<HTML>

<HEAD>
<TITLE>STUDIUL XV -- Ziua lui Iehova</TITLE>
</HEAD>

<BODY>

<FONT FACE="ARIAL">

<a class=agsur href="v1c14.htm">
   <b>(273-306) 14 &#151; Împărăţia lui Dumnezeu</b>
</a><br>

<P>
<B>((A307))</B>
</P>

<P ALIGN="CENTER">STUDIUL XV
</P>

<P ALIGN="CENTER"><B>Ziua lui Iehova</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">„Ziua lui Iehova”, „Ziua
răzbunării”, „Ziua mâniei” -- Un
timp de mare strâmtorare -- Cauza ei --
Mărturia Bibliei cu privire la ea -- Focul şi furtuna ei,
clătinarea şi topirea ei, prezentate ca fiind simbolice --
Mărturia lui David -- Mărturia Revelatorului --
Situaţia prezentă şi perspectiva de viitor, aşa cum sunt
văzute de părţile opuse, capitaliştii şi salariaţii -- Un
remediu care nu va reuşi -- Vălul ridicat şi lumina admisă
tocmai la timpul potrivit -- Dovada
pentru aceasta -- Condiţia sfinţilor în timpul
strâmtorării şi atitudinea lor cuvenită faţă de ea
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">„Ziua lui Iehova” este denumirea acelei perioade de
timp în care împărăţia lui Dumnezeu, sub Cristos, se
„stabileşte” treptat pe pământ, în timp ce împărăţiile acestei lumi
trec, iar puterea şi influenţa lui Satan asupra oamenilor
se leagă. Ea este descrisă peste tot ca o zi întunecoasă
de strâmtorare intensă, necaz şi dezorientare pentru
omenire. Şi nu este de mirare că o revoluţie de asemenea proporţii
şi necesitând aşa mari schimbări va cauza
strâmtorare. Revoluţii mici au cauzat strâmtorare în fiecare veac;
şi aceasta, cu atât de mult mai mare decât oricare
altă revoluţie anterioară, va fi un timp de strâmtorare cum
n-a fost de când sunt popoare -- nu, şi nici nu va mai fi.
Daniel 12:1; Matei 24:21, 22.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Este numită „Ziua lui Iehova” pentru că deşi Cristos
cu titlu şi putere regală va fi prezent ca reprezentantul
lui Iehova, preluând grija tuturor afacerilor în timpul
acestei zile de strâmtorare, El va fi mai mult ca General al
lui Iehova, supunând toate lucrurile, decât ca Prinţ al
Păcii, binecuvântând pe toţi. Între timp, pe măsură ce ideile şi
<B>((A308))</B>
sistemele false şi imperfecte vor cădea, stindardul
noului Rege se va ridica şi în cele din urmă El va fi recunoscut
şi acceptat de toţi ca Rege al regilor. Astfel este prezentată
de profeţi lucrarea lui Iehova de <I>stabilire</I> a stăpânirii
lui Cristos: „Îţi <I>voi da</I> popoarele de moştenire şi
marginile pământului în stăpânire” (Psalmul 2:8). „În zilele
acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o
împărăţie” (Daniel 2:44). Cel Bătrân de Zile S-a aşezat, şi Unul ca
un Fiu al Omului a înaintat spre El şi <I>I S-a dat</I> stăpânire, şi
toate stăpânirile Îi vor sluji şi-L vor asculta (Daniel 7:9,
13, 14, 22, 27). La acestea se adaugă declaraţia lui Pavel
că, atunci când Cristos va realiza obiectivul domniei
Sale, „atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui (Tatălui) care
I-A SUPUS TOATE”. 1 Corinteni 15:28.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Această perioadă este numită „Ziua
răzbunării Dumnezeului nostru” şi o „Zi de mânie” (Isaia 61:2;
63:1-4; Psalmul 110:5). Şi totuşi, mintea care prinde numai
ideea de mânie, sau presupune răutate divină, greşeşte
grav. Dumnezeu a stabilit anumite legi cu care El lucrează
în armonie, iar cei care din vreo cauză vin în conflict
cu acestea culeg pedeapsa sau mânia propriei lor căi.
Sfatul lui Dumnezeu a fost continuu respins de omenire,
cu excepţia unora, puţini; şi, după cum am arătat, El
le-a permis să-şi aibă propriul drum şi să-L scoată din inimi
pe El şi sfaturile Lui (Romani 1:28). Atunci El Şi-a
limitat grija specială la Avraam şi la sămânţa lui, care au
declarat că doresc drumul şi serviciul Lui. Împietrirea inimii lor
ca popor şi nesinceritatea inimii lor faţă de Dumnezeu
nu numai că în mod natural i-a împiedicat să primească
pe Mesia, dar tot atât de natural i-a pregătit şi i-a dus
la strâmtorarea care a sfârşit existenţa lor naţională.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Şi astfel lumina purtată în lume în timpul
Veacului Evanghelic de către adevărata Biserică a lui Cristos
(clasa ale căror nume sunt scrise în ceruri) a dus în
lumea civilizată mărturia despre diferenţa între ceea ce este
<B>((A309))</B>
corect şi greşit, ceea ce este bine şi rău, şi despre un
timp viitor în care unul va fi răsplătit, iar altul pedepsit
(Ioan 16:8-11; Faptele 24:25). Aceasta ar fi avut o mare
influenţă asupra oamenilor dacă ar fi dat atenţie
instrucţiunii Domnului, dar, încăpăţânaţi ca întotdeauna, ei au
profitat puţin de sfatul Scripturilor şi ca urmare a neglijenţei
va veni strâmtorarea Zilei Domnului. Din nou, se poate
spune că aceasta este mânia lui Dumnezeu în măsura în care
vine prin nesocotirea sfaturilor Sale şi ca răsplată a
nedreptăţii. Cu toate acestea, văzută în altă lumină, strâmtorarea
care vine peste lume este rezultatul natural sau legitim
al păcatului, ceea ce Dumnezeu a prevăzut, şi dacă
sfaturile Sale erau urmate ele i-ar fi protejat de ea.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">În timp ce mesajul lui Dumnezeu către Biserică a
fost: „Aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie” (Romani
12:1), mesajul Lui către lume a fost: „Fereşte-ţi limba de rău
şi buzele de cuvinte înşelătoare! Depărtează-te de rău şi
fă binele; caută pacea şi urmăreşte-o” (Psalmul 34:13,
14). Puţini au dat atenţie acestui mesaj. Numai o turmă mică
a jertfit, iar cât despre lume, deşi şi-a afişat deviza
„cinstea este cea mai bună politică”, în general a neglijat
s-o practice. Ea a dat atenţie mai degrabă vocii avariţiei: Ia
tot ce poţi din bogăţiile, onoarea şi puterea acestei lumi,
nu contează care este metoda prin care le obţii şi nu
contează cine pierde prin câştigul tău. Într-un cuvânt,
strâmtorarea acestei Zile a Domnului n-ar veni, n-ar putea veni,
dacă principiile legii lui Dumnezeu ar fi respectate în
oarecare grad apreciabil. Această lege rezumată pe scurt este:
Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, şi
pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Matei 22:37-39).
Fiindcă mintea degradată sau trupească este opusă acestei legi
a lui Dumnezeu şi nu supusă, va veni strâmtorarea
ca urmare firească, precum recoltatul după semănat.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Mintea degradată sau trupească, atât de departe de
a-şi iubi aproapele ca pe sine, întotdeauna a fost egoistă şi
<B>((A310))</B>
lacomă, adesea ducând chiar la violenţă şi crimă
pentru a-şi însuşi lucrurile posedate de alţii. Oricum
s-ar exercita, principiul egoist este întotdeauna acelaşi,
dacă nu este stăpânit prin circumstanţe de naştere,
educaţie şi mediu. A fost acelaşi în fiecare veac al lumii şi va
fi până când, prin <I>forţa</I> domniei de fier a lui Mesia,
nu tăria, nici lăcomia, ci iubirea va hotărî şi
<I>va impune</I> ce este DREPT, până când toţi vor avea posibilitatea să
afle beneficiile superioare ale domniei dreptăţii şi iubirii,
în comparaţie cu cele ale egoismului şi tăriei; până
când, sub influenţa luminii soarelui adevărului şi
dreptăţii, inima de piatră, egoistă a omului, va deveni iarăşi ca
şi atunci când Dumnezeu a spus despre ea: „foarte bună”
-- o inimă de carne. Ezechiel 36:26.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Privind înapoi, putem vedea fără dificultate cum
s-a petrecut schimbarea de la iubirea şi blândeţea
asemenea lui Dumnezeu la egoismul dur. Imediat ce omul
prin neascultare a pierdut favoarea divină şi a fost exilat
din căminul său, Edenul, unde fiecare nevoie îi fusese
cu mărinimie satisfăcută, acesta a întâlnit circumstanţe
care tindeau să promoveze egoismul. Când au plecat şi
au început bătălia vieţii, căutând să-şi prelungească
existenţa până la limita maximă, părinţii noştri condamnaţi au
fost întâmpinaţi cu spini, mărăcini, pălămidă şi pământ
steril; şi lupta cu acestea a produs, ceea ce Domnul
declarase, osteneală şi sudoarea feţei. Treptat, calităţile mintale
şi morale au început să se micşoreze din lipsă de exerciţiu,
în timp ce caracteristicile inferioare prin exerciţiu
constant au reţinut o sferă mai largă. Întreţinerea a devenit
scopul şi interesul principal al vieţii; şi costul ei în muncă
a devenit standardul după care s-au estimat toate
celelalte interese, iar Mamon a devenit stăpânul oamenilor.
