STUDIUL 14

Imparatia lui Dumnezeu

Proeminenta subiectului - Caracterul Imparatiei - Imparatia in timpul varstei Evanghelice - Vederi false corectate de Pavel - Rezultate ale ideilor false despre Imparatie - Doua Faze ale Imparatiei lui Dumnezeu - Faza spirituala si lucrarea ei - Faza pamanteasca si lucrarea ei - Operarea lor armonioasa - Gloria fazei pamantesti - Gloria fazei ceresti - Radacina legamantului din care cresc aceste ramuri - Faza pamanteasca a Imparatiei, Israelita - Semintiile pierdute - Ierusalimul ceresc - Israel, un popor tipic - Pierderea si restabilirea lui Israel - Clasele alese - Mostenitorii Imparatiei - Domnia de fier - O ilustratie a obiectivului domniei milenare - Imparatia predata Tatalui - Scopul originar al lui Dumnezeu realizat deplin

Oricine n-a examinat cu grija acest subiect, cu concordanta si cu Biblia in mana, daca astfel va face, va fi surprins sa-i gaseasca proeminenta in Scripturi. Vechiul Testament abunda de fagaduinte si profetii in care Imparatia lui Dumnezeu si Regele ei, Mesia, figureaza tocmai ca centru. Speranta fiecarui israelit era (Luca 3:15) ca Dumnezeu va inalta natiunea lor ca popor sub Mesia; si cand Domnul a venit la ei, a venit ca si rege al lor, pentru a stabili de mult fagaduita Imparatie a lui Dumnezeu pe pamant.

Ioan, premergatorul si vestitorul Domnului nostru Isus, si-a deschis misiunea cu anuntul: "Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor s-a apropiat" (Matei 3:2). Domnul Si-a inceput misiunea exact cu acelasi anunt (Matei 4:17); si apostolii au fost trimisi sa propovaduiasca acelasi mesaj (Matei 10:7; Luca 9:2). Imparatia nu numai ca a fost subiectul cu care Domnul Si-a inceput misiunea publica, dar de fapt ea a fost subiectul principal al intregii Sale propovaduiri (Luca 8:1; 4:43; 19:11), alte subiecte fiind mentionate numai in legatura cu acest subiect sau ca explicare a lui. Majoritatea pildelor Lui au fost fie ilustratii ale imparatiei din diferite puncte de vedere si in diferite aspecte, fie au servit sa scoata in relief consacrarea deplina catre Dumnezeu, ca fiind esentiala pentru a avea o parte in imparatie, si pentru a corecta intelegerea gresita a evreilor ca ei erau siguri de imparatie pentru ca erau copii naturali ai lui Avraam si deci mostenitori naturali ai fagaduintei.

Domnul nostru Isus in convorbirile cu urmasii Sai le-a intarit si incurajat asteptarea unei imparatii viitoare, spunan-du-le: "De aceea va pregatesc o imparatie, dupa cum Tatal Meu Mi-a pregatit-o Mie, ca sa mancati si sa beti la masa Mea, in imparatia Mea, si sa stati pe scaune de domnie, judecand (conducand) pe cele douasprezece semintii ale lui Israel" (Luca 22:29, 30). Si iarasi: "Nu te teme, turma mica, pentru ca Tatal vostru a gasit placere sa va dea imparatia" (Luca 12:32). Si cand, in loc sa fie incoronat si intronat, regele lor recunoscut a fost rastignit, ucenicii Lui au fost amarnic dezamagiti. Dupa cum doi dintre ei au exprimat catre presupusul strain pe drumul spre Emaus, dupa invierea Lui: "Noi nadajduiam ca El este Acela care va rascumpara pe Israel" - eliberandu-l de sub jugul roman si facand din Israel Imparatia lui Dumnezeu in putere si glorie. Dar ei au fost trist dezamagiti de schimbarile celor cateva zile dinainte. Atunci Isus le-a deschis intelegerea, aratandu-le din Scripturi ca intai de toate era necesara jertfa Lui pentru ca imparatia sa poata fi stabilita. Luca 24:21, 25-27.

Dumnezeu ar fi putut da lui Isus stapanirea pamantului fara sa rascumpere pe om, caci; "Cel Prea Inalt stapaneste peste imparatia oamenilor si o da cui vrea El" (Daniel 4:32). Dar Dumnezeu a avut un scop mai maret decat se putea realiza printr-un astfel de plan. Asa o imparatie ar fi putut aduce binecuvantari care, oricat de bune, ar fi putut avea numai un caracter temporar, deoarece toata omenirea era sub condamnarea la moarte. Pentru a face vesnice si complete binecuvantarile imparatiei Lui, rasa trebuia intai sa fie rascumparata din moarte si astfel eliberata legal de condamnarea care a trecut asupra tuturor in Adam.

Faptul ca prin explicarea profetiilor Isus a reinviat speranta ucenicilor intr-o imparatie viitoare este evident din aceea ca mai tarziu, pe cand Se despartea de ei, L-au intrebat: "Doamne, in acest timp vei restabili Tu imparatia lui Israel?" Raspunsul Lui, desi nu explicit, nu le-a contrazis sperantele. El a spus: "Nu este treaba voastra sa stiti timpurile sau perioadele; pe acestea Tatal le-a pus sub stapanirea Sa". Fapte 1:6, 7.

Adevarat, la inceput ucenicii, impreuna cu intreaga natiune evreiasca, aveau o conceptie imperfecta despre Imparatia lui Dumnezeu, presupunand ca ar fi exclusiv o imparatie pamanteasca, intocmai cum astazi multi gresesc intr-o directie opusa presupunand a fi exclusiv o imparatie cereasca. Si multe din pildele si cuvintele tainice ale Domnului nostru Isus au fost intentionate sa corecteze la timpul cuvenit aceste conceptii gresite. Dar El a sustinut intotdeauna ideea unei imparatii, a unui guvernamant care va fi stabilit pe pamant si care va stapani printre oameni. Si El nu numai ca le-a inspirat o speranta pentru o parte in imparatie, dar i-a si invatat sa se roage pentru stabilirea ei: "Vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer, asa si PE PAMANT".

Pentru cei intelepti in felul lumii dintre evrei, Domnul nostru a parut un impostor si un fanatic; iar pe ucenicii Sai i-au considerat simpli naivi. Intelepciunea, tactul si minunile Lui n-au putut fi contestate satisfacator, nici n-au putut fi explicate rational de catre ei; totusi, din punct de vedere al necredintei lor, pretentia Lui ca era mostenitorul lumii si ca va stabili imparatia promisa care va conduce lumea, si ca urmasii Lui, toti din categoriile sociale mai joase, vor fi conducatori impreuna cu El in acea imparatie, parea prea absurda pentru a fi luata in considerare. Roma, cu razboinicii ei disciplinati, cu generalii ei iscusiti si cu imensa ei bogatie, era stapana lumii, si zilnic devenea tot mai puternica. Cine, dar, era acest Nazarinean? si cine erau acesti pescari, fara bani sau influenta, si doar cu slaba aderenta printre poporul de rand? Cine erau acestia ca sa vorbeasca despre stabilirea imparatiei de mult promisa a fi cea mai mare si cea mai puternica pe care a cunoscut-o pamantul?

Fariseii, sperand sa expuna presupusele slabiciuni ale pretentiilor Domnului nostru, si prin aceasta sa trezeasca la realitate pe urmasii Lui, L-au intrebat: Cand va incepe sa-si faca aparitia aceasta imparatie pe care Tu o propovaduiesti? - si cand vor sosi soldatii Tai? - cand va aparea aceasta Imparatie a lui Dumnezeu? (Luca 17:20-30). Raspunsul Domnului nostru le-ar fi dat alt gand daca n-ar fi avut prejudecati in privinta Lui si daca n-ar fi fost orbiti de presupusa lor intelepciune. El a raspuns ca imparatia Lui nu va veni niciodata in felul in care ei o asteptau. Imparatia pe care El o propovaduia, si in care Isi invita urmasii la comostenire, era o imparatie invizibila, si nu trebuia ca ei sa se astepte s-o vada. "El le-a raspuns si a zis: 'Imparatia lui Dumnezeu nu vine in asa fel incat sa atraga atentia (cu manifestari exterioare). Nu se va zice: uite-o aici sau uite-o acolo. Caci, iata, Imparatia lui Dumnezeu, este (urmeaza sa fie) in mijlocul vostru'"*. Intr-un cuvant, El a aratat ca atunci cand imparatia Lui va veni, ea va fi prezenta peste tot si puternica peste tot, desi nu va fi vizibila nicaieri. In acest fel le-a dat o idee despre imparatia spirituala pe care o propovaduia; dar ei erau nepregatiti si n-au primit-o. Exista o masura de adevar in asteptarea evreilor cu privire la imparatia promisa, care va fi realizata la timpul cuvenit, dupa cum se va arata; dar aici, referirea Domnului nostru este la faza spirituala a imparatiei, care va fi invizibila. Si cum aceasta faza a imparatiei va fi stabilita intai, prezenta ei va fi nevazuta, si pentru un timp nerecunoscuta. Privilegiul de mostenire in aceasta faza spirituala a Imparatiei lui Dumnezeu a fost singura oferta facuta atunci, si a fost singura speranta a inaltei noastre chemari in timpul intregii varste Evanghelice, care atunci incepea. Deci Isus se referea exclusiv la ea (Luca 16:16). Acest lucru se va vedea mai clar pe masura ce vom merge mai departe.

