<HTML>

<BODY>

<FONT FACE="ARIAL">

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((563))</B>

<P ALIGN="CENTER">STUDIUL XII
<P ALIGN="CENTER"><B>MAREA PROFEŢIE A DOMNULUI NOSTRU
<P ALIGN="CENTER">MATEI 24; MARCU 13; LUCA 21:5-36; 17:20-37</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Importanţa acestei profeţii &#151;
Condiţiile şi cele trei întrebări care au determinat-o &#151;
Atenţie la Cristoşii mincinoşi &#151; O scurtă
privire istorică la cele optsprezece secole &#151; Necazul de la
sfârşitul Veacului Iudeu şi cel de la sfârşitul Veacului
Evanghelic, combinate în cuvintele tuturor
evangheliştilor &#151; Urâciunea pustiirii &#151;
Fugiţi la munte &#151; Cele însărcinate etc. &#151; Înainte
de iarnă şi de sabat &#151; Iată-L aici! Iată-L acolo! Să nu-i
credeţi &#151; Necazul din zilele acelea &#151; Întunecarea soarelui
şi a lunii ca semne &#151; Căderea stelelor &#151; Împliniri simbolice
de asemene &#151; Semnul Fiului Omului &#151; Ce vor vedea
seminţiile pământului &#151; Smochinul &#151;
„Generaţia aceasta” &#151; Vegheaţi! &#151; „Cum a fost
în zilele lui Noe, ei n-au ştiut nimic” &#151;
„Aduceţi-vă aminte de femeia lui Lot” &#151; Unul luat
şi altul lăsat &#151; Cei aleşi vor fi adunaţi la
Adevăr &#151; Casa lui Satan va fi stricată &#151;
Pregătiri pentru hrănirea casei credinţei

<P ALIGN="JUSTIFY">DOMNUL nostru a rostit una din cele mai
remarcabile profeţii din Sfintele Scripturi cu privire la
„Timpul Sfârşitului” &#151; epoca de încheiere a acestui Veac
Evanghelic. Aceasta a fost rostită aproape de încheierea slujirii
Sale pământeşti, când se străduia să-Şi pregătească
treptat ucenicii pentru noua dispensaţie, care urma să fie
deplin introdusă după tragedia de la Calvar. El dorea ca ei
să înţeleagă că nu trebuiau să aştepte imediat onorurile
şi gloriile Împărăţiei, de care, potrivit făgăduinţei Sale,
vor avea parte credincioşii Săi. Înaintea acestor glorii
şi binecuvântări vor veni încercări şi suferinţe. El, Învăţătorul
<B>((564))</B>
lor, Împăratul, trebuia să fie respins de Israel şi să
fie răstignit, în armonie cu declaraţiile profetice; apoi
Israelul va fi predat vrăjmaşilor, iar cetatea lor sfântă şi templul
lor scump vor fi distruse complet: mai mult, ucenicii Săi
nu trebuiau să se aştepte să fie mai presus de Învăţătorul
lor, scutiţi de ocările şi suferinţele care au căzut peste El;
ci credincioşia faţă de El şi de învăţăturile Lui îi va face să
fie urâţi de toţi oamenii din pricina Lui; dar că în final,
deşi după multă strâmtorare, cei credincioşi până la moarte
vor fi răsplătiţi, când El va veni din nou să-i primească la
Sine şi la o parte din gloria Sa.
<P ALIGN="JUSTIFY">Domnul nostru a păstrat învăţătura în legătură cu
acestea până aproape de încheierea slujirii Sale. La început
ucenicii au fost înclinaţi să se împotrivească şi să insiste (cum
fac unii astăzi) că această cauză a Domnului trebuia
să cucerească lumea ca rezultat al propovăduirii lor; şi Petru
a mers până acolo încât să exprime dezacordul cu
Domnul nostru zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să
nu Ţi se întâmple aşa ceva! [moartea şi risipirea poporului
Tău şi triumful răului peste tot]” (Mat. 16:22; Marcu 8:31,
32). Dar Domnul nostru l-a mustrat aspru pe Petru; şi
toţi ucenicii se pare că au ajuns treptat la înţelegerea că
gloriile Împărăţiei erau îndepărtate şi că Învăţătorul trebuia
să plece, şi după ce-i va lăsa, va trimite Mângâietorul,
Spiritul sfânt, ca să-i conducă şi să-i păstreze până va veni din
nou în slava Împărăţiei Tatălui.
<P ALIGN="JUSTIFY">În această atitudine a minţii şi cu ultimele cuvinte
ale Domnului nostru în legătură cu Templul, care le
sunau încă în urechi, ucenicii au cerut de la
Învăţătorul informaţii clare asupra acestor puncte care nu erau
încă desluşite în mintea lor.

<P ALIGN="CENTER">Cele trei întrebări

<P ALIGN="JUSTIFY">„Şi cum stătea El jos pe Muntele Măslinilor, ucenicii
Lui au venit la El la o parte şi I-au zis: «Spune-ne: (1) când se
<B>((565))</B>
vor întâmpla aceste lucruri [dărâmarea Templului
etc.]? (2) Şi care va fi semnul prezenţei* Tale şi (3) al
sfârşitului veacului?»” Mat. 24:3.

<HR>
*Cuvântul grecesc <I>parousia</I>, folosit aici, înseamnă invariabil
<I>prezenţă</I>, şi nu venire. Vezi Versiunea Revizuită &#151; margine
(engleză &#151; n. e.); de asemenea <I>Emphatic Diaglott</I>.
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY">Fără îndoială că ocazia şi întrebările au fost
prin providenţă divină; căci desigur profeţia a fost destinată
mai mult pentru instruirea poporului lui Dumnezeu care
trăieşte în acest timp de „seceriş”, decât a acelora care au
pus întrebările. Când studiem această profeţie este foarte
necesar să avem în minte întrebările al căror răspuns este
inspirat. Profeţia este dată foarte asemănător de către trei
dintre evanghelişti: Matei, Marcu şi Luca; dar fiindcă a lui
Matei este cea mai completă şi mai sistematizată, urmăm
relatarea ei în general, prezentând orice modificări observate
în celelalte relatări.

<P ALIGN="CENTER">Atenţie la Cristoşii mincinoşi

<P ALIGN="JUSTIFY">„Vedeţi să nu vă înşele cineva! Fiindcă vor veni mulţi
în numele Meu, zicând: «Eu sunt Hristosul!» Şi vor înşela
pe mulţi.” Mat. 24:4, 5.
<P ALIGN="JUSTIFY">Gamaliel menţionează pe doi dintre aceşti
Cristoşi mincinoşi în vorbirea sa din Fapte 5:36, 37; şi istoria
ne spune despre alţii câţiva care au înşelat pe mulţi evrei.
Cel mai vestit dintre aceştia a fost Sabbathai Levi din
Smirna, care s-a prezentat în anul 1648 d. Cr. Acest Sabbathai
Levi sa numit el însuşi „Fiul întâi-născut al lui
Dumnezeu, Mesia, Mântuitorul lui Israel”, şi a promis o restabilire
a împărăţiei şi a prosperităţii. Sabbathai, spune istoricul,
„a triumfat acolo [în Smirna] în aşa măsură încât unii
dintre urmaşii lui profeţeau şi cădeau într-un extaz straniu:
patru sute de bărbaţi şi femei au profeţit despre împărăţia lui
în creştere. Oamenii s-au purtat o vreme ca acei stăpâniţi de
<B>((566))</B>
spirite; unii cădeau în transă, făceau spume la gură,
vorbeau de prosperitatea lor viitoare, de viziunile despre Leul lui
Iuda şi de triumfurile lui Sabbathai”. Fără îndoială că aceasta
a fost contrafacerea lui Satan a împlinirii profeţiei lui Ioel
(2:29) &#151; o contrafacere a Spiritului sfânt văzută şi în
reînsufleţirile religioase din timpurile mai recente. Au existat probabil
în total cam cincizeci sau mai mulţi Cristoşi mincinoşi, bărbaţi
şi femei, şi mulţi dintre ei fără îndoială demenţi &#151; stăpâniţi
de spirite rele. Dar despre nici unul dintre aceştia, nici
despre toţi împreună, nu se poate spune că au „înşelat pe mulţi”.
Dar împotriva acestui fel de Cristoşi mincinoşi care „<I>vor înşela pe
mulţi</I>” ne previne Domnul nostru aici, şi apoi, mai târziu
în profeţia Sa, în legătură cu aceştia vom examina mai în
amănunt anticriştii care au înşelat pe mulţi.

