<HTML>

<BODY>

<FONT FACE="ARIAL">

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((413))</B>

<P ALIGN="CENTER">STUDIUL IX
<P ALIGN="CENTER"><B>CONFLICTUL ESTE IMPOSIBIL DE STĂPÂNIT<BR>
MĂRTURIA CELOR ÎNŢELEPŢI ÎN FELUL LUMII</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Inteligenţa generală un factor nou
în toate socotelile &#151; Opiniile senatorului Ingalls &#151; Opiniile Rev. Lyman Abbot &#151;
Opiniile episcopului Newman (M. E.) &#151; Opiniile unui jurist renumit
&#151; Opiniile col. Robert Ingersoll &#151; Distinsul J. L. Thomas
despre legislaţia muncii &#151; Opinia lui Wendell Phillips &#151;
Prezicerea istoricului Macaulay &#151; Speranţele distinsului Chauncey
Depew &#151; Episcopul Worthington (P. E.) intervievat &#151;
Răspunsul lui W. J. Bryan &#151; O opinie
englezească &#151; Declaraţia lui Edward Bellamy despre
situaţie &#151; Opinia Rev. J. T. McGlynn &#151; Perspectiva Prof. Graham &#151; Opiniile unui
judecător de la Curtea Supremă &#151; O opinie
franceză, o „Învălmăşeala Socială”

