<HTML>

<HEAD>
<TITLE>Capitolul 6 -- Lucrarea Secerişului</TITLE>
</HEAD>

<BODY>

<FONT FACE="ARIAL">

<P ALIGN=CENTER>
<B>Capitolul 6 -- Lucrarea Secerişului</B>
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C316))</B>
Cuvîntul „seceriş„ ne dă o idee generală despre munca ce trebuie înfăptuită
între datele 1874 şi 1914. E un timp de recoltă mai de grabă decît
de semănătură, un timp de punere la probă, de răfuială de socoteli
şi de răsplată, Secerişul veacului iudaic e un tip al secerişului
veacului evanghelic; de aceea numai examinînd şi comparînd diferitele
trăsături ale secerişului iudaic, vom putea vedea clar ce anume lucrare
trebuie făcută în decursul secerişului actual. Invăţăturile speciale
ale Domnului nostru privitoare la acest prim seceriş aveau în vedere
strîngerea grîului copt şi despărţirea grîului de pleava naţiunii
evreeşti. Invăţăturile sale deveniră în acelaşi timp sămînţa pentru
noua dispensaţie ce începu la scurt timp după ce naţiunea lui Izrael
fu lepădată--la Rusalii.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C317))</B>
Ar trebui să ne amintim de cuvintele pe care le adresă Domnul ucenicilor
săi cînd îi trimise către naţiunea evreească; ele sînt o dovadă că
lucrul lor special era de a secera şi nu de a semăna. El le zise:
„Ridicaţi-vă ochii, şi priviţi holdele, care sînt albe acum, gata
pentru seceriş. Cine seceră, primeşte o plată, şi strînge roade pentru
viaţă veşnică„. (Ioan 4:35,36.) El era Sefsecerătorul după cum e deasemeni
în secerişul actual şi zise către cei ce secerau sub poruncile sale:
„Eu v-am trimes să seceraţi acolo unde nu voi v-aţi ostenit; alţii
(patriarhii, profeţii şi sfinţii de altădată) s-au ostenit, şi voi
aţi intrat în ostenea la lor„--pentru a aduna roadele acestor veacuri
de strădanii şi a încerca pe poporul evreu prin acest mesaj; „Impărăţia
cerurilor s-a apropiat„ şi Regele e prezent: „Iată că Impaăratul tău
vine„ la tine. --Mat. 10:7; Ioan 12:15; 4:38; Zaharia 9:9.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C318))</B>
Domnul nostru căută mai de grabă oile orbite şi împrăştiate ale lui
Izrael, chemîndu-le pe toate acele care erau de ja oile sale pentru
ca ele să-i addă glasul şi să-l urmeze, decît să transforme caprele
(Evreii împotrivitori) în oi (adevăraţii Izraeliţi). Aceasta ne face
să presupunem că va fi tot aşa şi la secerişul sau timpul de recoltă
prezent. In condiţiunile mai favorabile ale vîrstei sau împărăţiei
milenare alte semănături vor începe în curînd. De fapt, sămînţa adevărului
privind restatornicirea ce trebuie să producă acest seceriş viitor
e deja aruncată ici şi colo în inimile ce lîncezesc şi însetează după
adevăr. Dar în timpul de faţă această muncă nu e decît secundară,
deoarece--ca şi tipul său evreesc--secerişul actual este timpul de
recoltă a bisericii (pretinsa creştinătate), pentru ca adevăraţii
sfinţi adunaţi din mijlocul ei să poată fi înălţaţi şi uniţi cu Domnul,
nu numai pentru a predica Adevărul, ci şi pentru a fi întrebuinţaţi
în măreaţa lucrare de restatornicire a lumii.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C319))</B>
In decursul acestui seceriş trebuie să se facă despărţirea grîului
de neghină; aceste două clase, înainte de despărţire, formau totuşi
biserica nominală. Grîul sînt adevăraţii fii ai împărăţiei, cei cu
adevărat consacraţi, moştenitorii; neghina reprezintă pe cei ce nu
sînt decît cu numele şi nu în realitate Biserica lui Christos sau
Mireasa în perspectivă. Neghina este clasa care zice „Doamne, Doamne„,
însă care nu face ce spune el. (Luca 6:46.) Pe dinafară aceste două
clase se aseamănă atît de mult încît trebuiesc examinate foarte de
aproape pentru a le putea deosebi. „Lumea creştina„ sau „creştinătatea„
formează ceea ce parabola arată prin expresiunea „.Tarina este lumea„;
este grîul şi neghina laolaltă (neghina fiind mult mai numeroasă).