Ne putem mira că în asemenea circumstanţe omenirea
a devenit egoistă, lacomă şi hrăpăreaţă, fiecare
străduindu-se după cât mai mult, întâi din necesitate, iar apoi pentru
<B>((A311))</B>
onorurile şi bogăţiile acordate de Mamon? Aceasta nu
este decât tendinţa naturală de care Satan a profitat mult.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">În timpul veacurilor trecute, sub diferite
influenţe (printre altele ignoranţa, prejudecăţile de rasă şi
mândria naţională), marea bogăţie a lumii a fost în general
în mâinile celor puţini -- conducătorii -- cărora masele
le-au dat ascultare servilă, ca unor reprezentanţi naţionali ai
lor, de a căror bogăţie simţeau mândrie şi interes, reprezentativ
ca de a lor proprie. Dar pe măsură ce s-a apropiat timpul în care
Iehova a planificat să binecuvânteze lumea printr-o restabilire
prin Mesia, El a început să ridice vălul ignoranţei şi superstiţiei
prin înlesnirile şi invenţiile moderne; şi cu acestea a
venit ridicarea generală a poporului şi scăderea
puterii stăpânitorilor pământeşti. Bogăţia lumii nu mai este
în mâinile regilor ei, ci în principal printre popor.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Deşi bogăţia aduce multe rele, ea aduce şi
unele binecuvântări: cei bogaţi primesc o educaţie mai bună
-- dar astfel ei sunt ridicaţi intelectual deasupra celor
mai săraci şi devin mai mult sau mai puţin asociaţi
cu regalitatea. Deci există o aristocraţie care are atât bani
cât şi educaţie, ca s-o susţină şi s-o ajute în lupta ei avară de
a lua tot ce poate şi de a se menţine cu orice preţ în
primele rânduri.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Dar pe măsură ce informaţia se răspândeşte, pe
măsură ce poporul profită de înlesnirile educaţionale atât
de abundente acum, acesta începe să <I>gândească</I> pentru
sine; şi cu autoaprecierea şi egoismul din ei, conduşi de
<I>puţină </I>învăţătură -- uneori un lucru periculos -- îşi închipuie
că văd căi şi mijloace prin care interesele şi situaţia
tuturor oamenilor, şi în special ale lor proprii, pot fi promovate
pe socoteala celor mai puţini la număr, în ale căror mâini
este acum bogăţia. Fără îndoială, mulţi dintre aceştia în
mod cinstit cred că interesele contradictorii ale
închinătorilor lui Mamon (ei înşişi de o parte, iar cei bogaţi de cealaltă) ar
<B>((A312))</B>
putea fi uşor şi corect reglate; şi fără îndoială simt că
dacă ar fi bogaţi, ei ar fi foarte binevoitori şi foarte dispuşi
să-şi iubească aproapele ca pe sine. Dar evident că ei se
înşeală, deoarece în starea lor prezentă numai puţini
manifestă într-adevăr un astfel de spirit, iar cel care n-ar fi
credincios în folosirea a puţin din bunurile acestei lumi n-ar
fi credincios nici dacă ar avea mai mari bogăţii. De
fapt, împrejurările dovedesc aceasta; deoarece unii din cei
cu inima cea mai împietrită şi mai egoistă dintre cei
bogaţi sunt aceia care s-au ridicat pe neaşteptate din rândurile
de jos ale societăţii.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Dimpotrivă, deşi în nici un caz noi nu scuzăm,
ci mustrăm invidia şi egoismul hrăpăreţ la toate clasele,
nu este decât potrivit să remarcăm că pregătirea
făcută pentru cei bolnavi, neajutoraţi şi săraci, prin
aziluri, spitale, cămine pentru săraci, biblioteci publice, şcoli
şi diferite alte iniţiative pentru binele şi confortul
maselor, mai curând decât pentru al celor bogaţi, sunt menţinute
în principal prin taxe şi donaţii de la cei bogaţi.
Aceste instituţii aproape întotdeauna îşi datoresc existenţa
celor milostivi şi binevoitori dintre bogaţi, şi sunt chestiuni pe
care clasele mai sărace n-au nici timpul şi în general nici
educaţia şi interesul necesar pentru a le pune în acţiune cu succes.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Cu toate acestea, astăzi se vede o opoziţie crescândă
între clasa bogată şi clasa muncitoare -- o
amărăciune crescândă din partea muncii şi un simţământ
crescând printre cei bogaţi că nimic în afară de braţul tare al legii
nu va proteja ceea ce ei cred că sunt <I>drepturile
lor.</I> Prin urmare, cei bogaţi sunt atraşi mai aproape de guverne,
iar masele de salariaţi, începând a gândi că legile şi
guvernele au fost menite să ajute pe cei bogaţi şi să reprime pe
cei săraci, sunt atrase spre comunism şi anarhie, gândind
că interesele lor ar fi mai bine servite prin acestea,
dar nedându-şi seama că până şi cel mai rău şi cel mai
scump guvern este cu mult mai bun decât lipsa totală de guvern.
</P>

<P>
<B>((A313))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Multe scripturi arată clar că acesta va fi
caracterul strâmtorării în care sistemele civile, sociale şi
religioase prezente vor trece; şi acesta este modul în care va
rezulta creşterea cunoştinţei şi libertăţii, din cauza
imperfecţiunii mintale, morale şi fizice a omului. La aceste scripturi se
va face referire la timpul potrivit; aici însă putem
atrage atenţia numai asupra câtorva din ele, informând între
timp pe cititorii noştri că în multe din profeţiile
Vechiului Testament, în care Egiptul, Babilonul şi Israelul
figurează atât de mult, nu numai că s-a intenţionat o
împlinire literală, dar şi o a doua, încă mai largă. Astfel, de
exemplu, prezicerile referitoare la căderea Babilonului etc., ar
trebui să fie considerate peste măsură de extravagante dacă
n-am recunoaşte atât un Babilon simbolic şi antitipic, cât şi
unul literal. Cartea Apocalipsei conţine preziceri înregistrate
cu mult timp după ce Babilonul literal era în ruine, şi
deci, evident, aplicabile numai la Babilonul simbolic;
totuşi, asemănarea mare a cuvintelor profeţilor, aparent
adresate direct Babilonului literal, sunt indicate astfel că
într-un sens special aparţin Babilonului simbolic. În
această împlinire mai largă, Egiptul reprezintă lumea,
Babilonul reprezintă biserica nominală numită creştinătate, în
timp ce, aşa cum deja s-a arătat, Israelul adesea
reprezintă întreaga lume, aşa cum va fi în starea ei
<I>îndreptăţită</I> -- glorioasa ei Preoţime Împărătească, leviţii ei sfinţi
şi poporul ei credincios şi închinător, îndreptăţit prin
jertfa de Ispăşire şi adus în starea de reconciliere cu
Dumnezeu. Lui Israel îi sunt promise binecuvântările,
Egiptului plăgile şi puternicului Babilon o uimitoare, completă
şi veşnică răsturnare, „ca o mare piatră de moară aruncată
în mare” (Apocalipsa 18:21), ca să nu mai fie
niciodată restabilit, ci să fie ţinut în oprobiu veşnic.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Apostolul Iacov scoate în relief această zi de
strâmtorare şi vorbeşte despre ea ca fiind rezultatul diferenţelor
între capital şi muncă. El spune: „Ascultaţi acum, voi bogaţilor!
<B>((A314))</B>
Plângeţi şi strigaţi din cauza nenorocirilor care vin
peste voi! Bogăţiile voastre au putrezit (şi-au pierdut valoarea)
şi hainele voastre sunt roase de molii. Aurul şi
argintul vostru au ruginit şi rugina lor va fi o dovadă
împotriva voastră; ca focul are să vă mănânce carnea. V-aţi
strâns comori în zilele din urmă! Iată, plata lucrătorilor care
v-au secerat câmpiile şi pe care le-aţi oprit-o (ca s-o adunaţi)
pe nedrept, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns
la urechile DOMNULUI Oştirilor” (Iacov 5:1-4). El adaugă
că aceia care intră în strâmtorare au fost obişnuiţi cu
luxul, obţinut în mare măsură pe socoteala altora, printre
care erau unii dintre cei drepţi, şi pentru că ei nu
s-au împotrivit, însăşi viaţa le-a fost zdrobită.
