<HTML>

<BODY>

<FONT FACE="ARIAL">

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((269))</B>

<P ALIGN="CENTER">STUDIUL VII

<P ALIGN="CENTER"><B>STRÂNGEREA Popoarelor şi
pregătirea elementelor pentru marele foc al indignării lui Dumnezeu </B>

<BLOCKQUOTE>
<P ALIGN="JUSTIFY">Cum şi de ce sunt strânse popoarele &#151;
Pregătirea elementelor sociale pentru foc &#151;
Îngrămădirea bogăţiilor &#151; Creşterea sărăciei &#151;
Fricţiunea socială se apropie de punctul aprinderii &#151; Un
cuvânt din partea preşedintelui federaţiei americane a muncii &#151;
Bogaţii sunt condamnaţi uneori prea aspru &#151; Egoismul
şi libertatea În combinaţie &#151; Independenţa aşa cum este
văzută de către cei bogaţi şi de către cei săraci &#151; De ce nu mai pot continua
condiţiile actuale &#151; Mecanizarea un factor important
În pregătirea pentru marele foc &#151; Concurenţa
feminină &#151; Opinia muncitorilor despre
situaţie, raţională şi neraţională &#151; Legea cererii
şi ofertei, inexorabilă pentru toţi &#151; Perspectiva de
concurenţă industrială externă este Înspăimântătoare &#151; Domnul
justin McCarthy se teme pentru Anglia &#151; Kier Hardie, M. P., despre
perspectiva muncii În Anglia &#151; Cuvintele profetice ale distinsului
jos. chamberlain către muncitorii englezi &#151; Agresiunea
naţională legată de interesele industriale &#151; Domnul liebknecht despre
războiul social şi industrial din Germania &#151; Rezoluţiile congresului
internaţional al sindicatelor muncitoreşti &#151; Uriaşii din aceste
zile &#151; Lista trusturilor şi a uniunilor patronale &#151; Robia
barbară faţă de robia civilizată &#151; Masele Între cele două pietre de
moară &#151; Condiţiile sunt generale şi depăşesc puterea
umană În privinţa reglementării lor
</BLOCKQUOTE>

<P ALIGN="JUSTIFY">„«De aceea aşteptaţi numai», zice
Domnul, «până în ziua când Mă voi scula la pradă: căci am hotărât să strâng popoarele, să
adun împărăţiile, ca să-Mi vărs indignarea peste ele, toată
aprinderea mâniei Mele; căci tot pământul va fi mistuit de focul geloziei
îmânieiş Mele. Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme
Numele Domnului, ca să-I slujească într-un gând».” Ţef. 3:8, 9.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((270))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">STRÂNGEREA popoarelor în aceste zile din urmă,
pentru împlinirea profeţiei de mai sus, este
remarcabilă. Descoperirile moderne şi invenţiile au făcut într-adevăr
ca cele mai îndepărtate margini ale pământului să se
apropie unele de altele. Călătoria, facilităţile poştale,
telegraful, telefonul, comerţul, tipărirea cărţilor şi ziarelor etc., au
adus întreaga lume într-o măsură considerabilă în comuniune
de gândire şi acţiune, până acum necunoscute. Această stare
a lucrurilor a făcut deja necesare legi şi
regulamente internaţionale pe care trebuie să le respecte fiecare
naţiune. Reprezentanţii lor se întâlnesc în consilii şi fiecare
naţiune are miniştri sau reprezentanţi în toate celelalte
naţiuni. Expoziţiile internaţionale au fost organizate şi ele ca
rezultat al acestei apropieri a naţiunilor. Din partea unei naţiuni
nu mai poate exista acea exclusivitate care să le oprească
pe toate celelalte naţiuni de la porturile ei. Porţile tuturor
sunt cu necesitate deschise şi aşa trebuie să rămână; şi chiar
şi barierele diferitelor limbi sunt trecute cu uşurinţă.
<P ALIGN="JUSTIFY">Popoarele civilizate nu mai sunt străine în nici o parte
a pământului. Splendidele lor echipamente maritime duc
pe reprezentanţii lor de afaceri, pe reprezentanţii lor politici
şi pe căutătorii de plăceri curioşi până în cele mai
îndepărtate locuri, uşor şi confortabil. Vagoane de tren magnifice îi
duc spre ţinuturile interne şi ei se întorc acasă încărcaţi
de informaţii şi de idei noi, cu mintea trezită la proiecte
şi întreprinderi noi. Chiar şi naţiunile păgâne înapoiate
s-au trezit din visele de secole şi se uită cu mirare şi uimire
la vizitatorii lor din străinătate şi află despre realizările
lor minunate. Şi ele la rândul lor trimit reprezentanţi
peste hotare ca să poată profita de noile lor cunoştinţe.
<P ALIGN="JUSTIFY">În zilele lui Solomon a fost considerat un lucru
minunat faptul ca regina din Seba să străbată cam cinci sute de
mile pentru a auzi înţelepciunea şi a vedea măreţia lui
Solomon; dar acum mulţi, chiar şi cei fără titlu, călătoresc în toată
<B>((271))</B>
lumea, o mare parte a ei fiind atunci necunoscută, să
vadă bogăţia ei acumulată şi să afle despre progresul ei;
iar înconjurul lumii poate fi făcut acum în confort şi lux în
mai puţin de optzeci de zile.
<P ALIGN="JUSTIFY">Într-adevăr popoarele sunt „strânse” într-un
mod neaşteptat, dar în singurul mod în care ele ar putea
fi strânse, şi anume, în interes şi pentru activitate
comună; dar, vai! nu în dragoste frăţească, fiindcă
egoismul marchează fiecare pas al acestui progres.
Spiritul întreprinzător, a cărui forţă motrice este egoismul, a
provocat construcţia căilor ferate, a vapoarelor cu aburi, a
telegrafelor, a cablurilor, a telefoanelor; egoismul reglează comerţul
şi relaţiile internaţionale, şi orice altă energie şi
întreprindere, exceptând predicarea Evangheliei şi fondarea
instituţiilor de binefacere; şi chiar şi în acestea sunt temeri că mult
din ce se face este inspirat de alte motive decât dragoste
curată pentru Dumnezeu şi pentru omenire. Egoismul a
adunat naţiunile şi le pregăteşte statornic pentru răsplata
prezisă şi care acum se apropie cu repeziciune &#151; anarhia &#151;
care este atât de grăitor descrisă, ca „focul geloziei lui
Dumnezeu” sau al mâniei, care este pe punctul de a mistui
complet actuala ordine socială &#151; lumea care este acum (2 Pet.
3:7). Dar aici se vorbeşte numai din punct de vedere uman,
fiindcă profetul atribuie lui Dumnezeu această adunare
a popoarelor. Însă ambele sunt adevărate; căci în timp
ce omului îi este permis să-şi exercite liberul
arbitru, Dumnezeu, prin <I>providenţa Sa
conducătoare</I>, modelează afacerile omului pentru îndeplinirea propriilor Sale
scopuri înţelepte. Şi prin urmare, în timp ce oamenii, realizările
lor şi căile lor sunt agenţi şi mijloace, Dumnezeu este
marele Comandant care strânge acum naţiunile şi adună
regatele de la un capăt al pământului până la celălalt, ca
pregătire pentru transferarea stăpânirii pământului în mâinile
Celui „care are dreptul la ea” &#151; Emanuel.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((272))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Profetul ne spune de ce Domnul adună astfel
naţiunile, zicând: „Să-Mi vărs indignarea peste ele, toată
aprinderea mâniei Mele; căci tot pământul îîntreaga structură
socialăş va fi mistuit de focul geloziei Mele”. Acest mesaj ne-ar
aduce numai tristeţe şi spaimă, dacă n-ar fi fost asigurarea
că rezultatele vor produce binele pentru lume,
răsturnând domnia egoismului şi stabilind, prin Împărăţia Milenară
a lui Cristos, domnia dreptăţii menţionată în
cuvintele profetului: „<I>Atunci</I> voi da popoarelor buze
curate îconvorbirile lor nu vor mai fi egoiste, ci curate, adevărate
şi iubitoare, în scopulş ca toţi să cheme Numele
Domnului, ca să-I slujească într-un gând”.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Adunarea popoarelor” nu numai că va contribui
la severitatea judecăţii, dar şi va face imposibil ca cineva
să scape de ea; şi astfel va face ca marea strâmtorare să
fie un conflict scurt şi decisiv, după cum este scris:
„Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pământ cuvântul
Său”. Rom. 9:28; Isa. 28:22.