Probabil datorita acestui sentiment public advers, mai ales printre Farisei, a venit Nicodim noaptea la Isus, fiind nerabdator sa dezlege misterul, desi, dupa cat se pare ii era rusine sa recunoasca public faptul ca asemenea pretentii aveau vreo greutate in mintea lui. Conversatia intre Domnul si Nicodim (Ioan 3), desi numai partial inregistrata, da intrucatva o intelegere mai adanca a caracterului Imparatiei lui Dumnezeu. Evident, sunt mentionate punctele principale ale conversatiei, asa incat din acestea putem repede prinde sensul intregului, pe care-l putem rezonabil parafraza dupa cum urmeaza:

Nicodim: "Invatatorule, stim ca esti un invatator venit de la Dumnezeu, caci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, daca nu este Dumnezeu cu el." Totusi, unele dintre declaratiile Tale mi se par foarte nepotrivite, si vin sa-Ti cer o explicatie. De exemplu: Tu si ucenicii umblati propovaduind, "Imparatia cerurilor este aproape"; dar n-ai nici armata, nici bogatie, nici influenta, si dupa toate aparentele aceasta pretentie nu este adevarata; si asa pare ca inseli poporul. Fariseii Te privesc in general ca pe un impostor, dar eu sunt sigur ca trebuie sa fie ceva adevar in invataturile Tale, "caci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, daca nu este Dumnezeu cu el." Obiectivul vizitei mele este sa intreb: Ce fel, cand este si de unde este aceasta imparatie pe care o propovaduiesti Tu? cand si cum va fi stabilita?

Isus: La cererea ta de a avea o intelegere deplina referitoare la imparatia cerurilor nu se poate raspunde acum satisfacator pentru tine; nu fiindca Eu nu stiu despre ea pe deplin, ci fiindca in starea ta prezenta n-ai putea-o intelege sau aprecia daca ti-as explica pe deplin. "Daca nu se naste* cineva de sus, nu va putea vedea (greceste eidon,+ sti sau cunoaste) imparatia lui Dumnezeu."

Chiar si ucenicii Mei au idei inca foarte neclare despre caracterul imparatiei pe care ei o vestesc. Nu le pot spune pentru acelasi motiv pentru care nu-ti pot spune nici tie, si n-ar putea intelege pentru acelasi motiv. Dar, Nicodime, o particularitate a purtarii lui Dumnezeu este ca El cere supunere la lumina deja avuta inainte de a da mai multa lumina; si in alegerea celor care vor fi socotiti vrednici sa aiba parte de imparatie, se cere o manifestare a credintei. Ei trebuie sa fie dintre aceia dornici sa urmeze pas cu pas conducerea lui Dumnezeu, adesea vazand clar numai un singur pas in fata. Ei umbla prin credinta, nu prin vedere.

Nicodim: Dar nu te inteleg. Ce vrei sa spui? "Cum poate sa se nasca un om cand este batran? Poate intra a doua oara in pantecele mamei lui ca sa se nasca?" Sau vrei sa spui ca pocainta propovaduita de Ioan Botezatorul, reprezentata prin botezul in apa, este cumva o nastere simbolica? Observ ca ucenicii Tai propovaduiesc si boteaza la fel. Este oare necesara aceasta noua nastere pentru aceia care vreau sa vada sau sa intre in imparatia Ta?

Isus: Natiunea noastra este o natiune consacrata, un popor de legamant. Toti au fost botezati in Moise, in mare si in nor, cand au parasit Egiptul. Dumnezeu i-a acceptat in Moise, mijlocitorul legamantului lor la Sinai, dar ei si-au uitat legamantul, unii traiesc fatis ca vamesi si pacatosi, si multi altii sunt fatarnici, increzuti; deci, propovaduirea lui Ioan si aceea a ucenicilor Mei este pocainta - intoarcerea la Dumnezeu si recunoasterea legamantului facut, iar botezul lui Ioan inseamna aceasta pocainta si reformare a inimii si vietii, si nu nasterea cea noua. Dar, daca nu faci mai mult decat atat, nu vei vedea niciodata imparatia. Daca pe langa reformarea simbolizata prin botezul lui Ioan nu primesti o concepere si o nastere din Spirit, nu poti vedea Imparatia Mea. Pocainta te va aduce inapoi la o stare indreptatita; in starea aceea vei putea repede sa Ma recunosti ca Mesia, antitipul lui Moise; si astfel consacrandu-te Mie vei fi conceput de Tatal la o viata noua si la natura divina, care, daca se dezvolta si devine activa, iti va asigura nasterea ca noua creatie, fiinta spirituala, la intaia inviere; si in acest fel nu numai vei vedea, ci si vei avea parte de Imparatie.

Schimbarea care se va produce prin aceasta nastere noua din Spirit este cu adevarat mare, Nicodime; pentru ca ceea ce se naste din carne este carne, dar ceea ce se naste din Spirit este Spirit. Nu te mira, deci, de prima mea declaratie, ca trebuie sa fii conceput de sus inainte de a putea intelege, cunoaste si aprecia lucrurile despre care intrebi. "Nu te mira ca ti-am zis: trebuie sa fiti nascuti din nou". Diferenta dintre starea ta prezenta, nascut din carne, si starea celor nascuti din Spirit, care vor intra sau vor constitui Imparatia pe care Eu o propovaduiesc, este foarte mare. Sa-ti dau o ilustratie prin care iti vei face o idee despre fiintele care, nascute din Spirit, vor constitui acea Imparatie: "Vantul sufla incotro vrea si-i auzi vuietul, dar nu stii nici de unde vine, nici incotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul". Cand vantul sufla incoace si incolo nu-l poti vedea, desi exercita influenta peste tot in jurul tau. Nu stii de unde vine si incotro merge. Aceasta este cea mai buna ilustratie pe care ti-o pot da despre cei nascuti din Spirit la inviere, cei care vor "intra in" sau vor constitui Imparatia pe care Eu o propovaduiesc acum. Ei toti vor fi la fel de invizibili ca vantul; si oamenii, care nu sunt nascuti din Spirit, nu vor sti nici de unde au venit, nici incotro merg.

Nicodim: Cum se poate asa ceva? - fiinte invizibile!

Isus: "Tu esti invatatorul lui Israel si nu intelegi aceste lucruri?" - ca fiintele spirituale pot fi prezente si totusi sa fie invizibile? Tu, care incerci sa inveti pe altii, n-ai citit niciodata despre Elisei si despre servul lui, sau despre magarul lui Balaam si despre numeroasele exemple din Scripturi care ilustreaza acest principiu, ca fiintele spirituale pot fi prezente printre oameni, totusi sa fie invizibile? Mai mult, esti dintre Farisei, care, dupa cum declara, cred in ingeri ca fiinte spirituale. Dar aceasta ilustreaza ceea ce ti-am spus la inceput: daca un om nu este conceput de sus, nu poate vedea (sti, cunoaste sau intelege ca fiind rational) Imparatia lui Dumnezeu si diferitele lucruri legate de ea.