Apostolul îndeamnă pe „fraţi” să suporte cu răbdare oricare le-ar
fi partea, privind înainte şi aşteptând eliberarea
prin Domnul. Chiar această stare de lucruri se poate
vedea acum apropiindu-se; şi în lume, printre cei treji,
„oamenii îşi dau sufletul de groază, în aşteptarea celor ce vor veni
pe pământ”. Toţi ştiu că tendinţa constantă a
timpurilor noastre este spre plată mai mică pentru muncă,
exceptând cazurile în care preţurile sunt menţinute artificial sau
sunt urcate prin combinaţii de muncă, greve etc.; şi
cu sentimentul prezent al maselor, toţi pot vedea că nu
este decât o problemă de timp până va fi atins cel mai
scăzut punct care se poate suporta şi o revoltă sigur va
urma. Aceasta va alarma capitalul, care va fi retras din afaceri
şi din ramurile productive şi va fi adunat în seifuri şi
vistierii, ca să se autoconsume prin cheltuielile pentru păzirea lui
în inactivitate, spre marea supărare a proprietarilor
lui. Acest lucru la rândul lui cu siguranţă va produce
faliment, panică financiară şi căderea afacerilor, fiindcă
toate afacerile de importanţă sunt conduse acum în
mare măsură pe credit. Rezultatul natural al tuturor acestora
va fi concedierea a zeci de mii de angajaţi, a căror pâine
zilnică depinde de salariu, şi umplerea lumii de vagabonzi şi de
<B>((A315))</B>
persoane ale căror necesităţi vor sfida orice lege. Atunci
va fi aşa cum a descris profetul (Ezechiel 7:10-19),
când cumpărătorul nu trebuie să se bucure şi nici vânzătorul
nu trebuie să se mâhnească, pentru că strâmtorarea va
fi peste toată mulţimea şi nu va exista nici o siguranţă
a proprietăţii. Atunci orice mână va fi slabă şi neajutorată
în a înlătura strâmtorarea. Îşi vor arunca argintul pe străzi
şi aurul lor va fi îndepărtat. Argintul şi aurul lor nu va
putea să-i scape în ziua mâniei Domnului.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Nu trebuie să se uite că deşi ultimii patruzeci de ani
de existenţă a lui Israel ca naţiune au fost o zi de
strâmtorare, o „zi de răzbunare” peste poporul acela, sfârşindu-se
prin răsturnarea completă a naţiunii lor, totuşi ziua lor
de mânie n-a fost decât o umbră sau un tip al unei
strâmtorări încă mai mari şi mai extinse peste creştinătatea
nominală, întocmai cum istoria lor trecută, ca popor în
timpul veacului lor de favoare, a fost tipică pentru
Veacul Evanghelic, după cum se va arăta în concluzie ulterior.
Toţi vor vedea atunci de ce aceste profeţii referitoare la
ziua Domnului trebuie să fie, şi sunt, adresate mai mult sau
mai puţin direct Israelului şi Ierusalimului, deşi
corespondenţa arată clar că toată omenirea este inclusă în
împlinirea completă.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Să luăm o altă mărturie profetică (Ţefania 1:7-9,
14-18). „Căci DOMNUL a pregătit jertfa, Şi-a sfinţit
oaspeţii. (Compară Apocalipsa 19:17). În ziua jertfei
DOMNULUI, voi pedepsi pe prinţii şi pe fiii împăratului şi pe toţi cei
care poartă haine străine. În ziua aceea voi pedepsi şi pe
toţi (jefuitorii) cei care sar peste prag, pe cei care umplu
cu violenţă şi cu înşelăciune casa stăpânului lor.”
(Aceasta arată nu numai că în acest timp de strâmtorare va fi o
mare răsturnare a bogăţiei şi puterii, dar şi că aceia care în
acel timp vor fi instrumentele cerului pentru
zdrobirea sistemelor prezente vor fi pedepsiţi pentru conduita lor
la fel de nejustă şi nedreaptă, pentru că strâmtorarea va
<B>((A316))</B>
cuprinde toate clasele şi va aduce necaz peste
toată mulţimea.)
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">„Ziua cea mare a DOMNULUI este aproape, este
aproape şi vine în graba mare! Glasul zilei DOMNULUI: omul viteaz
va scoate strigăte pline de amărăciune. Ziua aceea este o
zi de mânie, o zi de necaz şi suferinţă, o zi de ruină şi
de nimicire, o zi de întuneric şi de negură (nesiguranţă
şi prevestiri rele, precum şi necazul prezent), o zi de
nori (strâmtorare) şi de întunecime, o zi în care va
răsuna cornul (a şaptea trâmbiţă <I>simbolică,</I> ce sună
de-a lungul acestei zile de strâmtorare -- numită şi trâmbiţa
lui Dumnezeu, pentru că este legată de
<I>evenimentele</I> acestei zile a Domnului) şi strigătele de război împotriva
cetăţilor întărite şi a turnurilor înalte (acuzaţii zgomotoase
şi contradictorii împotriva guvernelor puternice şi
bine apărate). Atunci voi pune pe oameni la strâmtoare şi
vor bâjbâi ca nişte orbi (bâjbâind în nesiguranţă, neştiind
ce cale să urmeze), pentru că au păcătuit
împotriva DOMNULUI; de aceea le voi vărsa sângele ca praful
şi carnea ca gunoiul. Nici argintul şi nici aurul lor nu
va putea să-i scape în ziua mâniei DOMNULUI (deşi
înainte bogăţia le-a putut da comoditate şi tot luxul), ci toată
ţara va fi mistuită de FOCUL <I>geloziei</I> Lui, căci va nimici
deodată pe toţi (cei bogaţi) locuitorii ţării.” Această nimicire
va distruge pe mulţi din cei bogaţi, în sensul că vor înceta
să mai fie bogaţi, deşi fără îndoială va însemna şi
pierderea multor vieţi din toate clasele.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Nu vom încerca să urmărim pe profeţi, din
diferite puncte de vedere, în detaliile lor despre strâmtorarea
din acea zi, dar vom urmări pe scurt gândul sugerat la urmă
de către profetul de mai sus, şi anume, <I>mistuirea</I> întregului
pământ cu FOCUL geloziei lui Dumnezeu. Acest profet
se referă din nou la acelaşi foc etc. (Ţefania 3:8, 9),
spunând: „Aşteptaţi numai, zice DOMNUL, până în ziua când Mă
voi scula la pradă: căci am hotărât să strâng popoarele, să
<B>((A317))</B>
adun împărăţiile, ca să-Mi vărs indignarea peste ele
(peste împărăţii), toată aprinderea mâniei Mele.
(Strângerea popoarelor tuturor naţiunilor în interes comun în
opoziţie cu guvernele prezente este în creştere; şi rezultatul va fi
o unire a împărăţiilor pentru siguranţă comună, aşa
încât strâmtorarea va fi peste toate împărăţiile şi toate
vor cădea.) Căci tot pământul va fi mistuit de
<I>focul</I> geloziei Mele. Atunci (<I>atunci,</I> după această nimicire a
împărăţiilor, după această nimicire a ordinii sociale prezente în
focul strâmtorării), voi da popoarelor buze curate
(Cuvântul curat -- necontaminat de tradiţii omeneşti), ca toţi
să cheme numele DOMNULUI, ca să-I slujească într-un gând”.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Acest foc al geloziei lui Dumnezeu este un simbol, şi
încă unul plin de forţă, reprezentând intensitatea
strâmtorării şi nimicirea care va cuprinde întregul pământ. Că
acesta nu este un foc literal, aşa cum presupun unii, este
evident din faptul că după el <I>oamenii</I> rămân şi sunt
binecuvântaţi. Că aceia care rămân nu sunt sfinţi, cum ar sugera
unii, este evident din faptul că atunci <I>se întorc</I> să
servească pe Domnul, în timp ce sfinţii sunt deja întorşi (convertiţi)*.
</P>

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">*Menţionăm aceasta ca un contraargument la ceea ce susţin
unii care privesc focul ca fiind literal şi care pretind că pământul
literal se va topi etc. Aceştia, pentru a se potrivi cu teoria lor, pretind
că <I>„oamenii”</I> menţionaţi aici sunt sfinţii, care, după ce
pământul se va topi şi se va răci, se vor întoarce pe pământ şi vor
zidi case şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor mânca rodul, şi se vor
bucura îndelung de lucrarea mâinilor lor. Ei consideră puţinii ani din
prezent ca un antrenament sau o pregătire pentru moştenire şi uită că aceasta
s-ar pierde complet în experienţele <I>atmosferice</I> din cei o mie sau mai
bine de ani, de aşteptare pentru ca pământul să se răcească --
după teoria lor. Aceasta este o greşeală serioasă, şi rezultă
dintr-o interpretare prea literală a ilustraţiilor, pildelor, simbolurilor
şi cuvintelor tainice ale Domnului nostru, ale apostolilor şi
ale profeţilor. Continuând aceeaşi eroare, aceştia pretind că după
acest foc nu vor mai exista munţi şi mări, nereuşind să vadă că
toate acestea, ca şi focul, sunt simboluri.
</P>
<HR>

<P>
<B>((A318))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">De-a lungul Scripturilor, când se foloseşte
simbolic, <I>pământul</I> reprezintă societatea;
<I>munţii</I> reprezintă împărăţiile;
<I>cerurile,</I> puterile de control spiritual;
<I>mările,</I> masele agitate, turbulente, nemulţumite ale
omenirii. <I>Focul</I> reprezintă nimicirea a ceea ce se arde:
neghină, zgură, pământ (organizare socială) sau orice ar fi. Şi
când în simbol se adaugă la <I>foc </I>şi<I> pucioasa,</I> ideea
de nimicire se intensifică, deoarece nimic nu este mai ucigător
pentru orice formă de viaţă decât gazele de pucioasă.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Cu acest cuget în minte, dacă ne întoarcem la
profeţia simbolică a lui Petru despre Ziua mâniei, o găsim
în perfect acord cu mărturia de mai sus a profeţilor.
