<HTML>

<BODY>

<FONT FACE="ARIAL">

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((469))</B>

<P ALIGN="CENTER">STUDIUL X
<P ALIGN="CENTER"><B>REMEDII PROPUSE &#151; SOCIALE ŞI FINANCIARE</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Prohibiţia şi votul femeilor &#151; Argintul
liber şi tariful protector &#151; „Comunismul” &#151; „Aveau toate lucrurile
în comun” &#151; „Anarhismul” &#151; „Socialismul” sau „Colectivismul” &#151;
babbitt şi edificarea socială &#151; Herbert Spencer despre socialism
&#151; Exemplele a două comunităţi socialiste &#151;
„Naţionalismul” &#151; Educaţia mecanică
generală ca remediu &#151; remediul „Taxei Unice” &#151;
Răspunsul lui Henry George către Papa Leon al XIII-lea cu privire la
muncă &#151; Dr. Lyman Abbott despre această
situaţie &#151; Sugestiile unui episcop m. e. &#151; Alte
speranţe şi temeri &#151; Singura speranţă &#151; „Fericita speranţă” &#151;
Atitudinea potrivită pentru poporul lui Dumnezeu care vede aceste
lucruri &#151; În lume dar nu din lume

<P ALIGN="JUSTIFY">„Nu este nici un balsam în Galaad? Nu este nici un doctor
acolo?” „Am căutat să îngrijim Babilonul, dar nu s-a vindecat. Părăsiţi-l
şi hai fiecare în ţara noastră, căci pedeapsa lui a ajuns până la
ceruri.” Ier. 8:22; 51:7-9.
<P ALIGN="JUSTIFY">MULTE sunt remediile propuse ca „leacuri
universale” pentru alinarea creaţiei gemânde în actuala ei stare,
care se admite că este gravă; şi toţi care au compătimire
pentru corpul politic suferind trebuie să aibă compătimire şi
pentru străduinţele diferiţilor lui doctori, care, după ce
au diagnosticat cazul, sunt nerăbdători, fiecare la rândul
lui, ca pacientul să le încerce prescripţiile. Încercările de a
găsi un leac şi de a-l aplica sunt cu siguranţă lăudabile şi
au aprecierea tuturor oamenilor buni la inimă. Cu toate
acestea, judecata serioasă, iluminată de Cuvântul lui Dumnezeu,
ne spune că nici unul din remediile propuse nu va vindeca boala.
<B>((470))</B>
Se va cere prezenţa şi serviciile Marelui Medic cu
remediile Lui &#151; medicamente, atele, bandaje, corsete şi bisturie; şi
nimic altceva decât utilizarea lor eficientă şi constantă nu va
aduce vindecarea bolnavului de egoismul şi depravarea umană.
Dar să examinăm pe scurt prescripţiile altor doctori, ca să
putem observa cum unii dintre ei aproximează înţelepciunea
lui Dumnezeu şi totuşi cât sunt de deficitari în aceasta cu toţii
&#151; nu de dragul disputei, ci pentru ca toţi să poată vedea mai
clar acea direcţie, şi unica direcţie de unde trebuie aşteptat ajutorul.

<P ALIGN="CENTER">Prohibiţia alcoolului şi votul femeilor ca remedii

<P ALIGN="JUSTIFY">Cele două remedii sunt de obicei combinate,
fiind recunoscut faptul că prohibiţia nu poate obţine
niciodată sprijinul majorităţii decât dacă femeile au dreptul la vot
&#151; şi chiar şi atunci este îndoielnic. Susţinătorii acestui
remediu arată statistici ca să dovedească faptul că mare parte
din necazul şi sărăcia creştinătăţii îşi are cauza în comerţul
cu alcool, şi ei susţin cu tărie că dacă acesta ar fi eliminat,
pacea şi belşugul ar fi regula şi nu excepţia.
<P ALIGN="JUSTIFY">Noi suntem sincer de acord cu mare parte din ceea ce
se susţine în această privinţă: beţia este cu certitudine
unul din cele mai nocive roade ale civilizaţiei; ea se
răspândeşte rapid şi printre cei semicivilizaţi şi printre barbari.
Ne-am bucura să o vedem eliminatăacum şi pentru
totdeauna. Suntem dispuşi să admitem de asemenea că eliminarea
ei ar îndepărta mare parte din sărăcia actuală, şi că prin ea
o avuţie în valoare de sute de milioane este mai rău
decât risipită în fiecare an. Dar acesta nu este remediul
pentru vindecarea relelor care provin din condiţiile sociale
egoiste din prezent, şi pentru preîntâmpinarea şi evitarea
presiunii chinuitoare a „Legii Cererii şi Ofertei”, care ar progresa
tot atât de necruţător ca întotdeauna, storcând vitalitatea
din masele de oameni.
<P ALIGN="JUSTIFY">De fapt, cine risipeşte milioanele de bani cheltuiţi
anual pe alcool? &#151; cei săraci? Nu, nicidecum; cei bogaţi! Bogaţii în
<B>((471))</B>
special, şi apoi clasa de mijloc. Dacă traficul cu alcool ar
fi abolit mâine, departe de a uşura presiunea financiară
care este asupra celor foarte săraci, ar avea efectul contrar.
Mii de fermieri care cultivă acum milioane de buşeli de orz şi
de secară şi de struguri şi de hamei, folosite în
fabricarea băuturilor alcoolice, ar fi obligaţi să cultive alte plante
şi astfel ar scădea mai mult preţurile la produsele agricole
în general. Marea armată a zecilor de mii de distilatori,
dogari, ambalatori, sticlari, căruţaşi, cârciumari şi barmani,
angajaţi acum în acest trafic, ar fi obligaţi să-şi găsească altă
slujbă şi ar adânci criza pieţei muncii şi în consecinţă balanţa
de plată zilnică. Milioane şi milioane de capital investit
acum în acest trafic ar intra în alte ramuri şi ar forţa
concurenţa în afaceri.
<P ALIGN="JUSTIFY">Toate acestea n-ar trebui să ne împiedice a
dori îndepărtarea blestemului, dacă ar fi posibil să se obţină
o majoritate care să consimtă la aceasta. Dar niciodată nu
se va găsi o <I>majoritate</I> (decât în localităţi
excepţionale). Majoritatea este formată din robi ai acestei patimi şi din
cei interesaţi financiar în aceasta, direct sau indirect.
Prohibiţia nu va fi stabilită până când va fi stabilită Împărăţia
lui Dumnezeu. Noi doar arătăm aici că îndepărtarea
acestui blestem, chiar dacă ar fi realizabilă, n-ar vindeca
boala socialfinanciară actuală.

<P ALIGN="CENTER">Argintul liber şi tariful protector ca remedii

<P ALIGN="JUSTIFY">Noi admitem fără rezerve că demonetizarea argintului
de către creştinătate a fost o lovitură de maestru în
politica egoistă a cămătarilor, pentru a scădea volumul
banilor standard şi astfel a creşte valoarea împrumuturilor
lor; pentru a le permite menţinerea unor rate ridicate
a dobânzilor la astfel de datorii din cauza reducerii
banilor legali, în timp ce toate celelalte investiţii în afaceri,
precum şi munca, suferă depreciere continuă ca rezultat al cererii
şi concurenţei în creştere. Mulţi bancheri şi cămătari sunt
<B>((472))</B>
oameni „cinstiţi” potrivit standardului legal de cinste;
dar, vai! standardul unora este prea jos. El spune:
Noi bancherii şi cămătarii să ne vedem de interesele
noastre, iar fermierii, nu atât de ageri, să-şi vadă de ale lor.
Să-i înşelăm pe cei mai săraci şi mai puţin ageri, numind
aurul „bani cinstiţi” şi argintul „bani necinstiţi”. Mulţi
dintre cei săraci doresc să fie cinstiţi, şi astfel pot fi
intimidaţi şi amăgiţi spre a ne susţine planurile, care însă vor
merge greu cu „secerătorii”. Influenţaţi de ceea ce spunem
noi despre „banii cinstiţi” şi de prestigiul nostru ca
oameni onorabili, de poziţia noastră ca oameni ai finanţelor şi
ai bogăţiei, ei vor trage concluzia că orice vederi contrare
cu ale noastre trebuie să fie greşite; vor uita că banii de
argint au fost etalonul lumii din cele mai vechi timpuri, şi
că aurul, ca şi pietrele preţioase, a fost înainte marfă,
până când a fost adăugat la argint ca să satisfacă
cererea crescândă de bani suficient pentru a susţine
afacerile lumii. Aşa cum este acum, rata dobânzii scade în
centrele noastre monetare; cu cât mai mică ar fi rata dobânzii
dacă tot argintul ar avea valoare monetară şi banii ar fi
astfel mai din belşug! Următoarea noastră mişcare trebuie
să fie retragerea tuturor banilor de hârtie şi astfel
sprijinirea ratei dobânzii.
<P ALIGN="JUSTIFY">Sub legea cererii şi ofertei, fiecare debitor este
interesat să aibă mulţi bani &#151; de argint, de aur şi de hârtie;
sub aceeaşi lege fiecare bancher şi cămătar este interesat
în desfiinţarea banilor de hârtie şi în discreditarea
argintului; pentru că, cu cât sunt mai puţini bani de o valoare care
să anuleze o datorie, cu atât sunt ceruţi mai mult. De aceea,
în vreme ce munca şi valorile comerciale scad, cererea de
bani există şi dobânda se menţine aproape constant.
<P ALIGN="JUSTIFY">După cum s-a arătat deja, profeţia pare să indice
că argintul nu va fi restabilit la privilegii egale cu aurul
ca etalon pentru bani în lumea civilizată. Dar, chiar dacă ar
fi pe deplin restabilit, este clar că uşurarea n-ar fi decât
<B>((473))</B>
temporară: ar îndepărta imboldul deosebit dat
acum fabricanţilor din Japonia, India, China şi Mexic; ar
uşura elementul agricol al creştinătăţii şi astfel ar îndepărta o
parte din presiunea actuală sub care fiecare trudeşte „s-o
scoată cumva la capăt”; şi astfel s-ar putea amâna căderea
pentru o vreme. Dar se pare că Dumnezeu nu vrea să amâne
astfel „ziua cea rea”; şi ca atare egoismul uman, orb faţă de
orice raţiune, va stăpâni şi va ruina cu atât mai repede;
după cum este scris: „înţelepciunea înţelepţilor lui va pieri”
şi „argintul sau aurul lor nu poate să-i scape, în ziua
mâniei Domnului”. Ţef. 1:18; Ezec. 7:19; Isa. 14:4-7; 29:14.
<P ALIGN="JUSTIFY">Protecţia, dirijată cu înţelepciune aşa încât să evite
crearea monopolurilor şi să dezvolte toate resursele naturale ale
unei ţări, are fără îndoială un avantaj în prevenirea
nivelării rapide a muncii din toată lumea. Totuşi, în cel mai bun
caz nu este decât un plan înclinat pe care salariile vor
merge până la nivelul cel mai de jos, în loc să fie o
zdruncinătură mai violentă ca să cadă în prăpastie. Mai curând sau
mai târziu, sub sistemul competitiv care stăpâneşte
acum, bunurile şi salariile vor fi forţate până la un nivel
aproape egal în toată lumea.
<P ALIGN="JUSTIFY">Prin urmare, nici „Argintul Liber”, nici Tariful
Protector nu pot pretinde a fi <I>remedii</I> pentru relele actuale şi
iminente, ci numai paleative.

