<HTML>

<HEAD>
<TITLE>STUDIUL XIV -- Împărăţia lui Dumnezeu</TITLE>
</HEAD>

<BODY>

<FONT FACE="ARIAL">

<a class=agsur href="v1c13.htm">
   <b>(245-272) 13 &#151; Împărăţiile acestei lumi</b>
</a><br>

<P>
<B>((A273))</B>
</P>

<P ALIGN="CENTER">STUDIUL XIV
</P>

<P ALIGN="CENTER"><B>Împărăţia lui Dumnezeu</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Proeminenţa subiectului -- Caracterul
Împărăţiei -- Împărăţia în timpul Veacului Evanghelic -- Vederi
false corectate de Pavel -- Rezultate ale ideilor false
despre Împărăţie -- Două faze ale Împărăţiei lui Dumnezeu --
Faza spirituală şi lucrarea ei -- Faza
pământească şi lucrarea ei -- Operarea lor
armonioasă -- Gloria fazei pământeşti
-- Gloria fazei cereşti -- Rădăcina
legământului din care cresc aceste ramuri -- Faza
pământească a Împărăţiei, israelită --
Seminţiile pierdute -- Ierusalimul ceresc -- Israel, un
popor tipic -- Pierderea şi restabilirea lui Israel -- Clasele
alese -- Moştenitorii Împărăţiei -- Domnia de fier -- O
ilustraţie a obiectivului domniei milenare --
Împărăţia predată Tatălui -- Scopul originar al lui Dumnezeu realizat deplin
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Oricine n-a examinat cu grijă acest subiect, cu
concordanţa şi cu Biblia în mână, dacă astfel va face va fi surprins
să-i găsească proeminenţa în Scripturi. Vechiul
Testament abundă de făgăduinţe şi profeţii în care Împărăţia
lui Dumnezeu şi Împăratul ei, Mesia, figurează tocmai ca
centru. Speranţa fiecărui israelit era (Luca 3:15) că Dumnezeu
va înălţa naţiunea lor ca popor sub Mesia; şi când Domnul
a venit la ei, a venit ca rege al lor pentru a stabili de
mult făgăduita Împărăţie a lui Dumnezeu pe pământ.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Ioan, premergătorul şi vestitorul Domnului nostru
Isus, şi-a deschis misiunea cu anunţul: „Pocăiţi-vă,
căci împărăţia cerurilor s-a apropiat” (Matei 3:2). Domnul
Şi-a început misiunea exact cu acelaşi anunţ (Matei 4:17)
şi apostolii au fost trimişi să propovăduiască acelaşi
mesaj (Matei 10:7; Luca 9:2). Împărăţia nu numai că a
fost subiectul cu care Domnul Şi-a început misiunea publică,
<B>((A274))</B>
dar de fapt ea a fost subiectul principal al întregii
Sale propovăduiri (Luca 8:1; 4:43; 19:11), alte subiecte
fiind menţionate numai în legătură cu acest subiect sau
ca explicare a lui. Majoritatea pildelor Lui au fost fie
ilustraţii ale împărăţiei din diferite puncte de vedere şi în
diferite aspecte, fie au servit să scoată în relief consacrarea
deplină lui Dumnezeu, ca fiind esenţială pentru a avea o parte
în împărăţie şi pentru a corecta înţelegerea greşită a
evreilor că ei erau siguri de împărăţie pentru că erau copii
naturali ai lui Avraam şi deci moştenitori naturali ai făgăduinţei.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Domnul nostru Isus în convorbirile cu urmaşii Săi
le-a întărit şi încurajat aşteptarea unei împărăţii
viitoare spunându-le: „De aceea vă pregătesc o împărăţie,
după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie, ca să mâncaţi şi să
beţi la masa Mea, în împărăţia Mea, şi să staţi pe scaune
de domnie, judecând (conducând) pe cele
douăsprezece seminţii ale lui Israel” (Luca 22:29, 30). Şi iarăşi: „Nu
te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere
să vă dea împărăţia” (Luca 12:32). Şi când, în loc să
fie încoronat şi întronat, regele lor recunoscut a fost
răstignit, ucenicii Lui au fost amarnic dezamăgiţi. După cum
doi dintre ei au exprimat către presupusul străin pe
drumul spre Emaus, după învierea Lui: „Noi <I>nădăjduiam</I> că
El este Acela care va răscumpăra pe Israel” -- eliberându-l de
sub jugul roman şi făcând din Israel Împărăţia lui
Dumnezeu în putere şi glorie. Dar ei au fost trist dezamăgiţi
de schimbările celor câteva zile dinainte. Atunci Isus
le-a deschis înţelegerea, arătându-le din Scripturi că întâi
de toate era necesară <I>jertfa</I> Lui pentru ca împărăţia să poată
fi stabilită. Luca 24:21, 25-27.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Dumnezeu ar fi putut da lui Isus stăpânirea
pământului fără să răscumpere pe om, căci, „Cel Prea Înalt
stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea El” (Daniel
4:32). Dar Dumnezeu a avut un scop mai măreţ decât se
putea realiza printr-un astfel de plan. Aşa o împărăţie ar fi putut
<B>((A275))</B>
aduce binecuvântări care, oricât ar fi fost de bune, ar fi
putut avea numai un caracter temporar, deoarece toată
omenirea era sub condamnarea la moarte. Pentru a face veşnice
şi complete binecuvântările împărăţiei Lui, rasa trebuia întâi
să fie răscumpărată din moarte şi astfel eliberată legal
de condamnarea care a trecut asupra tuturor în Adam.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Faptul că prin explicarea profeţiilor Isus a
reînviat speranţa ucenicilor într-o împărăţie viitoare este
evident din aceea că mai târziu, pe când Se despărţea de ei,
L-au întrebat: „Doamne, în <I>acest timp</I> vei restabili Tu
împărăţia lui Israel?” Răspunsul Lui, deşi nu explicit, nu
le-a contrazis speranţele. El a spus: „Nu este <I>treaba voastră</I>
să ştiţi <I>timpurile sau perioadele;</I> pe acestea Tatăl le-a pus
sub stăpânirea Sa”. Faptele 1:6, 7.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Adevărat, la început ucenicii, împreună cu
întreaga naţiune evreiască, aveau o concepţie imperfectă
despre Împărăţia lui Dumnezeu, presupunând că ar fi exclusiv
o împărăţie pământească, întocmai cum astăzi mulţi
greşesc într-o direcţie opusă, presupunând a fi exclusiv o
împărăţie cerească. Şi multe din pildele şi cuvintele tainice
ale Domnului nostru Isus au fost intenţionate să corecteze
la timpul cuvenit aceste concepţii greşite. Dar El a
susţinut întotdeauna ideea unei împărăţii, a unui guvernământ
care va fi stabilit <I>pe pământ</I> şi care va stăpâni
printre oameni. Şi El nu numai că le-a inspirat o speranţă pentru
o parte în împărăţie, dar i-a şi învăţat să se roage
pentru stabilirea ei: <I>„Vie</I> împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum
în cer aşa şi PE PĂMÂNT”.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Celor înţelepţi în felul lumii dintre evrei Domnul
nostru le-a părut un impostor şi un fanatic, iar pe ucenicii Săi
i-au considerat simpli naivi. Înţelepciunea, tactul şi
minunile Lui n-au putut fi contestate satisfăcător, nici n-au putut
fi explicate raţional de către ei; totuşi, din punctul de
vedere al necredinţei lor, pretenţia Lui că era moştenitorul
lumii şi că va stabili împărăţia promisă care va conduce lumea, şi
<B>((A276))</B>
că urmaşii Lui, toţi din categoriile sociale mai joase, vor
fi conducători împreună cu El în acea împărăţie, părea
prea absurdă pentru a fi luată în considerare. Roma, cu
războinicii ei disciplinaţi, cu generalii ei iscusiţi şi cu imensa ei
bogăţie, era stăpâna lumii şi zilnic devenea tot mai puternică.
Cine, dar, era acest Nazarinean? şi cine erau aceşti pescari,
fără bani sau influenţă şi doar cu slabă aderenţă printre
poporul de rând? Cine erau aceştia ca să vorbească despre
stabilirea împărăţiei de mult promisă a fi cea mai mare şi cea
mai puternică pe care a cunoscut-o pământul?
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Fariseii, sperând să expună presupusele slăbiciuni
ale pretenţiilor Domnului nostru şi prin aceasta să trezească
la realitate pe urmaşii Lui, L-au întrebat: Când va începe
să-şi facă <I>apariţia</I> această împărăţie pe care Tu o
propovăduieşti? -- şi când vor sosi soldaţii Tăi? -- când va apărea
această Împărăţie a lui Dumnezeu? (Luca 17:20-30).
Răspunsul Domnului nostru le-ar fi dat alt gând dacă n-ar fi
avut prejudecăţi în privinţa Lui şi dacă n-ar fi fost orbiţi
de presupusa lor înţelepciune. El a răspuns că împărăţia Lui
nu va veni niciodată în felul în care ei o aşteptau. Împărăţia
pe care El o propovăduia şi în care Îşi invita urmaşii
la comoştenire era o împărăţie invizibilă şi nu trebuia ca ei să
se aştepte s-o vadă. „El le-a răspuns şi a zis: «Împărăţia
lui Dumnezeu nu vine în aşa fel încât <I>să atragă
atenţia</I> (cu manifestări exterioare). Nu se va zice: «Uite-o aici»
sau «Uite-o acolo». Căci, iată, Împărăţia lui Dumnezeu,
este (urmează să fie) în mijlocul vostru»”*. Într-un cuvânt, El
a arătat că atunci când împărăţia Lui va veni, ea va fi prezentă
<B>((A277))</B>
peste tot şi puternică peste tot, deşi nu va fi vizibilă
nicăieri. În acest fel le-a dat o idee despre împărăţia spirituală pe
care o propovăduia, dar ei erau nepregătiţi şi n-au primit-o.
Exista o măsură de adevăr în aşteptarea evreilor cu privire
la împărăţia promisă, care va fi realizată la timpul cuvenit,
după cum se va arăta; dar aici referirea Domnului nostru este
la faza spirituală a împărăţiei, care va fi invizibilă. Şi
cum această fază a împărăţiei va fi stabilită <I>întâi,</I>
prezenţa ei va fi nevăzută şi pentru un timp nerecunoscută. Privilegiul
de moştenire în această fază spirituală a Împărăţiei
lui Dumnezeu a fost singura ofertă făcută atunci, şi este
singura speranţă a chemării noastre de sus în timpul întregului
Veac Evanghelic, care atunci începea. Deci Isus se referea
exclusiv la ea (Luca 16:16). Acest lucru se va vedea mai clar pe
măsură ce vom merge mai departe.
</P>