<P ALIGN="JUSTIFY">„Oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea
celor ce vor veni pe pământ [în societate], căci puterile cerurilor
[guvernământ &#151; eclesiastic şi civil] vor fi zguduite.” Luca 21:26.
<P ALIGN="JUSTIFY">OAMENII înţelepţi din toată lumea recunosc faptul că
se apropie un mare conflict social şi că acesta este imposibil
de stăpânit &#151; că nu se poate face nimic pentru a-l evita. Ei
au căutat remedii, dar n-au găsit nici unul adecvat bolii,
şi renunţând la speranţă au tras concluzia că sugestia
Evoluţiei trebuie să fie corectă; şi anume, că „toată natura
operează sub o lege a supravieţuirii celui mai tare ca fiind cel
mai potrivit, şi a distrugerii celui mai slab ca fiind nepotrivit
să trăiască”. Filosofii le spun că „ceea ce este a mai fost”,
că civilizaţia noastră nu este decât o repetare a
civilizaţiilor Greciei şi Romei, şi că în mod asemănător ea se va desface
<B>((414))</B>
în bucăţi în ceea ce priveşte masele, şi că avuţia şi
guvernarea vor gravita iarăşi în mâinile câtorva, în timp ce masele, ca
şi civilizaţiile timpurii ale răsăritului, doar că vor exista.
<P ALIGN="JUSTIFY">De obicei ei nu observă noul element în
conflictul nemaiîntâlnit vreodată; <I>şi
anume</I>, răspândirea mai generală a inteligenţei în toată lumea, în special în toată
creştinătatea. Acest lucru, pe care mulţi oameni îl uită, este adus în
atenţia celor destul de înţelepţi ca să caute adevărata înţelepciune
la izvor &#151; Cuvântul lui Dumnezeu. Aceştia sunt informaţi că
„la timpul sfârşitului, mulţi vor alerga încoace şi încolo
şi cunoştinţa va creşte ... căci acesta va fi un timp de
strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt popoarele” (Dan. 12:1-4). Ei
văd prezisa alergare a omenirii încoace şi încolo uimitor
împlinită; ei văd de asemenea creşterea generală a cunoştinţei; şi
pentru aceştia timpul de strâmtorare prezis în acelaşi
context înseamnă, nu o repetare a istoriei, nu o supunere a maselor
la câţiva favorizaţi, ci o extraordinară inversare a sensului
istoriei produsă de noile condiţii observate. Iar declaraţia
aceluiaşi profet, în acelaşi context, că „<I>în timpul
acela</I> se va scula marele prinţ Mihail
[Cristos]” şi-şi va lua puterea glorioasă şi va
domni, este în armonie cu ideea că strâmtorarea care vine va
pune capăt stăpânirii egoismului de sub „stăpânitorul lumii
acesteia” [Satan], şi va introduce Împărăţia de binecuvântare a
lui Emanuel. Dar să-i auzim pe unii dintre oamenii înţelepţi
ai lumii spunându-ne ce văd ei!
<P ALIGN="JUSTIFY">O opinie largă şi o declaraţie deschisă şi foarte
nepărtinitoare despre lupta pentru bogăţie şi strivirea consecutivă a
claselor de jos a fost furnizată presei de către distinsul J. J. Ingalls,
un om cu sentimente largi, cu avuţie moderată şi fost senator
al Statelor Unite. Dăm extrase generoase din ea, fiindcă este
o declaraţie moderată a cazului, şi fiindcă arată că nici
chiar oamenii de stat cu totul treji, care văd dificultatea, nu
cunosc nici un remediu care să poată fi aplicat pentru
vindecarea maladiei şi pentru salvarea victimelor.
<P ALIGN="JUSTIFY">Senatorul Ingalls a scris:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Libertatea este ceva mai mult decât un nume. Cel
care depinde de voinţa altuia pentru adăpost, îmbrăcăminte şi
<B>((415))</B>
hrană, nu poate fi om liber în sensul larg, deplin al
acestui cuvânt. Omul a cărui pâine zilnică pentru sine şi
pentru familie depinde de salariile pe care un angajator le poate
da sau reţine după plăcerea sa, nu este liber. Alternativa
între înfometare şi supunere la un orar este sclavie.
<P ALIGN="JUSTIFY">Libertatea nu constă în definiţii. Declaraţia că
viaţa, libertatea şi căutarea fericirii sunt drepturile inalienabile
ale fiecărei fiinţe umane nu face pe nimeni independent.
Dreptul la libertate este o parodie goală şi o înşelare dacă nu există
şi puterea de a fi liber. Libertatea nu este numai
îndepărtarea restricţiilor legale, a permisiunii de a pleca şi a veni. La
aceasta trebuie adăugate capacitatea şi oportunitatea, pe care
numai scutirea de necesitatea muncii zilnice necontenite le
poate aduce. Ca să-l parafrazăm pe Shakespeare, Puterea
şi Libertatea sunt o pereche nepotrivită. Libertatea şi
dependenţa sunt incompatibile. Abolirea sărăciei a fost visul vizionarilor
şi speranţa filantropilor din zorii timpului.
<P ALIGN="JUSTIFY">Inegalitatea sorţii şi evidenta nedreptate a distribuirii
inegale a avuţiei printre oameni a fost nedumerirea filosofilor.
<I>Este enigma nerezolvată a economiei politice!
</I>Civilizaţia nu are nici un paradox atât de misterios ca existenţa foamei când
există exces de hrană &#151; a lipsei în mijlocul abundenţei. Ca un om
să aibă posesiuni care-i depăşesc capacitatea extravaganţei de
a risipi, iar altul, capabil şi dornic să lucreze, să piară din
lipsă de jăratic să se încălzească, de zdrenţe să se învelească şi de
o coajă de pâine să se hrănească, face societatea de
neînţeles. Face carta drepturilor omului un rebus. Atâta vreme cât
astfel de condiţii continuă, cheia cifrului în care este scris
destinul <I>nu este revelată </I>&#151; fraternitatea oamenilor este o
frază, dreptatea este o formulă, iar codul divin este indescifrabil.
<P ALIGN="JUSTIFY">Exasperarea săracilor la ostentaţia insolentă a
bogaţilor a răsturnat imperii. Uşurarea săracilor a fost
obiectivul legilor umane şi divine. Plângerile nenorociţilor sunt
povara istoriei. Iov a fost milionar. Fie că acea
incomparabilă producţie care-i poartă numele este o pildă, fie că este
o biografie, ea este de un interes profund, fiindcă arată
că patriarhul s-a preocupat de aceleaşi chestiuni care ne tulbură
<B>((416))</B>
pe noi acum. El descrie ca un Populist pe aceia care iau
măgarul orfanului şi vaca văduvei, mută semnele de hotar,
seceră câmpul şi adună recolta celui sărac, pe care-l lipsesc de
hainele sale şi-l lasă gol în ploile munţilor şi în adăpostul stâncilor.
<P ALIGN="JUSTIFY">Profeţii evrei au rezervat cele mai deosebite blesteme
pentru jecmănirile şi luxul bogaţilor, iar Moise a prescris
reglementări pentru iertarea datoriilor, pentru redistribuirea
pământurilor şi restrângerea averilor private. Timp de secole în
Roma proprietatea funciară era limitată la 300 de acri pentru
fiecare cetăţean şi numărul de vite şi de sclavi era restrâns la
aria cultivată. Dar legile date evreilor de către Atotputernicul
prin Moise au fost la fel de inoperante ca şi codurile lui Licurg şi
ale lui Licinius împotriva energiilor refractare ale omului
şi împotriva condiţiilor organice ale fiinţei sale.
<P ALIGN="JUSTIFY">Pe vremea lui Cezar, 2.000 de plutocraţi posedau
practic Imperiul Roman şi mai mult de 100.000 de capi de
familie erau cerşetori, întreţinuţi prin donaţii din vistieria
publică. Aceeaşi luptă a continuat de-a lungul Evului Mediu până
în secolul al nouăsprezecelea. Astăzi nu se prescrie nici
un remediu care să nu fi fost administrat înainte
ineficient nenumăraţilor pacienţi: în finanţe şi în economia
politică na fost propus nici un experiment care să nu fi fost
încercat în mod repetat, fără vreun alt rezultat decât
dezastru individual şi ruină naţională.
<P ALIGN="JUSTIFY">În sfârşit, după multă bâjbâială la întâmplare şi după
multe lupte sângeroase şi disperate cu regi şi dinastii, privilegiu,
castă şi prerogative, cu vechile abuzuri, cu ordine, titluri şi
clase formidabil înrădăcinate, idealul final de guvern a fost
realizat şi poporul este suveran. Săracii, truditorii, muncitorii
sunt conducătorii. Ei fac legile, ei formează instituţiile. Ludovic
al XIV-lea a spus: «Eu sunt statul». Aici muncitorii
plătiţi, fermierii, fierarii, pescarii şi artizanii spun: «Noi
suntem statul». Confiscarea şi jaful şi îmbogăţirea favoriţilor
regali sunt necunoscute. Fiecare om, oricare i-ar fi
originea, aptitudinile, educaţia sau moralitatea, are şanse egale
cu ceilalţi în cursa vieţii. Legislaţia, fie că este bună sau
rea, este impusă de majoritate.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((417))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Cu mai puţin de un secol în urmă, starea socială din
Statele Unite a fost aceea de egalitate practică. La primul
nostru recensământ n-a fost în ţară nici un milionar, nici unul
foarte sărac, nici un neisprăvit. Primul cetăţean american care a
trecut ţinta de un milion de dolari a fost primul Astor, cam pe
la 1806, care emigrase din Germania nu cu mulţi ani
înainte, fiul unui măcelar, cu un pachet de piei neprelucrate ca bază
a averii sale. Cel mai mare domeniu înainte de timpul acela
ia aparţinut lui George Washington, care la moartea sa, în
1799, a fost evaluat la cam 650.000 $.
<P ALIGN="JUSTIFY">Masa oamenilor era formată din fermieri şi pescari
care trăiau cu mulţumire din produsele muncii lor.
Dezvoltarea continentului prin introducerea căilor ferate, a