<P ALIGN="CENTER">Comunismul ca remediu

<P ALIGN="JUSTIFY">Comunismul propune un sistem social în care
bunurile să fie în comun; în care toată proprietatea să fie comună
şi să fie administrată în interesul general, şi toate
profiturile muncii să fie dedicate binelui general &#151; „fiecăruia
potrivit cu nevoile lui”. Tendinţa comunismului a fost ilustrată
în Comuna din Franţa. Definiţia lui, dată de Rev. Joseph
Cook, este: <I>„Comunismul</I> înseamnă abolirea moştenirii,
abolirea familiei, abolirea naţionalităţilor, abolirea
religiei, abolirea proprietăţii”.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((474))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Noi am aproba anumite aspecte ale comunismului
(vezi Socialismul), dar ca întreg este irealizabil. Un astfel
de aranjament ar fi probabil foarte bun în cer, unde toate
sunt perfecte, curate şi bune, şi unde domneşte dragostea; dar
o clipă de gândire ar dovedi oricărui om cu judecată şi
cu experienţă că un astfel de plan este cu totul irealizabil în
starea prezentă a inimilor oamenilor. Înclinaţia ar fi ca toţi să
devină nişte trântori. Curând am avea o întrecere cine să lucreze
mai puţin şi mai prost; şi societatea ar cădea degrabă în barbarie
şi imoralitate, tinzând spre stingerea rapidă a speciei.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar unii îşi imaginează că comunismul este învăţat
de Biblie şi ca atare trebuie să fie adevăratul remediu
&#151; remediul lui Dumnezeu. Pentru mulţi, acesta este cel
mai puternic argument în favoarea lui. Este foarte
comună presupunerea că acesta a fost instituit de Domnul nostru
şi de apostoli, şi că de atunci încoace ar fi trebuit să fie
regula şi practica printre creştini. De aceea prezentăm în cele
ce urmează un articol din revista noastră, Turnul de
Veghere, asupra acestui punct al subiectului:

<P ALIGN="CENTER">„Aveau toate în comun”

<P ALIGN="JUSTIFY">„Toţi cei care credeau erau împreună şi aveau toate în
comun. Îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau între toţi,
după nevoile fiecăruia. Toţi împreună erau nelipsiţi de la templu
în fiecare zi; şi frângând pâinea acasă, îşi luau hrana cu bucurie
şi curăţie de inimă, lăudând pe Dumnezeu şi fiind plăcuţi
înaintea întregului popor.” Fapt. 2:44-47.
<P ALIGN="JUSTIFY">Acesta era sentimentul spontan al Bisericii
timpurii: egoismul a dat locul iubirii şi interesului
general. Binecuvântată experienţă! Şi fără îndoială că un
sentiment asemănător, mai mult sau mai puţin clar definit, vine în
inima tuturor acelora care sunt cu adevărat convertiţi. La
început când am înţeles dragostea şi mântuirea lui Dumnezeu,
când ne-am predat complet Domnului şi ne-am dat seama de
darurile Lui pentru noi, care aparţin nu numai vieţii de acum ci şi
celei viitoare &#151; am simţit o exuberanţă a bucuriei, care a găsit
în fiecare peregrin spre Canaanul ceresc un frate sau o soră în
<B>((475))</B>
care am avut încredere, fiindcă erau înrudiţi cu Domnul
şi aveau spiritul Lui; şi am fost dispuşi să tratăm cu toţi ca
şi cum am trata cu Domnul şi să împărţim cu ei tot ce aveam ca
şi cum am împărţi cu Răscumpărătorul nostru. Şi în multe
cazuri am fost treziţi de un şoc aspru la faptul că nici noi, nici alţii
nu suntem perfecţi în carne; şi că, indiferent cât de mult din
spiritul Învăţătorului posedă acum poporul Său, ei „poartă
această comoară în vasele de lut” ale slăbiciunii şi defecţiunii umane.
<P ALIGN="JUSTIFY">Apoi am aflat nu numai că trebuie să ţinem seama
de slăbiciunile cărnii altor oameni, ci şi că slăbiciunile
cărnii noastre necesită supraveghere constantă. Am aflat că
deşi toţi au fost părtaşi decăderii lui Adam, nu toţi au decăzut
la fel, sau exact în aceleaşi amănunte. Toţi au decăzut de
la asemănarea cu Dumnezeu şi de la spiritul iubirii,
la asemănarea cu Satan şi la spiritul egoismului; şi după cum iubirea are
o varietate de moduri de a acţiona, tot aşa are şi egoismul.
Prin urmare, egoismul care lucrează a produs într-unul o
dorinţă după tihnă, lene, nepăsare; într-altul a produs
energie, străduinţă după plăcerile acestei vieţi, mulţumire de sine etc.
<P ALIGN="JUSTIFY">Printre egoiştii <I>activi</I>, unii sunt mulţumiţi de ei
înşişi atunci când strâng avere şi se spune despre ei, este
bogat; alţii îşi satisfac egoismul căutând onoarea oamenilor;
alţii în îmbrăcăminte, alţii în călătorii, alţii în desfrâu şi în
cele mai josnice şi mai ordinare forme ale egoismului.
<P ALIGN="JUSTIFY">Fiecare conceput la viaţa nouă în Cristos, cu noul ei spirit
de iubire, află că a început un conflict, lupte interioare şi
exterioare; pentru că spiritul nou se luptă cu orice formă de egoism şi
depravare care ne stăpânea înainte. Noua „gândire a lui Hristos”, ale
cărei principii sunt dreptatea şi iubirea, se afirmă cu putere; şi
îi reaminteşte <I>voinţei</I> că a consimţit şi s-a obligat la
această schimbare. Dorinţele cărnii (dorinţele egoiste, oricare ar fi
tendinţa lor), ajutate de influenţa exterioară a prietenilor, dispută şi
discută chestiunea, insistând că nu trebuie luată nici o măsură
radicală &#151; că un astfel de curs ar fi nechibzuit, nebunesc, imposibil.
Carnea insistă că vechiul curs nu poate fi schimbat, dar va fi de acord
cu unele modificări şi să nu facă nimic atât de radical ca înainte.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((476))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Marea majoritate a poporului Domnului pare să fie
de acord cu acest parteneriat, care de fapt este tot
domnia egoismului. Dar alţii insistă ca spiritul sau mintea
lui Cristos să aibă stăpânirea. Lupta care urmează este
grea (Gal. 5:16, 17); dar voinţa nouă trebuie să cucerească,
iar eul împreună cu egoismul lui, sau cu dorinţele lui
depravate, să fie socotit mort. Col. 2:20; 3:3; Rom. 6:2-8.