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">
*Traducerile Diaglott şi Rotherham redau „printre voi”,
ceea ce este sinonim cu „în mijlocul vostru”. Desigur n-ar fi în acord
cu nici o teorie a se susţine că împărăţia pe care Isus pretindea
că este gata să o stabilească ar fi în inimile fariseilor, pe care El
i-a numit făţarnici şi morminte văruite. Dar această împărăţie,
când va fi stabilită, va fi <I>„în
mijlocul”</I> sau <I>„printre”</I> toate
clasele, conducând şi judecând pe toţi.
</P>
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY">Probabil datorită acestui sentiment public advers,
mai ales printre Farisei, a venit Nicodim noaptea la Isus,
fiind nerăbdător să dezlege misterul, deşi după cât se pare îi
era ruşine să recunoască public faptul că asemenea
pretenţii aveau vreo greutate în mintea lui. Conversaţia
între Domnul şi Nicodim (Ioan 3), deşi numai
parţial înregistrată, dă întrucâtva o înţelegere mai adâncă
a caracterului Împărăţiei lui Dumnezeu. Evident,
sunt menţionate punctele principale ale conversaţiei, aşa
încât din acestea putem repede prinde sensul întregului, pe
care-l putem rezonabil parafraza după cum urmează:
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Nicodim: „Învăţătorule, ştim că eşti un învăţător venit de
la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le
faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el”. Totuşi, unele
dintre declaraţiile Tale mi se par foarte nepotrivite şi vin să-Ţi cer
o explicaţie. De exemplu: Tu şi ucenicii umblaţi
propovăduind, „Împărăţia cerurilor este aproape”, dar n-ai nici armată,
nici bogăţie, nici influenţă, şi după toate aparenţele
această pretenţie nu este adevărată; şi aşa pare că înşeli
poporul. Fariseii Te privesc în general ca pe un impostor, dar eu sunt
<B>((A278))</B>
sigur că trebuie să fie ceva adevăr în învăţăturile Tale,
„căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu
este Dumnezeu cu el”. Obiectivul vizitei mele este să întreb: Ce
fel, când este şi de unde este această împărăţie pe care
o propovăduieşti Tu? când şi cum va fi stabilită?
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Isus: La cererea ta de a avea o înţelegere
deplină referitoare la împărăţia cerurilor nu se poate
răspunde acum satisfăcător pentru tine; nu fiindcă Eu nu ştiu
despre ea pe deplin, ci fiindcă în starea ta prezentă n-ai
putea-o înţelege sau aprecia dacă ţi-aş explica pe deplin. „Dacă
un om nu este <I>născut*</I> din nou, nu poate <I>vedea</I>
(greceşte <I>eidon**,</I> şti sau cunoaşte) împărăţia lui Dumnezeu”.
</P>

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">*Cuvântul grecesc
<I>„gennao”</I> şi derivatul lui, uneori
tradus <I>„conceput”,</I> alteori
<I>„născut”,</I> de fapt conţine ambele idei şi
ar trebui tradus prin oricare din aceste două cuvinte, după
sensul pasajului în care survine. Cele două idei, „concepere”
şi „naştere”, sunt întotdeauna conţinute în cuvânt, aşa încât,
dacă una este declarată, cealaltă este întotdeauna implicată,
deoarece naşterea este urmarea naturală a conceperii şi
conceperea antecedentul natural al naşterii. Când agentul activ cu care
este asociat <I>„gennao”</I> este masculin, atunci ar trebui
tradus <I>„conceput”;</I> când este feminin,
<I>„născut”.</I> Astfel în 1 Ioan 2:29; 3:9; 4:7; 5:1, 18,
<I>„gennao”</I> ar trebui să fie
<I>„conceput”,</I> pentru că agentul activ este Dumnezeu (masculin).
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Totuşi, uneori traducerea este dependentă de
natura actului, fie că este masculin, fie că este feminin. Astfel,
folosit în legătură cu <I>„ek”,</I> ceea ce înseamnă
<I>„de la”</I> sau <I>„din”,</I> ar trebui tradus
<I>„născut”.</I> Deci, în Ioan 3:5, 6,
<I>„gennao”</I> ar trebui tradus
<I>„născut”,</I> după cum arată cuvântul
<I>„ek”</I> -- <I>„din</I> apă”,
<I>„din</I> carne”, <I>„din</I> duh”.
</P>

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">
**Acelaşi cuvânt grecesc este tradus: <I>„cerceteze”</I> în
Faptele 15:6: „Apostolii şi bătrânii s-au adunat laolaltă ca să
<I>cerceteze</I> (cunoască, înţeleagă) acest lucru”. Acelaşi
cuvânt este tradus <I>„vezi”</I> în Romani 11:22: <I>„Vezi</I>
(consideră, înţelege) bunătatea lui Dumnezeu şi asprimea lui Dumnezeu”;
de asemenea în 1 Ioan 3:1: <I>„Vedeţi</I> (gândiţi-vă, ştiţi, înţelegeţi)
ce dragoste ne-a arătat Tatăl”.
</P>
<HR>