<P ALIGN="CENTER">Elementele sociale se pregătesc pentru foc

<P ALIGN="JUSTIFY">Uitându-ne în jurul nostru, vedem
„elementele” pregătindu-se pentru focul acestei zile &#151; focul mâniei
lui Dumnezeu. Egoismul, cunoştinţa, bogăţia,
ambiţia, speranţa, nemulţumirea, frica şi disperarea
sunt componentele a căror frecare va aprinde curând
patimile violente ale lumii şi va face ca diferitele ei „elemente”
sociale să se topească de căldura mare. Privind în lume,
observaţi ce schimbări au avut loc în legătură cu aceste patimi
în secolul trecut şi mai ales în ultimii patruzeci de
ani. Mulţumirea cu îndestulare din trecut a dispărut de la
toate clasele &#151; bogaţi şi săraci, bărbaţi şi femei, educaţi
şi ignoranţi. Toţi sunt nemulţumiţi. Toţi se zbat în mod
egoist şi tot mai mult după „drepturi”, sau deplâng
„nedreptăţile”. Este adevărat, există nedreptăţi, nedreptăţi dureroase care
<B>((273))</B>
ar trebui corectate şi drepturi care ar trebui apreciate
şi respectate; dar tendinţa timpului nostru, odată cu
creşterea cunoştinţei şi a independenţei, este de a ne uita numai
la latura chestiunilor care este cea mai apropiată de
interesul personal şi de a nu aprecia latura opusă. Efectul prezis
de profeţi va fi în cele din urmă de a îndrepta mâna fiecărui
om împotriva aproapelui său, care va fi cauza imediată a
marii catastrofe finale. Cuvântul şi providenţa lui Dumnezeu
şi lecţiile trecutului sunt uitate sub convingerile puternice
în privinţa drepturilor personale etc., care-i împiedică
pe oamenii din fiecare clasă să aleagă calea mai înţeleaptă,
mai moderată, pe care ei nici măcar nu o pot vedea din cauză
că egoismul îi orbeşte faţă de tot ce nu este în acord cu
propriile lor prejudecăţi. Nici o clasă nu reuşeşte să ia în
considerare cu imparţialitate binele şi drepturile altora. Regula de
aur este în general ignorată; iar lipsa de înţelepciune, precum
şi nedreptatea acestei căi, vor fi arătate în curând
<I>tuturor</I> claselor, fiindcă toate clasele vor suferi grozav în
această strâmtorare. Dar cei bogaţi, ne informează Scripturile,
vor suferi cel mai mult.
<P ALIGN="JUSTIFY">În timp ce bogaţii îngrămădesc sârguincios
comori fabuloase pentru aceste zile din urmă,
demolându-şi depozitele şi construind altele mai mari, îşi spun lor
şi urmaşilor lor: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse
pentru mulţi ani ... mănâncă, bea şi înveseleşte-te!”
Dumnezeu, prin profeţi, spune: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta
ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai
pregătit, ale cui vor fi?” Luca 12:15-20.
<P ALIGN="JUSTIFY">Da, noaptea întunecoasă prezisă (Isa. 21:12; 28:12,
13, 21, 22; Ioan 9:4) se apropie repede, şi, ca un laţ,
va surprinde întreaga lume. Atunci, într-adevăr, ale cui
vor fi aceste comori adunate, când, în necazul din acel
ceas, ,,îşi vor arunca argintul pe străzi şi aurul lor le va fi ca
o necurăţie”? „Argintul sau aurul lor nu poate să-i scape,
<B>((274))</B>
în ziua mâniei Domnului ... căci el i-a făcut să cadă
în nelegiurea lor.” Ezec. 7:19.

<P ALIGN="CENTER">Îngrămădirea comorilor

<P ALIGN="JUSTIFY">Este evident că noi ne aflăm într-un timp mai
important decât toate celelalte pentru acumularea de avere şi
pentru „dezmăţ” sau viaţă extravagantă din partea celor
bogaţi (Iac. 5:3, 5). Să auzim unele mărturii din literatura
actuală. Dacă chestiunea este dovedită în mod concludent,
aceasta devine încă o dovadă că suntem în „zilele din urmă”
ale actualei dispensaţii şi că ne apropiem de marele necaz care
în cele din urmă va distruge ordinea prezentă a lumii şi
va introduce noua ordine de lucruri sub Împărăţia lui Dumnezeu.
<P ALIGN="JUSTIFY">Distinsul Wm. E. Gladstone, într-un discurs raportat
pe larg, după ce s-a referit la prezent ca la un veac
„producător de bogăţie”, a spus:
<P ALIGN="JUSTIFY">„În faţa mea se află domni care au fost martorii unei
mai mari acumulări de bogăţie în perioada vieţii lor, decât s-a
văzut în toate timpurile anterioare, din zilele lui Iulius Cezar”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Observaţi această afirmaţie făcută de unul din cei
mai bine informaţi oameni din lume. Acest fapt, aşa de dificil
de înţeles pentru noi &#151; că a fost produsă şi acumulată
mai multă bogăţie în ultimii cincizeci de ani decât în
cele nouăsprezece secole anterioare &#151; este cu toate acestea
arătat de statistici ca o estimare foarte rezervată, iar noile
condiţii astfel apărute sunt menite să joace un rol important
în rearanjarea ordinii sociale a lumii, acum iminentă.
<P ALIGN="JUSTIFY">Cu câţiva ani în urmă, <I>Boston
Globe</I> a dat următoarea relatare despre unii din oamenii bogaţi din Statele Unite:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Cei douăzeci şi unu de magnaţi ai căilor ferate care
s-au întâlnit luni în New York pentru a discuta
problema competiţiei în căile ferate, au reprezentat un capital
de 3.000.000.000 $. Oamenii care trăiesc acum îşi pot
aminti timpul când în ţară erau numai câţiva milionari. Acum sunt
<B>((275))</B>
4.600 de milionari şi câţiva al căror venit anual se spune
că este de peste un milion.
<P ALIGN="JUSTIFY">În New York există, după un calcul rezervat,
surprinzătorul număr de 1.157 indivizi şi proprietăţi care
valorează 1.000.000 $ fiecare. În Brooklyn există 162 de persoane
şi proprietăţi valorând cel puţin 1.000.000 $ fiecare. Deci, în
două oraşe există 1.319 milionari, dar mulţi dintre aceştia au
valori mai mari de 1.000.000 $ &#151; sunt multimilionari, iar
natura acestor averi mari este diferită şi de aceea ele aduc
venituri diferite. Ratele dobânzii pe care o scot unii dintre cei
mai remarcabili sunt calculate în cifre rotunde astfel: a lui John
D. Rockefeller 6%; a lui William Waldorf Astor 7%;
proprietatea lui Jay Gould, care, fiind investită în corporaţii, este
totuşi practic nedivizată, 4%; a lui Cornelius Vanderbilt 5% şi
a lui William K. Vanderbilt 5%.
<P ALIGN="JUSTIFY">Calculând la ratele anterioare şi la dobânda adăugată
la fiecare jumătate de an, pentru a avea în vedere
reinvestiţia, veniturile anuale şi zilnice ale celor patru indivizi şi
ale proprietăţilor numite sunt după cum urmează:

<P ALIGN="JUSTIFY">
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Anual&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Zilnic<BR>
William&nbsp;Waldorf&nbsp;Astor&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;8.900.000&nbsp;$&nbsp;&nbsp;&nbsp;23.277&nbsp;$<BR>
John&nbsp;D&nbsp;Rockefeller.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;7.611.250&nbsp;$&nbsp;&nbsp;&nbsp;20.853&nbsp;$<BR>
Proprietăţile&nbsp;lui&nbsp;Jay&nbsp;Gould&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;&nbsp;&nbsp;4.040.000&nbsp;$&nbsp;&nbsp;&nbsp;11.068&nbsp;$<BR>
Cornelius&nbsp;Vanderbilt&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;&nbsp;&nbsp;4.048.000&nbsp;$&nbsp;&nbsp;&nbsp;11.090&nbsp;$<BR>
William&nbsp;K.&nbsp;Vanderbilt&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;.&nbsp;&nbsp;&nbsp;3.795.000&nbsp;$&nbsp;&nbsp;&nbsp;10.397&nbsp;$<BR>

<P ALIGN="JUSTIFY">Estimarea de mai sus este în mod evident una
rezervată, deoarece chiar şi în urmă cu şaisprezece ani s-a observat
că dividendele trimestriale ale domnului Rockefeller
din acţiunile companiei Standard Oil, unul din
principalii deţinători ai acesteia fiind el, au fost reprezentate
printrun cec de patru milioane de dolari; iar astăzi aceleaşi
proprietăţi aduc un venit cu mult mai mare.
<P ALIGN="JUSTIFY">Publicaţia <I>Niagara Falls
Review,</I> chiar înainte de zorii acestui secol, a trâmbiţat următoarea notă de prevenire:

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((276))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">„Unul dintre cele mai mari pericole care acum
ameninţă stabilitatea instituţiilor americane este
înmulţirea milionarilor individuali şi concentrarea consecutivă
a proprietăţilor şi a banilor în numai câteva mâini. Un
articol recent dintr-un ziar proeminent din statul New York dă
cifre care trebuie să servească pentru a atrage atenţia
generală asupra evoluţiei acestei dificultăţi. Următoarele nouă
averi sunt considerate a fi cele mai mari din Statele Unite:

<P ALIGN="JUSTIFY">
William Waldorf Astor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 150.000.000 $<BR>
Jay Gould . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 100.000.000 $<BR>
John D. Rockefeller . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  90.000.000 $<BR>
Cornelius Vanderbilt. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  90.000.000 $<BR>
William K. Vanderbilt. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  . .  80.000.000 $<BR>
Henry M. Flager . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  60.000.000 $<BR>
John L. Blair . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  50.000.000 $<BR>
Russell Sage. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  50.000.000 $<BR>
Collis P. Huntington. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  50.000.000 $<BR>
Total . . . . . . . .  . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . 720.000.000 $<BR>

<P ALIGN="JUSTIFY">Estimând venitul din aceste sume imense după
dobânda medie obţinută din alte investiţii similare, rezultatele
ar fi următoarele:

<P ALIGN="JUSTIFY">     Anual     Zilnic
<P ALIGN="JUSTIFY">
Astor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .      9.135.000 $     25.027 $<BR>
Rockefeller . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .      5.481.000 $     16.003 $<BR>
Gould . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .      4.040.000 $     11.068 $<BR>
Vanderbilt C  . . . . . . . . . . . . . . . . . . .      4.554.000 $     12.477 $<BR>
Vanderbilt W. K.  . . . . . . . . . . . . . . . . .      4.048.000 $     11.090 $<BR>
Flagler . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .      3.036.000 $      8.318 $<BR>
Blair . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .      3.045.000 $      8.342 $<BR>
Sage. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .      3.045.000 $      8.342 $<BR>
Huntington. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .      1.510.000 $      4.137 $<BR>

<P ALIGN="JUSTIFY">Aproape toţi aceşti oameni trăiesc într-un stil
relativ simplu, şi în mod evident este imposibil ca ei să
cheltuiască mai mult decât o parte din imensele lor venituri zilnice
şi anuale. Surplusul devine prin urmare capital şi
contribuie la creşterea şi mai mare a averilor acestor indivizi.
Acum familia Vanderbilt posedă următoarele sume imense:

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((277))</B>

<P ALIGN="CENTER">(În ultimii câţiva ani unele din aceste cifre au crescut mult.)

<P ALIGN="JUSTIFY">
Cornelius Vanderbilt. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 90.000.000 $<BR>
William K. Vanderbilt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 80.000.000 $<BR>
Frederick W. Vanderbilt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17.000.000 $<BR>
George W. Vanderbilt. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15.000.000 $<BR>
D-na Elliot F. Sheppard . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13.000.000 $<BR>
D-na William D. Sloane. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13.000.000 $<BR>
D-na Hamilton McK. Twombly. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13.000.000 $<BR>
D-na W. Seward Webb . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13.000.000 $<BR>
          Total . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  254.000.000 $<BR>

<P ALIGN="JUSTIFY">Şi mai uluitoare sunt acumulările făcute prin
trustul Standard Oil, care tocmai a fost desfiinţat &#151; urmat de
compania Standard Oil. Averile din el au fost după
cum urmează:
<P ALIGN="JUSTIFY">
John D. Rockefeller. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 90.000.000 $<BR>
Henry M. Flagler . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 60.000.000 $<BR>
William Rockefeller. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40.000.000 $<BR>
Benjamin Brewster. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25.000.000 $<BR>
Henry H. Rogers. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25.000.000 $<BR>
Oliver H. Payne (Cleveland). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25.000.000 $<BR>
Wm. G. Warden (Filadelfia) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25.000.000 $<BR>
Proprietatea Chas. Pratt (Brooklyn). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25.000.000 $<BR>
John D. Archbold . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10.000.000 $<BR>
          Total. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  325.000.000 $<BR>

<P ALIGN="JUSTIFY">A durat numai douăzeci de ani pentru ca aceste averi să
fie adunate în mâinile a opt sau nouă oameni. Deci, aici
este pericolul. În mâinile lui Gould, ale familiilor Vanderbilt
şi Huntington sunt marile căi ferate din Statele Unite. În
posesia lui Sage, a familiei Astor şi a altora sunt mari suprafeţe
de teren din zona New York-ului care cresc în mod constant
în valoare. Unite şi prin acumulare naturală, averile acestor
nouă familii ar ajunge în douăzeci şi cinci de ani la 2.754.000.000
$. William Waldorf Astor singur, numai prin forţa acumulării,
va avea probabil o valoare de o mie de milioane înainte de a
muri; iar aceşti bani, ca şi cei ai familiei Vanderbilt, vor merge la
familia sa, ca şi în cazul altora, şi se va crea o aristocraţie a bogăţiei
extrem de periculoasă pentru stat, dând naştere unui comentariu
curios asupra acelei aristocraţii prin naştere sau talent pe care
americanii o consideră a fi atât de dăunătoare în Marea
Britanie.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((278))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Există sau se ridică şi alte averi mari, dintre care
dăm numai câteva:
<P ALIGN="JUSTIFY">
William Astor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40.000.000 $<BR>
Leland Stanford . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30.000.000 $<BR>
D-na Hetty Green. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30.000.000 $<BR>
Philip D. Armour. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30.000.000 $<BR>
Edward F. Searles . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25.000.000 $<BR>
J. Pierpont Morgan. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25.000.000 $<BR>
Proprietatea Charles Crocker. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25.000.000 $<BR>
Darius O. Mills . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25.000.000 $<BR>
Andrew Carnegie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25.000.000 $<BR>
Proprietatea E. S. Higgins. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20.000.000 $<BR>
George M. Pullman . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20.000.000 $<BR>
     Total. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  295.000.000 $<BR>

<P ALIGN="JUSTIFY">Astfel vedem capitalul în sume aproape de neconceput
în proprietatea câtorva, şi în mod necesar luat
îocazia luatăş de la cei mulţi. Nu există nici o putere în om de a rezolva
în mod paşnic această problemă delicată. Ea va merge din
rău în mai rău”.