<P ALIGN="JUSTIFY">
Dar oare aceasta sfârşeşte lupta pentru totdeauna? Nu &#151;<BR>
<BR>
„Nu gândi că ai biruinţa<BR>
Şi nu-ţi înceta silinţa;<BR>
Lucrarea terminată nu-ţi va fi<BR>
Până când coroana ţi-o vei dobândi.”<BR>

<P ALIGN="JUSTIFY">O, da, noi trebuie să ne reînnoim zilnic lupta, să
implorăm şi să primim ajutorul divin, ca să ne putem încheia cursul
cu bucurie. Noi trebuie nu doar să ne cucerim eul, ci, aşa cum a
făcut apostolul, trebuie să ne ţinem corpul în stăpânire (1 Cor.
9:27). Şi această experienţă a noastră, că trebuie să fim continuu
în alertă împotriva spiritului egoismului şi să susţinem şi
să promovăm în noi înşine spiritul iubirii, este experienţa
tuturor acelora care „s-au îmbrăcat cu Hristos” şi au luat voinţa Lui
ca să fie a lor. De aici vine temeiul remarcii apostolului: „De
acum încolo nu mai cunoaştem pe nimeni îîn
Cristosş după starea firească”. Noi îi cunoaştem pe cei în Cristos după spiritul
lor nou, şi nu după carnea lor decăzută. Şi dacă uneori, sau
întotdeauna într-o anumită măsură, îi vedem greşind, şi totuşi vedem
dovezi că mintea cea nouă se luptă pentru supremaţie, în mod
cuvenit suntem dispuşi să simpatizăm cu ei mai degrabă decât
să-i mustrăm pentru micile neajunsuri; „luând seama la noi înşine,
ca să nu fim ispitiţi şi noi îde vechea noastră natură spre
încălcarea unora dintre cerinţele legii desăvârşite ale
iubiriiş”.
<P ALIGN="JUSTIFY">De aceea, sub „strâmtorarea de acum”, în timp ce fiecare
trebuie, cât poate de mult, să-şi ţină corpul supus şi spiritul iubirii în
control, judecata sănătoasă, precum şi experienţa şi Biblia ne spun că
am face mai bine să nu complicăm lucrurile încercând
planuri comuniste; ci fiecare să facă pentru picioarele sale cărări cât
se poate de drepte, pentru ca ceea ce şchioapătă în carnea
noastră decăzută să nu fie pe de-a-ntregul scos de pe cale, ci să fie vindecat.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((477))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">(1) <I>Judecata sănătoasă</I> spune că dacă sfinţii care
primesc ajutor divin au o luptă constantă pentru a menţine
egoismul supus iubirii, o colonie sau o comunitate amestecată
desigur nu va reuşi să se conducă după o lege cu totul străină
spiritului majorităţii membrilor ei. Şi ar fi imposibil să se stabilească
un comunism numai din sfinţi, pentru că noi nu putem citi
inimile &#151; numai „Domnul cunoaşte pe cei care sunt ai Săi”. Şi dacă
o astfel de colonie de sfinţi ar putea fi formată, şi dacă
aceasta ar prospera cu toate lucrurile în comun, tot felul de
persoane rele ar căuta să le ia posesiunile sau să se împărtăşească
din ele; şi dacă ar reuşi să excludă acele persoane, ele ar spune
tot felul de lucruri rele împotriva lor; şi astfel, dacă ar
rezista cumva, iniţiativa n-ar fi un succes real.
<P ALIGN="JUSTIFY">Unii sfinţi, precum şi mulţi din lume, sunt atât de căzuţi
în nepăsare egoistă încât numai necesitatea îi va ajuta să nu fie
„leneşi în activitate”, ci să fie „fierbinţi în duh, slujind Domnului”. Şi
mulţi alţii sunt atât de ambiţioşi într-un mod egoist, încât au nevoie
de loviturile eşecului şi împotrivirii ca să-i înmoaie şi să-i facă în
stare să simpatizeze cu alţii, sau chiar să-i facă să trateze drept pe
alţii. Pentru amândouă aceste clase „comunitatea” ar servi numai
să împiedice învăţarea lecţiilor potrivite şi necesare.
<P ALIGN="JUSTIFY">Astfel de comunităţi, dacă ar fi lăsate să fie stăpânite
de majoritate, ar coborî la nivelul majorităţii; pentru că
minoritatea progresistă, activă, aflând că prin energie şi cumpătare nu se
poate câştiga mai mult decât prin nepăsare şi lene, ar ajunge şi
ea nepăsătoare şi indolentă. Dacă ar fi conduse de organizatori
cu voinţă puternică, în calitate de Împuterniciţi şi Manageri ai
vieţii, după un principiu paternal, rezultatul ar fi mai favorabil din
punct de vedere financiar; dar masele, lipsite de
responsabilitate personală, ar degenera în simple unelte şi sclavi ai
Împuterniciţilor.
<P ALIGN="JUSTIFY">După judecata sănătoasă reiese deci că
metoda individualismului, cu libertatea şi responsabilitatea ei,
este cea mai bună pentru dezvoltarea fiinţelor inteligente;
chiar dacă de multe ori ea poate produce greutăţi pentru toţi,
şi uneori pentru mulţi.
<P ALIGN="JUSTIFY">Judecata sănătoasă poate vedea că dacă Împărăţia Milenară
ar fi stabilită pe pământ, cu stăpânitorii divini făgăduiţi, susţinuţi de
<B>((478))</B>
înţelepciunea infailibilă şi de putere deplină pentru a o folosi,
făcând din „judecată o linie şi din dreptate un fir cu plumb” şi
stăpânind nu prin consensul majorităţii, ci prin judecată dreaptă, cum ar
fi cu un „toiag de fier” &#151; atunci comunismul ar putea reuşi;
probabil că ar fi cea mai bună condiţie, şi dacă e aşa, aceasta va fi
metoda aleasă de Împăratul împăraţilor. Dar noi aşteptăm aceasta;
şi neavând puterea sau înţelepciunea să folosim o astfel de
putere teocratică, spiritul unei minţi sănătoase aşteaptă pur şi
simplu timpul Domnului, rugându-se între timp: „Vie Împărăţia Ta,
facăse voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”. Şi, după ce Împărăţia
lui Cristos va fi adus pe toţi cei doritori înapoi la Dumnezeu şi
la dreptate, şi va fi nimicit pe toţi cei nesupuşi, atunci, Iubirea
fiind regula pământului aşa cum este a cerului, putem presupune
că oamenii se vor împărtăşi în comun din binecuvântările
pământului, aşa cum îngerii se împărtăşesc din darurile cerului.
<P ALIGN="JUSTIFY">(2) <I>Experienţa</I> dovedeşte eşecul metodelor comuniste
în prezent. Au existat câteva astfel de comunităţi; şi rezultatul
a fost întotdeauna un eşec. Comunitatea Oneida din New
York a fost una al cărei eşec a fost recunoscut de mult.
Alta, Societatea Armonia din Pennsylvania, a dezamăgit
repede speranţele fondatorilor ei, pentru că atât de multă
discordie domnea încât s-a dezbinat. Filiala cunoscută ca
Economiţii, aşezată lângă Pittsburgh, Pennsylvania, a înflorit o
vreme, într-un anumit fel, dar acum este foarte slabă; şi
posesiunea proprietăţii ei este acum disputată în Societate şi în tribunale.
<P ALIGN="JUSTIFY">Acum încep alte comunităţi de tip comunist, care vor
avea mult mai puţin succes decât acestea pentru că timpurile
sunt diferite; independenţa este mai mare, respectul şi
reverenţa sunt mai mici, majorităţile vor conduce şi fără
conducători supraomeneşti eşecul va fi sigur. Conducătorii înţelepţi
lumeşti îşi văd de ale lor, în vreme ce creştinii înţelepţi sunt ocupaţi
în alte direcţii &#151; ascultând porunca Domnului: „Duceţi-vă ...
şi predicaţi Evanghelia”.
<P ALIGN="JUSTIFY">(3) <I>Biblia</I> nu învaţă comunismul, ci învaţă
individualismul iubitor, plin de consideraţie, cu excepţia comunismului
din familie &#151; fiecare familie acţionând ca o unitate, în care
tatăl este capul, iar soţia una cu el, moştenitoare împreună cu el
<B>((479))</B>
a harului vieţii, partenera lui în fiecare bucurie şi
beneficiu, precum şi în fiecare adversitate şi necaz.
<P ALIGN="JUSTIFY">Este adevărat, Dumnezeu a permis un aranjament
comunist în Biserica primară, la care ne-am referit la începutul acestui
articol; dar acesta se poate să fi fost cu scopul de a ne ilustra
neînţelepciunea acestei metode; şi ca nu cumva unii, gândindu-se acum la
acest plan, să tragă concluzia că apostolii n-au poruncit şi n-au
organizat comunităţi <I>din cauză că</I> le-a lipsit înţelpciunea de a întocmi
şi a duce la bun sfârşit astfel de metode; căci nu poate fi citat nici
un cuvânt din partea Domnului nostru sau din partea
apostolilor care să susţină principiile comuniste, dar multe pot fi citate
care susţin contrariul.
<P ALIGN="JUSTIFY">Este adevărat, apostolul Petru (şi probabil şi alţi apostoli)
a ştiut despre acel prim aranjament comunist şi a cooperat la el,
chiar dacă n-a învăţat pe alţii acest sistem. S-a dedus de asemenea
că moartea lui Anania şi a Safirei a fost un indiciu că predarea
tuturor bunurilor credincioşilor era obligatorie; dar nu este aşa:
păcatul lor a fost păcatul <I>minciunii</I>, după cum a declarat Petru
recapitulând cazul. Fiindcă aveau bucata de pământ, n-ar fi fost nimic rău în
a o păstra dacă au obţinut-o onest; şi chiar după ce au
vândut-o nau făcut nici un rău: greşeala a fost în prezentarea falsă că
suma de bani predată era <I>tot</I> ce aveau, când nu aceasta era tot ce
aveau. Ei au încercat să-i înşele pe ceilalţi luând o parte din tot ce era
al altora, fără ca ei să dea tot ce era al lor.
<P ALIGN="JUSTIFY">De fapt, comunitatea creştină din Ierusalim a fost un
eşec. „Murmurau ... pentru că văduvele lor erau trecute
cu vederea la împărţirea ajutoarelor de toate zilele.” Deşi
la inspecţia apostolică Biserica era curată, fără „neghină”,
şi toţi aveau comoara spiritului nou sau „gândirea lui
Hristos”, totuşi era clar că această comoară se afla doar în
vase deformate şi strâmbe care nu puteau merge bine împreună.
<P ALIGN="JUSTIFY">Apostolii au aflat repede că lucrarea de conducere a
comunităţii împiedica adevărata lor lucrare &#151; propovăduirea Evangheliei.
Aşa că au lăsat altora acele lucruri. Apostolul Pavel şi alţii
călătoreau din cetate în cetate propovăduindu-L pe Cristos şi pe El
răstignit; dar, după cum arată relatarea, ei n-au menţionat
niciodată comunismul şi n-au organizat niciodată o comunitate; şi totuşi sf.
<B>((480))</B>
Pavel declară: „Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul
lui Dumnezeu”. Aceasta dovedeşte că comunismul nu este parte
din Evanghelie, nici din planul lui Dumnezeu pentru acest veac.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dimpotrivă, apostolul Pavel a îndemnat şi a învăţat Biserica
să facă lucruri care ar fi fost imposibil să fie făcute în calitate
de membri ai unei societăţi comuniste &#151; fiecare „să poarte grijă de
ai săi”; „în ziua întâi a săptămânii, fiecare să pună deoparte”
bani pentru serviciul Domnului, după cum i-a favorizat Domnul;
ca robii să asculte de stăpânii lor, făcând slujba cu bunăvoinţă
îndoită dacă stăpânul ar fi şi frate în Cristos; şi cum ar trebui
stăpânii săşi trateaze robii, ca unii care trebuie să dea şi ei socoteală
marelui Stăpân, Cristos. 1 Tim. 5:8; 6:1; 1 Cor. 16:2; Efes. 6:5-9.
<P ALIGN="JUSTIFY">Domnul nostru Isus nu numai că n-a întemeiat o comunitate
în timpul vieţii Sale, dar nici n-a învăţat vreodată că ar
trebui întemeiat aşa ceva. Dimpotrivă, în pildele Sale El a învăţat că
nu tuturor li s-a dat acelaşi număr de mine sau de talanţi, ci
fiecare este un administrator şi trebuie în mod <I>individual</I>
(nu colectiv, ca o comunitate) să-şi conducă propriile sale afaceri şi să dea
propria sa socoteală (Mat. 25:14-28; Luca 19:12-24. Vezi şi Iacov 4:13,
15). Când a murit, Domnul nostru Şi-a încredinţat mama în
grija ucenicului Său Ioan, şi relatarea lui Ioan (19:27) este: „Şi,
din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă”. Prin urmare, Ioan
avea o casă, tot aşa aveau şi Marta, Maria şi Lazăr. Dacă Domnul
nostru ar fi întemeiat o comunitate, fără îndoială ar fi încredinţat-o
pe mama Sa acestei comunităţi în loc să i-o încredinţeze lui Ioan.
<P ALIGN="JUSTIFY">Mai mult, formarea unei comunităţi de credincioşi
este contrară scopului şi metodelor Veacului Evanghelic.
Scopul acestui veac este de a-L <I>mărturisi</I> lumii pe Cristos şi astfel
„să ia dintre neamuri un popor pentru Numele Său”; şi în
acest scop toţi credincioşii sunt îndemnaţi să fie o lumină arzândă
şi strălucitoare înaintea oamenilor &#151; a lumii în general &#151; şi
nu numai unul înaintea celuilalt şi unul către altul. Aşadar,
după ce a permis întemeierea primei comunităţi creştine, pentru
a arăta că eşecul întemeierii comunităţilor în general n-a fost
o neglijenţă, Domnul a defiinţat-o şi a împrăştiat pe
credincioşi pretutindeni, ca să propovăduiască Evanghelia fiecărei
creaturi. Citim: „În ziua aceea s-a pornit o mare prigonire împotriva
<B>((481))</B>
bisericii care era la Ierusalim. Şi toţi, în afară de apostoli,
s-au împrăştiat prin ţinuturile Iudeii şi ale Samariei”, şi s-au
dus pretutindeni ca să propovăduiască Evanghelia. Fapt. 8:1, 4; 11:19.
<P ALIGN="JUSTIFY">Şi acum lucrarea poporului lui Dumnezeu este să
lumineze în calitate de lumini <I>în mijlocul</I> lumii, şi nu să se închidă
în mănăstiri şi sihăstrii sau în comunităţi.
Promisiunile Paradisului nu se vor realiza intrând în astfel de
comunităţi. Dorinţa de a intra în astfel de „confederaţii” nu este
decât spiritul general al zilelor noastre, împotriva căruia
suntem preveniţi (Isa. 8:12). „Taci înaintea Domnului şi
aşteaptă-L cu răbdare.” „Vegheaţi deci tot timpul şi rugaţi-vă ca să fiţi
socotiţi vrednici să scăpaţi de toate acestea care se vor întâmpla şi
să staţi în picioare înaintea Fiului Omului.” Luca 21:36.
<P ALIGN="CENTER">Anarhia ca remediu
<P ALIGN="JUSTIFY">Anarhiştii doresc libertatea până la măsura lipsei de
lege. Se pare că ei au ajuns la concluzia că toate metodele
de cooperare umană s-au dovedit a fi un eşec, şi ei îşi propun
să nimicească orice constrângeri de cooperare umană.
Anarhia este aşadar exact opusul comunismului, deşi unii le
confundă. În vreme ce comunismul ar nimici orice Individualism şi
ar obliga întreaga lume să aibă parte egală, Anarhia ar
nimici toate legile şi constrângerile sociale, astfel încât fiecare
individ să poată face ceea ce-i place. Anarhismul este numai
distructiv: după câte putem noi înţelege, nu are trăsături constructive.
El consideră probabil că acum are pe mâini o sarcină
suficientă în nimicirea lumii, iar bătălia sa în ceea ce priveşte
reconstrucţia s-o lase mai bine pentru viitor.
<P ALIGN="JUSTIFY">Extrasele care urmează, dintr-o broşură de
şaisprezece pagini publicată de anarhiştii londonezi şi distribuită
la marea lor paradă din mai, ne dă o idee despre
concepţiile lor sălbatice şi disperate:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Credinţa că trebuie să existe undeva autoritate şi
supunere la autoritate stă la rădăcina întregii noastre nefericiri.
Ca remediu, noi sfătuim o luptă pe viaţă şi pe moarte
contra oricărei autorităţi &#151; autoritate fizică, aşa cum este
întruchipată de Stat, sau doctrinară, rezultatul secolelor de ignoranţă şi
<B>((482))</B>
superstiţie, cum este religia, patriotismul, supunerea la
legi, credinţa în utilitatea guvernării, supunerea faţă de bogaţi
şi de cei în funcţie &#151; pe scurt, o luptă împotriva tuturor şi
a oricărei înşelătorii făcute să buimăcească şi să înrobească
pe muncitori. Muncitorii trebuie neapărat să nimicească
autoritatea: cei care beneficiază de pe urma ei în mod sigur n-o vor
face. Patriotismul şi religia sunt sanctuare şi bastioane ale
ticăloşilor; religia este cel mai mare blestem al rasei umane. Dar se vor
găsi oameni care pângăresc nobilul cuvânt «muncă», combinându-l
cu termenul dezgustător «biserică» în expresia «Biserica Muncii».
La fel de bine s-ar putea vorbi despre «Poliţia Muncii».
<P ALIGN="JUSTIFY">Noi nu împărtăşim aceste vederi ale celor care cred că
Statul poate fi convertit într-o instituţie benefică. Schimbarea ar
fi tot atât de dificilă ca şi cum ai converti un lup în miel. Nici
nu credem în centralizarea întregii producţii şi a consumului,
spre care ţintesc socialiştii. Aceasta n-ar fi nimic altceva decât
Statul din prezent sub o altă formă, cu autoritate crescută, o
adevărată monstruozitate de tiranie şi robie.
<P ALIGN="JUSTIFY">Ceea ce doresc anarhiştii este libertate egală pentru
toţi. Talentele şi înclinaţiile tuturor oamenilor diferă de la
unul la altul. Fiecare ştie mai bine ce poate face el şi ce vrea
el; legile şi reglementările sunt numai piedici, iar munca
forţată nu este niciodată plăcută. În statul dorit de anarhişti,
fiecare va face munca pe care o va agrea mai mult şi îşi va
satisface nevoile din magazia comună aşa cum îi place mai mult”.
<P ALIGN="JUSTIFY">S-ar părea că până şi cea mai slabă judecată şi cea mai
mică experienţă n-ar vedea în această propunere decât cea mai
mare nebunie. În ea nu există nici un remediu, nici propus,
nici aşteptat: nu este decât scrâşnirea din dinţi a celor lipsiţi
de speranţă şi disperaţi; totuşi este extrema spre care sunt
mânate mulţimile prin forţa împrejurărilor, stimulate de egoism.

