<HTML>

<BODY>

<FONT FACE="ARIAL">

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((527))</B>

<P ALIGN="CENTER">STUDIUL XI
<P ALIGN="CENTER"><B>Bătălia Armaghedonului</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Necazul care se apropie, simbolizat de
profeţi în diferite moduri &#151; Simbolizat prin
căderea lui Israel, în 70 d. Cr., şi prin Revoluţia
Franceză &#151; Caracterul lui general şi
întinderea lui &#151; Marea oştire a Domnului &#151; „Popoarele cele mai
rele” &#151; „Timpul de necaz pentru Iacov” &#151; Eliberarea lui
&#151; Încurcătura lui Gog şi Magog

<P ALIGN="JUSTIFY">„«Căci iată, în cetatea peste care se cheamă Numele
Meu [„creştinătatea” &#151; „Babilonul”] ... voi chema sabia peste toţi
locuitorii pământului», zice Domnul oştirilor...«Domnul va răcni de sus;
din Locaşul Lui cel sfânt va face să-I răsune glasul; va răcni
împotriva locului păşunii Lui [nominale, creştinătatea]; va striga, ca
cei care calcă strugurii, împotriva tuturor locuitorilor pământului.
<P ALIGN="JUSTIFY">Vuietul ajunge până la marginea pământului; căci
<I>Domnul Se ceartă cu popoarele, intră la judecată împotriva oricărei
făpturi</I> şi dă pe cei răi pradă săbiei», zice
Domnul.
<P ALIGN="JUSTIFY">Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «Iată nenorocirea merge
din popor în popor şi o mare furtună se ridică de la marginile pământului.
Cei pe care-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinşi de la un capăt
al pământului până la celălalt; nu vor fi nici jeliţi, nici adunaţi, nici
îngropaţi, ci vor fi un gunoi pe faţa pământului».” Ier. 25:29-38.
<P ALIGN="JUSTIFY">ATÂT DE COMPLEX şi de deosebit va fi conflictul
acestei Zile de Răzbunare, încât un singur simbol nu l-ar
putea descrie. În consecinţă, în Scripturi sunt folosite
multe simboluri puternice, cum ar fi bătălia, cutremurul,
focul, furtuna, vijelia şi potopul.
<P ALIGN="JUSTIFY">Este „<I>Războiul zilei celei mari a Dumnezeului
Celui Atotputernic</I>”, când El va aduna neamurile şi va strânge
<B>((528))</B>
împărăţiile ca să-Şi verse peste ele indignarea,
toată aprinderea mâniei Lui; pentru că Domnul Însuşi
adună oştirile bătăliei. Apoc. 16:14; Ţef. 3:8; Isa. 13:4.
<P ALIGN="JUSTIFY">Este „<I>un mare cutremur de pământ</I>,
aşa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa
de mare”, care va „clătina ... nu numai pământul, ci şi
cerul”. Apoc. 16:18; Evr. 12:26.
<P ALIGN="JUSTIFY">Este „<I>aprinderea mâniei lui Iehova</I>,
care va mistui tot pământul”. Atât cerurile actuale (puterile eclesiastice
ale creştinătăţii) cât şi pământul (organizarea socială
sub influenţa bisericii şi a statului) sunt păstrate pentru
focul din această zi de judecată. „Cerurile vor trece cu
zgomot şuierător, iar elementele [eclesiasticismului
actual] aprinse de mare căldură se vor topi şi
pământul [societatea], cu toate lucrările de pe el, vor fi arse.
... Cerurile aprinse vor fi distruse.” Toţi cei mândri şi
toţi cei ce fac rău vor fi ca miriştea, şi acest foc îi va arde. Nu
le va lăsa nici rădăcină, nici ramură. Ţef. 3:8; 2 Pet.
3:10, 12; Mal. 4:1.
<P ALIGN="JUSTIFY">„<I>Domnul umblă în furtună şi în vârtej.</I>”
„Cine poate sta înaintea indignării Lui? Şi cine poate îndura mânia
Lui aprinsă?” Naum 1:3, 6, 7.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Iată, Domnul are un om tare şi puternic, ca o
<I>furtună de piatră</I>, ca o <I>vijelie distrugătoare</I>, ca o
<I>rupere de nori cu mari şuvoaie de ape</I>, care doboară cu putere
la pământ cununa îngâmfată.” „El mustră marea şi o preface în
uscat, face să sece toate râurile. ... Munţii se clatină
înaintea Lui şi dealurile se topesc; pământul [simboluri ale
întregii ordini actuale de lucruri] se cutremură de prezenţa
Lui, lumea şi toţi locuitorii ei. ... Dar cu nişte valuri ce se
varsă peste mal, va pune capăt cetăţii ... şi întunericul va
urmări pe vrăjmaşii Lui.” Isa. 28:2; Naum 1:4, 5, 8.
<P ALIGN="JUSTIFY"> Că acestea nu vor fi inundaţii şi incendii literale care
să distrugă planeta noastră, Pământul şi populaţia lui, este
<B>((529))</B>
evident din afirmaţia (simbolică) că ordinea actuală
de lucruri, când va fi distrusă, va fi urmată de o ordine
nouă &#151; „ceruri noi [eclesiasticism, Biserica glorificată a
lui Dumnezeu] şi un pământ nou [societatea
omenească reorganizată sub Împărăţia lui Dumnezeu pe baza
iubirii, în locul egoismului]”. Referindu-Se la acea ordine
nouă de lucruri după ce focul retributiv al răzbunării
lui Dumnezeu va fi mistuit relele actuale, Dumnezeu
spune prin profet: <I>„Atunci voi da
popoarelor</I> <I>buze</I> <I>curate
</I>[<I>adevărul</I>ş]<I>, ca toţi să cheme Numele
Domnului, ca să-I slujească într-un gând</I>”. Ţef. 3:9.