maşinilor agricole şi a aplicaţiilor ştiinţifice ale vieţii moderne ne-au
făcut cea mai bogată naţiune de pe pământ. Posesiunile totale
ale ţării depăşesc probabil 100.000.000.000 $, din care o
jumătate se spune că sunt sub controlul direct a mai puţin de 30.000
de persoane şi corporaţii. Cele mai mari averi private din
lume au fost acumulate în Statele Unite în ultima jumătate de secol.
<P ALIGN="JUSTIFY">Şi resursele noastre materiale încă de abia sunt atinse.
Mai puţin decât a patra parte din suprafaţa noastră arabilă a fost
arată. Minele noastre ascund comori mai bogate decât cele din Ofir
şi Potosi. Manufacturile şi comerţul nostru sunt adolescente, dar
ele au stabilit deja o aristocraţie a bogăţiei care nu poartă nici
jartieră nici coroană şi nu este anunţată de nici un herald, dar adesea
este primită în curţile prinţilor şi în palatele regilor.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dacă distribuţia inegală a poverilor şi a beneficiilor
societăţii depinde de legislaţie, instituţii şi guvern, atunci sub un sistem
ca al nostru echilibrul ar trebui să fie restabilit. Dacă bogăţia
rezultă din legi nejuste, iar sărăcia din opresiune legislativă,
remediul este în mâinile victimelor. Dacă ele suferă, este din cauza
rănilor pe care singure şi le-au făcut. Noi n-avem drepturi feudale, nici
de primogenitură, nici de limitare a dreptului de succesiune; nici
o oportunitate care să nu fie deschisă tuturor. Dreptatea,
egalitatea, libertatea şi fraternitatea sunt temeliile statului. Votul este în
mâna fiecărui om. Şcoala oferă educaţie tuturor. Presa este
liberă. Cuvântul, gândirea şi conştiinţa sunt neîncătuşate.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((418))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Dar votul universal nu s-a dovedit un panaceu pentru
relele societăţii. Sărăcia nu este abolită. Deşi bogăţia s-a
acumulat depăşind visele avariţiei, inegalitatea distribuirii este tot
atât de mare ca pe timpul lui Iov, al lui Solomon şi al lui Agis.
Nu numai că vechea problemă este nerezolvată, dar şi condiţiile
ei sunt complicate şi intensificate. Mai mare putere politică
este consolidată în mâinile celor puţini şi mai imense bogăţii
sunt câştigate de către indivizi sub o republică decât sub o monarhie.
<P ALIGN="JUSTIFY">Marea prăpastie dintre bogaţi şi săraci se cască tot
mai mult zi de zi. Forţele muncii şi ale capitalului, care ar
trebui să fie aliate, auxiliarii şi prietenii sunt desfăşuraţi
unii împotriva celorlalţi ca armate ostile în tabere
fortificate, pregătindu-se de asediu sau de bătălie. Bani cu
milioanele se pierd în salarii, în distrugerea proprietăţii perisabile,
în deterioarea uzinelor şi în descreşterea profiturilor prin
greve şi închideri de fabrici care au devenit starea normală
a războiului dintre angajaţi şi angajatori.
<P ALIGN="JUSTIFY">Utopia este încă o ţară nedescoperită. Perfecţiunea
ideală în societate, ca mirajul în deşert, se retrage pe măsură ce
te apropii de ea. Natura umană rămâne neschimbată în
fiecare mediu de viaţă.
<P ALIGN="JUSTIFY">Starea maselor este nemăsurat îmbunătăţită prin
avansarea civilizaţiei. Cel mai sărac meşteşugar de astăzi se bucură
în voie de confortul şi comodităţile pe care monarhii cu
bogăţiile lor nu le puteau cumpăra cu cinci secole în urmă. Dar
De Toqueville a observat ciudata anomalie că pe măsură ce
starea maselor se îmbunătăţeşte, ele o găsesc mai intolerabilă
şi nemulţumirea creşte. Lipsurile şi dorinţele se înmulţesc
mai rapid decât mijloacele de satisfacere a lor. Educaţia,
presa zilnică, călătoriile, bibliotecile, parcurile, galeriile şi
vitrinele au lărgit orizontul bărbaţilor muncitori şi a
femeilor muncitoare, le-au crescut capacitatea de a se bucura,
i-au familiarizat cu luxul şi cu avantajele bogăţiei. Instruirea
politică i-a învăţat egalitatea omului şi i-a familiarizat cu
puterea votului. Învăţătorii falşi i-au convins că toată bogăţia este
creată de muncă şi că fiecare om care are mai mult decât poate
câştiga cu mâinile sale prin plată zilnică este hoţ, că capitalistul este
<B>((419))</B>
vrăjmaş, iar milionarul un inamic public care ar trebui scos
în afara legii şi împuşcat imediat.
<P ALIGN="JUSTIFY">Marile averi private sunt inseparabile de civilizaţia
înaltă. Cea mai bogată comunitate din lume, pe cap de
locuitor, este acum tribul indienilor Osage. Bogăţia lor totală este
de zece ori mai mare, proporţional, decât aceea a Statelor
Unite. Este deţinută în comun. Faptul că este comună poate să
nu fie cauza barbariei, dar în fiecare stat, când se ajunge
la egalitate socială şi economică şi la bogăţie «creată de
muncă» fără intervenţia capitalului, ca în China şi în India,
salariile sunt mici, muncitorul este degradat şi progresul
este imposibil. Dacă bogăţia Statelor Unite ar fi egal
distribuită acum printre locuitori, suma pe care ar avea-o
fiecare, potrivit recensământului, ar fi cam 1.000 $.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dacă această egalizare ar fi să continue, evident
progresul ar înceta. Dacă aceasta ar fi fost starea predominantă de
la început, ar fi trebuit să rămânem staţionari. Numai
când bogăţia ajunge să fie concentrată, poate fi subjugată
natura iar forţele ei pot fi supuse civilizaţiei. Până când
capitalul, prin maşini, nu valorifică aburul, electricitatea şi
gravitaţia, şi nu scuteşte pe om de necesitatea muncii constante
pentru a-şi procura subzistenţa, umanitatea stă nemişcată
sau degenerează. Căile ferate, telegrafele, flotele,
oraşele, bibliotecile, muzeele, universităţile, catedralele, spitalele
&#151; toate întreprinderile mari care înalţă şi
înfrumuseţează existenţa şi ameliorează condiţiile vieţii umane &#151; vin de
la concentrarea banilor în mâinile celor puţini.
<P ALIGN="JUSTIFY">Chiar dacă ar fi de dorit să se
<I>limiteze</I> acumulările, societatea nu are nici un mijloc prin care să se poată
face aceasta. Mintea este de necucerit. Deosebirile dintre
oameni sunt organice şi fundamentale. Ele sunt stabilite
prin reglementări de către Puterea Supremă şi nu pot fi
abrogate prin act de către Congres. În concursul dintre creier şi
număr, creierul a câştigat întotdeauna şi va câştiga întotdeauna.
<P ALIGN="JUSTIFY">Maladia socială este gravă şi ameninţătoare, dar boala
nu este atât de periculoasă ca doctorii şi medicamentele.
Vracii politici, cu tincturile, cataplasmele şi hapurile lor, tratează
<B>((420))</B>
simptomele în locul bolii. Fabricarea liberă a banilor de
argint, creşterea venitului pe cap de locuitor, restrângerea imigrării,
votul australian şi dreptul de vot condiţionat sunt chestiuni
importante, dar toate ar putea fi realizate fără a se efectua nici cea mai
uşoară ameliorare a stării marilor mase de muncitori salariaţi din
Statele Unite. În loc de a-i priva pe bieţii ignoranţi de drepturi, ar fi
bine să li se mărească avutul şi inteligenţa şi să fie făcuţi potriviţi
să voteze. O clasă proscrisă devine inevitabil o clasă de
conspiratori, iar instituţiile libere pot fi făcute sigure numai prin
educaţia, prosperitatea şi mulţumirea celor de care depinde existenţa lor”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Iată o declarare a faptelor; dar unde este
declararea remediului? Nu este nici una. Totuşi scriitorul nu priveşte cu
simpatie faptele asupra cărora atrage atenţia: el ar prefera, dacă
ar putea, să atragă atenţia asupra căii de scăpare din ceea ce
el vede că este inevitabil. Aşa ar vrea toţi oamenii care
sunt vrednici de forma şi de natura umană. În ceea ce-l priveşte pe
d-nul Ingalls, acest lucru este dovedit de următorul extras
dintr-una din luările sale de cuvânt în Senatul Statelor Unite.* El a spus:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Nu putem ascunde adevărul că ne aflăm în pragul unei
revoluţii iminente. Vechile probleme sunt moarte. Oamenii se aşează fie
de o parte fie de alta a unui concurs neobişnuit. De o parte
este capitalul, formidabil fortificat în privilegiu, arogant din
pricina triumfului continuu, conservator, persistent în vechile teorii,
cerând noi concesii, îmbogăţit de impozitul intern şi de comerţul
extern, şi străduindu-se să-şi adapteze toate valorile vechi la
standardul său în aur. De cealaltă parte este munca, cerând
angajare, străduindu-se să dezvolte industriile interne, luptându-se cu
forţele naturii şi supunând pustietatea. Munca, flămândă şi supărată
în oraşe, a hotărât ferm să răstoarne un sistem sub care cei
bogaţi devin mai bogaţi, iar cei săraci devin mai săraci &#151; un sistem
care le dă lui Vanderbilt şi lui Gould bogăţie care depăşeşte chiar
şi visele avariţiei, şi condamnă pe săraci la sărăcie din care nu
este altă scăpare sau refugiu decât mormântul. Cererile după
dreptate au fost întâmpinate cu indiferenţă şi dispreţ. Muncitorii ţării,
care cer angajare, sunt trataţi ca cerşetori neruşinaţi care cerşesc pâine”.