Daca vrei sa intri si sa devii mostenitor impreuna cu Mine in acea imparatie pe care Eu o vestesc, trebuie sa urmezi lumina pas cu pas. Facand asa, iti va veni mai multa lumina, si aceasta pe atat de repede pe cat vei fi pregatit pentru ea. Am propovaduit aceste lucruri cuvenite acum, pe care le poti intelege, si am facut minuni, si Ma recunosti ca invatator venit de la Dumnezeu, dar nu ti-ai pus in practica credinta, ca in mod deschis sa-Mi devii ucenic si urmas. Nu trebuie sa astepti sa vezi mai mult pana cand nu traiesti conform cu tot ceea ce vezi; atunci iti va da Dumnezeu mai multa lumina si dovezi pentru pasul urmator. "Adevarat, adevarat iti spun ca noi vorbim ce stim si marturisim ce am vazut si voi (fariseii) nu primiti marturia noastra. Daca v-am vorbit despre lucruri pamantesti si nu credeti, cum veti crede cand va voi vorbi despre cele ceresti?" N-ar avea nici un rost sa incerc sa-ti vorbesc despre lucruri ceresti pentru ca n-ai fi convins, si propovaduirea Mea ti s-ar parea cu atat mai nechibzuita. Daca ceea ce Eu am invatat, care avea un caracter pamantesc, sau era ilustrat prin lucruri pamantesti, pe care le-ai putut intelege si le intelegi, nu te-a facut sa te convingi destul in mintea ta pentru a te determina ca in mod deschis sa-Mi devii ucenic si urmas, n-ar fi mai convingator pentru tine daca ti-as spune despre lucruri ceresti, despre care nu stii nimic, deoarece nimeni nu s-a inaltat vreodata la cer, deci nimeni nu Mi-ar putea confirma marturia. Numai Eu, care M-am coborat din cer, pot intelege lucrurile ceresti. "Nimeni nu s-a suit la cer afara de Cel care S-a coborat din cer, Fiul omului"*. O cunostinta despre lucrurile ceresti se poate primi numai dupa conceperea de Spirit; iar lucrurile ceresti in sine, numai la nasterea din Spirit, fiinte spirituale.

Astfel s-a cerut rabdare din partea Domnului pentru a le vesti natura imparatiei celor ale caror prejudecati si educatie i-a impiedicat sa vada orice altceva in afara de ideile deformate despre faza pamanteasca a ei. Cu toate acestea, alegerea unei clase potrivite de a participa la imparatia lui Mesia a continuat, desi numai putini au fost alesi din Israel, caruia i-a fost exclusiv oferita timp de sapte ani. Dupa cum prevazuse Dumnezeu, prin faptul ca n-au fost gata pentru ea, si prin lipsa lor de a intelege si de a fi de acord cu conditiile prezentate, privilegiul de a participa la imparatia lui Mesia a trecut de la ei ca popor, numai o ramasita din ei primindu-l, si a venit la neamuri ca sa ia si dintre ele "un popor pentru numele Lui". Si printre acestia de asemenea numai o ramasita, o "turma mica", apreciaza privilegiul si sunt socotiti vrednici de comostenire in imparatia si gloria Lui.

Grava a fost eroarea introdusa in Biserica crestina nominala, care interpreteaza gresit aceasta imparatie promisa ca fiind numai Biserica nominala in starea ei prezenta, si lucrarea ei numai o lucrare a harului in inimile credinciosilor; si la asa o extrema s-a dus aceasta eroare, incat alianta nesfanta si domnia prezenta a Bisericii nominale cu lumea este considerata de multi a fi domnia Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant. Adevarat, exista un sens in care Biserica este acum Imparatia lui Dumnezeu, si o lucrare de har se desfasoara acum in inimile credinciosilor, dar a considera ca aceasta este totul, si a nega o veritabila Imparatie viitoare a lui Dumnezeu care va fi stabilita sub intreg cerul, in care se va face voia lui Dumnezeu ca si in cer, inseamna a face goale si fara sens cele mai tari si cele mai clare fagaduinte inregistrate de Domnul nostru, de apostoli si de profeti, pentru incurajarea si ajutorul nostru in invingerea lumii.

In pildele Domnului nostru, Biserica este frecvent numita imparatie; iar apostolul vorbeste despre ea ca despre imparatia peste care domneste acum Cristos, spunand ca Dumnezeu ne-a stramutat din imparatia intunericului in imparatia iubitului Sau Fiu. Noi, care acum acceptam pe Cristos, recunoastem dreptul Lui de domnie, pe care l-a cumparat, si-I dam ascultare si supunere voluntara inainte ca El sa-Si stabileasca domnia prin forta in lume. Noi recunoastem diferenta intre legile dreptatii, pe care El le va aplica, si imparatia intunericului sustinuta in prezent de uzurpator, printul acestei lumi. Credinta in fagaduintele lui Dumnezeu ne schimba supunerea, si noi ne socotim supusii noului print, si, prin favoarea Lui, mostenitori impreuna cu El in acea imparatie care se va stabili in putere si glorie mare.

Dar acest fapt in nici un caz nu anuleaza fagaduintele ca in cele din urma imparatia lui Cristos va fi "de la o mare la alta si de la fluviu pana la marginile pamantului" (Psalm 72:8); ca toate neamurile Il vor servi si-L vor asculta, si orice genunchi I se va pleca, atat al celor din ceruri cat si al celor de pe pamant (Daniel 7:27; Filipeni 2:10). Dimpotriva, alegerea "turmei mici" acum, confirma mai curand acele fagaduinte.

Daca pildele Domnului nostru vor fi examinate cu grija, se va gasi ca ele invata clar ca venirea sau stabilirea Imparatiei lui Dumnezeu in putere este viitoare; si, natural, ea nu se stabileste pana cand vine Regele. Astfel, pilda tanarului bogat care pleaca intr-o tara indepartata sa primeasca o imparatie si sa se intoarca etc. (Luca 19:11-15), amplaseaza clar stabilirea Imparatiei la intoarcerea lui Cristos. Si mesajul trimis de Domnul catre Biserica la multi ani dupa aceea, a fost: "Fii credincios pana la moarte si-ti voi da coroana vietii" (Apocalips 2:10). Din aceasta este evident ca regii care vor domni cu El nu vor fi incoronati, nici nu vor domni ca regi in aceasta viata.

Biserica in prezent nu este, prin urmare, Imparatia lui Dumnezeu stabilita in putere si glorie, ci este in starea ei incipienta, embrionara. Si, intr-adevar, asa arata toate expresiile Noului Testament cu referire la ea. Imparatia cerului sufera acum violenta din partea lumii; Regele a fost maltratat si rastignit; si oricine va calca pe urmele Lui va suferi persecutie si violenta in vreo forma. Se va observa ca acest lucru este adevarat numai despre Biserica adevarata, si nu despre cea nominala. Dar se ofera fagaduinta ca, daca acum, noi (Biserica, imparatia in embrion) suferim cu Cristos, la timpul cuvenit, cand El Isi va lua marea putere si va domni, si noi vom fi glorificati si vom domni cu El.

Iacov (2:5), in armonie cu invatatura Domnului nostru, ne spune ca Dumnezeu a ales pe cei saraci si dispretuiti dupa normele acestei lumi, nu sa domneasca acum, ci "ca mostenitori ai imparatiei pe care El a promis-o". Domnul spune: "Cat de greu vor intra in Imparatia lui Dumnezeu cei care au avutii" (Marcu 10:23). Este evident ca nu se refera la Biserica nominala, care domneste acum impreuna cu lumea, deoarece bogatii sunt impinsi spre ea. Petru indeamna pe mostenitorii imparatiei la rabdare, perseverenta, virtute si credinta, spunand: "De aceea, fratilor, cautati cu atat mai mult sa va intariti chemarea si alegerea voastra, caci, daca faceti lucrul aceasta, nu veti aluneca niciodata; caci in felul acesta vi se va da din belsug intrare in imparatia vesnica a Domnului si Mantuitorului nostru Isus Cristos". 2 Petru 1:10, 11.

Unii presupun ca declaratia lui Pavel din Romani 14:17 se refera la o imparatie figurativa; dar, daca se examineaza in lumina contextului, este evident ca pasajul inseamna pur si simplu aceasta: noi, fratii, transpusi acum in imparatia iubitului Fiu al lui Dumnezeu, avem anumite libertati cu privire la mancare etc., pe care nu le-am avut ca evrei sub Lege (verset14); totusi, mai bine sa nu folosim aceasta libertate daca ea face pe fratii care n-o pot intelege inca, sa se poticneasca si sa-si incalce constiinta. Sa nu distrugem pe fratele nostru, pentru care a murit Cristos, prin libertatea noastra cu privire la mancare, ci sa ne amintim ca privilegiile imparatiei, atat acum cat si in viitor, constau in binecuvantari mult mai mari decat libertatea cu privire la mancare, si anume: in libertatea noastra cu privire la a face ce este drept, in pacea noastra cu Dumnezeu prin Cristos si in bucuria noastra prin participarea la Spiritul Sfant al lui Dumnezeu. Aceste libertati ale imparatiei (acum si intotdeauna) sunt atat de mari, incat libertatea minora cu privire la mancare poate fi bine sacrificata in prezent pentru binele fratelui nostru.

Astfel, indiferent din care punct de vedere scriptural privim, este contrazisa ideea ca promisiunile imparatiei sunt amagiri legendare, sau ca imprejurarile noastre prezente indeplinesc aceste promisiuni.