<P ALIGN="CENTER">Istoria a optsprezece secole prezisă pe scurt
<P ALIGN="CENTER">&#151; Matei 24:6-13; Marcu 13:7-13; Luca 21:9-19 &#151;

<P ALIGN="JUSTIFY">„Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie
[ameninţări, intrigi]: vedeţi să nu vă tulburaţi, căci toate aceste
lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci.
Un popor se va scula împotriva altui popor şi o
împărăţie împotriva altei împărăţii; şi pe alocuri vor fi
foamete, epidemii şi cutremure de pământ. Dar toate acestea nu
vor fi decât începutul durerilor.” Mat. 24:6-8.
<P ALIGN="JUSTIFY">Astfel Domnul nostru a rezumat pe scurt istoria laică
şi ia învăţat pe ucenici să nu aştepte foarte repede venirea
Sa a doua şi Împărăţia glorioasă. Şi ce potrivit este: în
mod sigur istoria lumii este tocmai aceasta &#151; un şir de
războaie, intrigi, foamete şi epidemii &#151; nu prea este altceva.
Domnul nostru separă istoria Bisericii adevărate şi o declară cu
o concizie similară astfel:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Atunci [în aceeaşi perioadă, în Veacul Evanghelic]
vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî şi veţi fi urâţi de toate
popoarele [neamurile] pentru numele Meu. Atunci [în aceeaşi
perioadă] mulţi se vor poticni, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî
unii pe alţii. Se vor scula mulţi proroci [învăţători] mincinoşi şi vor
<B>((567))</B>
înşela pe mulţi. Şi din cauza înmulţirii fărădelegii,
dragostea celor mai mulţi se va răci”. Mat. 24:913.
<P ALIGN="JUSTIFY">În lumina istoriei, ar fi oare posibil să se descrie în
mai puţine cuvinte calea Bisericii adevărate a lui
Dumnezeu? În mod sigur nu. Asemănarea este perfectă. „Toţi cei
care voiesc să trăiască în evlavie în Hristos Isus vor fi
persecutaţi” este declaraţia apostolului; şi oricine nu are parte de ea,
are toate motivele să se îndoiască de relaţia sa cu Dumnezeu
ca fiu (Evr. 12:8). Şi la fel este cu Biserica în ansamblu,
când na fost persecutată de clasa Ismael şi Esau, motivul a
fost că a existat atât de mult din spiritul lumii sau atât de
mult din „dragostea rece” faţă de Domnul şi faţă de adevărul
Său încât n-a fost vrednică de persecuţie. Dar judecate
lucrurile după acest standard şi după profeţia Domnului nostru,
au existat unii credincioşi până la moarte de-a lungul
întregului Veac Evanghelic &#151; o „turmă mică”.

<P ALIGN="CENTER">Evanghelia ca mărturie în toată lumea
<P ALIGN="CENTER">&#151; Matei 24:14; Marcu 13:10 &#151;

<P ALIGN="JUSTIFY">„Evanghelia aceasta a împărăţiei va fi predicată în
toată lumea ca o mărturie pentru toate popoarele. Şi atunci
va veni sfârşitul.”
<P ALIGN="JUSTIFY">Şi aici Domnul nostru le-a arătat clar ucenicilor că
sfârşitul veacului era mult mai departe decât au presupus ei; că
mesajul Împărăţiei Sale urma să fie o veste bună, nu numai
pentru Israel, ci pentru toate popoarele. Dar aceasta nu însemna
că alte popoare vor primi evanghelia pe care Israelul o
respinsese. Mai degrabă să ne aşteptăm exact la ceea ce găsim, că aşa
cum dumnezeul acestei lumi a orbit pe Israel, la fel va orbi şi
pe marea majoritate din celelalte popoare, şi le va împiedica
să vadă în Cristos puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea
lui Dumnezeu &#151; şi el le-a orbit (1 Cor. 1:24). Dacă numai
o rămăşiţă din Israel (în mod special instruit timp de secole
sub Lege) a fost găsită vrednică să fie din „preoţia
împărătească”, ce s-ar putea aştepta în mod raţional mai mult de la
popoarele păgâne, multă vreme „fără nădejde şi fără Dumnezeu”?

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((568))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Este bine să observăm cu atenţie cuvintele
Domnului nostru &#151; că evanghelia nu trebuia să fie
propovăduită popoarelor pentru a <I>converti
popoarele</I>, ci ca <I>mărturie pentru
popoare</I>, şi să cheme, să desăvârşească şi să adune din
toate popoarele pe „cei aleşi”. Mai târziu „aleşii”, ca
Împărăţie, vor binecuvânta popoarele, deschizând urechile lor
surde faţă de evanghelie şi ochii lor orbi faţă de Lumina
Adevărată.
<P ALIGN="JUSTIFY"><I>Mărturia</I> a fost dată deja: cuvântul Domnului,
evanghelia Împărăţiei a fost publicată pentru toate
popoarele pământului. Nu fiecare individ a auzit-o; dar nu aceea
este declaraţia profeţiei. Trebuia să fie, şi a fost, o
vestire naţională. Şi <I>sfârşitul a venit</I>! „Secerişul
<I>este sfârşitul veacului</I>” a explicat Domnul nostru (Mat. 13:39). Unii
sunt înclinaţi să pună sub semnul întrebării dacă
această prezicere a fost sau nu împlinită deja, fiindcă misionarii
care au mers în ţările păgâne în mod foarte general au ştiut
puţin, sau n-au ştiut nimic despre veştile bune specificate în
mod deosebit de Domnul nostru &#151; „veştile bune ale
<I>Împărăţiei</I>”. Dar noi răspundem: evangheliile tipărite ale lui
Matei, Marcu, Luca şi Ioan au mers la ei pline de veştile
Împărăţiei, întocmai cum le avem noi.
<P ALIGN="JUSTIFY">Astfel a rezumat Domnul nostru pe scurt cele
optsprezece secole de încercări şi persecuţii asupra Bisericii Sale şi
rodul muncii ei în mărturia reuşită pentru toate popoarele, şi
S-a grăbit să răspundă la întrebarea importantă în
privinţa modului în care cei în viaţă vor şti despre timpul şi
faptul <I>prezenţei</I> Sale <I>a doua</I>. El a ignorat întrebarea în
legătură cu timpul când pietrele din templu vor fi răsturnate, ca nu
cumva ei să asocieze acel eveniment cu a doua venire a Sa, şi
fiindcă El a dorit să asocieze astfel necazul peste Israelul trupesc,
prin răsturnarea statului lor naţional, cu necazul peste
Israelul spiritual nominal la sfârşitul acestui veac, ca tip şi antitip.
<P ALIGN="JUSTIFY">Cu intenţie evidentă din partea lui Dumnezeu,
deşi necunoscută de către evanghelişti, mărturia profeţiei
<B>((569))</B>
Domnului nostru la acest punct este dată pe fragmente
&#151; aici o parte, dincolo alta; aici o referire la necazul tipic
asupra Israelului tipic la încheierea secerişului tipic, dincolo
o referire la necazul asemănător, dar mai general şi mai
mare la sfârşitul acestui veac asupra Israelului antitipic
&#151; creştinătatea. Într-adevăr, profeţii au spus despre
Domnul nostru că vorbea în pilde şi cuvinte misterioase şi „nu
le vorbea deloc fără pildă”. Totuşi, în armonie cu intenţia
divină, cuvintele misterioase şi pildele devin acum luminoase
pentru toţi ai căror ochi sunt unşi cu adevărata alifie pentru ochi.

<P ALIGN="CENTER">Necazul de la sfârşitul veacului Iudeu

<P ALIGN="JUSTIFY">Relatarea lui Luca despre necazul asupra
Israelului trupesc care a culminat în anul 70 d. Cr. este cea mai
clară, aşa că o prezentăm aici:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să
ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape. Atunci cei din
Iudeea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă
afară din el şi cei de prin ogoare să nu intre în el. Căci acelea
vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este
scris. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele care vor
alăpta în acele zile! Pentru că va fi strâmtorare mare pe pământ
şi mânie împotriva <I>poporului acestuia</I>. Vor cădea sub
ascuţişul săbiei, vor fi duşi captivi printre toate popoarele
şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri până se
vor împlini timpurile neamurilor”. Luca 21:20-24.
<P ALIGN="JUSTIFY">Această parte a profeţiei Domnului nostru evident
se referă la evenimente venite asupra Israelului trupesc;
şi istoria ne spune că s-au împlinit exact în fiecare
amănunt în scenele tulburi cu care s-a sfârşit veacul şi statul
naţional iudeu. „Căci acelea vor fi zile de răzbunare, ca să
se împlinească tot ce este scris.”
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar cuvintele Domnului nostru citate de Matei şi de
Marcu se deosebesc de cele de mai sus şi evident se aplică la
<B>((570))</B>
strâmtorarea asupra Israelului spiritual la sfârşitul
Veacului Evanghelic. Fără îndoială Domnul nostru a rostit
ambele declaraţii, dar evangheliştii neştiind că vor fi două
secerişuri şi două timpuri de strâmtorare, le-au considerat
practic repetări şi nu le-au consemnat pe ambele &#151;
Domnul conducând astfel lucrurile cu scopul de a acoperi sau
a ascunde faptele în privinţa acestui seceriş până la
timpul potrivit să le descopere.

