n-ar trebui să ofenseze niciodată gustul cultivat şi politicos. Unei biserici
care se poate conforma atât de flexibil
timpurilor,</I> porţile viitorului i se deschid larg cu un salut vesel. Ce deviză mai potrivită poate
fi găsită pentru ea decât cea cântată de îngerii vestitori: «Pace
pe pământ şi între oameni bună plăcere». <I>Rev. Chas. A. Crane”.</I>
<P ALIGN="JUSTIFY">Extragem cele ce urmează din
<I>Gospel Trumpet</I>, de episcopul R. S. Foster, de la Biserica M. E. Acestea
dau aceeaşi mărturie, deşi în limbaj diferit; poate puţin
prea clar pentru unii, deoarece episcopul s-a
<I>pensionat</I> de atunci împotriva dorinţei sale şi în ciuda lacrimilor sale.
<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((179))</B>
<P ALIGN="JUSTIFY">Episcopul Foster a spus:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Biserica lui Dumnezeu curtează astăzi lumea. Membrii
ei încearcă s-o coboare la nivelul celor neevlavioşi. Balul,
teatrul, arta nudă şi indecentă, luxul social, cu toate moravurile
lor destrăbălate, îşi fac drum în incinta secretă a bisericii; şi ca
o satisfacţie pentru tot acest lumesc, creştinii fac mare caz de
Postul Mare, de Paşti, de Vinerea Mare şi de ornamentarea bisericii.
Este vechiul truc al lui Satan. Biserica evreiască s-a lovit de acea
stâncă; biserica Romei a naufragiat pe ea, iar biserica protestantă
ajunge repede la aceeaşi soartă.
<P ALIGN="JUSTIFY">Marile noastre pericole, aşa cum le vedem, sunt
adaptarea ei la lume, neglijarea săracilor, înlocuirea faptului
evlaviei cu forma, abandonarea disciplinei, o slujire plătită,
o evanghelie impură &#151; care, în rezumat, este o biserică
la modă. Ca metodiştii să fie expuşi unui astfel de rezultat
şi să existe semne în acest sens la o sută de ani de la
«plecarea din port» pare aproape miracolul istoriei; dar cel care
priveşte în jurul său astăzi poate oare să nu vadă faptul?
<P ALIGN="JUSTIFY">Nu se îmbracă metodiştii exravagant şi la fel de modern ca
orice altă clasă, încălcând Cuvântul lui Dumnezeu şi propria
lor disciplină? Doamnele, şi adesea soţiile şi fiicele celor care sunt
în slujire, nu-şi pun «aur şi mărgăritare şi haine scumpe»? N-ar
fi îmbrăcămintea simplă pentru care a insistat John Wesley
şi episcopul Asbury, şi care a fost purtată de Hester Ann
Rogers, lady Huntington şi multe altele la fel de distinse, privită acum
în cercurile metodiste ca fanatism? Poate cineva, care merge
în biserica metodistă din oricare din oraşele importante, să
distingă ţinuta membrilor bisericii de a celor care merg la teatru sau la
bal? Nu se vede lumescul în muzică? Coruri elaborat înveşmântate
şi ornamentate, care în multe cazuri nu pretind a fi religioşi şi
adesea sunt sceptici cu zâmbete batjocoritoare, dau un spectacol
artistic rece sau ca de operă, care este în armonie cu închinarea
spirituală la fel de mult cum este o operă sau un teatru. Cu astfel de
spectacol lumesc, spiritualitatea este îngheţată de moarte.
<P ALIGN="JUSTIFY">Înainte fiecare metodist frecventa „adunarea” şi
dădea mărturie de religie experimentală. Acum adunarea este
<B>((180))</B>
frecventată de către foarte puţini şi în multe biserici
este abandonată. Administratorii, împuterniciţii şi
conducătorii bisericii arareori merg la adunare. Înainte aproape
fiecare metodist se ruga, mărturisea sau îndemna în adunarea
de rugăciune. Acum numai foarte puţini sunt auziţi.
Înainte erau auzite strigăte şi laude: acum asemenea
demonstraţii de entuziasm sfânt şi de bucurie sunt privite ca fanatism.
<P ALIGN="JUSTIFY">Întrunirile sociale, târgurile, festivalurile, concertele
şi altele asemenea au luat locul strângerilor laolaltă
religioase, al adunărilor de reînsufleţire, al adunărilor obişnuite şi
de rugăciune din zilele timpurii.