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">*Consemnare din Congres, Vol. 7, pag. 1054-55.
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((421))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Astfel el declară limpede că nu poate vedea nici o speranţă.
Nu cunoaşte nici un remediu pentru boala îngrozitoare &#151; egoismul.
<P ALIGN="CENTER">Rev. dr. Abbott despre situaţie
<P ALIGN="JUSTIFY">Într-un număr vechi al lui <I>Literary Digest
</I>găsim următorul rezumat al opiniei doctorului Abbott, celebrul
predicator, editor şi colaborator al lui Theodore Roosevelt, despre
Relaţia între Capital şi Muncă:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Dr. Abbott susţine că întrebarea dacă sistemul salarizării
este mai bun decât feudalismul sau sclavagismul a fost rezolvată;
dar împotriva faptului că sistemul industrial actual este final
sau adevărat, el face aceste remarci: (1) Că nu dă angajare stabilă
şi permanentă tuturor muncitorilor care doresc. (2) Că nu
reuşeşte să dea tuturor celor angajaţi salarii adecvate pentru un mijloc
de trai adevărat. (3) Că nu este suficient de educativ prin el
însuşi şi nu permite timp liber adecvat pentru procesul educativ.
(4) Că în multe cazuri în condiţiile actuale este imposibil a se
obţine case curate, bune. Dr. Abbott crede că preceptele lui Isus
Cristos şi principiile unei economii politice sănătoase coincid; el
insistă că este ruinător ca bărbaţii, femeile şi copiii să se macine
pentru a face mărfuri ieftine. Munca nu este o «marfă», declară
el. Pentru a-l cita:
<P ALIGN="JUSTIFY">«Eu cred că sistemul care împarte societatea în două
clase, capitaliştii şi muncitorii, este numai temporar, şi
că neliniştea industrială din timpul nostru este rezultatul
unei străduinţe oarbe <I>spre o democraţie a
bogăţiei</I>, în care cei care folosesc uneltele vor fi şi proprietarii lor, în care
munca va angaja capital, nu capitalul muncă; în care oamenii,
nu banii, vor avea controlul în industrie, cum au acum
controlul în guvern. Dar doctrina că munca este o marfă şi că
capitalul trebuie să cumpere pe piaţa cea mai ieftină, nu este
nici măcar temporar sănătoasă; din punct de vedere
economic este falsă şi din punct de vedere etic este nejustă.
<P ALIGN="JUSTIFY">Nu există astfel de marfă ca munca; nu există. Când
un muncitor vine la fabrică într-o luni dimineaţa, el n-are
nimic de vânzare, este cu mâinile goale; a venit să producă ceva
prin efortul său, şi când acel ceva este produs, va trebui vândut şi o
<B>((422))</B>
parte din beneficiile acelei vânzări îi vor aparţine de drept
lui, fiindcă el a ajutat să fie produs. Şi deoarece munca nu este o
marfă să fie vândută, nu este nici o piaţă a muncii în care să fie
vândută. O piaţă liberă presupune o varietate de vânzători cu diferite
mărfuri şi o varietate de cumpărători cu diferite nevoi, vânzătorul în
perfectă libertate să vândă sau să nu vândă, cumpărătorul în
perfectă libertate să cumpere sau să nu cumpere. Pentru muncă nu
există o astfel de piaţă. Muncitorii sunt în marea majoritate a
cazurilor tot atât de strâns legaţi de oraşul lor prin prejudecată,
prin ignoranţă în privinţa lumii din afară şi a nevoilor ei,
prin considerentele căminului, prin puţinele lor posesiuni &#151; mica
lor casă şi puţinul lor pământ &#151; şi prin legături religioase, ca şi
cum ar avea rădăcini în pământ. Ei n-au mai multe talente de oferit;
în general muncitorul ştie cum să facă bine numai un lucru,
să folosească bine numai o unealtă, şi trebuie să găsească
un proprietar care are acea unealtă şi care doreşte ca muncitorul
s-o folosească, sau trebuie să stea inactiv. «Un comerciant»,
spune Frederick Harrison, «stă în biroul său şi prin câteva scrisori
sau formulare transportă şi distribuie conţinutul unui oraş întreg
de pe un continent pe altul. În alte cazuri, cum ar fi al
comerciantului, fluxul şi refluxul mulţimilor în trecere satisfac nevoia de
mişcare a mărfurilor lui. Clienţii săi fac mişcarea pentru el. Aceasta este
o piaţă adevărată. Aici competiţia acţionează rapid, deplin,
simplu, corect. Este cu totul altfel în cazul unui muncitor cu ziua,
care nare nici o marfă de vânzare. El trebuie să fie prezent el însuşi
în fiecare piaţă, ceea ce înseamnă mişcare personală, scumpă. El
nu poate coresponda cu angajatorul său; el nu poate trimite o
mostră din puterea sa; nici angajatorii nu bat la uşa căsuţei sale».
Nu există nici o marfă de vânzare în muncă, nici o piaţă a muncii
de vânzare. Ambele sunt ficţiuni ale economiei politice. Faptele
reale sunt după cum urmează:
<P ALIGN="JUSTIFY">«Cele mai multe mărfuri din timpul nostru &#151; chiar şi
mărfurile agricole vin treptat sub aceste condiţii &#151; sunt produse de un
corp organizat de muncitori, care-şi realizează munca
sub supravegherea unui «magnat al industriei» şi prin folosirea
de unelte scumpe. Aceasta cere cooperarea a trei clase &#151;
proprietarul de unelte sau capitalistul, directorul sau managerul, şi cel care
<B>((423))</B>
foloseşte uneltele sau muncitorul. Rezultatul este produsul
unit al industriei lor &#151; căci unealta în sine este numai un produs
stocat al industriei &#151; şi de aceea le aparţine lor în comun. Este
treaba economiei politice să recunoască cum pot fi împărţite
echitabil valorile între parteneri într-o întreprindere comună. Aceasta
este într-o frază chestiunea muncii. Nu este adevărat că
muncitorul este îndreptăţit la tot, nici nu cere tot, orice se poate să fi
pretins pentru el unii dintre susţinătorii fantezişti ai cauzei sale.
Directorul este îndreptăţit la partea sa, şi o parte mare. A conduce o astfel
de industrie, a şti ce produse sunt necesare în lume, a găsi
un cumpărător pentru ele la un preţ care să aducă un profit
corect pentru munca de producere a lor, cere ea însăşi o muncă de
calitate înaltă, şi una care merită o compensare generoasă.
Proprietarul uneltelor este îndreptăţit la o remunerare. Probabil el,
sau cineva de la care a primit unealta, a economisit banii pe
care tovarăşii săi i-au cheltuit fie pe confortul actual, fie pe
plăceri îndoielnice, şi el este îndreptăţit la o răsplată pentru
economia şi cumpătarea sa, deşi poate fi o întrebare dacă sistemul
nostru industrial modern nu dă uneori o răsplată prea mare
pentru virtutea achiziţiei, şi astfel să transforme virtutea în
viciu. Muncitorul este îndreptăţit la o compensaţie. De la
abolirea sclaviei nimeni nu neagă acest drept. A stabili cum să fie
făcută împărţirea produsului acestei industrii unite este dificil.
Dar este cert că nu trebuie făcută de un sistem care-l invită
pe capitalist să plătească salarii cât se poate de mici
pentru serviciile făcute, iar pe muncitor să facă serviciu cât se
poate de puţin pentru salariul primit. Oricare ar fi calea
corectă, aceasta este calea greşită»”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dr. Abbott pare să aibă o inimă caldă, simţitoare
pentru mase şi să înţeleagă clar situaţia lor. El pune diagnosticul
bolii politico-social-financiare, dar nu găseşte un remediu. El
face de fapt aluzie la ceea ce ar fi un remediu dacă s-ar putea
ajunge la el, dar nu sugerează nici o cale de a-l obţine &#151; şi anume,
el gândeşte că vede în progres,
<P ALIGN="JUSTIFY"><I>„O străduinţă oarbă spre o democraţie a bogăţiei în
care cei care folosesc uneltele se fie proprietarii uneltelor; în
care munca să angajeze capital”.</I>