<P ALIGN="CENTER">Necazul de la sfârşitul Veacului Evanghelic

<P ALIGN="JUSTIFY">Relatările lui Matei şi Marcu sunt aproape identice
aici. Matei spune:
<P ALIGN="JUSTIFY">„De aceea, când veţi vedea «urâciunea pustiirii»,
despre care a vorbit prorocul Daniel, «aşezată în locul sfânt»
(cine citeşte să înţeleagă!) atunci, cei care vor fi în Iudeea să
fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei să nu se coboare
să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la câmp să nu se
întoarcă să-şi ia haina. Vai de cele însărcinate şi de cele care
vor alăpta în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu
fie iarna, nici în sabat, pentru că atunci va fi un necaz aşa
de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până
acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost
scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din cauza celor aleşi, zilele
acelea vor fi scurtate”. Mat. 24:15-22; Marcu 13:14-20.
<P ALIGN="JUSTIFY">Patru puncte din această relatare arată că deşi ea
poate să fi avut o aplicare tipică la necazul de la
sfârşitul Veacului Iudeu, aplicarea ei reală şi cea mai
importantă aparţine de necazul cu care se termină Veacul
Evanghelic. (1) Referirea la „urâciunea pustiirii” menţionată
în profeţia lui Daniel. (2) Declaraţia că necazul va fi
<I>cel mai sever</I> pe care l-a avut sau îl va avea lumea vreodată.
(3) Că, dacă acest măcel n-ar fi scurtat, <I>nimeni n-ar
scăpa</I>. (4) Contextul care urmează descrie desigur evenimentele
de la sfârşitul Veacului Evanghelic &#151; evenimente care nar
<B>((571))</B>
putea fi aplicate la sfârşitul secerişului Veacului Iudeu
şi care nu s-au împlinit atunci. Două din aceste
puncte merită o cercetare deosebită.
<P ALIGN="JUSTIFY">Profetul Daniel (9:27) a consemnat că după ce Mesia va
fi „stârpit” la jumătatea săptămânii a şaptezecea a
favorii legământului, El, prin stabilirea jertfelor antitipice
ale ispăşirii, va face să înceteze jertfele şi darurile legii: şi
că apoi, fiindcă <I>urâciunile vor predomina, va vărsa
nimicire peste cel pustiit </I>(naţiunea
respinsă),<I> cum hotărâse Dumnezeu mai înainte.</I>
<P ALIGN="JUSTIFY">Toate acestea şi-au avut împlinirea prin
nimicirea statului naţional al Israelului trupesc. De când
Domnul nostru a spus: „Iată, vi se lasă casa <I>pustie</I>”
&#151; „nu Mă veţi mai vedea până veţi zice: «Binecuvântat este Cel care
vine în Numele Domnului!»”, religia lor a devenit o urâciune,
o formă goală, un semn al respingerii de către ei a
<I>acelei jertfe</I> pentru păcate pe care o pregătise Dumnezeu;
şi rămânând sub blestemul pe care l-au provocat asupra
lor (orbire &#151; Mat. 27:25), calea lor spre nimicire a fost
rapidă, aşa cum decretase şi prezisese Dumnezeu.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar profeţia lui Daniel are multe de spus despre
o <I>Urâciune care Pustieşte</I> în Israelul spiritual nominal; care
a fost stabilită în putere în mod reprezentativ prin
papalitate, şi care a exercitat o mare şi dăunătoare influenţă de
pustiire spirituală în casa spirituală sau în Templul lui
Dumnezeu, Biserica lui Cristos. Acest sistem abominabil al erorii
trebuia să continue până la curăţirea clasei sfântului locaş; şi
în afară de aceasta trebuia să prospere mult şi să-i facă
pe mulţi din Israelul spiritual nominal să respingă
<I>jertfa de răscumpărare</I>, dată o dată pentru toţi; şi rezultatul
influenţei sale întinse va fi pustiirea creştinătăţii respinse. Vezi
Daniel 11:31; 12:11; Studii în Scripturi, Vol. III, cap. 4.
<P ALIGN="JUSTIFY">Marea urâciune a pustiirii, a cărei temelie este
doctrina Liturghiei (care pune realizările umane în locul marelui
<B>((572))</B>
sacrificiu de la Calvar, pentru curăţirea păcatului)
este acum suplimentată de teoriile ispăşirii prin sine, şi
aceste urâciuni care se întind pretutindeni sunt sprijinite
de astfel de influenţe şi sofisme care vor înşela pe mulţi
&#151; „dacă ar fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi”, şi vor
fi precursoarele nimicirii creştinătăţii.
<P ALIGN="JUSTIFY">Privind în urmă vedem în aceasta o altă paralelă
între sfârşitul secerişului iudaic şi sfârşitul secerişului
evanghelic. Respingerea de către Israelul trupesc a
adevăratului sacrificiu pentru păcate şi păstrarea sacrificiilor tipice
care nu mai erau plăcute lui Dumnezeu, ci o urâciune, a fost
un eveniment important în legătură cu căderea lor naţională
şi eclesiastică. La fel aici, respingerea doctrinei <I>răscumpărării</I>
şi acceptarea în locul ei, fie a liturghiilor, fie a faptelor
bune sau a penitenţelor, este o urâciune în ochii lui Dumnezeu
şi este un eveniment important în legătură cu
căderea creştinătăţii, civile şi eclesiastice.
<P ALIGN="JUSTIFY">După cum s-a arătat deja, urâciunea pustiirii care
a pângărit locul sfânt sau adevăratul Templu al
lui Dumnezeu, Biserica, a fost cea papală, a cărei
piatră unghiulară este doctrina blasfematoare a
Liturghiei. Urâciunea, pângărirea şi pustiirea sunt vechi; dar
atât de dens a fost întunericul erorii în secolele trecute,
încât puţini, sau nimeni n-a putut să vadă. Că Liturghia
n-a fost văzută că este urâciunea, nici chiar de
către reformatori, este evident: căci deşi Biserica Angliei
în Articolele ei neagă puterea preoţilor de a-L crea pe
Cristos din pâine şi vin, de a-L sacrifica din nou, totuşi noi
navem nici un indiciu că enormitatea acestei practici
păcătoase este văzută. Şi Luther, în timp ce a denunţat din
plin multele păcate şi falsităţi ale papalităţii, n-a
<I>văzut</I> că marea urâciune a pustiirii este Liturghia.
Dimpotrivă, Luther, la întoarcerea în biserica sa, după ce a stat
la palatul Wartburg, aflând că Liturghia, precum şi icoanele
<B>((573))</B>
şi lumânările fuseseră scoase din uz fiindcă erau
fără autoritate scripturală, a restabilit Liturghia.
<P ALIGN="JUSTIFY">Având în vedere această situaţie, există o
mare semnificaţie în cuvintele Domnului nostru &#151; „Când
veţi <I>vedea</I> «urâciunea pustiirii», despre care a vorbit
profetul Daniel, «aşezată în locul sfânt» (cine citeşte să
înţeleagă!) atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi”. Aici
trebuie să ne amintim paralela între cele două secerişuri, între
cele două timpuri de strâmtorare şi între cele două fugi; şi
trebuie să ne gândim că Iudeea reprezintă creştinătatea de astăzi.
<P ALIGN="JUSTIFY">Cuvântul grecesc tradus „munţi” poate fi redat la fel
de potrivit sau mai potrivit şi la singular &#151; munte: şi aşa
este redat în majoritatea cazurilor în Versiunea
Comună. Întradevăr, a fugi <I>din Iudeea</I> (literală), fie la un munte
sau la mai mulţi munţi, pare un lucru ciudat, fiindcă
Iudeea este de fapt „o regiune deluroasă”, iar despre Ierusalim
se spune că este aşezat pe vârful munţilor. Dar dacă
aplicăm cuvintele Domnului nostru la prezent şi la poporul Său
din creştinătate, care acum în lumina adevărului prezent
<I>vede</I> Urâciunea aşezată unde n-ar trebui să fie &#151; în locul
sfânt &#151; în locul adevăratului sacrificiu, chestiunea este
foarte simplă. Ei ar trebui să fugă imediat de influenţa
urâciunii şi de sistemul care se numeşte el însuşi pe
nedrept Împărăţia (muntele) lui Cristos, la adevăratul munte
sau Împărăţie, pentru care Cristos S-a întors acum
s-o stabilească în glorie şi putere.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar părăsirea creştinătăţii, respingând templele
ei, formele ei de evlavie, farmecele ei sociale, măgulirile
şi onorurile ei, şi înfruntarea curajoasă a
denunţărilor, anatemelor şi diferitelor ei puteri de boicot, şi fuga la
Domnul şi la adevărata Împărăţie, respinsă, ignorată şi negată
de către cei înţelepţi şi buni în felul lumii, este desigur o
mare fugă, o mare călătorie; şi puţini în afară de „sfinţi” se
vor gândi măcar să o înceapă. Pericolele căii sunt descrise de
<B>((574))</B>
Domnul nostru într-un mod care pare exagerat şi
contrar felului Său obişnuit dacă se aplică numai la suferinţele
fizice ale credincioşilor care au fugit din Iudeea la
sfârşitul secerişului iudaic: dar cuvintele Sale sunt în mod
vădit potrivite pentru fuga spirituală şi pentru încercările din
acest timp de seceriş. Într-un cuvânt, această poruncă să fugă
şi descrierea încercărilor fugii, pot fi înţelese în mod
potrivit numai în legătură cu porunca din Apocalipsa 18:4:
„Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la
păcatele ei şi să nu primiţi din pedepsele ei!”

<P ALIGN="CENTER">„Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu”

<P ALIGN="JUSTIFY">„Cine va fi pe acoperişul casei să nu se coboare să-şi
ia lucrurile din casă; şi cine va fi la câmp să nu se
întoarcă săşi ia haina.” Mat. 24:17, 18.
<P ALIGN="JUSTIFY">Aceste afirmaţii arată că este potrivit ca fiecare să
fugă „din Babilon” imediat ce <I>vede</I> urâciunea
pustiirii. Cuvântul Domnului este că orice temporizare sau
discuţie sau argumentare umană vor fi periculoase; nu
trebuie pierdut deloc timp în privinţa <I>ascultării
</I>imediat ce El ne face să vedem urâciunea Babilonului şi relaţia
acestuia cu toţi cei care s-au numit cu numele Lui. Vai! câţi,
nedând atenţie cuvântului Învăţătorului, au îngăduit să fie
legaţi de mâini şi de picioare, aşa încât acum fuga este
aproape imposibilă. Dar Învăţătorul spune: „Oile Mele
ascultă glasul Meu ... şi ele vin după Mine”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Există încă o lecţie în aceste versete: ele arată că
unii din poporul Domnului sunt într-un loc sau stare, iar
alţii în altele. Unii sunt în „câmp”, adică în lumea din
afara oricăror organizaţii umane: aceştia să nu creadă că
este potrivit să se alăture mai întâi bisericilor nominale,
ci folosindu-şi libertatea, să fugă de la poziţia lor din
lume, să devină una cu Domnul ca membri ai Împărăţiei
Sale &#151; muntele Său.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((575))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Unii din poporul Domnului se află în casele sau
sistemele bisericii Babilonului &#151; dar cum s-a dat aici de înţeles,
ei sunt sfinţi care se află pe acoperişul casei, care au o viaţă,
o experienţă şi o credinţă mai înalte decât membrii
bisericii doar nominale. Aceştia în fuga lor să nu coboare în
casă (sistemele bisericii nominale) să caute să ducă cu
ei „lucrurile”; ceea ce au de valoare în ochii oamenilor, cum
ar fi titlurile, demnităţile, respectul, laudele în privinţa
situaţiei lor bune şi regulate etc., ci să <I>părăsească
totul</I> pentru Cristos şi să fugă la adevărata Împărăţie.