El spune: „Lumea de atunci a pierit tot prin apă, înecată
de potop. (Nu pământul şi cerurile fizice au încetat
atunci, ci dispensaţia sau aranjamentul de lucruri care a
existat înainte de potop s-a sfârşit.) Iar cerurile şi pământul
de acum (dispensaţia prezentă) sunt păzite şi păstrate,
prin Cuvântul Său (al autorităţii divine), pentru focul
din ziua de judecată”. Faptul că apa a fost literală face
pe unii să creadă că şi focul trebuie să fie literal, dar în
nici un caz nu aceasta înseamnă. Templul lui Dumnezeu
a fost odată din pietre literale, dar aceasta nu
exclude faptul că Biserica, templul adevărat, este clădit o
clădire spirituală, un templu sfânt, nu din material
pământesc. Corabia lui Noe a fost de asemenea literală, dar
a reprezentat pe Cristos şi puterea din El care va
reumple şi va reorganiza societatea.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">„Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ (pe
neobservate); în ziua aceea, cerurile (puterile prezente ale aerului,
a căror căpetenie sau prinţ este Satan) vor trece cu
un zgomot şuierător, iar elementele aprinse de mare
căldură se vor topi şi pământul (organizarea socială), cu
toate lucrările de pe el (mândrie, rang,
aristocraţie, regalitate), vor fi arse . . . cerurile aprinse vor fi
distruse şi elementele arzând cu căldură se vor topi. Dar noi,
<B>((A319))</B>
potrivit făgăduinţei Lui, aşteptăm ceruri noi
(puterea cea nouă, spirituală -- împărăţia lui Cristos) şi
un pământ nou” (societatea pământească organizată
pe bază nouă -- pe baza iubirii şi dreptăţii, mai
curând decât pe a puterii şi asupririi). 2 Petru 3:6, 7, 10-13.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Să nu se uite că unii dintre apostoli au fost şi profeţi
-- mai cu seamă Petru, Ioan şi Pavel. Şi în timp ce
în calitate de apostoli au fost purtătorii de cuvânt ai
lui Dumnezeu, pentru a expune declaraţiile
profeţilor precedenţi în folosul Bisericii, ei au fost folosiţi
de Dumnezeu şi ca profeţi, pentru a prezice lucruri
viitoare, care, pe măsură ce ajung cuvenite a se împlini,
devin hrană la timp potrivit pentru casa credinţei, pentru
a cărei distribuire Dumnezeu la timpul Său ridică
servi şi prezentatori potriviţi. (Vezi declaraţia
Domnului nostru despre acest fapt în Matei 24:45, 46.)
Apostolii ca profeţi au fost mişcaţi să scrie lucruri pe
care, nefiind <I>cuvenite</I> în ziua lor, numai imperfect au putut
să le aprecieze, întocmai cum a fost cu profeţii
Vechiului Testament (1 Petru 1:12, 13), deşi, ca şi ei, cuvintele lor
au fost în mod special îndrumate şi conduse aşa încât să
aibă o adâncime a sensului despre care ei nu erau
conştienţi când le foloseau. În acest fel sigur, Biserica
este întotdeauna îndrumată şi hrănită de Dumnezeu
Însuşi, oricare ar fi purtătorii Lui de cuvânt sau canalele
de comunicaţie. O înţelegere a acestui lucru trebuie să
ducă la mai mare siguranţă şi încredere în Cuvântul
lui Dumnezeu, cu toate imperfecţiunile unora
dintre purtătorii Lui de cuvânt.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Profetul Maleahi (4:1) vorbeşte despre Ziua Domnului
în acelaşi simbol. El spune: „Căci iată, vine ziua care arde
ca un cuptor! Toţi cei <I>mândri</I> şi toţi cei răi vor fi ca
miriştea; ziua care vine îi va arde . . . şi nu le va lăsa nici
rădăcină, nici ramură”. Mândria şi orice altă cauză din care ar
putea iarăşi odrăsli aroganţa şi asuprirea, vor fi în întregime
<B>((A320))</B>
nimicite prin marea strâmtorare din Ziua Domnului şi
prin disciplinările care vor urma în Veacul Milenar, dintre
care ultima este descrisă în Apocalipsa 20:9.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Dar, deşi mândria (păcătoasă şi detestabilă în
toate formele ei) va fi cu totul dezrădăcinată şi toţi cei
mândri şi răi vor fi complet nimiciţi, nu înseamnă că nu
există nici o speranţă de îndreptare pentru această clasă. Nu, mulţumim
lui Dumnezeu: în timp ce acest foc al indignării drepte a lui Dumnezeu va
arde, Judecătorul va acorda posibilitatea ca <I>unii să fie smulşi din
focul devorator</I> (Iuda 23); şi numai aceia care vor
refuza ajutorul vor pieri împreună cu mândria lor, pentru că
au făcut-o ca parte a caracterului lor şi refuză să
se îndrepte.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Acelaşi profet dă acestei zile o altă descriere
(Maleahi 3:1-3), în care iarăşi prin ilustraţia focului el arată
cum <I>copiii Domnului</I> vor fi purificaţi, binecuvântaţi şi
aduşi aproape de El prin <I>nimicirea</I> impurităţilor erorii:
„Solul Legământului în care găsiţi plăcere, iată că vine,
zice DOMNUL oştirilor. Cine va putea să sufere însă ziua
venirii Lui? Cine va <I>rămâne în picioare</I> (în încercare) când se
va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului . . . Şi El se
va aşeza ca topitorul şi ca purificatorul argintului; va
curăţi pe fiii lui Levi (tipici pentru credincioşi, din care
Preoţimea Împărătească este în frunte), îi va purifica aşa cum
se curăţă aurul şi argintul şi vor aduce DOMNULUI un dar
de mâncare în dreptate”.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Pavel se referă la acelaşi foc şi la acelaşi proces
de rafinare care-i afectează pe credincioşi în Ziua
Domnului (1 Corinteni 3:12-15), şi în aşa manieră încât să
nu rămână nici o îndoială că focul simbolic va
<I>nimici</I> orice eroare şi astfel va efectua purificarea credinţei. După
ce declară că se referă numai la cei care-şi
construiesc credinţa pe singura temelie recunoscută, opera
de răscumpărare desăvârşită a lui Isus Cristos, el spune:
<B>((A321))</B>
„Iar dacă cineva clădeşte (caracterul) pe
<I>această</I> temelie: aur, argint, pietre scumpe (adevăruri divine şi
caracter corespunzătoar, sau) lemn, fân, trestie
(erori tradiţionale şi caracter instabil corespunzător),
lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă, ZIUA o va face cunoscută,
căci se va descoperi în FOC şi focul va dovedi cum
este lucrarea fiecăruia” (2 Petru 1:5-11). Desigur, chiar
şi aceia cu cele mai multe prejudecăţi vor recunoaşte
că focul care încearcă o lucrare spirituală nu este un
foc literal; focul este un simbol potrivit pentru a
reprezenta nimicirea completă a stărilor reprezentate aici
prin lemn, fân şi trestie. Focul nu va avea putere
să nimicească structura de credinţă şi caracter
construită cu aur, argint şi pietre preţioase de adevăr divin,
şi fondată pe stânca jertfei de răscumpărare a lui Cristos.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Apostolul arată aceasta spunând: „Dacă lucrarea
zidită de cineva pe temelie (pe Cristos) va rămâne, el va primi
o <I>răsplată.</I> (Răsplata lui va fi proporţională credincioşiei
cu care a zidit, folosind adevărul în dezvoltarea
caracterului adevărat -- îmbrăcând toată armătura lui
Dumnezeu.) Dacă lucrarea va fi arsă, el îşi va pierde răsplata (din
cauza necredincioşiei). Cât despre el, va fi mântuit, dar ca
prin foc” -- pârlit, ars, alarmat. Toţi care construiesc pe
temelia de stâncă a răscumpărării lui Cristos sunt siguri; nici
unul care se încrede în dreptatea Lui ca acoperire nu va
fi vreodată ruşinat. Dar cei care <I>cu voia</I> Îl resping pe El
şi lucrarea Lui, după ce au ajuns la o cunoştinţă
clară, deplină despre acest lucru, vor fi supuşi morţii a
doua. Evrei 6:4-8; 10:26-31.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Această strâmtorare a Zilei Domnului este
descrisă simbolic încă într-un mod. Apostolul arată (Evrei
12:26-29) că inaugurarea Legământului Legii la Sinai a fost
tipul introducerii Noului Legământ pentru lume la
deschiderea Veacului Milenar sau a domniei împărăţiei lui Cristos.