<P ALIGN="JUSTIFY">Cât este de adevărat că disciplina metodistă este
literă moartă. Regulile ei interzic purtarea de aur şi mărgăritare
şi îmbrăcămintea scumpă; totuşi nimenea nu se
gândeşte vreodată să disciplineze pe membrii acesteia pentru
încălcarea lor. Ele interzic a se citi acele cărţi şi a se urmări
acele divertismente care nu slujesc pentru evlavie, totuşi
biserica însăşi merge la spectacole şi distracţii şi festivaluri şi
târguri care distrug viaţa spirituală atât a tinerilor cât şi a
bătrânilor. Măsura în care se face acum acest lucru este îngrozitoare.
<P ALIGN="JUSTIFY">Slujitorii metodişti timpurii mergeau să sacrifice şi să
sufere pentru Cristos. Ei nu căutau locuri de bogăţie şi uşurinţă, ci
de privare şi suferinţă. Ei nu se lăudau cu salariile lor mari, cu
sedii parohiale frumoase şi cu adunări rafinate, ci cu sufletele
care fuseseră câştigate pentru Isus. O, ce schimbare! O slujire
plătită va fi o slujire slabă, timidă, ploconitoare, oportunistă, fără
credinţă, răbdare şi putere sfântă. Înainte metodismul se ocupa de
marele adevăr central. Acum amvoanele se ocupă în mare parte
de generalităţi şi de lecturi populare. Glorioasa doctrină a
sfinţirii complete este arareori auzită şi arareori văzută în amvoane”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Deşi se fac eforturi speciale de a înrola simpatiile şi
cooperarea tinerilor din biserici în interesele uniunii religioase,
adunându-i laolaltă din punct de vedere social şi evitând controversa
religioasă şi învăţătura doctrinară, încă mai mare efort se face să se
aducă membrii adulţi în armonie cu mişcarea pentru unire. Liderii
din toate denominaţiile plănuiesc şi lucrează pentru aceasta; şi multe
<B>((181))</B>
eforturi minore au culminat în marele Parlament al Religiilor
ţinut la Chicago în vara lui 1893. Obiectivul Parlamentului a fost
foarte clar în mintea conducătorilor şi a găsit expresie foarte clară;
dar masele membrilor bisericii au urmat după cât se pare
pe conducători fără nici cea mai mică considerare a
principiilor implicate &#151; că a fost <I>un mare compromis al creştinismului cu
tot ce este necreştin</I>. Şi acum că s-a proiectat o extindere a
mişcării pentru o federaţie universală a tuturor corpurilor
religioase, propusă să aibă loc în anul 1913, şi în vederea faptului că
Uniunea Creştină este în mod activ împinsă în această direcţie
a compromisului, cei care doresc să rămână loiali lui Dumnezeu
să marcheze bine principiile exprimate de aceşti lideri religioşi.
<P ALIGN="JUSTIFY">Rev. J. H. Barrows, Doctor în Teologie, spiritul
conducător al Parlamentului Mondial al Religiilor (din Chicago), în
timp ce era angajat în promovarea extinderii lui, a fost citat
de un jurnal din San Francisco, cum că s-ar fi exprimat
către reprezentantul acestui jurnal în legătură cu activitatea
sa specială de realizare a unităţii religioase, după cum urmează:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Unirea religiilor”, a spus el pe scurt, „se va
întâmpla întrunul din două moduri posibile. Mai întâi trebuie să
se unească acele biserici care sunt cele mai apropiate pe
terenul comun al credinţei şi al doctrinei &#151; diferitele ramuri
ale metodismului şi presbiterianismului, de exemplu. Apoi,
când sectele se vor uni între ele, protestantismul în general se va
aduna laolaltă. În progresul educaţiei catolicii şi protestanţii vor
descoperi că deosebirile între ei nu sunt de fapt cardinale şi vor pune
în discuţie unirea. Acest lucru realizat, unirea cu alte religii
[adică, mahomedanismul, budismul, brahmanismul,
confucianismul etc. &#151; religii păgâne] va fi numai o chestiune de timp.