<P ALIGN="CENTER">Unii milionari americani şi cum au
obţinut ei milioanele

<P ALIGN="JUSTIFY">Editorul publicaţiei <I>Review of
Reviews</I> dă ceea ce el numeşte „câteva extrase dintr-un ziar foarte instructiv
şi distractiv, a cărui singură greşeală este opinia lui
optimistă despre caracatiţa plutocrată”, în aceste cuvinte:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Un american care scrie din cunoştinţă personală
intimă, dar care preferă să rămână anonim, spune în
<I>Cornhill Magazine</I> cu multă simpatie povestea câtorva milionari
ai uriaşei Republici. El pretinde că, chiar dacă patru mii
de milionari deţin împreună patruzeci de miliarde de dolari
din cele şaptezeci şi şase de miliarde care formează totalul
bogăţiei naţionale, totuşi balanţa lasă 500 de dolari pe cap de
cetăţean faţă de numai 330 de dolari în urmă cu patruzeci şi cinci
de ani. El argumentează că milionarii s-au îmbogăţit nu prin
aceea că au făcut pe celelalte clase mai sărace, ci mai bogate.
<P ALIGN="JUSTIFY">«Comandorul Vanderbilt, care a făcut primele milioane
ale familiei Vanderbilt, s-a născut numai în urmă cu un secol.
<B>((279))</B>
Capitalul său au fost tradiţionalele picioare desculţe,
buzunarul gol şi credinţa în norocul său &#151; temelia atâtor averi
americane. Munca grea, de la vârsta de şase ani până la vârsta
de şaisprezece ani, i-a furnizat cel de-al doilea capital şi
mai palpabil, adică o sută de dolari bani gheaţă. Aceşti bani
i-a investit într-o barcă mică, şi cu acea barcă şi-a deschis o
afacere proprie &#151; transportul legumelor spre New York. La
douăzeci de ani s-a căsătorit, şi atât soţul cât şi soţia s-au dovedit a
şti să facă bani. El îşi conducea barca. Ea ţinea un hotel. Trei
ani mai târziu, el avea zece mii de dolari. După aceea banii
i-au venitrepede &#151; aşa de repede încât atunci când a
izbucnit războiul civil, băiatul care începuse cu o barcă ce valora o
sută de dolari a putut să prezinte naţiunii unul din vasele sale,
în valoare de opt sute de mii de dolari, şi totuşi să se
simtă confortabil în privinţa finanţelor şi a flotei sale. La vârsta
de şaptezeci de ani avea o avere de şaptezeci de milioane.
<P ALIGN="JUSTIFY">Averea familiei Astor îşi datorează existenţa minţii unui
om şi creşterii naturale a unei mari naţiuni, John Jacob
Astor fiind singurul bărbat din patru generaţii care a fost un
adevărat câştigător de bani. Banii pe care i-a câştigat, când i-a
câştigat, au fost investiţi în proprietate în oraşul New York;
mărimea proprietăţii este limitată deoarece oraşul este situat pe o
insulă. Prin urmare, dezvoltarea oraşului New York, care s-a
datorat prosperităţii Republicii, a făcut din această mică avere
din secolul al XVIII-lea cea mai mare avere americană din
secolul al XIX-lea. Primul şi ultimul membru al familiei Astor
care merită să fie studiat ca un maestru al milioanelor a fost
prin urmare John Jacob Astor care, plictisindu-se de munca sa
ca ajutor în măcelăria tatălui său în Waldorf, a plecat cam cu
o sută zece ani în urmă să-şi încerce norocul în lumea
nouă. Într-un sens, pe vapor şi-a făcut de fapt întreaga avere. El
a întâlnit un bătrân comerciant de blănuri care l-a iniţiat
în secretele comerţului indian cu blănuri. El a preluat acest
comerţ şi a făcut bani din el. Apoi s-a căsătorit cu Sarah Todd, o
tânără perspicace şi energică. Sarah şi John Jacob şi-au făcut
obiceiul să-şi petreacă toate serile în magazinul lor sortând piei. ... În
<B>((280))</B>
cincisprezece ani John Jacob şi Sarah soţia lui au
acumulat două sute cincizeci de mii de dolari. ... O speculaţie
norocoasă cu obligaţiuni americane, atunci la un preţ foarte mic, a
dublat averea lui John Jacob; şi această avere a intrat în întregime
în proprietate imobiliară, unde a rămas până acum.
<P ALIGN="JUSTIFY">Leland Stanford, Charles Crocker, Mark Hopkins şi
Collis P. Huntington au mers în California în timpul goanei
după aur din 1849. Când a fost pusă în discuţie calea
ferată transcontinentală, aceştia patru «au văzut milioane în
ea» şi au încheiat contracte pentru a face Uniunea
Pacificului. Cei patru oameni, fără nici un ban în 1850, sunt astăzi
în posesia unei averi combinate de 200.000.000 $.
<P ALIGN="JUSTIFY">Unul dintre ei, Leland Stanford, a plănuit să-şi
întemeieze o familie; dar acum zece ani i-a murit singurul fiu, iar el
a decis atunci să fondeze o universitate în memoria acelui fiu.
Şi a făcut-o în manieră princiară, căci fiind încă «în trup», el
a «lăsat prin document» împuterniciţilor trei ferme
cuprinzând 86.000 de acri, şi, datorită splendidelor vii de pe ele,
valorând 6.000.000 $. La aceasta a adăugat 14.000.000 $ în acţiuni
şi obligaţiuni, iar la moartea sa a lăsat universităţii o
moştenire de 2.500.000 $ &#151; un dar total de la un singur om unei
instituţii de învăţământ, de 22.500.000 $, despre care se spune că
este „un record mondial”. Soţia lui şi-a anunţat intenţia de a
lăsa universităţii averea ei, în jur de 10.000.000 $”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Cel mai remarcabil exemplu de câştig de bani
prezentat în istoria milioanelor americane este acela oferit de
trustul Standard Oil.
<P ALIGN="JUSTIFY">Acum treizeci de ani, cinci tineri, cei mai mulţi dintre
ei trăind în micul oraş Cleveland (statul Ohio), şi toţi relativ
săraci (probabil că întregul grup nu se putea lăuda cu 50.000 $),
au văzut posibilităţi financiare în petrol. În limbajul expresiv
al bătrânului cârmaci de pe râu, «când au văzut ocazia s-au
pus pe treabă» şi au reuşit. Astăzi acelaşi grup de cinci oameni
are o valoare de 600.000.000 $. ... John D. Rockefeller, creierul
şi «forţa» acestui mare «trust», este un om cu faţa rumenă,
cu ochi atât de blânzi şi cu un comportament aşa de binevoitor,
<B>((281))</B>
încât este foarte greu să-l numim „monopolist
acaparator”. Acum «hobby-ul» său este educaţia, şi el stăpâneşte acest
hobby într-o manieră robustă, bărbătească. El a luat
Universitatea din Chicago sub aripa sa, şi deja suma de 7.000.000 $ a
trecut din buzunarul său în trezoreria acestui nou lăcaş de
învăţământ din al doilea oraş al Republicii”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Într-un articol din
<I>Forum</I>, domnul Thomas G. Shearman, un statistician din New York, a dat numele a şaptezeci de
americani a căror avere împreună este de 2.700.000.000 $, o medie
de 38.500.000 $ fiecare; şi declară că s-ar putea face o listă de
zece persoane a căror avere ar fi în medie de 100.000.000 $ fiecare; şi
o altă listă de o sută de persoane a căror avere ar fi în
medie 25.000.000 $ fiecare; şi că ,,<I>venitul mediu
anual</I> al celor mai bogaţi o sută de americani nu poate fi mai mic
îfiecareş de 1.200.000 $, şi probabil depăşeşte 1.500.000 $”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Comentând asupra acestei ultime afirmaţii, un
scriitor autorizat (Rev. Josiah Strong) spune:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Dacă o sută de muncitori ar putea câştiga fiecare
câte 1.000 $ pe an, ei ar trebui să lucreze o mie două sute sau
o mie cinci sute de ani pentru a câştiga cât este
<I>venitul anual</I> al acestor o sută din cei mai bogaţi americani. Iar dacă
un muncitor ar putea câştiga 100 $ pe zi, el ar trebui să
lucreze până ar avea cinci sute patruzeci şi şapte de ani şi să
nu-şi ia nici o zi liberă, pentru a putea câştiga cât
valorează proprietatea unor americani”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Următorul tabel compară bogăţia celor patru naţiuni
mai bogate din lume în 1830 şi 1893; şi arată cum bogăţiile
sunt „îngrămădite” din punct de vedere naţional în aceste
,,zile din urmă” ale acestui veac de acumulare aproape fabuloasă.
<P ALIGN="JUSTIFY">
                                          1830               1893<BR>
Bogăţia totală a Angliei . . . . . . 16.890.000.000 $   50.000.000.000 $<BR>
A Franţei. . . . . . . . . . . . . . 10.645.000.000 $   40.000.000.000 $<BR>
A Germaniei. . . . . . . . . . . . . 10.700.000.000 $   35.000.000.000 $<BR>
A Statelor Unite . . . . . . . . . .  5.000.000.000 $   72.000.000.000 $<BR>

<P ALIGN="JUSTIFY">Pentru ca cititorul să poată avea o idee privind modul
în care statisticenii ajung la concluziile lor într-o problemă atât
<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((282))</B>
de vastă, dăm următoarele, ca o estimare
aproximativă clasificată a bogăţiei Statelor Unite:
<P ALIGN="JUSTIFY">
Proprietate funciară în oraşe mari şi mici . . . . . . . . 15.500.000.000 $<BR>
Proprietate funciară fără cea din oraşe mari şi mici . . . 12.500.000.000 $<BR>
Proprietate personală (nespecificată). . . . . . . . . . .  8.200.000.000 $<BR>
Căi ferate şi echipamentele lor. . . . . . . . . . . . . .  8.000.000.000 $<BR>
Capital investit în manufacturi. . . . . . . . . . . . . .  5.300.000.000 $<BR>
Produse manufacturate. . . . . . . . . . . . . . . . . . .  5.000.000.000 $<BR>
Produse (inclusiv lâna). . . . . . . . . . . . . . . . . .  3.500.000.000 $<BR>
Proprietate deţinută şi bani investiţi în ţări străine . .  3.100.000.000 $<BR>
Clădiri publice, arsenale, nave de război. . . . . . . . .  3.000.000.000 $<BR>
Animale domestice în ferme . . . . . . . . . . . . . . . .  2.480.000.000 $<BR>
Animale domestice în localităţi şi oraşe . . . . . . . . .  1.700.000.000 $<BR>
Bani, monedă străină şi naţională, bancnote. . . . . . . .  2.130.000.000 $<BR>
Terenuri publice (la 1,25 $/acru). . . . . . . . . . . . .  1.000.000.000 $<BR>
Produse minerale (de toate felurile) . . . . . . . . . . .    590.000.000 $<BR>
          Total. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72.000.000.000 $<BR>