<P ALIGN="CENTER">Socialismul sau colectivismul ca remediu

<P ALIGN="JUSTIFY">Socialismul ca guvernare civilă propune
asigurarea reconstrucţiei societăţii, creşterea bogăţiei şi o
distribuire mai egală a produselor muncii prin proprietatea
colectivă, publică a pământului şi a capitalului (altă bogăţie decât
<B>((483))</B>
proprietăţile imobiliare), şi conducerea tuturor
industriilor de către public în mod colectiv. Deviza sa este:
„Fiecăruia după faptele sale”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Se deosebeşte de „naţionalism” prin aceea că nu-şi
propune să răsplătească la fel pe toţi indivizii. Se deosebeşte
de „comunism” prin aceea că nu susţine o comunitate de
bunuri sau de proprietate. Astfel, după părerea noastră, acesta
evită erorile ambelor şi ar fi o teorie foarte practică dacă ar
putea fi introdusă treptat şi de către oameni înţelepţi,
moderaţi, lipsiţi de egoism. Acest principiu a realizat deja mult la
o scară mică în diferite localităţi. În multe oraşe din
Statele Unite aprovizionarea cu apă, îmbunătăţirea străzilor,
şcolile şi departamentele de pompieri şi de poliţie sunt conduse
în acest mod, spre binele general. Dar Europa este
înaintea noastră în aceste privinţe; căci multe din căile ferate
şi telegrafele lor sunt conduse astfel. În Franţa,
industria tutunului cu toate profiturile ei aparţine
guvernului, poporului. În Rusia, industria băuturilor alcoolice a
fost confiscată de guvern şi de acum încolo va fi condusă de
acesta spre beneficiul public din punct de vedere financiar, şi
se susţine că şi moral.
<P ALIGN="JUSTIFY">Următoarele statistici sunt din