In Biserica timpurie, promisiunile de onoare in imparatie si de mostenire impreuna cu Invatatorul au fost imbolduri puternice la credinciosie sub incercarile si persecutiile care existau atunci, pe care ei au fost preveniti sa le astepte; si dintre toate cuvintele de mangaiere si incurajare din Apocalips, date celor sapte Biserici, nici unul nu straluceste mai clar si mai plin de forta decat cele care declara: "Celui ce va birui ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie, dupa cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie"; si, "Celui ce va birui ii voi da stapanire peste neamuri".

Acestea sunt fagaduinte care in mod rational n-ar putea fi rastalmacite pentru a le aplica la o lucrare prezenta a harului in inima, si nici la o domnie peste neamuri in viata prezenta; deoarece aceia care vor birui trebuie sa faca aceasta prin moarte in serviciu, si astfel sa castige onorurile imparatiei. Apocalips 20:6.

Dar natura umana cauta sa evite suferintele si este intotdeauna gata sa apuce onoarea si puterea; astfel aflam ca si in zilele apostolilor unii din Biserica erau dispusi sa atribuie fagaduintele de onoare si putere viitoare la viata prezenta, si incepeau sa actioneze ca si cand deja sosise timpul ca lumea sa onoreze Biserica si chiar sa i se supuna. Apostolul Pavel scrie, corectand aceasta eroare, stiind ca astfel de idei ar avea un efect daunator asupra Bisericii prin cultivarea mandriei si prin indepartarea de la sacrificiu. El le spune ironic: "O, iata-va satui! Iata-va ajunsi bogati! Iata-va imparatind fara noi!" Apoi adauga cu seriozitate: "Si macar de ati imparati cu adevarat ca sa putem imparati si noi (apostolii persecutati) impreuna cu voi" (1 Corinteni 4:8). Lor le placea crestinismul lor, incercand sa scoata din el si cu el cat mai multa onoare posibila; si apostolul bine stia ca daca ei ar fi fost credinciosi ca urmasi ai Domnului nu erau intr-o astfel de stare. Deci el le aminteste ca daca intr-adevar mult asteptata domnie ar fi inceput, si el ar domni la fel ca ei, si ca el a fost unul care prin credinciosie a suferit pentru adevar, ceea ce era o dovada ca domnia lor era prematura, si mai curand o capcana decat o marire. Apoi, cu o nuanta de ironie, el adauga: "Noi (apostolii si servii credinciosi) suntem nebuni pentru Hristos: voi, intelepti in Hristos! Noi, slabi: voi, tari! Voi, pusi in cinste: noi, dispretuiti!" Nu va scriu aceste lucruri numai ca sa va fac sa va rusinati. Am un obiectiv mai bun si mai nobil - SA VA ATRAG ATENTIA; deoarece calea onoarei prezente nu duce la gloria si onoarea care va fi revelata; ci suferinta prezenta si negarea de sine sunt calea ingusta spre glorie, onoare, nemurire si comostenire in imparatie. De aceea, va indemn, fiti urmasi ai mei. Suferiti si fiti ocarati si persecutati acum, ca sa puteti avea parte cu mine la coroana vietii pe care Domnul, judecatorul cel drept, mi-o va da in ziua aceea, si nu numai mie, ci tuturor celor care iubesc aratarea Lui. 1 Corinteni 4:10-17; 2 Timotei 4:8.

Dar, dupa ce Biserica timpurie a indurat cu credinciosie multa persecutie, au inceput sa se raspandeasca teoriile ca misiunea Bisericii era sa cucereasca lumea, sa stabileasca imparatia cerului pe pamant si sa domneasca peste neamuri inainte de a doua venire a Domnului. Acest lucru a pus temelia pentru intriga, pompa si mandrie lumeasca, spectacol si ceremonie ostentativa in Biserica, destinate sa impresioneze, sa captiveze si sa impuna veneratie lumii, si, pas cu pas, acestea au dus la marile pretentii ale papalitatii ca, fiind imparatia lui Dumnezeu pe pamant, avea dreptul sa ceara respectul si ascultarea de legile si de reprezentantii ei de la fiecare neam, natiune si popor. Sub aceasta pretentie falsa (si ei, dupa cat se pare, se inselau pe sine ca si pe altii), papalitatea a incoronat si a detronat pentru un timp pe regii Europei, si inca mai pretinde autoritatea pe care acum nu o poate excercita.

Prin papalitate aceeasi idee a ajuns la protestantism, care de asemenea pretinde, desi mai vag, ca intr-un fel domnia Bisericii este in progres; si, asemenea corintenilor, aderentii lui sunt "satui" si "bogati", si domnesc "ca regi", asa cum expresiv a descris Domnul nostru (Apocalips 3:17, 18). Astfel s-a intamplat ca membrii doar nominal ai Bisericii - cei neconvertiti cu adevarat, care nu sunt grau cu adevarat, ci neghina, doar imitatii ale graului - depasesc cu mult ca numar pe adevaratii ucenici ai lui Cristos. Si acestia sunt mult opusi oricarui sacrificiu real si oricarei negari de sine, nu sufera persecutie pentru dreptate (pentru adevar), si, in schimb, tin cel mult numai la o forma de post etc. Ei cu adevarat domnesc impreuna cu lumea si nu sunt pe linia pregatirii pentru a avea parte in imparatia adevarata, care trebuie sa fie stabilita de Domnul nostru la a doua Sa prezenta.

Pentru orice observator atent exista o nepotrivire evidenta intre aceasta vedere si invatatura lui Isus si a apostolilor. Ei au invatat ca nu poate fi nici o imparatie pana nu vine Regele (Apocalips 20:6; 3:21; 2 Timotei 2:12). Ca atare, imparatia cerului trebuie sa sufere violenta pana cand va fi stabilita in glorie si putere.

Doua faze ale Imparatiei lui Dumnezeu

Desi este adevarat, cum a declarat Domnul nostru, ca Imparatia lui Dumnezeu nu vine - nu-si face la inceput aparitia - cu manifestare exterioara, totusi la timpul cuvenit ea se va manifesta pentru toti prin semne exterioare vizibile, neindoielnice. Cand va fi stabilita pe deplin, Imparatia lui Dumnezeu va fi compusa din doua parti: o faza spirituala sau cereasca, si o faza pamanteasca sau umana. Cea spirituala va fi intotdeauna invizibila pentru oameni, deoarece aceia care o compun vor fi de natura divina, spirituala, ceea ce nici un om n-a vazut, nici nu poate vedea (1 Timotei 6:16; Ioan 1:18); totusi prezenta si puterea ei se vor manifesta cu tarie, in principal prin reprezentantii ei umani care vor constitui faza pamanteasca a Imparatiei lui Dumnezeu.

Cei care vor constitui faza spirituala a imparatiei sunt sfintii biruitori ai varstei Evanghelice - Cristosul, cap si corp - glorificat. Invierea si inaltarea lor la putere precede pe aceea a tuturor celorlalti, pentru ca prin aceasta clasa vor fi binecuvantati toti ceilalti (Evrei 11:39, 40). A lor este intaia inviere (Apocalips 20:5).* Marea lucrare care-i sta in fata acestei companii glorioase unse - Cristosul - necesita inaltarea lor la natura divina; nici o alta putere n-ar putea s-o indeplineasca, decat cea divina. Lucrarea lor este o lucrare care nu apartine numai acestei lumi, ci tuturor lucrurilor din cer si de pe pamant, atat printre fiintele spirituale, cat si printre cele umane. Matei 28:18; Coloseni 1:20; Efeseni 1:10; Filipeni 2:10; 1 Corinteni 6:3.

Lucrarea fazei pamantesti a Imparatiei lui Dumnezeu va fi limitata la aceasta lume si la omenire. Iar cei atat de mult onorati incat sa aiba o parte in ea vor fi cei mai inaltati si mai onorati de Dumnezeu dintre oameni. Acestia sunt clasa la care se face referire in capitolul 8 (pag. 145), a caror zi de judecata a fost inainte de varsta Evanghelica. Fiind incercati si gasiti credinciosi, la inviere nu vor fi adusi iarasi la judecata, ci vor primi imediat rasplata credinciosiei lor - o inviere instantanee la perfectiune ca oameni. (Ceilalti, in afara de acestia si de clasa spirituala, vor fi treptat ridicati la perfectiune in timpul varstei Milenare). Astfel, aceasta clasa va fi gata imediat pentru marea lucrare care-i sta in fata, ca si agenti umani ai Cristosului in restabilirea si binecuvantarea restului omenirii. Dupa cum natura spirituala este necesara pentru realizarea lucrarii lui Cristos, tot asa natura umana perfecta este corespunzatoare pentru realizarea lucrarii de facut in viitor printre oameni. Acestia vor servi printre oameni si vor fi vazuti de ei, in timp ce gloria perfectiunii lor va fi un exemplu constant si un imbold pentru alti oameni de a se stradui sa atinga aceeasi perfectiune. Si faptul ca acesti vrednici din vechime vor fi in faza pamanteasca a imparatiei si vazuti de omenire este pe deplin atestat de cuvintele lui Isus catre evreii necredinciosi care-L respingeau. El a spus: "Veti vedea pe Avraam, Isaac si Iacov, si pe toti profetii, in Imparatia lui Dumnezeu". Sa se remarce de asemenea ca Invatatorul nu mentioneaza ca El sau apostolii vor fi vazuti cu Avraam. De fapt, oamenii vor vedea faza pamanteasca a imparatiei si vor face parte din ea, dar nu din cea spirituala; si unii, fara indoiala, vor fi suparati sa afle ca au respins o asa mare onoare.