<P ALIGN="JUSTIFY">Acum câţiva ani s-a observat că bogăţia Statelor Unite
a crescut la rata de patruzeci de milioane de dolari
pe săptămână, sau de două miliarde de dolari pe an.
<P ALIGN="JUSTIFY">(Datoria totală a americanilor, publică şi privată, a
fost estimată atunci la douăzeci de miliarde de dolari.)
<P ALIGN="JUSTIFY">Această îngrămădire de comori pentru zilele din
urmă, menţionată aici, este legată mai ales de Statele Unite,
dar acest lucru este adevărat despre întreaga lume
civilizată. <I>Pe cap de locuitor</I>, Marea Britanie este mai bogată
decât Statele Unite &#151; cea mai bogată naţiune de pe pământ.
Şi chiar şi în China şi în Japonia sunt milionari care au
apărut recent. Înfrângerea Chinei în 1894 de către japonezi
este pusă în primul rând pe seama avariţiei
ofiţerilor guvernamentali, despre care se spune că au furnizat
arme inferioare şi chiar imitaţii de tunuri şi de proiectile,
deşi preţul mare plătit a fost pentru cele adevărate.
<P ALIGN="JUSTIFY">Desigur, numai o minoritate din cei care caută bogăţia
o găsesc. Goana şi lupta pentru bogăţie nu este
întotdeauna răsplătită. Urgia egoismului se întinde cu mult în afara
celor care reuşesc, şi aşa cum a spus apostolul: „Cei care <I>vor</I> să se
<B>((283))</B>
îmbogăţească îcei care sunt hotărâţi să fie bogaţi cu
orice preţş ... cad în ispită, în cursă şi în multe pofte nebune
şi periculoase, care cufundă pe oameni în ruină şi în
distrugere. Căci <I>iubirea</I> de bani îde
bogăţieş este o rădăcină a tot felul de rele” (1 Tim. 6:9, 10). Majoritatea, lipsiţi de
experienţă, îşi asumă riscurile şi află dezamăgire şi pierdere:
puţini, înţelepţi în felul lumii şi ascuţiţi la minte, îşi asumă
puţine riscuri şi seceră cele mai multe câştiguri. Astfel, de
exemplu, „goana după aur din Africa de Sud” care odată s-a
întins asupra Marii Britanii, Franţei şi Germaniei, a
transferat de fapt sute de milioane de dolari din buzunarele şi
din conturile bancare ale clasei de mijloc în cele ale
capitaliştilor şi bancherilor bogaţi, care au riscat puţin. Rezultatul a
fost, fără nici o îndoială, o mare pierdere pentru numita clasă
de mijloc aşa de nerăbdătoare după bogăţii neaşteptate
încât riscă tot ce au. Tendinţa acesteia este să facă pe mulţi
din această clasă de obicei conservatoare, nemulţumită şi
gata în câţiva ani pentru orice proiect socialist care promite
să fie în avantajul lor.
<P ALIGN="CENTER">Creşterea sărăciei
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar este oare adevărat că sunt oameni săraci şi
nevoiaşi în această ţară a belşugului, în care aşa de
mulţi îngrămădesc asemenea bogăţie fabuloasă? Nu este
oare greşeala lor dacă un bărbat sănătos sau o femeie
sănătoasă nu reuşesc să se descurce confortabil? N-ar ajuta
la cultivarea sărăciei şi dependenţei dacă „cei avuţi”
ar începe să vâslească la bărcile claselor mai sărace?
Astfel privesc problema mulţi dintre cei bogaţi, care în
multe cazuri au fost ei înşişi săraci cu douăzeci şi cinci de ani
în urmă şi care-şi aduc aminte că <I>atunci</I> toţi cei care au
fost capabili şi dispuşi să muncească au putut găsi de
lucru din belşug. Ei nu-şi dau seama ce schimbări mari au
avut loc de atunci, şi că în timp ce averile lor au sporit
minunat, condiţia maselor a regresat, mai ales în timpul
ultimilor şapte ani. Este adevărat că în momentul actual salariile
<B>((284))</B>
sunt în general echitabile, fiind menţinute de sindicate
etc., dar mulţi nu pot obţine de lucru, în timp ce mulţi dintre
cei care au o situaţie lucrează numai cam cu jumătate de
normă şi adesea mai puţin, şi cu greu pot, prin economie strictă,
să trăiască decent şi onest.
<P ALIGN="JUSTIFY">Când apar depresiuni speciale, ca în 1893-1896,
mulţi dintre aceşti oameni fără lucru sunt lăsaţi pe
seama carităţii prietenilor lor care cu greu pot suporta
această presiune suplimentară; iar cei care n-au prieteni
sunt impuşi carităţilor publice, care în astfel de timpuri
sunt total inadecvate.
<P ALIGN="JUSTIFY">Depresiunea din 1893 a trecut ca un val peste
întreaga lume, iar marea ei presiune este încă simţită pe
scară largă, deşi pentru unii a venit un răgaz pentru
refacere. Dar, aşa cum indică Scripturile, acest necaz vine în
valuri sau spasme &#151; „ca durerile naşterii peste
femeia însărcinată” (1 Tes. 5:3) &#151; şi fiecare spasm care va
urma va fi probabil mai sever &#151; până la cel final. Cei bogaţi
şi cei care trăiesc confortabil adesea găsesc dificil
să înţeleagă sărăcia celei mai sărace clase, care devine
repede tot mai mare la număr. Realitatea este că, chiar şi
printre cei din clasa de mijloc şi din cea bogată care se gândesc
la cei foarte săraci şi-i compătimesc pentru necazul lor,
există înţelegerea completei imposibilităţi de schimbare a
ordinii sociale actuale, aşa încât să le aducă o
uşurare permanentă; şi astfel fiecare face puţinul de care
crede că este capabil şi este dator să-l facă pentru cei
mai aproape de el, şi încearcă să nesocotească sau să
uite rapoartele despre nefericire care ajung sub ochii şi
la urechile lui.
<P ALIGN="JUSTIFY">Următoarele extrase din presa zilnică ne
amintesc condiţiile care erau în 1893 şi care nu peste mult timp
se vor dubla şi încă cu dobândă. <I>California Advocate</I> spunea:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Adunarea maselor de şomeri în marile noastre oraşe
în număr de multe mii este un spectacol îngrozitor, iar
strigătul lor jalnic după muncă sau pâine este auzit în toată ţara.
<B>((285))</B>
Este vechea problemă nerezolvată a sărăciei,
intensificată de depresiunea fără precedent a afacerilor. Lipsa
involuntară de ocupaţie este un rău care creşte în mod constant,
odată cu civilizaţia. Este o umbră neagră care se strecoară în
mod constant în urma civilizaţiei, crescând în dimensiuni şi
în intensitate pe măsură ce civilizaţia avansează.
Lucrurile sunt cu siguranţă într-o stare anormală, când oamenii
sunt dispuşi să muncească, doresc să muncească, dar nu pot
găsi de lucru, în timp ce însăşi viaţa lor depinde de muncă.
Nu există adevăr în vechiul proverb că „lumea îi
datorează fiecărui om mijloacele de existenţă”. Dar este adevărat
că lumea îi datorează fiecărui om o şansă de a-şi
câştiga existenţa. Multe teorii au fost avansate şi multe eforturi
au fost făcute pentru a asigura „dreptul inalienabil la
muncă” pentru fiecare om care vrea să muncească; dar toate
aceste încercări s-au sfârşit până acum într-un eşec trist. Va
fi întradevăr un binefăcător pentru omenire cel care va
rezolva cu succes problema cu privire modul de a asigura ceva
de lucru fiecărui muncitor care vrea să muncească, şi astfel
să scape omenirea de blestemul inactivităţii involuntare”.
<P ALIGN="JUSTIFY">O altă relatare descrie cum, în Chicago, o mulţime de
peste patru sute de şomeri au mărşăluit pe străzile din
centrul oraşului, conduşi de unul dintre ei care ducea o pancartă
pe care era mâzgălită trista inscripţie „Vrem să muncim”.
În ziua următoare au mărşăluit cu mai multe drapele,
purtând următoarele inscripţii: „Trăiţi şi lăsaţi şi pe alţii să
trăiască”; „Vrem o şansă de a ne întreţine familiile”; „Muncă sau
pâine” etc. O armată de şomeri a mărşăluit prin San Francisco
cu drapele pe care erau înscrise următoarele: „Mii de case
de închiriat şi mii de oameni fără adăpost”; „Flămânzi şi
săraci”; „Mânaţi de biciul foamei spre a cerşi”; „Lăsaţi-ne în pace
şi ne vom ajuta singuri” etc.
<P ALIGN="JUSTIFY">Un alt decupaj spune:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Newark, N. J., 21 august &#151; Şomerii au avut astăzi