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((424))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Această frază sună ca şi cum scriitorul ei ar fi citit
recent povestea despre Lampa lui Aladin din O mie şi una de
Nopţi şi ar fi sperat să găsească şi să folosească o „baghetă
magică”. Ea arată că acest domn, fie are o cunoştinţă limitată
despre finanţe, fie altfel, aşteaptă o
<I>revoluţie</I> în care cei care folosesc unelte vor lua uneltele cu forţa de la capital, şi aceasta
prin încălcarea tuturor legilor societăţii recunoscute în
prezent. Şi dacă un astfel de transfer al uneltelor din
stăpânirea proprietarilor actuali în proprietatea celor care le
folosesc ar fi efectuat într-un fel, nu pot toţi vedea că noii
proprietari ai uneltelor, datorită acelei proprietăţi, ar deveni
imediat capitalişti? Avem vreun motiv să presupunem că
noii proprietari ai uneltelor ar fi mai generoşi sau mai
puţin egoişti decât actualii proprietari ai uneltelor? Avem
vreun motiv să presupunem că inima naturală s-a schimbat
mai mult în proprietarii uneltelor decât în cei care le
folosesc, sau că toată munca ar invita pe noii utilizatori ai
uneltelor să aibă parte egală la beneficiile maşinilor? Toată
experienţa cu natura umană spune, nu! Maladia este
văzută, necesitatea unei vindecări prompte este văzută, dar nici
un remediu nu poate vindeca „creaţia care suspină”.
Suspinul şi suferinţa trebuie să continue şi să crească, după cum
indică apostolul, până la manifestarea fiilor lui Dumnezeu
&#151; Împărăţia lui Dumnezeu. Rom. 8:22, 19.
<P ALIGN="JUSTIFY">Negarea unui necaz nu-l vindecă. Afirmaţia că „munca
nu este o marfă” nu va corecta sau schimba faptul trist că
munca este o marfă şi nu poate fi nimic altceva sub legile şi
condiţiile noastre sociale actuale. Sclavia, într-un timp şi la
anumite popoare, poate să fi fost o instituţie folositoare sub
stăpâni blânzi şi atenţi. Iobăgia în sistemul feudal de
semicivilizaţie poate să fi avut aspecte bune adaptate timpului şi
condiţiilor lui; şi la fel sistemul salariilor.<I> Munca în calitate de
marfă</I>, supusă cumpărării şi vânzării, are unele aspecte excelente şi
a făcut mult ca să dezvolte iscusinţa intelectuală şi fizică, şi
a fost într-adevăr un dar preţios pentru Muncă în trecut. N-ar
fi înţelept să se distrugă acest aspect al mărfii chiar acum, pentru
<B>((425))</B>
că acei muncitori care posedă şi-şi folosesc creierul şi
priceperea şi energia merită să aibă mai bună căutare şi să poată
dispune de munca lor la preţuri mai bune decât cei nepricepuţi şi
stupizi: acest lucru este de asemenea necesar pentru îmboldirea
celor stupizi şi indolenţi. Nevoia este &#151; de un guvern just,
înţelept, părintesc, unul care să continue restrângerile şi
stimulentele sănătoase şi să mai adauge la ele, şi în acelaşi în timp
să <I>protejeze </I>fiecare clasă a muncii de aroganţa clasei
imediat deasupra ei şi să le apere pe toate de puterea herculeană
a Capitalului din prezent cu armata lui mare şi crescândă
de sclavi mecanici; şi în cele din urmă, după deplină şi
completă instruire practică în dreptate, sub legea iubirii, să
distrugă toată simpatia pentru egoism şi păcat. Un astfel de guvern
nu este sugerat nicăieri decât în Biblie, şi acolo este corect
descris şi clar promis şi aşteaptă numai alegerea Bisericii
lui Dumnezeu &#151; să fie regii şi preoţii lui ca moştenitori
împreună cu Emanuel. Apoc. 5:10; 20:6.
<P ALIGN="CENTER">Perspectiva fostului episcop J. P. Newman
<P ALIGN="JUSTIFY">Conflictul de nestăpânit între Capital şi Muncă a fost
văzut de episcopul Newman, de la Biserica Metodistă Episcopală.
El a văzut cele drepte şi cele nedrepte de ambele părţi
ale chestiunii. Într-un articol publicat odată în
jurnalele denominaţiei sale, el prezintă următoarele propuneri şi sugestii:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Este o necuviinţă să fii bogat? Este sărăcia esenţială
pentru evlavie? Sunt cerşetorii singurii sfinţi? Este cerul un azil
de săraci? Ce vom face atunci cu Avraam, care a fost foarte
bogat în vite, în argint şi în aur? Ce vom face atunci cu Iov, care
a avut 7.000 de oi, 3.000 de cămile, 4.000 de boi, 500 de
asini; care a avut 30.000 de acri şi 3.000 de servitori? ...
<P ALIGN="JUSTIFY">Câştigarea bogăţiei este un dar divin. Hărnicia şi
economia sunt legi ale prosperităţii. Să aduni averi mari este
o înzestrare specială. După cum poeţii, filosofii şi oratorii
se nasc astfel, tot aşa financiarul are înzestrare pentru
bogăţie. Prin intuiţie el este familiar cu legile cererii şi ofertei;
el pare înzestrat cu viziunea unui văzător al schimbărilor care
<B>((426))</B>
vin pe piaţă; ştie când să cumpere şi când să vândă şi
când să ţină ferm ce are. El anticipează fluxul populaţiei şi
efectele lui asupra proprietăţii funciare. După cum poetul
trebuie să cânte fiindcă muza se află în el, tot aşa financiarul
trebuie să facă bani. Nu se poate abţine. Înzestrarea cu acest
dar este anunţată în Scriptură: «Domnul Dumnezeul tău ...
îţi va da putere să te îmbogăţeşti» (Deut. 8:18). Şi toate
aceste făgăduinţe sunt ilustrate în starea financiară actuală
a naţiunilor creştinătăţii, care controlează finanţele lumii.
<P ALIGN="JUSTIFY">Împotriva acestor drepturi naturale şi legale la
posedarea proprietăţii este vociferarea pentru distribuirea
proprietăţii printre cei care n-au obţinut-o nici prin moştenire, nici
prin pricepere sau hărnicie. Acesta este un comunism care
n-are bază nici în constituţia naturii, nici în ordinea socială a
omenirii. Este strigătul nestăpânit, iraţional al Muncii
împotriva Capitalului, între care, în economia naturii şi în
economia politică, nu trebuie să fie nici un antagonism comun”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Episcopul afirmă că „angajatorul şi angajatul au
drepturi inviolabile; primul să angajeze <I>pe
cine</I> poate cu <I>cât</I> poate, iar cel din urmă să răspundă
<I>când</I> poate”. Episcopul susţine că invidia şi gelozia claselor muncitoare nu sunt
stârnite împotriva celor care posedă averi mari, ci împotriva
uşurinţei supreme şi indiferenţei supreme a celor bogaţi. El continuă:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Bogăţia are cea mai nobilă misiune. Nu este dată nici
să adune, nici să mulţumească, nici pentru etalarea pompei
şi puterii. Bogaţii sunt împărţitorii de pomeni ai Atotputernicului. Ei sunt agenţii Săi de plată. Ei
sunt păzitorii celor săraci. Ei trebuie să inaugureze
acele întreprinderi mari care vor aduce prosperitate maselor;
<I>nu cele mai mari dividende, ci cea mai mare
prosperitate</I>. Capitalul face posibil ca muncitorul să se bucure de o fericire care
rezultă dintr-o industrie onestă. Bogaţii trebuie să amelioreze
casele săracilor, dar multe din grajdurile bogaţilor sunt palate
în comparaţie cu locuinţa unui mecanic onest şi inteligent.
<P ALIGN="JUSTIFY"><I>„Când bogaţii vor fi patronii acelor reforme sociale
care ridică societatea, atunci ei vor primi binecuvântarea</I>
<B>((427))</B>
<I>săracilor. Ei trebuie să dea îndrumare
legislatorului, esenţială pentru protecţia tuturor drepturilor şi
intereselor comunităţii. Când construiesc biblioteci pentru
învăţare, muzee de artă şi temple de pietate, ei sunt apreciaţi
ca binefăcători ai speciei lor. Când bogăţia capitalului îşi
va uni mâinile cu bogăţia intelectului, cu bogăţia puterii
şi cu bogăţia bunătăţii pentru binele comun, atunci
Munca şi Capitalul vor fi apreciate ca factori egali în a da
fiecărui om viaţă, libertate şi căutarea fericirii”.</I>
<P ALIGN="JUSTIFY">Evident că episcopul s-a străduit să privească în
mod corect ambele laturi ale controversei actuale şi ale
luptei care se apropie, dar asocierea cu bogăţia şi
dependenţa de ea au dat părtinire, fără îndoială inconştient,
judecăţii lui. Este un fapt că mulţi dintre cei din vechime au
fost foarte bogaţi; Avraam, de exemplu. Totuşi povestea
şederii lui Avraam, a lui Isaac şi a lui Iacov în ţara
Canaanului arată că deşi exista <I>proprietate</I> asupra pământului,
acesta nu avea garduri, ci <I>era deschis pentru cei care-l
foloseau. </I>Aceşti trei patriarhi cu slujitorii, cu turmele şi cu
cirezile lor, au umblat în voie prin ţara canaaniţilor aproape
două secole, şi totuşi n-au pretins nici o palmă din el
(Fapt. 7:5). Şi în Israel, împărăţia tipică a lui Dumnezeu, codul
de legi se îngrijea de sărac, băştinaş şi străin. Nimeni
nu trebuia să moară de foame: câmpurile nu trebuiau să
fie spicuite complet, ci colţurile trebuiau lăsate să fie
spicuite de sărac. Cel flămând să poată intra într-o livadă,
într-o vie sau într-un lan şi să mănânce acolo pe săturate.
Şi când Palestina a fost împărţită printre seminţiile
şi familiile lui Israel, prevederea specială pentru
anularea ipotecilor pe toate pământurile şi pe toate datoriile,
la fiecare cincizeci de ani, a împiedicat sărăcirea şi
înrobirea practică a poporului în ansamblu de către puţinii bogaţi.
<P ALIGN="JUSTIFY">Episcopul pare să uite că legile şi
aranjamentele creştinătăţii nu sunt un cod aranjat divin; că,
asemenea tuturor întocmirilor minţilor şi inimilor imperfecte,
aceste legi nu sunt infailibile; că deşi în trecut n-au putut fi
<B>((428))</B>
întocmite altele mai bune, schimbările condiţiilor sociale
şi financiare au făcut necesare schimbările mai recente;
că acum alte schimbări sunt recunoscute ca potrivite, deşi
ele au suferit împotrivire din partea egoismului şi
a ultraconservatorismului în zilele lor. Dacă deci se admite
că legile noastre sunt numai umane şi pot greşi, şi dacă ele
au fost deja schimbate şi amendate pentru a se potrivi
condiţiilor schimbate, nu este oare nepotrivit ca episcopul să le
trateze acum ca <I>sacre, incontestabile, invariabile;
</I>şi a pretinde că <I>drepturile</I> odată recunoscute sunt de aceea
„inviolabile”, „naturale” şi incontestabile „fie în ordinea naturii, fie
în constituţia omenirii”; şi că însăşi sugestia unei modificări
a legilor şi reglementărilor sociale, pentru a le adapta
mai bine condiţiilor actuale, este „fantezistă” şi „iraţională”?
<P ALIGN="JUSTIFY">Se va observa că episcopul a luat o poziţie opusă
celei luate de dr. Abbott asupra chestiunii muncii ca
<I>marfă</I>, supusă condiţiilor cererii şi ofertei. El a văzut în
aceasta legea sistemului nostru social actual şi a spus că
acesta trebuie să continue. A văzut corect că Munca trebuie
să continue ca <I>marfă</I> (să fie cumpărată pe cât de ieftin
o poate cumpăra Capitalul şi să fie vândută la un preţ
pe cât de mare poate obţine Munca pentru ea)
<I>atâta vreme cât continuă sistemul social actual.
</I>Aceasta însă nu va continua mulţi ani, cum este indicat de profeţie şi cum observă şi
alte minţi capabile care sunt în contact mai strâns cu poporul
şi cu neliniştea lui.
<P ALIGN="JUSTIFY">Din punctul de vedere al episcopului, singura speranţă
a unei soluţionări paşnice a diferenţelor dintre Capital
şi Muncă este (1) o <I>întoarcere</I> a tuturor bogaţilor la
condiţiile iubitoare şi binevoitoare specificate în ultimele
două paragrafe citate mai sus; şi (2) o
<I>întoarcere</I> a tuturor săracilor şi a claselor de mijloc la acea evlavie şi mulţumire unde
ei pot accepta cu mulţumiri orice le-ar plăcea bogaţilor
să-i lase să aibă din pământ şi din plinătatea lui, şi să strige:
<B>((429))</B>
„Ferice de noi, săracilor!” Noi admitem că aceasta ar
rezolva Problema Muncii, repede şi complet; dar nici un om
sănătos la minte nu caută astfel de soluţie în viitorul apropiat;
nici Scripturile nu înfăţişează aşa. Nu putem presupune că
acest episcop inteligent îşi oferă de fapt sugestiile ca remediu;
mai degrabă presupunem că vrea să spună că nu vede
decât această soluţie care este imposibilă, şi că prin
urmare civilizaţia va fi lovită în curând cu blestemul Anarhiei.
Dear putea vedea acest domn remediul lui Dumnezeu
pentru care Domnul nostru ne-a învăţat să sperăm şi să ne
rugăm &#151; „Vie împărăţia Ta” &#151; şi modul în care acea Împărăţie
va fi stabilită în putere şi stăpânire. Dan. 2:44, 45;
7:22, 27; Apoc. 2:27.
<P ALIGN="CENTER">Vederile unui jurist învăţat
<P ALIGN="JUSTIFY">Un jurist de faimă mondială, adresându-se unei grupe
care absolvea dreptul la un colegiu proeminent din Statele
Unite, s-a exprimat după cum urmează, aşa cum a fost raportat
de <I>Journal</I> din Kansas City:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Istoria rasei arogante şi rapace căreia îi aparţinem a
fost mărturia luptelor necontenite şi sângeroase pentru
libertate personală. Au fost duse războaie, au fost răsturnate
dinastii şi au fost decapitate monarhii, nu pentru cucerire,
pentru ambiţie, pentru glorie, ci pentru ca omul să poată fi
liber. De-a lungul multor secole însângerate, privilegiul
şi prerogativa au fost cu încăpăţânare şi cu părere de rău
cedate patimii neîmblânzite pentru libertate individuală. De
la Magna Carta la Appomattox este o cale lungă; dar în
cei 652 de ani n-a existat nici un moment în care rasa a
încetat sau a ezitat în bătălia ei hotărâtă şi neclintită
pentru egalitatea tuturor oamenilor în faţa legii. Pentru
aceasta lau intimidat baronii pe regele John; a fost ars Latimer;
a căzut Hampden; a fost formulat acordul în cabina
vasului Mayflower; a fost promulgată Declaraţia de Independenţă;
<B>((430))</B>
a murit John Brown, din Osawatomie; legiunile lui Grant
şi ale lui Sheridan au mărşăluit şi au cucerit, dispuse să
cedeze viaţa şi toate posesiunile mai degrabă decât să
predea drepturile la libertate.