<P>
<B>((A279))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Chiar şi ucenicii Mei au idei încă foarte neclare
despre caracterul împărăţiei pe care ei o vestesc. Nu le pot
spune pentru acelaşi motiv pentru care nu-ţi pot spune nici ţie,
şi n-ar putea înţelege pentru acelaşi motiv. Dar, Nicodime,
o particularitate a purtării lui Dumnezeu este că El
cere supunere la lumina deja avută, înainte de a da mai
multă lumină; şi în alegerea celor care vor fi socotiţi vrednici
să aibă parte de împărăţie se cere o manifestare a credinţei.
Ei trebuie să fie dintre aceia dornici să urmeze pas cu
pas conducerea lui Dumnezeu, adesea văzând clar numai
un singur pas în faţă. Ei umblă prin credinţă, nu prin vedere.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Nicodim: Dar nu te înţeleg. Ce vrei să spui? „Cum
se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară
în pântecele mamei sale şi să se nască?” Sau vrei să spui
că pocăinţa propovăduită de Ioan Botezătorul, reprezentată prin botezul
în apă, este cumva o <I>naştere</I> simbolică? Observ că ucenicii Tăi
propovăduiesc şi botează la fel. Este oare necesară această nouă
naştere pentru aceia care vreau să vadă sau să intre în împărăţia Ta?
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Isus: Naţiunea noastră este o naţiune consacrată,
un popor de legământ. Toţi au fost botezaţi în Moise, în
mare şi în nor când au părăsit Egiptul. Dumnezeu i-a acceptat
în Moise, mijlocitorul legământului lor la Sinai, dar ei
şi-au uitat legământul, unii trăiesc făţiş ca vameşi şi păcătoşi,
şi mulţi alţii sunt făţarnici, încrezuţi; deci, propovăduirea
lui Ioan şi aceea a ucenicilor Mei este <I>pocăinţa</I> -- întoarcerea
la Dumnezeu şi recunoaşterea legământului făcut, iar botezul lui
Ioan înseamnă această pocăinţă şi reformare
a inimii şi vieţii, şi <I>nu naşterea cea
nouă.</I> Dar, dacă nu faci mai mult decât atât, nu vei vedea niciodată
împărăţia. Dacă pe lângă reformarea simbolizată prin botezul lui
Ioan nu primeşti o concepere şi o naştere din Spirit, nu
poţi vedea Împărăţia Mea. Pocăinţa te va aduce înapoi la o
stare îndreptăţită; în starea aceea vei putea repede să
Mă recunoşti ca Mesia, antitipul lui Moise; şi astfel
<B>((A280))</B>
consacrându-te Mie vei fi <I>conceput</I> de Tatăl la o viaţă nouă
şi la natură divină, care, dacă se dezvoltă şi devine
activă, îţi va asigura <I>naşterea</I> ca nouă creaţie, fiinţă spirituală,
la întâia înviere; şi în acest fel nu numai vei vedea, ci şi
vei avea parte de Împărăţie.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Schimbarea care se va produce prin această naştere
nouă din Spirit este cu adevărat mare, Nicodime; pentru că
ceea ce se naşte din carne este carne, dar ceea ce se naşte
din Spirit este Spirit. Nu te mira, deci, de prima
mea declaraţie, că trebuie să fii <I>conceput</I> de sus înainte de
a putea înţelege, cunoaşte şi aprecia lucrurile despre
care întrebi. „Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să fiţi născuţi
din nou.” Diferenţa dintre starea ta prezentă, născut din
carne, şi starea celor născuţi din Spirit, care vor intra sau
vor constitui Împărăţia pe care Eu o propovăduiesc, este
foarte mare. Să-ţi dau o ilustraţie prin care îţi vei face o
idee despre fiinţele care, născute din Spirit, vor constitui
acea Împărăţie: „Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul,
dar nu ştii nici de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este
cu oricine este născut din Duhul”. Când vântul suflă încoace
şi încolo nu-l poţi vedea, deşi exercită influenţă peste tot
în jurul tău. Nu ştii de unde vine şi încotro merge.
Aceasta este cea mai bună ilustraţie pe care ţi-o pot da despre
cei născuţi din Spirit la înviere, cei care vor „intra în” sau
vor constitui Împărăţia pe care Eu o propovăduiesc acum.
Ei toţi vor fi la fel de invizibili ca vântul; şi oamenii, care
nu sunt născuţi din Spirit, nu vor şti nici de unde au venit,
nici încotro merg.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Nicodim: Cum se poate aşa ceva? -- fiinţe invizibile!
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Isus: „Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu înţelegi
aceste lucruri?” -- că fiinţele spirituale pot fi prezente şi totuşi
să fie invizibile? Tu, care încerci să înveţi pe alţii, n-ai
citit niciodată despre Elisei şi despre servul lui, sau
despre măgarul lui Balaam şi despre numeroasele exemple
din Scripturi care ilustrează acest principiu, că fiinţele
<B>((A281))</B>
spirituale pot fi prezente printre oameni şi totuşi să
fie invizibile? Mai mult, eşti dintre Farisei, care, după
cum declară, cred în îngeri ca fiinţe spirituale. Dar
aceasta ilustrează ceea ce ţi-am spus la început: dacă un om nu
este conceput de sus, nu poate vedea (şti, cunoaşte sau
înţelege ca fiind raţional) Împărăţia lui Dumnezeu şi
diferitele lucruri legate de ea.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Dacă vrei să intri şi să devii moştenitor împreună
cu Mine în acea împărăţie pe care Eu o vestesc, trebuie
să urmezi lumina pas cu pas. Făcând aşa, îţi va veni
mai multă lumină, şi aceasta pe atât de repede pe cât vei
fi pregătit pentru ea. Am propovăduit aceste lucruri
cuvenite acum, pe care le poţi înţelege, şi am făcut minuni, şi
Mă recunoşti ca învăţător venit de la Dumnezeu, dar nu
ţi-ai pus în practică credinţa, ca în mod deschis să-Mi
devii ucenic şi urmaş. Nu trebuie să aştepţi să vezi mai
mult până când nu trăieşti conform cu tot ceea ce vezi; atunci
îţi va da Dumnezeu mai multă lumină şi dovezi pentru
pasul următor. „Adevărat, adevărat îţi spun că noi vorbim
<I>ce ştim</I> şi mărturisim ce am văzut şi voi (fariseii) nu
primiţi mărturia noastră. Dacă v-am vorbit despre
lucruri pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi
vorbi despre cele cereşti?” N-ar avea nici un rost să încerc
să-ţi vorbesc despre lucruri cereşti pentru că n-ai fi convins,
şi propovăduirea Mea ţi s-ar părea cu atât mai
nechibzuită. Dacă învăţătura dată de Mine, care avea un
caracter pământesc sau era ilustrată prin lucruri pământeşti,
pe care le-ai putut înţelege şi le înţelegi, nu te-a făcut să
te convingi destul în mintea ta pentru a te determina ca
în mod deschis să-Mi devii ucenic şi urmaş, n-ar fi
mai convingător pentru tine dacă ţi-aş spune despre
lucruri cereşti, despre care nu ştii nimic, deoarece nimeni nu
s-a înălţat vreodată la cer, deci nimeni nu Mi-ar
putea confirma mărturia. Numai Eu, care M-am coborât din
cer, pot înţelege lucrurile cereşti. „Nimeni nu s-a suit în cer
<B>((A282))</B>
afară de Cel care S-a coborât din cer, Fiul Omului”*.
O cunoştinţă despre lucrurile cereşti se poate primi
numai după conceperea de Spirit; iar lucrurile cereşti în
sine, numai la naşterea din Spirit, fiinţe spirituale.
</P>

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">*Cuvintele <I>„care este în
cer”</I> (versetul 13) nu se găsesc în
manuscrisele cele mai vechi şi mai demne de încredere.
</P>
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY">Astfel s-a cerut răbdare din partea Domnului pentru a
le vesti natura împărăţiei celor ale căror prejudecăţi
şi educaţie i-a împiedicat să vadă orice altceva în afară
de ideile deformate despre faza pământească a ei. Cu
toate acestea, alegerea unei clase potrivite de a participa
la împărăţia lui Mesia a continuat, deşi numai puţini au
fost aleşi din Israel, căruia i-a fost exclusiv oferită timp de
şapte ani. După cum prevăzuse Dumnezeu, prin faptul că
n-au fost gata pentru ea şi prin lipsa lor de a înţelege şi de a fi
de acord cu condiţiile prezentate, privilegiul de a participa
la împărăţia lui Mesia a trecut de la ei ca popor, numai
o rămăşiţă din ei primindu-l, şi a venit la neamuri ca să ia
şi dintre ele „un popor pentru Numele Său”. Şi printre
aceştia de asemenea numai o rămăşiţă, o „turmă mică”,
apreciază privilegiul şi sunt socotiţi vrednici de comoştenire
în împărăţia şi gloria Lui.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Gravă a fost eroarea introdusă în Biserica
creştină nominală, care interpretează greşit această
împărăţie promisă ca fiind numai Biserica nominală în starea
ei prezentă, şi lucrarea ei numai o lucrare a harului în
inimile credincioşilor; şi la aşa o extremă s-a dus această eroare,
încât alianţa nesfântă şi domnia prezentă a Bisericii nominale
cu lumea este considerată de mulţi a fi domnia Împărăţiei
lui Dumnezeu pe pământ. Adevărat, există un sens în
care Biserica este acum Împărăţia lui Dumnezeu şi o lucrare
de har se desfăşoară acum în inimile credincioşilor, dar
a considera că aceasta este totul şi a nega o veritabilă
Împărăţie viitoare a lui Dumnezeu care va fi stabilită sub întregul cer, în
<B>((A283))</B>
care se va face voia lui Dumnezeu ca şi în cer, înseamnă a
face goale şi fără sens cele mai tari şi cele mai clare
făgăduinţe consemnate de Domnul nostru, de apostoli şi de
profeţi, pentru încurajarea şi ajutorul nostru în învingerea lumii.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">În pildele Domnului nostru Biserica este frecvent
numită împărăţie; iar apostolul vorbeşte despre ea ca
despre împărăţia peste care domneşte acum Cristos, spunând
că Dumnezeu ne-a strămutat din împărăţia întunericului
în împărăţia iubitului Său Fiu. Noi, care acum acceptăm
pe Cristos, recunoaştem dreptul Lui de domnie, pe care
l-a cumpărat, şi-I dăm ascultare şi supunere voluntară înainte
ca El să-Şi stabilească domnia prin forţă în lume.
Noi recunoaştem diferenţa între legile dreptăţii, pe care El le
va aplica, şi împărăţia întunericului susţinută în prezent
de uzurpator, prinţul acestei lumi. Credinţa în făgăduinţele
lui Dumnezeu ne schimbă supunerea şi noi ne socotim
supuşii noului prinţ, şi, prin favoarea Lui, moştenitori împreună
cu El în acea împărăţie care se va stabili în putere şi glorie mare.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Dar acest fapt în nici un caz nu anulează făgăduinţele
că în cele din urmă împărăţia lui Cristos va fi „de la o mare
la alta şi de la Fluviu până la marginile
pământului” (Psalmul 72:8); că toate neamurile Îl vor servi şi-L
vor asculta şi orice genunchi I se va pleca, atât al celor
din ceruri cât şi al celor de pe pământ (Daniel 7:27;
Filipeni 2:10). Dimpotrivă, alegerea „turmei mici” acum,
confirmă mai degrabă acele făgăduinţe.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Dacă pildele Domnului nostru vor fi examinate cu
grijă, se va găsi că ele învaţă clar că venirea sau
stabilirea Împărăţiei lui Dumnezeu în putere este viitoare;
şi, natural, ea nu se stabileşte până când vine Regele.
Astfel, pilda tânărului bogat care pleacă într-o ţară îndepărtată
să primească o împărăţie şi să se întoarcă etc. (Luca
19:11-15), amplasează clar stabilirea Împărăţiei la întoarcerea
lui Cristos. Şi mesajul trimis de Domnul către Biserică
la mulţi ani după aceea, a fost: „Fii credincios până la moarte
<B>((A284))</B>
şi-ţi <I>voi da</I> cununa vieţii” (Apocalipsa 2:10). Din
aceasta este evident că regii care vor domni cu El nu vor
fi încoronaţi, nici nu vor domni ca regi în
<I>această</I> viaţă.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Biserica în prezent nu este, prin urmare, Împărăţia
lui Dumnezeu stabilită în putere şi glorie, ci este în starea
ei incipientă, embrionară. Şi, într-adevăr, aşa arată
toate expresiile Noului Testament cu referire la ea.
Împărăţia cerului suferă acum violenţă din partea lumii; Regele a
fost maltratat şi răstignit; şi oricine va călca pe urmele Lui
va suferi persecuţie şi violenţă în vreo formă. Se va observa
că acest lucru este adevărat numai despre Biserica
<I>adevărată,</I> şi nu despre cea nominală. Dar se oferă făgăduinţa că
dacă acum noi (Biserica, împărăţia în embrion) suferim
cu Cristos, la timpul cuvenit, când El Îşi va lua marea
putere şi va domni, şi noi vom fi glorificaţi şi vom domni cu El.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Iacov (2:5), în armonie cu învăţătura Domnului
nostru, ne spune că Dumnezeu a ales pe cei săraci şi
dispreţuiţi după normele acestei lumi, nu să domnească acum, ci
„ca <I>moştenitori</I> ai împărăţiei pe care a <I>făgăduit-o”.</I>
Domnul spune: „Cât de greu vor intra în Împărăţia lui
Dumnezeu cei care au avuţii” (Marcu 10:23). Este evident că nu
se referă la Biserica nominală, care domneşte acum
împreună cu lumea, deoarece bogaţii sunt împinşi spre ea.
Petru îndeamnă pe moştenitorii împărăţiei la
răbdare, perseverenţă, virtute şi credinţă, spunând: „De
aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea
şi alegerea voastră, căci, dacă faceţi lucrul aceasta, nu
veţi aluneca niciodată; căci în felul acesta vi se va da din
belşug intrare în împărăţia veşnică a Domnului şi
Mântuitorului nostru Isus Hristos”. 2 Petru 1:10, 11.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Unii presupun că declaraţia lui Pavel din Romani 14:17
se referă la o împărăţie <I>figurativă;</I> dar, dacă se examinează
în lumina contextului, este evident că pasajul înseamnă pur
şi simplu aceasta: noi, fraţii, transpuşi acum în
împărăţia iubitului Fiu al lui Dumnezeu, avem anumite libertăţi cu
<B>((A285))</B>
privire la mâncare etc., pe care nu le-am avut ca evrei
sub Lege (versetul 14); totuşi, mai bine să nu folosim
această libertate dacă ea face pe fraţii care n-o pot înţelege încă, să
se poticnească şi să-şi încalce conştiinţa. Să nu distrugem
pe fratele nostru, pentru care a murit Cristos, prin
libertatea noastră cu privire la mâncare, ci să ne amintim că
privilegiile împărăţiei, atât acum cât şi în viitor, constau în
binecuvântări mult mai mari decât libertatea cu privire la mâncare,
şi anume: în libertatea noastră cu privire la a face ce este
drept, în pacea noastră cu Dumnezeu prin Cristos şi în
bucuria noastră prin participarea la Spiritul sfânt al lui
Dumnezeu. Aceste libertăţi ale împărăţiei (acum şi întotdeauna) sunt
atât de mari, încât libertatea minoră cu privire la mâncare poate
fi bine sacrificată în prezent pentru binele fratelui nostru.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Astfel, indiferent din care punct de vedere
scriptural privim, este contrazisă ideea că promisiunile
împărăţiei sunt amăgiri legendare, sau că împrejurările
noastre prezente îndeplinesc aceste promisiuni.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">În Biserica timpurie promisiunile de onoare în
împărăţie şi de moştenire împreună cu Învăţătorul au fost
imbolduri puternice la credincioşie sub încercările şi persecuţiile
care existau atunci, pe care ei au fost preveniţi să le aştepte;
şi dintre toate cuvintele de mângâiere şi încurajare
din Apocalipsa, date celor şapte Biserici, nici unul
nu străluceşte mai clar şi mai plin de forţă decât cele
care declară: „Celui care va birui îi voi da să stea cu Mine
pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi
M-am aşezat cu Tatăl Meu pe scaunul Său de domnie”; şi,
„Celui care va birui îi voi da stăpânire peste neamuri”.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Acestea sunt făgăduinţe care în mod raţional n-ar
putea fi răstălmăcite pentru a le aplica la o lucrare prezentă
a harului în inimă şi nici la o domnie peste neamuri în
viaţa prezentă, deoarece aceia care vor birui trebuie să
facă aceasta prin <I>moarte</I> în serviciu, şi astfel să
câştige onorurile împărăţiei. Apocalipsa 20:6.
</P>

