STUDIUL 10

Natura spirituala si umana, separate si distincte

Neintelegeri obisnuite - Natura pamanteasca sau umana si natura cereasca sau spirituala - Gloria pamanteasca si gloria cereasca - Marturia biblica in legatura cu fiintele spirituale - Starea muritoare si nemuritoare - Pot fiintele muritoare sa aiba viata vesnica? - Dreptatea in acordarea favorurilor - Examinarea unui principiu presupus - Diversitate in perfectiune - Drepturile suverane ale lui Dumnezeu - Pregatirile lui Dumnezeu pentru om, o parte satisfacatoare - Alegerea corpului lui Cristos - Cum se efectueaza schimbarea lor de natura

Nereusind sa vada ca planul lui Dumnezeu pentru omenire in general intentioneaza o restabilire la starea avuta inainte - perfectiunea umana pierduta in Eden - si ca Biserica Crestina, ca o exceptie de la acest plan general, va avea o schimbare de natura de la umana la spirituala, crestinii in general au presupus ca nimeni nu va fi mantuit in afara de cei care ajung la natura spirituala. Totusi, in timp ce ofera fagaduinte de viata, binecuvantare si restabilirea tuturor familiilor pamantului, Scripturile ofera si promit schimbarea la natura spirituala numai Bisericii alese in timpul varstei Evanghelice; si nu se poate gasi nici macar un pasaj care sa sustina asemenea sperante pentru altii.

Daca masele omenirii sunt salvate de toata degradarea, slabiciunea, durerea, mizeria si moartea care rezulta din pacat, si sunt restabilite la starea de perfectiune umana avuta inainte de cadere, ei sunt tot atat de real si de complet salvati din acea cadere ca si aceia care, sub "inalta chemare" speciala a varstei Evanghelice, devin "partasi ai naturii divine".

Neputinta de a intelege corect ce inseamna un om perfect, neintelegerea termenilor muritor si nemuritor, si ideile gresite despre dreptate, au inclinat impreuna spre aceasta eroare si au mistificat multe Scripturi altfel usor intelese. Este o parere ge-nerala, desi nu este sprijinita de nici un text al Scripturii, ca niciodata n-a fost un om perfect pe pamant; ca tot ceea ce se vede in omul de pe pamant este numai omul partial dezvoltat, si ca pentru a ajunge la perfectiune trebuie sa devina spiritual. Aceasta vedere face confuzie intre Scripturi in loc sa dezvolte acea armonie si frumusete care rezulta din "impartirea in mod drept a cuvantului adevarului".

Scripturile invata ca au existat doi, si numai doi, oameni perfecti - Adam si Isus. Adam a fost creat in chipul lui Dumnezeu, adica cu puteri mintale asemanatoare, de ratiune, memorie, judecata si vointa, si cu insusiri morale de dreptate, bunavointa, iubire etc. "Din pamant, pamantesc", el a fost un chip pamantesc al unei fiinte spirituale, posedand calitati de acelasi fel, totusi diferind mult in grad, capacitate si sfera. In asa masura este omul un chip al lui Dumnezeu, incat Dumnezeu poate spune chiar omului cazut: "Veniti acum sa rationam impreuna". (Biblia interlineara ebraico-engleza, J. Green - n. e.)

Dupa cum Iehova este stapan peste toate lucrurile, tot asa omul a fost facut stapan peste toate lucrurile pamantesti - "Dupa asemanarea noastra, sa stapaneasca peste vite, pasari, pesti" etc. (Genesa 1:26). Moise ne spune (Genesa 1:31) ca Dumnezeu a recunoscut omul pe care-l facuse - nu numai a inceput sa-l faca, ci l-a terminat - si Dumnezeu a considerat creatia Sa "foarte buna", adica perfecta; pentru ca in ochii lui Dumnezeu nimic ce nu este perfect nu este foarte bun, la creaturile Sale inteligente.

Perfectiunea omului, asa cum a fost creat, este exprimata in Psalmul 8:5-8: "L-ai facut cu putin mai prejos decat ingerii si l-ai incununat cu slava si cu cinste. I-ai dat stapanire peste lucrarile mainilor Tale; toate le-ai pus sub picioarele lui; oile si boii laolalta, fiarele campului, pasarile cerului si pestii marii". Unii, care ar vrea sa ajusteze Biblia dupa o teorie a evolutiei, au sugerat ca declaratia "putin", din Evrei 2:7, s-ar putea intelege ca inseamna putin timp mai prejos, si nu putin mai prejos in grad decat ingerii. Totusi, nu exista nici autoritate nici temei pentru o astfel de interpretare. Aceasta este o citare din Psalmul 8:5, si o comparatie critica a textului ebraic si grecesc nu poate lasa nici o indoiala cu privire la sens. Ideea, clar exprimata, este, cu putin mai jos in grad decat pe ingeri.

David, in Psalmi, se refera la om in starea lui originara, si profetic da de inteles ca Dumnezeu n-a abandonat planul Sau originar de a-l avea pe om in chipul Sau si rege al pamantului, ca Isi va aminti de el, il va rascumpara si-l va restabili iarasi la aceeasi stare. Apostolul (Evrei 2:7) atrage atentia asupra aceluiasi fapt - ca scopul originar al lui Dumnezeu n-a fost abandonat; ca omul, la origine nobil si perfect, regele pamantului, nu va fi uitat, ci va fi cercetat si restabilit. Apoi el adauga: Nu vedem inca aceasta restabilire fagaduita, dar vedem primul pas pe care-l face Dumnezeu spre a o implini. Il vedem pe Isus incoronat cu aceasta slava si cinste a umanitatii perfecte, pentru ca El, ca pret de rascumparare sau inlocuitor potrivit, prin favoarea lui Dumnezeu sa poata gusta moartea pentru fiecare om si sa pregateasca astfel calea pentru restabilirea omului la tot ceea ce a fost pierdut. Rotherham, unul din cei mai scrupulosi traducatori, reda acest pasaj dupa cum urmeaza:

"Ce este omul, ca Iti aduci aminte de el;
Sau fiul omului, ca il cercetezi?
L-ai facut cu putin mai prejos decat pe mesageri:
Cu slava si cinste l-ai incoronat,
Si l-ai numit peste lucrarea mainilor Tale."

Nu trebuie nici a se deduce ca putin mai prejos in grad inseamna ceva mai putin perfect. O creatie poate fi perfecta, totusi pe un plan de existenta mai jos decat alta; astfel, un cal perfect ar fi mai prejos decat un om perfect etc. Exista naturi diferite, insufletite si neinsufletite. Pentru a ilustra, aranjam urmatorul tabel:

Fiecare dintre mineralele mentionate pot fi pure, totusi aurul este de cel mai inalt grad. Chiar daca fiecare ordin de plante ar fi adus la perfectiune, totusi ele ar diferi in natura si grad. Tot asa este si la animale: chiar daca fiecare specie ar fi adusa la perfectiune, totusi ar exista diversitate, deoarece desavarsind o natura ea nu se schimba*. Gradele de fiinte spirituale de asemenea: desi perfecte, se raporteaza unele la altele ca fiind mai inalte si mai joase in natura sau fel. Natura divina este cea mai inalta si este superioara tuturor naturilor spirituale. Cristos la inviere a fost facut "cu atat mai presus" decat ingerii perfecti, cu cat natura divina este mai presus de cea ingereasca. Evrei 1:3-5.

Sa se remarce cu atentie ca desi clasele numite in tabelul de mai sus sunt distincte si separate, totusi intre ele se poate face o comparatie, astfel: Cel mai inalt grad de minerale este inferior sau putin mai prejos decat cel mai jos grad de vegetale, deoarece in vegetale exista viata. Asa deci, cel mai inalt grad de vegetale este putin mai prejos decat cel mai jos grad de viata animala, deoarece viata animala, chiar si in formele cele mai joase, are destula inteligenta ca sa fie constienta de existenta. Tot asa este si omul: desi cea mai inaltata dintre fiintele animale sau pamantesti, este "putin mai prejos decat ingerii", fiindca ingerii sunt fiinte spirituale sau ceresti.