<P ALIGN="JUSTIFY">Apoi: Religiile şi bisericile se pot alătura în unitate
civilă pe bază etică, aşa cum a susţinut d-nul Stead
[o victimă a Titanicului, un spiritist]. Organizaţiile religioase au
interese comune şi datorii comune în comunităţile în care se află,
şi este posibil să se unească pentru promovarea şi
realizarea acestor scopuri. Eu însumi sunt înclinat să aştept ca unirea
să vină prin primul proces. Oricum ar putea fi aceasta, congresele
<B>((182))</B>
religiilor încep să prindă formă. Rev. Theo E. Seward
raportează marea creştere a succesului organizaţiei sale «Frăţia
Unităţii Creştine» din New York, în timp ce foarte recent a
fost organizată în Chicago, sub conducerea lui C. C. Bonney, o
largă şi viguroasă «Asociaţie pentru promovarea unităţii religioase»”.

<P ALIGN="CENTER">Marele parlament al religiilor

<P ALIGN="JUSTIFY"><I>Chicago Herald</I>, comentând favorabil asupra
lucrărilor Parlamentului (italicele ne aparţin), a spus:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Niciodată <I>de la încurcătura de la
Babel</I> n-au stat alături, mână în mână şi aproape inimă lângă inimă, atât de
multe religii, atât de multe crezuri, ca aseară în acel
mare amfiteatru. Niciodată de când a început istoria scrisă
n-au fost diferitele feluri de oameni atât de legaţi cu lanţul
de aur al Iubirii. Naţiunile pământului, crezurile
creştinătăţii, budiştii şi baptiştii, mahomedanii şi metodiştii, catolicii
şi confucianiştii, brahmanii şi unitarienii, şintoiştii
şi episcopalii, presbiterienii şi panteiştii, monoteiştii
şi politeiştii, reprezentând toate nuanţele de gândire şi
toate condiţiile de oameni, s-au adunat în sfârşit împreună
în legătura comună a simpatiei, omeniei şi respectului”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Ce semnificativ este faptul că până şi mintea acestui
aprobator entuziast al marelui Parlament a mers înapoi până la
memorabila încurcătură a limbilor de la Babel! Oare n-a recunoscut el de
fapt instinctiv în Parlament un remarcabil antitip?
<P ALIGN="JUSTIFY">Rev. Barrows, citat mai sus, a vorbit entuziast
despre relaţiile prieteneşti manifestate printre slujitorii
protestanţi, preoţii catolici, rabinii evrei şi de fapt liderii tuturor
religiilor existente, după corespondenţa lor cu referire la
marele Parlament de la Chicago. El a spus:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Vechea idee că religia căreia îi aparţin eu este
singura adevărată, este învechită. Este câte ceva de învăţăt de
la toate religiile, şi nimeni nu este vrednic de religia pe care
o reprezintă dacă nu este dispus să dea mâna cu cineva
ca frate al său. Cineva a spus că <I>acum timpul este copt ca
religia cea mai bună să vină în faţă. Timpul ca cineva să-şi dea</I>
<B>((183))</B>
<I>aere de superioritate în legătură cu religia sa anume a
trecut.</I> Aici se va întâlni înţeleptul, eruditul şi prinţul din
Orient în relaţie prietenească cu arhiepiscopul, rabinul,
misionarul, predicatorul şi preotul. Ei vor sta împreună în congres
pentru prima oară. Se speră că aceasta va ajuta să se
dărâme barierele crezului”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Rev. T. Chalmers, de la Biserica Discipolilor, a spus:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Primul Parlament al Religiilor pare să fie vestitorul
unei fraternităţi mai largi &#151; o fraternitate care va combina
<I>întro singură religie mondială</I> ceea ce este mai bun, nu numai
în una, ci în toate credinţele istorice mari. Poate că
sub îndrumarea acestei speranţe mai largi va fi nevoie
să revizuim terminologia noastră şi să vorbim mai mult
despre <I>unitatea religioasă</I> decât despre
<I>unitatea creştină</I>. Mă bucur că toate cultele mari vor fi aduse în contact unul cu altul
şi că Isus Îşi va lua locul Său în tovărăşia lui
Gautama, Confucius şi Zoroastru”.
<P ALIGN="JUSTIFY"><I>New York Sun</I>, într-un editorial asupra acestui subiect a spus:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Nu putem înţelege exact ce îşi propune să
îndeplinească Parlamentul. ... Este posibil însă ca proiectul de la Chicago
să ridice un fel de <I>religie nouă şi
cuprinzătoare,</I> care să includă şi să satisfacă orice fel de opinie religioasă şi nereligioasă. Este
o <I>muncă mare</I> să ridici o religie nouă şi eclectică
satisfăcătoare peste tot; dar Chicago este încrezător”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Ar fi într-adevăr straniu dacă spiritul lui Cristos şi
spiritul lumii s-ar dovedi dintr-o dată că sunt în armonie, că cei
plini de spirite opuse văd la fel. Dar nu acesta este cazul.