Nu ni se dau informatii explicite referitoare la maniera exacta in care aceste doua faze ale imparatiei ceresti vor opera armonios, dar avem o ilustratie a manierei in care se poate sa opereze, in purtarea lui Dumnezeu cu Israel prin reprezentantii lor: Moise, Aaron, Iosua, profetii etc. - desi manifestarile viitoare ale puterii divine le vor depasi mult pe cele din varsta aceea tipica; deoarece lucrarea varstei viitoare cuprinde trezirea tuturor mortilor si restabilirea la perfectiune a celor ascultatori. Aceasta lucrare va necesita stabilirea unui guvern perfect printre oameni, cu oameni perfecti in pozitii de control, pentru ca ei sa poata pune in ordine in mod drept afacerile statului. Va necesita amenajarea de inlesniri educationale adecvate, de toate felurile, ca si masuri filantropice de diferite feluri. Si aceasta nobila lucrare de ridicare in acest fel a rasei, prin pasi siguri si stabili, (sub directia membrilor spirituali nevazuti ai aceleiasi imparatii), este inalta onoare la care sunt numiti vrednicii din vechime, si pentru care vor iesi afara pregatiti, curand dupa prabusirea finala a imparatiilor acestei lumi si dupa legarea lui Satan, printul lor. Si ca reprezentanti onorati divin ai imparatiei ceresti, ei vor primi neintarziat onoarea si cooperarea tuturor oamenilor.

A castiga un loc in faza pamanteasca a imparatiei lui Dumnezeu va insemna a gasi satisfacerea fiecarei dorinte si ambitii a inimii omenesti perfecte. Va insemna o parte glorioasa si satisfacatoare chiar de la intrarea in ea; si totusi gloria va creste pe masura ce timpul va inainta si lucrarea binecuvantata va progresa. Si cand, la sfarsitul miei de ani, marea lucrare de restabilire va fi indeplinita prin Cristosul, (in mare masura prin intermediul acestor nobili colaboratori umani), cand intreaga rasa umana (in afara de cei incorigibili - Matei 25:46; Apocalips 20:9) va sta aprobata, fara pata, fara incretitura sau ceva de felul acesta, in prezenta lui Iehova, acestia, care au avut o contributie esentiala in lucrare, vor straluci printre semenii lor si inaintea lui Dumnezeu, a lui Cristos si a ingerilor, "ca stelele in veac si in veci de veci" (Daniel 12:3). Lucrarea si osteneala lor din iubire nu va fi niciodata uitata de semenii lor recunoscatori. Ei vor fi pastrati in amintire vesnica. Psalm 112:6.

Dar, mare cum va fi gloria crescanda a acelor oameni perfecti care vor constitui faza pamanteasca a imparatiei, gloria celor ceresti va fi o glorie mai mare. In timp ce primii vor straluci ca stelele in veci, cei din urma vor straluci ca stralucirea boltii ceresti - ca soarele (Daniel 12:3). Onorurile cerului si ale pamantului vor fi puse la picioarele Cristosului. Mintea omeneasca poate aproxima, dar nu poate concepe clar gloria care va fi descoperita in Cristosul, de-a lungul varstelor nenumarate ale eternitatii. Romani 8:18; Efeseni 2:7-12.

Prin aceste doua faze ale imparatiei va fi adeverita fagaduinta facuta lui Avraam: "In tine si in samanta ta vor fi binecuvantate toate familiile pamantului". "Samanta ta va fi ca nisipul de pe tarmul marii si ca stelele cerului" - o samanta pamanteasca si una cereasca, ambele mijloace ale lui Dumnezeu de a binecuvanta lumea. Ambele faze ale fagaduintelor au fost vazute clar si au fost intentionate de Dumnezeu de la inceput, dar numai cea pamanteasca a fost vazuta de Avraam. Si totusi Dumnezeu a ales din samanta naturala pe cei mai importanti din clasa spirituala (apostolii si altii) si a oferit binecuvantarea cea mai importanta, cea spirituala, tuturor din acea natiune care traiesc la timpul cuvenit pentru aceasta chemare cereasca, aceasta fiind in plus fata de cat a vazut vreodata Avraam in legamant - favoare peste favoare.

Pavel (Romani 11:17) vorbeste despre legamantul avraamic ca despre o radacina din care a crescut natural Israelul trupesc, dar in care au fost altoiti credinciosii dintre neamuri cand ramurile naturale au fost taiate din cauza necredintei. Aceasta dovedeste dubla implinire a fagaduintei in dezvoltarea celor doua seminte: pamanteasca (umana) si cereasca (spirituala), care vor constitui cele doua faze ale imparatiei. Acest legamant-radacina poarta aceste doua feluri distincte de ramuri, fiecare din ele aducand la inviere propriul fel distinct de roade perfecte: clasele umane si spirituale in puterea imparatiei. In ordinea dezvoltarii, intai a fost cea naturala (pamanteasca), apoi conducatorii ceresti; dar in ordinea grandorii pozitiei si timpului instalarii, intai va fi cea spirituala, dupa aceea cea naturala; si astfel cei din urma vor fi cei dintai, si cei dintai vor fi cei din urma. Matei 19:30; Luca 16:16.

Fagaduinta facuta lui Avraam, la care se refera Stefan (Fapte 7:5) si in care Israel a crezut, a fost pamanteasca: se referea la tara. Dumnezeu "i-a fagaduit ca i-o va da in stapanire", a spus Stefan. Si Dumnezeu i-a zis lui Avraam: "Ridica-ti ochii si din locul in care esti, priveste spre miazanoapte si spre miazazi, spre rasarit si spre apus, caci toata tara pe care o vezi, ti-o voi da tie si semintei tale pentru totdeauna. Iti voi face samanta ca pulberea pamantului, asa ca daca poate numara cineva pulberea pamantului, va putea sa fie numarata si samanta ta. Scoala-te, strabate tara in lung si-n lat; caci tie ti-o voi da" (Genesa 13:14-17). Stefan arata ca aceasta fagaduinta trebuie inca sa fie indeplinita, deoarece el declara ca Dumnezeu n-a dat lui Avraam (in tara aceea) "nimic de mostenire, nici macar o palma de loc".

Apostolul, scriind despre aceeasi clasa a vrednicilor din vechime - Avraam printre altii - este de acord cu declaratia lui Stefan ca fagaduinta facuta lui Avraam n-a fost inca implinita; si merge mai departe si arata ca acele fagaduinte pamantesti nu pot si nu vor fi implinite pana cand se vor implini fagaduintele inca mai inalte, ceresti, referitoare la Cristosul (Cap si corp). El spune despre ei: Toti acestia, macar ca au primit marturie prin credinta, totusi n-au primit (implinirea a) ce le fusese fagaduit, pentru ca Dumnezeu avea in vedere ceva mai bun pentru noi (Cristosul), ca sa nu ajunga ei la desavirsire fara noi (Evrei 11:13, 39, 40). Astfel, din nou se arata ca Rascumparatorul si Restauratorul este spiritual, predandu-si umanul ca sacrificiu pentru toti, si ca de la aceasta clasa spirituala, cand va fi mult inaltata, trebuie sa porneasca toate binecuvantarile, oricare ar fi cei onorati ca instrumente sau agenti ai ei. Romani 12:1; Galateni 3:29.

Se vede astfel ca faza pamanteasca este israelita; si in jurul acestui fapt se inmanunchiaza acele multe profetii legate de proeminenta acestei natiuni in planul lui Dumnezeu pentru binecuvantarea viitoare a lumii, cand cortul lor cazut in tarana va fi restabilit si Ierusalimul va fi o lauda pe intreg pamantul. Gasim declaratii facute atat de profeti cat si de apostoli, care arata clar ca in vremurile restabilirii, Israel ca natiune va fi primul dintre neamuri care va veni in armonie cu ordinea cea noua de lucruri; ca Ierusalimul pamantesc va fi rezidit pe vechile lui daramaturi si ca statul lor va fi restabilit ca la inceput sub printi sau judecatori (Isaia 1:26; Psalm 45:16; Ieremia 30:18). Si ce s-ar putea astepta mai rational decat ca Israel sa se bucure intai in a recunoaste pe profeti si pe patriarhi, si ca obisnuinta lor cu legea si indelunga lor disciplina sub lege sa-i fi pregatit pentru supunere si ascultare sub autoritatea imparatiei? Si in timp ce Israel va fi primul dintre neamuri care va fi recunoscut si binecuvantat, de asemenea este scris despre Israel: "Mai intai Domnul va mantui corturile lui Iuda".