<P ALIGN="CENTER">Două tipuri remarcabile ale catastrofei iminente

<P ALIGN="JUSTIFY">Dar, fiindcă aceste diferite descrieri nu sunt literale
ci simbolice, nimeni să nu tragă concluzia că ele ar
putea reprezenta prin urmare numai o luptă de cuvinte,
un tremur de frică, sau o furtună măruntă a patimii
umane. Pentru că, deşi controversa şi cuvintele de mânie
şi certurile vor fi şi sunt printre armele folosite în
această luptă, în special la începutul ei, totuşi ea nu se va
sfârşi cu acestea. Fiecare detaliu profetic arată că înainte ca
ea să se sfârşească, va fi un conflict foarte sângeros, o
furtună aprigă şi îngrozitoare. Am observat deja* caracterul
tipic al marelui necaz care a venit asupra Israelului trupesc
la sfârşitul Veacului Iudeu; şi acum, ajungând la
perioada paralelă &#151; secerişul Veacului Evanghelic, vedem
toate indiciile unui necaz asemănător, deşi mult mai
mare, asupra „creştinătăţii”, antitipul lui. Deşi judecăţile
venite asupra Iudeii şi Ierusalimului au fost groaznice până
la extremă, ele au fost numai la o scară mică în
comparaţie cu marele necaz asupra creştinătăţii, care acum se
apropie repede şi care cuprinde întreaga lume.
<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">*Cap. 3 şi Vol. II, cap. 7
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((530))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Armata şi războiul roman obişnuit au cauzat doar o
mică parte din necazul de la sfârşitul Veacului Iudeu,
remarcat ca cel mai îngrozitor din paginile istoriei şi care se
aseamănă numai cu Revoluţia Franceză. Acesta şi-a avut cauza
în principal în dezintegrarea naţională, răsturnarea legii
şi ordinii &#151; anarhia. Egoismul a preluat se pare
controlul deplin şi a pus pe oameni unii împotriva altora &#151; exact
aşa cum este prezis despre necazul care vine asupra
creştinătăţii (în mijlocul căruia marele templu spiritual, Biserica
aleasă a lui Dumnezeu, va fi completată şi glorificată). „Înainte
de aceste zile, nu era răsplată nici pentru lucrul omului,
nici pentru vite. Cei care intrau şi ieşeau, n-aveau nici ei
pace, din cauza vrăjmaşului, căci Eu dezbinam pe toţi
oamenii unii împotriva altora.” Zah. 8:9-11.
<P ALIGN="JUSTIFY">Că timpurile nu s-au schimbat, astfel încât o
asemenea nenorocire să fie imposibilă sau improbabilă în zilele
noastre, este prea evident ca să mai fie nevoie de dovezi. Dar
dacă cineva ar fi înclinat să se îndoiască, să-şi aducă aminte
de marea Revoluţie care numai cu ceva mai mult de un secol
în urmă a dus Franţa în pragul ruinei sociale şi a
ameninţat pacea lumii.
<P ALIGN="JUSTIFY">Unii au ideea eronată că lumea a depăşit faza
barbariilor din zilele timpurii, şi ei stau într-o siguranţă închipuită
şi presupun că astfel de calamităţi cum s-au întâmplat în
trecut nu s-ar mai putea întâmpla iarăşi în lume; dar
realitatea este că rafinamentul nostru din secolul al douăzecilea este
o spoială foarte subţire, uşor de îndepărtat: judecata
sănătoasă şi familiarizarea cu faptele istoriei chiar recente şi cu
pulsul febril al omenirii sunt suficiente ca să garanteze
posibilitatea unei repetări a trecutului, chiar fără cuvântul sigur
al profeţiei, care prezice un timp de necaz cum n-a mai fost
de când sunt popoarele.
<P ALIGN="JUSTIFY">În limbajul simbolic al Apocalipsei, Revoluţia Franceză
a fost într-adevăr un „mare cutremur de pământ” &#151; un
şoc social atât de mare încât întreaga „creştinătate”
s-a cutremurat până când acesta s-a sfârşit; şi izbucnirea aceea
<B>((531))</B>
îngrozitoare şi bruscă a mâniei unei singure naţiuni,
doar cu un secol în urmă, poate da o idee despre furia
furtunii care vine, când mânia tuturor naţiunilor înfuriate va
rupe legăturile legii şi ordinii şi va pricinui o domnie
universală a anarhiei. Ar trebui reţinut şi faptul că acea nenorocire
a avut loc în ceea ce atunci era însăşi inima creştinătăţii,
în mijlocul a ceea ce era privit ca una dintre naţiunile cele
mai creştine din lume, naţiunea care timp de o mie de ani a
fost susţinătorul principal al papalităţii. O naţiune îmbătată
de vinul doctrinelor false din biserică şi din stat ale
Babilonului, şi mult timp legată de cler şi superstiţie, ea şi-a vărsat
atunci murdăria şi şi-a consumat forţa furiei sale exasperante.
De fapt, la Revoluţia Franceză pare să facă referire
Domnul nostru în Revelaţia Sa către Ioan în Patmos, ca un
preludiu şi o ilustraţie a marii crize care se apropie acum.
<P ALIGN="JUSTIFY">Ar trebui observat şi faptul că aceleaşi cauze care
au acţionat pentru producerea acelei mari calamităţi,
acţionează acum ca să producă o revoluţie asemănătoare, dar cu
mult mai extinsă, o revoluţie care va fi mondială. Cauzele
acelei groaznice convulsii au fost rezumate pe scurt de către
istoric după cum urmează:*
<P ALIGN="JUSTIFY">„Cauza imediată şi cea mai eficientă a Revoluţiei
Franceze trebuie atribuită suferinţelor poporului şi
dificultăţilor guvernului pricinuite de cheltuielile enorme ale
războiului în care Franţa a sprijinit independenţa coloniilor
americane. Destrăbălarea de la curte, neînţelegerile clerului,
progresul treptat al inteligenţei generale, răspândirea
principiilor revoluţionare prilejuită de competiţia americană
şi opresiunile de mult stabilite la care au fost supuse
masele poporului, toate au contribuit la acelaşi scop. ... Epuizaţi
de asuprire, enervaţi de prezenţa continuă a
tiraniei insultătoare, aţâţaţi la resentimente de nedreptăţile
acesteia şi instruiţi în <I>cunoaşterea</I> drepturilor lor, oamenii din
Franţa s-au trezit la un spirit general de nemulţumire şi de
<B>((532))</B>
indignare. Strigătul de, libertate! a răsunat din capitală
până la graniţe şi a fost reluat ca un ecou de la Alpi la Pirinei,
la malurile Mediteranei şi la Atlantic. Asemenea
tuturor schimbărilor bruşte şi violente din statele corupte,
explozia a fost însoţită de rele şi atrocităţi, în faţa cărora crimele
şi mizeriile vechiului despotism şi-au pierdut însemnătatea”.
<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">*<I>Campaniile lui Napoleon</I>, p. 12
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY">Un alt istoric spune:*
<P ALIGN="JUSTIFY">„Printre cauzele revoluţiei din Franţa, prima a
fost ostilitatea resimţită faţă de clasele privilegiate &#151;
regele, nobilii şi clerul &#151; datorită lipsei de drepturi şi poverilor
pe care legea şi obiceiul le impuneau claselor inferioare lor.
<P ALIGN="JUSTIFY"><I>Pământul</I> &#151; Aproape două treimi din pământurile
Franţei era în mâinile nobililor şi ale clerului. O mare parte din
el era rău cultivat de către proprietarii lui indolenţi.
Nobilii preferau petrecerile de la Paris unei reşedinţe de pe
moşiile lor. Erau mulţi proprietari mici de pământ, dar
individual aceştia aveau prea puţin pământ ca să le ofere
suficiente resurse. Adesea ţăranul era tratat în aşa mod încât
atunci când se uita la turnurile castelului seniorului său, cea
mai fierbinte dorinţă a inimii sale era să-l ardă până la
temelii, cu toate registrele lui cu datorii [ipoteci]. Clerul deţinea
o suprafaţă imensă de pământ, control seniorial peste mii
de ţărani şi un venit mare din zeciuieli şi din alte surse.
În unele provincii era o stare mai bună de lucruri decât în
altele, dar în general cei bogaţi aveau distracţiile, iar cei
săraci duceau poverile.
<P ALIGN="JUSTIFY"><I>Monopolurile</I> &#151; Manufacturile şi comerţul,
cu toate că erau încurajate, erau încătuşate de monopolurile
apăsătoare şi de o organizare strictă a breslelor.
<P ALIGN="JUSTIFY"><I>Guvernul corupt</I> &#151; Administraţia
guvernului era atât arbitrară cât şi coruptă.
<P ALIGN="JUSTIFY"><I>Pierderea respectului pentru
regalitate</I> &#151; Respectul pentru tron era pierdut.
<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((533))</B>
<P ALIGN="JUSTIFY"><I>Încercări nereuşite de reformă</I> &#151; Eforturile
de reformă politică şi socială în Franţa şi în alte ţări, venind de
la suverani după marile războaie, au produs un sentiment
de nelinişte fără a-şi îndeplini scopul de reorganizare socială.
<P ALIGN="JUSTIFY"><I>Speculaţia politică</I> &#151; Curentul gândirii era
în direcţie revoluţionară. Crezurile religioase tradiţionale erau
cu îndrăzneală puse sub semnul întrebării. Speculaţia
politică era în floare. Montesquieu atrăsese atenţia asupra
libertăţii asigurate prin constituţia engleză. Voltaire se ocupase
mult de drepturile omului. Rousseau vorbise pe larg
despre dreptul suveran al majorităţii.
<P ALIGN="JUSTIFY"><I>Exemplul Americii</I> &#151; Adăugaţi la aceste
mijloace influenţa Revoluţiei Americane şi cea a Declaraţiei de
Independenţă a Americii, cu proclamarea drepturilor omului şi a
fondării guvernului prin contractul şi consimţământul poporului”.
<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY"><I>*Istoria Universală</I> (de Prof. Fisher, de la
Colegiul Yale), p. 497.
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY">În toate aceste cauze principale care au culminat
cu teroarea Revoluţiei Franceze, vedem o puternică
asemănare cu condiţiile de astăzi care duc rapid şi sigur la
rezultatele asemănătoare prezise, pe scară mondială.
Observaţi animozitatea crescândă între clasele privilegiate
(regalitate şi aristocraţie) şi clasele muncitoare, discuţiile
despre dreptăţile şi nedreptăţile poporului, şi declinul
respectului atât pentru autoritatea civilă cât şi pentru cea
eclesiastică. Remarcaţi de asemenea curentul revoluţionar de gândire