Neghina se compune din persoane ce iau parte ocazional sau regulat
la serviciile religioase, numindu-se creştini, practicînd anumite
ritualuri şi ceremonii aparţinînd vreunui sistem religios; astfel
ele par a fi şi se dau a fi drept copii ai lui Dumnezeu consacraţi.
(Ar fi poate mai la loc să se folosească cuvîntul „tăciune„ decît
„neghină„, deoarece neghina nu are nici-o asemănare cu grîul, pe cînd
tăciunele are. Spicul plin de grîu sănătos stă aplecat în jos; el
arată pe creştinii adevăraţi, umiliţi, plini de roadele Spiritului
Sfînt. Din contră, spicul tăciunos stă drept în sus, însă este lipsit
de grîu sănătos, fiind plin numai cu un praf negru; el arată pe creştinii
numai cu numele, mîndri şi îngîmfaţi, goi de roadele Spiritului Sfînt,
însă plini de făţărnicie şi de lucruri rele de-o asemănare cu praful
negru al tăciunelui.--N. Tr.) In aşa zisele „ţări creştine„, toţi
sînt consideraţi drept creştini, afară de Evrei şi de ateişti; şi
numărul lor (inclusiv adevăraţii consacraţi, sfinţii) e socotit la
circa 300 milioane, din care 180 milioane romano şi greco-catolici
şi 120 milioane protestanţi.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C320))</B>
Domnul nostru ne-a învăţat că, în decursul veacului evanghelic, nu
trebuie să se facă vreo încercare de a despărţi pe adevăraţii fii
ai împărăţiei de imitaţie, căci o atare despărţire, înainte de vreme
ar aduce or răsturnare generală a lumii (sau a „ţarinei„) cum şi dezordinea
în grîu şi în neghină. De aceea zise: „Lăsaţi-le să crească amîndouă
împreună pînă la seceriş„. Dar adaugă: „Şi, la vremea secerişului,
voiu spune secerătorilor (îngerilor, mesagerilor): Smulgeţi întîi
neghina, şi lega-i-o, grîul strîngeţi-l în grînarul meu„. (Mat. 13:30.)
De aceea trebuie să ne aşteptăm a vedea în timpul secerişului o lucrare
generală de despărţire care pînă aici nu fusese îngăduită. In timp
ce persoanele reprezentate prin grîu sînt îndemnate să rămînă neclintite
în libertatea ce le-a dăruit-o Christos şi să se ferească a seîntovărăşi
într-un fel oarecare cu cei ce păcătuiesc de bună voie sau cu lupii
îmbrăcaţi în piei de oi, ele nu sînt totuşi chemate să tragă linia
de hotar între classa celor pe deplin consacraţi (grîul, sfinţii)
şi clasa neghinei. Cei ce formează această clasă se numesc deasemeni
cu numele lui Christos şi pretind că urmează învăţăturile lui; ei
le urmează uneori îndeajuns pentru ca purtarea lor exterioară să fie
influenţată de ele, însă. năzuinţele inimei lor nu se îndreaptă spre
Domnul şi ei nu doresc a-l servi. Tendinţa de a judeca inimile şi
cauza determinantă a inimei a fost categoric osîndită de Domnul; noi
nu putem judeca. Dar diferitele secte s-au străduit să facă tocmai
aceasta; ele au voit să despartă grîul de neghină, să încerce grîul
bun şi să respingă, ca neghină sau eretici, prin riguroase crezuri
născocite, pe toţi acei creştini a căror credinţă nu era tocmai conformă
cu falsele lor norme (învăţături). Şi cu toate acestea cît de mare
a fost insuccesul tuturor acestor secte! Ele au întocmit reguli şi
doctrine anti-scripturale care în realitate au produs multă neghină,
şi au înnăbuşit şi despărţit de ele grîul cel bun. Doctrina chinurilor
veşnice pentru toţi care nu sînt membri ai bisericii e un exemplu
în privinţa aceasta. Cu toate că sub influenţa luminei crescînde a
timpurilor actuale toate acestea s-au modificat mult, cîtă neghină
n-a produs această eroare şi cîte grăunţe bune n-a înnăbuşit şi orbit
ea ascunzîndu-le adevăratul caracter al lui Dumnezeu şi planul său!