<P ALIGN="JUSTIFY">«La ce mai foloseşte un plug, o corabie,<BR>
O viaţă, un pământ, dacă n-ai libertate?»

<P ALIGN="JUSTIFY">Visul de secole a fost în sfârşit realizat. Din tumultul
brutal şi sângeros al istoriei, omul a ieşit în sfârşit domn al
lui însuşi; dar enigmele credinţei care dezorientează
rămân. Oamenii sunt egali dar nu există nici o egalitate. Votul
este universal, dar puterea politică este exercitată de
puţini; sărăcia n-a fost abolită. Poverile şi privilegiile societăţii
sunt purtate inegal. Unii au bogăţie care depăşeşte
capacitatea extravaganţei de a o cheltui, iar alţii se roagă în zadar
pentru pâinea zilnică. Nedumeriţi şi împiedicaţi de
aceste nepotriviri, exasperaţi poate de suferinţă şi lipsă,
dezamăgiţi de efectele libertăţii politice asupra fericirii şi
prosperităţii individuale, mulţi au cedat unei nelinişti atât
de pătrunzătoare şi profunde încât să indice necesitatea
coaliţiei active a forţelor conservatoare din societatea noastră.
<P ALIGN="JUSTIFY">Mişcarea evolutivă în care a intrat societatea Statelor
Unite nu are precedente în istorie, deoarece condiţiile sunt
anormale şi o soluţie ştiinţifică este prin urmare imposibilă. În timp
ce condiţiile maselor poporului au fost enorm îmbunătăţite
prin progres social, prin aplicarea ştiinţei în industrie şi
prin inventarea maşinilor, nu poate fi nici o îndoială că sărăcia
este mai ostilă societăţii, mai periculoasă instituţiilor
autoguvernării şi libertăţii personale câştigate după atâtea secole de
conflict, decât oricând înainte. Motivele sunt evidente. Muncitorul
este liber; el votează; respectul de sine a crescut; sensibilitatea
lui s-a ascuţit; nevoile lui s-au înmulţit mai rapid decât
mijloacele de satisfacere a lor; educaţia l-a ridicat deasupra
condiţiei muncii de jos. Presa zilnică l-a familiarizat cu avantajele
pe care bogăţia le dă posesorilor ei. El a fost învăţat că toţi
oamenii au fost creaţi egali şi el crede că deşi drepturile sunt egale,
<B>((431))</B>
oportunităţile nu sunt. Ştiinţa modernă l-a înarmat cu
arme formidabile, şi când vine foamea nimic nu este atât de sacru
ca necesităţile soţiei şi ale copiilor.
<P ALIGN="JUSTIFY">Criza socială din toate ţările civilizate, şi în special din
a noastră, devine mai mare. Tunetul îndepărtat al
nemulţumirii apăsătoare se apropie tot mai mult ceas de ceas. În timp ce
eu cred că geniul senin şi hotărât al rasei anglo-saxone se va
dovedi pe măsura acestui caz, cum s-a dovedit în fiecare caz de
urgenţă, şi că nu va ceda posesiunile pe care le-a câştigat prin
sacrificii incredibile, totuşi este evident că bătălia nu sa sfârşit; că
omul nu mai este mulţumit cu <I>egalitatea
drepturilor</I> şi cu <I>egalitatea oportunităţilor,
</I>ci el va cere <I>egalitatea condiţiilor</I> ca lege
a statului ideal.
<P ALIGN="JUSTIFY">Este evident de asemenea că degradarea socială
este neconcordantă cu autoguvernarea şi că sărăcia disperată
şi neajutorată este incompatibilă cu libertatea personală.
Omul care este absolut dependent de altul în privinţa
mijloacelor de existenţă pentru sine şi pentru familie, care pot fi
luate cu totul de către angajator după plăcerea lui, nu este
liber în nici un sens just<I>.</I> Într-o sută de ani am devenit cea
mai bogată dintre toate naţiunile. Resursele noastre
sunt enorme. Statisticile câştigurilor şi acumulărilor
noastre uimesc chiar şi credulitatea. Banii sunt abundenţi,
hrana este îmbelşugată; materialele şi munca sunt în ofertă
mare; dar în pofida acestei abundenţe, paradoxul
civilizaţiei rămâne: majoritatea oamenilor se luptă pentru
existenţă, iar o fracţiune subzistă în sărăcie abjectă şi deprimantă.
<P ALIGN="JUSTIFY">Faptul că există astfel de condiţii pare să acuze
Suprema Înţelepciune. A admite că lipsa, mizeria şi ignoranţa sunt
o moştenire inevitabilă, face ca fraternitatea omului să fie o
ironie sardonică şi codul universului moral neinteligibil.
Dezamăgirea generată de aceste condiţii se adânceşte în neîncrederea
în principiile pe care este fondată societatea şi
<I>într-o dispoziţie de a schimba baza pe care stă
ea.</I> Cea mai importantă misiune a voastră este să potoliţi această neîncredere, iar cea
mai importantă datorie este să vă împotriviţi acestei revoluţii.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((432))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Remediile populare propuse pentru reformarea
relelor, defectelor şi infirmităţilor societăţii moderne pot fi
clasificate în mare în două grupe, prima dintre ele propunându-şi
să repare nedreptatea prin schimbarea instituţiilor
politice. Această metodă este eronată şi trebuie să fie ineficientă,
fiindcă se bazează pe înşelarea că prosperitatea materială este
un rezultat al libertăţii, adevărul fiind acela că libertatea
politică este consecinţa şi nu cauza progresului material. S-a scris
mult de către poeţi şi visători spre lauda sărăciei, şi iubirea de
bani a fost denunţată ca rădăcina întregului rău, dar rămâne
faptul că dacă aceştia sunt câştigaţi onest şi sunt folosiţi înţelept,
nu există nici o formă de putere atât de substanţială, pozitivă
şi palpabilă ca aceea care însoţeşte posedarea banilor.
<P ALIGN="JUSTIFY">Nu există nici o condiţie atât de deplorabilă, atât
de deprimantă, atât de distructivă a tot ce este mai nobil
în om, a tot ce este mai înălţător în viaţa domestică, a tot
ce este mai inspirator în destin, ca sărăcia
deznădăjduită, sordidă, fără speranţă, lipsa, foamea, salariul
exploataţilor, tăciunii pentru încălzire, zdrenţele pentru îmbrăcăminte
şi cojile de pâine pentru hrană. Deoarece inteligenţa
voastră instruită este îndreptată spre investigarea
problemelor timpurilor, nu veţi putea să nu observaţi că acest
element al societăţii creşte constant”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Aici avem o declaraţie de fapte clară şi competentă,
după cum toţi, bogaţi şi săraci, trebuie să recunoască. Dar
nu conţine nici un remediu; nici măcar sugestia că noua
serie de avocaţi şi politicieni ar trebui să caute un remediu.
Ei sunt numai sfătuiţi să <I>potolească </I>neîncrederea în alţii,
oricât de mult ar simţi-o ei înşişi, şi să se
<I>împotrivească</I> oricărei schimbări a sistemului actual în timp ce caută să se
menţină ei înşişi deasupra punctului de măcinare a lui.
<P ALIGN="JUSTIFY">De ce acest sfat? Fiindcă acest om capabil dispreţuieşte
pe fratele său mai umil? În nici un caz; ci fiindcă el vede
operarea inevitabilă a libertăţii &#151; „individualismul” &#151; egoismul &#151;
cu libertatea lui implicată de a concura şi de a face fiecare tot
ce poate pentru sine. Privind în trecut el spune: „Ce a fost va
mai fi”. El nu vede că ne aflăm la sfârşitul veacului actual, în aurora
<B>((433))</B>
Mileniului, că numai puterea Împăratului Uns al
Domnului întregului pământ poate scoate ordine din toată
această confuzie; şi că, în providenţa înţeleaptă a lui
Dumnezeu, oamenii sunt puşi acum faţă în faţă cu aceste probleme
care dezorientează, pe care nici o înţelepciune umană nu le
poate rezolva, şi cu condiţiile dezastruoase pe care nici o
prevedere sau politică umană nu le poate evita sau risipi, aşa încât
la timpul potrivit, în situaţia lor extremă şi în pericolul lor, ei
vor fi bucuroşi să recunoască şi să se supună intervenţiei
divine, să se odihnească de propriile lor fapte şi să fie învăţaţi
de Dumnezeu. Cel care are dreptul la împărăţie este pe cale
să-şi „ia puterea Sa cea mare şi să înceapă să împărăţească”,
să scoată ordine din haos, să-şi glorifice Biserica, „mireasa”
Sa, şi cu ea şi prin ea să sfârşească necazurile creaţiei
suspinânde încărcate de păcat şi să binecuvânteze toate
familiile pământului. Numai cei care au „adevărata lumină” pot
vedea rezultatul glorios al acestui timp întunecos actual, care
îi frământă pe cei înţelepţi.

<P ALIGN="CENTER">D-nul Robert G. Ingersoll, asemenea altora, a
văzut starea lucrurilor şi a depl&lt;ns-o, dar n-a sugerat nici un remediu