<P ALIGN="CENTER">„Edificarea socială”

<P ALIGN="JUSTIFY">de E. D. Babbitt, LL. D., de la College of Fine
Forces, New Jersey:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Şaizeci şi opt de guverne au în proprietate liniile
lor de telegraf.
<P ALIGN="JUSTIFY">Cincizeci şi patru de guverne au în proprietate căile
ferate în întregime sau în parte, în timp ce numai
nouăsprezece nu au, printre care şi Statele Unite.
<P ALIGN="JUSTIFY">În Australia o persoană poate călători o mie de mile
(la clasa întâi) de-a curmezişul ţării pentru 5,50 $, sau
şase mile pentru 2 cenţi, iar muncitorii de la căile ferate
sunt plătiţi pentru opt ore de muncă mai bine decât în
Statele Unite pentru zece ore. Oare aceasta sărăceşte ţara?
În Victoria, unde predomină aceste rate, venitul net
pentru 1894 a fost suficient pentru a plăti taxele federale.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((484))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">În Ungaria, unde căile ferate sunt în proprietatea
statului, o persoană poate călători şase mile pentru un cent, şi
de când guvernul a cumpărat căile ferate, salariile s-au dublat.
<P ALIGN="JUSTIFY">În Belgia, taxele de călătorie şi de transport au fost
micşorate la jumătate şi salariile s-au dublat. Dar cu toate acestea,
căile ferate aduc la guvern un venit anual de 4.000.000 $.
<P ALIGN="JUSTIFY">În Germania, administraţia guvernamentală a
căilor ferate transportă o persoană patru mile pentru un cent,
în vreme ce salariile angajaţilor sunt cu 120 de procente
mai mari decât atunci când erau în proprietatea
corporaţiilor. Sa dovedit falimentar un astfel de sistem? Nu. În
timpul ultimilor zece ani profiturile nete au crescut cu 41
de procente. Anul trecut (1894), căile ferate au adus
guvernului german un profit net de 25.000.000 $.
<P ALIGN="JUSTIFY">S-a estimat că deţinerea căilor ferate de către guvern ar
scuti populaţia Statelor Unite de un miliard de dolari în bani şi
ar da salarii mai bune angajaţilor, care atunci fără îndoială ar
fi necesari 2.000.000 în loc de 700.000 câţi sunt în prezent.
<P ALIGN="JUSTIFY">Berlinul, în Germania, este numit cel mai curat, cel
mai bine pavat şi cel mai bine administrat oraş din lume. Are
în proprietate gazul, lumina electrică, uzinele de apă,
liniile de tramvai, telefoanele şi chiar şi asigurarea
împotriva incendiilor, şi scoate astfel un profit anual de 5.000.000
de mărci sau 1.250.000 $, peste toate cheltuielile. În acest
oraş cetăţenii pot călători cinci mile de câte ori vreau pe zi,
tot timpul anului, pentru 4,50 $, în timp ce două călătorii pe
zi cu tramvaiul suspendat costă în New York 36,50 $.
<P ALIGN="JUSTIFY">D-nul F. G. R. Gordon a dat în
<I>The Twentieth Century</I> statisticile cu privire la iluminatul unui număr de
oraşe americane şi a aflat că preţul mediu al fiecărui arc
electric pe an, dacă este sub control municipal, este de 52,125 $,
în timp ce preţul mediu plătit de către diferite oraşe
companiilor private este de 105,13 $ pe sursă de lumină anual, sau
cu puţin mai mult decât dublul sumei plătite când
este administrat de către oraşe.
<P ALIGN="JUSTIFY">Preţul mediu pentru telegrame în Statele Unite în 1891 a
fost de 32,5 cenţi. În Germania, unde telegraful este în proprietatea
<B>((485))</B>
guvernului, trimiterea mesajelor de câte zece cuvinte în toată
ţara costă cinci cenţi. Aici, din cauza distanţelor mai mari şi a
preţurilor mai mari pentru muncă, ar trebui să plătim probabil de la cinci
la douăzeci de cenţi, după distanţă. Avantajul remarcabil ca
fiecare municipalitate să aibă sub control gazul, apa, cărbunele şi
liniile de tramvai, a fost demonstrat de Birmingham, Glasgow şi
alte oraşe din Marea Britanie”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Până aici foarte bine, răspundem noi. Dar nici un
om normal n-ar susţine totuşi că săracii Europei se bucură
de binecuvântările milenare, chiar cu toate aceste
teorii socialiste care sunt în acţiune în mijlocul lor. Nici un
om bine informat nu va încerca să spună că clasele
muncitoare din Europa sunt măcar pe aproape la acelaşi nivel
cu muncitorii din Statele Unite în general. Acesta este
totuşi Paradisul lor, şi chiar acum sunt formulate legi pentru
a limita miile de oameni care doresc să vină să aibă parte
de acest Paradis.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar în timp ce ne bucurăm de orice ameliorare a
condiţiilor săracilor din Europa, să nu uităm că mişcarea de
naţionalizare, cu excepţia Marii Britanii, rezultă nu dintr-o mai
mare înţelepciune din partea oamenilor, nici din bunăvoinţă
sau nepăsare din partea capitalului, ci dintr-o altă cauză care
nu operează în Statele Unite &#151; chiar de la guverne. Ele
le-au luat pe acestea în stăpânire pentru a evita falimentul. Ele
sunt sub cheltuieli uriaşe pentru a susţine armatele,
marina, fortăreţele etc., şi trebuie să aibă o sursă de venit.
Preţurile mici pentru călătorii sunt pentru a plăcea oamenilor şi
pentru a încuraja afacerile; pentru că, dacă preţurile n-ar fi mici,
cei mulţi care au salarii mici n-ar putea călători. Aşa cum
este, vagoanele de categoria a patra din Germania sunt
numai vagoane de marfă, fără nici un fel de scaune.
<P ALIGN="JUSTIFY">În lumina deplină a acestor fapte, să nu ne
înşelăm presupunând că astfel de măsuri ar rezolva
Problema Muncii, sau măcar ar uşura lucrurile pentru un timp
mai lung de şase ani, şi aceasta doar în mică măsură.
<P ALIGN="JUSTIFY">Avem motive să credem că Socialismul va face un
mare progres în următorii câţiva ani. Dar adesea nu va fi promovat
<B>((486))</B>
cu înţelepciune şi moderaţie: succesul va îmbăta pe
unii dintre susţinătorii lui, iar eşecul va duce pe alţii la
disperare, şi ca rezultat nerăbdarea va duce la nenorocire.
Capitalismul şi monarhismul văd în Socialism un duşman, şi deja i
se opun în măsura în care îndrăznesc, având în vedere
opinia publică. Biserica nominală, deşi plină de neghină şi de
spirit lumesc, rămâne un factor important în acest caz; pentru
că ea reprezintă şi controlează în mare parte clasele de
mijloc în ale căror mâini se află echilibrul puterii între clasele
de sus şi cele de jos ale societăţii. Acestora Socialismul le-a
fost prezentat până acum în mod considerabil într-o lumină
falsă de către prietenii lui, care până acum au fost în
general necredincioşi. Conducătorii, capitaliştii şi clerul, cu
puţine excepţii, se vor repezi la primele extreme ale
Socialismului ca să-l asalteze şi să-l stigmatizeze cu infamie, şi să-l
sufoce temporar, încurajându-se cu argumentele ipocrite pe
care propriul interes şi frica le vor sugera.
<P ALIGN="JUSTIFY">Noi nu putem decât să ne bucurăm văzând
principiile echităţii puse în acţiune, chiar dacă numai temporar şi
parţial. Şi toţi cei ale căror interese vor fi afectate de aceasta ar
trebui să se străduiască să adopte o vedere largă şi să renunţe la
o parte din avantajele personale pentru binele general.
<P ALIGN="JUSTIFY">Aşa cum am sugerat, mişcarea va fi zdrobită sub
puterea unită a Bisericii, a Statului şi a Capitalului, şi mai târziu
va duce la marea explozie a anarhiei, în care, aşa cum se arată
în Scripturi, toate instituţiile actuale se vor prăbuşi &#151; „un
timp de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar chiar dacă Socialismul ar face în întregime ce ar
vrea, s-ar dovedi a fi doar o alinare temporară, atâta timp
cât <I>egoismul</I> este principiul conducător în inimile
majorităţii oamenilor. Există „uneltitori înnăscuţi” care ar găsi
repede mijloace de a lua pentru ei crema din activităţile
şi compensaţiile publice; paraziţii structurii sociale s-ar
înmulţi şi ar înflori, şi „grupurile de interes” ar fi pretutindeni.
Atâta timp cât oamenii vor recunoaşte şi vor venera un
principiu, ei se vor conforma lui mai mult sau mai puţin: de aceea,
<B>((487))</B>
Socialismul ar putea fi la început relativ curat
şi reprezentanţii lui în funcţie ar putea fi slujitori
credincioşi ai publicului pentru binele public. Dar numai să
ajungă Socialismul popular, şi aceiaşi uneltitori şmecheri,
egoişti, care acum i se împotrivesc, vor intra şi îl vor controla
pentru propriile lor scopuri egoiste.
<P ALIGN="JUSTIFY">Comuniştii şi naţionaliştii văd că atât timp cât vor
fi permise diferenţe de compensaţie, egoismul va denatura
şi va perverti adevărul şi dreptatea; şi pentru a
mulţumi mândria şi ambiţia, acesta va trece peste orice
barieră împotriva sărăciei pe care oamenii ar putea-o ridica. Ca
să rezolve această dificultate, ei merg la extremele
nepractice pe care le prezintă pretenţiile lor &#151; nepractice
<I>pentru că</I> oamenii sunt păcătoşi, nu sfinţi; egoişti, nu iubitori.