El spune că în tip vocea lui Dumnezeu a clătinat pământul
<B>((A322))</B>
literal, dar acum a promis spunând: „Voi mai clătina încă
o dată (ultima) nu numai pământul, dar şi cerul”. În
legătură cu aceasta apostolul explică spunând: „Cuvintele
acestea «încă o dată» arată schimbarea lucrurilor clătinate, ca
a unor lucruri făcute (false, născocite, neadevărate),
pentru ca să rămână ce nu se clatină (numai lucrurile
adevărate, drepte). Fiindcă am primit o împărăţie care nu se
poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să-I aducem
lui Dumnezeu o slujire care să-I fie plăcută, cu respect şi
cu frică; fiindcă (după cum este scris) Dumnezeul nostru
este un foc mistuitor”. Astfel vedem că acest apostol foloseşte
o furtună pentru a simboliza strâmtorarea din această Zi
a Domnului, la care el şi alţii fac referire în altă parte
prin simbolul focului. Aici sunt menţionate aceleaşi
evenimente care sunt descrise prin simbolul focului, anume:
măturarea tuturor falsităţilor, atât de la credincioşi cât şi de la
lume -- erori privind planul, caracterul şi Cuvântul
lui Dumnezeu, şi, de asemenea, erori referitoare la
afacerile sociale şi civile din lume. Va fi într-adevăr bine pentru
toţi să scape de aceste lucruri născocite, care i-au venit
omului în mare parte prin propriile dorinţe degradate, ca şi
prin viclenia şireată a lui Satan, vrăjmaşul viclean al
dreptăţii; dar cu mare preţ pentru toţi cei implicaţi vor fi
ele măturate. Va fi un foc grozav de fierbinte, o
furtună îngrozitoare, o noapte întunecată de strâmtorare, care
va preceda strălucirea glorioasă a acelei Împărăţii a
Dreptăţii care nu poate fi niciodată clătinată, a acelei zile Milenare
în care Soarele Dreptăţii va străluci în splendoare şi
putere, binecuvântând şi vindecând lumea bolnavă şi în proces
de moarte, dar răscumpărată. Compară Maleahi 4:2 şi
Matei 13:43.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">David, profetul prin ai cărui Psalmi a
binevoit Dumnezeu să prezică atât de mult referitor la
Domnul nostru la prima Lui venire, dă unele descrieri vii ale
acestei zile de strâmtorare prin care va fi introdusă domnia Lui
<B>((A323))</B>
glorioasă, şi foloseşte aceste diferite simboluri în
descrierile lui -- foc, furtună şi întunecime -- alternativ şi
putându-se înlocui unele cu altele. Astfel, de exemplu, el
spune (Psalmul 50:3): „Dumnezeul nostru va veni şi nu va
tăcea; focul va mistui înaintea Lui şi o furtună puternică va
fi împrejurul Lui”. În Psalmul 97:2-6: „Norii şi negura
Îl înconjoară, dreptatea şi judecata sunt temelia
scaunului Său de domnie. Înaintea Lui merge focul şi arde de
jur împrejur pe vrăjmaşii Lui. Fulgerele Lui luminează
lumea; pământul a văzut şi s-a cutremurat. Munţii s-au topit
ca ceara înaintea DOMNULUI, înaintea DOMNULUI
întregului pământ. Cerurile (cele noi) vestesc (atunci) dreptatea Lui
şi toate popoarele văd măreţia Lui”. Psalmul 46:6:
„Popoarele se frământă, împărăţiile se clatină; dar glasul Lui
răsună şi pământul se topeşte de groază”. Apoi (Psalmul
110:2-6): „Domneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi . . .
DOMNUL este la dreapta Ta şi zdrobeşte pe împăraţi în ziua mâniei Sale.
El judecă printre popoare, umple locurile cu trupuri
moarte. El va lovi pe căpetenia (conducătorii) unei ţări mari”.
Iarăşi (Psalmul 46:1-5): „Dumnezeu este adăpostul şi
tăria <I>noastră</I> . . . De aceea nu <I>ne</I> temem chiar dacă s-ar
răsturna pământul (societatea) şi s-ar zgudui munţii (împărăţiile)
în inima mărilor (înghiţite de masele turbulente), chiar
dacă valurile mării ar urla şi ar spumega (înfuriate) şi s-ar
ridica până acolo încât să se cutremure munţii . . . Dumnezeu
o ajută (pe Mireasa credincioasă, „turma mică”) în
revărsatul zorilor”. În acelaşi Psalm, versetele 6-10, este redeclarat
în alte simboluri acelaşi lucru: „Popoarele se
frământă, împărăţiile se clatină; dar glasul Lui răsună şi
pământul (societatea) se topeşte de groază. DOMNUL oştirilor
este cu <I>noi,</I> Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare
pentru noi”. Apoi privind din afară rezultatele acelui timp
de strâmtorare el adaugă: „Veniţi şi priviţi
lucrările DOMNULUI, pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ
. . . Staţi liniştiţi (o, oameni, de la căile voastre anterioare) şi să
<B>((A324))</B>
ştiţi (ajungeţi la cunoştinţa) că Eu sunt Dumnezeu: Eu
voi fi înălţat peste neamuri, Eu stăpânesc pe
pământ”. „Pământul cel nou”, sau noua ordine şi aranjament
al societăţii, va înălţa pe Dumnezeu şi legea Lui, care va
fi peste tot şi controlând totul.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">O altă mărturie, ca dovadă a faptului că Ziua
Domnului va fi o zi mare de strâmtorare şi nimicire a oricărui fel
de rău (totuşi <I>nu</I> un timp de ardere literală a
pământului), este dată în ultima profeţie simbolică a Bibliei.
Referindu-se la acest timp când Domnul Îşi va lua marea putere
să domnească, <I>furtuna</I> şi <I>focul</I> sunt descrise astfel:
„Şi neamurile se umpluseră de mânie, dar a venit mânia
Ta” (Apocalipsa 11:17, 18). Şi iarăşi: „Din gura Lui iese
o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea; îi
va păstori cu un toiag de fier; şi va călca în picioare
teascul vinului mâniei aprinse a lui Dumnezeu Cel
Atotputernic . . . Şi am văzut fiara (simbolică) şi pe
împăraţii pământului şi armatele lor adunate ca să facă război
cu Cel care şedea călare pe cal şi cu armata Lui. Şi fiara
a fost prinsă; şi împreună cu ea era prorocul mincinos
. . . Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de
foc, care arde cu pucioasă”. Apocalipsa 19:15, 19, 20.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Nu ne putem abate aici de la subiect pentru a
examina aceste simboluri: „fiară”, „proroc mincinos”, „icoană”,
„iaz de foc”, „cal” etc., etc. Pentru acest lucru cititorul
este îndrumat la un volum următor. Acum am vrea să remarcaţi că marea
BĂTĂLIE simbolică şi culesul viei pământului, descrise aici ca încheind
veacul prezent şi deschizând Veacul Milenar (Apocalipsa 20:1-3), nu
sunt decât alte simboluri care acoperă aceleaşi evenimente
mari şi tulburi, simbolic numite în altă parte: foc,
furtună, clătinare etc. În legătură cu ilustraţiile bătăliei şi
teascului din Apocalipsa, notaţi armonia remarcabilă din Ioel
2:9-16 şi din Isaia 13:1-11 în descrierea aceloraşi evenimente
prin ilustraţii similare. Varietatea imaginilor simbolice folosite
<B>((A325))</B>
ne ajută să apreciem mai deplin toate trăsăturile
acestei mari şi notabile Zile a Domnului.
</P>

<P ALIGN="CENTER">Situaţia prezentă
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Lăsăm aici declaraţiile profetice referitoare la acea
zi, pentru a arăta mai ales aspectul prezent al afacerilor
din lume, aşa cum le vedem că prind formă pentru
conflictul care se apropie rapid, un conflict care, atunci când
ajunge la grozavul lui punct culminant, în mod necesar trebuie
să fie scurt, altfel omenirea ar fi exterminată. Cele două
părţi rivale în această luptă sunt deja vizibile. Bogăţia,
aroganţa şi mândria sunt de o parte, iar larg răspândita
sărăcie, ignoranţa, bigotismul şi un simţ ascuţit al nedreptăţii
sunt de cealaltă parte. Ambele, împinse de motive egoiste,
îşi organizează acum forţele peste tot în lumea civilizată.
Cu ochii noştri unşi cu adevăr, oriunde ne uităm putem
vedea că marea şi valurile deja mugesc, izbesc şi
spumegă împotriva munţilor, aşa cum sunt reprezentate
prin ameninţările şi atentatele anarhiştilor şi
nemulţumiţilor, al căror număr creşte constant. De asemenea putem
vedea că <I>fricţiunea</I> între diferitele grupări sau elemente
ale societăţii ajunge rapid la punctul descris de profeţi,
când pământul (societatea) va fi în foc şi elementele se vor topi
şi se vor dezintegra de căldura produsă de ambele părţi.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Este desigur greu pentru oameni, de oricare parte
a controversei ar fi, să vadă contrar propriilor
interese, obiceiuri şi educaţie. Cei bogaţi simt că au dreptul la
mai mult decât partea lor proporţională din bunurile
acestei lumi; dreptul de a cumpăra muncă şi orice comoditate
cât se poate de ieftin; dreptul la rodul eforturilor lor şi
dreptul de a-şi folosi inteligenţa ca să-şi conducă afacerile aşa
încât să scoată profit pentru sine şi să-şi mărească
bogăţia adunată, fără a ţine cont de altul care poate fi obligat
prin forţa împrejurărilor să se târască prin viaţă cu puţin
din confortul ei, chiar dacă cu toate necesităţile ei. Ei
<B>((A326))</B>
raţionează astfel: Este inevitabil, trebuie să guverneze legea
cererii şi ofertei; întotdeauna au fost în lume bogaţi şi săraci; şi
dacă bogăţia ar fi egal împărţită dimineaţa, unii, prin risipă ori lipsă
de prevedere, ar fi săraci până seara, în timp ce alţii, mai atenţi şi
mai prudenţi, ar fi bogaţi. În afară de aceasta, vor argumenta ei cu
efect, se poate oare aştepta ca oameni cu mai mare putere intelectuală
să iniţieze proiecte mari, care folosesc mii de oameni, cu riscul
unor pierderi mari, fără să aibă speranţă de câştig şi unele avantaje?