astăzi vedem în ce greşeli au căzut diferitele secte neurmînd sfatul
Domnului de a lăsa s ă crească împreună grîul şi neghina, adică sfinţii
şi cei ce pretind a fi astfel, fără a încerca de a-i separa. In fiecare
sectă există persoane oneste care admit că printre ei se află multă
neghină, oameni ce mărturisesc a fi sfinţi, dar care de fapt nu sînt,
şi că există mulţi sfinţi în afară de secta lor. Astfel astăzi, nici-o
sectă, afară de cea a christadelfienilor şi a mormonilor, n-ar îndrăzni
să pretindă că conţine tot grîul şi că nu are neghină. Ele sînt deci
fără scuză în ceea ce priveşte organizaţiunile lor, barierele lor
doctrinale, etc. Ele nu reuşesc să despartă grîul de neghină; şi nimic
nu poate împlini complet această despărţire a inimilor, afară de metoda
instituită de Domnul pentru timpul secerişului. Aceasta ne arată că
este necesar a cunoaşte timpurile şi a şti cînd trebuie să înceapă
lucrarea secerişului şi a despărţirii. Credincios făgăduinţei sale
Domnul nostru nu ne-a lăsat în neştiinţă, ci dă informaţiunile dorite
şi necesare la toţi acei a căror inimă este gata a le primi: „Voi,
fraţilor, nu sînteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă
ca un hoţ„.--1 Tes. 5:4.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C321))</B>
In acest seceriş secerea este adevărul la timpul cuvenit, întocmai
la fel cu secerea întrebuinţată la secerişul iudaic. Secerătorii,
îngerii (cuvîntul „înger„ înseamnă sol, trimis) sau mesagerii sînt
actualmente ucenicii Domnului, întocmai cum o clasă asemănătoare era
la secerişul iudaic. Dacă în timpul epocii evanghelice s-a spus altor
ucenici să nu încerce a despărţi grîul de neghină, acuma din contră,
cei ce sînt gata, ascultători şi vrednici de favorurile învăţătorului,
primesc de la el cunoştinţa planurilor şi hotărîrilor sale în mod
atît de clar încît recunosc la timpul secerişului vocea sa care zice:
„Aruncaţi secerea„ adevărului prezent, şi: „Adunaţi-mi pe cuvioşii
mei cari au incheiat legămînt cu mine prin sacrificiu„. „Şi vor fi
aceştia, zice Iehova, Dumnezeul oştirilor, tezaurul meu în ziua pe
care o pregătesc„.--Ps. 50:5; Mal. 3:17.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C322))</B>
Acesta e nu numai timpul pentru adunarea sfinţilor cu ajutorul adevărului
(pentru a-i uni cu Domnul şi a-i despărţi de aşa-zişii creştini, neghină),
ci e de asemenea un timp pentru curăţirea ţarinei prin arderea neghinei,
paielor, buruienilor, etc., pregătind-o astfel pentru noi semănături.
Intr-un înţeles „grîul„ e ales din neghină--din cauză că neghina e
cea mai abundentă--astfel cum a spus Domnul: „Iesiţi dintr-însa, poporul
meu„. Totuşi într-un alt înţeles Cuvîntul arată că neghina e aleasă,
scoasă din grîu. In realitate, grîul deţine locul de drept; e o ţarină
de grîu şi nu o ţarină de neghină (omenirea fiind pămîntul, fondul,
din care iese şi creşte grîul şi neghina), astfel că neghina este
aceea care, nefiind la locul ei, trebuie smulsă, Domnul a semănat
în ţarină grîu, şi grîul reprezintă pe fiii împărăţiei. (Mat. 13:38.)