Este încă adevărat că spiritul lumii este vrăjmăşie cu
Dumnezeu (Iac. 4:4); că teoriile şi filosofiile lui sunt deşarte
şi nechibzuite şi că singura revelaţie divină conţinută
în Scripturile inspirate ale apostolilor şi ale profeţilor
este singurul adevăr inspirat divin.
<P ALIGN="JUSTIFY">Unul dintre obiectivele declarate ale
Parlamentului, conform preşedintelui lui, d-nul Bonney, a fost să
adune împreună religiile lumii într-o adunare „în care să se
poată prezenta ţelurile comune şi temeiurile comune ale unităţii
<B>((184))</B>
şi să se treacă în revistă minunatul progres religios
din secolul al nouăsprezecelea”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Obiectivul real şi singurul obiectiv al acestei
<I>treceri în revistă</I> a fost în mod evident să răspundă la
spiritul cercetător al acestor timpuri &#151; al acestui ceas al
judecăţii &#151; să facă o prezentare cât se poate de bună a
progresului bisericii şi să inspire speranţa că, după tot eşecul aparent
al creştinismului, biserica este tocmai în ajunul unei
victorii mari; că în curând, foarte curând, misiunea pretinsă a ei
va fi realizată prin convertirea lumii. Acum să remarcăm
cum propune ea să se facă aceasta, şi să observăm că se va
face nu prin spiritul adevărului şi dreptăţii, ci prin
spiritul compromisului, al ipocriziei şi al înşelării. Obiectivul
declarat al Parlamentului a fost fraternizarea şi unirea religioasă;
şi nerăbdarea de a le asigura în indiferent ce condiţii a
fost foarte vizibilă. Ei au fost chiar dispuşi, cum s-a
declarat mai sus, să-şi revizuiască terminologia ca să facă
loc religioşilor păgâni, şi au numit-o unitate
religioasă, eliminând numele neplăcut de creştin, şi foarte
mulţumiţi ca Isus să coboare de la superioritatea Sa şi să-Şi ia locul
cu umilinţă alături de înţelepţii păgâni: Gautama,
Confucius şi Zoroastru. Spiritul îndoielii şi al nedumeririi,
al compromisului şi al lipsei de credinţă generală din
partea creştinilor protestanţi, şi spiritul lăudăroşeniei şi al
sfătuirii şi autorităţii din partea romano-catolicilor şi al
tuturor celorlalţi religioşi au fost cele mai proeminente aspecte
ale marelui Parlament. Prima sesiune a lui a fost deschisă
cu rugăciunea unui romano-catolic &#151; cardinalul Gibbons &#151;
iar ultima sesiune a fost încheiată cu binecuvântarea unui
romano-catolic &#151; episcopul Keane. Iar în timpul ultimei sesiuni
un preot şintoist din Japonia a invocat asupra adunării
amestecate binecuvântarea a opt milioane de zeităţi.
<P ALIGN="JUSTIFY">Rev. Barrows fusese înainte timp de doi ani
în corespondenţă cu păgâni reprezentativi din alte ţări,
<B>((185))</B>
trimiţând strigătul macedonian în jurul lumii către
toţi preoţii şi apostolii păgâni ai ei, să „treacă şi să ne
ajute!” Faptul ca chemarea să iasă astfel în mod reprezentativ
de la biserica presbiteriană, care de câţiva ani trecea
printr-un chin de foc al judecăţii, a fost de asemenea semnificativ
în privinţa confuziei şi neliniştii care predomină în
acea denominaţie şi în toată creştinătatea. Şi toată
creştinătatea a fost gata pentru marea adunare.
<P ALIGN="JUSTIFY">Timp de şaptesprezece zile, creştini reprezentativi
din toate denominaţiile au stat împreună la sfat
cu reprezentanţii tuturor religiilor păgâne, care au
fost menţionaţi repetat în mod curtenitor de către
oratorii creştini, ca <I>„înţelepţii de la
răsărit”</I> &#151; împrumutând expresia din Scripturi, unde a fost aplicată unei clase foarte
diferite &#151; câtorva evlavioşi credincioşi în Dumnezeul lui Israel
şi în profeţii lui Israel care au prezis venirea Unsului lui
Iehova, şi care aşteptau cu răbdare şi în veghere venirea Lui şi care
nu dădeau nici o atenţie spiritelor seducătoare ale
înţelepciunii lumeşti care nu-L cunoştea pe Dumnezeu. Acestor înţelepţi
cu adevărat, umiliţi cum au fost, Dumnezeu le-a
descoperit mesajul Său binecuvântat al păcii şi speranţei.