şi de exprimare populară &#151; nemulţumirea crescândă a
maselor poporului faţă de puterile conducătoare şi de
instituţiile guvernului. Şi dacă Declaraţia de Independenţă
americană, cu proclamarea drepturilor omului şi a fondării
guvernului prin contractul şi consimţământul poporului, a
inspirat masele de francezi cu o dorinţă de libertate şi
independenţă, nu este surprinzător că experimentul reuşit al
acestei guvernări a poporului de către popor, timp de mai bine
de un secol, şi măsura de libertate şi prosperitate avută
aici, îşi au efectul lor asupra popoarelor de pe Bătrânul
Continent. Neîntreruptul val al emigrării din alte ţări spre această ţară
<B>((534))</B>
este o altă dovadă a impresiei pe care acest experiment
a făcut-o asupra popoarelor altor naţiuni.
<P ALIGN="JUSTIFY">Şi totuşi, libertatea şi prosperitatea de care se
bucură oamenii aici sunt departe de a fi mulţumitoare pentru ei.
Ei râvnesc după o stare încă mai bună şi caută măsuri ca să
o atingă. Nicăieri în creştinătate nu se afirmă această
hotărâre mai clar şi mai îndrăzneţ ca aici. Fiecare om este în
alertă să-şi afirme drepturile reale sau închipuite.
Orientarea gândirii aici, ca şi în altă parte, este în direcţia revoluţiei,
şi zilnic devine astfel tot mai mult.
<P ALIGN="JUSTIFY">Revoluţia Franceză a fost o luptă a unei măsuri de
lumină împotriva întunericului dens; a spiritului libertăţii care
se deştepta împotriva asupririi de mult stabilite; şi a
unei măsuri de adevăr împotriva vechilor erori şi superstiţii,
de mult încurajate şi nutrite de puterile civile şi
eclesiastice pentru preamărirea lor şi pentru asuprirea poporului.
Şi totuşi, ea a expus pericolul libertăţii nedirijate de
dreptate şi de spiritul minţii sănătoase (2 Tim. 1:7). Puţina
învăţătură este într-adevăr un lucru periculos.
<P ALIGN="JUSTIFY">Una din povestirile lui Charles Dickens, a cărei scenă
este plasată în vremurile tulburi ale Revoluţiei Franceze,
începe astfel, şi se potriveşte bine cu timpul de acum, după
cum sugerează el:
<P ALIGN="JUSTIFY">„A fost timpul cel mai bun, a fost timpul cel mai rău; a
fost veacul înţelepciunii, a fost veacul nebuniei; a fost
epoca credinţei, a fost epoca necredinţei; a fost anotimpul
luminii, a fost anotimpul întunericului; a fost primăvara
speranţei, a fost iarna disperării; aveam totul înaintea
noastră, naveam nimic înaintea noastră; mergeam toţi direct în
cer, mergeam toţi în direcţie opusă; pe scurt, perioada aceea
a fost atât de asemănătoare cu perioada actuală, încât
unele din autorităţile ei cele mai gălăgioase au insistat să
fie primită pentru bine şi pentru rău numai la gradul
de comparaţie superlativ”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Deşi vedem aceleaşi cauze acţionând astăzi pe
tot cuprinsul lumii, ca să producă rezultate similare la o scară
<B>((535))</B>
mai întinsă, nu ne putem consola cu idei de
siguranţă imaginară şi să vestim Pace! Pace! când nu este pace;
în special având în vedere avertismentele profeţiei. În
lumina caracterului prezis al evenimentelor viitoare ale
acestei bătălii, putem privi Revoluţia Franceză ca fiind
numai bubuitul unui tunet îndepărtat, avertizând că se apropie
o furtună, ca un tremur uşor care precede şocul
cutremurului general; ca ticăitul prevestitor al marelui ceasornic
al veacurilor, care dă de ştire celor care sunt deja treji că
roţile sunt în mişcare şi că în curând va bate miezul nopţii care
va sfârşi ordinea actuală de lucruri şi va introduce o
ordine nouă &#151; Anul Jubileului, cu agitaţia care-l însoţeşte şi
cu schimbările de proprietate. El <I>a trezit</I> întreaga lume şi
a pus în acţiune forţele puternice care în final vor
răsturna complet vechea ordine de lucruri.
<P ALIGN="JUSTIFY">Când condiţiile sunt deplin coapte pentru marea
Revoluţie, o împrejurare foarte neînsemnată poate servi drept
chibrit ca să aprindă structura socială actuală pe toată
întinderea lumii; întocmai cum, de exemplu, în cazul
Revoluţiei Franceze, primul act deschis, se spune, a fost bătaia
într-o farfurie de tablă a unei femei ai cărei copii erau
flămânzi. În scurt timp o armată de mame mărşăluia către
palatul regal să ceară pâine. Mamele fiind refuzate, li s-au
alăturat bărbaţii, şi curând mânia naţiunii s-a aprins şi
flăcările revoluţiei au trecut peste toată ţara.
<P ALIGN="JUSTIFY">Şi totuşi, atât de neatentă a fost regalitatea faţă de
starea poporului şi atât de înconjurată de abundenţă şi lux,
încât regina n-a putut înţelege situaţia nici chiar când au
venit acele izbucniri. Auzind din palatul ei agitaţia mulţimii, ea
a întrebat ce însemna lucrul acela, şi spunându-i-se că
poporul cerea pâine, ea a răspuns: „Este ridicol din partea lor
să facă atâta zarvă pentru<I> pâine</I>; dacă nu se află pâine, să
ia <I>cozonac</I>, este ieftin acum”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Atât de izbitoare este asemănarea prezentului cu
acele timpuri, încât mulţi oameni cugetători care discern
semnele timpurilor trag alarma, în timp ce alţii nu pot înţelege situaţia.
<B>((536))</B>
Strigătele care au precedat Revoluţia Franceză nau fost
nimic în comparaţie cu apelurile care se ridică acum din masele
din toată lumea către cei care sunt la putere şi influenţă.
<P ALIGN="JUSTIFY">Cu câţiva ani în urmă, prof. G. D. Herron de la
Colegiul Iowa a spus:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Pretutindeni sunt semne de schimbare
generală. Omenirea este în atitudine de aşteptare, strâmtorată
până când noul ei botez va fi îndeplinit. Fiecare fibră a
societăţii simte primele suferinţe ale unei mari încercări care
va încerca pe toţi care locuiesc pe pământ, şi aceasta va
rezulta într-o eliberare divină [deşi el nu vede
<I>care</I> va fi eliberarea şi <I>cum </I>se va produce]. Ne
aflăm la începutul unei revoluţii care va solicita toate instituţiile
religioase şi politice existente, şi va proba înţelepciunea şi eroismul celor
mai curate şi mai curajoase suflete ale pământului. ...
Revoluţia socială, care face din anii de încheiere ai secolului nostru
şi din anii de început ai celui următor <I>cei mai hotărâtori
şi mai formatori de la răstignirea Fiului Omului
încoace,</I> este chemarea şi ocazia creştinătăţii să devină creştină”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar, vai! chemarea nu este luată în seamă; de fapt nu
este cu adevărat <I>auzită</I> decât de o mică minoritate
neputincioasă care este la putere, atât de mare este zarva egoismului şi
atât de puternice sunt lanţurile tradiţiei. Numai agoniile
marelui cutremur social care vine &#151; revoluţia &#151; va efectua
schimbarea; şi în cursul lui cumplit nimic nu va fi mai evident decât
semnele răsplătirii drepte care vor descoperi tuturor oamenilor
faptul că Judecătorul cel drept al întregului pământ face „din
judecată o linie şi din dreptate un fir cu plumb”. Isa. 28:17.
<P ALIGN="JUSTIFY">Caracterul de răzbunare al marelui necaz care a venit
asupra Israelului trupesc în secerişul Veacului Iudeu a fost
foarte pronunţat; tot aşa a fost şi cel al Revoluţiei Franceze; şi tot
aşa de vizibil va fi şi cel din nenorocirea actuală când va
atinge apogeul. Observaţiile d-lui Thomas H. Gill, în lucrarea
sa <I>Drama papală,</I> referindu-se la caracterul de răzbunare
al Revoluţiei Franceze, sugerează şi caracterul de răzbunare
al necazului care vine peste toată creştinătatea. El spune:
<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((537))</B>
<P ALIGN="JUSTIFY">„Cu cât Revoluţia Franceză este analizată mai
profund, cu atât mai evidentă este însemnătatea ei faţă de
toate lucrurile ciudate şi îngrozitoare care s-au întâmplat pe
acest pământ. ... Niciodată n-a fost lumea martoră la un
exemplu de <I>răzbunare</I> atât de exact şi atât de extraordinar. ...
Dacă ea a pricinuit enorm de mult rău, ea a implicat şi a
răsturnat enorm de mult rău. ... Într-o ţară în care fiecare
instituţie veche şi fiecare tradiţie venerabilă a dispărut într-o
clipă; în care întregul sistem social şi politic a căzut în faţa
primei lovituri; în care monarhia, nobilimea şi biserica au
fost măturate aproape fără rezistenţă, tot scheletul
statului trebuie să fi fost putred: regalitatea, aristocraţia şi
preoţimea trebuie să fi păcătuit grav. Acolo unde lucrurile bune
ale acestei lumi &#151; obârşia, rangul, bogăţia, hainele
frumoase şi manierele elegante &#151; au devenit pericole lumeşti
şi dezavantaje pământeşti pentru un timp, trebuie să se
fi abuzat în mod îngrozitor de rang, obârşie şi bogăţii.
<P ALIGN="JUSTIFY">Naţiunea care a abolit şi a proscris creştinismul, care
a detronat religia în favoarea raţiunii şi a pus pe tron la
Notre Dame pe noua zeiţă în persoana unei prostituate,
trebuie negreşit să fi fost chinuită de o formă foarte iraţională
şi foarte coruptă de creştinism. Poporul care a purtat un
război atât de nimicitor cu toate lucrurile stabilite, astfel încât
să anuleze formele obişnuite de adresare şi de salut şi
modul obişnuit de a socoti timpul, care n-a putut suferi
adresarea cu „dumneavoastră”, socotindu-l păcat, şi care s-a dat
înapoi de la „domnule”, socotindul o ruşine, care a
transformat săptămânile în decade şi care nu mai dorea să ştie de
vechile luni, în mod sigur trebuie să fi avut bune motive să
urască acele obiceiuri vechi de care s-a forţat să se desprindă ca
să intre într-o extravaganţă atât de minuţioasă şi de absurdă.
<P ALIGN="JUSTIFY">Palatele demolate ale aristocraţiei, mormintele jefuite
ale regalităţii, regele şi regina decapitaţi, micul moştenitor