Şi deoarece ţarina sau lumea trebuie să le fie dată lor, şi eale aparţine
deja prin făgăduinţă, parabola arată că într-adevăr neghina este aceea
care trebuie adunată şi arsă, lăsînd grîului ţarina şi tot ce se află
pe ea. Neghina e îngropată din nou în pămîntul (în lumea) de unde
a venit; apoi pîrga grîului trebuie să fie adunată în grînar, pentru
ca pămîntul să poată produce o altă recoltă.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C323))</B>
Grîul nu urma să fie legat în snopi; la început, boabele de grîu fură
semănate separat, independent unele de altele, pentru a fi împreunate
într-o singură clasă şi în condiţiuni analoage. Dar parabola declară
că unul din efectele secerişului va fi de-a aduna şi de a lega neghina
în snopi înainte de a o „arde„ sau înainte de „timpul de strîmtorare„.
Şi această lucrare se împlineşte acum în jurul nostru. Niciodată n-a
existat un asemenea timp pentru formarea de sindicate muncitoreşti,
de trusturi între capitalişti, de asociaţiuni de tot felul pentru
sau în vederea protecţiei mutuale.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C324))</B>
Lumea civilizată e „ţarina„ din parabolă. Şi în această ţarină, în
timpul Reformaţiunii, veniturile doctrinelor fură pretutindeni în
luptă unele cu altele, aruncînd grîul şi neghina în vaste denominaţiuni,
înclinînd unele într-o direcţie (doctrinală), altele în altă direcţie.
Acest fapt amestecă laolaltă grîul şi neghina şi răpi mult din individualitatea
fiecăruia. Furtunile doctrinale au încetat de mult, însă desbinările
continuă prin forţa obişnuinţei, şi numai ici şi colo cîte un spic
de grîu încearcă să se îndrepte fără a ţine seama de greutatea massei--mormanul
de neghină.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C325))</B>
Toate acestea, la vremea secerişului, grîul e liberat de greutatea
şi de obstacolul neghinei. Secerea adevărului prepară această clasă
pentru libertatea la care Christos de la început, o dezrobise, cu
toate că aceeaşi secere are o influenţă contrară asupra neghinei.
Spiritul neghinei e îndreptat spre aparenţă şi spre măririle sectare
mai de grabă decît spre ascultarea individuală şi credincioşia faţă
de Dumnezeu. Şi astfel clasa neghinei respinge adevărurile prezente
şi se împotriveşte lor cu putere, căci ea observă foarte repede că
ţinta lor este de a condamna tot ce e sectar şi de a proba pe fiecare
individual. Toate sectele au tendinţa de a se uni între ele, şi cu
toate acestea ele se unesc pentru a se împotrivi operii de descompunere
şi de separare a adevărului prezent; ele se străduiesc cu băgare de
seamă să încătuşeze puternic orice gînd individual, precum şi orice
studiu pe tărîmul religios, de frică să nu cadă organizaţiunile lor
în ruină, şi, scăpîndu-le grîul, să le rămînă numai neghina.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C326))</B>
Toţi membrii clasei „neghină„ îşi dau seama că dacă ar fi supuşi unui
examen personal, ei n-ar putea pretinde dreptul la împărăţia făgăduită
adevăraţilor ucenici ai Mielului. Ei ar vrea mai bine ca diferitele
secte să fie judecate ca corporaţiuni şi prin comparaţie una cu alta,
sperînd astfel să se strecoare în gloria împărăţiei prin meritele
grîului cu care sînt asociaţi. Dar aceasta nu se va întîmpla deoarece
proba prin care grîul va fi socotit vrednic de gloria împărăţiei va
fi o probă personală; probă de credincioşie individuală faţă de Dumnezeu
şi adevărul său--şi nu o comparaţie între secte pentru a vedea care
dintre ele este cea adevărată. Şi fiecare sectă pare să recunoască,
pe măsura ce lumina creşte şi împrăştie norii fanatismului şi ai superstiţiei,
că şi alte secte au tot atîtea drepturi de a se proclama singura şi
adevărata Biserică. Forţate să admită aceasta, sectele au căutat să
incredinţeze pe fiecare că este esenţial mîntuirii de a se alătura
la una din ele, puţin importă la care. Aşa combină ele răspunderea
individuală cu robia omenească.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C327))</B>
Ca exemplu despre aceste legături populare care, de curînd, au încătuşat
puternic pe aderenţii lor de spiritul sectar, cităm „lecţiunile internaţionale
ale şcoalei duminecale„ care par inofensive şi pentru mulţi avantajoase.