<P>
<B>((A286))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Dar natura umană caută să evite suferinţele şi
este întotdeauna gata să apuce onoarea şi puterea; astfel
aflăm că şi în zilele apostolilor unii din Biserică erau dispuşi
să atribuie făgăduinţele de onoare şi putere viitoare la
viaţa prezentă, şi începeau să acţioneze ca şi când deja
sosise timpul ca lumea să onoreze Biserica şi chiar să i se
supună. Apostolul Pavel scrie, corectând această eroare, ştiind
că astfel de idei ar avea un efect dăunător asupra
Bisericii prin cultivarea mândriei şi prin îndepărtarea de
la sacrificiu. El le spune ironic: „O, iată-vă sătui!
Iată-vă ajunşi bogaţi! Iată-vă împărăţind fără noi!” Apoi adaugă
cu seriozitate: „Şi măcar de aţi împărăţi, ca să putem
împărăţi şi noi (apostolii persecutaţi) împreună cu voi” (1
Corinteni 4:8). Lor le plăcea creştinismul lor, încercând să scoată
din el şi cu el cât mai multă onoare posibilă; şi apostolul
bine ştia că dacă ei ar fi fost <I>credincioşi</I> ca urmaşi ai
Domnului nu erau într-o astfel de stare. Deci el le aminteşte că
dacă într-adevăr mult aşteptata domnie ar fi început, şi
<I>el</I> ar domni la fel ca ei, şi că el a fost unul care prin credincioşie
a suferit pentru adevăr, ceea ce era o dovadă că
<I>domnia lor</I> era prematură şi mai curând o capcană decât o
mărire. Apoi, cu o nuanţă de ironie, el adaugă: „Noi (apostolii
şi servii credincioşi) suntem nebuni pentru Hristos, dar
voi înţelepţi în Hristos! Noi, slabi, dar voi tari! Voi puşi
în cinste, dar noi în dispreţ!” Nu vă scriu aceste lucruri
numai ca să vă fac să vă ruşinaţi. Am un obiectiv mai bun şi
mai nobil -- SĂ VĂ ATRAG ATENŢIA; deoarece calea
onoarei prezente nu duce la gloria şi onoarea care
<I>va fi</I> revelată; ci suferinţa prezentă şi negarea de sine sunt calea
îngustă spre glorie, onoare, nemurire şi comoştenire în
împărăţie. De aceea, vă îndemn, fiţi <I>urmaşi ai mei.</I> Suferiţi şi
fiţi ocărâţi şi persecutaţi acum, ca să puteţi avea parte cu
mine la coroana vieţii pe care Domnul, judecătorul cel drept,
mi-o va da în <I>ziua aceea,</I> şi nu numai mie, ci tuturor celor
care iubesc arătarea Lui. 1 Corinteni 4:10-17; 2 Timotei 4:8.
</P>

<P>
<B>((A287))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Dar, după ce Biserica timpurie a îndurat cu
credincioşie multă persecuţie, au început să se răspândească teoriile
că misiunea Bisericii era să cucerească lumea, să
stabilească împărăţia cerului pe pământ şi să domnească
peste neamuri <I>înainte</I> de a doua venire a Domnului. Acest
lucru a pus temelia pentru intrigă, pompă şi mândrie
lumească, spectacol şi ceremonie ostentativă în Biserică, destinate
să impresioneze, să captiveze şi să impună veneraţie lumii,
şi, pas cu pas, acestea au dus la marile pretenţii ale
papalităţii că, fiind împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, avea
dreptul să ceară respectul şi ascultarea de legile şi
de reprezentanţii ei de la fiecare neam, naţiune şi popor.
Sub această pretenţie falsă (şi ei, după cât se pare, se înşelau
pe sine ca şi pe alţii), papalitatea a încoronat şi a
detronat pentru un timp pe regii Europei şi încă mai
pretinde autoritatea pe care acum nu o poate excercita.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Prin papalitate aceeaşi idee a ajuns la protestantism,
care de asemenea pretinde, deşi mai vag, că într-un fel <I>domnia</I>
Bisericii este în progres; şi, asemenea corintenilor, aderenţii lui sunt
„sătui” şi „bogaţi” şi domnesc „ca împăraţi”, aşa
cum expresiv a descris Domnul nostru (Apocalipsa 3:17, 18).
Astfel s-a întâmplat că membrii doar nominal ai Bisericii --
cei neconvertiţi cu adevărat, care nu sunt grâu cu adevărat,
ci neghină, doar imitaţii ale grâului -- depăşesc cu mult
ca număr pe adevăraţii ucenici ai lui Cristos. Şi aceştia
sunt mult opuşi oricărui sacrificiu real şi oricărei lepădări de
sine, nu suferă persecuţie pentru dreptate (pentru adevăr), şi,
în schimb, ţin cel mult doar la o formă de post etc. Ei cu
adevărat domnesc împreună cu lumea şi nu sunt pe linia
pregătirii pentru a avea parte în împărăţia adevărată, care trebuie
să fie stabilită de Domnul nostru la a doua Sa prezenţă.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Pentru orice observator atent există o
nepotrivire evidentă între această vedere şi învăţătura lui Isus şi
a apostolilor. Ei au învăţat că nu poate fi nici o
împărăţie până nu vine Împăratul (Apocalipsa 20:6; 3:21; 2 Timotei 2:12).
<B>((A288))</B>
Ca atare, împărăţia cerului trebuie să sufere
violenţă <I>până</I> când va fi stabilită în glorie şi putere.
</P>