al tronului în mod trist dat la moarte, prinţii aduşi la
starea de cerşetori, preoţii şi nobilii măcelăriţi, ghilotina
suverană, căsătoriile republicane, tăbăcăria Meudon, cuplurile legate şi
<B>((538))</B>
aruncate în Loara, şi mănuşile făcute din piele de bărbaţi şi
de femei: aceste lucruri sunt cât se poate de oribile; dar cu
toate acestea ele vorbesc elocvent de <I>retribuţie</I>; ele
vorbesc despre prezenţa solemnă a lui Nemesis, mâna îngrozitoare a
unei puteri răzbunătoare. Ele amintesc de păcatele oribile
ale bătrânei Franţe; de ţăranii nenorociţi, măcinaţi sub
greutatea birurilor de care bogaţii şi nobilii erau eliberaţi, încercaţi
din când în când de foamete neîndurătoare datorită
taxelor zdrobitoare, a războaielor nejuste şi a guvernării
monstruose, iar apoi spânzuraţi sau împuşcaţi câte douăzeci sau
cincizeci doar pentru că se plângeau de foame: şi toate acestea timp
de secole! Ele amintesc de protestanţii ucişi cu milioanele
pe străzile Parisului, chinuiţi ani de zile de dragonii militari
din Poitou şi Bearn, şi vânaţi ca animalele sălbatice în
Munţii Ceveni; măcelăriţi şi daţi la moarte cu miile şi zecile de mii
în multe moduri dureroase de-a lungul multor ani dureroşi. ...
<P ALIGN="JUSTIFY">Acest caracter retributiv nu este vizibil mai izbitor sau
mai serios în nici o faptă a Revoluţiei Franceze decât în
procedurile cu Biserica Romană şi cu puterea papală. A fost în mod
special potrivit ca Franţa, care după o luptă atât de
înverşunată respinsese Reforma şi continuase crimele atât de enorme
în procesul respingerii, să-şi îndrepte furia chiar împotriva
acelei Biserici Romane în folosul căreia fusese atât de mânioasă
... să desfiinţeze închinarea romano-catolică, să
masacreze mulţimile ei de preoţi în străzile marilor ei oraşe, să-i
vâneze pe toată întinderea ei şi să-i arunce cu miile pe un ţărm
străin, întocmai cum ea măcelărise, vânase şi trimisese în exil sute
de mii de protestanţi; ... să ducă războiul în teritoriile papale
şi să îngrămădească tot felul de necazuri şi de ruşini
asupra papalităţii fără apărare. ... Excesele Franţei revoluţionare
nau fost atât o pedeapsă cât un rezultat direct al excesului
Franţei feudale, regale şi papale. ...
<P ALIGN="JUSTIFY">Într-unul din aspectele sale Revoluţia poate fi descrisă
ca o reacţie împotriva excesului spiritual şi religios,
de persecutare a protestantismului de către
romano-catolici. Deabia a izbucnit torentul, că a şi izbit direct în
Biserica Romană şi în papalitate. ... Proprietatea bisericii a fost
<B>((539))</B>
predată statului; clerul francez a coborât de la un corp
de proprietari la unul de salariaţi; călugării şi călugăriţele
au fost redaţi lumii, proprietatea ordinelor de care
aparţineau fiind confiscată; protestanţii au fost ridicaţi la
deplină libertate religioasă şi la egalitate politică. ... Religia
romano-catolică a fost curând după aceea abolită formal.
<P ALIGN="JUSTIFY">Bonaparte a scos din teacă sabia Franţei
împotriva neajutoratului Pius al VI-lea. ... Pontiful a devenit
dependent. ... Berthier a înaintat spre Roma, a înfiinţat o
Republică Romană şi a pus mâna pe papa. Suveranul pontif a fost
dus departe în tabăra infidelilor ... din închisoare în închisoare,
şi în final a fost dus prizonier în Franţa. Aici ... şi-a dat
ultima suflare, la Valenţa, unde au fost ucişi preoţii lui, unde i-a
fost zdrobită puterea, iar numele şi funcţia lui au fost o
batjocură şi un proverb, şi în paza asprilor soldaţi ai republicii care
i-au ţinut la gură timp de zece ani un pahar de o amărăciune
atât de vizibilă şi nespus de mare. ... A fost o <I>răsplătire</I>
nemapomenită şi perfectă, care a uimit atât de mult lumea la sfârşitul
secolului al optsprezecelea; această proscriere a Bisericii Romane
chiar de către naţiunea franceză care a măcelărit un număr
imens de protestanţi la porunca ei; acest sfârşit jalnic al
suveranului pontif, chiar în acel Dauphin&eacute; atât de consacrat prin
luptele protestanţilor şi lângă acele văi alpine unde waldenzii
fuseseră atât de neîndurător vânaţi de soldaţii francezi;
această transformare a «Statelor Bisericii» în «Republica Romană»;
şi această răsturnare a pontificatului teritorial de către
aceeaşi naţiune franceză care conferise aceste teritorii exact cu o
mie de ani în urmă, sub Pepin şi Carol cel Mare.
<P ALIGN="JUSTIFY">Mulţimea şi-a imaginat că paplitatea era pe punctul de
a muri şi s-a întrebat dacă Pius al VI-lea nu era ultimul
pontif şi dacă sfârşitul secolului al XVIII-lea nu era
remarcabil prin căderea dinastiei papale. Dar Revoluţia Franceză a
fost începutul, nu sfârşitul judecăţii; Franţa doar
<I>începuse</I> să execute judecata, o judecată sigură şi inevitabilă, dar
lungă şi persistentă, care va fi diversificată prin multe
incidente stranii şi din când în când printr-o aparentă scăpare, o
judecată care va fi prelungită prin multă durere şi multă înjosire”.
<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((540))</B>
<P ALIGN="JUSTIFY">Nu trebuie să ne aşteptăm ca strâmtorarea care se
apropie să fie mai puţin amară şi severă ca aceste două ilustraţii,
ci mai groaznică şi mai generală; pentru că (1) condiţiile
zilei prezente îl face pe fiecare membru al structurii sociale
mai dependent decât oricând înainte, nu numai în privinţa
noilor condiţii de confort şi lux, ci şi în privinţa celor strict
necesare vieţii. Numai întreruperea traficului pe căile ferate timp
de o săptămână ar însemna foamete în marile noastre oraşe;
şi anarhia generală ar însemna paralizia fiecărei
industrii dependente de comerţ şi de încredere. (2) Domnul
declară în mod special că strâmtorarea viitoare va fi
„<I>cum</I> n-a mai fost de când sunt popoarele” &#151; şi nici nu va mai fi
după aceea. Dan. 12:1; Ioel 2:2; Mat. 24:21.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar în timp ce nu este nici o speranţă ca această
strâmtorare să fie evitată, în Scripturi sunt date instrucţiuni pentru
acele persoane care se vor ascunde de furtuna care vine.
<P ALIGN="JUSTIFY">(1) Credincioşilor din Biserică le este promisă
eliberarea înainte de a izbucni forţa deplină a furtunii. (2) Toţi cei
care iubesc dreptatea şi urmează pacea trebuie săşi pună
cu sârguinţă casa în ordine, aşa cum îndrumă
Cuvântul Domnului, care spune: „Până nu se împlineşte hotărârea
&#151; ca pleava trece timpul &#151; până nu vine peste voi
mânia aprinsă a Domnului ...! Căutaţi pe
Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care faceţi ce este drept înaintea Lui!
Căutaţi <I>dreptatea, </I>căutaţi <I>smerenia</I>! Poate că veţi fi ascunşi
în ziua mâniei Domnului”. Ţef. 2:2, 3.
<P ALIGN="JUSTIFY">Pentru ca toţi să poată fi treziţi în privinţa
situaţiei, profetul Ioel cheamă pe cei care văd aceste lucruri să
dea alarma, zicând: „Sunaţi din trompetă în Sion! Sunaţi
un semnal pe muntele Meu cel sfânt [creştinătate &#151;
pretinsul munte sfânt sau împărăţie a Domnului], ca toţi
locuitorii ţării să tremure. Căci vine ziua Domnului, este
aproape” (Ioel 2:1). „Peste cei răi”, zice psalmistul, Dumnezeu
„plouă primejdiile; foc şi pucioasă [simbol al necazului şi al
nimicirii] şi un vânt dogoritor, iată paharul de care au ei parte.
Căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea”. Ps. 11:3-7.
<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((541))</B>
<P ALIGN="JUSTIFY">Bătălia acestei zile mari a Dumnezeului
Celui Atotputernic va fi cea mai mare revoluţie pe care a
văzuto lumea vreodată, fiindcă va fi una în care va fi
implicat fiecare principiu al dreptăţii; pentru că în
judecata naţiunilor, la fel ca în judecata indivizilor, „nu este
nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu
va fi cunoscut” (Mat. 10:26). Iată cum, chiar acum,
lumina pătrunzătoare a inteligenţei generale descoperă
izvoarele ascunse ale intrigii politice, ale politicii financiare,
ale pretenţiilor religioase etc., şi cum toate sunt aduse
pe banca acuzaţilor, şi atât de către oameni cât şi de
către Dumnezeu sunt declarate corecte sau incorecte, când
sunt judecate după învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu
&#151; după regula de aur, după legea iubirii, după
exemplele lui Cristos etc., toate acestea ajungând la
proeminenţă atât de remarcabilă în discuţiile din aceste timpuri.
<P ALIGN="JUSTIFY">Bătălia zilei celei mari, ca orice război revoluţionar,
îşi are etapele ei de dezvoltare treptată. În spatele
fiecărui indiciu de conflict se află cauzele care-l
inspiră, nedreptăţile naţionale şi individuale reale sau
închipuite; apoi vine o evaluare adâncă a acelor nedreptăţi din
partea celor care suferă din pricina lor; apoi în general
urmează diferite încercări de reformă, care,
dovedindu-se ineficiente, duc la mari controverse, războaie de
cuvinte, dezbinări, conflict de opinii şi în final la răzbunare şi
la luptă cu arme. Astfel este ordinea Bătăliei Marii Zile
a Dumnezeului Celui Atotputernic. Caracterul ei
general este acela al unei lupte a luminii împotriva
întunericului, a libertăţii împotriva asupririi, a adevărului
împotriva erorii. Întinderea ei va fi în toată lumea &#151;
ţăranul împotriva prinţului, strana împotriva amvonului,
munca împotriva capitalului: asupriţii înarmaţi
împotriva nedreptăţii şi tiraniei de orice fel; şi asupritorii
înarmaţi pentru apărarea a ceea ce ei au considerat de mult a
fi drepturile lor, chiar şi atunci când au văzut că
erau încălcări ale drepturilor altora.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((542))</B>