Ele dau impresia unei cooperări pentru studiul Bibliei în afara oricărui
spirit sectar şi între toţi creştinii. S-arpărea astfel că un mare
pas a fost făcut asupra vechilor metode de studii cu ajutorul catehismelor
sectare. Uniformitatea acestor studii pare a simula părăsirea oricărui
caracter sectar şi unirea tuturor creştinilor pentru studierea Bibliei
în lumina ei proprie--metodă recunoscută în genere ca singura potrivită,
însă pe care în realitate toţi sectarii refuză s-o aplice. Totuşi,
să notăm bine că aceste lecţiuni sau studii internaţionale ale şcoalelor
duminicale nu au decît aparenţa de a nu fi sectare; ele numai ar să
acorde o mare libertate în studiul Bibliei. In realitate însă fiecare
denominaţiune religioasă pregăteşte propriile sale comentarii textelor
biblice cuprinse în aceste studii. Comitetul care se ocupă de această
chestiune alege, pentru a da o înfăţişare de armonie şi de conglăsuire
la care vrea să ajungă, versetele biblice asupra cărora nu există
decît o slabă deosebire de părere. Toate pasajele şi doctrinele asupra
cărora există dezacord sînt puse la o parte, însă fiecare sectă se
cramponează de ele cu tot atîta încăpăţînare ca şi înainte; or, aceste
pasaje sînt tocmai acele care ar trebui mai mult studiate şi discutate
pentru ca adevărurile şi rătăcirile (erorile) fiecărei secte să fie
învederate şi ca o adevărată unire să poată fi obţinută, bazată pe
„un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez„.--Efes. 4:5.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C328))</B>
Efectul acestui fel de „unire„ internaţională şi de altele asemănătoare
este de a face protestantismul mai impunător în aparenţă şi de a spune
poporului, în fapt dacă nu în cuvinte: trebuie să te alăturezi la
una din aceste secte sau altminteri nu eşti un copil al lui Dumnezeu.
In realitate aceasta nu este unirea în înţelesul unei singure biserici,
ci o combinaţie de organizaţii separate şi distincte care toate vor
să păstreze cu gelozie propria lor organizaţie ca sectă sau snop,
în timp ce doresc să se alăture la altele pentru a prezenta lumii
o faţadă mai impunătoare. Aceasta seamănă cu o grămada de snopi, fiecare
păstrîndu-şi propria sa legătură sau organizaţie; şirul e mai îngust
cînd snopul e strîns, puternic legat de ceilalţi pentru a forma o
claie de snopi impunătoare.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C329))</B>
Sistemul învăţămîntului religios internaţional in conexiune cu metodele
moderne de a „conduce„ şcoalele duminecale este un reazim puternic
al spiritului sectar împiedecînd încă într-un alt chip orice creştere
adevărată în cunoştinţa adevărului. Cu aceste metode o lecţie foarte
generală e prezentată în acelaşi timp cu „exerciţiile şcoalei duminecale„
încît abia dacă mai rămîne puţin timp pentru a examina chestiunile
dorite, tipărite cu răspunsurile toate gata. Studentul Bibliei setos
după adevăr, sau povăţuitorul conştiincios n-are timp, mai ales să
aprofundeze alte chestiuni mai importante, conţinînd materie de judecat
sau de discutat prielnică. Altădată grupurile pentru studii biblice
se adunau pentru a cerceta amănunţit texte din Scripturi pe care le
alegeau ei înşişi şi nu erau atunci împiedicaţi decît de propriile
lor prejudecăţi şi superstiţii, dar cei care erau într-adevăr flămînzi
după adevăr puteau totuşi să facă oarecari progrese. Astăzi, din contră,
în timp ce lumina adevărului creşte luminînd toate chestiunile, împrăştiind