<P ALIGN="CENTER">Greutăţile fugii

<P ALIGN="JUSTIFY">„Vai de cele însărcinate şi de cele care vor alăpta în
zilele acelea!” Mat. 24:19.
<P ALIGN="JUSTIFY">Există „copii” spirituali şi copii trupeşti, precum şi
copii nelegitimi şi fii. Apostolul Pavel descrie interesul său
pentru lucrarea Evangheliei ca acela al unei mame în
durerile naşterii. El spune: „Copilaşii mei, pentru care iarăşi
simt durerile naşterii, până când Hristos va lua chip în
voi!” (Gal. 4:19). La fel toţi slujitorii credincioşi ai lui
Cristos, toţi care muncesc sârguincios pentru suflete sunt ca
acei descrişi în acest text, ca „însărcinate”. Sarcina
spirituală după exemplul apostolic este cea mai onorabilă slujire
şi angajează atenţia unora dintre cei mai devotaţi copii ai
lui Dumnezeu. Dar, vai! după cum dorinţa lui Avraam şi a
Sarei de a ajuta la împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu a dus
la o <I>metodă</I> neautorizată şi a produs o clasă Ismael, care,
născut după trup, a persecutat pe sămânţa născută legitim, tot
aşa este cu mulţi dintre aceştia care acum sunt „însărcinaţi”;
ei ajută la producerea „copiilor lui Dumnezeu” nelegitimi.
Toţi trebuie să-şi amintească însă că numai mijloace
legitime trebuie să fie folosite: toţi copiii lui Dumnezeu sunt
concepuţi prin cuvântul şi spiritul adevărului, şi nu prin teorii
umane şi prin spiritul lumii.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((576))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Opiniile false despre planul divin (presupunerea că
toţi în afară de Biserica aleasă vor fi veşnic chinuiţi) aşa
au stimulat în unii dorinţele de a naşte „copii”, încât au
recurs la diferite planuri umane pentru a-i concepe &#151; trecând
cu vederea faptul că toţi cei care nu sunt „concepuţi
de Dumnezeu”, toţi cei care nu sunt concepuţi „de
cuvântul adevărului” &#151; (nu numai de litera Cuvântului, ci
„concepuţi de spiritul” adevărului) sunt falşi, şi nu sunt socotiţi ca
fiind ai lui Dumnezeu şi nu sunt trataţi ca fii (Evr. 12:8). Ca
o consecinţă, Biserica nominală de astăzi „oferă un
spectacol frumos în trup” &#151; numeric, financiar, intelectual &#151; şi
are mult din „<I>forma</I> de evlavie” fără adevăratul ei spirit şi
putere care să controleze inima. Este plină de „copii”,
unii întradevăr copii în Cristos, dar mulţi, mulţi copii
nelegitimi, nu fii ai lui Dumnezeu; concepuţi de eroare în
locul adevărului &#151; „neghină”. Şi efortul constant este să
nască încă <I>mai mulţi </I>urmaşi falşi &#151; sperând astfel să-i salveze
de la chinul veşnic, sentinţa nedreaptă a unui
presupus Dumnezeu nemilos.
<P ALIGN="JUSTIFY">Vai! ce greu este pentru aceşti copii dragi ai lui
Dumnezeu care, potrivit cuvintelor Mântuitorului nostru, sunt
astfel în mod figurat „însărcinaţi”, să fugă din sistemul
bisericii nominale cu feluritele lui mecanisme de concepere falsă
şi rapidă, cu care au învăţat să se mândrească şi să se
laude. Da, va fi greu pentru aceştia să lase totul şi să fugă la
Domnul şi la muntele Său (Împărăţie). Va fi greu pentru ei să
creadă că Domnul este într-adevăr bun şi drept şi îndurător, şi
că El are un plan îndurător care face deplină pregătire
pentru fiecare membru al rasei lui Adam &#151; toţi răscumpăraţi
prin marea „răscumpărare pentru toţi”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Clasa care „alăptează” în aceste zile de asemenea
conţine mulţi copii ai lui Dumnezeu nobili, buni, bine
intenţionaţi. Ea cuprinde mulţi slujitori bisericeşti şi învăţători în
şcoala duminicală, a căror lucrare religioasă constă
în administrarea „laptelui”; însă nu întotdeauna a „laptelui
<B>((577))</B>
curat al Cuvântului”, căci în general ei îl diluează
şi-l combină cu tradiţia, cu filosofia şi cu narcoticele
înţelepciunii lumeşti, carei ţin pe „copiii” lor supuşi, somnoroşi,
„buni”, şi le împiedică <I>creşterea în
cunoştinţă</I> şi har, pe care au ajuns s-o considere periculoasă.
<P ALIGN="JUSTIFY">Unii dintre aceşti învăţători se străduiesc
într-adevăr să dea „laptele curat al cuvântului” pentru ca „copiii”
lor să poată creşte prin el şi să înveţe să mănânce şi
să asimileze hrana tare şi să ajungă la starea de bărbat
în Cristos, dar ei declară că experienţele repetate le
<I>dovedesc</I> faptul că nici măcar „laptele curat al cuvântului” nu
este prielnic pentru majoritatea „copiilor” lor; şi de aceea
ei consideră ca o datorie să amestece laptele ca nu
cumva „copiii” lor să se îmbolnăvească şi să moară. O! ei
nu recunosc faptul că majoritatea „copiilor” lor,
nefiind concepuţi de spiritul adevărului, nu vor fi
niciodată capabili să asimileze „laptele” <I>spiritual</I>;
fiindcă „omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu
... nici nu le poate cunoaşte, pentru că ele se
înţeleg duhovniceşte” (1 Cor. 2:14, 12). Ei nu văd nici că
această neputinţă de a deosebi <I>înfometează</I>, opreşte
dezvoltarea şi otrăveşte pe adevăraţii „copii” spirituali aflaţi în
grija lor &#151; care „de mult trebuiau să fie învăţători”. Evr. 5:12.
<P ALIGN="JUSTIFY">Atâţia din această clasă care sunt adevăraţi copii ai
lui Dumnezeu vor auzi chemarea „ieşiţi din mijlocul ei,
poporul Meu”, şi de asemenea vor avea mare greutate în această
zi. Ajungând să vadă adevărul prezent, ei se vor teme nu
numai să-l dea celor aflaţi în grija lor, ci se vor teme şi să
se conformeze lui, ca nu cumva să-i separe de
responsabilităţile lor. Ei se vor teme să fugă în această zi, dându-şi seama
că numai puţini dintre „copiii” lor vor fi în stare sau
dispuşi să fugă şi ei; şi într-adevăr numai cei spirituali vor
putea îndura suferinţa. Unii vor trece în siguranţă prin criză
ca „biruitori”, în timp ce alţii, temători, vor fi lăsaţi să
treacă prin marea strâmtorare.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((578))</B>