Nu consideram important a intra in discutie in legatura cu locul unde trebuie cautate "semintiile pierdute" ale lui Israel. Poate este sau poate nu este adevarat ceea ce pretind unii, ca acele "semintii pierdute" pot fi urmarite pana la anumite natiuni civilizate din prezent. Dar, desi unele dintre dovezile sugerate nu sunt irationale, totusi, ca intreg, in mare parte este deductie si presupunere. Dar, chiar daca ar fi demonstrat clar ca unele din natiunile civilizate sunt descendente din semintiile pierdute, aceasta n-ar dovedi pentru ele nici un avantaj sub "cereasca" "inalta chemare", care, de la respingerea lor nationala, nu cunoaste nici o diferenta intre iudeu si grec, rob sau slobod. Daca asemenea dovezi ar deveni odata clare, (ceea ce pana acum nu sunt), ar fi in perfecta armonie cu profetiile si fagaduintele in legatura cu aceasta natiune, care inca isi asteapta implinirea in si sub faza pamanteasca a imparatiei.

Atasamentul natural, precum si o masura de incredere in fagaduintele multa vreme neimplinite, care inca mai supravietuieste, si toate prejudiciile lor naturale, vor fi favorabile pentru acceptarea generala si grabnica de catre Israel a noilor conducatori; in timp ce obisnuinta cu ascultarea de lege intr-o anumita masura va fi de asemenea favorabila armoniei lor grabnice cu principiile noului guvern.

Deoarece Ierusalimul a fost sediul imperiului sub Imparatia tipica a lui Dumnezeu, el va ocupa iarasi aceeasi pozitie, si va fi "cetatea Marelui Rege" (Psalm 48:2; Matei 5:35). O cetate este un simbol al unei imparatii sau stapaniri, si astfel Imparatia lui Dumnezeu este simbolizata prin Noul Ierusalim, noua stapanire venind din cer pe pamant. La inceput ea va consta numai din clasa spirituala, Mireasa lui Cristos, care, asa cum a fost vazuta de Ioan, va veni treptat pe pamant, adica va veni treptat in putere, in timp ce imperiile prezente se sfarama in bucati, in timpul zilei Domnului. Totusi, la timpul cuvenit, va fi stabilita faza pamanteasca a acestei cetati, din care vrednicii din vechime vor fi parti sau membri. Nu vor fi doua cetati (guverne), ci o cetate, un guvern ceresc, cel pe care l-a cautat Avraam, "o cetate care are temelie" - un guvern stabilit in dreptate, fiind intemeiat pe stanca de temelie sigura a dreptatii lui Cristos Rascumparatorul, pe valoarea rascumpararii omului pe care El a dat-o, si pe fermitatea dreptatii divine care nu poate sa condamne pe rascumparati, dupa cum n-a putut scuza inainte pe pacatosi. Romani 8:31-34; 1 Corinteni 3:11.

Glorioasa Cetate a Pacii! ale carei ziduri inseamna mantuire, protectie si binecuvantare pentru toti care intra in ea, a carei temelie pusa in dreptate nu poate fi niciodata miscata, si al carei ziditor si proiectant este Dumnezeu! In lumina care va straluci de la aceasta cetate (imparatie) glorioasa a lui Dumnezeu, neamurile (oamenii) vor merge pe marea cale a sfinteniei in sus spre perfectiune si spre armonie deplina cu Dumnezeu. Apocalips 21:24*.

Cand omenirea va ajunge la perfectiune, la sfarsitul varstei Milenare, dupa cum s-a aratat deja, oamenii vor fi admisi ca membri ai Imparatiei lui Dumnezeu si li se va da intreaga stapanirea pamantului, asa cum s-a intentionat la inceput - fiecare om un suveran, un rege. Acest lucru este aratat clar in profetia simbolica a lui Ioan (Apocalips 21:24-26), deoarece in viziune el a vazut nu numai oamenii umbland in lumina ei, ci si regii intrand in ea in glorie; totusi nimeni care s-o pangareasca nu va putea intra in ea. Nici unul care n-a fost intai incercat amanuntit nu se poate identifica cu acea cetate (imparatie); nici unul care ar face sau i-ar placea sa faca inselaciune si nedreptate, numai cei pe care Mielul ii va scrie ca vrednici de viata vesnica si carora le va spune: "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia care v-a fost pregatita".

Dar sa nu se uite ca desi cetatea literala a Ierusalimului fara indoiala va fi rezidita, si desi, probabil, va deveni capitala lumii, totusi multe profetii care mentioneaza Ierusalimul si gloriile lui viitoare, in simbol se refera la Imparatia lui Dumnezeu care va fi stabilita in mare splendoare.

Referitor la gloria viitoare a fazei pamantesti a imparatiei, asa cum este reprezentata prin Ierusalim, profetii vorbesc in termeni inflacarati, spunand: "Izbucniti cu toate in strigat de bucurie, daramaturi ale Ierusalimului! Caci Domnul mangaie pe poporul Sau, El a rascumparat Ierusalimul". "Caci voi crea Ierusalimul sa fie un jubileu si poporul lui o bucurie." "Bucurati-va impreuna cu Ierusalimul si inveseliti-va pentru el, . . . ca sa va desfatati de plinatatea slavei lui. Caci asa vorbeste Domnul: 'Iata voi indrepta spre el pacea ca un rau si slava poporelor ca un torent iesit din matca'". "In timpul acela, Ierusalimul se va numi scaunul de domnie al Domnului; toate poporele se vor strange la Ierusalim." "Si multe popoare se vor duce si vor zice: 'Veniti sa ne suim la muntele (imparatia) Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacov, ca sa ne invete caile Lui si sa umblam pe cararile Lui.' Caci din Sion (faza spirituala) va iesi legea si din Ierusalim (faza pamanteasca) cuvantul Domnului". Isaia 52:9; 65:18; 66:10-12; Ieremia 3:17; Isaia 2:3.

Cand consideram multele fagaduinte scumpe de binecuvantare viitoare facute lui Israel, si asteptam o implinire exacta a lor pentru acest popor, este potrivit sa ne amintim ca ei ca popor sunt atat tipici, cat si reali. Intr-un aspect sunt tipici pentru toata omenirea, si Legamantul Legii lor, de ascultare si viata, a fost tipic pentru Noul Legamant care va fi stabilit cu lumea in timpul varstei Milenare si al varstelor viitoare.

Sangele ispasirii sub legamantul lor tipic, si preotimea care-l aplica acelei natiuni, a tipificat sangele Noului Legamant si Preotimea Regala care, in timpul Mileniului, va aplica curatirile si binecuvantarile lui intregii lumi. Astfel, preotimea lor a tipificat pe Cristosul, iar acea natiune a tipificat pe toti aceia pentru care s-a facut sacrificiul real, si pentru care vor veni binecuvantarile reale: "fiecare om", "intreaga lume".

Apoi sa ne amintim ca desi binecuvantarile viitoare, ca si cele trecute, vor fi intai pentru evrei si apoi pentru neamuri, va fi numai o chestiune de timp faptul ca evreii vor avea intaietate la favoarea divina; si am aratat ca aceasta va fi o urmare naturala a pregatirii lor sub Lege, care la timpul cuvenit isi va servi scopul de a-i aduce la Cristos. Desi la prima venire a adus numai o ramasita din ei, la a doua venire ii va aduce ca popor, si vor fi ca popor un prim rod printre neamuri. In cele din urma toate binecuvantarile promise lui Israel, in afara celor apartinatoare claselor alese, isi vor avea nu numai implinirea reala in acest popor, dar si implinirea lor antitipica in toate familiile pamantului. Sub acel guvern, "Dumnezeu va rasplati fiecaruia dupa faptele lui: slava, cinste si pace va veni peste oricine face binele, intai peste iudeu, apoi peste grec. Caci inaintea lui Dumnezeu nu se are in vedere fata omului". Romani 2:6, 10, 11.