<P ALIGN="CENTER">Două faze ale Împărăţiei lui Dumnezeu
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Deşi este adevărat, cum a declarat Domnul nostru,
că Împărăţia lui Dumnezeu <I>nu vine</I> -- nu-şi face la
început apariţia -- cu manifestare exterioară, totuşi la
timpul cuvenit ea se va manifesta pentru toţi prin
semne exterioare vizibile, neîndoielnice. Când va fi stabilită
pe deplin, Împărăţia lui Dumnezeu va fi compusă din
două părţi: o fază spirituală sau cerească şi o fază
pământească sau umană. Cea spirituală va fi întotdeauna
invizibilă pentru oameni, deoarece aceia care o compun vor fi
de natură divină, spirituală, ceea ce nici un om n-a văzut,
nici nu poate vedea (1 Timotei 6:16; Ioan 1:18); totuşi
prezenţa şi puterea ei se vor manifesta cu tărie, în principal
prin reprezentanţii ei umani care vor constitui
faza pământească a Împărăţiei lui Dumnezeu.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Cei care vor constitui faza spirituală a împărăţiei
sunt sfinţii biruitori din Veacul Evanghelic -- Cristosul, cap
şi corp -- glorificat. Învierea şi înălţarea lor la putere
precede pe aceea a tuturor celorlalţi, pentru că prin această
clasă vor fi binecuvântaţi toţi ceilalţi (Evrei 11:39, 40). A lor
este <I>întâia înviere</I> (Apocalipsa 20:5)*. Marea lucrare care-i stă
<B>((A289))</B>
în faţă acestei companii glorioase unse -- Cristosul
-- necesită înălţarea lor la natură divină; nici o altă putere
n-ar putea s-o îndeplinească, decât cea divină. Lucrarea lor
este o lucrare care nu aparţine numai acestei lumi, ci
tuturor lucrurilor <I>din cer şi de pe pământ</I>, atât printre
fiinţele spirituale, cât şi printre cele umane. Matei 28:18;
Coloseni 1:20; Efeseni 1:10; Filipeni 2:10; 1 Corinteni 6:3.
</P>

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">*În acest verset, cuvintele: <I>„Ceilalţi morţi n-au înviat
până nu s-au sfârşit cei o mie de ani”,</I> sunt adăugate. Ele nu
se găsesc în manuscrisele cele mai vechi şi mai demne de încredere:
Sinaitic, Vatican nr. 1209, 1160 şi Siriac. Să nu uităm că
numeroasele pasaje găsite în copiile moderne sunt <I>adăugiri</I> care
nu aparţin în mod cuvenit Bibliei. Deoarece se porunceşte să nu se adauge
la Cuvântul lui Dumnezeu, datoria noastră este să respingem
astfel de adăugiri imediat ce le este stabilit caracterul
ilegitim. Cuvintele indicate s-au strecurat în text probabil accidental,
în secolul al cincilea, deoarece nici un manuscris de dată
mai timpurie (grecesc sau siriac) nu conţine această
propoziţie. Probabil că la început a fost numai un
<I>comentariu marginal</I> făcut de un cititor care
şi-a exprimat gândul lui asupra textului, şi a
fost copiat în corpul textului de unul care a transcris
ulterior, nefăcând distincţie între text şi comentariu.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Totuşi, respingerea acestei propoziţii nu este esenţială
pentru „Plan”, aşa cum este prezentat aici, deoarece ceilalţi morţi
-- lumea în masă -- nu vor <I>trăi</I> iarăşi în sensul deplin, în
sensul perfect în care <I>a trăit</I> Adam înainte de a păcătui şi a veni
sub sentinţa „vei <I>muri</I> negreşit”. Viaţa perfectă, fără slăbiciune
sau moarte, este singurul sens al cuvântului în care
Dumnezeu recunoaşte <I>viaţa.</I> Din punctul Lui de vedere, toată lumea
şi-a pierdut deja viaţa, moare, şi acum ar putea fi descrisă
mai potrivit ca <I>moartă</I> decât ca
<I>vie.</I> 2 Corinteni 5:14; Matei 8:22.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Cuvântul<I> înviere </I>(greceşte,<I> anastasis)</I>
înseamnă <I>ridicare.</I> În legătură cu omul, înseamnă <I>ridicarea</I>
omului la starea de la care a căzut, la perfecţiunea deplină a umanităţii
-- ceea ce s-a pierdut prin Adam. Perfecţiunea <I>la care</I> se vor ridica
treptat, în timpul Veacului Milenar de restabilire sau înviere (ridicare),
este perfecţiunea <I>de la care</I> a căzut rasa noastră. Veacul Milenar
nu este numai veacul de încercare, ci şi veacul de binecuvântare;
şi prin învierea sau restabilirea la <I>viaţă</I> se va reda tot ceea ce
<I>s-a pierdut,</I> tuturor celor care, atunci când vor şti şi vor
avea posibilitatea, se vor supune cu bucurie. Procesul învierii va
fi treptat, necesitând întregul veac pentru realizarea lui
completă, deşi simpla trezire la o măsură de viaţă şi la conştienţă, aşa
cum avem în prezent, va fi desigur o lucrare de moment. Prin
urmare, până când se va sfârşi mia de ani, omenirea nu va ajunge
deplin la măsura vieţii pierdute în Adam. Şi, deoarece orice stare
lipsită de viaţă perfectă este o stare de moarte parţială, rezultă că,
deşi cuvintele de mai sus nu sunt deloc parte din relatarea
inspirată, ar fi strict adevărat să spunem că ceilalţi <I>morţi nu vor
trăi din nou</I> (nu vor recâştiga deplinătatea vieţii pierdute) până
când mia de ani de restabilire şi binecuvântare va fi completă.
</P>
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY">Lucrarea fazei pământeşti a Împărăţiei lui Dumnezeu
va fi limitată la această lume şi la omenire. Iar cei atât de
mult onoraţi încât să aibă o parte în ea vor fi cei mai înălţaţi şi
<B>((A290))</B>
mai onoraţi de Dumnezeu dintre oameni. Aceştia
sunt clasa la care se face referire în capitolul 8 (pag. 145), a
căror zi de judecată a fost înainte de Veacul Evanghelic.
Fiind încercaţi şi găsiţi credincioşi, la înviere nu vor fi
aduşi iarăşi la judecată, ci vor primi imediat
răsplata credincioşiei lor -- o înviere instantanee la perfecţiune
ca <I>oameni.</I> (Ceilalţi, în afară de aceştia şi de clasa
spirituală, vor fi <I>treptat</I> ridicaţi la perfecţiune în timpul
Veacului Milenar). Astfel, această clasă va fi gata imediat
pentru marea lucrare care-i stă în faţă, ca şi agenţi umani
ai Cristosului în restabilirea şi binecuvântarea
restului omenirii. După cum natura spirituală este necesară
pentru realizarea lucrării lui Cristos, tot aşa natura
umană perfectă este corespunzătoare pentru realizarea lucrării
de făcut în viitor printre oameni. Aceştia vor servi
printre oameni şi vor fi văzuţi de ei, în timp ce gloria
perfecţiunii lor va fi un exemplu constant şi un imbold pentru
alţi oameni de a se strădui să atingă aceeaşi perfecţiune.
Şi faptul că aceşti vrednici din vechime vor fi în
faza pământească a împărăţiei şi văzuţi de omenire este
pe deplin atestat de cuvintele lui Isus către
evreii necredincioşi care-L respingeau. El a spus: „Veţi vedea
pe Avraam, pe Isaac şi Iacov şi pe toţi prorocii în Împărăţia
lui Dumnezeu”. Să se remarce de asemenea că Învăţătorul
nu menţionează că El sau apostolii vor fi văzuţi cu Avraam.
De fapt oamenii vor vedea faza pământească a împărăţiei
şi vor face parte din ea, dar nu din cea spirituală; şi unii,
fără îndoială, vor fi supăraţi să afle că au respins o aşa
mare onoare.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Nu ni se dau informaţii explicite referitoare la
maniera exactă în care aceste două faze ale împărăţiei cereşti
vor opera armonios, dar avem o ilustraţie a manierei în care
<I>se poate</I> să opereze, în purtarea lui Dumnezeu cu Israel
prin reprezentanţii lor: Moise, Aaron, Iosua, profeţii etc. --
deşi manifestările viitoare ale puterii divine le vor depăşi mult
<B>((A291))</B>
pe cele din veacul acela tipic; deoarece lucrarea
veacului viitor cuprinde trezirea tuturor morţilor şi restabilirea
la perfecţiune a <I>celor ascultători.</I> Această lucrare va
necesita stabilirea unui guvern perfect printre oameni, cu
oameni perfecţi în poziţii de control, pentru ca ei să poată pune
în ordine în mod drept afacerile statului. Va
necesita stabilirea de înlesniri educaţionale adecvate, de
toate felurile, ca şi măsuri filantropice de diferite feluri.
Şi această nobilă lucrare de ridicare în acest fel a
omenirii, prin paşi siguri şi stabili (sub direcţia membrilor
spirituali nevăzuţi ai aceleiaşi împărăţii), este înalta onoare la
care sunt numiţi vrednicii din vechime şi pentru care vor
ieşi afară pregătiţi, curând după prăbuşirea finală
a împărăţiilor acestei lumi şi după legarea lui Satan,
prinţul lor. Şi ca reprezentanţi onoraţi divin ai împărăţiei
cereşti, ei vor primi neîntârziat onoarea şi cooperarea
tuturor oamenilor.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">A câştiga un loc în faza pământească a împărăţiei
lui Dumnezeu, va însemna a găsi satisfacerea fiecărei
dorinţe şi ambiţii a inimii omeneşti perfecte. Va însemna o
parte glorioasă şi satisfăcătoare chiar de la intrarea în ea;
şi totuşi gloria va creşte pe măsură ce timpul va înainta
şi lucrarea binecuvântată va progresa. Şi când, la
sfârşitul miei de ani, marea lucrare de restabilire va fi
îndeplinită prin Cristosul (în mare măsură prin intermediul
acestor nobili colaboratori umani), când întregul neam omenesc
(în afară de cei incorigibili -- Matei 25:46; Apocalipsa 20:9)
va sta aprobat, fără pată, fără încreţitură sau ceva de
felul acesta, în prezenţa lui Iehova, aceştia, care au avut
o contribuţie esenţială în lucrare, vor străluci
printre semenii lor şi înaintea lui Dumnezeu, a lui Cristos şi
a îngerilor, „ca stelele în veac şi în veci de veci” (Daniel
12:3). Lucrarea şi osteneala lor din iubire nu va fi
niciodată uitată de semenii lor recunoscători. Ei vor fi păstraţi
în amintire veşnică. Psalmul 112:6.
</P>