<P ALIGN="CENTER">Fugiţi înainte de iarnă

<P ALIGN="JUSTIFY">„Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici în
sabat, pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a
fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va
mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar
scăpa; dar din cauza celor [prin cei] aleşi, zilele acelea vor
fi scurtate.” Mat. 24:20-22.
<P ALIGN="JUSTIFY">Adunarea Bisericii are loc în timpul numit
„seceriş”, la sfârşitul verii de favoare. Domnul nostru a
explicat (Mat. 13:30, 37-43) că în acest seceriş El va aduna
grâul Său şi va arde neghina într-un timp de mare
strâmtorare care va urma. Există încă obiceiul în localităţile de la
ţară să se lase arderea resturilor până iarna. Înţelegem
că Domnul nostru vrea să spună deci, că trebuie să
căutăm ajutor şi putere să scăpăm din Babilon înainte de a
veni peste el iarna strâmtorării lui.
<P ALIGN="JUSTIFY">Să ne amintim că sunt două clase de grâu mântuite în
acest seceriş &#151; oricât de contrar naturii ar fi. (1) Cei „biruitori”,
cei credincioşi şi care se supun prompt, care ies înainte de
„iarnă” şi sunt „socotiţi vrednici să scape de toate acestea care se
vor întâmpla” (Luca 21:36). (2) Acei copii ai lui Dumnezeu
loiali dar care nu se supun prompt, care sunt îngreunaţi, care au
zel dar nu potrivit cunoştinţei şi sunt mai mult sau mai
puţin contaminaţi de spiritul lumii. Aceştia vor fi ajutaţi să iasă
din Babilon când acesta va cădea; şi vor fugi iarna, spunând
în cuvintele profetului: „Secerişul a trecut, vara s-a dus
[a sosit iarna] şi noi tot nu suntem mântuiţi!” (Ier. 8:20). Domnul
foarte îndurător arată că toţi cei loiali cu adevărat dintre aceştia
vor „veni din necazul cel mare” în cele din urmă, şi vor fi în
faţa tronului (nu pe tron cu „turma mică”, cei care
moştenesc Împărăţia ca moştenitori împreună cu Cristos), după ce
şi-au spălat hainele în sângele Mielului (Apoc. 7:14, 15). Să ne
rugăm şi să lucrăm în consecinţă, pentru a ne sfârşi fuga înainte
de venirea „iernii” strâmtorării.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((579))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Trebuie să ne rugăm şi să ne străduim ca fuga noastră să
nu fie nici chiar în ziua de Sabat. Care este ziua de Sabat?
Nu este a Şaptea zi a săptămânii, nici Prima zi a săptămânii;
căci „lunile noi sau Sabatele” desigur nu s-ar dovedi o piedică
pentru creştini într-o fugă fizică (Col. 2:16). Sabatul la care se
face referire este marele sabat antitipic &#151; Mileniul, sabatul din
a şaptea mie de ani. Dacă am pornit în fuga noastră înainte
de începerea acestuia din punct de vedere cronologic, cu atât
este mai favorabil pentru noi: şi cu cât înaintăm mai mult în
sabat, cu atât mai greu va fi să abandonăm Babilonul, chiar la
timpul când acesta va avea nevoie cel mai mult de ajutor şi ne
va solicita să-l susţinem. Dar Dumnezeu a declarat că
Babilonul trebuie să cadă şi nici o putere nu-l poate susţine: şi
nimeni care-şi dă seama ce imperfectă este lucrarea lui şi ce bună
şi îndurătoare va fi lucrarea Domnului după ce Babilonul va
fi îndepărtat iar Biserica adevărată glorificată, n-ar putea
dori să împiedice lucrarea Domnului nici un moment.
<P ALIGN="JUSTIFY">Marea strâmtorare din acest timp de „iarnă” va fi
fără precedent; şi asigurarea Domnului nostru este că
nimic comparabil cu ea n-a mai venit şi nu va mai veni peste
lume vreodată. Aceasta identifică în mod clar cuvintele Lui
cu strâmtorarea de la sfârşitul acestui Veac Evanghelic
despre care profetul spune: „În timpul acela se va scula
[va prelua controlul] marele prinţ Mihail [Cristos] ... căci
acesta va fi un timp de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt
popoarele” (Dan. 12:1). Le identifică de asemenea cu perioada
menţionată în Apocalipsa (11:17, 18) când „neamurile se umpluseră
de mânie, dar a venit mânia Ta şi timpul ca cei morţi să
fie judecaţi”. Atât de mare va fi această strâmtorare, încât
dacă n-ar interveni o putere ca să-l oprească, toată rasa ar
fi exterminată în cele din urmă. Dar Dumnezeu a pregătit
puterea care va interveni &#151; Împărăţia Sa, Cristos şi Biserica Sa
&#151; „cei aleşi”. Cei aleşi vor interveni la timpul
potrivit şi vor face ordine în confuzia de pe pământ.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((580))</B>

<P ALIGN="CENTER">Mesia mincinoşi şi învăţători mincinoşi

<P ALIGN="JUSTIFY">„<I>Atunci</I> dacă vă va spune cineva: «Iată, Mesia este
aici sau acolo», să nu-l credeţi. Căci se vor scula Mesia
mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni
până acolo încât să înşele, dacă ar fi cu putinţă, chiar şi pe
cei aleşi. Iată, v-am spus mai dinainte.” Mat. 24:23-25.
<P ALIGN="JUSTIFY">Înşelătorii descrişi aici nu sunt desigur fanaticii care
din când în când au pretins că sunt Cristos şi care au înşelat
doar puţini dintre cei care aveau o măsură de bun simţ şi de
judecată. Noi l-am indicat deja pe Anticrist, marele
înşelător, papalitatea*, care timp de secole a şezut în templul
spiritual, prezentându-se ca singurul reprezentant al lui Cristos
&#151; locţiitorul Lui &#151; despre care Domnul nostru a prezis în
mod corect, că toată lumea se va minuna de el, <I>cu excepţia</I>
celor ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii Mielului (Apoc. 13:8).
În mod asemănător, Biserica Angliei nu numai că este o
biserică sau un „corp”, ci ea are şi un cap pământesc în
persoana suveranului civil, regina. Biserica Greco-Catolică în mod
foarte asemănător, deşi nu atât de deosebit, îşi are capul în
persoana ţarului Rusiei &#151; care <I>exercită</I> totuşi mai
multă putere. Dacă papalitatea este Anticrist, un pseudoCristos sau
Cristos mincinos, nu sunt celelalte corpuri mincinoase cu
capete mincinoase de asemenea Cristoşi mincinoşi sau Anticrişti
&#151; oricât de mulţi sau de puţini dintre sfinţii adevăraţi ai
lui Dumnezeu ar putea fi în ele?

<HR>
*Vol. II, cap. 9
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY">Diferitele denominaţii protestante, chiar dacă ele
nu recunosc nici un cap decât pe Cristos, totuşi ele fac
din sinoadele, conferinţele şi conciliile lor <I>capi,</I> de la
care îşi iau legile, uzanţele şi confesiunile de credinţă, în locul
singurului Cap al adevăratei Biserici.
<P ALIGN="JUSTIFY">Pentru o lungă perioadă şi într-o măsură mai mare
sau mai mică, aceste sisteme ale oamenilor au falsificat pe
<B>((581))</B>
adevăratul Mesia (cap şi corp), aşa încât în parte au
înşelat pe mulţi. Dar acum, în ultimul secol, aceste înşelări îşi
pierd puterea. Puţini prezbiterieni, dacă mai sunt, cred acum
că biserica lor este <I>acea</I> unică Biserică adevărată;
nici metodiştii, baptiştii, luteranii şi alţii nu gândesc aşa
despre sistemele lor; chiar şi anglicanii, greco şi romano-catolicii
se eliberează de iluzia că Biserica lor este singura
adevărată, că în afara ei nu există aleşi. Dar în profeţia pe care
o analizăm, Domnul nostru ne previne asupra
pericolului Cristoşilor mincinoşi „atunci” &#151; adică <I>acum</I>.
În armonie cu aceasta găsim în Apocalipsa (13:14-18) o profeţie despre
o combinaţie specială de influenţe prin care
denominaţiile protestante vor fi unificate şi, deşi separate, vor fi
totuşi aduse la o cooperare cu papalitatea, într-o manieră care
le va da ambilor puteri sporite şi-i va înşela pe mulţi ca
să creadă că noua combinaţie va fi mijlocul lui
Dumnezeu pentru îndeplinirea lucrării prezise despre Mesia &#151; şi
că aceasta este astfel reprezentanta Lui.

<P ALIGN="CENTER">„Soarele dreptăţii va răsări”

<P ALIGN="JUSTIFY">„Deci, dacă vă vor zice: «Iată-L în pustie», să nu vă
duceţi acolo! «Iată-L în cămăruţe interioare», să nu credeţi!
Căci, aşa cum iese fulgerul [Soarele] de la răsărit şi se arată
până la apus, aşa va fi şi la prezenţa [greceşte
<I>parousia</I>] Fiului Omului.” Mat. 24:26, 27.
<P ALIGN="JUSTIFY">Că amăgiri mari, „lucrări de rătăcire” din partea lui
Satan sunt acum chiar în faţa noastră este mărturisit nu
numai aici prin cuvintele Domnului nostru, ci şi de către
apostolul Pavel (2 Tes. 2:10-12). Dacă ar fi fost prezis exact ce
formă vor lua înşelările, aceasta ar fi împiedicat întrucâtva
puterea lor înşelătoare. Dumnezeu permite aceste înşelări
tocmai cu scopul de a <I>separa</I> pe „biruitori” de toţi ceilalţi, şi doar
ne garantează că „aleşii” vor fi păziţi de cădere. Şi totuşi,
este foarte posibil ca unele din aceste încercări, cerneri şi
înşelări să vină <I>cel mai sever</I> asupra celor care posedă cea mai mare
<B>((582))</B>
măsură de lumină a adevărului prezent. Cât este
de important să „rămânem în dragostea lui Dumnezeu”,
să nu avem numai o cunoştinţă a adevărului care
<I>singură</I> ne-ar îngâmfa, ci să avem şi spiritul lui Cristos pe
care cunoştinţa trebuie să-l producă &#151; iubire faţă
de Dumnezeu şi unul faţă de altul şi compătimire
pentru toţi oamenii; căci „dragostea zideşte” caracterul
în asemănarea Domnului nostru.
<P ALIGN="JUSTIFY">Pretenţia „Iată-L în cămăruţe interioare” este deja
ridicată de către spiritişti* &#151; că ei pot avea convorbiri faţă în faţă
cu Domnul în unele dintre şedinţele lor; şi că toţi cei care
sunt în acord cu vederile lor pot avea acelaşi privilegiu etc.
Dar dacă se va găsi că această prevenire, că ar înşela chiar şi
pe cei aleşi dacă ar fi cu putinţă, înseamnă că chiar „cei
aleşi” vor fi supuşi celor mai severe încercări în această zi
rea? Atunci „cine poate să stea în picioare?” (Apoc.
6:17). Răspunsul prin profet este: „Cel care are mâinile
nevinovate [o viaţă onestă] şi inima curată [o conştiinţă fără
vină înaintea lui Dumnezeu şi înaintea
oamenilor] ... va putea să se suie la muntele
[Împărăţia] Domnului ... şi va sta în locul Lui cel sfânt”. Ps. 24:3, 4.