<P ALIGN="JUSTIFY">Col. Ingersoll a fost cunoscut ca om înţelept potrivit
mersului acestei lumi. Deşi necredincios recunoscut, el era un om cu
o capacitate însemnată şi cu o judecată sănătoasă peste
cea obişnuită, în afară de chestiunile religioase, unde judecata
nici unui om nu este sănătoasă decât dacă este informat şi
îndrumat de Cuvântul şi Spiritul Domnului. Ca avocat, sfatul
d-nului Ingersoll era aşa de apreciat încât era un lucru cunoscut
că primea 250 $ pentru treizeci de minute de consiliere.
Acest creier activ a fost de asemenea angajat în încleştarea cu
marile probleme ale acestui timp uluitor; totuşi, nici el n-a avut
nici un remediu de sugerat. El şi-a exprimat vederile
asupra situaţiei într-un articol lung din <I>Twentieth
Century</I>, din care dăm un scurt extras. El a spus:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Invenţia a umplut lumea de concurenţi, nu numai
de muncitori, ci şi de mecanici &#151; mecanici cu înaltă calificare.
<B>((434))</B>
Astăzi muncitorul obişnuit, în cea mai mare parte, este
un dinte la roată. El lucrează cu cea care nu oboseşte,
alimentează pe cea care nu se satură. Când monstrul se opreşte, omul
este fără slujbă &#151; fără pâine. El n-a economisit nimic. Maşina
pe care a alimentat-o nu l-a alimentat pe el &#151; invenţia n-a
fost pentru beneficiul său. Mai zilele trecute am auzit pe un
om zicând că patru mii de mecanici buni cu nici un chip n-au
putut obţine angajare şi că după judecata lui guvernul ar trebui
să dea slujbe oamenilor. După câteva minute l-am auzit pe
altul zicând că el vindea un patent pentru croirea hainelor; că
una dintre maşini putea face munca a douăzeci de croitori, şi
că numai cu o săptămână înainte vânduse două unei case
mari din New York şi că peste patruzeci dintre cei care
croiesc fuseseră concediaţi. Capitalistul vine în faţă cu specificul
său. El le spune muncitorilor că trebuie să fie economi &#151; şi
totuşi, sub sistemul actual, economia numai va scădea salariile. Sub
marea lege a cererii şi ofertei, fiecare muncitor econom, cumpătat, plin
de abnegaţie, face în mod inconştient puţinul pe care-l poate face
ca să reducă salariul său şi al tovarăşilor săi. Mecanicul econom
este un certificat că salariile sunt destul de mari.
<P ALIGN="JUSTIFY">Capitalul a pretins întotdeauna, şi încă mai pretinde,
dreptul de a se asocia. Manufacturierii se întâlnesc şi hotărăsc
preţurile, chiar în pofida marii legi a cererii şi ofertei. Au muncitorii
acelaşi drept de a se consulta şi a se asocia? Bogaţii se întâlnesc la
bancă, la club sau în salon. Muncitorii, când se asociază, se adună
în stradă. Toate forţele organizate ale societăţii sunt împotriva
lor. Capitalul are armata şi marina, departamentele legislativ,
juridic şi executiv. Când bogaţii se asociază, o fac cu scopul de a
«schimba idei». Când săracii se asociază, este o «conspiraţie». Dacă
acţionează concertat, dacă într-adevăr fac ceva, sunt o «gloată». Dacă se
apără, este o «trădare». Cum se face că bogaţii controlează
departamentele guvernului? Sunt cazuri în care cerşetorii devin revoluţionari
&#151; când o zdreanţă devine un drapel sub care cei mai nobili şi
mai curajoşi luptă pentru drept.
<P ALIGN="JUSTIFY">Cum să rezolvăm întrecerea inegală între om şi
maşină? Vor intra în final maşinile în parteneriat cu muncitorul? Pot
fi controlate aceste forţe ale naturii în folosul copiilor suferinzi
<B>((435))</B>
ai naturii? Va ţine extravaganţa pasul cu ingeniozitatea?
Vor deveni muncitorii destul de inteligenţi şi destul de
puternici ca să devină proprietarii maşinilor? Poate deveni omul
destul de inteligent ca să fie generos, să fie just; sau îl
stăpâneşte aceeaşi lege sau acelaşi fapt care stăpâneşte lumea
animală sau vegetală? În zilele canibalismului, cei tari îi devorau pe
cei slabi &#151; de fapt le mâncau carnea. În ciuda tuturor legilor
pe care le-a făcut omul, în ciuda tuturor progreselor în ştiinţă,
cei tari, cei fără inimă, trăiesc încă pe seama celor slabi, a
celor nefericiţi şi a celor nechibzuiţi. Când iau în considerare
agonia vieţii civilizate &#151; eşecurile, anxietăţile, lacrimile,
speranţele veştejite, realităţile amare, foamea, crima, umilirea,
ruşinea &#151; sunt aproape forţat să spun că, la urma urmei,
canibalismul este cea mai milostivă formă în care a trăit vreodată omul
pe seama semenului său.
<P ALIGN="JUSTIFY">Este imposibil ca un om cu inimă bună să fie mulţumit
cu lumea care este acum. Nici unul nu se poate bucura
cu adevărat nici măcar de ceea ce câştigă &#151; ceea ce ştie că
este al său &#151; ştiind că milioane de semeni ai săi sunt în
mizerie şi lipsă. Când ne gândim la cei înfometaţi, simţim că
este aproape lipsit de inimă să mâncăm. Să întâlneşti pe
unii zdrenţăroşi şi pe unii care tremură de frig te face
aproape să-ţi fie ruşine că eşti bine îmbrăcat şi îţi este cald &#151;
simţi ca şi cum inima ţi-ar fi rece precum corpurile lor.
<P ALIGN="JUSTIFY">Nu va fi nici o schimbare? Vor fi oare «legile cererii
şi ofertei», ale invenţiei şi ştiinţei, ale monopolului
şi competiţiei, ale capitalului şi legislaţiei
întotdeauna vrăjmaşii celor care muncesc? Vor fi muncitorii
întotdeauna destul de ignoranţi şi destul de stupizi ca să-şi dea
câştigurile pentru cei inutili? Vor întreţine ei milioanele de soldaţi
ca să ucidă pe fiii altor muncitori? Vor construi
întotdeauna temple, iar ei vor trăi în vizuini şi colibe? Vor îngădui
ei pentru totdeauna paraziţilor şi vampirilor să trăiască
din sângele lor? Vor rămâne ei sclavii cerşetorilor pe care-i
întreţin? Vor înceta oamenii oneşti săşi scoată pălăriile în
faţa înşelătorilor de succes? Va cădea hărnicia întotdeauna
în genunchi în faţa lenei încoronate? Vor înţelege ei că cerşetorii
<B>((436))</B>
nu pot fi generoşi, şi că orice om sănătos trebuie să-şi
câştige dreptul de a trăi? Vor spune ei în final că omul care are
privilegii egale cu toţi ceilalţi n-are dreptul să se plângă, sau vor
urma exemplul lăsat de asupritorii lor? Vor învăţa ei că forţa de
a reuşi trebuie să aibă gândire în spatele ei, şi că orice este
făcut ca să dureze trebuie să stea pe piatra de temelie a dreptăţii?”
<P ALIGN="JUSTIFY">Argumentul prezentat aici este sărac, slab, fără speranţă
şi fără sugestii; şi venind de la un om înţelept şi un logician
fin, arată numai că oamenii înţelepţi din această lume văd
boala dar nu pot vedea nici un remediu. Acest domn învăţat
arată destul de clar cauzele dificultăţii şi că ele sunt inevitabile,
şi apoi practic le spune muncitorilor &#151; „Nu lăsaţi
(invenţia, ştiinţa, competiţia etc.) să vă împingă în jos şi să vă facă
rău!” Dar el nu sugerează nici un mijloc de eliberare, decât
dacă este în întrebarea, „Vor deveni muncitorii destul de
inteligenţi şi destul de tari ca să fie proprietarii maşinilor?”
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar să presupunem că ei ar avea maşini şi capital
suficient ca să le pună în funcţiune! Ar putea astfel de fabrici şi de
maşini funcţiona cu <I>mai mare</I> succes decât altele? Ar putea
ele funcţiona cu succes multă vreme în calitate de
concerne binevoitoare şi nu pentru profit? Nu şi-ar face ele partea lor
ca să crească „supraproducţia” şi să cauzeze „închideri”,
lăsândui pe muncitorii lor şi pe alţii fără lucru? Nu ştim noi că
dacă uzina sau atelierul ar fi conduse pe principiul plăţii egale
pentru toţi angajaţii, acestea fie ar deveni în grabă falimentare
fiindcă ar plăti prea mult pentru salarii, fie altfel, cei mai calificaţi
ar fi atraşi prin plată mai bună spre alte situaţii, sau spre
activităţi private, pe cont propriu? Într-un cuvânt, interesul de
sine, egoismul este atât de înrădăcinat în natura umană
decăzută şi face parte atât de mult din structura socială actuală,
încât oricine nu-l va lua în calcul îşi va constata neîntârziat greşeala.
<P ALIGN="JUSTIFY">Propoziţia de încheiere citată este foarte blândă,
dar foarte lipsită de ajutor pentru urgenţă. Este ca un ou
de sticlă pus la clocit. El serveşte ca o soluţie până când
îl spargi şi încerci să-l mănânci. „Vor învăţa ei
[muncitorii] că forţa pentru succes trebuie să aibă gândire în
spatele ei?” Da; toţi ştiu aceasta; şi că gândirea trebuie să aibă
<B>((437))</B>
creier; şi că creierul trebuie să fie de calitate şi
aranjament bune. Toţi pot vedea că dacă toţi ar avea creier de
calibru şi forţă egale, lupta între om şi om ar fi atât de
egală încât ar fi aranjat în grabă un armistiţiu şi ar fi
prevăzute drepturile şi interesele fiecăruia; sau, mai probabil,
<I>lupta</I> ar fi venit mai repede şi ar fi fost mai severă. Dar
nimeni nu ştie mai bine decât d-nul Ingersoll că nici o
putere pământească n-ar putea produce o astfel de stare
a egalităţii mentale.
<P ALIGN="JUSTIFY">Al patrulea paragraf citat este foarte lăudabil
pentru marele om. Găseşte un ecou în fiecare suflet nobil, de
care noi credem că sunt multe. Dar alţii, în situaţie
moderată, sau chiar bogaţi ca d-nul Ingersoll, decid fără îndoială
cum a decis el, că sunt tot atât de neajutoraţi în a obstrua sau
a schimba curentul social care trece prin canalul
naturii umane decăzute, aruncând în el banii şi influenţa lor,
cum ar fi să oprească cascada Niagara aruncându-se ei înşişi
în ea. Un pleoscăit şi o agitaţie de moment ar fi tot ce
s-ar petrece în fiecare caz.