<P>
<B>((A292))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Dar mare cum va fi gloria crescândă a acelor
oameni perfecţi care vor constitui faza pământească a
împărăţiei, gloria celor cereşti va fi o glorie mai mare. În timp ce
primii vor străluci ca stelele în veci, cei din urmă vor străluci
ca strălucirea bolţii cereşti -- ca soarele (Daniel
12:3). Onorurile cerului şi ale pământului vor fi puse la
picioarele Cristosului. Mintea omenească poate aproxima, dar
nu poate concepe clar gloria care va fi descoperită în
Cristosul de-a lungul veacurilor nenumărate ale eternităţii.
Romani 8:18; Efeseni 2:7-12.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Prin aceste două faze ale împărăţiei va fi
adeverită făgăduinţa făcută lui Avraam: „Toate familiile pământului
vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta”. „Sămânţa
ta va fi ca nisipul de pe ţărmul mării <I>şi </I>ca stelele cerului” --
o sămânţă pământească şi una cerească, ambele
fiind mijloace ale lui Dumnezeu de binecuvântare a
lumii. Ambele faze ale făgăduinţelor au fost văzute clar şi au
fost intenţionate de Dumnezeu de la început, dar numai
cea pământească a fost văzută de Avraam. Şi totuşi
Dumnezeu a ales din sămânţa naturală pe cei mai importanţi din
clasa spirituală (apostolii şi alţii) şi a oferit binecuvântarea
cea mai importantă, cea spirituală, tuturor din acea
naţiune care trăiesc la timpul cuvenit pentru această
chemare cerească, aceasta fiind în plus faţă de cât a văzut
vreodată Avraam în legământ -- favoare peste favoare.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Pavel (Romani 11:17) vorbeşte despre legământul
avraamic ca despre o rădăcină din care a crescut <I>natural</I>
Israelul trupesc, dar în care au fost <I>altoiţi</I> credincioşii
dintre neamuri când ramurile naturale au fost tăiate din cauza
necredinţei. Aceasta dovedeşte dubla împlinire a făgăduinţei
în dezvoltarea celor <I>două seminţe:</I> pământească (umană)
şi cerească (spirituală), care vor constitui cele două faze
ale împărăţiei. Acest legământ-rădăcină poartă aceste
două feluri distincte de ramuri, fiecare din ele aducând la
înviere propriul fel distinct de roade perfecte: clasele umane şi
<B>((A293))</B>
spirituale în puterea împărăţiei. În ordinea dezvoltării, întâi
a fost cea naturală (pământească), apoi conducătorii
cereşti; dar în ordinea grandorii poziţiei şi timpului instalării, întâi
va fi cea spirituală, după aceea cea naturală; şi astfel cei
din urmă vor fi cei dintâi şi cei dintâi vor fi cei din urmă.
Matei 19:30; Luca 16:16.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Făgăduinţa făcută lui Avraam, la care se referă
Ştefan (Faptele 7:5) şi în care Israel a crezut, a fost
pământească: se referea la <I>ţară.</I> Dumnezeu „i-a făgăduit că i-o va da
în stăpânire”, a spus Ştefan. Şi Dumnezeu i-a zis lui
Avraam: „Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti, priveşte
spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus;
căci toată <I>ţara</I> pe care o vezi, ţi-o voi da ţie şi seminţei
tale pentru totdeauna. Îţi voi face sămânţa ca
pulberea pământului, aşa că dacă poate număra cineva
pulberea pământului, va putea să fie numărată şi sămânţa
ta. Scoală-te, străbate ţara în lung şi-n lat; căci ţie ţi-o voi
da” (Geneza 13:14-17). Ştefan arată că această
făgăduinţă <I>trebuie încă</I> să fie îndeplinită, deoarece el declară
că Dumnezeu n-a dat lui Avraam (în ţara aceea) „nimic
de moştenire, nici măcar o palmă de loc”.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Apostolul scriind despre aceeaşi clasă a vrednicilor
din vechime -- Avraam printre alţii -- este de acord
cu declaraţia lui Ştefan că făgăduinţa făcută lui Avraam
n-a fost încă împlinită; şi merge mai departe şi arată că
acele făgăduinţe pământeşti nu pot şi nu vor fi împlinite
până când se vor împlini făgăduinţele încă mai înalte,
cereşti, referitoare la Cristosul (Cap şi corp). El spune despre
ei: Toţi aceştia, măcar că au primit mărturie prin
credinţă, totuşi n-au primit (împlinirea a) ce le fusese
făgăduit, pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun
pentru noi (Cristosul), ca să nu ajungă <I>ei</I> la desăvîrşire fără
<I>noi</I> (Evrei 11:13, 39, 40). Astfel, din nou se arată
că Răscumpărătorul şi Restauratorul este
spiritual, predându-şi umanul ca sacrificiu pentru toţi, şi că de la
<B>((A294))</B>
această clasă spirituală, când va fi mult înălţată, trebuie
să pornească toate binecuvântările, oricare ar fi cei onoraţi
ca instrumente sau agenţi ai ei. Romani 12:1; Galateni 3:29.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Se vede astfel că faza pământească este israelită; şi
în jurul acestui fapt se înmănunchiază acele multe
profeţii legate de proeminenţa acestei naţiuni în planul
lui Dumnezeu pentru binecuvântarea viitoare a lumii,
când cortul lor căzut în ţărână va fi restabilit şi Ierusalimul va
fi o laudă pe întregul pământ. Găsim declaraţii făcute atât
de profeţi cât şi de apostoli, care arată clar că în
vremurile restabilirii Israelul ca naţiune va fi primul dintre
neamuri care va veni în armonie cu ordinea cea nouă de lucruri;
că Ierusalimul pământesc va fi rezidit pe vechile
lui dărâmături şi că statul lor va fi restabilit ca la început
sub prinţi sau judecători (Isaia 1:26; Psalmul 45:16;
Ieremia 30:18). Şi ce s-ar putea aştepta mai raţional decât
ca Israelul să se bucure mai întâi în a-i recunoaşte pe
profeţi şi pe patriarhi, şi ca obişnuinţa lor cu legea şi
îndelungata lor disciplinare sub lege să-i fi pregătit pentru supunere
şi ascultare sub autoritatea împărăţiei? Şi în timp ce
Israelul va fi primul dintre neamuri care va fi recunoscut
şi binecuvântat, de asemenea este scris despre
Israel: „DOMNUL va mântui mai întâi corturile lui Iuda”.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Nu considerăm important a intra în discuţie în legătură
cu locul unde trebuie căutate „seminţiile pierdute” ale lui
Israel. Poate este sau poate nu este adevărat ceea ce pretind unii,
că acele „seminţii pierdute” pot fi urmărite până la
anumite naţiuni civilizate din prezent. Dar, deşi unele dintre
dovezile sugerate nu sunt iraţionale, totuşi ca întreg, în mare
parte este deducţie şi presupunere. Dar, chiar dacă ar fi
demonstrat clar că unele din naţiunile civilizate sunt descendente
din seminţiile pierdute, aceasta n-ar dovedi pentru ele
<I>nici un avantaj</I> sub „chemarea cerească”, „de sus”, care de
la respingerea lor naţională nu cunoaşte nici o diferenţă
între iudeu şi grec, rob sau slobod. Dacă asemenea dovezi ar deveni
<B>((A295))</B>
odată clare (ceea ce până acum nu sunt), ar fi în
perfectă armonie cu profeţiile şi cu făgăduinţele referitoare la
această naţiune, care încă îşi aşteaptă împlinirea în şi sub
faza pământească a împărăţiei.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Ataşamentul natural, precum şi o măsură de
încredere în făgăduinţele multă vreme neîmplinite, care încă
mai supravieţuieşte, şi toate prejudiciile lor naturale, vor
fi favorabile pentru acceptarea generală şi grabnică de
către Israel a noilor conducători; în timp ce obişnuinţa
cu ascultarea de lege într-o anumită măsură va fi
de asemenea favorabilă armoniei lor grabnice cu
principiile noului guvern.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Deoarece Ierusalimul a fost sediul imperiului
sub Împărăţia tipică a lui Dumnezeu, el va ocupa iarăşi
aceeaşi poziţie şi va fi „cetatea Marelui Împărat” (Psalmul
48:2; Matei 5:35). O cetate este un simbol al unei împărăţii
sau stăpâniri, şi astfel Împărăţia lui Dumnezeu
este simbolizată prin Noul Ierusalim, noua stăpânire
venind din cer pe pământ. La început ea va consta numai din
clasa spirituală, Mireasa lui Cristos, care, aşa cum a fost
văzută de Ioan, va veni treptat pe pământ, adică va veni treptat
în putere, în timp ce imperiile prezente se sfărâmă în
bucăţi, în timpul zilei Domnului. Totuşi, la timpul cuvenit, va
fi stabilită faza pământească a acestei cetăţi, din
care vrednicii din vechime vor fi părţi sau membri. Nu vor
fi două cetăţi (guverne), ci o cetate, un guvern ceresc, cel
pe care l-a căutat Avraam, „o cetate care are temelii” --
un guvern stabilit în dreptate, fiind întemeiat pe stânca
de temelie sigură a dreptăţii lui Cristos Răscumpărătorul,
pe valoarea răscumpărării omului pe care El a dat-o şi
pe fermitatea dreptăţii divine care nu poate să condamne
pe răscumpăraţi, după cum n-a putut scuza înainte
pe păcătoşi. Romani 8:31-34; 1 Corinteni 3:11.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Glorioasă Cetate a Păcii! ale cărei ziduri
înseamnă mântuire, protecţie şi binecuvântare pentru toţi care intră
<B>((A296))</B>
în ea, a cărei temelie pusă în dreptate nu poate fi
niciodată mişcată şi al cărei ziditor şi proiectant este Dumnezeu!
În lumina care va străluci de la această cetate
(împărăţie) glorioasă a lui Dumnezeu, neamurile (oamenii) vor
merge pe marea cale a sfinţeniei în sus spre perfecţiune şi
spre armonie deplină cu Dumnezeu. Apocalipsa 21:24*.
</P>