<HR>
*<I>Ce spun Scripturile despre spiritism? Dovezi că este demonism</I>
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY">Dar cum va şti poporul Domnului în mod sigur că
aceste manifestări nu sunt adevărate? El ne-a învăţat că ziua
Lui va veni ca un hoţ noaptea, că El va fi <I>prezent</I> nevăzut
de lume supraveghind lucrarea secerişului &#151; adunând pe
aleşii Săi etc. Cum ştim că El nu Se va arăta poporului
Său veghetor, aşa cum pretind aşa-zişii spiritişti creştini,
în „camere interioare” &#151; în şedinţele lor?
<P ALIGN="JUSTIFY">Ştim că El nu ni Se va arăta aşa, pentru că &#151; (1)
informaţia Sa este că vom fi „schimbaţi”, „făcuţi ca El” şi
<I>astfel</I> „Îl vom vedea aşa cum este”; şi (2) El ne-a prevenit împotriva
acestor înşelări care ne vor propune să ni-L arate în starea noastră
<B>((583))</B>
neschimbată sau de carne, spunând: „Dacă vă vor
zice: «IatăL în pustie» ... «Iată-L în cămăruţe interioare»,
<I>să nu credeţi</I>!” pentru că nu Se va arăta în nici un astfel de
mod. Dimpotrivă, „aşa cum iese strălucitorul
[Soareleş de la răsărit îşi nu poate fi limitat la un loc ascuns sau într-o
odaie] şi luceşte [<I>pretutindeni</I>] până la apus
[apusul îndepărtat], aşa va fi şi la
<I>prezenţa</I> Fiului Omului”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Descoperirea Domnului nostru la a doua prezenţă a
Sa nu va fi într-o cameră, nici unei comunităţi într-o
pustie sau loc deşert; nici chiar unei naţiuni, ca la prima
venire, ci va fi o manifestare generală, în toată lumea &#151; „Va
răsări Soarele dreptăţii şi vindecarea va fi sub aripile Lui”.
Raza pătrunzătoare a adevărului de la marele Soare al
Dreptăţii este cea care cauzează deja atâta confuzie printre
oameni, luminând în locurile întunecate şi descoperind eroarea
şi corupţia de orice fel. Lumina este cea care descoperă.
Şi marea Lumină a lumii, Cristos (şi în cele din urmă
şi Biserica Sa asociată), va binecuvânta omenirea
aducând la lumină toate lucrurile ascunse ale
întunericului; deoarece nu este nimic ascuns care nu va fi
descoperit. „<I>Ziua</I> va face cunoscut”; şi n-ar putea fi ziuă fără
Soarele care să strălucească de la răsărit până la apus.
Aceasta este „adevărata lumină ... care, venind în lume,
luminează [la timpul potrivit] pe orice om”.
<P ALIGN="JUSTIFY">(Vom examina Matei 24:28, ca o concluzie a
versetului 41 pentru a stabili corespondenţa între relatările
lui Marcu şi Luca.)

<P ALIGN="CENTER">Întunecarea Soarelui şi a Lunii

<P ALIGN="JUSTIFY">„Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca,
luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi
puterile cerurilor vor fi clătinate” Mat. 24:29; Marcu 13:24, 25.
<P ALIGN="JUSTIFY">Necazul din „<I>acele zile</I>” trebuie să fie clar
deosebit de necazul de la sfârşitul acelor zile, în care se vor sfârşi acest
<B>((584))</B>
veac şi acest seceriş: dar în relatările lui Matei şi
Marcu acest lucru nu este atât de clar vizibil ca în relatarea
lui Luca &#151; care pare să rezume pe scurt
evenimentele Veacului Evanghelic, şi omiţând „necazul din acele
zile” se referă numai la celălalt necaz cu care se va
încheia veacul. El spune:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Vor cădea [evreii] sub ascuţişul sabiei, vor fi duşi
captivi printre toate popoarele şi Ierusalimul va fi călcat în
picioare de neamuri până se vor împlini timpurile neamurilor. Vor
fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va
fi strâmtorare printre popoare, care nu vor şti ce să facă
la auzul urletului mării şi al valurilor. Oamenii îşi vor
da sufletul de groază, în aşteptarea celor ce vor veni pe
pămînt”. Luca 21:24-26.
<P ALIGN="JUSTIFY">Este o realitate că tot Veacul Evanghelic a fost o
perioadă de strâmtorare despre care se vorbeşte în Matei 24:9-12,
şi acum în versetul 29. (1) Biserica primară a fost
persecutată de Roma civilă, în timp ce mai târziu, când Roma papală
a preluat stăpânirea, toţi cei care au refuzat să
aprobe urâciunile ei au fost persecutaţi în mod direct de ea
(Izabela), sau în mod indirect prin puterile civile (Ahab) cu care
a fost căsătorită. Şi aceştia au fost predaţi puterii ei şi ea
a zdrobit pe sfinţii Celui Preaînalt un timp, timpuri
şi jumătate de timp &#151; 1260 de ani &#151; până în 1799 d. Cr.
Şi această persecuţie lungă, în care „mulţi au fost
curăţiţi, albiţi şi lămuriţi”, şi în care Mama Desfrânatelor „a
fost îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele martorilor
lui Isus” (Apoc. 17:6), s-a sfârşit, după cum am arătat
deja, practic în 1776 şi în realitate în 1799 când papa
cu autoritatea lui a fost umilit în faţa lumii.*