Exista un remarcabil contrast intre omul degradat prin pacat, asa cum il vedem acum, si omul perfect pe care l-a facut Dumnezeu in chipul Sau. Pacatul i-a schimbat treptat atat trasaturile cat si caracterul. Cu inmultirea generatiilor, prin ignoranta, imoralitate si depravare generala, astfel s-a patat si stricat umanitatea, incat la marea majoritate a rasei asemanarea cu Dumnezeu este aproape complet stearsa. Calitatile morale si intelectuale s-au micsorat, iar instinctele animalice, necuvenit dezvoltate, nu mai sunt echilibrate de cele mai inalte. Omul a pierdut puterea fizica in asa masura, incat, cu tot ajutorul stiintei medicale, durata medie de viata este acum in jur de 30 de ani, in timp ce la inceput el a supravietuit 930 de ani sub aceeasi pedeapsa. Dar cu toate ca este manjit si degradat de pacat si de pedeapsa lui, moartea, care lucreaza in el, omul va fi restabilit la perfectiunea originara a mintii si corpului, si la glorie, onoare si stapanire, in timpul si prin domnia Milenara a lui Cristos. Lucrurile care vor fi restabilite de catre si prin Cristos sunt acelea care au fost pierdute prin incalcarea lui Adam (Romani 5:18, 19). Omul n-a pierdut un paradis ceresc, ci unul pamantesc. Sub pedeapsa cu moartea, el n-a pierdut o existenta spirituala, ci una umana; si tot ce a pierdut a fost castigat inapoi de catre Rascumparatorul lui, care a declarat ca El a venit sa caute si sa mantuiasca ceea ce a fost pierdut. Luca 19:10.

Pe langa cele de mai sus, avem si alte dovezi ca omul perfect nu este o fiinta spirituala. Ni se spune ca Domnul nostru, inainte de a-Si lasa gloria ca sa devina om, a fost "in chipul lui Dumnezeu" - un chip spiritual, o fiinta spirituala; dar a fost necesar sa I se schimbe natura, deoarece, ca sa fie rascumparare pentru omenire El trebuia sa fie om, de aceeasi natura cu a pacatosului al carui inlocuitor trebuia sa devina in moarte. Si Pavel ne spune ca El n-a luat natura ingerilor, cu un pas mai jos decat a Sa, ci a coborat cu doi pasi si a luat natura oamenilor - a devenit om; "a devenit trup". Evrei 2:16; Filipeni 2:7, 8; Ioan 1:14.

Remarcati ca aceasta arata nu numai ca natura ingereasca nu este singurul ordin de fiinte spirituale, ci si ca aceasta este o natura mai joasa decat a Domnului nostru inainte de a deveni om; si atunci El n-a fost asa de presus cum este acum, deoarece "Dumnezeu L-a inaltat foarte sus", datorita ascultarii Sale in faptul ca de buna voie a devenit rascumpararea omului (Filipeni 2:8, 9). El este acum de ordinul cel mai inalt de fiinte spirituale, partas al naturii divine (a lui Iehova).

Astfel gasim dovada nu numai ca natura divina, ingereasca si umana sunt separate si distincte, dar si ca a fi om perfect nu inseamna a fi inger, dupa cum nici perfectiunea naturii ingeresti nu implica faptul ca ingerii sunt divini si egali cu Iehova; pentru ca Isus n-a luat natura ingerilor, ci o natura diferita - natura oamenilor; nu natura umana imperfecta, asa cum o posedam noi acum, ci natura umana perfecta. El a devenit om, nu o fiinta degradata si aproape moarta, asa cum sunt acum oamenii, ci un om in deplina vigoare a perfectiunii.

Pe de alta parte, Isus trebuia sa fie om perfect, altfel nu putea tine o lege perfecta, care este masura deplina a capacitatii unui om perfect. El trebuia sa fie un om perfect, altfel nu putea da un pret de rascumparare (un pret corespunzator - 1 Timotei 2:6) pentru viata pierduta a omului perfect Adam; "Caci daca moartea a venit prin om, tot prin om a venit si invierea mortilor" (1 Corinteni 15:21). Daca in cel mai mic grad era imperfect, aceasta dovedea ca era sub condamnare si de aceea nu putea fi o jertfa acceptabila; si nici nu putea tine perfect legea lui Dumnezeu. Un om perfect a fost incercat, a esuat si a fost condamnat; si numai un om perfect a putut da pretul corespunzator ca Rascumparator.

Acum avem in fata in mod obiectiv intrebarea intr-alta forma, adica: Daca Isus in trup a fost om perfect, dupa cum astfel arata Scripturile, nu dovedeste aceasta ca un om perfect este o fiinta umana, de carne - nu un inger, ci putin mai prejos decat ingerii? Concluzia logica este mai presus de orice indoiala; si in plus avem declaratia inspirata a Psalmistului (Psalmul 8:5-8) si referinta lui Pavel la aceasta, in Evrei 2:7-9.

Nici n-a fost Isus o combinatie a celor doua naturi, umana si spirituala. Amestecul a doua naturi n-o produce nici pe una, nici pe cealalta, ci un lucru hibrid, imperfect, care este respingator pentru aranjamentul divin. Cand Isus a fost in trup, El a fost fiinta umana perfecta; inainte de acel timp, El a fost fiinta spirituala perfecta; si de la inviere, El este fiinta spirituala de cel mai inalt ordin sau de ordin divin. Numai la consacrarea Sa spre moarte, asa cum este reprezentata prin botezul Sau - la varsta de 30 de ani (dupa Lege varsta barbatiei, si de aceea timpul corect pentru a se consacra ca om) - a primit El arvuna mostenirii Sale la natura divina (Matei 3:16, 17). Natura umana trebuia sa fie consacrata spre moarte inainte de a putea primi chiar si garantia naturii divine. Si numai cand acea consacrare a fost in realitate dusa la indeplinire si Si-a sacrificat in realitate natura umana, chiar pana la moarte, a devenit Domnul nostru partas deplin al naturii divine. Dupa ce a devenit om, El S-a facut ascultator pana la moarte; de aceea Dumnezeu L-a inaltat foarte sus, la natura divina (Filipeni 2:8, 9). Daca aceasta Scriptura este adevarata, inseamna ca El n-a fost inaltat la natura divina pana cand natura umana a fost in realitate sacrificata - moarta.

Astfel vedem ca in Isus n-a existat un amestec de naturi, ci a avut de doua ori experienta unei schimbari de natura: intai, de la spirituala la umana, apoi, de la umana la cel mai inalt ordin al naturii spirituale, cel divin; si in fiecare caz a renuntat la una pentru cealalta.

In acest distins exemplu de umanitate perfecta, care a stat nepatat in fata lumii pana S-a jertfit pentru rascumpararea ei, vedem perfectiunea de la care a cazut rasa noastra prin Adam, si la care va fi restabilita. Devenind rascumpararea omului, Domnul nostru Isus a dat echivalentul pentru ceea ce a pierdut omul; si de aceea toata omenirea poate primi iarasi, prin credinta in Cristos si prin ascultare de cerintele Lui, nu o natura spirituala, ci o natura umana perfecta, glorioasa - "ceea ce a fost pierdut".

Facultatile si puterile perfecte ale fiintei umane perfecte pot fi exercitate la nesfarsit, si asupra a noi si variate obiecte de interes, iar cunostinta si iscusinta pot fi mult crescute; dar nici o astfel de crestere a cunostintei sau puterii nu va avea ca efect o schimbare de natura, sau n-o va face mai mult decat perfecta. Va fi numai extinderea si dezvoltarea puterilor umane perfecte. Cresterea cunostintei si iscusintei va fi fara indoiala privilegiul binecuvantat al omului toata eternitatea; totusi el va ramane om, si doar va invata sa foloseasca mai deplin puterile naturii umane deja posedate. Dincolo de limitele ei nu poate spera sa avanseze, si nici nu va dori, dorintele lui fiind limitate la sfera puterilor lui.

In timp ce Isus ca om a fost o ilustratie a naturii umane perfecte, la care va fi restabilita masa omenirii, acum, de la inviere, El este ilustratia naturii glorioase divine pe care Biserica biruitoare o va impartasi cu El la inviere.

Deoarece varsta prezenta este dedicata in principal dezvoltarii acestei clase, careia i se ofera o schimbare de natura, si deoarece epistolele apostolice sunt dedicate instruirii acestei "turme mici", nu trebuie sa se traga concluzia ca planurile lui Dumnezeu se termina cu completarea acestei companii alese. Pe de alta parte, nici nu trebuie sa mergem la extrema opusa si sa presupunem ca fagaduintele speciale, de natura divina, corpuri spirituale etc., facute acestora, sunt scopul lui Dumnezeu pentru toata omenirea. Pentru acestia sunt "fagaduintele nespus de mari si scumpe", mai presus de celelalte fagaduinte scumpe facute intregii omeniri. Ca sa impartim drept cuvantul adevarului, noi trebuie sa observam ca Scripturile recunosc perfectiunea naturii divine la "turma mica" si perfectiunea naturii umane la lumea restabilita, ca fiind doua lucruri separate.