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Dimpotrivă, meseriaşul şi lucrătorul vor spune: Vedem că
deşi munca se bucură astăzi de mai multe avantaje decât
oricând, deşi este mai bine plătită şi de aceea poate să-şi procure
confort mai mare, totuşi această plăcere nu este decât dreptul ei, de
la care a fost într-o anumită măsură exclusă de mult; şi astfel
pe drept cuvânt primeşte o parte din avantajele
invenţiilor, descoperirilor, cunoştinţei crescute etc., din timpul
nostru. Recunoaştem că munca fizică este onorabilă şi că atunci
când este însoţită de bun simţ, educaţie, onestitate şi principiu este
tot atât de onorabilă şi are tot atât de multe drepturi ca şi
oricare profesie. Şi, dimpotrivă, socotim lenea ca o compromitere şi
o ruşine pentru toţi oamenii, oricare le-ar fi talentul sau ocupaţia
în viaţă. Pentru a fi preţuiţi şi apreciaţi, toţi trebuie să fie
folositori altora în vreo privinţă. Dar, deşi ne dăm seama de
perfecţionarea şi progresul nostru intelectual, social şi financiar
prezent, acestea sunt mai mult rezultatul circumstanţelor decât
al scopului uman din partea noastră sau din partea
patronilor noştri. Noi vedem starea noastră şi a tuturor
oamenilor ameliorată ca rezultat al marii creşteri a inteligenţei,
invenţiilor etc., mai ales din ultimii cincizeci de ani. Acestea s-au
petrecut atât de repede, încât şi munca şi capitalul au fost ridicate de
valul fluxului şi duse la un nivel mai înalt; şi dacă am putea vedea
o perspectivă ca fluxul să continue să crească şi să aducă
folos tuturor, am fi satisfăcuţi; dar suntem încordaţi şi
neliniştiţi, deoarece vedem acum că nu acesta este cazul. Vedem că
fluxul începe să se retragă şi că în timp ce mulţi au fost ridicaţi la
avuţie şi sunt ferm şi sigur fixaţi pe ţărmul uşurinţei, luxului şi
<B>((A327))</B>
abundenţei, totuşi masele nu sunt instalate şi asigurate astfel,
ci în pericol de a fi duse jos ca întotdeauna, sau mai jos,
de curentul subteran de acum al refluxului. Prin urmare,
suntem dispuşi să ne apucăm strâns de ceva pentru a ne asigura
starea prezentă şi avansarea, înainte de a fi prea târziu.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Pentru a declara chestiunea în alte cuvinte, noi
(meseriaşii şi salariaţii) vedem că deşi toată omenirea s-a împărtăşit
în mare parte din binecuvântările acestei zile, totuşi aceia care
datorită talentului mai mare pentru afaceri, prin moştenire sau
prin fraudă şi necinste au devenit posesori ai zecilor de mii
şi milioanelor de dolari, nu numai că au <I>acest</I> avantaj asupra
tuturor celorlalţi, dar, ajutaţi de invenţiile mecanice etc., sunt
în poziţia de a-şi continua rata creşterii bogăţiei proporţional
cu scăderea salariilor muncitorilor. Vedem că dacă nu facem
nişte paşi pentru protecţia numărului crescând de meseriaşi
împotriva puterii crescânde a monopolului, combinată cu utilajele
care economisesc forţa de muncă etc., legea cu sânge rece a cererii
şi ofertei ne va înghiţi complet. Împotriva acestui dezastru
iminent, mai curând decât împotriva<I> condiţiilor prezente,</I>
noi organizăm şi căutăm aranjamente protectoare. Cu fiecare zi se adaugă
mult la numărul nostru prin creştere naturală şi prin imigrare;
cu fiecare zi se adaugă la utilajele care economisesc forţa
de muncă. De aceea, cu fiecare zi creşte numărul celor care
caută de lucru şi scade cererea de serviciu. Prin urmare, dacă
se permite a continua neîntrerupt, legea naturală a cererii şi ofertei
va aduce curând munca înapoi unde era cu un secol în urmă şi
va lăsa toate avantajele zilelor noastre în mâinile capitalului.
<I>Aceasta</I> este <I>ceea</I> ce căutăm noi să evităm.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Această tendinţă finală a multor binecuvântări reale de
a produce daune, dacă nu sunt restrânse prin legi înţelepte şi echitabile,
a fost văzută de mult; dar <I>rapiditatea</I> cu care a urmat o invenţie după
alta şi cererea consecutivă crescută de forţă de muncă pentru aprovizionarea
cu aceste utilaje mecanice au fost atât de mari, încât rezultatul
final a fost amânat, şi, în loc, lumea a avut un „avânt” -- o
inflaţie de valori, salarii, bogăţie, credite (debite) şi idei -- a căror
<B>((A328))</B>
reacţie începe acum să aibă loc treptat.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">În ultimii câţiva ani au fost produse în cantităţi
mari utilaje agricole de toate felurile, care permit unui om
să realizeze cât puteau realiza cinci înainte. Aceasta are
un efect îndoit: întâi, se lucrează de trei ori pe
atâtea hectare, dând de lucru la trei din cinci muncitori,
în acest fel lăsând doi neocupaţi ca să concureze pentru
altă muncă; apoi, cei trei care rămân, folosind utilaj
pot produce o recoltă atât de mare cât ar fi
produs cincisprezece fără el. Aceleaşi schimbări, sau mai
mari, se elaborează şi în alte sectoare prin mijloace
similare; de exemplu, în producerea fierului şi oţelului.
Creşterea producţiei a fost aşa de enormă, încât numărul
de angajaţi a crescut mult, în ciuda faptului că utilajul
a permis unui om în prezent să realizeze cam cât
realizau doisprezece înainte. Una dintre urmări va fi că, în
timp foarte scurt, capacitatea acestor lucrări extensive
va depăşi cererile enorme prezente, şi cererile, în loc de
a continua să crească, probabil vor scădea, pentru
că lumea se aprovizionează repede cu drumuri de fier
peste nevoile prezente, iar reparaţiile anuale ale acestora
ar putea fi realizate probabil de mai puţin de jumătate
din numărul prezent de întreprinderi.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Astfel ajungem la situaţia deosebită în care există
o supraproducţie care cauzează ocazional inactivitate
atât pentru capital cât şi pentru muncă, deşi în acelaşi
timp unora le lipseşte slujba care le-ar permite să-şi
procure necesităţile şi luxul, şi în acest fel să vindece într-o
măsură supraproducţia. Şi tendinţa atât către supraproducţie
cât şi către lipsa de locuri de muncă este în creştere şi cere
un remediu de vreun fel, pe care medicii societăţii îl caută,
dar de care pacientul nu va face uz.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">De aceea, (continuă salariatul), deşi ne dăm seama că
pe măsură ce oferta începe să depăşească cererea,
concurenţa reduce mult profiturile capitalului şi utilajului, şi peste tot
<B>((A329))</B>
în lume nemulţumeşte pe cei bogaţi prin
reducerea profiturilor lor şi în unele cazuri le cauzează reală
pierdere în loc de profit, totuşi noi credem că clasa care a
beneficiat cel mai mult de „avânt” şi inflaţie <I>ar trebui</I> să
sufere mai mult în reacţie, mai degrabă decât să sufere masele.
În acest scop şi pentru aceste motive, salariaţii se
mişcă pentru a obţine următoarele rezultate -- prin
legislaţie dacă este posibil, sau prin forţă şi lipsă de lege în ţări
unde din vreo cauză vocea maselor nu este auzită şi
interesele maselor nu sunt menţinute:
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Se propune ca orele de muncă să scadă proporţional
cu calificarea sau cu greutatea muncii, fără o reducere
a salariului, pentru ca astfel să se angajeze un număr
mai mare de persoane fără a creşte producţia, şi în acest fel
să se egalizeze supraproducţia viitoare prin asigurarea
cu mijloace de cumpărare a unui număr mai mare. Se
propune să se fixeze şi să se limiteze rata profitului la bani, la
mult mai puţin decât ratele prezente, în acest fel să se impună
o <I>îngăduinţă</I> din partea celor care dau cu împrumut faţă
de cei care iau cu împrumut sau faţă de clasele mai sărace,
ori, altminteri, o nefolosire sau ruginire a capitalului lor.