negura superstiţiilor şi a prejudecăţilor, se constată, deşi se pretinde
contrariul, că tocmai aceste studii internaţionale sînt acele care
împiedecă lumina să strălucească în toată măreţia ei. Timpul pentru
studiul biblic este în mod iscusit împărţit pentru ca studentul din
clasa biblică să nu primească nici o nouă lumină, ci dimpotrivă să
rămînă ocupat a absorbi „aptele Cuvîntului„ (copios diluat cu tradiţiunile
şi învăţăturile oamenilor) şi să piardă orice poftă pentru „hrană
tare„, pentru adevăruri mai înaintate. (Evrei 5:14.) In aceste adunări,
tot timpul şi toate ocaziunile pentru a gusta şi aprecia adevărata
„hrană„ sînt sacrificate, pentru a asculta de cuvintele: „Trebuie
să ne ţinem de studiul nostru, căci ceasul trece repede„. Pentru a
înţelege valoarea marilor învăţături divine, atît de esenţiale creşterii
noastre în harul, cunoştinţa şi iubirea lui Dumnezeu, trebuie, cum
atît de bine spune profetul şi apostolul, să lăsăm învăţăturile de
la început şi să, înaintăm cu sîrguinţă spre desăvîrşire după ce am
fost „înţărcaţi de la ţîţă„.--Evrei 6:1; Is. 28:9.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C330))</B>
Cu toate că de curînd s-a îmbunătăţit considerabil metoda de învăţămînt
în şcoalele duminecale, ele lasă totuşi mult de dorit. In aceste cercuri
se găsesc unii din cei mai buni copii ai lui Dumnezeu cari se străduiesc
să servească Invăţătorului şi sînt mai mult sau mai puţin turburaţi
şi subjugaţi constatînd că „Lucrarea Domnului„ are o faţadă exterioară
monumentală, dinapoia căreia se află atît de mulţi colaboratori. Se
face fără îndoială oarecare bine prin acest mijloc, totuşi nu fără
reversul medaliei. Participanţii sinceri la această lucrare sînt abătuţi
de la propriile lor îndatoriri şi împiedicaţi să progreseze, deoarece
în şcoalele duminecale ei fac ceea ce Dumnezeu însărcinase pe părinţi
să facă; neglijarea acestor îndatoriri pricinuiesc pagubă părinţilor
ca şi copiilor. Cît despre persoanele mai puţin înaintate în cunoştinţa
adevărului, ele preferă scurtele reuniuni şi „chestiunile„ tratate
în şcoalele duminecale în locul adevăratelor studii ale Bibliei. Ele
îşi închipuie că aistînd la o reuniune şi-au împlinit o datorie; de
altiminteri se despăgubesc de acest sacrificiu de cîteva clipe ocupîndu-se
în aceste împrejurări de flecăreli şi de discuţii particulare. In
ce priveşte pe copii, lor de asemeni le place „chestiunile„ şcoalelor
duminecale, cîntările, cărţile de povestiri, petrecerile şi distracţiile,
care formează partea complimentară. Ca şi mamele, ei simt o foarte
mare plăcere să-şi expună hainele noi şi elegante în văzul fiecăruia.
Mulţi părinţi se desărcinează de răspundere în materie religioasă
încredinţîndu-şi copiii instituţiunii superficiale şi fără consistenţă
a sşcoalei duminecale. Aceasta a fost numită, pe bună dreptate, pepiniera
bisericii; iar micuţii, crescuţi astfel cu hrană şi învăţături după
spiritul lumii, formează tinerele vlăstare ale acestei bogate recolte
de neghină de care Babilonul e complet năpădit.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C331))</B>
Pretutindeni în reuniunile de studii biblice pentru adulţi, dacă cel
care învaţă e destul de sincer şi independent spre a lăsa lecţiunile
prescrise pentru a studia subiecte mai importante şi potrivite a face
să lucească adevărul, favorabile sau nu crezurilor sectei, el e pus
la index de către pastor sau preşedinte, ca primejdios în învăţămînt.