Apostolul Pavel ne atrage atentia in mod special asupra sigurantei fagaduintelor lui Dumnezeu catre Israel in viitor, si arata ce favoruri au pierdut prin necredinta si ce favoruri sunt inca sigure. El spune ca datorita mandriei, impietririi inimii si necredintei, Israel ca popor n-a obtinut ceea ce a cautat - locul principal in favoarea si serviciul divin. Referinta lui Pavel aici nu este la toate generatiile lui Israel, de la Avraam incoace, ci la acele generatii care au trait pe timpul primei veniri; si cuvintele lui s-ar aplica la toate generatiile care au trait in timpul varstei Evanghelice, varsta in care a fost oferita favoarea principala: inalta chemare la natura divina si la mostenire impreuna cu Isus. Israel ca popor n-a recunoscut si n-a tinut la aceasta favoare. Si, desi Dumnezeu a cercetat neamurile si a chemat pe multi dintre ei prin Evanghelie, ei, ca Israel trupesc, nu vor obtine premiul ceresc. Totusi, o clasa, o ramasita, o turma mica dintre toti cei chemati, dau atentie chemarii, si prin ascultare si sacrificiu de sine, isi fac chemarea si alegerea sigura. Astfel, ceea ce n-a obtinut Israel ca popor, si ceea ce nici Biserica crestina nominala nu obtine, i se da clasei alese sau selectionate, credinciosii - "corpul lui Cristos" - alesii (dupa cunostinta mai dinainte a lui Dumnezeu) prin sfintirea duhului si credinta adevarului. 2 Tesaloniceni 2:13; 1 Petru 1:2.

Dar, desi prin respingerea lui Mesia Israel a pierdut toata aceasta favoare speciala, totusi Pavel arata ca aceasta nu i-a dovedit cu totul indepartati din favoare, deoarece ei aveau inca acelasi privilegiu de a fi altoiti in Cristos si in favorurile spirituale de care se bucura restul omenirii, daca, in timpul cand se facea chemarea, ei acceptau acest lucru in credinta; deoarece, argumenteaza Pavel, Dumnezeu poate tot atat de bine sa-i altoiasca iarasi precum altoieste ramurile salbatice, si este tot atat de dispus, daca nu continua in necredinta. Romani 11:23, 24.

Mai mult, Pavel argumenteaza ca desi Israel a pierdut binecuvantarea principala "pe care o cauta", locul principal in imparatia lui Dumnezeu, totusi inca ramane ca mari fagaduinte sa se implineasca pentru acest popor; deoarece, rationeaza el, darurile lui Dumnezeu, chemarile, legamintele si fagaduintele nu vor fi retrase neimplinite. Dumnezeu stia sfarsitul de la inceput, El stia ca Israel va respinge pe Mesia; si avand aceasta cunostinta, fagaduintele Lui fara echivoc pentru ei ne dau asigurarea ca Israel va fi folosit inca de Domnul in serviciu, ca mijlocul Lui in binecuvantarea lumii, desi "Israel n-a capatat ce cauta" - favoarea principala. Apoi Pavel continua sa arate ca fagaduintele prin legamant facute de Dumnezeu lui Israel erau de asa natura incat sa lase deschis si nedefinit faptul ca ei ca popor vor fi samanta cereasca ori pamanteasca - daca vor mosteni si vor implini slujba mai inalta ori mai joasa mentionata in fagaduinte. Dumnezeu a tinut in secret favoarea spirituala mai inalta pana la timpul cuvenit, si fagaduintele facute lor mentionau numai favoarea pamanteasca, desi El i-a favorizat oferindu-le intai si favorurile spirituale, si astfel le-a oferit mai mult decat le promisese vreodata. Intr-un cuvant, fagaduintele ceresti erau ascunse in cele pamantesti. Aceste fagaduinte, spune Pavel, nu pot da gres, iar oferirea intai a favorii ascunse si respingerea oarba a ei de catre Israel, in nici un fel nu dezminte sau nu anuleaza cealalta trasatura a fagaduintei. Deci el declara ca desi Israel ca natiune este respins din favoare in timpul cand atat dintre evrei cat si dintre neamuri se alege Mireasa lui Cristos, totusi va veni timpul cand, Salvatorul (Cristos, Cap si corp) fiind complet, favoarea divina se va intoarce la Israelul trupesc si gloriosul Salvator va indeparta nelegiuirea de la Iacov*, si in felul acesta tot Israelul va fi mantuit (restabilit in favoare), dupa cum este scris prin profet. Cuvintele apostolului sunt:

"Fratilor, pentru ca sa nu va socotiti singuri intelepti, nu vreau sa nu stiti taina aceasta: impietrire intr-o masura s-a intamplat lui Israel (Diaglott, B. Wilson - n. e.) pana va intra plinatatea neamurilor (pana cand numarul deplin ales dintre neamuri este completat). Si in felul acesta tot Israelul va fi mantuit, dupa cum este scris: 'Salvatorul (Cristos, Cap si corp) va veni din Sion si va indeparta nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi legamantul Meu pentru ei, cand le voi sterge pacatele'. In ce priveste EVANGHELIA, ei sunt vrajmasi, spre binele vostru; dar in ce priveste alegerea, sunt iubiti din cauza parintilor lor. Caci darurile de har si chemarea lui Dumnezeu sunt fara schimbare. Dupa cum voi (neamurile) odinioara n-ati ascultat de Dumnezeu, iar acum, prin neascultarea lor, ati capatat indurare, tot asa si ei n-au ascultat acum, pentru ca, prin indurarea aratata voua, sa capete si ei indurare (de la Biserica glorificata). Fiindca Dumnezeu a inchis pe toti in neascultare, ca sa aiba mila de toti (Compara Romani 5:17-19). O, adancul bogatiei intelepciunii si cunostintei lui Dumnezeu!" Romani 11:25-33.

Mostenitori ai Imparatiei

"Cine va putea sa se suie la muntele (simbol al imparatiei) Domnului? Cine va sta in locul (templul) Lui cel sfant? Cel care are mainile nevinovate si inima curata." Psalm 24:3, 4.

Cetatea Ierusalim a fost zidita pe varful unui munte, un varf dublu, deoarece era separat de valea Tiropeon in doua parti. Totusi era o singura cetate inconjurata de un zid, cu poduri care legau cele doua despartituri. Pe unul din aceste varfuri de munte a fost construit Templul. Aceasta s-ar putea intelege ca simbolizeaza unirea calitatilor regesti si preotesti la biserica glorificata, sau acea unica Imparatie a lui Dumnezeu cu doua faze ale ei: templul spiritual, nu de origine pamanteasca, ci de o natura noua, cereasca sau spirituala (Evrei 9:11), separata si totusi unita cu faza pamanteasca.

David pare ca se refera la cele doua locuri. Oricum era o onoare sa fii din cetate, si inca o mai mare onoare sa urci la templul sfant, in teritoriul sacru unde numai preotilor le era permis sa intre. Si David arata ca puritatea vietii si onestitatea inimii sunt necesare oricui vrea sa ajunga la vreuna dintre onoruri. Cei care vor sa fie din preotimea regala sunt indemnati la curatenie, intocmai cum Marele Preot al marturisirii noastre este curat, daca vreau sa fie socotiti vrednici de mostenire impreuna cu El. Iar cel ce are aceasta speranta in El se curateste pe sine, intocmai cum El este curat. Dupa cum deja s-a aratat, aceasta este o curatenie a intentiei, socotita noua ca o curatenie absoluta sau reala, curatenia lui Cristos acordata noua, care ne completeaza deficienta inevitabila si compenseaza slabiciunile noastre inevitabile, in timp ce umblam dupa spirit, nu dupa trup.

Dar sa nu se uite ca puritatea, sinceritatea si intreaga consacrare fata de Dumnezeu sunt esentiale pentru toti aceia care vreau sa intre in Imparatia lui Dumnezeu, in oricare din faze. Asa a fost cu acei vrednici din vechime care vor mosteni faza pamanteasca a imparatiei sub Cristos. Ei au iubit dreptatea si au urat nelegiuirea, si erau adanc intristati si aveau remuscari atunci cand erau surprinsi intr-o greseala, ori impiedicati de o slabiciune sau ispita. Tot asa a fost si cu credinciosii varstei Evanghelice, si asa va fi cu toti in varsta Milenara, cand spiritul lui Dumnezeu, spiritul adevarului, va fi turnat peste toata carnea. Invingatorii acelei varste de asemenea vor trebui sa se straduiasca pentru puritatea inimii si a vietii, daca vor vrea sa aiba dreptul sub aranjamentul lui Dumnezeu sa intre in cetate - imparatia pregatita pentru ei de la intemeierea lumii - stapanirea originara restabilita.