Sa vedem acum mai amanuntit: Ce sunt fiintele spirituale, care sunt puterile lor si de ce legi sunt guvernate? Multi par sa gandeasca, fiindca nu inteleg natura unei fiinte spirituale, ca ea trebuie sa fie o simpla legenda, si asupra acestui subiect multa superstitie predomina. Dar Pavel nu pare sa aiba o astfel de idee. Desi el sugereaza ca o fiinta umana este incapabila de a intelege natura mai inalta, spirituala (1 Corinteni 2:14), totusi el spune clar, ca si cum ar apara impotriva unor conceptii legendare sau superstitioase, ca exista atat corp spiritual, cat si corp natural (uman), atat unul ceresc, cat si unul pamantesc, si o glorie atat a celui pamantesc, cat si a celui ceresc. Gloria celui pamantesc, dupa cum am vazut, s-a pierdut prin pacatul primului Adam, si va fi redata rasei prin Domnul Isus cu Mireasa Lui (Cristosul, Cap si corp) in timpul domniei Milenare. Gloria celui ceresc este deocamdata nevazuta, in afara de cazul cand este revelata ochiului credintei de catre Spirit prin Cuvant. Aceste glorii sunt distincte si separate (1 Corinteni 15:38-49). Stim intr-o masura ce este corpul natural, pamantesc, terestru, deoarece de acesta avem acum, desi numai aproximativ putem aprecia gloria perfectiunii lui. El este carne, sange si oase; deoarece "ceea ce se naste din carne este carne". Si deoarece exista doua feluri distincte de corpuri, stim ca acela spiritual, oricum ar fi, nu este compus din carne, sange si oase: este ceresc, celest, spiritual - "Ceea ce se naste din spirit este spirit". Dar ce este un corp spiritual nu stim, pentru ca "ce vom fi nu s-a aratat inca; dar . . . vom fi ca EL" - ca Domnul nostru Isus. Ioan 3:6; 1 Ioan 3:2.

Nu avem nici o marturie despre vreo fiinta spirituala sau umana care sa fi fost vreodata schimbata de la o natura la alta, cu exceptia Fiului lui Dumnezeu; si acesta a fost un caz exceptional, pentru un scop exceptional. Cand Dumnezeu i-a facut pe ingeri, fara indoiala ca i-a facut cu intentia sa ramana vesnic ingeri, si asa este si cu oamenii, fiecare fiind perfect pe propriul lui plan. Cel putin Scripturile nu fac nici o aluzie la vreun scop diferit. Dupa cum in creatia neinsufletita exista o varietate placuta si aproape nesfarsita, tot asa in creatia vie si inteligenta este posibila aceeasi varietate in perfectiune. Fiecare creatura este glorioasa in perfectiunea ei; dar, dupa cum spune Pavel, gloria celor celeste (ceresti) este un fel de glorie, si gloria celor terestre (pamantesti) este alta glorie, si este diferita.

Examinand faptele relatate despre Domnul nostru Isus dupa invierea Sa, si despre ingeri care sunt de asemenea fiinte spirituale, astfel "interpretand lucruri duhovnicesti prin mijloace duhovnicesti" (1 Corinteni 2:13 - Noul Testament 1993, subsol - n. e.), putem primi unele informatii generale cu privire la fiintele spirituale. Intai, ingerii pot fi si sunt adesea prezenti, desi invizibili. "Ingerul Domnului face tabara in jurul celor care se tem de El"; si "Nu sunt ei oare toti duhuri slujitoare trimise sa slujeasca pentru cei care vor mosteni mantuirea?" (Psalmul 34:7; Evrei 1:14). Au slujit ei vizibil sau invizibil? Fara indoiala ca in felul din urma. Elisei era inconjurat de o oaste de asirieni; servul lui se temea; Elisei s-a rugat Domnului, ochii tanarului s-au deschis si a vazut de jur imprejurul lor muntii plini de care si calareti de foc (sau ca focul). Iarasi, in timp ce pentru Balaam ingerul a fost invizibil, magarul l-a vazut fiindca i-au fost deschisi ochii.

Al doilea, ingerii pot primi corpuri umane si pot aparea ca oameni. Astfel Domnul cu doi ingeri i-au aparut lui Avraam, care le-a pregatit o cina din care ei au mancat. La inceput Avraam a presupus ca sunt trei oameni, si numai cand erau gata de plecare a descoperit ca unul din ei era Domnul, iar ceilalti doi erau ingeri, care dupa aceea au coborat in Sodoma si l-au eliberat pe Lot (Genesa 18:1, 2). Un inger i-a aparut ca om lui Ghedeon, dar dupa aceea s-a descoperit. Un inger a aparut tatalui si mamei lui Samson, si ei au gandit ca este om, pana cand s-a inaltat la cer in flacara de pe altar. Judecatori 6:11-22; 13:20.

Al treilea, fiintele spirituale sunt glorioase in starea lor normala, si frecvent se spune despre ele ca sunt glorioase si stralucitoare. Infatisarea ingerului care a inlaturat piatra de la usa mormantului era "ca fulgerul". Daniel a prins o sclipire a unui corp spiritual pe care l-a descris, spunand: Ochii lui erau ca niste flacari de foc, fata asemenea fulgerului, iar bratele si picioarele semanau cu niste bronz lustruit, si glasul cuvintelor lui ca vuietul unei mari multimi. Daniel a cazut in fata lui ca mort (Daniel 10:6, 10, 15, 17). Saul din Tars a prins o sclipire asemanatoare a corpului glorios al lui Cristos, care stralucea mai presus de stralucirea soarelui in miezul zilei. Saul si-a pierdut vederea si a cazut la pamant.

Pana acum am vazut ca sunt fiinte spirituale cu adevarat glorioase; totusi, daca oamenilor nu li s-ar fi deschis ochii sa le vada, sau daca ele nu apareau in carne ca oameni, ele ar fi fost invizibile pentru oameni. Aceasta concluzie se confirma mai departe, cand examinam detaliile deosebite ale acestor manifestari. Domnul a fost vazut numai de Saul, oamenii care calatoreau cu el auzind vocea, dar nevazand pe nimeni (Fapte 9:7). Oamenii care erau cu Daniel n-au vazut fiinta glorioasa pe care el o descrie, dar i-a cuprins o mare frica si au fugit de s-au ascuns. Iarasi, aceasta fiinta glorioasa a spus: "Capetenia Imparatiei Persiei mi-a stat impotriva douazeci si una de zile" (Daniel 10:13). A cazut Daniel, omul preaiubit de Domnul, ca mort in fata acestuia, caruia capetenia Persiei i s-a impotrivit douazeci si una de zile? Cum asa? Desigur ca el nu i-a aparut in glorie capeteniei! Nu; ori acesta a fost prezent cu el invizibil, ori i-a aparut ca om.

Domnul nostru, de la invierea Sa, este o fiinta spirituala; prin urmare, aceleasi puteri pe care le gasim ilustrate prin ingeri (fiinte spirituale) trebuie sa le aiba si El. Si acesta este cazul, dupa cum vom vedea mai pe larg intr-un capitol urmator.

Astfel gasim ca Scripturile privesc natura umana si spirituala separate si distincte, si nu dau nici o dovada ca una o produce sau o dezvolta pe cealalta; ci, dimpotriva, ele arata ca numai putini vor fi vreodata schimbati de la natura umana la cea divina, la care Isus, capul lor, a fost deja inaltat. Iar aceasta remarcabila si speciala trasatura din planul lui Iehova este pentru scopul remarcabil si special de a-i pregati pe acestia ca agenti ai lui Dumnezeu pentru marea lucrare viitoare de restabilire a tuturor lucrurilor.

Sa examinam acum termenii

Stare muritoare Si nemuritoare.

Vom gasi adevarata lor semnificatie in armonie exacta cu ceea ce am invatat din compararea declaratiilor Bibliei referitoare la fiintele umane si spirituale, si la fagaduintele pamantesti si ceresti. Acestor cuvinte li se dau de obicei sensuri foarte nesigure, iar ideile gresite despre sensurile lor produc vederi eronate despre subiectele de care sunt legate ele, atat in general, cat si in utilizarea Scripturala.

Stare "muritoare" inseamna starea sau conditia de a fi supus mortii; nu conditia de moarte, ci conditia in care moartea este o posibilitate.

"Nemurire" inseamna starea sau conditia de a nu fi supus mortii; nu numai conditia de eliberare de moarte, ci conditia in care moartea este o imposibilitate.