<HR>
*Vol. II, cap. 9 şi Vol. III, cap. 4.
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY">Înţelegând clar deci, că Domnul nostru Se referă la
semnele care urmează necazului „<I>din acele zile</I>”, întrebăm în privinţa
<I>semnelor</I> foarte clar descrise &#151; întunecarea soarelui şi a lunii
<B>((585))</B>
şi căderea stelelor. Aceste semne trebuie să fie privite ca
literale sau ca simbolice? Şi au fost ele deja împlinite?
<P ALIGN="JUSTIFY">Răspundem că ele au avut o împlinire literală, iar
acum au o împlinire simbolică mult mai importantă.
<P ALIGN="JUSTIFY">La 19 mai 1780 (încă „în acele zile”, în timpul celor
1260 de ani ai puterii papale, dar după ce acea putere
începuse să scadă şi greul strâmtorării trecuse) a avut loc o
întunecare fenomenală a Soarelui, pe care oamenii de ştiinţă de
atunci şi de atunci încoace n-au putut-o explica. Că acesta n-a
fost un eveniment obişnuit este suficient stabilit de
mărturia competentă care urmează &#151;
<P ALIGN="JUSTIFY">Renumitul astronom Herschel spune:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Ziua întunecoasă din America de Nord a fost unul din
acele minunate fenomene ale naturii despre care se va
citi întotdeauna cu interes, dar pe care filosofia nu-l poate explica”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dicţionarul Webster, ediţia din 1869, sub titlul
Vocabularul Numelor Renumite, spune:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Ziua întunecoasă, 19 mai 1780 &#151; numită aşa
datorită remarcabilei întunecimi din acea zi, care s-a lăsat peste
tot statul New England. În unele locuri oamenii nau
putut vedea să citească sub cerul liber timp de câteva ore
texte tipărite obişnuit. Păsările şi-au cântat cântecele lor de
seară, au dispărut şi au devenit tăcute; păsările de casă au mers
la culcare; vitele au căutat grajdurile şi în case s-au
aprins luminile. Întunecarea a început pe la ora zece dimineaţa
şi a ţinut până la miezul nopţii următoare, dar cu deosebiri
în gradul duratei în diferite locuri”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Legislativul din Connecticut era în sesiune în ziua
aceea şi s-a suspendat. <I>Jurnalul Camerei</I> observă chestiunea
după cum urmează:
<P ALIGN="JUSTIFY">„O umbră solemnă de întuneric neobişnuit înainte de
ora zece &#151; un nor încă mai întunecos rostogolindu-se
sub perdeaua neagră de la nord şi de la vest înainte de
ora unsprezece &#151; a oprit lumina aşa încât nimeni din
Cameră n-a putut vedea să citească sau să scrie, nici chiar la ferestre,
<B>((586))</B>
sau n-a putut distinge vreo persoană de la mică
distanţă, sau observa vreo deosebire în îmbrăcămintea din cercul
celor prezenţi; de aceea, la ora unsprezece Camera a
fost suspendată până la două dupămasă”. Vineri, 19 mai 1780.
<P ALIGN="JUSTIFY">Un predicator din timpul acela, şi martor ocular, Rev.
Elam Potter, predicând în data de 28 din acea lună, la nouă
zile după aceea, se spune că a folosit următoarele cuvinte:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Dar eu menţionez în special <I>uimitorul întuneric
de pe 19, luna în curs</I>. Atunci, ca în textul nostru, Soarele
s-a întunecat; un astfel de întuneric cum probabil nu
s-a cunoscut de la răstignirea Domnului nostru. Oamenii
şi-au lăsat lucrul în casă şi în câmp; călătorii s-au oprit;
şcolile sau închis la ora unsprezece; oamenii au aprins
lumânări ziua la amiază şi focul strălucea ca noaptea. Unii
oameni, mi s-a spus, s-au întristat şi s-au gândit dacă nu venise
Ziua Judecăţii. Mare parte din noaptea următoare a fost
de asemenea neobişnuit de întunecată. Luna, <I>chiar dacă
era plină, n-a dat nici o lumină</I>, ca în textul nostru”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Broşura nr. 379, publicată de Societatea americană
de Tratate, <I>Viaţa lui Edward Lee</I>, spune:
<P ALIGN="JUSTIFY">„În luna mai 1780 a fost o zi înspăimântător de
întunecată, când toate feţele păreau negre şi oamenii erau plini de
frică. Satul în care trăia Edward Lee era cuprins de
tulburare; oamenii îşi dădeau sufletul de groază că Ziua Judecăţii
era aproape; şi toţi vecinii s-au adunat în jurul acestui om
sfânt, căci lampa lui era curăţată şi strălucea mai tare ca
oricând în mijlocul întunericului supranatural. Fericit şi vesel
în Dumnezeu, el lea indicat singurul refugiu de mânia
viitoare, şi a petrecut ceasurile întunecate în rugăciune
serioasă pentru mulţimea tulburată”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Cităm după cum urmează din cele spuse de
judecătorul R. M. Devins, în <I>Primul nostru
secol</I>:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Aproape, dacă nu cu totul unic, ca cel mai misterios
şi până acum cel mai inexplicabil fenomen de acest fel,
din şirul variat al evenimentelor naturii din ultimul secol,
stă ziua de 19 mai 1780; o întunecare cu totul inexplicabilă a
<B>((587))</B>
întregului cer şi atmosfere vizibile a statului New
England, care a produs alarmă intensă şi tulburare pentru multe
minţi umane, precum şi spaimă pentru creaţia inferioară
&#151; păsările de curte fugind nedumerite în adăpostul lor,
iar vitele în grajdurile lor. Întradevăr, mii de oameni buni
din ziua aceea au ajuns să fie deplin convinşi că sfârşitul
tuturor lucrurilor terestre venise, mulţi au renunţat, pentru
acel timp, la scopurile lor laice şi s-au dedicat
devoţiunilor religioase. A fost o zi întunecată uimitoare”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Judecătorul Samuel Tenney, LL. D., a scris în 1785
despre această „zi întunecoasă” pentru Societatea istorică, spunând:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Câţiva domni cu capacitate literară s-au străduit
să rezolve fenomenul, dar eu cred că veţi fi de acord cu
mine, că n-a apărut nici o soluţie satisfăcătoare”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Noah Webster, LL. D., a scris în 1843, în
<I>Herald</I> de New Haven, în privinţa acestei zile întunecoase şi a spus:
„Am stat şi am privit fenomenul. Nu i s-a atribuit încă nici
o cauză satisfăcătoare”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Rev. Edward Bass, D. D., prim-episcop de Vermont,
în jurnalul său pentru 19 mai 1780 scrie: „Această zi este
cea mai remarcabilă din câte îşi aminteşte omul,
pentru întunecimea ei”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Întunecarea lunii pline în noaptea următoare pare să
fie ceva mai puţin remarcabilă decât această întunecare
a Soarelui; un martor, judecătorul Tenney, din Exeter, N.
H., este citat după cum urmează:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Întunericul din seara următoare a fost probabil aşa de
mare cum nu s-a mai văzut de când Atotputernicul a dat
naştere luminii. N-am putut să nu mă gândesc atunci că dacă
fiecare corp luminos din univers ar fi fost învăluit în
întuneric impenetrabil, sau scos din existenţă, întunericul nu putea
fi mai complet. O foaie de hârtie albă ţinută la distanţă de
câţiva centimetri de ochi era la fel de invizibilă ca o catifea neagră”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Această zi care nu poate fi explicată altfel decât ca
un semn de la Domnul, se socoteşte că s-a întins peste
320.000 de mile pătrate &#151; o zonă cam de douăzeci şi cinci de ori mărimea
<B>((588))</B>
Palestinei, la care au fost limitate semnele primei
veniri. Întradevăr, faptul că aceste semne au fost în principal
limitate la New England şi la Statele Centrale nu trebuie să
ne surprindă, când ne amintim că prima mişcare
printre „Fecioare”* (Mat. 25:1-5) a fost în principal în acelaşi loc.
Şi faptul că Dumnezeu a folosit „ţara libertăţii” pentru
trimiterea mesajului acestor semne către lume, nu este mai uimitor
decât faptul că El a binevoit să trimită din aceeaşi parte multe
din binecuvântările, invenţiile şi lecţiile moderne, recunoscute
de întreaga lume şi în mod potrivit simbolizate prin darul
marelui artist francez, Bartholdi, făcut portului New York &#151;
statuia „Libertatea luminând lumea”.

<HR>
*Vol. III, pag. 87-90
<HR>

<P ALIGN="CENTER">Stelele căzătoare

<P ALIGN="JUSTIFY">A trecut o jumătate de secol până când a apărut
<I>semnul</I> următor, căderea stelelor din cer, ca atunci când un
smochin îşi scutură fructele necoapte când este clătinat de un
vânt puternic. Cuvintele Domnului nostru Isus şi-au găsit
împlinirea (deşi nu completa şi singura împlinire, după cum vom
vedea mai târziu) în minunata ploaie meteorică din zorii zilei de
13 noiembrie 1833. Celor care sunt înclinaţi să găsească
vină susţinând că „n-au căzut stele <I>fixe</I>”, le amintim că
Domnul nostru n-a spus nimic despre căderea stelelor fixe, şi că
stelele <I>fixe</I> nu pot cădea; căderea lor ar dovedi că n-au fost
<I>fixe</I>. Scripturile nu fac deosebire între stele şi meteori cum se
face în mod obişnuit în zilele noastre.
<P ALIGN="JUSTIFY">Stelele căzătoare, şi chiar ploile meteorice, sunt
obişnuite în fiecare an, şi în unii ani mai mult decât în alţii. S-a
calculat că pe pământul nostru cad anual 400.000 de meteori
mici. Dar aceştia nu sunt nimic în comparaţie cu marea
ploaie din 13 noiembrie 1833, când au căzut milioane peste milioane.
<P ALIGN="JUSTIFY">Prof. Kirkwood, în lucrarea sa intitulată
<I>Meteorologia</I>, spune: „Până la sfârşitul ultimului secol, acestea
[ploile meteorice] n-au atras niciodată atenţia oamenilor de ştiinţă”.

<P ALIGN="JUSTIFY"><B>((589))</B>

<P ALIGN="JUSTIFY">Prof. Olmstead, LL. D., de la Colegiul Yale, a scris:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Cei care au fost atât de norocoşi încât să vadă
minunata ploaie de stele din dimineaţa de 13 noiembrie 1833,
probabil au văzut cel mai mare spectacol de foc de artificii ceresc,
văzut vreodată de la crearea lumii, sau cel puţin în
analele consemnate în paginile istoriei. ... Acesta nu mai trebuie
privit ca un fenomen pământesc, ci ca unul ceresc, iar stelele
căzătoare nu mai trebuie privite acum ca fenomene întâmplătoare
din zonele superioare ale atmosferei, ci ca vizitatori din alte
lumi, sau din spaţiile planetare”. New Haven
<I>Press.</I>
<P ALIGN="JUSTIFY">D-nul Henry Dana Ward, pe timpul acela negustor în
New York, mai târziu autor şi predicator episcopal, a scris:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Nici un filosof sau nici un învăţat n-a spus sau
n-a consemnat un eveniment, presupun eu, ca acela de
ieri dimineaţă. Cu o mie opt sute de ani în urmă un profet
l-a prezis exact, dacă vom avea dificultăţi să înţelegem că
stele căzătoare înseamnă stele căzătoare. ... Cu adevărat stelele
din cer au căzut pe pământ ca în Apocalipsa. Limbajul
profetului a fost întotdeauna acceptat ca metaforic; ieri a fost
împlinit literal”. <I>Journal of Commerce</I>, 14 noiembrie 1833.
<P ALIGN="JUSTIFY">Cităm relatarea următoare, din
<I>American Cyclopaedia</I>, Vol. XI, pag. 431:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Anul 1833 este memorabil pentru cel mai
magnific spectacol cunoscut. Acesta a avut loc în noaptea de
12 noiembrie şi a fost vizibil deasupra tuturor Statelor
Unite şi deasupra unei părţi a Mexicului şi a Insulelor Indiei
de Vest. Împreună cu stelele căzătoare mai mici, care au
căzut ca fulgii de zăpadă şi au lăsat în urma lor dâre
fosforescente, erau amestecate mingi de foc mari, care izbucneau
la intervale, descriind în câteva secunde un arc de 30 sau
40 de grade. Acestea lăsau în urmă trene luminoase,
care rămâneau vizibile câteva minute, iar uneori o jumătate
de oră sau mai mult. Una dintre ele, văzută în Carolina
de Nord, părea mai mare şi mai strălucitoare decât Luna.
Unele dintre corpurile luminoase aveau formă neregulată
şi rămâneau staţionare un timp considerabil, emiţând şuvoaie
<B>((590))</B>
de lumină. La Niagara spectacolul a fost în mod
special strălucitor şi probabil nici un spectacol atât de grozav
de mare şi de sublim n-a fost privit vreodată de om ca acela
al firmamentului coborând în torenţi de foc peste
cascada întunecoasă şi mugindă. S-a observat că liniile
tuturor meteorilor, dacă erau trasate înapoi, erau convergente
întro parte a cerurilor, care era <I>Leonis Majoris</I>; şi acest
punct însoţea stelele în mişcarea lor aparentă spre apus, în loc
să se mişte cu Pământul spre răsărit. S-a văzut astfel că
sursa din care au venit meteorii era independentă de
relaţia Pământului şi exterioară atmosferei noastre”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Prof. Von Humboldt dedică acestui fenomen
cincisprezece pagini în lucrarea sa, <I>Istorie personală,</I>
şi declară că a fost vizibil deasupra unei suprafeţe de unsprezece milioane
de mile pătrate.
<P ALIGN="JUSTIFY">D-nul Beupland, un savant francez, care a văzut
fenomenul în tovărăşia lui Humboldt, spune despre el: „N-a existat
pe firmament un spaţiu de mărimea a trei diametre ale lunii
care să nu fie umplut în fiecare moment cu bolizi şi stele căzătoare”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Fenomenul a fost repetat într-o măsură limitată în
1866, dar evenimentul din 1833 pare să fi realizat scopul
<I>semnului</I>; şi într-adevăr, în legătură cu semnul precedent, a avut
evident mult de-a face cu prima mişcare a Fecioarelor ca săL
întâmpine pe Mire, profeţită în capitolul următor. Mat. 25:15.