<P ALIGN="CENTER">Opinia lui Herbert Spencer asupra socialismului

<P ALIGN="JUSTIFY">D-nul Herbert Spencer, renumitul filosof şi
economist englez, observând declaraţia că socialistul italian Ferri
îi sprijină teoriile, a scris: „Afirmaţia că vreuna din
vederile mele favorizează Socialismul îmi produce mare iritare.
Cred că venirea Socialismului este cel mai mare dezastru pe
care l-a cunoscut lumea vreodată”.
<P ALIGN="JUSTIFY">În timp ce marii gânditori sunt de acord că competiţia
sau „individualismul” îşi are relele sale care cer remedii
drastice, ei critică aspru înrobirea individului organizaţiei sociale:
sau mai degrabă îngroparea întregii individualităţi în
Socialism, ca fiind în cele din urmă un dezastru şi mai mare;
deoarece va crea armate de funcţionari publici, va face
guvernarea încă mai negociabilă decât în prezent, şi ca urmare
va deschide calea mai mult decât oricând spre grupuri de
interes şi corupţie generală.
<P ALIGN="JUSTIFY">Cele ce urmează, din <I>Literary Digest</I>
(10 aug., 1895), au legătură cu subiectul în curs, arătând că principiile
socialiste nu vor rezista decât dacă vor fi susţinute de un oarecare
fel de forţă &#151; atât de puternic este egoismul în toată omenirea:

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((488))</B>

<P ALIGN="CENTER">„Două comunităţi socialiste”

<P ALIGN="JUSTIFY">„Două încercări practice ale socialismului atrag
atenţia studenţilor economiei sociale de peste tot. În ambele
cazuri promotorii iniţiali ai comunităţilor socialiste o duc destul
de bine, în una din ele sunt chiar prosperi. Dar încercarea de
a trăi la înălţimea învăţăturilor teoriilor socialiste a eşuat
în ambele cazuri. Foştii comunişti s-au întors la metode care
nu prea diferă de cele ale burghezilor din jurul lor. Cu ceva
mai bine de doi ani în urmă, un partid al muncitorilor
australieni, sătui de o viaţă de robi salariaţi uşurată numai de
greutăţile unei inactivităţi forţate, au pornit spre Paraguay, unde
au obţinut pământ potrivit pentru fermierii care nu au
maşini mari la dispoziţie. Ei au numit proaspăta lor aşezare
Noua Australie şi au sperat s-o transforme într-o Utopie
pentru muncitori. Ministerul de Externe britanic, în ultimul
raport oficial, dă o istorie scurtă a mişcării care a făcut pe mulţi
oameni să schimbe Australia, «Eldorado-ul muncitorilor», cu
America de Sud. Luăm cele ce urmează din raportul menţionat:
<P ALIGN="JUSTIFY">Scopurile coloniei au fost stabilite în constituţie, în care
unul dintre articole sună după cum urmează: «Intenţia noastră este
să formăm o comunitate în care întreaga muncă va fi spre
beneficiul fiecărui membru şi în care va fi imposibil ca unul să tiranizeze
pe altul. Datoria fiecărui individ va fi să privească
bunăstarea comunităţii ca scopul său principal, asigurând astfel un nivel
de confort, fericire şi educaţie care este imposibil întrun tip
de societate unde nimeni nu este sigur că nu va muri de foame».
<P ALIGN="JUSTIFY">Acest ideal n-a fost realizat. Optzeci şi cinci de colonişti
s-au săturat repede de restricţiile impuse asupra lor de
majoritate şi au refuzat să se supună. Noi sosiri din Australia au
completat pierderea produsă de această separare; dar
noii-sosiţi, nemulţumiţi de liderul mişcării, şi-au ales un
conducător propriu, aşa încât acum erau trei partide în colonie.
Împărţirea egală a câştigului muncii lor i-a nemulţumit curând pe
unii dintre muncitori, care, contrar regulilor socialiste, au cerut
o parte proporţională cu munca pe care o făcuseră.
Impunerea strictă a prohibiţiei a fost o altă cauză de nemulţumire,
mai ales că încălcarea ei se pedepsea cu expulzarea fără şansa de a
<B>((489))</B>
recupera capitalul iniţial pus în întreprindere. Colonia era
pe punctul de a se prăbuşi, când conducătorul de dinainte
al mişcării a reuşit să fie numit judecător de către
autorităţile paraguaiene, şi s-a înconjurat de o forţă poliţienească.
Există speranţa ca această colonie să devină acum prosperă, dar
s-a renunţat la reglementările socialiste.
<P ALIGN="JUSTIFY">Experienţa minerilor din Monthieux este cumva
diferită. În cazul lor prosperitatea a făcut să fie puse deoparte
teoriile socialiste. <I>Gewerbe Zeitung</I>, din Berlin, ne spune
povestea lor după cum urmează:
<P ALIGN="JUSTIFY">«La Monthieux, lângă St. Etienne, există o mină care a
fost părăsită de compania care o avea în proprietate cu doi ani
în urmă, şi minerii au fost concediaţi. Deoarece nu erau şanse
de angajare prin împrejurimi, muncitorii au cerut companiei
să le dea lor mina, şi fiindcă proprietarii n-au crezut că mina
poate deveni rentabilă, au acceptat. Minerii n-aveau maşini, dar
au lucrat cu hotărâre şi au reuşit să găsească noi filoane. Au
făcut eforturi aproape supraomeneşti şi au reuşit să
economisească suficient din câştiguri ca să cumpere maşini, şi minele
părăsite din Monthieux au devenit o sursă de bogăţie pentru
noii proprietari. Foştii proprietari s-au străduit atunci să-şi
recâştige proprietatea, dar au pierdut procesul, şi presa muncii n-a
scăpat ocazia de a pune în contrast avariţia capitaliştilor şi
nobleţea minerilor care au împărţit în mod egal câştigurile muncii
lor. Minele din Monthieux au fost arătate ca un exemplu de
triumf al colectivismului asupra exploatării capitalului privat.
<P ALIGN="JUSTIFY">Între timp minerii şi-au extins operaţiunile până când
nau mai putut face toată munca fără ajutor. Au fost chemaţi
şi alţi mineri şi s-au străduit să continue munca. Dar
oamenii care preluaseră mina la început şi o făcuseră rentabilă
au refuzat să împartă în mod egal cu cei nou-veniţi. Ei ştiau
că bogăţia de sub picioarele lor fusese descoperită de ei
cu eforturi aproape supraomeneşti; ei făcuseră, ca să zicem
aşa, ceva din nimic, atunci de ce ar împărţi rezultatele
muncii lor cu cei nou-veniţi, care de fapt lucraseră în tot acest
timp, dar în altă parte? De ce le-ar da noilor tovarăşi de
seceriş ceva ce ei nu semănaseră? Cei nou-veniţi ar trebui să fie
<B>((490))</B>
bine plătiţi, mai bine decât în alte mine, dar n-ar trebui
să devină coproprietari. Şi când cei nou-veniţi au
creat dezordine, muncitorii «capitalişti» au adus poliţia şi i-au
dat afară din sala de consiliu».”