Ideea comuna, dar eronata, despre starea muritoare este ca aceasta e o stare sau conditie in care moartea este inevitabila, in timp ce ideea comuna despre semnificatia nemuririi este mai aproape de cea corecta.

Cuvantul nemuritor inseamna care nu este muritor; deci, insasi constructia cuvintelor indica definitiile lor adevarate. Datorita predominarii unei idei gresite despre cuvantul muritor se incurca atat de multi atunci cand incearca sa stabileasca daca Adam a fost muritor sau nemuritor inainte de incalcare. Ei rationeaza ca daca ar fi fost nemuritor, Dumnezeu n-ar fi spus "in ziua in care vei manca vei muri negresit"; fiindca este imposibil ca o fiinta nemuritoare sa moara. Aceasta este o concluzie logica. Pe de alta parte, spun ei, daca el ar fi fost muritor, in ce ar fi putut consta amenintarea sau pedeapsa declaratiei "vei muri negresit"; deoarece, fiind muritor (conform definitiei lor eronate), el oricum n-ar fi putut evita moartea?

Se va observa ca dificultatea consta in sensul fals dat cuvantului muritor. Aplicati definitia cea corecta si totul este clar. Adam a fost muritor - adica, intr-o conditie in care moartea a fost o posibilitate. El a avut viata in masura deplina si perfecta, totusi nu viata inerenta. Viata lui a fost sustinuta de "toti pomii din gradina", in afara de pomul cel oprit; si cat timp a continuat in ascultare si in armonie cu Creatorul sau, viata i-a fost sigura - elementele sustinatoare nu i-au fost refuzate. Astfel vazut, Adam a avut viata; si moartea a fost cu totul evitabila, desi el a fost in asa conditie incat moartea a fost posibila - el a fost muritor.

Atunci se ridica intrebarea: Daca Adam a fost muritor si in incercare, a fost el in incercare pentru nemurire? Raspunsul general ar fi: Da. Noi raspundem: Nu. Incercarea lui a fost pentru a se vedea daca era vrednic sau nevrednic de continuarea vietii si binecuvantarilor deja posedate. Deoarece nicaieri n-a fost fagaduit ca daca era ascultator el devenea nemuritor, noi suntem obligati sa lasam orice asemenea speculatii in afara discutiei. Lui i s-a fagaduit continuarea binecuvantarilor de care se bucura atunci atata vreme cat era ascultator, si a fost amenintat cu pierderea tuturor - cu moartea - daca era neascultator. Ideea falsa despre sensul cuvantului muritor ii face in general pe oameni sa traga concluzia ca toate fiintele care nu mor sunt nemuritoare. De aceea ei includ in aceasta clasa pe Tatal nostru ceresc, pe Domnul nostru Isus, pe ingeri si toata omenirea. Aceasta este totusi o eroare: marea masa a omenirii salvata din cadere, precum si ingerii din ceruri, vor fi intotdeauna muritori; desi intr-o conditie de perfectiune si fericire, ei vor fi intotdeauna de acea natura muritoare care ar putea suferi moartea, plata pacatului, daca ar comite pacat. Siguranta existentei lor va fi conditionata, cum a fost a lui Adam, de ascultarea de atotinteleptul Dumnezeu, a carui dreptate, iubire si intelepciune, si a carui putere de a face ca toate sa lucreze impreuna pentru binele celor care-L iubesc si-L servesc, vor fi fost pe deplin demonstrate prin felul in care a procedat cu pacatul in timpul prezent.

Nicaieri in Scripturi nu este declarat ca ingerii sunt nemuritori, nici ca omenirea restabilita va fi nemuritoare. Dimpotriva, nemurirea ii este atribuita naturii divine - initial numai lui Iehova; dupa aceea Domnului nostru Isus in starea Lui mult inaltata prezenta; si in sfarsit prin fagaduinta Bisericii, corpul lui Cristos, cand va fi glorificat cu El. 1 Timotei 6:16; Ioan 5:26; 2 Petru 1:4; 1 Corinteni 15:53, 54.

Avem marturii nu numai ca nemurirea apartine doar naturii divine, dar si dovada ca ingerii sunt muritori, in faptul ca Satan, care odata a fost o capetenie intre ei, va fi nimicit (Evrei 2:14). Faptul ca el poate fi nimicit dovedeste ca ingerii ca si clasa sunt muritori.

Astfel considerat, vedem ca atunci cand pacatosii incorigibili vor fi inlaturati, atat fiintele nemuritoare cat si cele muritoare vor trai vesnic in bucurie, fericire si iubire - prima clasa posedand o natura fara posibilitatea de a muri, avand viata inerenta - viata in ei insisi (Ioan 5:26); cea din urma avand o natura susceptibila de moarte, totusi nedand nici un motiv de moarte, datorita perfectiunii fiintei si a cunoasterii raului si rautatii pacatului. Ei, fiind aprobati de legea lui Dumnezeu, vor fi vesnic aprovizionati cu acele elemente care sunt necesare ca sa-i mentina in perfectiune, si nu vor muri niciodata.

Cunoasterea corecta a sensului termenilor muritor si nemuritor, si a utilizarii lor in Scripturi, nimiceste insasi temelia doctrinei chinului vesnic. Ea se bazeaza pe teoria nescripturala ca Dumnezeu a creat pe om nemuritor, ca el nu poate inceta de a exista si ca Dumnezeu nu-l poate nimici; deci argumentul este ca aceia incorigibili trebuie sa traiasca in continuare undeva si cumva; si concluzia este ca deoarece ei nu sunt in armonie cu Dumnezeu, eternitatea lor trebuie sa fie o eternitate de suferinta. Dar Cuvantul lui Dumnezeu ne asigura ca El a facut pregatiri impotriva unei astfel de perpetuari a pacatului si pacatosilor; ca omul este muritor, si ca pedeapsa deplina a pacatului voit impotriva luminii si cunostintei depline nu va fi o viata in chin, ci o a doua moarte. "Sufletul care pacatuieste, acela va muri."

"Cine esti tu, omule, ca sa raspunzi
Impotriva lui Dumnezeu?" Romani 9:20

Ideea gresita a unora este ca dreptatea cere ca Dumnezeu sa nu faca nici o diferenta in acordarea favorurilor printre creaturile Sale; ca, daca El ridica pe una la o pozitie inalta, dupa dreptate El trebuie sa faca la fel pentru toate, daca nu se poate arata ca unele si-au pierdut drepturile, caz in care acestea pe drept ar putea fi destinate pentru o pozitie mai joasa.

Daca acest principiu ar fi cel corect, ar arata ca Dumnezeu n-a avut nici un drept sa-L creeze pe Isus mai presus decat pe ingeri si apoi sa-L mai inalte, la natura divina, daca n-a intentionat sa faca acelasi lucru pentru toti ingerii si pentru toti oamenii. Si ca sa ducem principiul si mai departe, daca unii oameni vor fi mult inaltati si facuti partasi la natura divina, in cele din urma toti oamenii trebuie sa fie inaltati la aceeasi pozitie. Si de ce sa nu se duca principiul la limita lui extrema, si sa se aplice aceeasi lege a progresiei la creatia animala si la insecte, si sa se spuna ca, deoarece toate sunt creatii ale lui Dumnezeu, toate trebuie in cele din urma sa ajunga pe cel mai inalt plan de existenta - natura divina? Aceasta este o absurditate evidenta, dar din acest principiu presupus este o deductie tot atat de rationala ca si oricare alta.

Poate ca nimeni n-ar fi inclinat sa duca aceasta presupunere eronata atat de departe.Totusi, daca ar fi un principiu bazat pe simpla justitie, unde s-ar putea opri si totusi sa fie just? Si daca intr-adevar asa ar fi planul lui Dumnezeu, unde ar fi varietatea placuta din toate lucrarile Lui? Dar planul lui Dumnezeu nu este asa. Toata natura, atat insufletita cat si neinsufletita, arata gloria si diversitatea puterii si intelepciunii divine. Si dupa cum "cerurile spun slava lui Dumnezeu si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui" in minunata varietate si frumusete, cu mult mai mult creatia Lui inteligenta va arata in varietate gloria superioara a puterii Lui. Astfel tragem noi concluzia - din invatatura expresa a Cuvantului lui Dumnezeu, din ratiune si din analogiile naturii.

Este foarte important sa avem idei corecte de dreptate. O favoare nu trebuie niciodata sa fie socotita ca o recompensa pe drept meritata. Un act de simpla dreptate nu este o ocazie de recunostinta speciala si nu este nici vreo dovada de iubire; dar Dumnezeu Isi arata marea iubire pentru fapturile Sale printr-un lant nesfarsit de favoruri nemeritate, care trebuie sa provoace ca raspuns iubirea si lauda lor.