o paradă mare. În fruntea rândurilor mergea un om cu
un steag mare negru pe care erau scrise cu litere albe cuvintele:
<B>((286))</B>
«Semnele timpului: eu mor de foame fiindcă el este
gras». Dedesubt era o imagine a unui om mare, bine hrănit,
cu joben pe cap, iar lângă el un muncitor flămând”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Un alt ziar, referindu-se la greva minerilor englezi, spunea:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Poveştile de <I>necaz actual şi chiar de
înfometare</I> se înmulţesc în mod dureros în întreaga Anglie, iar stagnarea industriei
şi deranjamentul căilor ferate iau proporţiile unei grave
calamităţi naţionale. ... Aşa cum este de aşteptat, cauza reală constă
în imensele redevenţe pe care concesionarii trebuie să le
plătească pentru pământ proprietarilor de la care concesionează minele.
Un număr considerabil de milionari, ale căror redevenţe
pentru cărbune atârnă ca nişte pietre de moară de gâtul
industriilor miniere, sunt şi nobili proeminenţi, iar conştiinţa publicului
mânios face legătura între cele două lucruri cât ai pocni din degete.
... Ziarele radicale alcătuiesc liste neobişnuite cu lorzi, care nu
diferă de listele trusturilor din America, arătând în cifre impozitele
lor monstruoase pe câştigurile din proprietatea ţării.
<P ALIGN="JUSTIFY">Strigătul după pâine se ridică din oraş. Este mai
profund, mai aspru, mai larg decât a fost vreodată. Vine din
stomacuri roase de foame şi din corpuri slăbite. Vine de la oameni
care bat străzile în căutare de lucru. Vine de la femei care
stau fără nici o speranţă în odăi goale. Vine de la copii.
<P ALIGN="JUSTIFY">În oraşul New York săracii au atins limite de sărăcie
cum n-au mai fost cunoscute niciodată înainte. Probabil nici
o persoană în viaţă nu înţelege cât de cumplită este
suferinţa, cât de îngrozitoare este sărăcia. Nici o persoană n-o
poate vedea în întregime. Imaginaţia nimănui n-o poate înţelege.
<P ALIGN="JUSTIFY">Puţine persoane care vor citi acestea pot înţelege
ce înseamnă a fi fără mâncare. Este unul din acele lucruri
atât de înspăimântătoare încât nu pot fi explicate. Ei spun:
«Cu siguranţă că oamenii pot obţine ceva de mâncare
undeva, destul ca să poată supravieţui; pot merge la prietenii
lor». Pentru cei loviţi nu există nici un «undeva». Prietenii
lor sunt tot atât de săraci ca şi ei. Există oameni atât de
slăbiţi din cauza lipsei de hrană încât nu pot munci dacă li se
oferă de lucru”.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((287))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Un editorial din San Francisco
<I>Examiner</I> spunea:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Cum vine asta? Noi avem atât de multă hrană încât
fermierii se plâng că nu primesc nimic pe ea. Avem atâtea haine
încât fabricile de bumbac şi de lână se închid din cauză că nu
este cine să le cumpere produsele. Avem atâta cărbune încât
căile ferate care îl transportă intră în mâinile
executorilor judecătoreşti. Avem aşa de multe case încât constructorii
sunt fără slujbe. Toate necesităţile şi comodităţile vieţii sunt mai
multe acum decât au fost vreodată în cei mai prosperi ani ai
istoriei noastre. Când ţara are suficientă hrană, îmbrăcăminte,
combustibil şi adăpost pentru toată lumea, de ce sunt grele timpurile?
Evident natura nu este de vină. Cine sau ce este de vină atunci?
<P ALIGN="JUSTIFY">Problema şomerilor este una din cele mai serioase
probleme cu care se confruntă Statele Unite. Potrivit statisticilor
făcute de <I>Bradstreet's,</I> la începutul anului erau cu ceva peste
801.000 de muncitori fără lucru în primele 119 oraşe din Statele
Unite, iar numărul persoanelor dependente de aceştia
pentru întreţinere era de peste 2.000.000. Dacă cele 119 oraşe au
dat o estimare corectă pe ţară, totalul muncitorilor care voiau
de lucru la începutul anului ar trece de 4.000.000 de
persoane, reprezentând o populaţie dependentă în număr de
10.000.000. Deoarece şomerii caută oraşele, putem scădea liniştiţi un
sfert din aceste cifre. Dar chiar şi cu această scădere, numărul
total al muncitorilor care n-au de lucru este enorm, sfâşietor.
<P ALIGN="JUSTIFY">Drumul greu al sărăciei al cărui sfârşit este pauperismul
a fost atât de mult străbătut în Europa, încât
autorităţile Bătrânului Continent ştiu mai bine cum să procedeze cu
ea decât comunitatea relativ prosperă de această parte
a oceanului. Salariile în Europa sunt aşa de mici, încât în
multe state sfârşitul vieţii trebuie să fie azilul pentru săraci. Nici
o hărnicie şi nici o economie nu-l poate face în stare pe
muncitor să pună deoparte prin pricepere pentru bătrâneţe.
Diferenţa dintre venit şi cheltuieli este atât de mică, încât câteva zile
de boală sau lipsă de lucru îl reduce pe muncitor la sărăcie.
Guvernul de acolo a fost nevoit să se ocupe de aceasta mai mult sau
mai puţin ştiinţific, în locul metodei neglijente, familiară pentru
<B>((288))</B>
America, unde vagabonzii înfloresc fără muncă, iar omul
demn care cade în nevoie trebuie să sufere de foame”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Editorul de la <I>The Arena</I> spune în
Infernul civilizaţiei:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Marea Moartă a dorinţei îşi lărgeşte hotarele sale în
fiecare centru populat. Murmurele de nemulţumire mânioasă
devin tot mai ameninţătoare cu fiecare an ce trece. Justiţia
refuzată celor slabi prin puterea avariţiei ne-a adus faţă-n faţă cu
o criză extraordinară, care încă mai poate fi evitată dacă
avem înţelepciunea de a fi drepţi şi umani; dar problema nu
mai poate fi privită cu dispreţ, ca fiind neimportantă. Nu mai
este locală; ea afectează şi ameninţă întregul organism politic.
Acum câţiva ani, unul dintre cei mai eminenţi clerici din America
a declarat că nu se poate spune că în această Republică
există sărăcie. Astăzi nici o persoană raţională nu neagă că
această problemă este de mare importanţă. Nu demult am angajat
un domn din New York să investigheze personal dosarele
curţii de justiţie din oraş pentru a identifica numărul exact
al mandatelor de evacuare eliberate în douăsprezece luni.
Care a fost rezultatul? Datele au arătat faptul alarmant că în
cele douăsprezece luni care s-au terminat la 1 septembrie 1892,
în oraşul New York au fost emise douăzeci şi nouă de mii
şapte sute douăzeci de mandate de evacuare.
<P ALIGN="JUSTIFY">Într-un articol din
<I>Forum,</I> din decembrie 1892, referitor la nevoile speciale ale săracilor din New York, domnul Jacob
Riis spune: «Mulţi ani a fost adevărat despre New York faptul că
o zecime din toţi cei care mor în acest oraş mare şi bogat
sunt îngropaţi în ţarina olarului. Din cele 382.530 de
înmormântări înregistrate în ultimul deceniu, 37.966 au fost în
ţarina olarului», iar domnul Riis continuă să facă aluzie la
faptul cunoscut tuturor celor care studiază condiţiile sociale,
care investighează personal sărăcia din marile oraşe, că acest
reper al ţarinei olarului, oricât de grozav de semnificativ ar fi,
nu este o măsură adecvată prin care să se estimeze
problema sărăciei unui oraş mare. Asupra acestui punct el continuă:
<P ALIGN="JUSTIFY">«Cei care au avut vreo experienţă personală cu săracii şi ştiu
cu ce frică agonizantă se luptă ei împotriva acestei culmi a
nefericirii, cum plănuiesc şi urzesc şi pun deoparte pentru sărmanul privilegiu
<B>((289))</B>
de a fi puşi să se odihnească într-un mormânt care să fie al
lor, deşi în viaţă n-au avut nici un şopron despre care să fi putut
spune că era al lor, vor fi de acord cu mine că ar fi prea puţin