<P ALIGN="CENTER">Dist. J. L. Thomas asupra legislaţiei muncii

<P ALIGN="JUSTIFY">Se ridică adeseori pretenţia că s-a făcut
discriminare împotriva muncii prin legislaţie care favoriza pe cei
bogaţi şi leza interesele celor săraci; şi că o inversare a acesteia
ar fi un remediu care ar îndrepta totul. Nimic n-ar putea
fi mai departe de adevăr, şi suntem bucuroşi să avem
un rezumat al legislaţiei Muncii Statelor Unite din partea
unui domn atât de competent ca fostul Procuror General
Adjunct al Statelor Unite, Thomas, în
<I>Tribune</I> din New York, din 17 octombrie 1896, după cum urmează:
<P ALIGN="JUSTIFY">«Să se scrie istoria legislaţiei din ultimii cincizeci de
ani pentru ameliorarea condiţiilor claselor mai sărace şi
muncitoare ar cere volume, dar s-ar putea face un rezumat astfel:
<P ALIGN="JUSTIFY">A fost abolită închisoarea pentru datorie.
<P ALIGN="JUSTIFY">Au fost aprobate legi care scutesc gospodăriile şi o mare
parte din proprietatea personală de executare împotriva
datornicilor care sunt capi de familie, a văduvelor şi orfanilor lor.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((438))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Au fost date prin lege mecanicilor şi muncitorilor
garanţii asupra pământului sau lucrului pe care ei prestează
muncă în schimbul salariului.
<P ALIGN="JUSTIFY">Persoanelor sărace li se permite să dea în judecată,
la curtea de justiţie a statului sau la cea naţională, fără
să plătească costurile sau să dea asigurare pentru costuri.
<P ALIGN="JUSTIFY">Curţile de justiţie, ale statului şi cele naţionale,
numesc pe avocaţi să apere persoanele sărace fără compensaţie,
în curţile penale de justiţie şi în unele cazuri în curţile civile.
<P ALIGN="JUSTIFY">Curţile în multe cazuri sunt îndrumate să admită
judecata în favoarea unui muncitor care trebuie să intenteze
proces pentru a-şi recupera salariul sau a-şi impune
drepturile împotriva unei corporaţii, pentru o sumă declarată ca
să acopere taxa avocatului său.
<P ALIGN="JUSTIFY">Legea a declarat ziua de lucru de şapte ore, în unele
cazuri, şi de opt sau nouă în altele, pentru serviciu public sau
pentru lucrări publice.
<P ALIGN="JUSTIFY">În administrarea proprietăţilor insolvabile salariile
pentru muncă sunt revendicările prioritare, iar în unele
cazuri salariile sunt făcute revendicări prioritare în general.
<P ALIGN="JUSTIFY">Au fost aprobate legi care reglementează taxele
pentru pasageri şi pentru mărfuri pe căile ferate şi pe alte linii
de transport, şi de asemenea la depozitele publice de
mărfuri şi la elevatoare, şi au fost create comisii naţionale şi
ale statelor ca să supravegheze traficul pe căile ferate, prin
care taxele au fost reduse la două treimi sau mai mult.
<P ALIGN="JUSTIFY">În aproape toate statele au fost aprobate legi care
reduc rata dobânzii, şi s-a prelungit timpul pentru
răscumpărare după ce ipotecile sau procurile au fost declarate prescrise.
<P ALIGN="JUSTIFY">Căilor ferate li se cere să-şi îngrădească liniile sau
să plătească dublu pentru pagubele rezultate din
nerespectarea acestei legi; de asemenea li se cere să pună la dispoziţie
locuri şi instalaţii sigure pentru muncitorii lor.
<P ALIGN="JUSTIFY">Manufacturierilor şi operatorilor de mine li se cere să
se îngrijească de locuri şi de maşini pentru siguranţa
şi confortul angajaţilor lor.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((439))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Încorporarea organizaţiilor de muncă a fost autorizată prin lege.
<P ALIGN="JUSTIFY">Ziua Muncii a fost făcută sărbătoare naţională.
<P ALIGN="JUSTIFY">Sunt stabiliţi Comisari ai Muncii, ai Statului şi ai
Naţiunii să adune statistici şi, în măsura posibilului, să
amelioreze condiţiile clasei muncitoare.
<P ALIGN="JUSTIFY">A fost înfiinţat Departamentul Agriculturii şi şeful lui
a fost făcut membru al Cabinetului.
<P ALIGN="JUSTIFY">Se distribuie gratuit oamenilor seminţe care costă
anual 150.000 $.
<P ALIGN="JUSTIFY">Este declarată infracţiune în multe state punerea pe
lista neagră a unui om care a fost concediat din serviciu sau nu
şia plătit datoriile, şi este declarată infracţiune ameninţarea
prin carte poştală, prin poştă, cu darea în judecată a unui
datornic, sau folosirea vreunui procedeu care să-i aducă atingere.
<P ALIGN="JUSTIFY">Pentru a proteja pe cei imprudenţi sau creduli, este
interzisă folosirea poştei pentru cei care vreau să pună în
aplicare aranjamente frauduloase sau de loterie prin acest mijloc.
<P ALIGN="JUSTIFY">Taxele poştale au fost reduse, atrăgând după sine
o pierdere pentru guvern de 8.000.000 $ anual la
distribuirea poştei, sub această acţiune oamenii primesc ziarele ţării
fără taxe, şi cele mai bune reviste şi periodice au fost făcute
atât de ieftine încât să fie la îndemâna celor săraci.
<P ALIGN="JUSTIFY">Poliţele de asigurare a vieţii şi acţiunile la asociaţiile
de construcţii şi împrumut sunt declarate nepierdute
prin neplata primelor sau taxelor după un timp limitat.
<P ALIGN="JUSTIFY">Băncile, fie ale statului fie naţionale, sunt
supuse supravegherii publice, iar conturile lor inspecţiei publice.
<P ALIGN="JUSTIFY">Angajaţilor în serviciul public li se permite concediu
plătit treizeci de zile în unele cazuri şi cincisprezece în altele, şi
treizeci de zile în plus pentru boală în cazul lor sau al familiilor.
<P ALIGN="JUSTIFY">Comerţul cu culi, importul de muncitori cu contract,
munca cu deţinuţii din Statele Unite, imigrarea în continuare
a chinezilor, importul de mărfuri făcute de deţinuţi şi
sistemul de muncă cu deţinuţi şi datornici au fost interzise prin lege.
<P ALIGN="JUSTIFY">Au fost create Consilii de Arbitraj, ale statelor şi
naţionale, pentru rezolvarea conflictelor de muncă.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((440))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Celor angajaţi în serviciu public li se admite plată
pentru sărbătorile legale &#151; 1 ianuarie, 22 februarie, Ziua
Comemorării, 4 iulie, Ziua Muncii, Ziua Recunoştinţei şi 25 decembrie.
<P ALIGN="JUSTIFY">Fermele destinate coloniştilor au fost date celor care
vreau să meargă şi să se stabilească pe ele, iar alte terenuri au
fost date celor care vreau să planteze şi să cultive pomi pe ele.
<P ALIGN="JUSTIFY">Au fost aprobate votul australian şi alte legi
pentru protecţia oamenilor în privinţa dreptului lor de a vota
nesiliţi şi neintimidaţi.
<P ALIGN="JUSTIFY">Au fost eliberaţi patru milioane de sclavi, prin care
au fost sărăciţi sute de mii de proprietari.
<P ALIGN="JUSTIFY">Au fost deschise biblioteci publice pe cheltuială publică.
<P ALIGN="JUSTIFY">S-au înmulţit spitalele publice pentru îngrijirea
celor bolnavi şi săraci.
<P ALIGN="JUSTIFY">Se plătesc anual o sută patruzeci de milioane de
dolari din trezoreria publică soldaţilor din războaiele
noastre, văduvelor şi orfanilor lor.
<P ALIGN="JUSTIFY">Ultima măsură, dar nu cea din urmă, au fost
stabilite şcolile publice, aşa încât acum cheltuiala anuală
numai pentru instruirea în ele este mai mare de 160.000.000 $,
iar pentru clădiri, dobânzi pe împrumuturi şi alte
cheltuieli, probabil în plus suma de 40.000.000 $ sau mai mult.
<P ALIGN="JUSTIFY">Nenumărate alte legi de mai mică importanţă, care
privesc în aceeaşi direcţie ca şi cele de mai sus, şi care se extind
la detaliile cele mai mărunte ale relaţiilor între angajatorii
muncii, fie corporaţii, fie parteneriat sau individuali, şi angajaţi,
au fost aprobate de Congres şi de Legislativele diferitelor State.
<P ALIGN="JUSTIFY">Toate aceste legi au fost aprobate şi aceste
binefaceri au fost acordate de bogaţi ca şi de săraci.
Într-adevăr, istoria acestei ţări în ultimul sfert de secol arată
că bărbaţii şi femeile din toate clasele deopotrivă
şi-au încordat ingeniozitatea până la limita maximă ca
să întocmească legi pentru beneficiul, educaţia şi
ridicarea maselor poporului, şi acest lucru a fost dus atât de
departe, încât mulţi oameni gânditori se tem că va sfârşi
în socialism de stat, dacă acest curs continuă. Nu este nici o
<B>((441))</B>
îndoială că tendinţa opiniei publice a fost de mulţi ani
în acea direcţie”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Aşadar, dacă tot ce se poate face a fost făcut prin
legislaţie şi totuşi neliniştea continuă, în mod evident nu este nici
o speranţă să se caute un remediu în acea direcţie. Evident
şi d-nul Thomas a ajuns la concluzia că acest conflict
este imposibil de stăpânit.
<P ALIGN="JUSTIFY">Să observăm cuvintele prin care acest om capabil şi nobil,

<P ALIGN="CENTER">Wendell Phillips, şi-a exprimat opinia.

<P ALIGN="JUSTIFY">„Nici o reformă, morală sau intelectuală, n-a venit nici
o dată de la clasa de sus a societăţii. Toate au venit de
la protestul martirului şi victimei. Emanciparea
muncitorilor trebuie să fie realizată de muncitori înşişi.”
<P ALIGN="JUSTIFY">Foarte adevărat; foarte înţelept; dar nici d-nul Phillips
n-a oferit nici o sugestie practică în privinţa felului în
care muncitorii să se emancipeze singuri din rezultatul sigur