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">*Cuvintele <I>„şi
cinstea”</I> din acest verset lipsesc din
manuscrisele cele mai vechi şi mai autentice. Din versetul 26 de asemenea
lipsesc aceste cuvinte.
</P>
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY">Când omenirea va ajunge la perfecţiune, la
sfârşitul Veacului Milenar, după cum s-a arătat deja, oamenii vor
fi admişi ca membri ai Împărăţiei lui Dumnezeu şi li se va
da întreaga stăpânire a pământului, aşa cum s-a
intenţionat la început -- fiecare om un suveran, un rege. Acest
lucru este arătat clar în profeţia simbolică a lui Ioan
(Apocalipsa 21:24-26), deoarece în viziune el a văzut nu numai
oamenii umblând în lumina ei, ci şi <I>regii</I> intrând
în ea în glorie; totuşi nimeni care s-o pângărească nu va putea intra în
ea. Nici unul care n-a fost întâi încercat amănunţit nu se
poate identifica cu acea cetate (împărăţie), nici unul care ar
face sau i-ar plăcea să facă înşelăciune şi nedreptate, numai
cei pe care Mielul îi va scrie ca vrednici de viaţă veşnică
şi cărora le va spune: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu,
de moşteniţi împărăţia care v-a fost pregătită”.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Dar să nu se uite că deşi cetatea literală a
Ierusalimului fără îndoială va fi rezidită, şi deşi probabil va
deveni capitala lumii, totuşi multe profeţii care
menţionează Ierusalimul şi gloriile lui viitoare se referă în simbol
la Împărăţia lui Dumnezeu care va fi stabilită în
mare splendoare.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Referitor la gloria viitoare a fazei pământeşti
a împărăţiei, aşa cum este reprezentată prin
Ierusalim, profeţii vorbesc în termeni înflăcăraţi, spunând:
„Izbucniţi cu toate în strigăte de bucurie, dărâmături ale
<B>((A297))</B>
Ierusalimului! Căci DOMNUL mângâie pe poporul Său, El
a răscumpărat Ierusalimul”. „Căci voi crea Ierusalimul să
fie un jubileu şi poporul lui o bucurie.” „Bucuraţi-vă
împreună cu Ierusalimul şi înveseliţi-vă pentru el, . . . ca să
vă desfătaţi de plinătatea slavei lui. Căci aşa
vorbeşte DOMNUL: «Iată, voi îndrepta spre el pacea ca un râu
şi slava poporelor ca un torent ieşit din matcă».” „În
timpul acela, Ierusalimul se va numi scaunul de domnie
al DOMNULUI; toate poporele se vor strânge la Ierusalim.”
„Şi multe popoare se vor duce şi vor zice: «Veniţi, să ne suim
la muntele (împărăţia) DOMNULUI, la casa Dumnezeului
lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe
cărările Lui.» Căci din Sion (faza spirituală) va ieşi legea şi
din Ierusalim (faza pământească) cuvântul
DOMNULUI”. Isaia 52:9; 65:18; 66:10-12; Ieremia 3:17; Isaia 2:3.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Când considerăm multele făgăduinţe scumpe
de binecuvântare viitoare făcute lui Israel şi aşteptăm
o împlinire exactă a lor pentru acest popor, este potrivit să
ne amintim că ei ca popor sunt atât tipici, cât şi reali.
Într-un aspect sunt tipici pentru toată omenirea, şi
Legământul Legii lor, de ascultare şi viaţă, a fost tipic pentru
Noul Legământ care va fi stabilit cu lumea în timpul
Veacului Milenar şi al veacurilor viitoare.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Sângele ispăşirii sub legământul lor tipic şi
preoţimea care-l aplica acelei naţiuni a simbolizat sângele
Noului Legământ şi Preoţimea Regală, care în timpul
Mileniului va aplica curăţirile şi binecuvântările lui întregii
lumi. Astfel, preoţimea lor a simbolizat pe Cristosul, iar
acea naţiune a tipificat pe toţi aceia pentru care s-a
făcut sacrificiul real şi pentru care vor veni
binecuvântările reale: „fiecare om”, „întreaga lume”.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Apoi să ne amintim că deşi binecuvântările viitoare, ca
şi cele trecute, vor fi întâi pentru evrei şi apoi
pentru neamuri, va fi numai o chestiune de timp faptul că
evreii vor avea întâietate la favoarea divină; şi am arătat că
<B>((A298))</B>
aceasta va fi o urmare naturală a pregătirii lor sub
Lege, care la timpul cuvenit îşi va servi scopul de a-i aduce
la Cristos. Deşi la prima venire a adus numai o rămăşiţă
din ei, la a doua venire îi va aduce ca popor şi vor fi ca popor
un prim-rod printre neamuri. În cele din urmă
toate binecuvântările promise lui Israel, în afara
celor aparţinătoare claselor alese, îşi vor avea nu
numai împlinirea reală în acest popor, dar şi împlinirea
lor antitipică în toate familiile pământului. Sub acel
guvern „Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele lui:
slavă, cinste şi pace va veni peste oricine face binele, întâi
peste iudeu, apoi peste grec. Căci înaintea lui Dumnezeu nu
se are în vedere faţa omului”. Romani 2:6, 10, 11.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Apostolul Pavel ne atrage atenţia în mod special
asupra siguranţei făgăduinţelor lui Dumnezeu către Israel
în viitor şi arată ce favoruri au pierdut prin necredinţă şi
ce favoruri sunt încă sigure. El spune că datorită
mândriei, împietririi inimii şi necredinţei, Israelul ca popor
<I>n-a obţinut</I> ceea ce a căutat -- locul principal în favoarea
şi serviciul divin. Referinţa lui Pavel aici nu este la
toate generaţiile lui Israel de la Avraam încoace, ci la
acele generaţii care au trăit pe timpul primei veniri; şi
cuvintele lui s-ar aplica la toate generaţiile care au trăit în
timpul Veacului Evanghelic, veac în care a fost oferită
favoarea principală: chemarea de sus la natură divină şi
la moştenire împreună cu Isus. Israelul ca popor
n-a recunoscut şi n-a ţinut la această favoare. Şi
deşi Dumnezeu a cercetat neamurile şi a chemat pe mulţi
dintre ei prin Evanghelie, ei, ca Israel trupesc, nu vor
obţine premiul ceresc. Totuşi, o clasă, o rămăşiţă, o turmă
mică dintre toţi cei chemaţi dă atenţie chemării, şi prin
ascultare şi sacrificiu de sine îşi asigură chemarea şi alegerea.
Astfel, ceea ce n-a obţinut Israelul ca popor şi ceea ce nici
Biserica creştină nominală nu obţine i se dă clasei alese
sau selecţionate, credincioşii -- „trupul lui Hristos” -- aleşii
<B>((A299))</B>
(după cunoştinţa mai dinainte a lui Dumnezeu)
prin sfinţirea duhului şi credinţa adevărului. 2
Tesaloniceni 2:13; 1 Petru 1:2.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Dar, deşi prin respingerea lui Mesia Israel a
pierdut toată această favoare specială, totuşi Pavel arată
că aceasta nu i-a dovedit cu totul îndepărtaţi din
favoare, deoarece ei aveau încă acelaşi privilegiu de a fi altoiţi
în Cristos şi în favorurile spirituale de care se bucura
restul omenirii, dacă în timpul când se făcea chemarea
ei acceptau acest lucru în credinţă; deoarece,
argumentează Pavel, Dumnezeu poate tot atât de bine să-i altoiască
iarăşi precum altoieşte ramurile sălbatice şi este tot atât
de dispus să facă aceasta, dacă ei nu continuă în
necredinţă. Romani 11:23, 24.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Mai mult, Pavel argumentează că deşi Israel a
pierdut binecuvântarea principală „pe care o căuta”, locul
principal în împărăţia lui Dumnezeu, totuşi încă rămâne ca
mari făgăduinţe să se împlinească pentru acest popor,
deoarece, argumentează el, darurile lui Dumnezeu,
chemările, legămintele şi făgăduinţele nu vor fi retrase
neîmplinite. Dumnezeu ştia sfârşitul de la început, El ştia că Israel
va respinge pe Mesia; şi având această
cunoştinţă, făgăduinţele Lui fără echivoc pentru ei ne dau
asigurarea că Israel va fi folosit încă de Domnul în serviciu, ca
mijlocul Lui în binecuvântarea lumii, deşi „Israel n-a căpătat
ce căuta” -- favoarea principală. Apoi Pavel continuă să
arate că făgăduinţele prin legământ făcute de Dumnezeu
lui Israel erau de aşa natură încât să lase deschis şi
nedefinit faptul că ei ca popor vor fi sămânţa cerească
ori pământească -- dacă vor moşteni şi vor împlini slujba
mai înaltă ori mai joasă menţionată în făgăduinţe. Dumnezeu
a ţinut în secret favoarea spirituală mai înaltă până
la timpul cuvenit, şi făgăduinţele făcute lor menţionau
numai favoarea pământească, deşi El i-a favorizat
oferindu-le întâi şi favorurile spirituale, şi astfel le-a oferit mai mult
<B>((A300))</B>
decât le promisese vreodată. Într-un cuvânt,
făgăduinţele cereşti erau ascunse în cele pământeşti. Aceste
făgăduinţe, spune Pavel, nu pot da greş, iar oferirea întâi a
favorii ascunse şi respingerea oarbă a ei de către Israel în nici
un fel nu dezminte sau nu anulează cealaltă trăsătură
a făgăduinţei. Deci el declară că deşi Israelul ca naţiune
este respins din favoare în timpul când atât dintre evrei cât
şi dintre neamuri se alege Mireasa lui Cristos, totuşi va
veni timpul când, Salvatorul (Cristos, Cap şi corp) fiind
complet, favoarea divină se va întoarce la Israelul trupesc
şi gloriosul Salvator va îndepărta nelegiuirea de la Iacov*,
şi în felul acesta tot Israelul va fi mântuit (restabilit
în favoare), după cum este scris prin profet.
Cuvintele apostolului sunt:
</P>