să presupunem că în ciuda tuturor acestora, unde cade unul,
în această groapă îngrozitoare, cel puţin doi sau trei trebuie să fie
pe marginea ei gata să cadă. Şi cu această estimare de
20-30% din populaţia noastră care se luptă în permanenţă s-o ducă
de azi pe mâine, dar sunt chinuiţi de îndoială că vor reuşi,
se potrivesc destul de bine toate faptele cunoscute de
administrare a carităţii din New York, chiar dacă sunt dispersate”.
<P ALIGN="JUSTIFY">În 1890 au fost două sute treizeci şi nouă de
sinucideri raportate oficial în New York. Registrele justiţiei sunt
ticsite, cum n-au fost niciodată înainte, de cazuri de tentativă
de sinucidere. «Tu», a spus grefierul Smyth, adresându-se
unei biete fiinţe care căutase moartea aruncându-se în East
River, «eşti al doilea caz de tentativă de sinucidere care a ajuns
la tribunal în această dimineaţă; şi» a continuat el,
«n-am întâlnit niciodată aşa de multe tentative de sinucidere ca
în ultimele câteva luni».
<P ALIGN="JUSTIFY">Noaptea se aşterne încet dar sigur în jurul sutelor şi miilor
de concetăţeni de-ai noştri, noaptea sărăciei şi a disperării. Ei
sunt conştienţi de apropierea ei, dar se simt neputincioşi în a-i
controla înaintarea. «Chiriile cresc, iar munca se ieftineşte în fiecare an,
şi ce putem noi face în legătură cu aceasta?» a spus recent un
muncitor în timp ce vorbea despre perspective. «Nu văd nici o cale de
ieşire din ea», a adăugat el cu amărăciune, şi trebuie mărturisit
că perspectiva este întunecată dacă nu se întrevede nici o
schimbare economică radicală, deoarece oferta de forţă de muncă creşte
în fiecare an mult mai rapid decât cererea. «Zece femei pentru
fiecare loc de muncă, nu contează cât de slab», este afirmaţia seacă a
unui oficial care de curând a făcut din chestiunea muncii femeilor
un studiu special. «Sute de fete», continuă acest scriitor, «îşi
distrug viitorul în fiecare an şi-şi distrug sănătatea în magazii şi
magazine îmbâcsite şi prost ventilate, şi totuşi zeci de recruţi sosesc de
la ţară şi din oraşele mici în fiecare săptămână pentru a ocupa
locurile vacante». Şi să nu ne imaginăm că aceste condiţii sunt
specifice numai pentru New York. Ce este adevărat despre metropole este
<B>((290))</B>
adevărat într-o anumită măsură despre fiecare oraş mare
din America. În raza unei salve de artilerie în Beacon Hill,
Boston, unde se ridică mândru domul aurit al Capitoliului, sunt sute
de familii care mor lent prin înfometare şi sufocare; familii care
se luptă eroic pentru cele mai elementare necesităţi ale vieţii, în
timp ce an de an condiţiile devin tot mai disperate, lupta pentru
pâine tot mai cruntă, iar viitorul tot mai întunecos. Într-o conversaţie
cu unul dintre aceşti muncitori, el a spus cu un anumit patos
şi deprimare, care indicau lipsa de speranţă sau poate o
percepţie amorţită care-l împiedica să înţeleagă cu totul cumplita
importanţă a cuvintelor sale: «Am auzit odată despre un om care a fost
pus într-o cuşcă de fier de către un tiran; şi el a aflat că în fiecare
zi pereţii se apropiau tot mai mult de el. În cele din urmă pereţii
s-au apropiat atât de mult unul de altul, încât în fiecare zi storceau
o parte din viaţa lui, şi cumva», a spus el, «mi se pare că noi
suntem întocmai ca omul acela, şi când văd scoţând afară micile sicrie
în fiecare zi, îi spun uneori soţiei mele: încă puţină viaţă a fost
stoarsă; într-o zi vom merge şi noi».
<P ALIGN="JUSTIFY">Recent, am vizitat mai mult de douăzeci de case închiriate
unde viaţa se lupta cu moartea; unde, cu un eroism răbdător cu
mult mai măreţ decât faptele de îndrăzneală câştigate printre
strigătele de biruinţă ale câmpului de luptă, mame şi fiice mânuiau
fără încetare acul. În câteva case am observat bolnavi ţintuiţi la pat,
ai căror ochi înfundaţi în orbite şi ale căror feţe emaciate
spuneau clar povestea lunilor şi poate a anilor de înfometare lentă, în
mijlocul mizeriei, al mirosului greţos şi al murdăriei aproape generale
din subsolul social. Aici devii dureros de conştient de spectrul
foamei şi al fricii prezent în mod continuu. O teamă de-o viaţă apasă
cu greutate zdrobitoare inimile acestor exilaţi. Proprietarul, stând
cu un document de evacuare în mână, este continuu în faţa
ochiului minţii lor. Groaza de îmbolnăvire bântuie fiecare moment
treaz, deoarece pentru ei îmbolnăvirea înseamnă incapacitatea de a
se îngriji de puţina hrană pe care o cere viaţa. Disperarea de
viitorul nesigur nu de puţine ori le chinuie odihna. Aceasta este
soarta obişnuită a muncitorului răbdător din mahalalele marilor
noastre oraşe de astăzi. Pe cele mai multe din feţele lor se observă o
expresie de tristeţe întunecată şi de resemnare mută.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((291))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Uneori o lumină sporadică apare din aceste orbite
cavernoase, o ochire încruntată sugerând focuri arzând mocnit, alimentate
de o continuă conştiinţă a nedreptăţilor îndurate. Ei simt
într-un mod tăcut că soarta fiarelor de pe câmp este mai fericită decât
a lor. Chiar dacă se luptă din zori până noaptea târziu pentru
pâine şi pentru o cameră mizeră, ei ştiu că fereastra speranţei se
închide pentru ei în marile centre trepidante ale creştinătăţii.
Trist întradevăr este gândul că în prezent, când ţara noastră
este împodobită cum n-a mai fost niciodată înainte cu
temple impunătoare dedicate marelui Nazarinean, care Şi-a dedicat
viaţa slujirii printre săraci, degradaţi şi proscrişi, noi găsim
valul nefericirii crescând; găsim că sărăcia nedorită devine
soarta inevitabilă a miilor de vieţi în plus în fiecare an. Niciodată n-a
fost sentimentul altruist mai general pe buzele omului. Niciodată
n-a fost inima omului mai doritoare ca acum după o
manifestare adevărată a fraternităţii umane. Niciodată n-a fost întreaga
lume civilizată atât de profund mişcată de visul care persistă de
secole &#151; paternitatea lui Dumnezeu şi fraternitatea omului. Şi
totuşi, ciudată anomalie! Strigătul inocenţei, al dreptăţii
ultragiate, strigătul milioanelor de oameni de sub roată, se ridică astăzi
din fiecare ţară civilizată ca niciodată înainte. Vocea Rusiei
amestecată cu strigătul Irlandei. Londra proscrisă se uneşte cu exilaţii
tuturor marilor oraşe continentale şi americane într-o cerere
puternică, cutremurătoare după <I>dreptate</I>.
<P ALIGN="JUSTIFY">Numai în Londra există mai mult de trei sute de mii de
persoane chiar pe marginea prăpastiei, a căror inimă se înfioară de
teamă la fiecare bătaie, a căror coşmar de-o viaţă este groaza că mica
lor vizuină pe care ei o numesc casă le poate fi luată. Sub ei, în
pragul înfometării, sunt peste două sute de mii de vieţi; mai departe
găsim trei sute de mii în stratul celor înfometaţi, în tărâmul unde
foamea roade zi şi noapte, unde fiecare secundă din fiecare minut,
din fiecare oră, din fiecare zi, este plină de suferinţă. Sub
înfometaţi sunt cei fără casă &#151; cei care n-au nimic cu ce să-şi procure
un adăpost nici chiar în cele mai rele cartiere; cei care dorm fără
un acoperiş tot anul, dintre care sute pot fi găsiţi în fiecare noapte
pe lespezile reci de piatră de-a lungul cheiurilor Tamisei. Unii
au numai un ziar între ei şi pietrele umede, dar majoritatea nu se
<B>((292))</B>
bucură nici măcar de acest lux! Această armată fără nici
un fel de locuinţă numără în Londra treizeci şi trei de mii”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Spune cineva că aceasta este o imagine
exagerată? Să investigheze. Dacă este numai pe
jumătate adevărată, este deplorabilă!