Dumnezeu avea dreptul, daca voia, sa ne faca numai creaturi cu viata scurta, chiar daca n-am fi pacatuit niciodata. Asa a facut pe unele dintre creaturile Sale inferioare. El ne-ar fi putut permite sa ne bucuram de binecuvantarile Lui pentru un timp, iar apoi, fara nedreptate, ne-ar fi putut sterge pe toti din existenta. De fapt, chiar asa o existenta scurta ar fi o favoare. In definitiv numai prin favoarea Lui avem noi existenta. Cu cat mai mare favoare este rascumpararea existentei odata pierdute prin pacat! Si mai mult, prin favoarea lui Dumnezeu suntem noi oameni, nu animale; este numai prin favoarea lui Dumnezeu ca ingerii sunt ca natura putin mai presus decat oamenii; si este de asemenea prin favoarea lui Dumnezeu ca Domnul Isus si mireasa Lui devin partasi la natura divina. Prin urmare, se cade tuturor creaturilor Sale inteligente sa primeasca pline de recunostinta orice le acorda Dumnezeu. Orice alt spirit merita pe drept condamnare, si, daca cineva se complace in el, va sfarsi in injosire si nimicire. Un om n-are nici un drept sa aspire a fi inger, nefiind niciodata invitat la acea pozitie; un inger n-are nici un drept sa aspire la natura divina, nefiindu-i niciodata oferita.

Aspiratia mandriei lui Satan a fost cea care i-a adus injosirea, si va sfarsi cu nimicirea lui (Isaia 14:14). "Oricine se inalta va fi smerit si oricine se smereste va fi inaltat" (Luca 14:11), dar nu in mod necesar la cea mai inalta pozitie.

In parte datorita ideilor false de dreptate, si in parte datorita altor cauze, subiectul alegerii asa cum se invata in Scripturi a fost ocazie de multa disputa si neintelegere. Putini vor nega faptul ca Scripturile invata despre alegere; dar exact pe ce principiu este bazata alegerea sau selectionarea, este o pro-blema de considerabila diferenta de opinie, unii pretinzand ca este o alegere arbitrara, neconditionata, iar altii ca este conditionata. Exista o masura de adevar, credem noi, in ambele aceste pareri. O alegere din partea lui Dumnezeu este expresia selectarii pentru un anumit scop, functie sau stare. Dumnezeu a ales sau a hotarat ca unele dintre creaturile Sale sa fie ingeri, unele sa fie oameni, unele sa fie animale, pasari, insecte etc., iar unele sa fie de propria Sa natura, divina. Si chiar daca Dumnezeu selecteaza dupa anumite conditii pe toti care vor fi admisi la natura divina, totusi nu se poate spune ca acestia o merita mai mult decat altii; caci orice creatura, pe oricare plan, numai prin favoare are existenta.

"Asadar, nu depinde nici de cine vrea, nici de cine alearga, ci de Dumnezeu care arata mila" - bunatate sau favoare (Romani 9:16). Nu fiindca alesii au fost mai buni decat altii le-a facut Dumnezeu invitatia la natura divina, caci El a trecut pe langa ingerii care nu pacatuisera si a chemat la onorurile divine pe unii din pacatosii rascumparati. Dumnezeu are dreptul sa faca asa cum Ii place cu ce este al Sau; si El vrea sa-Si exercite acest drept pentru realizarea planurilor Sale. Atunci, deoarece tot ce avem este prin favoare divina, "Cine esti tu, omule, ca sa raspunzi impotriva lui Dumnezeu? Nu cumva lucrul facut va zice celui care l-a format: @Pentru ce m-ai facut asa?# Nu are olarul stapanire pe lutul sau . . . sa faca un vas pentru cinste si un altul pentru necinste" - sau pentru mai putina cinste? (Romani 9:20, 21). Toate au fost create prin aceeasi putere divina - unele sa aiba natura mai inalta si cinste mai mare, iar altele sa aiba natura mai joasa si cinste mai mica.

"Asa vorbeste Domnul, Sfantul lui Israel si Facatorul sau (al omului): @Vrea cineva sa Ma intrebe asupra viitorului, sa-Mi porunceasca pentru copiii Mei si pentru lucrarea mainilor Mele? Eu am facut pamantul, si am facut pe om pe el; Eu cu mainile Mele am intins cerurile, si am asezat toata ostirea lor.#" "Asa vorbeste Domnul, Facatorul cerurilor, singurul Dumnezeu, care a intocmit pamantul, l-a facut si l-a intarit, l-a facut nu ca sa fie pustiu, ci l-a intocmit ca sa fie locuit: @Eu sunt Domnul, si nu este altul#" (Isaia 45:11, 12, 18). Nimeni nu are dreptul sa-I dicteze lui Dumnezeu. Daca El a intarit pamantul, daca l-a intocmit nu ca sa fie pustiu, ci l-a facut ca sa fie locuit de oameni restabiliti, perfecti, cine suntem noi ca sa raspundem impotriva lui Dumnezeu, si sa spunem ca este nedrept sa nu le schimbe natura si sa nu-i faca pe toti partasi la o natura spirituala, fie ca ingerii, fie ca propria Sa natura, divina? Cu cat se cuvine mai mult sa venim cu umilinta la Cuvantul lui Dumnezeu si sa "intrebam" despre lucrurile viitoare, decat sa "poruncim" sau sa sustinem ca El trebuie sa realizeze ideile noastre? Doamne, fereste pe servii Tai de pacatele mandriei, ca sa nu puna stapanire peste noi. Nici unul din copiii lui Dumnezeu, credem noi, nu va dicta Domnului cu buna stiinta; totusi, cat de usor, si aproape fara sa-si dea seama, multi cad in aceasta eroare.

Rasa umana sunt copiii lui Dumnezeu prin creare - lucrarea mainilor Lui - si planul Sau referitor la ei este clar revelat in Cuvantul Sau. Pavel spune ca primul om (care a fost un model a ceea ce va fi rasa cand va fi perfecta) a fost din pamant, pamantesc; si urmasii lui, cu exceptia Bisericii Evanghelice, la inviere vor fi tot pamantesti, umani, adaptati pentru pamant (1 Corinteni 15:38, 44). David spune ca omul a fost facut numai cu putin mai prejos decat ingerii si a fost incoronat cu slava, cinste, stapanire etc. (Psalm 8:4-8). Si Petru, Domnul nostru, si toti profetii de la inceputul lumii, declara ca rasa umana va fi restabilita la acea perfectiune glorioasa, si iarasi va avea stapanire asupra pamantului cum a avut Adam, reprezentantul ei. Fapte 3:19-21.

Aceasta este partea pe care a ales-o Dumnezeu pentru rasa umana. Si ce parte glorioasa! Inchideti ochii pentru o clipa la scenele de suferinta si durere, degradare si intristare, care inca predomina datorita pacatului, si zugraviti-va in minte gloria pamantului perfect. Nici o pata de pacat nu strica armonia si pacea unei societati perfecte; nici un gand amar, nici o privire sau vorba aspra; iubirea, izvorand din fiecare inima, intalneste un raspuns asemanator in toate celelalte inimi, si bunavointa marcheaza fiecare act. Acolo nu va mai fi deloc boala; nici durere, nici suferinta, si nici vreo dovada de decadere - nici macar frica de asemenea lucruri. Ganditi-va la toate imaginile de sanatate si frumusete comparativa a formei si trasaturilor omenesti pe care le-ati vazut vreodata, si aflati ca omenirea perfecta va fi de o frumusete superioara acestora. Puritatea interioara si perfectiunea mintala si morala vor marca si ilumina fiecare fata stralucitoare. Asa va fi societatea pamantului; iar celor care plang datorita pierderii cuiva, li se vor sterge toate lacrimile cand vor vedea lucrarea invierii completa. Apocalips 21:4.