<P ALIGN="JUSTIFY">Tema anunţată pentru ultima zi a Parlamentului a
fost <I>„Uniunea religioasă a întregii familii
umane”</I>; când să fie analizate „Elementele religiei
<I>perfecte aşa cum sunt</I> <I>reorganizate şi prezentate în diferitele
credinţe”</I>, în vederea determinării <I>„caracteristicilor religiei
supreme”</I> şi <I>a „centrului viitoarei unităţi religoase a
omenirii”</I>.
<P ALIGN="JUSTIFY">Este oare posibil ca astfel, prin propria lor
mărturisire, slujitorii creştini (?) să fie incapabili, în această zi târzie,
să determine care trebuie să fie centrul unităţii religioase
sau caracteristicile religiei perfecte? Sunt ei atât de
nerăbdători după o <I>„religie mondială”</I> încât sunt dispuşi să
sacrifice oricare sau toate principiile adevăratului creştinism, şi
chiar şi numele de „creştin”, dacă este necesar, pentru a o obţine?
<B>((186))</B>
Chiar aşa, mărturisesc ei. „După cuvintele tale te voi
judeca, rob rău şi leneş”, spune Domnul. Zilele
premergătoare conferinţei au fost dedicate prezentării diferitelor religii
de către respectivii lor reprezentanţi.
<P ALIGN="JUSTIFY">Planul a fost îndrăzneţ şi hazardat, dar trebuie să
fi deschis ochii fiecărui copil adevărat al lui Dumnezeu
asupra câtorva fapte care au fost foarte evidente; şi anume: (1)
că biserica creştină nominală a ajuns la ultima limită
a speranţei în capacitatea ei de a rezista, sub
judecăţile pătrunzătoare ale acestei zile când
„Domnul are o judecată cu poporul Său”, Israelul spiritual nominal (Mica 6:1, 2);
(2) că în loc să se căiască de alunecările lor, de lipsa lor
de credinţă şi de zel şi de evlavie, şi astfel să caute
întoarcerea favorii divine, ei se străduiesc, printr-un anumit fel de
unire şi cooperare, să se sprijine unul pe altul şi să cheme în
ajutor lumea păgână ca să-i ajute să se împotrivească
judecăţilor Domnului în faptul că dă în vileag erorile crezurilor
lor umane şi răstălmăcirile caracterului Său vrednic; (3) că
ei sunt dispuşi să compromită pe Cristos şi Evanghelia
Sa pentru a câştiga prietenia lumii şi beneficiile ei de putere
şi influenţă; (4) că orbirea lor este astfel încât sunt
incapabili să distingă adevărul din eroare, sau spiritul adevărului
din spiritul lumii; şi (5) că ei au pierdut deja din
vedere învăţăturile lui Cristos.
<P ALIGN="JUSTIFY">Fără îndoială că un ajutor temporar va veni din
sursele unde este atât de entuziast căutat; dar va fi numai un
pas pregătitor care va implica lumea întreagă în soarta
iminentă a Babilonului, făcându-i pe regi, pe negustori şi pe
oamenii de afaceri ai întregului pământ să jelească şi să plângă
după această cetate mare. Apoc. 18:9, 11, 17-19.
<P ALIGN="JUSTIFY">Văzând demersurile marelui Parlament, atenţia
noastră este cu forţă atrasă asupra câtorva aspecte remarcabile:
(1) Asupra spiritului şi atitudinii de îndoială şi
compromitere a creştinătăţii nominale, cu excepţia bisericilor romano şi
<B>((187))</B>
greco-catolică. (2) Asupra atitudinii încrezătoare şi
insistente a catolicismului şi a tuturor celorlalte religii. (3)
Asupra deosebirilor clare, observate de înţelepţii păgâni,
între creştinismul învăţat în Biblie şi cel învăţat de
misionarii creştini ai diferitelor secte ale creştinătăţii care,
împreună cu Biblia, au dus crezurile lor iraţionale şi conflictuale
în ţările străine. (4) Asupra felului cum apreciază
păgânii efortul misionar şi perspectivele ac