Domnia de fier

Multi presupun gresit ca atunci cand Imparatia Milenara a lui Cristos va fi inaugurata fiecare va fi multumit de conducerea ei. Dar nu este asa. Reglementarile ei vor fi cu mult mai exigente decat ale oricarui alt guvern anterior, si libertatile oamenilor vor fi restranse la un grad intr-adevar suparator pentru multi care vocifereaza acum pentru cresterea libertatii. Libertatea de a induce in eroare, de a denatura, de a castiga necinstit si a insela pe altii, va fi complet oprita. Libertatea de a folosi abuziv mancare sau bautura pentru sine sau pentru altii, sau de a corupe in vreun fel bunele moravuri, va fi complet negata pentru toti. Libertatea sau permisiunea de a face vreun fel de rau nu va fi acordata nimanui. Singura libertate acordata cuiva va fi adevarata si glorioasa libertate a fiilor lui Dumnezeu - libertatea de a face bine pentru sine si pentru altii in oricare mod, dar nu va fi permis nici un rau si nici o nimicire in toata acea Imparatie sfanta (Isaia 11:9; Romani 8:21). Prin urmare, acea domnie va fi simtita de multi ca severa, stricand toate obiceiurile si datinile anterioare, precum si institutiile prezente fondate pe aceste obiceiuri si idei false de libertate. Datorita fermitatii si vigorii ei, este numita simbolic domnia de fier - "El le va pastori cu un toiag de fier" (compara Apocalips 2:26, 27; Psalm 2:8-12 si 49:14). Astfel va fi implinita declaratia: "Voi face din judecata o linie si din dreptate un fir cu plumb; si grindina (judecata dreapta) va surpa locul de scapare al neadevarului si apele (adevarul) vor ineca adapostul ascuns", si orice lucru ascuns va fi descoperit. Isaia 28:17; Matei 10:26.

Multi se vor revolta impotriva acelei domnii perfecte si echitabile, pentru ca au fost obisnuiti in trecut, sub domnia printului prezent, sa stapaneasca peste semenii lor muritori si sa traiasca in intregime pe seama altora, fara sa faca un serviciu compensator. Si multe si severe vor fi loviturile pe care le va cere si le va primi, in mod natural, sub acea domnie, o viata prezenta de ingaduinta si de multumire de sine, pana cand unii ca acestia vor invata lectiile acelei imparatii: echitatea, justitia, dreptatea (Psalm 89:32; Luca 12:47, 48). Lectia despre acest subiect vine intai pentru generatia in viata, si acum este aproape. Iacov 5.

Dar, binecuvantat gand! Cand Printul Vietii va pune in aplicare legile dreptatii si echitatii cu o domnie de fier, masele omenirii vor invata ca "Dreptatea inalta pe un popor, dar pacatul este rusinea popoarelor". Ei vor invata ca planul si legile lui Dumnezeu sunt in sfarsit cele mai bune pentru toti cei implicati, si in cele din urma vor invata sa iubeasca dreptatea si sa urasca nelegiuirea (Psalm 45:7; Evrei 1:9). Toti cei care sub acea domnie n-au invatat sa iubeasca ce este drept, vor fi socotiti nevrednici de viata vesnica si vor fi inlaturati dintre oameni. Fapte 3:23; Apocalips 20:9; Psalm 11:5-7.

Imparatia vesnica

"Domnul va fi imparat peste tot pamantul, in ziua aceea" (Zaharia 14:9). Imparatia pe care Iehova o va stabili in mainile lui Cristos in timpul Mileniului va fi imparatia lui Iehova, dar va fi sub controlul direct al lui Cristos ca loctiitor al Sau, mult in aceeasi maniera in care a procedat guvernul Statelor Unite cu statele din sud dupa Revolta. Statelor din sud nu le-a fost permis pentru un timp sa se guverneze prin alegerea propriilor functionari, ca nu cumva sa nu se conformeze legilor constitutionale ale Uniunii, ci au fost plasati in control guvernatori cu putere de actiune deplina, cu scopul de a reconstrui acele guverne de stat si a le readuce in deplina armonie cu guvernul central. Astfel, domnia speciala a lui Cristos peste afacerile pamantului este pentru un timp limitat si pentru un anumit scop, si se va termina cu implinirea acelui scop. Omul, prin razvratire, si-a pierdut drepturile date de Dumnezeu - autoguvernarea in armonie cu legile lui Iehova, printre altele. Dumnezeu, prin Cristos, rascumpara toate acele drepturi, si asigura pentru om dreptul nu numai de a se intoarce personal la starea dinainte, ci si de a se intoarce la functia dinainte, de rege al pamantului. Dar aducerea omului inapoi, asa cum intentioneaza Dumnezeu, in modul cel mai potrivit de a imprima lectia experientei prezente, si anume, cerandu-i sa faca efort pentru propria lui restabilire, va cere un guvern tare, perfect. Si aceasta onoare de completare a restabilirii omului este acordata lui Cristos, care a murit pentru a-Si asigura dreptul la ea, si "Trebuie ca El sa imparateasca pana va pune pe toti vrajmasii Sai sub picioarele Sale" - pana cand nu va exista nici unul care sa nu-L recunoasca, sa nu-L onoreze si sa nu I se supuna. Atunci, fiindu-I implinita misiunea legata de reconstructia sau restabilirea omenirii, El va preda imparatia lui Dumnezeu, insusi Tatalui, si omenirea va avea de-a face direct, ca si la inceput, cu Iehova - mijlocirea omului Isus Cristos implinind deplin si complet marea opera de reconciliere. 1 Corinteni 15:25-28.

Imparatia, cand va fi predata Tatalui, va ramane Imparatia lui Dumnezeu, si legile vor fi intotdeauna aceleasi. Toata omenirea, atunci perfect restabilita, va fi in stare sa dea ascultare perfecta, atat in litera cat si in spirit, in timp ce acum, spiritul de ascultare sau straduinta de a respecta legea lui Dumnezeu este tot de ceea ce sunt capabili oamenii. Litera deplina a acestei legi perfecte i-ar condamna imediat la moarte (2 Corinteni 3:6). Acceptarea noastra acum este numai prin rascumpararea lui Cristos.

Pana a fi in realitate perfect, "Infricosator lucru este sa cazi in mainile Dumnezeului Celui viu!" (Evrei 10:31). Acum, si pana vor fi in realitate perfecti, nimeni n-ar putea sta in fata legii justitiei riguroase; cu totii au nevoie de mila data liber sub meritul si sacrificiul lui Cristos. Dar cand Cristos va preda Tatalui imparatia, El ii va prezenta in fata Lui desavarsiti, corespunzatori si in stare sa se bucure de binecuvantarea vesnica sub legea perfecta a lui Iehova. Toata frica va fi trecut atunci, si Iehova va fi in perfecta armonie cu creaturile Sale restabilite, ca si la inceput.

Cand, la sfarsitul varstei Milenare, Cristos va preda Tatalui stapanirea pamantului, El o va face predand-o omenirii ca reprezentanti ai Tatalui, care de la inceput au fost desemnati sa aiba aceasta onoare (1 Corinteni 15:24; Matei 25:34). Astfel Imparatia lui Dumnezeu dureaza vesnic. Si astfel citim in cuvintele Domnului nostru: "Atunci Imparatul va zice celor de la dreapta Lui (celor care in timpul domniei Milenare vor fi ajuns la pozitia de favoare, prin armonie si supunere): 'Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu (voi, pe care Tatal Meu intentioneaza sa va binecuvanteze astfel), de mosteniti imparatia CARE V-A fost pregatita de la intemeierea lumii'".

Aceasta imparatie si onoare pregatita pentru om nu trebuie sa fie confundata cu acea imparatie si onoare inca mai inalta, pregatita pentru Cristosul, "pe care Dumnezeu a hotarat-o mai dinainte spre slava noastra" (1 Corinteni 2:7), si pentru care am fost alesi in Cristos inainte de intemeierea lumii. Si, desi interventia speciala si domnia lui Cristos peste pamant se va incheia, cum s-a aratat mai inainte, nu trebuie sa tragem concluzia ca gloria, stapanirea si puterea lui Cristos vor inceta atunci. Nu, Cristos este pentru vesnicie asociat cu toata gloria si puterea divina, la dreapta favorii lui Iehova; iar Mireasa si comostenitorii Lui vor impartasi vesnic gloria Lui crescanda. Despre ce lucrari minunate asteapta in alte lumi puterea acestui agent mult inaltat al lui Iehova nu vrem sa facem aici alte presupuneri, decat ca vrem sa sugeram infinitatea si activitatea puterii divine, si nemarginirea universului.

Asadar, pe oricare faza a imparatiei ni se centreaza interesul, ea este cu adevarat "dorinta tuturor popoarelor", deoarece sub ea toti vor fi binecuvantati. Deci, toti sa doreasca serios acel timp; si toti sa se roage "Vie Imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer, asa si pe pamant". De aceea, toata creatia geme si asteapta in ignoranta de multa vreme - asteapta descoperirea fiilor lui Dumnezeu, imparatia care va zdrobi raul si va binecuvanta si vindeca toate popoarele. Romani 8:19; 16:20.