Si aceasta este numai schimbarea in societatea umana. Amintim de asemenea ca pamantul, care a fost "facut ca sa fie locuit" de o astfel de rasa de fiinte, va fi o locuinta potrivita si placuta pentru ele, asa cum este reprezentat prin paradisul edenic, in care a fost plasat omul reprezentativ la inceput. Paradisul va fi restabilit. Pamantul nu va mai produce spini si maracini, si nu va mai cere sudoarea fruntii omului ca sa-i dea painea, ci "pamantul isi va da (usor si natural) rodul". "Pustietatea va inflori ca trandafirul"; creatia animala inferioara vor fi servi perfecti, de buna voie si supusi; natura, cu toata varietatea ei placuta, va chema pe om din toate directiile sa caute si sa cunoasca gloria, puterea si iubirea lui Dumnezeu; iar mintea si inima se vor bucura in El. Dorinta febrila dupa ceva nou, care acum predomina, nu este o stare naturala, ci anormala, datorita imperfectiunilor noastre si prezentelor conditii de mediu nesatisfacatoare. Nu este asemenea lui Dumnezeu sa tanjim neincetat dupa ceva nou. Cele mai multe lucruri sunt vechi pentru Dumnezeu; si El se bucura cel mai mult in acelea care sunt vechi si perfecte. Asa va fi si cu omul cand va fi restabilit la chipul lui Dumnezeu. Omul perfect nu va cunoaste sau aprecia pe deplin, si deci nu va prefera gloria fiintei spirituale, prin faptul ca este de natura diferita, intocmai cum pestii si pasarile, pentru acelasi motiv, fiecare prefera si le place cel mai mult propria lor natura si element. Omul va fi atat de absorbit si extaziat de gloria care-l va inconjura pe plan uman, incat nu va avea nici aspiratie, nici preferinta pentru alta natura sau alte conditii decat cele posedate. O privire in experienta prezenta a Bisericii va ilustra aceasta. "Cat de greu", cu ce dificultate, vor intra in Imparatia lui Dumnezeu cei care sunt bogati in bunurile acestei lumi. Putinele bunuri posedate, chiar sub domnia prezenta a raului si mortii, asa captiveaza natura umana, incat avem nevoie de ajutor special de la Dumnezeu pentru a ne tine ochiul si scopul fixat pe fagaduintele spirituale.

Faptul ca Biserica crestina, corpul lui Cristos, este o exceptie in planul general al lui Dumnezeu pentru omenire, este evident din declaratia ca alegerea ei a fost hotarata in planul divin inainte de intemeierea lumii (Efeseni 1:4, 5), cand Dumnezeu nu numai ca a prevazut caderea rasei in pacat, dar a si hotarat dinainte indreptatirea, sfintirea si glorificarea acestei clase, pe care in timpul varstei Evanghelice o cheama din lume ca sa se conformeze chipului Fiului Sau, pentru a fi partasi la natura divina si mostenitori ai Imparatiei Milenare impreuna cu Cristos Isus, pentru stabilirea dreptatii si pacii universale. Romani 8:28-31.

Aceasta arata ca alegerea sau selectia Bisericii a fost un lucru hotarat dinainte din partea lui Dumnezeu; dar, notati, nu este o alegere neconditionata a membrilor individuali ai Bisericii. Dumnezeu a hotarat inainte de intemeierea lumii sa se aleaga o astfel de companie, pentru un astfel de scop, intr-un timp specific - varsta Evanghelica. Desi nu ne putem indoi ca Dumnezeu a putut prevedea activitatea fiecarui membru individual al Bisericii, si a putut sti dinainte chiar care vor fi vrednici si, prin urmare, vor constitui pe membrii acestei "turme mici", totusi nu acesta este modul in care Cuvantul lui Dumnezeu prezinta doctrina alegerii. Nu ideea unei predestinari individuale au cautat apostolii s-o insufle, ci faptul ca in scopul lui Dumnezeu a fost hotarata dinainte o clasa care sa ocupe pozitia aceasta onorabila, a carei alegere va fi pe conditii de severe incercari ale credintei si ascultarii, si de jertfire a privilegiilor pamantesti etc., chiar pana la moarte. Astfel, printr-o incercare individuala si prin "biruinta" indi-viduala, membrii individuali ai clasei dinainte hotarate sunt alesi sau acceptati in toate binecuvantarile si beneficiile dinainte hotarate de Dumnezeu pentru aceasta clasa.

Cuvantul "slavit", in Romani 8:30, din cuvantul grecesc doxazo, inseamna onorat. Pozitia pentru care se alege Biserica este una de mare onoare. Nici un om nu s-ar putea gandi sa aspire la o asa mare onoare. Chiar si Domnul nostru Isus a fost invitat inainte de a aspira la ea, dupa cum citim: "Tot asa si Hristos, nu Si-a luat singur slava (doxazo - onorat) de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel care I-a zis: @Tu esti Fiul Meu, astazi Te-am nascut#". Asa a onorat Tatal ceresc pe Domnul nostru Isus; si toti din corpul ales, care vor fi mostenitori impreuna cu El, vor fi astfel onorati prin favoarea lui Iehova. Biserica, asemenea Capului ei, traieste experienta inceputului de "onoare" cand este conceputa de Dumnezeu la natura spirituala prin cuvantul adevarului (Iacov 1:18), si va intra complet in onoare cand se va naste din Spirit, fiinte spirituale - in chipul Capului glorificat. Cei pe care astfel ii va onora Dumnezeu trebuie sa fie perfecti si curati; si deoarece noi am fost prin mostenire pacatosi, El nu numai ca ne-a chemat sau invitat la onoare, dar S-a si ingrijit de indreptatirea din pacat prin moartea Fiului Sau, pentru a ne face in stare sa primim onoarea la care ne cheama.

In alegerea turmei mici, Dumnezeu face o chemare foarte generala - "multi sunt chemati". Nu toti sunt chemati. La inceput chemarea a fost limitata la Israel dupa trup, in timpul misiunii Domnului nostru; dar acum toti cei pe care servii lui Dumnezeu ii intalnesc (Luca 14:23), sunt indemnati sau zoriti (nu obligati) sa vina la acest ospat special de favoare. Dar chiar si aceia care aud si vin, nu sunt toti vrednici. Hainele de nunta (dreptatea lui Cristos acordata) sunt asigurate, dar unii nu le vor purta si trebuie sa fie respinsi; iar dintre aceia care imbraca hainele indreptatirii si care primesc onoarea de a fi conceputi la o natura noua, unii nu-si fac chemarea si alegerea sigura prin credinciosie fata de legamantul lor. Despre cei vrednici sa apara cu Mielul in glorie se spune: "cei chemati, alesi si credinciosi". Apocalips 14:1; 17:14.

Chemarea este adevarata; hotararea lui Dumnezeu de a alege si inalta o Biserica nu se schimba; dar a face parte din aceasta clasa aleasa este conditionat. Toti cei care vreau sa aiba parte de onorurile predestinate trebuie sa indeplineasca conditiile chemarii. "Sa ne temem deci ca nu cumva, fiind facuta o fagaduinta pentru intrarea in odihna Lui, niciunul dintre noi sa nu para ca a ramas in urma" (Evrei 4:1). Desi marea favoare nu este a celui care vrea, nici a celui care alearga, ea este pentru cel care vrea si pentru cel care alearga, cand este chemat.

Dupa ce astfel am justificat in mod clar, credem noi, dreptul si scopul absolut al lui Dumnezeu de a face ceea ce vrea cu ce este al Sau, atragem atentia asupra faptului ca principiul care caracterizeaza acordarea tuturor favorurilor lui Dumnezeu este binele general.

In timp ce, prin urmare, pe autoritatea Scripturilor, socotim ca un fapt stabilit ca natura umana si cea spirituala sunt separate si distincte - ca amestecarea celor doua naturi nu este deloc parte din scopul lui Dumnezeu, ci ar fi o imperfectiune, si ca schimbarea unei naturi in alta nu este o regula, ci o exceptie, in singurul caz al Cristosului - devine o problema de adanc interes sa aflam cum va fi realizata schimbarea, pe ce conditii se poate ajunge la ea si in ce maniera va fi efectuata.

Conditiile prin care Biserica poate fi inaltata cu Domnul ei la natura divina (2 Petru 1:4) sunt exact aceleasi conditii prin care El a primit-o; urmand intocmai pe urmele pasilor Lui (1 Petru 2:21), prezentandu-se pe sine ca jertfa vie asa cum a facut El, iar apoi indeplinind cu credinciosie acel angajament de consacrare pana cand jertfa se sfarseste in moarte. Aceasta schimbare de natura de la umana la divina se da ca rasplata celor care in timpul varstei Evanghelice jertfesc natura umana cu toate interesele, sperantele si scopurile ei prezente si viitoare, asa cum a facut Domnul nostru - chiar pana la moarte. Acestia se vor trezi la inviere, nu pentru a avea parte cu restul omenirii in binecuvantata restabilire la perfectiune umana si la toate fericirile care o vor insoti, ci pentru a avea parte de asemanarea, gloria si bucuria Domnului, ca partasi cu El la natura divina. Romani 8:17; 2 Timotei 2:12.