<P ALIGN="CENTER">Nemulţumirea, ura, fricţiunea,
pregătindu-se rapid pentru arderea socială

<P ALIGN="JUSTIFY">Oricum li s-ar explica săracilor că bogaţii n-au fost
niciodată atât de caritabili ca acum, că societatea are o grijă mult mai
mare acum decât a avut vreodată pentru cei săraci, cei orbi, cei
bolnavi şi cei neajutoraţi, şi că veniturile imense pentru menţinerea
acestor binefaceri sunt strânse anual prin taxe, aceasta cu siguranţă
nul va satisface pe muncitor. Ca cetăţean inteligent care se respectă
el nu vrea pomeni; el n-are nici o dorinţă de a se folosi de
privilegiile unei case pentru săraci, sau când este bolnav să devină un
pacient ţinut de milă într-un spital; ci el doreşte o şansă de a-şi
câştiga cinstit şi onest pâinea cu sudoarea feţei sale şi de a-şi
întreţine familia cu demnitatea unui muncitor cinstit. Dar, în timp ce
se vede pe sine şi pe semenii săi muncitori mai dependenţi ca
niciodată de favoare şi de influenţă pentru a obţine şi a menţine o slujbă,
iar pe micii proprietari de magazine, pe micii constructori şi pe
micii manufacturieri luptându-se mai mult ca niciodată pentru o
viaţă onestă, el citeşte despre prosperitatea celor bogaţi, despre
creşterea numărului milionarilor, despre uniunile capitalului pentru
a controla diferitele industrii &#151; afacerea cuprului, a oţelului, a
sticlei, a petrolului, a chibriturilor, a hârtiei, a cărbunelui, a vopselei,
a tacâmurilor, a telegrafului şi toate celelalte afaceri. El vede
de asemenea că aceste combinaţii controlează mecanismul lumii,
şi că astfel, în timp ce munca sa se depreciază datorită
competiţiei, bunurile şi necesităţile vieţii pot fi dezvoltate, sau cel
puţin împiedicate de la declinul lor, proporţional cu reducerea
costului muncii reprezentat prin îmbunătăţirea maşinilor care
înlocuiesc creierul şi forţa umană.
<P ALIGN="JUSTIFY">În astfel de împrejurări, ne putem mira că la
a treisprezecea convenţie anuală a Federaţiei Muncii de la
<B>((293))</B>
Chicago, vice-preşedintele Adunării Sindicatelor şi-a
salutat vizitatorii în următorul limbaj sarcastic? El a spus:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Am dori să vă spunem bun-venit într-un oraş prosper,
dar adevărul n-ar justifica afirmaţia. Aici lucrurile sunt aşa
cum sunt, dar nu aşa cum ar trebui să fie. Vă urăm bun-venit
în numele a o sută de monopolişti şi a cincizeci de mii de
vagabonzi, aici unde mamona ţine mare carnaval în palate, în timp
ce mamele au inimile zdrobite, copiii sunt înfometaţi, iar
bărbaţii caută în zadar de lucru. Vă urăm bun-venit în numele a o
sută de mii de oameni care nu lucrează, în numele acelor
edificii dedicate gloriei lui Dumnezeu, dar ale căror uşi sunt
închise noaptea pentru cei înfometaţi şi săraci, în numele
slujitorilor bisericeşti care se îngraşă din viile lui Dumnezeu, uitând
că copiii lui Dumnezeu sunt flămânzi şi n-au un loc unde
să-şi pună capul; în numele stâlpilor sistemului de stoarcere
a sudorii, al milionarilor şi al diaconilor, ale căror suflete
sunt puse în pericol prin pofta lor după aur; în numele
salariaţilor care transpiră sânge ce este transformat în ducaţi de aur;
în numele azilurilor de nebuni şi a caselor pentru săraci,
înţesate de oameni înnebuniţi de grijă în această ţară a belşugului.
<P ALIGN="JUSTIFY">Vă vom arăta mostre din Chicago care n-au fost arătate
la târg &#151; ale măreţiei şi ale slăbiciunii lui. Deseară vă vom
arăta sute de oameni care stau pe pietrele aspre din
coridoarele acestei clădiri &#151; fără casă, fără mâncare &#151; oameni capabili
şi dornici să muncească, dar pentru care nu este de lucru.
Este un timp de alarmă &#151; alarmă privind continuarea unui
guvern ale cărui drepturi suverane sunt predate magnaţilor
căilor ferate, baronilor cărbunelui şi speculanţilor; alarmă
privind continuarea unei guvern federal ale cărui politici
financiare sunt întocmite pe Wall Street la ordinul baronilor banului
din Europa. Aşteptăm să luaţi măsuri pentru a utiliza
privilegiul şi a alunga de la putere pe slujitorii necredincioşi ai
poporului, care sunt răspunzători de condiţiile existente”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Fără nici o îndoială că acest vorbitor greşeşte
mult presupunând că o schimbare a deţinătorilor de funcţii sau
a partidelor ar vindeca răul existent; dar ar fi desigur inutil
<B>((294))</B>
să i se spună lui sau oricărui alt om sănătos la minte că
nu-i nimic greşit în această chestiune a aranjamentului social
care face posibile asemenea extreme mari de bogăţie şi
săracie. Oricât de mult s-ar deosebi oamenii în privinţa cauzei
şi tratamentului, toţi sunt de acord că există o boală. Unii
caută fără nici un rezultat remedii în direcţii greşite, şi mulţi,
vai! nu doresc să se găsească un remediu; până când ei, cel
puţin, vor fi avut o şansă să profite de condiţiile actuale.
<P ALIGN="JUSTIFY">În armonie cu acest gând, George E. McNeill,
într-o cuvântare în faţa Congresului Mondial al Muncii, a spus:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Mişcarea sindicală s-a născut din foame &#151; foame
după hrană, adăpost, căldură, îmbrăcăminte şi plăcere.
În mişcarea umanităţii spre fericire, fiecare individ îşi
caută idealul său, adesea cu o nesocotire stoică a altora.
Sistemul industrial se bazează pe regula de fier a diavolului,
fiecare pentru sine. Este oare un fenomen inexplicabil, ca aceia
care suferă cel mai mult sub această regulă a egoismului şi
a lăcomiei să se organizeze pentru răsturnarea sistemului
de guvernare al diavolului?”
<P ALIGN="JUSTIFY">Ziarele abundă în descrieri de nunţi mondene, baluri
şi banchete, la care aşa-zisa „clasă de sus” a societăţii apare
în haine costisitoare şi cu bijuterii rare. Se spune că recent
o doamnă, la un bal din Paris, purta diamante în valoare
de 1.600.000 $. <I>New York World</I> din august 1896 a
publicat fotografia unei doamne americane îmbrăcată în
diamante şi alte bijuterii valorând 1.000.000 $; şi ea nu aparţinea
chiar celui mai înalt strat social. Presa zilnică vorbeşte
despre cheltuiala exagerată a mii de dolari pentru aceste
banchete &#151; pentru vinuri alese, decoraţiuni florale etc. Ele
spun despre palatele înălţate pentru cei bogaţi, multe dintre
ele costând 50.000 $, iar altele până la 1.500.000 $. Ele
vorbesc despre „serate pentru câini” unde animalele sunt
hrănite cu delicatese foarte scumpe, de care se ocupă „doicile”
lor. Ele spun despre 10.000 $ plătiţi pentru un serviciu de
desert, 6.000 $ pentru două ghivece de flori artistice, 50.000 $
pentru două vaze trandafirii. Ele spun că un duce englez a plătit
<B>((295))</B>
350.000 $ pentru un cal. Ele spun cum o femeie din
Boston şi-a înmormântat soţul într-un sicriu care a costat 50.000
$. Ele spun că o altă „doamnă” a cheltuit 5.000 $ ca
să-şi îngroape pudelul. Ele spun că milionarii din New
York plătesc 800.000 $ pentru un singur iaht.
<P ALIGN="JUSTIFY">Ne poate mira că mulţi sunt invidioşi, iar unii sunt
mânioşi şi amărâţi când compară o astfel de risipă cu lipsa
propriei lor familii, sau cel puţin cu economia lor impusă? Ştiind
că nu mulţi sunt „creaturi noi” care îşi îndreaptă
afecţiunea spre lucrurile de sus şi nu spre cele de pe pământ, şi care
au învăţat că „evlavia însoţită de mulţumire este un
mare câştig” în timp ce aşteaptă până ce Domnul are să le
răzbune cauza, nu ne putem mira că astfel de lucruri trezesc în
inimile maselor sentimente de invidie, ură, răutate, ceartă; şi
aceste sentimente se vor coace în revoltă deschisă, care în cele
din urmă va produce toate faptele cărnii şi ale diavolului,
de-a lungul marelui timp de necaz iminent.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Iată care a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma:
era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare
... <I>şi nu întărea mâna celui
nenorocit</I> <I>şi a celui lipsit</I>”
etc. Ezec. 16:49, 50.
<P ALIGN="JUSTIFY"><I>Christian Advocate</I> din California, comentând
asupra unuia dintre balurile mondene din oraşul New York, spune:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Luxul excesiv şi extravaganţa orbitoare etalate de
grecii şi romanii bogaţi din „timpurile vechi” sunt o chestiune
de istorie. O asemenea etalare nechibzuită începe să-şi
facă apariţia în ceea ce se numeşte societatea mondenă
din această ţară. Un corespondent de-al nostru vorbeşte
despre o doamnă din New York care a cheltuit 125.000 $
într-un singur sezon pentru distracţie. Caracterul şi
valoarea distracţiilor pot fi judecate din faptul că ea a
învăţat societatea cum ... să îngheţe punci roman în cupa
lalelelor roşii şi galbene, şi cum să mănânce broaşte ţestoase
cu linguri de aur din canoe de argint. Alţi amatori de
distracţii şi-au împodobit mesele cu trandafiri costisitori, în timp
ce unul din „cei patru sute” se spune că a cheltuit 50.000 $
<B>((296))</B>
pentru o singură distracţie. Asemenea cheltuială
excesivă pentru un scop aşa de sărac este păcătoasă şi
ruşinoasă, indiferent cât de mare este averea pe care o are cineva”.
<P ALIGN="JUSTIFY"><I>Messiah's Herald</I> comenta după cum urmează:
<P ALIGN="JUSTIFY">„O sută patruzeci şi patru de autocraţi sociali, în frunte
cu un aristocrat, au ţinut un bal mare. Regalitatea nu l-a
putut eclipsa niciodată. A fost cu totul exclusiv. Vinul a curs ca
apa. Frumuseţea şi-a adus farmecul ei. Nici Marc Antoniu,
nici Cleopatra nu s-au învăluit în asemenea splendoare. A fost
o colecţie de milionari. Bogăţia lumii a fost adunată pentru
perle şi diamante. Coliere de pietre preţioase costând de la
200.000 $ şi mai jos împodobeau zeci de gâturi. Dansul a continuat
printre splendorile lui Aladin. Bucuria era nelimitată. În timp
ce aceasta continua, spune jurnalul, 100.000 de mineri
înfometaţi din Pennsylvania băteau drumurile ca vitele în căutare
de furaj, unii dintre ei mâncând pisici şi nu puţini dintre
ei sinucigânduse pentru a nu-şi vedea copiii murind de
foame. Totuşi un colier de la balul Metropolitan i-ar fi salvat pe toţi
aceştia de foame. A fost unul dintre „marile evenimente sociale” ale
unei naţiuni numite creştină; dar ce contrast! Şi nu există nici
un remediu pentru aceasta! Astfel va fi „până vine El”.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Până vine El?” Nu, mai degrabă „la fel va fi
<I>şi în zilele Fiului Omului</I>”, când El este venit, în timp ce El adună pe cei aleşi
la Sine şi astfel Îşi stabileşte Împărăţia, a cărei inaugurare va
fi urmată de „zdrobirea” în bucăţi a actualului sistem
social întrun mare timp de necaz şi anarhie, pregătitor
pentru stabilirea Împărăţiei dreptăţii (Apoc. 2:26, 27; 19:15). Cum
a fost <I>în zilele</I> lui Lot, la fel va fi <I>şi în
zilele</I> Fiului Omului. Cum a fos