<P ALIGN="CENTER">Marea armată a domnului

<P ALIGN="JUSTIFY">În capitolele anterioare am observat lucrarea
de pregătire a conflictului din această zi rea &#151;
organizarea, echiparea şi instruirea imenselor armate,
construirea marilor flote, inventarea noilor şi uimitoarelor maşini
de război, producerea noilor şi puternicelor explozive
şi atragerea resurselor naţionale din fiecare ţară
pentru scopul echipării militare; şi am observat
murmurul naţiunilor înfuriate în timp ce toate stau înarmate
până în dinţi, mânioase una pe alta.
<P ALIGN="JUSTIFY">Văzând aceste milioane de războinici înarmaţi
şi disciplinaţi, întrebăm: Care din aceste oştiri puternice
este acea armată pe care profeţii o indică a fi marea armată
a Domnului? Se pot referi profeţiile la vreuna dintre
acestea? Şi dacă da, în ce sens pot fi ele considerate a fi
armata Domnului, deoarece nici una dintre ele nu este
însufleţită de spiritul Său? Sau se pot ele referi la poporul
lui Dumnezeu, soldaţii crucii, despre ale căror arme
apostolul Pavel spune că nu sunt carnale, ci puternice, prin
dărâmarea oricăror întărituri? (2 Cor. 10:3-5). Se poate oare ca
„sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efes. 6:17),
în mâinile poporului lui Dumnezeu, care este umplut
cu Spiritul Său, să realizeze marea lucrare de răsturnare
a tuturor împărăţiilor acestei lumi şi de predare a lor
lui Cristos ca stăpânire veşnică?
<P ALIGN="JUSTIFY">Ar fi bine să fie aşa! Dar că nu acesta va fi cazul
am văzut deja, din previziunea profetică şi din
semnele timpului. Dimpotrivă, protestele şi avertizările
celor drepţi sunt tot timpul ignorate de lume şi
neamurile continuă să umble în întuneric, şi în consecinţă
toate temeliile pământului (ale structurii sociale actuale)
sunt scoase din locul lor (Ps. 82:5), punând astfel în
primejdie întrega suprastructură socială care este acum
teribil clătinată. „Am căutat să îngrijim Babilonul”, spune
<B>((543))</B>
profetul, „dar nu s-a vindecat. Părăsiţi-l!
[Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu &#151; Apoc. 18:4] ... căci pedeapsa
lui a ajuns până la ceruri şi se înalţă până la nori.” Ier. 51:9.
<P ALIGN="JUSTIFY">Evident nu sfinţii sunt aceia care vor constitui
marea armată a Domnului, la care se referă profeţii,
pentru răsturnarea împărăţiilor acestei lumi: nici armele
luptei lor nu sunt suficiente pentru acest scop. Armele lor
sunt într-adevăr puternice, cum spune apostolul, printre
cei care sunt influenţaţi de ele. În adevăratul popor al
lui Dumnezeu, care-şi deschide inima cu sârguinţă
la instrucţiuni, Cuvântul Lui este mai ascuţit decât
orice sabie cu două tăişuri, cu adevărat
„răsturnând raţionamentele [imaginaţia umană] şi orice înălţime
care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu, şi orice
gând făcându-l rob ascultării de Hristos” (2 Cor. 10:4, 5);
dar armele acestei lupte nu acţionează în acest fel
asupra lumii. Mai mult, armata sfinţilor nu este o „armată
mare”, ci o „turmă mică”, după cum a numit-o Însuşi
Domnul nostru. Compară cu Luca 12:32; Ioel 2:11.
<P ALIGN="JUSTIFY">Să ascultăm descrierea profetică a acestei armate:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Un popor mare şi puternic, cum n-a mai fost vreodată
şi nici nu va mai fi în decursul anilor, generaţie după
generaţie. Focul mănâncă înaintea lui şi flacăra pâlpâie după
el. Înaintea lui, ţara era ca o grădină a Edenului şi, după
el, este un deşert părăsit: nimic nu-i scapă. Parcă sunt
nişte cai şi aleargă ca nişte călăreţi. Vin uruind ca nişte
care, sărind pe vârfurile munţilor [împărăţiilor], ca o flacără
de foc care mistuie miriştea; par un popor puternic, aşezaţi
în linie de bătaie.
<P ALIGN="JUSTIFY">Popoarele tremură înaintea lor şi toate feţele
devin palide. Aleargă ca nişte viteji, se urcă pe ziduri ca
nişte războinici, fiecare îşi vede de drumul lui şi nu se
abate din rândul lui. Nu se împing unii pe alţii, fiecare îşi
ţine şirul, se năpustesc printre săgeţi şi nu se opresc din mers.
<B>((544))</B>
Se răspândesc în cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe
case şi intră pe ferestre ca un hoţ. Înaintea lor
pământul [ordinea socială actuală] se cutremură, cerurile
[puterile eclesiastice] se zguduie, soarele şi luna
[influenţele luminătoare ale Evangheliei şi ale Legii
Mozaice] se întunecă [necredinţa generală devenită
predominantă] şi stelele [luminile apostolice (Apoc. 12:1) se vor
întuneca] îşi pierd strălucirea [noaptea întunecată în care
nimeni nu va putea lucra va fi venit &#151; Ioan 9:4; Isa. 21:9,11,12].
Domnul face să tune glasul Lui înaintea armatei
Sale, căci tabăra Lui este foarte mare şi Cel care
împlineşte cuvântul este puternic. Dar mare este ziua
Domnului şi foarte înfricoşătoare: cine o poate suferi?” Ioel 2:2-11.
<P ALIGN="JUSTIFY">Această armată a Domnului trebuie să se confrunte
cu teribilele condiţii din ziua cea rea, când elementele
temute care se pregătesc acum pentru conflict, foc, vor ajunge
la culmea pregătirii lor. Această armată este cea care sub providenţa
conducătoare a Domnului va răsturna tronurile împărăţiilor şi va distruge
puterea împărăţiilor neamurilor (Hagai 2:22). Dar unde se află o astfel
de armată? Va fi armata germană, franceză, engleză,
rusă, sau a Statelor Unite? O armată atât de mare cum
este descrisă aici de profet şi una care va îndeplini lucruri
atât de uimitoare, iar aceasta, aşa cum este indicat, în
cei câţiva ani care au mai rămas din această
perioadă remarcabilă de seceriş, probabil există în prezent şi
este în curs de pregătire pentru lucrarea de măcel
viitoare. Descrierea profetului nu este aceea a unei
gloate nedisciplinate, care ar putea fi uşor de biruit de către
cei educaţi în arta războiului; ci este aceea a unei
oşti puternice cu un mare grad de disciplină.
<P ALIGN="JUSTIFY">Unde deci, întrebăm noi, se află o astfel de armată,
în instruire şi antrenare actuală? O armată înaintea
căreia pământul [societatea] se va cutremura şi cerurile
<B>((545))</B>
[eclesiasticismul] se vor zgudui (Ioel 2:10); care se
va desfăşura cu îndrăzneală împotriva forţelor
conservatoare ale creştinătăţii, atât civile cât şi eclesiastice, şi care
speră chiar să se descurce cu puterea ei actuală? Unde
este armata care în viitorul apropiat va îndrăzni să nege doctrinele
de mult onorate ale creştinătăţii, politicianismul şi clericalismul ei?
Care va ignora supărată toate anatemele ei, va dispreţui toate ordinele
ei şi va azvârli înapoi toate tunetele ei de autoritate şi de
putere organizată? Care va înfrunta urletul artileriei
ei vezuviene, va sfida proiectilele ei de gloanţe şi obuze,
îşi va face drum prin flotele ei de armamente navale,
şi, smulgând diademele de pe capetele încoronate,
va răsturna împărăţiile în inima mării? Care va
aprinde cerurile şi va topi pământul de marea căldură,
prefăcând astfel vechea ordine de lucruri într-o vastă
ruină universală, aşa cum a fost prezis de profeţi?
<P ALIGN="JUSTIFY">Că o astfel de armată se formează şi se pregăteşte
pentru conflictul disperat, noi suntem în mod convingător
asiguraţi atât de semnele timpurilor cât şi de „cuvântul sigur
al prorociei”. Şi recunoaşterea acestui fapt (fără vreo
referire sau vreo cunoaştere a cuvântului prorociei) este ceea
ce umple acum inima creştinătăţii de presimţiri
întunecate, şii împinge pe oamenii de stat de pretutindeni să ia
măsuri extraordinare pentru protecţie şi apărare.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar tocmai în măsurile de autoapărare întocmite
de „puterile care sunt” există poate o capcană de care
ele nu-şi dau seama. Armatele de care depind pentru a
se apăra, să se ţină minte, sunt armate formate din
oameni obişnuiţi: aceste milioane de războinici disciplinaţi
au soţii, fii şi fiice, fraţi şi surori, verişori şi prieteni
în rândurile oamenilor obişnuiţi, de ale căror interese
sunt legate interesele lor proprii prin legături
naturale puternice; iar slujirea tronurilor şi împărăţiilor este
<B>((546))</B>
asigurată numai prin ordine imperative şi este
făcută suportabilă prin remunerare, pe care ajung repede
s-o considere ca o compensaţie nesatisfăcătoare
pentru greutăţile şi privaţiunile pe care trebuie să le sufere ei
şi familiile lor, să nu mai menţionăm pericolele pentru
viaţă şi corp şi sănătate şi fericire. An de an aceste oşti
înarmate sunt tot mai puţin orbite de „gloria” războiului, tot
mai conştiente de suferinţele şi privaţiunile lui şi tot mai
puţin devotate puterilor suverane care le comandă serviciile,
în timp ce armatele de truditori ale oamenilor de rând
de acasă devin tot mai iritate şi mai nesatisfăcute de
soarta lor, şi tot mai temătoare de viitor.
<P ALIGN="JUSTIFY">Toate aceste lucruri sunt indicii cel puţin ale
unei posibilităţi că în criza care se apropie, oştile bine
înarmate şi disciplinate ale creştinătăţii îşi pot întoarce
puterea împotriva autorităţilor care le-au adus în existenţă, în
loc să le susţină şi să le păstreze. Că o astfel de posibilitate
n-a fost cu totul trecută cu vederea de către conducători,
este dovedit prin faptul că în Rusia, când foametea a bântuit şi
a condus pe oamenii de rând la revolte, faptele în privinţa
ei au fost cu sârg ascunse de prietenii şi fraţii lor din
armata rusă, iar soldaţii detaşaţi pentru înăbuşirea revoltelor
au fost din districte îndepărtate.
<P ALIGN="JUSTIFY">Exact ce anume condiţii şi împrejurări vor fi folosite
de Domnul drept „vocea” poruncii Sale ca să pună în
mişcare această armată puternică, nu putem presupune clar
acum, dar noi trăim într-o zi când istoria se scrie rapid; şi
pe principii generale n-ar fi neraţional să aşteptăm
mişcări în această direcţie în orice moment. Dar în studiile
noastre anterioare (Vol. II şi III) am văzut că Dumnezeu are
un timp stabilit pentru fiecare aspect al planului Său şi
că noi suntem chiar acum în această „Zi de Răzbunare”,
care este o perioadă de patruzeci de ani; că ea a început
în octombrie 1874 şi se va sfârşi foarte curând. Anii
<B>((547))</B>
ameninţători deja trecuţi din această „zi” au pus
desigur o temelie largă şi adâncă în biserică, în stat, în finanţe
şi în condiţiile şi sentimentele sociale pentru
marile evenimente prezise în Scripturi. Acestea sunt deja ca
o umbră deasupra lumii şi este tot atât de sigur că vin,
după cum este de sigur că au fost prezise. Foarte puţini ani
ar părea să fie timp din belşug pentru împlinirea
lor completă. Deja „oamenii îşi dau sufletul de groază,
în aşteptarea [în continuare a] celor ce vin pe pământ”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Profeţiile aduse în atenţia noastră şi vestite public de
la începutul acestei „Zile de Răzbunare” ajung rapid
la împlinire; şi, după cum s-a arătat în capitolele
precedente, toţi oamenii pot vedea ceva din contururile întunecate
ale necazului care se apropie tot mai mult, până când acum
se pare că societatea este ca iasca, gata numai de chibrit &#151;
ca un depozit de praf de puşcă, gata de explozie în orice
moment &#151; ca o armată organizată, gata de asalt la un ordin.
Dar bine a scris Shakespeare:

<P ALIGN="CENTER">
„Este o divinitate care ne formează soarta,<BR>
Croind-o în mare cum voim noi”.

<P ALIGN="JUSTIFY">Omenirea în general este în necunoştinţă de
interesul Domnului în această bătălie: şi aproape toţi
concurenţii îşi încing armele pentru interese personale şi egoiste,
la care ei îşi dau seama în mod corect că Domnul n-ar
putea participa; şi ca atare, în timp ce toţi de toate părţile
sunt gata să invoce binecuvântarea Domnului, puţini
contează pe ea &#151; toţi par să se bazeze pe ei înşişi &#151; pe
organizarea, pe numărul lor etc. Nimeni nu va fi mai surprins
decât „puterile cerurilor”, cei mari din controlul
eclesiastic actual, care, umblând să stabilească un plan al lor
pentru Domnul, I-au neglijat planul revelat în Cuvântul
Său. Pentru aceştia lucrarea Domnului din următorii
câţiva ani va fi într-adevăr o „lucrare
<I>neobişnuită</I>”. Să auzim Cuvântul Domnului asupra acestui subiect:
<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((548))</B>
<P ALIGN="JUSTIFY">„Căci Domnul Se va scula ca la Muntele Peraţim şi Se
va mânia ca în Valea Gabaonului, ca să-Şi facă
lucrarea, lucrarea Lui <I>neobişnuită</I>, ca să-Şi împlinească lucrul,
<I>lucrul Lui</I> <I>nemaiauzit. ... </I>Căci am aflat de la Stăpânul,
Domnul oştirilor, că nimicirea [o expirare, o
mistuire] întregii ţări este hotărâtă.” Isa. 28:21, 22.
<P ALIGN="JUSTIFY">Sistemul social, „pământul”, „elementele”,
„cursul naturii”, nu pot fi aprinse până când Domnul permite
să se pună chibritul: marea bătălie decisivă nu poate
începe până când marele „Mihail”, „Căpetenia mântuirii
noastre”, Se ridică şi dă ordin (Dan. 12:1), chiar dacă vor fi
înainte încăierări frecvente pe toate liniile. Iar marea
Căpetenie Îşi informează legiunea Sa regală, Biserica, o
informează că dezastrul, chiar dacă este iminent, nu poate avea
loc până când, „garda regală”, „turma mică”, „aleşii”, au
fost toţi „pecetluiţi” şi „adunaţi”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Între timp să ne amintim descrierea inspirată a
acestui timp de necaz, făcută de apostol &#151; că va fi ca durerile
peste femeia însărcinată, în spasme sau convulsii de necaz,
între ele cu intervale care le prescurtează. Chiar aşa a fost
până acum; şi fiecare spasm viitor va fi mai sever, până la
ultimul chin în care ordinea nouă se va naşte în agonia de moarte
a instituţiilor actuale.
<P ALIGN="JUSTIFY">În măsura în care Domnul a lăsat în general lumea
să-şi urmeze cursul său propriu în cei şase mii de ani trecuţi
&#151; cu excepţia cazului lui Israel &#151; intervenţia Sa li se va
părea acum cu atât mai ciudată şi mai „neobişnuită” celor care
nu înţeleg schimbările dispensaţionale cuvenite la
introducerea mileniului al şaptelea. Dar în această „bătălie” El va face
ca mânia oamenilor (şi ambiţia şi egoismul lor) să-L laude
şi săL servească, iar restul va restrânge. Cu multă
îndelungă răbdare El a permis lunga domnie a păcatului, a
egoismului şi a morţii, pentru că aceasta a putut fi folosită
pentru încercarea Bisericii Sale alese şi pentru a învăţa pe toţi
<B>((549))</B>
oamenii că „păcatul este peste măsură de păcătos”.
Dar văzând că lumea în general dispreţuieşte legea Lui de
iubire şi de adevăr şi de dreptate, El intenţionează o
disciplinare generală înainte de a administra lecţia următoare, care
va fi o ilustraţie practică a beneficiilor dreptăţii, sub
Împărăţia Milenară a iubitului Său Fiu.
<P ALIGN="JUSTIFY">În timp ce Domnul interzice poporului Său să lupte
cu arme carnale şi în timp ce declară că El este un
Dumnezeu al păcii, un Dumnezeu al ordinii şi al iubirii, El declară şi
că este un Dumnezeu al dreptăţii şi arată că păcatul nu
va triumfa veşnic în lume, ci va fi pedepsit. „Răzbunarea este
a Mea, Eu voi răsplăti, zice Domnul” (Rom. 12:19; Deut.
32:35). Şi când ridică judecata împotriva popoarelor,
răzbunându-Se pe toţi cei răi, El Se declară „războinic”, „viteaz în luptă”
şi având o „mare armată” sub porunca Sa. Şi cine poate
da asigurarea că mulţimile care compun acum oştile
aranjate ale creştinătăţii nu vor constitui atunci marea armată
care-şi va arunca puternica forţă împotriva întăriturilor
ordinii sociale actuale? Exod. 15:3; Ps. 24:8; 45:3; Apoc. 19:11; Isa.
11:4; Ioel 2:11.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Domnul înaintează ca un viteaz, Îşi stârneşte gelozia
ca un om de război; înalţă glasul, strigă, Îşi arată
puterea împotriva vrăjmaşilor Săi.” Strigătul şi urletul marii
Sale armate, şi succesul ei în realizarea scopurilor
Lui revoluţionare, El Şi le atribuie Sieşi; pentru că ele
realizează, chiar dacă fără să ştie, lucrarea Sa de nimicire. El zice:
„Am stat mult timp liniştit, am tăcut şi M-am abţinut. Dar
acum voi striga ca o femeie în durerile naşterii, voi gâfâi şi
voi răsufla”. Isa. 42:13, 14.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar în Scripturi există aluzii că mai pot fi şi alţii în
afara oştilor revoltate ale creştinătăţii care vor face parte
din marea armată a Domnului. Şi Domnul, prin
profetul Ezechiel, referindu-Se la acest timp şi la calamităţile
viitoare ale creştinătăţii, spune:
<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((550))</B>
<P ALIGN="JUSTIFY">„O voi da de jaf în mâinile
<I>străinilor</I> şi ca pradă <I>nelegiuiţilor
pământului</I>; şi ei o vor profana. ...
Pregătiţi lanţurile [legaţii, uniţi-i împreună; să facă o
cauză comună]! Căci ţara este plină de omoruri şi
cetatea [Babilonul, creştinătatea] este plină de violenţă. Voi
aduce <I>popoarele cele mai rele</I>, ca să pună mâna pe casele lor;
voi pune capăt mândriei celor puternici şi sfintele lor
locaşuri [locurile lor sacre, instituţiile lor religioase
etc.] vor fi profanate”. Ezec. 7:13-24.
<P ALIGN="JUSTIFY">Acestea pot fi înţelese că ridicarea maselor
creştinătăţii în anarhie, în timpul predominării lipsei de lege, va fi
extrem de brutală şi de sălbatică, aşa încât va depăşi toate
barbariile invaziilor păgâne &#151; cum a fost cazul în Revoluţia
Franceză. Sau poate însemna o ridicare a popoarelor din China,
India şi Africa împotriva creştinătăţii &#151; o sugestie făcută deja
de presa publică în privinţa reînsufleţirii Turciei şi a
ridicării milioanelor de mahomedani. Opinia noastră este însă
că „popoarele cele mai rele” sunt cei din creştinătate care
sunt „fără Dumnezeu” şi fără sentimente sau speranţe
creştine; care până acum au fost restrânşi şi ţinuţi în frâu
de ignoranţă, superstiţie şi frică, dar care în zorile secolului
al douăzecilea pierd rapid influenţele restrictive.
<P ALIGN="JUSTIFY">Domnul, prin providenţa Sa conducătoare, va
prelua comanda generală a acestei armate mari de
nemulţumiţi &#151; patrioţi, reformatori, socialişti, moralişti,
anarhişti, ignoranţi şi disperaţi &#151; şi va folosi speranţele,
frica, nebuniile şi egoismul lor conform înţelepciunii Sale
divine, ca să realizeze marile Sale scopuri în
răsturnarea instituţiilor actuale şi în pregătirea omului
pentru Împărăţia Dreptăţii. Numai pentru acest motiv
este numită „Marea armată <I>a Domnului”.</I> Nici unul dintre
sfinţii Săi &#151; nici unul dintre cei care sunt conduşi
de Spiritul lui Dumnezeu ca fii ai lui Dumnezeu nu
trebuie să aibă ceva de-a face cu acea parte a „bătăliei”.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((551))</B>