Inceputul si dezvoltarea naturii noi este asemanata cu inceputul si dezvoltarea vietii umane. Dupa cum in cazul acesta exista o concepere si apoi o nastere, tot asa este si in celalalt caz. Despre sfinti se spune ca sunt conceputi de Dumnezeu prin cuvantul adevarului (1 Petru 1:3; 1 Ioan 5:18; Iacov 1:18). Adica, ei primesc primul impuls in viata divina de la Dumnezeu prin Cuvantul Sau. Fiind indreptatiti liber prin credinta in rascumparare, cand ei aud chemarea "aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfanta, (rascumparata, indreptatita - si prin urmare) placuta lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastra inteleapta" (Romani 12:1); si cand, in ascultare de acea chemare, ei isi consacra pe deplin lui Dumnezeu umanitatea indreptatita, o jertfa vie, alaturi de aceea a lui Isus, atunci ea este acceptata de Dumnezeu; si chiar cu acel act incepe viata spirituala. Acestia constata imediat ca gandesc si actioneaza asa cum ii indeamna mintea noua (transformata), chiar pana la rastignirea dorintelor omenesti. Din momentul consacrarii acestia sunt socotiti de Dumnezeu "creatii noi".

Astfel pentru aceste "creatii noi" in embrion cele vechi (dorinte, sperante, planuri omenesti etc.) trec, si toate devin noi. "Noua creatie" in embrion continua sa creasca si sa se dezvolte, in timp ce vechea natura umana, cu sperantele, dorintele ei etc., este rastignita. Aceste doua procese progreseaza simultan, de cand incepe consacrarea pana cand rezulta moartea celei umane si nasterea celei spirituale. Pe masura ce Spiritul lui Dumnezeu, prin Cuvantul Sau, continua sa dezvaluie tot mai mult din planurile Sale, El ne invie astfel chiar si trupurile noastre muritoare (Romani 8:11), facand aceste trupuri muritoare in stare sa faca serviciu pentru El; dar la timpul cuvenit vom avea corpuri noi - spirituale, ceresti, adaptate in toate privintele mintii noi, divine.

Nasterea "noii creatii" este la inviere (Coloseni 1:18); si invierea acestei clase este denumita intaia inviere (sau aleasa) (Apocalips 20:6). Trebuie amintit ca noi nu suntem in realitate fiinte spirituale pana la inviere, desi de cand primim spiritul adoptiunii suntem socotiti ca atare (Romani 8:23-25; Efeseni 1:13,14; Romani 6:10, 11). Cand vom deveni in realitate fiinte spirituale, adica vom fi nascuti din spirit, nu vom mai fi fiinte de carne; deoarece "ceea ce se naste din Spirit este spirit".

Nasterea la natura spirituala prin inviere trebuie tot atat de sigur sa fie precedata de o concepere de Spirit la consacrare, precum nasterea trupului este precedata de o concepere de trup. Toti cei nascuti din trup in asemanarea primului Adam, cel pamantesc, au fost intai conceputi de trup; dar unii au fost conceputi din nou, de Spiritul lui Dumnezeu prin cuvantul adevarului, pentru ca la timpul cuvenit sa poata fi nascuti din Spirit in asemanare cereasca la intaia inviere: "Dupa cum am purtat chipul celui facut din tarana, tot asa (noi, Biserica) vom purta si chipul celui ceresc" - daca nu va fi o cadere. 1 Corinteni 15:49; Evrei 6:6.

Desi acceptarea chemarii ceresti si consacrarea noastra in ascultare de ea se hotaraste intr-un anumit moment, aducerea fiecarui gand in armonie cu mintea lui Dumnezeu este o lucrare treptata; este o inclinare treptata spre cer a ceea ce in mod natural se inclina spre pamant. Apostolul numeste acest proces lucrare de transformare, spunand: "Sa nu va conformati veacului acestuia, ci sa fiti transformati (la natura cereasca), prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti intelege care este voia lui Dumnezeu, cea buna, placuta si desavarsita". Romani 12:2.

Trebuie sa se observe ca aceste cuvinte ale apostolului nu sunt adresate lumii necredincioase, ci acelora pe care El ii recunoaste ca frati, cum se arata in versetul precedent - "Va indemn, dar, fratilor, . . . sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfanta, placuta lui Dumnezeu".

In mod obisnuit se crede ca atunci cand un om se converteste sau se intoarce de la pacat la dreptate, si de la necredinta si opozitie fata de Dumnezeu la incredere in El, aceea este tranformarea despre care a vorbit Pavel. Adevarat, aceea este o mare schimbare - o transformare, dar nu este acea transformare la care se refera aici Pavel. Aceea este o transformare a caracterului; dar Pavel se refera la o transformare a naturii, promisa credinciosilor din timpul varstei Evanghelice, pe anumite conditii, si el ii indemna pe credinciosi sa indeplineasca acele conditii. Daca n-ar fi avut loc deja o astfel de tranformare a caracterului la acei carora li se adresa, nu i-ar fi putut numi frati - si inca frati care aveau ceva "sfant si placut lui Dumnezeu" pentru a-I oferi de jertfa; pentru ca numai cei indreptatiti prin credinta in rascumparare sunt socotiti de Dumnezeu ca sfinti si placuti. Transformarea naturii rezulta la aceia care in timpul varstei Evanghelice isi prezinta umanitatea indreptatita ca jertfa vie, asa cum Isus Si-a prezentat umanitatea perfecta ca jertfa, depunand tot dreptul si pretentia la existenta umana viitoare, precum si ignorand satisfacerea privilegiilor, drepturilor etc. umane prezente. Primul lucru sacrificat este vointa umana; si de atunci incolo noi nu suntem condusi nici de vointa noastra proprie, nici de vreo alta vointa umana, ci numai de vointa divina. Vointa divina devine vointa noastra, si noi socotim vointa umana ca nefiind a noastra, ci vointa altuia, pentru a fi ignorata si sacrificata. Vointa divina devenind vointa noastra, noi incepem sa gandim, sa rationam si sa judecam din punct de vedere divin: planul lui Dumnezeu devine planul nostru si caile lui Dumnezeu devin caile noastre. Nimeni nu poate intelege deplin aceasta transformare daca nu s-a prezentat pe sine in buna credinta ca jertfa, si, prin urmare, daca n-ajunge s-o traiasca. Inainte ne puteam bucura de orice lucru care nu era de fapt pacatos; deoarece lumea cu toate lucrurile ei bune au fost facute pentru placerea omului, singura dificultate fiind sa stapanim inclinatiile pacatoase. Dar cei consacrati, cei transformati, pe langa efortul de a subjuga pacatul, trebuie sa jertfeasca lucrurile bune prezente si sa-si devoteze toate fortele pentru serviciul lui Dumnezeu. Iar cei credinciosi in serviciu si jertfire isi vor da zilnic seama ca intr-adevar aceasta lume nu este locul lor de odihna, si ca aici nu au o cetate continua. Inimile si sperantele lor se vor intoarce insa spre acea "odihna care ramane pentru poporul lui Dumnezeu". Iar aceasta speranta binecuvantata la randul ei va insufleti si inspira la jertfa continua.

Astfel, prin consacrare, mintea se reinnoieste sau se transforma, si dorintele, sperantele si scopurile incep sa se ridice spre lucrurile promise, spirituale si nevazute, in timp ce sperantele etc. omenesti mor. Cei care sunt in acest fel transformati, sau in proces de schimbare, sunt socotiti "creatii noi", conceputi de Dumnezeu, si in acea masura partasi la natura divina. Sa se remarce bine diferenta intre aceste "creatii noi" si acei credinciosi si "frati" care sunt numai indreptatiti. Cei din clasa din urma sunt inca din pamant, pamantesti, si in afara dorintelor pacatoase, sperantele lor, ambitiile si scopurile lor sunt din acelea care vor fi pe deplin satisfacute in restabilirea fagaduita a tuturor lucrurilor. Dar cei din clasa dintai nu sunt din aceasta lume, intocmai cum Cristos nu este din aceasta lume, si sperantele lor se centreaza in lucrurile nevazute, unde Cristos sta la dreapta lui Dumnezeu. Perspectiva gloriei pamantesti, asa de incantatoare pentru omul natural, nu va mai fi o parte satisfacatoare pentru cei conceputi de aceasta speranta cereasca, pentru cei care vad gloriile fagaduintelor ceresti si care apreciaza partea incredintata lor in planul divin. Aceasta minte noua, divina, este garantia mostenirii noastre a naturii divine complete - minte si corp. Unii ar putea fi putin surprinsi de aceasta expresie, corp divin; dar ni se spune ca acum Isus este insasi reprezentarea persoanei Tatalui Sau, si ca invingatorii vor "fi asemenea Lui si-L vor vedea asa cum este" (1 Ioan 3:2). "Daca este un trup natural (omenesc), este si un trup duhovnicesc" (1 Corinteni 15:44). Nu ne-am putea imagina pe Tatal nostru cel divin sau pe Domnul nostru Isus numai ca minti mari fara corpuri. Corpurile Lor sunt spirituale glorioase, desi nu s-a aratat inca ce mare este gloria, si nu se va arata pana cand si noi vom avea parte de natura divina.