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">*Israelul spiritual nu este numit niciodată Iacov.
</P>
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY">„Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi,
nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: împietrire într-o măsură s-a
întâmplat lui Israel (Diaglott, B. Wilson -- n. e.)<I> . . . până</I>
va intra plinătatea neamurilor (până când numărul deplin
ales dintre neamuri este completat). Şi în felul acesta tot
Israelul va fi mântuit, după cum este scris: «Salvatorul (Cristos, Cap
şi corp) va veni din Sion şi va îndepărta nelegiuirile de la
Iacov. Acesta va fi legământul Meu pentru ei, când le voi
şterge păcatele». În ce priveşte EVANGHELIA, ei sunt vrăjmaşi,
spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi din
cauza părinţilor lor. Căci darurile de har şi chemarea lui
Dumnezeu sunt fără schimbare. După cum voi (neamurile)
odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu, iar acum, prin neascultarea
lor, aţi căpătat îndurare, tot aşa şi ei n-au ascultat acum,
pentru ca, prin îndurarea arătată <I>vouă,</I> să capete şi ei îndurare (de
la Biserica glorificată). Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi
în neascultare, ca să aibă milă de toţi (Compară Romani
5:17-19). O, adâncul bogăţiei înţelepciunii şi cunoştinţei
lui Dumnezeu!” Romani 11:25-33.
</P>

<P>
<B>((A301))</B>
</P>

<P ALIGN="CENTER">Moştenitori ai Împărăţiei
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">„Cine va putea să se suie la muntele (simbol
al împărăţiei) DOMNULUI? Cine va sta în locul (templul)
Lui cel sfânt? Cel care are mâinile nevinovate şi inima
curată.” Psalmul 24:3, 4.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Cetatea Ierusalimului a fost zidită pe vârful unui
munte, un vârf dublu, deoarece era separat de valea Tiropeon
în două părţi. Totuşi era o singură cetate înconjurată de
un zid, cu poduri care legau cele două despărţituri. Pe unul
din aceste vârfuri de munte a fost construit Templul.
Aceasta s-ar putea înţelege că simbolizează unirea
calităţilor împărăteşti şi preoţeşti la Biserica glorificată, sau
acea unică Împărăţie a lui Dumnezeu cu două faze ale
ei: templul spiritual, nu de origine pământească, ci de
o natură nouă, cerească sau spirituală (Evrei 9:11),
separată şi totuşi unită cu faza pământească.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">David pare că se referă la cele două locuri. Oricum era
o onoare să fii din cetate, şi încă o mai mare onoare să urci
la templul sfânt, în teritoriul sacru unde numai preoţilor
le era permis să intre. Şi David arată că puritatea vieţii
şi onestitatea inimii sunt necesare oricui vrea să ajungă
la vreuna dintre onoruri. Cei care vor să fie din
preoţimea împărătească sunt îndemnaţi la curăţenie, întocmai
cum Marele Preot al mărturisirii noastre este curat, dacă
vreau să fie socotiţi vrednici de moştenire împreună cu El. Iar
cel ce are această speranţă în El se curăţeşte pe sine,
întocmai cum El este curat. După cum deja s-a arătat, aceasta este
o curăţenie a <I>intenţiei,</I> socotită nouă ca o curăţenie
absolută sau reală, curăţenia lui Cristos atribuită nouă, care
ne completează deficienţa inevitabilă şi
compensează slăbiciunile noastre inevitabile, în timp ce umblăm
<I>după</I> spirit, nu <I>după</I> trup.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Dar să nu se uite că puritatea, sinceritatea şi
întreaga consacrare faţă de Dumnezeu sunt esenţiale pentru toţi
aceia care vreau să intre în Împărăţia lui Dumnezeu, în oricare din
<B>((A302))</B>
faze. Aşa a fost cu acei vrednici din vechime care vor
moşteni faza pământească a împărăţiei sub Cristos. Ei au
iubit dreptatea şi au urât nelegiuirea, şi erau adânc întristaţi
şi aveau remuşcări atunci când erau surprinşi într-o
greşeală ori împiedicaţi de o slăbiciune sau ispită. Tot aşa a fost şi
cu credincioşii Veacului Evanghelic, şi aşa va fi cu toţi în
Veacul Milenar când spiritul lui Dumnezeu, spiritul adevărului, va
fi turnat peste toată carnea. Învingătorii acelui veac
de asemenea vor trebui să se străduiască pentru puritatea
inimii şi a vieţii, dacă vor vrea să aibă dreptul, sub aranjamentul
lui Dumnezeu, să intre în cetate -- împărăţia pregătită pentru
ei de la întemeierea lumii -- stăpânirea originară restabilită.
</P>

<P ALIGN="CENTER">Domnia de fier
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Mulţi presupun greşit că atunci când Împărăţia
Milenară a lui Cristos va fi inaugurată fiecare va fi mulţumit de
conducerea ei. Dar nu este aşa. Reglementările ei vor fi cu mult mai exigente
decât ale oricărui alt guvern anterior, şi libertăţile oamenilor vor
fi restrânse până la un grad într-adevăr supărător
pentru mulţi care vociferează acum pentru creşterea
libertăţii. Libertatea de a induce în eroare, de a denatura, de
a câştiga necinstit şi a înşela pe alţii, va fi complet
oprită. Libertatea de a folosi abuziv mâncare sau băutură
pentru sine sau pentru alţii, sau de a corupe în vreun fel
bunele moravuri, le va fi complet negată tuturor. Libertatea
sau permisiunea de a face vreun rău nu va fi acordată
nimănui. Singura libertate acordată cuiva va fi adevărata
şi glorioasa libertate a fiilor lui Dumnezeu -- libertatea de
a face bine pentru sine şi pentru alţii în oricare mod, dar
nu va fi permis nici un rău şi nici o nimicire în toată
acea Împărăţie sfântă (Isaia 11:9; Romani 8:21). Prin
urmare, acea domnie va fi simţită de mulţi ca severă, stricând
toate obiceiurile şi datinile anterioare, precum şi
instituţiile prezente fondate pe aceste obiceiuri şi idei false de
<B>((A303))</B>
libertate. Datorită fermităţii şi vigorii ei, este
numită simbolic domnia de fier -- „El le va păstori cu un toiag de
fier” (compară Apocalipsa 2:26, 27; Psalmul 2:8-12 şi 49:14).
Astfel va fi împlinită declaraţia: „Voi face din judecată o linie şi
din dreptate un fir cu plumb; şi grindina (judecata dreaptă)
va surpa locul de scăpare al neadevărului şi apele (adevărul)
vor îneca adăpostul ascuns”, şi orice lucru ascuns va fi
descoperit. Isaia 28:17; Matei