<P ALIGN="CENTER">Naţionalismul ca remediu

<P ALIGN="JUSTIFY">Naţionalismul este o dezvoltare mai târzie a teoriei
în privinţa socialismului. El pretinde că toate industriile
trebuie conduse de naţiune, în baza obligaţiei comune de a lucra şi
a garantării generale a mijloacelor de trai; toţi muncitorii să
facă acelaşi volum de muncă şi să primească aceleaşi salarii.
<P ALIGN="JUSTIFY">Naţionaliştii pretind că:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Federaţiile, trusturile şi sindicatele, de care se
plâng oamenii în prezent, demonstrează posibilitatea
realizării principiului nostru de bază în privinţa asocierii. Noi
căutăm doar să împingem ceva mai departe acest principiu şi
să facem ca toate industriile să funcţioneze în interesul
tuturor, prin naţiune &#151; prin poporul organizat &#151; unitatea
organică a întregului popor.
<P ALIGN="JUSTIFY">Sistemul industrial actual se dovedeşte greşit prin
greşelile imense pe care le produce; se dovedeşte absurd prin
risipa imensă de energie şi material care se admite că-l
însoţeşte. Împotriva acestui sistem ridicăm protestul nostru;
pentru abolirea sclaviei pe care el a produs-o şi vrea s-o
continue, promitem eforturile noastre cele mai bune”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Anumite puncte favorabile, comune ambelor, au
fost menţionate de noi în mod favorabil sub titlul
„Socialismul sau Colectivismul ca remediu”; totuşi, ca
întreg, Naţionalismul nu poate fi practicat; obiecţiile la acesta
fiind în general aceleaşi cu cele pe care le-am arătat mai
înainte împotriva comunismului. Deşi Naţionalismul nu
ameninţă, asemenea comunismului, în mod direct cu
distrugerea familiei, tendinţa lui ar fi desigur în acea direcţie.
Printre susţinătorii lui sunt multe minţi luminate,
suflete filantropice, dintre care unii au ajutat, fără nădejdea
vreunui avantaj personal, la fondarea coloniilor unde principiile
<B>((491))</B>
Naţionalismului urmau să se realizeze ca exemple
publice. Unele dintre acestea au fost eşecuri totale, iar cele
care practic au avut succes au fost forţate să ignore
<I>principiile</I> naţionaliste când au avut de-a face cu lumea din
afara coloniilor lor: şi, după cum s-ar putea aştepta, toate
au avut destule frecuşuri interne. Dacă având „un
singur Domn, o singură credinţă, un singur botez” sfinţii
lui Dumnezeu găsesc dificilă „păstrarea unirii Duhului
în legătura păcii”, şi au nevoie să fie îndemnaţi să se
îngăduie unii pe alţii în iubire, cum s-ar putea aştepta ca
grupe amestecate, care nu pretind un astfel de spirit ca
legătură, să reuşească în învingerea spiritului egoist al lumii,
al cărnii şi al diavolului?
<P ALIGN="JUSTIFY">Pe acest plan naţionalist au început şi au eşuat
câteva colonii în Statele Unite în ultimii câţiva ani. Unul
dintre cele mai remarcabile eşecuri este cel cunoscut sub
numele de Colonia Altruria, din California, fondată de Rev. E.
B. Payne, în baza teoriei „Unu pentru toţi şi toţi pentru
unu”. A avut multe avantaje asupra altor colonii prin aceea că
şia ales membrii şi n-a acceptat toate soiurile. Mai mult, a
avut ca formă de conducere Loja, cu un control foarte
amănunţit. Fondatorul ei, arătând motivele eşecului în
<I>San Francisco Examiner</I> din 10 decembrie 1896, a spus:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Altruria n-a fost un eşec total; ... noi am demonstrat
că încrederea, bunăvoinţa şi sinceritatea &#151; care au
predominat un timp &#151; au făcut o viaţă comunitară fericită, şi că, pe
de altă parte, motivele de suspiciune, invidie şi egoism
înrăiesc natura umană şi fac ca viaţa să nu aibă valoare. ...
N-am continuat să avem încredere şi să ne considerăm unul
pe altul ca la început, ci am căzut înapoi în căile restului lumii”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Ceea ce unii oameni demonstrează prin experienţă,
alţii cunosc prin gândire inductivă, bazată pe cunoaşterea
naturii umane. Oricine doreşte o lecţie despre zădărnicia
speranţei venite din astfel de sursă atâta timp cât egoismul
controlează inima oamenilor, îşi poate primi experienţa ieftin, stând
câte o săptămână la trei sau patru „pensiuni” de clasa a doua.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((492))</B>

<P ALIGN="CENTER">Educaţia generală a mecanicilor ca remediu

<P ALIGN="JUSTIFY">În <I>The Forum</I> cu câţiva ani în urmă a apărut un articol
de dnul Henry Holt, în care el s-a străduit să arate că
educaţia ar trebui să fie în mare măsură industrială ca să-l facă
potrivit pe un mecanic să poată schimba repede un loc de muncă
cu altul &#151;  că el ar trebui „să înveţe o duzină” de meserii.
Deşi aceasta ar putea ajuta pentru un timp câteva persoane,
este clar că o astfel de măsură n-ar rezolva problema. Este
destul de rău aşa cum este, când tencuitorii şi zidarii pot fi ocupaţi,
în vreme ce pantofarii şi ţesătorii sunt fără lucru; dar care ar
fi efectul dacă şi aceştia din urmă ar cunoaşte tencuitul şi
zidăria? Ar creşte concurenţa în fiecare meserie dacă toţi şomerii
ar putea concura pentru locurile de muncă ocupate.
Domnul susmenţionat tratează bine două adevăruri cuprinzătoare,
în privinţa cărora este necesară educaţia. El a spus:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Adevărul mai simplu dintre acestea este inevitabil,
chiar dacă este crud &#151; necesitatea Selecţiei Naturale. Eu nu
spun că este dreptate. Natura nu ştie nimic despre
dreptate. Mecanismul ei continuă să funcţioneze necruţător într-un
grup de condiţii grele, dar la urma urmei scoate din acele
condiţii ceea ce vor da ele mai bun. Adevărat, ea a dezvoltat în
noi inteligenţă ca să-i îndreptăm puţin cursul; şi folosind-o
apare funcţia dreptăţii. Dar noi o putem îndrepta numai în
canale potrivite propriilor ei curenţi; altfel suntem copleşiţi. Ei
bine, nici una din căile naturii nu este mai largă şi mai clar
marcată decât cea a Selecţiei Naturale, şi în exercitarea micilor
noastre libertăţi şi alegeri nu suntem niciodată atât de înţelepţi ca
şi atunci când ne aliniem ei &#151; când, de exemplu, ridicăm
un Lincoln din casa lui. Dar până acum suntem cu mult mai
apţi să preferăm demagogul şi apoi să suferim. Socialismul
propune să extindă pericolul acestei suferinţe la câmpul
producţiei. Magnaţii industriei sunt aleşi acum doar prin selecţie
naturală &#151; cel puţin cu o foarte moderată abatere în acţiunea
eredităţii, care se vindecă rapid: dacă fiul nu moşteneşte
sănătatea, încetează curând să supravieţuiască. Dar cu
libertatea crescândă a competiţiei şi cu facilităţile crescânde acordate
<B>((493))</B>
oamenilor capabili să poată împrumuta capital dacă nu
au, este substanţial adevărat că industria este în prezent
condusă de Selecţia Naturală. Pentru aceasta, socialistul propune
să înlocuiască selecţia artificială, şi aceasta prin vot popular.
O cunoaştere generală a superiorităţii căii Naturii ar
vindeca această nebunie.
<P ALIGN="JUSTIFY">Celălalt adevăr atât de greu de împărtăşit clar, dar
nu imposibil a se da o anumită concepţie despre el, este cel
mai important. Este dificil, nu atât de mult pentru că necesită
o anumită educaţie preliminară, cât pentru că dogma a
luptat împotriva lui mii de ani şi încă mai luptă. Pentru cei mai
mulţi care citesc acestea, fiecare din aceste afirmaţii li se va
părea probabil ciudată, când adevărul este numit în expresia
familiară &#151; Domnia Universală a Legii. Totuşi există faptul că
mulţimile de oameni care gândesc că cred în aceasta, se roagă zilnic
să nu fie aşa &#151; să se facă excepţii în cazurile lor. Oamenii
în general &#151; şi legiuitorii în general &#151; într-o chestiune
fiziologică ar trimite după doctor; sau într-o chestiune mecanică
după inginer; sau în chimie după chimist; şi ar urma opinia lui
cu credinţa unui copil; dar în economie nu vor alte opinii
decât ale lor proprii. Habar n-au că astfel de chestiuni sunt,
asemenea celor fizice, sub controlul legilor naturale &#151; că, pentru
a descoperi acele legi sau a le învăţa pe cele deja descoperite,
se cere studiu deosebit; şi a merge contra lor, în ignoranţă,
trebuie să aducă dezastru la fel de fatal ca şi în corupţie. ...
<P ALIGN="JUSTIFY">Aşa că muncitorii au nevoie nu numai de instruire în
şcolile de meserii şi în anumite fapte economice, ci şi de felul
de instruire în ştiinţe şi istorie care să le dea o
anumită concepţie despre Legea Naturală. Pe baza astfel dată,
ar putea fi construită o anumită noţiune despre controlul ei
în lumea socială şi în cea materială; precum şi o înţelegere
că legea umană este zadarnică, sau mai rău, afară de
cazul când prin studiu atent şi printr-un experiment precaut
este făcută să se conformeze Legii Naturale. De aici vine
credinţa că nici o lege omenească nu poate să-l facă pe
cel necorespunzător să supravieţuiască, decât pe cheltuiala
<B>((494))</B>
altcuiva; şi că singura modalitate de a-l face în stare
să supravieţuiască pe cont propriu este să-l facă sănătos”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Da, este bine ca toţi să afle că aceste două legi
controlează sistemul nostru social din prezent, şi că nu este în
puterea omului să schimbe natura sau legile naturii; şi de aceea
este imposibil ca el să facă mai mult decât să cârpească
condiţiile sociale prezente şi temporar să le îmbunătăţească puţin.
Legile noi şi mai de dorit, necesare societăţii perfecte, ideale, vor
cere puteri supranaturale pentru introducerea lor. Învăţarea
acestei lecţii va ajuta la aducerea „evlaviei însoţite de mulţumire”
(în locul nemulţumirii care se agravează), în timp ce
aşteptăm Împărăţia lui Dumnezeu şi ne rugăm: „Vie Împărăţia
Ta; facăse voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ”.