<P ALIGN="CENTER">Condiţiile acestei bătălii sunt fără precedent

<P ALIGN="JUSTIFY">Potrivit prezicerilor profeţilor, condiţiile acestei
bătălii vor fi fără precedent în istorie. După cum a fost
deja sugerat, această luptă finală este grăitor înfăţişată
în simboluri în Psalmul 46. (Compară şi Ps. 97:2-6; Isa.
24:19-21; 2 Pet. 3:10.) Dealurile (guvernele mai puţin înalte,
mai puţin autocrate) se topesc deja ca ceara; ele îşi
menţin încă forma, dar pe măsură ce pământul (societatea)
se încălzeşte, ele cedează la cerinţele lui, coborând
puţin câte puţin la nivelul cerinţei populare. Marea
Britanie este o bună ilustraţie a acestei clase. Munţii
înalţi (reprezentând guvernele autocrate) vor
fi „zguduiţi” de revoluţii şi în cele din urmă vor fi duşi „în inima
mărilor” &#151; pierduţi complet în anarhie.
Deja „valurile mării urlă” împotriva întăriturilor sistemului social
actual: curând pământul (structura socială actuală) se va clătina
şi se va împletici ca un om beat, străduinduse în
zadar să se îndrepte, să-şi menţină temelia şi să se
restabilească: curând va fi cu totul „răsturnat”, ca să dea
locul „pământului nou” (noii ordini sociale) în care
va predomina dreptatea, justiţia.
<P ALIGN="JUSTIFY">Va fi imposibil să se restabilească ordinea actuală:
(1) fiindcă evident ea a durat mai mult decât a fost utilă şi
este inechitabilă sub condiţiile de acum; (2) datorită
răspândirii generale a cunoştinţei laice; (3) fiindcă descoperirea
că preoţimea de mult a orbit şi a încătuşat masele cu eroare
şi cu frică va duce la o lipsă generală a respectului pentru
toate pretenţiile şi învăţăturile religioase, ca ale unor
escroci descoperiţi; 4) fiindcă oamenii religioşi în
general, nediscernând că a venit timpul lui Dumnezeu pentru
o schimbare de dispensaţie, vor ignora raţiunea, logica,
justiţia şi Scriptura în apărarea ordinii actuale de lucruri.
<P ALIGN="JUSTIFY">Puţină importanţă va avea atunci faptul că
cerurile eclesiastice (puterile religioase, papală şi protestantă) se vor
<B>((552))</B>
fi apropiat ca un sul (Isa. 34:4; Apoc. 6:14).
Puterea religioasă combinată a creştinătăţii va fi complet
inutilă împotriva valului crescând al anarhiei când va fi
atinsă criza îngrozitoare. În faţa marii armate „toată
oştirea cerurilor [biserica nominală] piere, cerurile sunt
făcute sul ca o carte [cele două corpuri mari care
constituie cerurile eclesiastice, <I>adică</I> papalitatea şi
protestantismul, deoarece cele două capete distincte ale sulului se
apropie rapid unul de altul, unindu-se, după cum am
văzut] şi toată oştirea lor cade [cade, nu toată deodată, ci
treptat, dar rapid], cum cade frunza de viţă, cum cade frunza
de smochin” (Isa. 34:4); şi în final aceste „ceruri aprinse
vor fi distruse şi elementele [din care sunt
compuse] arzând cu căldură se vor topi”. 2 Pet. 3:12.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Căci vor fi ca nişte mănunchiuri de spini
încâlciţi [protestantismul şi papalitatea nu se vor putea
asimila niciodată, fiecare va fi un spin în coasta
celuilalt] şi tocmai când vor fi beţi de vinul lor
[îmbătaţi de spiritul lumii], vor fi mistuiţi de foc [vor fi
copleşiţi în marea strâmtorare, şi, ca sisteme religioase, vor fi complet
nimiciţi], ca o mirişte uscată”; pentru că Domnul „le va pune
capăt: nenorocirea nu va veni de două ori”.
Binecuvântată promisiune! „«Căci iată, vine ziua care va arde ca
un cuptor! Toţi cei mândri şi toţi cei răi vor fi ca
miriştea; ziua care vine îi va arde», zice Domnul oştirilor, «şi nu
le va lăsa nici rădăcină, nici ramură» [pentru
dezvoltare ulterioară].” Naum 1:9, 10; Mal. 4:1.

<P ALIGN="CENTER">„Timpul de necaz pentru Iacov”