Se propune ca drumurile de fier, ori să fie
proprietatea poporului, administrate de slujbaşii lor, funcţionari
ai guvernului, ori legislaţia să le restrângă
libertăţile, sarcinile etc., şi să le oblige funcţionarea în aşa
manieră încât să servească mai bine publicul. În realitate,
căile ferate construite într-o perioadă de inflaţie a valorilor,
în loc să-şi micşoreze capitalul pentru a se conforma
scăderii generale a valorilor, încercată de toate celelalte
sectoare ale comerţului, şi-au crescut de două sau de trei
ori capitalul, care iniţial era mare, prin emisiune de
acţiuni (procedeu în mod obişnuit numit <I>diluare
</I>de capital), fără să fi adăugat valoare reală. Astfel se ajunge că marile
sisteme de căi ferate se străduiesc să plătească dobânzi şi
dividende pentru acţiuni şi obligaţiuni care în medie sunt de patru ori
<B>((A330))</B>
mai mari decât ar costa de fapt aceste căi ferate
<I>noi</I> astăzi. Ca urmare publicul suferă. Fermierii sunt încărcaţi
din greu la cheltuielile de transport şi uneori găsesc
profitabil să-şi ardă cerealele ca şi combustibil, şi în acest fel
costul hranei pentru popor este mai mare, fără a fi spre
avantajul fermierului. Se propune să se remedieze această
chestiune aşa încât căile ferate să plătească acţionarilor cam patru
la sută din valoarea lor reală prezentă, şi nu între patru şi
opt la sută din întreitul sau împătritul valorii lor prezente,
aşa cum fac mulţi dintre ei acum, împiedicând concurenţa
prin aranjamente comune.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Noi ştim bine, spune meseriaşul, că în ochii celor
care deţin la căile ferate capital diluat, şi alte capitaluri,
această reducere a profiturilor pe capitalul investit li se va
părea îngrozitoare şi le va veni ca şi cum li s-ar scoate dinţii,
şi vor simţi că <I>drepturile</I> lor (?) de a-şi folosi
privilegiile acordate de popor, ca să stoarcă din ele profituri
imense bazate pe evaluări fictive, sunt grav încălcate şi se
vor împotrivi la aceasta din toate puterile. Dar noi simţim că
ei ar trebui să fie recunoscători că publicul este atât
de îngăduitor şi că nu li se cere să restituie milioanele de dolari deja
obţinute în acest fel. Simţim că a venit timpul ca masele poporului să
aibă parte mai egală la binecuvântările acestei zile de binecuvântare;
şi pentru a face aceasta este necesar să se legifereze aşa încât toate
corporaţiile lacome, îngrăşate cu banii şi puterea venită de la public, să
fie restrânse şi <I>obligate</I> prin lege să servească publicul la
tarife rezonabile. În nici un alt mod nu pot fi asigurate pentru mase
aceste binecuvântări ale Providenţei. Deci, în timp ce marile corporaţii,
reprezentând capitalul, sunt într-o măsură mare o binecuvântare
şi un beneficiu, zilnic vedem că au trecut punctul beneficiului şi
devin stăpâni ai poporului, şi dacă nu sunt ţinute în frâu, vor aduce
curând pe salariaţi la penurie şi sclavie. Corporaţiile, compuse
dintr-un număr de oameni mai mult sau mai puţin bogaţi cu toţii, ajung
rapid să aibă aceeaşi relaţie cu publicul general din America precum au
<B>((A331))</B>
Lorzii din Marea Britanie şi din toată Europa cu masele de
acolo, numai că aceste corporaţii sunt mai puternice.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Pentru a ne realiza scopurile, continuă salariaţii, avem
nevoie de organizare. Trebuie să avem cooperarea maselor, altfel
niciodată nu putem realiza ceva împotriva unei astfel de puteri şi
influenţe imense. Şi deşi suntem organizaţi în sindicate etc., nu trebuie să
se înţeleagă că scopul nostru este anarhia sau nedreptatea faţă de
vreo clasă. Noi, masele poporului, dorim pur şi simplu să ne
apărăm propriile drepturi şi pe acelea ale copiilor noştri, punând
limite rezonabile celor a căror bogăţie şi putere ar putea altfel să
ne zdrobească -- bogăţie şi putere care, folosite corect şi limitat,
ar putea fi o binecuvântare mai largă pentru toţi. Într-un
cuvânt, încheie ei, noi am <I>impune</I> regula de aur: „Fă altora ceea ce
ţi-ar place să ţi se facă”.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Fericiţi ar fi toţi cei interesaţi dacă asemenea
mijloace moderate şi rezonabile ar reuşi; dacă cei bogaţi ar
rămâne liniştiţi cu realizările lor prezente şi ar coopera cu
marea masă a poporului la îmbunătăţirea generală şi
permanentă a condiţiei tuturor claselor, dacă salariaţii s-ar mulţumi
cu cereri rezonabile, dacă regula de aur a iubirii şi dreptăţii ar putea
fi pusă astfel în practică. Dar oamenii în starea lor prezentă nu
vor respecta această regulă fără să fie obligaţi. Deşi printre
meseriaşii din lume ar fi unii aşa de moderaţi şi drepţi în ideile lor,
majoritatea nu sunt aşa, ci vor fi excesivi, nedrepţi şi aroganţi în ideile
şi cererile lor, depăşind orice raţiune. Fiecare concesie din partea
capitaliştilor nu va face decât să adauge la astfel de cereri şi idei;
şi toţi care au experienţă ştiu că aroganţa şi stăpânirea
săracului ignorant sunt îndoit de aspre. Şi aşa este şi printre cei bogaţi:
unii compătimesc pe deplin cu clasele muncitoare şi ar fi bucuroşi
să-şi arate prin fapte simpatia, făcând astfel de aranjamente care
treptat ar realiza reformele necesare, dar ei sunt cu mult în minoritate şi
cu totul fără putere în funcţionarea corporaţiilor, şi în mare
măsură chiar în afacerile lor particulare. Dacă sunt negustori sau
fabricanţi, nu pot prescurta orele de muncă sau creşte salariile angajaţilor,
deoarece concurenţii ar vinde sub preţ şi ar urma dezastru financiar
<B>((A332))</B>
pentru ei, pentru creditorii lor şi pentru angajaţi.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Astfel vedem cauza naturală a marii strâmtorări
din această „Zi a lui Iehova”. Egoismul şi orbirea, faţă de
toate în afară de propriile interese, vor controla majoritatea
de ambele părţi în cauză. Salariaţii îşi vor organiza şi
unifica interesele, dar egoismul va nimici unirea; şi fiecare,
fiind pus în mişcare în principal de acest principiu, va unelti
şi conspira în această direcţie. Majoritatea, ignorantă
şi arogantă, va câştiga control, iar clasa mai bună nu va
avea putere să ţină în frâu ceea ce a organizat inteligenţa
lor. Capitaliştii se vor convinge că cu cât vor ceda mai mult,
cu atât li se va cere mai mult, şi curând vor hotărî să
se împotrivească tuturor cererilor. Va rezulta insurecţia; şi
în alarma şi neîncrederea generală, capitalul va fi retras
din întreprinderile publice şi particulare şi va
urma depresiunea afacerilor şi panica financiară. Mii de
oameni, în acest fel daţi afară din slujbă, în cele din urmă vor fi
disperaţi. Apoi legea şi ordinea vor fi înlăturate -- munţii vor fi înghiţiţi
de acea mare furtunoasă. Astfel pământul social se va topi şi cerurile
guvernamentale (biserica şi statul) vor trece; şi toţi cei mândri şi
toţi cei ce fac rău vor fi ca miriştea. Atunci cei puternici vor
plânge amarnic, bogaţii vor striga, şi frica şi necazul va fi peste
toată mulţimea. Chiar acum înţelepţii, oamenii clarvăzători, simt că
le slăbeşte inima în aşteptarea lucrurilor care vin peste lume,
întocmai cum a prezis Domnul nostru (Luca 21:26). Scripturile ne arată că
în această rupere generală, biserica nominală (incluzând
toate denominaţiile) va fi treptat tot mai mult atrasă de partea
guvernelor şi a celor bogaţi, va pierde mult din influenţa asupra poporului şi
în final va cădea împreună cu guvernele. Astfel, cerurile
(stăpânirile eclesiastice) fiind în foc, vor trece cu şuierat mare.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">
Toată această strâmtorare nu va face decât să pregătească
lumea pentru a-şi da seama că deşi oamenii pot face planuri şi pot
aranja într-una cât de bine şi cât de înţelept, toate planurile lor se
vor dovedi zadarnice, atâta timp cât ignoranţa şi egoismul sunt în şa
şi deţin controlul. Va convinge pe toţi că singura cale posibilă de
<B>((A333))</B>
corectare a dificultăţii este prin stabilirea unui guvern tare şi
drept, care va supune toate clasele şi va aplica principiile dreptăţii,
până când treptat starea de inimă împietrită a oamenilor, sub
influenţe favorabile, va da loc unei stări în chipul lui Dumnezeu. Şi
aceasta este chiar ceea ce a promis Dumnezeu să realizeze pentru toţi,
de către şi prin intermediul Domniei Milenare a lui Cristos, pe
care Iehova o introduce prin pedepsele corecţionale şi lecţiile
acestei zile de strâmtorare. Ezechiel 11:19; 36:25, 36; Ieremia
31:29-34; Ţefania 3:9; Psalmul 46:8-10.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Deşi această zi de strâmtorare vine ca urmare
naturală şi inevitabilă a stării decăzute, egoiste a omului, şi a fost
cu totul prevăzută şi declarată de Domnul, care a ştiut că legile
şi instrucţiunile Sale vor fi nesocotite aproape de către toţi, până
când experienţa şi obligaţia vor impune ascultare, totuşi, toţi cei
care-şi dau seama de starea de lucruri viitoare ar trebui în consecinţă să
se pună pe ei şi afacerile lor în ordine. Astfel noi spunem tuturor celor
<I>blânzi</I> -- umiliţilor din lume, ca şi corpului lui Cristos: Căutaţi
pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care faceţi ce este drept
(voinţa Lui) înaintea Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că
veţi fi parţial ascunşi în ziua mâniei Domnului (Ţefania 2:3). Nimeni
nu va scăpa cu totul de strâmtorare, dar cei care caută dreptatea şi
se bucură în blândeţe vor avea multe avantaje faţă de ceilalţi. Felul
lor de viaţă, obişnuinţa gândului şi faptei, ca şi simpatia lor pentru
ceea ce este drept, care le va permite să înţeleagă starea lucrurilor şi
de asemenea să aprecieze relatarea Bibliei despre această strâmtorare
şi despre rezultatul ei, vor lucra toate împreună pentru a-i face
să sufere mai puţin decât alţii -- în special de frica şi prevestirile
rele chinuitoare.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Tendinţa evenimentelor în această Zi a Domnului va
fi foarte înşelătoare pentru cei neinformaţi din Scripturi.