<P ALIGN="CENTER">Remediul taxei unice

<P ALIGN="JUSTIFY">Fără îndoială, fiindcă a văzut efectele
Comunismului, Naţionalismului şi Socialismului, aşa cum sunt
arătate mai sus, d-nul Henry George a întocmit un plan care
are oarecare merit, cunoscut ca „Teoria Taxei Unice”. Se
poate spune că acesta este reversul Socialismului în
anumite privinţe. Este <I>Individualism</I> în multe aspecte
importante. Lasă individul pe seama resurselor propriului
său caracter, a propriilor sale eforturi şi mediu; decât că
ar rezerva pentru fiecare un drept inalienabil de a folosi
în comun aerul, apa şi pământul &#151; ca binecuvântări
comune ale Creatorului. Planul propune o foarte mică
schimbare de la sistemul social actual. Pretinzând că
inegalităţile actuale în privinţa averii, în măsura în care acestea
sunt opresive şi dăunătoare, sunt cu totul
rezultatele proprietăţii private asupra pământului, această
teorie propune ca tot pământul să devină încă o
dată proprietatea rasei lui Adam în ansamblu; şi pretinde
că în acest fel relele sistemului nostru social din prezent
se vor îndrepta rapid. Propune ca această redistribuire
a pământului să fie îndeplinită, nu
împărţindu-l proporţional în familia umană, ci considerându-l ca un
<B>((495))</B>
vast domeniu şi permiţându-i fiecărei persoane ca
arendaş să folosească atât cât doreşte din ceea ce posedă acum,
şi să se colecteze o taxă pentru pământ sau o chirie de
la fiecare ocupant, proporţională cu valoarea
pământului (afară de valoarea clădirilor sau a altor amenajări de
pe el). Astfel, un lot neocupat ar fi evaluat la o chirie
sau taxă la fel de mare ca şi un lot alăturat pe care
s-a construit, şi un câmp nelucrat ca şi unul rodnic
învecinat. Taxa astfel colectată ar constitui un fond pentru
toate scopurile în vederea bunăstării generale &#151; pentru
şcoli, străzi, drumuri, apă etc., şi pentru guvernul local
şi general; de aceea şi numele de teoria „Taxei Unice”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Efectul ar fi desigur să se deschidă pentru o locuire
reală mii de loturi intravilane şi terenuri virane ţinute acum
pentru scopuri speculative; deoarece, toate taxele fiind
contopite întruna, şi fiind desfiinţate taxele pe vite, maşini, afaceri
şi amenajări de toate felurile, şi toate concentrate
asupra pământului, ar face taxa pe pământ foarte importantă;
gradată însă aşa încât să nu arate nici un favoritism, terenurile
agricole sărace sau departe de mijloacele de transport fiind
taxate proporţional mai puţin decât terenurile mai bune şi decât
cele mai aproape de mijloacele de transport. Loturile
intravilane ar fi la fel evaluate potrivit valorii, aşezării şi
împrejurimilor luate în considerare.
<P ALIGN="JUSTIFY">O astfel de lege, făcută să devină operativă după zece
ani de la adoptarea ei, ar avea ca efect imediat reducerea
valorii proprietăţilor imobiliare, şi până la timpul când ar
deveni operativă, milioane de acri şi mii de loturi intravilane ar
fi la îndemâna oricui le-ar putea folosi şi ar putea plăti
chiriile stabilite. D-nul Henry George a profitat de faptul că
Papa Leon al XIII-lea a emis o enciclică privind Munca, pentru
a publica o broşură ca răspuns, intitulată: „O
scrisoare deschisă către Papa Leon al XIII-lea” etc. Deoarece
aceasta conţine unele idei bune în privinţa subiectului nostru, şi
pe lângă aceasta este încă o declaraţie a teoriei în
discuţie, extragem pe larg următoarele:

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((496))</B>

<P ALIGN="CENTER">Un extras din scrisoarea deschisă a d-lui Henry
George către Papa Leon al XIII-lea, ca răspuns la ultima
enciclică privind chestiunea complicată a muncii

<P ALIGN="JUSTIFY">„Nouă ni se pare că Sfinţiei Voastre îi scapă semnificaţia
reală atunci când sugeraţi că Cristos, devenind fiul tâmplarului şi
El Însuşi lucrând ca tâmplar, a arătat doar că «nu este nimic
ruşinos în a-ţi câştiga pâinea prin muncă». A spune aceasta este
aproape ca şi cum ai spune că prin faptul că n-a jefuit poporul, a arătat
că în onestitate nu este nimic ruşinos. Dacă v-aţi gândi cât
de adevărată este, într-o viziune oricât de largă, clasificarea
tuturor oamenilor în muncitori, cerşetori şi hoţi, aţi înţelege că era
imposibil din punct de vedere moral ca Cristos, în timpul şederii Sale
pe pământ, să fie altceva decât un muncitor, deoarece Acela care
a venit să împlinească legea trebuia prin faptă şi prin cuvânt să
Se supună legii lui Dumnezeu privind munca.
<P ALIGN="JUSTIFY">Vedeţi cât de deplin şi de frumos a ilustrat viaţa lui
Cristos pe pământ această lege. Intrând în viaţa noastră
pământească în slăbiciunea copilăriei, aşa cum este stabilit că trebuie
să intrăm cu toţii, El a preluat iubitor ceea ce se face în
ordinea naturală, întreţinerea, asigurată prin muncă, pe care
o generaţie o datorează urmaşilor ei imediaţi. Ajuns
la maturitate, El Şi-a câştigat existenţa prin acea muncă
obişnuită prin care majoritatea oamenilor trebuie să o câştige şi o
câştigă. Apoi, trecând la o mai înaltă &#151; la cea mai înaltă &#151; sferă
de muncă, El Şi-a câştigat existenţa învăţând pe alţii
adevărurile morale şi spirituale, primind răsplata materială prin
ofertele iubitoare ale ascultătorilor recunoscători şi
nerefuzând parfumul scump cu care Maria I-a uns picioarele. Aşa că,
atunci când Şi-a ales ucenicii, El nu S-a dus la proprietarii de
pământ sau la alţi monopolişti care trăiau din munca altora, ci
la muncitorii de rând. Şi când i-a chemat la o sferă de muncă
mai înaltă şi i-a trimis să înveţe adevăruri morale şi
spirituale, lea spus să ia, fără condescendenţă pe de o parte, sau în
sensul înjosirii pe de altă parte, răsplata iubitoare a unei astfel
de munci, spunându-le că „vrednic este lucrătorul de plata
lui”, arătând astfel, ceea ce noi susţinem, că nu toată munca
constă în ceea ce noi numim muncă manuală, dar că oricine ajută la
<B>((497))</B>
împlinirea vieţii materiale, intelectuale, morale sau
spirituale este de asemenea un lucrător.*
<P ALIGN="JUSTIFY">Susţinând că muncitorii, chiar muncitorii
manuali obişnuiţi, sunt săraci din punct de vedere natural,
ignoraţi faptul că munca este producătorul bogăţiei şi atribuiţi
legii naturale a Creatorului o nedreptate care vine din
încălcarea necuviincioasă de către om a intenţiei Sale binevoitoare.
În starea cea mai simplă a meşteşugurilor este posibil,
unde domneşte dreptatea, ca toţi oamenii sănătoşi să-şi
câştige existenţa. Cu mijloacele mecanice de muncă ar fi posibil
ca toţi să câştige mult mai mult. Şi astfel, spunând că
sărăcia nu este o ruşine, transmiteţi o implicaţie neraţională.
Pentru că sărăcia <I>ar trebui </I>să fie o ruşine, deoarece într-o stare
de dreptate socială ea ar implica, acolo unde nu este
impusă de condiţii potrivnice de neînlăturat, nechibzuinţă sau lene.
<P ALIGN="JUSTIFY">Compătimirea Sfinţiei Voastre pare îndreptată exclusiv
către săraci, către muncitori. Ar trebui să fie aşa? Oare leneşii
bogaţi nu trebuie şi ei deplânşi? După cuvântul Evangheliei,
bogatul, mai degrabă decât săracul, are nevoie de milă. Şi pentru
oricine care crede într-o viaţă viitoare, condiţia celui care se
trezeşte să-şi afle îndrăgitele sale milioane lăsate în urma sa
trebuie să pară vrednică de milă. Dar chiar şi în această viaţă,
ce vrednici de milă sunt într-adevăr bogaţii. Răul nu constă
în bogăţia propriu-zisă &#151; în stăpânirea lucrurilor materiale;
constă în posedarea bogăţiei în timp ce alţii sunt afundaţi în sărăcie; în

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">
*„Nu trebuie să fie uitat că cercetătorul, filosoful, profesorul,
artistul, poetul, preotul, deşi nu sunt angajaţi în producerea bogăţiei, sunt
nu numai angajaţi în producerea serviciilor şi a satisfacţiilor pentru
care producerea bunurilor este doar un mijloc, dar prin dobândirea
şi difuzarea cunoştinţei, prin stimularea puterilor mentale şi prin
înălţarea simţului moral, pot face să crească mult capacitatea de a �