<P ALIGN="JUSTIFY">În timp ce strâmtorarea şi necazul din această zi
a Domnului vor fi întâi şi în mod special peste
creştinătate, şi în cele din urmă peste toate popoarele, explozia
finală, suntem informaţi de profetul Ezechiel (38:8-12), va fi
peste poporul Israel readunat în Palestina. Profetul pare să
<B>((553))</B>
indice o readunare a lui Israel în Palestina în
această perioadă de seceriş, mult mai mare decât a avut
loc până acum. El îi prezintă ca fiind adunaţi acolo
dintre popoare în număr mare şi având bogăţie
considerabilă, locuind locurile înainte pustii şi toţi trăind în
siguranţă în timp ce restul lumii va fi în cea mai violentă
agitaţie. Ezec. 38:11, 12.
<P ALIGN="JUSTIFY">Toţi oamenii sunt martorii faptului că o astfel
de adunare a Israelului în Palestina a început, dar este
foarte evident că exodul lor din alte ţări va trebui să
primească un impuls mare şi neaşteptat pentru a împlini
această profeţie în cadrul timpului stabilit. Exact ce anume va
fi acest impuls, rămâne încă de văzut; dar că în mod
sigur va veni este indicat mai departe prin cuvintele
profetului Ieremia &#151; 16:14-17, 21.
<P ALIGN="JUSTIFY">„«Iată, vin zile», zice Domnul, «când nu se va mai
zice: Viu este Domnul, care a scos din ţara Egiptului pe fiii
lui Israel! Ci se va zice: Viu este Domnul, care a scos pe
fiii lui Israel din ţara de la miazănoapte
[Rusia?] şi din toate ţările undei izgonise!» Căci îi voi aduce înapoi în
ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor. «Iată, trimit
o mulţime de pescari», zice Domnul, «şi-i vor pescui; şi
după aceea, voi trimite o mulţime de vânători şi-i vor vâna
pe toţi munţii şi pe toate dealurile şi în crăpăturile
stâncilor. Căci ochii Mei sunt cu luare aminte la toate căile lor;
ele nu sunt ascunse înaintea feţei Mele şi nelegiuirea lor
nu este ascunsă de privirile Mele. ... De aceea, iată, le
arăt de data aceasta şi-i fac să cunoască mâna Mea şi
tăria Mea; şi vor cunoaşte că Numele Meu este
Domnul.”
<P ALIGN="JUSTIFY">Că Domnul este cu prisosinţă capabil să realizeze
acest lucru, noi n-avem nici o îndoială. În fiecare ţară
întrebarea, „ce să facem cu evreul?” este o întrebare complicată, care,
în vreun fel de criză din viitorul apropiat, produsă brusc
prin providenţa conducătoare a Domnului, va conduce fără
<B>((554))</B>
îndoială, aşa cum este indicat de profet, la ceva
acţiune conjugată din partea naţiunilor pentru ai trimite
prompt în ţara făgăduinţei. Şi, aşa cum au plecat în grabă
din Egipt, cu vitele şi cu bunurile lor şi ajutaţi de
egipteni care au zis, „Sculaţi-vă, ieşiţi din mijlocul poporului
meu ... . Luaţi-vă şi oile şi boii, cum aţi zis, duceţi-vă”, şi
cum Domnul a dat poporului favoare în ochii egiptenilor,
aşa încât ei le-au dat tot ce au cerut, lucruri de argint, de
aur şi haine (Exod. 12: 31-36), tot aşa, în exodul
următor, prezis de profeţi, ei nu vor fi trimişi fără nimic, ci se
pare că asupra neamurilor se va face ceva presiune care
va avea un rezultat favorabil pentru Israel, împlinind
astfel profeţia de mai sus a lui Ezechiel.
<P ALIGN="JUSTIFY">Acest neam întreprinzător, odată stabilit în
ţara făgăduinţei şi astfel separat, pentru un timp cel puţin,
de strâmtorarea popoarelor atât de larg răspândită în
toate celelalte părţi, se va adapta repede la noua situaţie şi
locurile până atunci pustii vor fi iarăşi locuite.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar încă un val de suferinţă trebuie să treacă
peste acest popor pedepsit; căci, potrivit profetului,
conflictul final al bătăliei zilei celei mari va fi în Palestina.
Relativa linişte şi prosperitate a Israelului readunat aproape
de sfârşitul acestei zile de necaz, precum şi starea lor
aparent fără apărare, curând vor stimula geloziile şi vor
provoca la pradă alte popoare. Şi când legea şi ordinea
vor dispărea, Israelul va fi în cele din urmă asediat de
oştile jefuitorilor nemiloşi, numiţi de către profet oştile lui
Gog şi Magog (Ezec. 38), şi mare va fi necazul Israelului
lipsit de apărare. „Vai!”, zice profetul Ieremia, „căci ziua
aceea este mare; nici una n-a fost ca ea! Este timpul de
necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi salvat din el.” Ier. 30:7.
<P ALIGN="JUSTIFY">Oştile lui Gog şi Magog sunt reprezentate zicând ca
un singur om: „Mă voi sui împotriva ţării acesteia cu sate
fără ziduri, voi năvăli peste oamenii aceştia liniştiţi, care stau
<B>((555))</B>
fără grijă în locuinţele lor, toţi în locuinţe fără ziduri,
şi neavând nici zăvoare, nici porţi! Mă voi duce să iau pradă
şi să fac jaf, să pun mâna pe aceste dărâmături locuite
din nou, pe poporul acesta strâns din mijlocul popoarelor,
care are turme şi bunuri şi locuieşte în mijlocul
pământului” (Ezec. 38:11-13). Profetul, prezicând aceste evenimente
ca şi când s-ar adresa acestor oşti, zice: „Şi vei veni
din adâncurile miazănoaptei [Europa şi Asia sunt la
nordul Palestinei], tu şi multe popoare cu tine, toţi călare pe cai,
o mulţime mare şi o armată puternică. Vei înainta
împotriva poporului Meu Israel, ca un nor care acoperă ţara.
<I>În zilele din urmă</I> [evident scena de încheiere a timpului de
necaz] <I>te voi aduce</I> împotriva ţării Mele, ca să Mă
cunoască popoarele, când voi fi sfinţit în tine [pus deoparte,
distins ca învingătorul tău] sub ochii lor, Gog!” Ezec. 38:15, 16.
<P ALIGN="JUSTIFY">În mijlocul necazului Dumnezeu Se va descoperi
ca apărătorul lui Israel, ca în timpurile vechi, când
favoarea Lui era cu ei ca naţiune. Situaţia lor extremă va fi
ocazia Lui, şi atunci le va fi îndepărtată orbirea. Citim: „Voi
strânge toate popoarele [reprezentate prin oştile lui Gog şi
Magog] să lupte împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi luată,
casele vor fi jefuite şi femeile batjocorite; jumătate din cetate
va merge în captivitate, dar rămăşiţa poporului nu va fi
luată din cetate. Şi Domnul Se va arăta şi va lupta împotriva
acestor popoare, cum S-a luptat în ziua bătăliei” (Zah. 14:2, 3).
Isaia (28:21), referindu-se la acelaşi lucru, dă ca
exemplu eliberarea lui Israel de filisteni de către Domnul la
Peraţim şi de amoriţi la Gabaon, zicând: „Căci
Domnul Se va scula <I>ca</I> la Muntele Peraţim şi Se va mânia
<I>ca</I> în Valea Gabaonului”. Vezi 2 Sam. 5:19-25; 1 Cron. 14:10-17; Ios.
10:10-15 &#151; cum Dumnezeu na depins de abilitatea sau de
calităţile militare umane, ci Şi-a luptat bătălia în felul Său. La fel
şi în această luptă mare, Dumnezeu va aduce eliberare
la timpul şi în felul Său.
<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((556))</B>
<P ALIGN="JUSTIFY">În profeţia lui Ezechiel (38:1-13) Domnul numeşte
pe actorii principali ai luptei din Palestina, dar nu putem
fi prea siguri de identificările pe care le facem noi.
Magog, Meşec, Tubal, Gomer, Togarma, Iavan, Tarşiş au fost
nume ale copiilor lui <I>Iafet</I>, fiul lui Noe &#151; care se presupune că
au fost coloniştii iniţiali ai Europei. Şeba şi Dedan au
fost descendenţii lui <I>Ham</I>, fiul lui Noe &#151; care se presupune
că au fost coloniştii iniţiali ai Africii de Nord. Avraam şi
urmaşii lui (Israel) au fost descendenţii lui <I>Sem</I>, fiul lui Noe,
şi se presupune că s-au aşezat în Armenia &#151; Asia de
Vest<I>. </I>(Vezi Gen. 10:2-7.) Aceasta pare să indice într-un mod general
că atacul va veni din Europa &#151; „adâncurile miazănoaptei”
&#151; de la popoare amestecate, aliate.
<P ALIGN="JUSTIFY">Distrugerea copleşitoare a acestor vrăjmaşi ai
Israelului (aducând sfârşitul timpului de strâmtorare şi
timpul stabilirii Împărăţiei lui Dumnezeu) este grăitor descrisă
de către profetul Ezechiel (38:18 la 39:20). Poate fi
comparată numai cu teribila distrugere a lui faraon şi a oştilor
sale, când au încercat să ia înapoi în stăpânire pe Israel, pe
care Dumnezeu îl elibera. În acest aspect şi eliberarea lui
Israel va fi „ca în ziua când ai ieşit din ţara Egiptului” &#151;
„lucruri minunate”. Mica 7:15.
<P ALIGN="JUSTIFY">După ce descrie că venirea acestei armate din
părţile de miazănoapte împotriva Israelului (readunat
în Palestina „în ziua aceea”, care „are bunuri”, „care
stau fără grijă”) va fi neaşteptată şi „ca un nor care
acoperă ţara” (Ezec. 38:1-17), mesajul este: „Aşa vorbeşte
Stăpânul Domnul: «Nu eşti tu acela despre care am vorbit
odinioară, prin slujitorii Mei, prorocii lui Israel, care au prorocit
în acele zile, cu mulţi ani în urmă, că te voi aduce
împotriva lor?»” Apoi Domnul declară nimicirea intenţionată a
oştirii rele; şi descrierea pare să indice că aceasta va
fi îndeplinită printr-o izbucnire de gelozie, revoluţie
şi anarhie printre diferitele elemente care compun marea
<B>((557))</B>
armată amestecată: o revoluţie şi un conflict care
vor cuprinde tot ce va mai rămâne din guvernele de acasă
ale diferitelor popoare, şi vor completa insurecţia şi
anarhia universală &#151; marele cutremur din Apocalipsa 16:18-21.
<P ALIGN="JUSTIFY">Mărturia tuturor profeţilor este că puterea
lui Dumnezeu va fi atât de minunat manifestată în
eliberarea lui Israel, prin faptul că va lupta pentru israeliţi (şi
în acelaşi timp pentru toţi), cu arme pe care nici o
putere umană nu le va putea controla &#151; inclusiv molime
şi diferite calamităţi &#151; vărsate peste cei răi (vrăjmaşii
lui Israel şi împotrivitorii lui Dumnezeu) până când
toată lumea va şti degrabă că Domnul a acceptat pe Israel
iarăşi în favoarea Sa şi a devenit Împăratul lor, ca în
timpurile vechi; şi curând atât ei cât şi Israelul vor învăţa
să aprecieze Împărăţia lui Dumnezeu, care va deveni
repede dorinţa tuturor neamurilor.
<P ALIGN="JUSTIFY">Profetul Ezechiel (39:21-29), ca purtător de cuvânt
al Domnului, spune despre rezultatul glorios al
acestei victorii şi despre rezultatele pentru Israel şi pentru
toată lumea, zicând:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Îmi voi arăta slava între popoare; şi toate popoarele
vor vedea judecăţile pe care le voi face şi pedepsele cu care îi
va lovi mâna Mea. Cei din casa lui Israel vor şti că Eu
sunt Domnul, Dumnezeul lor, din ziua aceea şi de atunci
înainte. Şi popoarele vor cunoaşte că din cauza nelegiuirilor ei a
fost dusă casa lui Israel în captivitate, din cauza
necredincioşiei faţă de Mine [respingându-L pe Cristos &#151; Rom.
9:29-33]; de aceea le-am ascuns faţa Mea şi i-am dat în
mâinile vrăjmaşilor lor [de-a lungul secolelor dispensaţiei
creştine], ca să cadă toţi ucişi de sabie. Le-am făcut după
necurăţiile lor şi după fărădelegile lor şi le-am ascuns faţa Mea.
<P ALIGN="JUSTIFY">De aceea [acum că această pedeapsă este
completă], aşa vorbeşte Stăpânul Domnul: «Acum voi aduce înapoi
pe captivii lui Iacov, Mă voi îndura de toată casa lui Israel
<B>((558))</B>
[vie şi moartă, „timpurile restabilirii” fiind venite
&#151; Fapt. 3:19-21] şi voi fi gelos pentru Numele Meu cel
sfânt. Atunci [astfel] îşi vor purta dispreţul şi toate
necre