Va veni brusc, precum focul care arde pleava (Ţefania 2:2),
în comparaţie cu veacurile lungi trecute şi cu lucrarea
lor înceată; dar nu brusc asemenea unui fulger din cer
senin, după cum în mod eronat aşteaptă unii care bănuie că
toate lucrurile scrise cu privire la Ziua Domnului vor fi împlinite
<B>((A334))</B>
într-o zi de douăzeci şi patru de ore. Va veni „ca un hoţ noaptea”,
în sensul că apropierea ei va fi pe furiş şi neobservată de lume
în general. Strâmtorarea acestei zile va fi în spasme. Pe măsură ce
ziua înaintează, va fi o serie de convulsii mai frecvente şi mai
severe, până la cea finală. Aşa indică Apostolul când spune: <I>„ca
durerile naşterii</I> peste femeia însărcinată” (1 Tesaloniceni 5:2, 3).
Uşurarea va veni numai cu naşterea NOII ORDINI de lucruri -- un cer
nou (controlul spiritual al lui Cristos) şi un pământ nou
(societatea reorganizată) în care va locui dreptatea (2 Petru 3:10, 13) -- în
care dreptatea şi iubirea, în locul puterii şi egoismului, vor fi lege.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">De fiecare dată când aceste dureri de naştere ale erei
noi vor veni peste corpul politic prezent, puterea şi curajul lui vor fi tot
mai mici şi durerile tot mai severe. Tot ce medicii societăţii
(economiştii politici) vor putea face pentru uşurarea lui va fi să ajute şi
să conducă cu înţelepciune cursul naşterii inevitabile, să
pregătească treptat calea pentru eveniment. Ei n-o pot evita, chiar dacă ar
vrea, pentru că Dumnezeu a decretat că se va întâmpla. Totuşi, mulţi
din medicii societăţii vor fi complet ignoranţi de boala reală,
de necesităţile şi de urgenţa cazului. Aceştia vor întreprinde
măsuri represive; iar când fiecare punct culminant al strâmtorării va
trece, vor profita de aceasta pentru a-şi întări dispozitivele de rezistenţă
şi în acest fel va creşte spaima; şi deoarece nu vor amâna
mult naşterea, tratamentul lor greşit va grăbi moartea pacientului,
pentru că vechea ordine de lucruri va muri în durerile naşterii celei noi.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Lăsând la o parte ilustraţia convingătoare sugerată
de apostol şi vorbind simplu: eforturile maselor de eliberare din
strânsoarea capitalului şi mecanizării vor fi <I>imature;</I> planurile
şi aranjamentele vor fi incomplete şi insuficiente, pe măsură ce încearcă tot
mai mult să-şi forţeze drumul şi să rupă legăturile şi limitele „cererii
şi ofertei” care devin prea mici pentru ei. Fiecare încercare
nereuşită va creşte încrederea capitalului în capacitatea lui de a păstra
ordinea nouă de lucruri în limitele ei prezente, până când în cele din
urmă puterea restrictivă prezentă a organizaţiilor şi guvernelor va
ajunge la limitele ei extreme, coarda organismului social se va rupe,
legea şi ordinea vor dispărea şi anarhia larg răspândită va aduce
<I>tot</I> ceea
<B>((A335))</B>
ce au prezis profeţii despre strâmtorarea „cum n-a mai fost de
când sunt popoare” şi, mulţumim lui Dumnezeu pentru
asigurarea adăugată, „nici nu va mai fi” după aceea.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Eliberarea lui Israel din Egipt şi de urgiile care au
venit peste egipteni pare să ilustreze viitoarea eliberare a
lumii prin Acela mai mare decât Moise, pe care acesta
l-a simbolizat. Va fi o eliberare de Satan şi de orice
mijloc născocit de el pentru încătuşarea omului în păcat şi
eroare. Şi după cum urgiile peste Egipt aveau un efect
de împietrire imediat ce erau îndepărtate, tot aşa,
uşurarea temporară de durerile acestei Zile a Domnului va tinde
să împietrească pe unii, şi, aşa cum au spus egiptenii
lui Israel, vor spune celor săraci: „Sunteţi leneşi” şi de
aceea nemulţumiţi! şi probabil, ca şi ei, vor încerca să le
mărească sarcina (Exodul 5:4-23). Dar la sfârşit aceştia vor dori,
aşa cum a dorit faraon la miezul nopţii ultimei urgii, să se
fi purtat cu mult timp în urmă mai îngăduitor şi mai
înţelept (Exodul 12:30-33). Pentru a marca în
continuare asemănarea, amintiţi-vă că tulburările acestei Zile
a Domnului sunt numite „şapte potire ale mâniei” sau
„şapte urgii din urmă” şi că până la ultima din acestea nu
survine<I> marele cutremur</I> (revoluţie) în care toţi
munţii (împărăţiile) vor dispărea. Apocalipsa 16:17-20.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Un alt gând referitor la această Zi de Strâmtorare
este că ea a venit exact la timpul <I>cuvenit</I> -- la timpul cuvenit al
lui Dumnezeu. În următorul volum al acestei lucrări
sunt aduse dovezi din mărturia Legii şi Profeţilor
Vechiului Testament, ca şi din aceea a lui Isus şi a
profeţilor apostolici ai Noului Testament, care arată clar şi sigur
că această Zi de Strâmtorare este localizată cronologic
la începutul glorioasei domnii Milenare a lui Mesia.
Această pregătire, care este necesară pentru lucrarea viitoare
de restabilire în Veacul Milenar, este cea care
precipită strâmtorarea.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">În timpul celor şase mii de ani de interimat al răului,
<B>((A336))</B>
până la timpul fixat pentru stabilirea guvernului drept şi puternic
al lui Cristos, ar fi fost o adevărată pagubă pentru oamenii
decăzuţi dacă li s-ar fi îngăduit mult timp liber, printr-o dezvoltare
mai timpurie a mijloacelor mecanice care economisesc forţa de
muncă, sau altfel. Experienţa a dat naştere proverbului, „lenea este
mama viciului”, aprobând astfel înţelepciunea sentinţei lui Dumnezeu,
„în sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce
în pământ”. Ca toate aranjamentele lui Dumnezeu, şi acesta
este binevoitor, înţelept şi pentru binele final al creaturilor
Sale. Strâmtorarea Zilei Domnului, pe care deja o vedem
adunându-se, confirmă înţelepciunea aranjamentelor lui Dumnezeu,
deoarece, după cum am văzut, ea se produce ca rezultat al supraproducţiei
prin mijloacele mecanice pentru economisirea forţei de muncă şi
al unei incapacităţi din partea diferitelor elemente ale societăţii de a
se acomoda noilor circumstanţe, din cauza egoismului din
partea fiecăruia.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Un argument incontestabil, care dovedeşte că acesta
este timpul cuvenit al lui Dumnezeu pentru
introducerea ordinii noi de lucruri, este că El ridică vălul ignoranţei
şi lasă să intre treptat lumina inteligenţei şi invenţiei
peste omenire, întocmai cum a fost prezis când a fost prezis şi
cu rezultatele prezise (Daniel 12:4, 1). Dacă cunoştinţa ar
fi venit mai devreme, strâmtorarea ar fi venit mai
devreme; şi deşi societatea s-ar fi putut reorganiza după furtuna
şi topirea ei, <I>nu</I> ar fi fost un pământ (aranjament social)
nou în care să predomine şi să locuiască dreptatea, ci
un pământ sau aranjament nou în care păcatul şi viciul ar
fi fost mult mai abundente decât acum. Împărţirea
echitabilă a beneficiilor mijloacelor mecanice de economisire a
forţei de muncă ar fi adus în timp ore de muncă tot mai puţine;
şi astfel, fără protecţia originară, omul decăzut, cu
gusturile lui stricate, nu şi-ar fi folosit libertatea şi timpul
pentru ameliorare mintală, morală şi fizică, ci, după
cum dovedeşte istoria trecutului, tendinţa ar fi fost spre imoralitate
şi viciu.
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Ridicarea parţială a vălului <I>acum,</I> pregăteşte
mii de înlesniri pentru omenire, şi astfel dă timp, chiar de la începutul
veacului restabilirii, pentru educaţie şi dezvoltare morală şi fizică, precum
şi pentru pregătirea de a hrăni şi a îmbrăca cetele care din timp în timp vor
fi trezite din mormânt. Şi mai mult, plasează timpul de strâmtorare
<B>((A337))</B>
tocmai acolo unde va fi folositor pentru omenire, prin aceea �