In timp ce aceasta transformare a mintii, de la mintea omeneasca la cea spirituala, este o lucrare treptata, schimbarea de la corpul uman la cel spiritual nu va fi treptata, ci instantanee (1 Corinteni 15:52). Acum, dupa cum spune Pavel, avem aceasta comoara (mintea divina) in vase de pamant, dar la timpul cuvenit comoara va fi intr-un vas glorios potrivit pentru ea - corpul spiritual.

Am vazut ca natura umana este o asemanare a celei spirituale (Genesa 5:1). De exemplu: Dumnezeu are vointa, si tot asa au oamenii si ingerii; Dumnezeu are ratiune si memorie, si tot asa au creaturile Sale inteligente - ingerii si oamenii. Caracterul operatiunilor mintale la toti este la fel. Cu aceleasi date de gandire si sub conditii similare, aceste naturi diferite pot ajunge la aceleasi concluzii. Desi facultatile mintale ale naturii divine, ingeresti si umane sunt similare, totusi noi stim ca natura spirituala are puteri in afara celei umane si mai presus de ea - puteri care rezulta, credem noi, nu din facultatile diferite, ci din sfera mai larga a acelorasi facultati si din imprejurarile diferite in care ele opereaza. Natura umana este un chip pamantesc perfect al naturii spirituale, avand aceleasi facultati, dar limitate la sfera pamanteasca si avand capacitatea si dispozitia de a discerne in afara ei numai atat cat Dumnezeu vede potrivit sa descopere pentru beneficiul si fericirea omului.

Natura divina este cel mai inalt ordin al naturii spirituale; si cat de nemasurata este distanta intre Dumnezeu si creaturile Sale! Noi putem prinde numai sclipiri din gloria intelepciunii, puterii si bunatatii divine, in timp ce in vedere panoramica El face sa treaca prin fata noastra unele din grandioasele Sale lucrari. Noi insa putem masura si intelege gloria umanitatii perfecte.

Cu aceste ganduri clar in minte, putem aprecia cum se efectueaza schimbarea de la natura umana la cea spirituala, si anume, prin trecerea acelorasi puteri mintale la starile mai inalte. Cand vom fi imbracati cu corpul ceresc, vom avea puterile ceresti care apartin acelui corp glorios; si vom avea intinderea gandului si sfera puterii care-i apartin.

Schimbarea sau tranformarea mintii, de la pamanteasca la cereasca, pe care cei consacrati o traiesc aici, este inceputul acestei schimbari de natura. Nu este o schimbare a creierului, nici un miracol in functionarea lui schimbata, ci vointa si tendinta mintii sunt schimbate. Vointa si sentimentele noastre ne reprezinta individualitatea; deci, cand vointa si sentimentele ne sunt schimbate, noi suntem transformati si socotiti ca apartinand de fapt naturii ceresti. Adevarat, acesta este doar un inceput foarte mic; dar o concepere, cum este numita aceasta, este intotdeauna numai un inceput mic; totusi ea este garantia sau asigurarea lucrarii incheiate. Efeseni 1:13, 14.

Unii au intrebat: Cum ne vom cunoaste pe noi insine cand vom fi schimbati? Cum vom sti atunci ca suntem aceleasi fiinte care au trait, au suferit si s-au sacrificat ca sa poata fi partasi la aceasta glorie? Vom fi noi aceleasi fiinte constiente? Cu cea mai mare siguranta, da. Daca am murit impreuna cu Cristos, vom si trai impreuna cu El (Romani 6:8). Schimbarile care survin zilnic in corpurile noastre omenesti nu ne fac sa uitam trecutul sau sa ne pierdem identitatea.*

Aceste ganduri ne pot ajuta sa intelegem de asemenea cum Fiul, cand a fost schimabat de la conditiile spirituale la cele umane - la natura umana si la limitele pamantesti - a fost om; si chiar daca a fost aceeasi fiinta in ambele cazuri, in primele conditii El a fost spiritual, iar in conditiile urmatoare a fost uman. Fiindca cele doua naturi sunt separate si distincte, si totusi una o asemanare a celeilalte, prin urmare, aceleasi facultati mintale (memorie etc.) fiind comune ambelor, Isus a putut sa-Si dea seama de gloria Lui anterioara, pe care a avut-o inainte de a deveni om, dar pe care n-a avut-o cand a fost om, dupa cum dovedesc cuvintele Sale: "Tata, preamareste-Ma la Tine Insuti cu slava pe care o aveam cu Tine inainte de a fi lumea" (Ioan 17:5) - gloria naturii spirituale. Si rugaciunea aceea este mai mult decat ascultata in preamarirea Lui prezenta la cea mai inalta forma de fiinta spirituala, natura divina.

Referindu-ne iarasi la cuvintele lui Pavel, remarcam ca el nu spune: Nu va conformati voi insiva acestei lumi, ci transformati-va voi insiva in asemanarea divina; ci el spune: "Nu va conformati, . . . ci fiti transformati" Acest lucru este bine exprimat; deoarece noi nici nu ne conformam, nici nu ne transformam noi insine, ci noi, fie ne supunem sa fim conformati lumii prin influentele lumesti, spiritul lumii din jurul nostru, fie ne supunem vointei lui Dumnezeu, adica vointei sau Spiritului sfant, pentru a fi transformati de influentele ceresti exercitate prin Cuvantul lui Dumnezeu. Voi care sunteti consacrati, la ce influente va supuneti? Influentele transformatoare duc la sacrificiul si suferintele prezente, dar sfarsitul este glorios. Daca va dezvoltati sub aceste influente transformatoare, voi zilnic dovediti care este acea voie buna, placuta si desavarsita a lui Dumnezeu.

Cei care si-au pus pe altarul de jertfa tot ce au sa tina minte necontenit ca, in timp ce Cuvantul lui Dumnezeu contine atat fagaduinte pamantesti cat si ceresti, numai cele din urma ne apartin noua. Comoara noastra este in cer: sa ne fie inimile necontenit acolo. Chemarea noastra nu este la natura spirituala numai, ci la cel mai inalt ordin al celei spirituale, natura divina - "cu atat mai presus de ingeri" (2 Petru 1:4; Evrei 1:4). Aceasta chemare cereasca este limitata la varsta Evanghelica; niciodata inaintea ei n-a mai fost facuta, si cu incheierea ei va inceta. O chemare pamanteasca s-a facut inainte de chemarea cereasca, cu toate ca a fost imperfect inteleasa, si ni se spune ca va fi continuata dupa varsta Evanghelica. Viata (pentru cei restabiliti ca fiinte umane) si nemurirea (premiul pentru care alearga corpul lui Cristos) au fost aduse la lumina ambele in timpul acestei varste (2 Timotei 1:10). Atat natura umana cat si cea spirituala vor fi glorioase in perfectiunea lor, totusi distincte si separate. Frumoasa varietate si minunata armonie a tuturor lucrurilor, insufletite si neinsufletite - armonie unele cu altele si armonie cu Dumnezeu - nu va fi o trasatura neinsemnata a gloriei lucrarii incheiate a lui Dumnezeu.

BISERICA LUI DUMNEZEU

"Scoala, Sioane, si in cantari
De nesfarsita bucurie izbucneste;
Lauda vesnica se cuvine lui Dumnezeu,
Cel care pe-ai tai vrajmasi nimiceste.
Scoala, scoala, biserica lui Dumnezeu!
Fiindca lumina straluce din inaltime;
De pamant si de praf vesmintele-ti scutura,
Fiindca a ta glorie vine.

De pe pamant sa te inalte,
Dumnezeu puterea Isi va folosi;
Jalea in veselie va preface,
Tristetea ta in bucurii.
Imbraca haine stralucite,
Curatul tau vesmant;
Regele tau te va conduce
Pe drumul ce-i sigur si sfant."