<P ALIGN="CENTER">Împliniri simbolice

<P ALIGN="JUSTIFY">În timp ce aceste semne literale au servit
scopului intenţionat, atrăgând atenţia generală asupra
Timpului Sfârşitului, noi credem că împlinirile simbolice sunt tot
aşa de izbitoare şi chiar mai interesante pentru cei ale
căror capacităţi de percepţie mentală şi spirituală sunt trezite
aşa încât să-i ajute să le aprecieze.
<P ALIGN="JUSTIFY"><I>Soarele</I> ca simbol reprezintă lumina Evangheliei,
adevărul &#151; şi astfel pe Cristos Isus. <I>Luna</I> ca simbol
reprezintă lumina Legii Mozaice. După cum Luna reflectă lumina
Soarelui, tot aşa Legea a fost o umbră sau o reflexie anticipată a
<B>((591))</B>
Evangheliei. <I>Stelele</I> ca simboluri reprezintă pe
învăţătorii inspiraţi ai Bisericii &#151; pe apostoli. <I>Cerurile</I>,
după cum s-a arătat deja, reprezintă puterile eclesiastice ale
creştinătăţii. O combinaţie a acestor simboluri se află în Apocalipsa
(12:1) unde „femeia”, care simbolizează Biserica primară,
este înfăţişată ca fiind învăluită în <I>Soare</I>, adică, strălucitoare
în lumina deplină, clară a Evangheliei neacoperite.
<I>Luna</I> sub picioarele ei reprezintă faptul că Legea care o susţine
nu este totuşi sursa luminii ei. Cele douăsprezece stele din
jurul capului ei, ca o cunună, îi reprezintă pe învăţătorii ei
stabiliţi şi inspiraţi divin &#151; cei doisprezece apostoli.
<P ALIGN="JUSTIFY">Cu această schiţă a sensului acestor simboluri în
mintea noastră, să examinăm din nou acest aspect al marii
profeţii a Domnului nostru despre semnele care trebuie să
indice sfârşitul acestui veac.
<P ALIGN="JUSTIFY">Oriunde ne uităm putem recunoaşte faptul că în timp
ce oamenii consacraţi ai lui Dumnezeu sunt în mod special
hrăniţi şi luminaţi în prezent, totuşi cu biserica nominală nu este
aşa. Soarele ei se întunecă; luna ei se preface în sânge; şi stelele
ei cad. Centrul luminii Evangheliei a fost de la început
<I>crucea</I> lui Cristos, răscumpărarea; şi oricât de îndrăzneţ a
aşezat papalitatea jertfa concurenţială a Liturghiei, sfinţii
lui Dumnezeu s-au ţinut strâns de acest centru binecuvântat
al tuturor promisiunilor lui Dumnezeu şi al tuturor
speranţelor poporului Său. Ei au stat lângă el, chiar dacă filosofia lui a
fost aproape în întregime ascunsă vederii lor.
<P ALIGN="JUSTIFY">Este adevărat, tot timpul au fost unii care,
neînţelegând răscumpărarea şi fiind incapabili s-o pună în armonie
cu alte adevăruri, şi în special cu erorile lor, au
respins-o. Aceştia însă au fost excepţii rare de la regulă. Dar de
la 1878 &#151; chiar punctul timpului de încercare indicat
în Scripturi &#151; paralela cu timpul respingerii lui Cristos
la prima venire, când crucea lui Cristos a devenit pentru
evrei o piatră de poticnire &#151; poticnirea aici a făcut mare
progres, până când astăzi numai o mică minoritate de slujitori
declaraţi ai crucii <I>recunosc</I> valoarea ei şi o <I>propovăduiesc</I>.
<B>((592))</B>
Dimpotrivă, mare parte din învăţătură ţinteşte acum să
nege şi să conteste că „am fost <I>cumpăraţi</I> cu preţ”, „sângele
scump al lui Hristos”, şi înlocuieşte aceasta cu teoria
Evoluţiei, pretinzând că valoarea lui Cristos pentru păcătos
constă <I>numai</I> în cuvintele şi în exemplul Lui.
<P ALIGN="JUSTIFY">Astfel lumina soarelui Evangheliei devine tot
mai întunecată; şi chiar dacă această negare a valorii
sângelui preţios ca preţul nostru de răscumpărare nu s-a extins
aşa de general de la amvon la strană, totuşi, doctrine false
de mult considerate sacre, împreună cu reverenţa faţă
de conducători şi faţă de învăţătură, au făcut calea atât
de uşoară încât o mare majoritate a celor care se
trezesc suficient să analizeze subiectul cad pradă uşoară
acestei doctrine a Evoluţiei, care neagă doctrina scripturală a
unei căderi iniţiale şi a unei răscumpărări din ea. Scripturile
ne previn în diferite moduri atât în legătură cu această
mare cădere, cât şi în legătură cu această întunecare a
credinţei Bisericii în timpul <I>de acum</I>; aşa încât Fiul Omului când
vine găseşte <I>credinţa</I> pe pământ foarte puţină (Luca 18:8).
Un psalm care descrie această perioadă spune: „O mie să
cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine
[sfinţii credincioşi, membrii corpului lui Cristos, membrii aleşi
care se vor completa curând] nu se va apropia”. Ps. 91:7.
<P ALIGN="JUSTIFY">După cum lumina soarelui <I>răscumpărării</I>
se întunecă, tot aşa trebuie neapărat să se întunece şi lumina lunii
Legii Mozaice, care în sacrificiile ei a preumbrit
răscumpărarea. Nu mai este un lucru neobişnuit ca învăţătorii publici
să spună că <I>sacrificiile</I> sângeroase ale lui Israel, cerute de
Lege, au fost barbare. Odată, când au văzut prin adevărata
lumină a Cuvântului lui Dumnezeu, ei au apreciat
declaraţia apostolului că sacrificiile lui Israel au fost preumbriri
ale „jertfelor mai bune” pentru păcat; dar acum,
refuzând antitipul, răscumpărarea, şi negând păcatul originar şi
prin urmare orice nevoie de sacrificii pentru el &#151; sacrificiile
tipice sunt de asemenea respinse şi considerate barbare. Astfel
<B>((593))</B>
întunecarea luminii soarelui Evangheliei duce la întunecarea luminii lunii.
„Luna se va preface în <I>sânge</I>”. Şi Ioel (2:10) adaugă: „stelele îşi
pierd strălucirea”, ceea ce înseamnă că atunci când lumina Evangheliei se
va întuneca, iar Legea va ajunge să fie privită numai ca
o ceremonie sângeroasă, fără sens şi barbară,
atunci învăţăturile celor douăsprezece stele ale Bisericii
stabilite de Dumnezeu (apostolii) de asemenea vor dispărea
din vedere &#151; vor înceta să mai fie recunoscute
drept îndrumători sau lumini.
<P ALIGN="JUSTIFY">După cum am văzut, Dumnezeu a recunoscut sau
a stabilit pentru Biserică douăsprezece stele apostolice.
De la acestea, de la lună şi de la soare urma să iasă
toată iluminarea Bisericii. Şi de la acestea a ieşit
adevărata lumină care a binecuvântat Biserica adevărată.
Dar papalitatea, asumându-şi stăpânirea eclesiastică
a pământului, a pus sau a „rânduit” diferite stele,
lumini, „autorităţi”, „teologi”, pe firmamentul ei; iar
diferitele denominaţii protestante au făcut la fel, până
când mulţimea lor nu se poate număra. Dar Dumnezeu, în
timp ce a prevăzut ajutoare, evanghelişti şi învăţători
pentru Biserica Sa adevărată, nu i-a rânduit cu autoritate
de <I>lumini</I> sau <I>stele</I>. Dimpotrivă, toţi urmaşii Săi
credincioşi sunt instruiţi să accepte ca lumină numai acele raze
de adevăr care sunt văzute că vin de la soare, de la lună
şi de la cele douăsprezece stele <I>rânduite pentru acest
scop</I>.
<P ALIGN="JUSTIFY">Toţi ceilalţi din poporul lui Dumnezeu trebuie să fie
lumini aprinse şi strălucitoare şi să nu-şi pună lumina sub
baniţă, ci aşa să strălucească încât să slăvească pe Tatăl lor
din ceruri. Cuvântul <I>stea</I> (greceşte <I>aster</I>) nu este
folosit în privinţa vreunuia dintre credincioşi (în afara
apostolilor) când se referă la ei în viaţa de acum; ci este folosit cu
referire la cei care se depărtează de adevăr şi devin
„încrezuţi”, învăţători mincinoşi, „umflaţi de mândrie deşartă”,
care aspiră să fie consideraţi <I>autorităţi</I> în acelaşi sens ca apostolii
<B>((594))</B>
şi care sunt denumiţi „stele rătăcitoare” şi
„apostoli mincinoşi”. 2 Cor. 11:13; Apoc. 2:2; Iuda 13.
<P ALIGN