Astfel de povăţuitori sau învăţători sînt într-adevăr primejdioşi
pentru sectarism şi în curînd li se retrage dreptul de a învăţa. Aceşti
povăţuitori şi adevărurile pe care ei ar voi să le predea în seama
unei cercetări sincere, ar tăia foarte repede legăturile şi ar împrăştia
snopii sectari; de aceea ei nu sînt doriţi multă vreme. Sînt preferiţi
cei ce ştiu să ţină înrobite gîndurile auditorilor şi să le abată
de la „hrana tare„ menţinîndu-le în condiţia de copilaşi neînţărcaţi,
prea slabi pentru a sta singuri pe picioare şi siliţi din această
cauză a se lega de sistemele pe care învaţă a le iubi, fiind încredinţaţi
că fără ele ei ar muri. Locul adevăratului povăţuitor şi cel al adevăratului
student al Bibliei este în afară de orice robie omenească, liber de
a examina Cuvîntul lui Dumnezeu şi de a se hrăni cu tot ce conţine
el; liber de asemenea de a urma Mielului ori unde ar merge.--Ioan
8:36; Gal. 5:1.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C332))</B>
Astăzi mai mult decît oricînd, libertatea individuală ar trebui să
fie recunoscută, cel puţin pe dinafară, dar vedem că în realitate
niciodată n-a existat un timp în care legăturile să fie atît de puternic
strînse în scopul de a lega împreună grîul şi neghina în numeroşi
snopi. N-a fost niciodată un timp ca acuma pentru a înfrînge toate
libertăţile personale. Fiecare oră liberă a unui sectar zelos e furată
de unele din numeroasele reuniuni sau de un anumit program, astfel
că nu-i mai rămîne timp pentru a se gîndi liber şi a studia Biblia.
Scopul principal al acestor reuniuni şi petreceri este de a întări
şi dezvolta secza; urmarea este robia despre care am amintit, atît
de păgubitoare dezvoltării adevărate a copiilor consacraţi ai lui
Dumnezeu-grîul. Aceste legături vor fi întărite după cum spune profetul.
(Is. 28:22.) Puţin grîu, multă neghină, iată ce conţin aceşti snopi,
şi pe zi ce trece e mai greu a te libera de ele.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C333))</B>
Din cele expuse mai sus am văzut că grîul (adevăraţii consacraţi)
este în foarte mică cantitate, că neghina sau mulţimea celor ce poartă
un nume confesional e considerabilă. Este evident prin urmare că vîlvătaia
care va mistui neghina va fi un eveniment prodigios (urias). Este
totuşi o greşeală a presupune, aşa cum fac mulţi, că nimicirea neghinei
intr-un cuptor de foc cu plîngeri şi scrîşniri de dinţi (Mat. 13:42)
înseamnă un foc literal sau chinuri dincolo de viaţa prezentă. Parabola
întreagă aparţine epocii actuale. Nu numai grîul şi neghina sînt simboluri,
dar şi focul, şi el simbolizează nimicirea neghinei în timpul marei
strîmtorări care va pune capăt acestui veac şi din care îi este îngăduit
clasei grîului să scape. (Mal. 3:17; Luca 21:36.) Cuptorul încins
simbolizează „Timpul de mare strîmtorare„ care, la încheierea acestui
seceriş, se va abate asupra nevrednicei clase a neghinei ce formează
„creştinătatea„.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C334))</B>
Nimicirea neghinei nu implică o nimicire prezentă sau viitoare a tuturor
persoanelor care compun această clasă. Ea înseamnă mai de grabă nimicirea
sistemelor religioase şi a pretenţiunilor acestei clase ce revendică
numele de creştin, în timp ce membrii ei sînt încă fii ai acestei
lumi. Cînd neghina va fi arsă, sau nimicită, cei ce o alcătuiau îşi
vor vedea pe faţă adevăratul lor caracter--ca aparţinînd lumii şi
nu Bisericii--şi nu se vor mai da drept creştini sau membri ai Bisericii
lui Christos.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C335))</B>
Domnul nostru declară că el a semănat sămînţa cea bună a împărăţiei,
adevărul, din care a ieşit clasa grîului adevărat, concepută de spiritul
adevărului. Mai tîrziu, în timpul nopţii, în timpul veacului întunericului,
Satan a semănat neghina. Fără nici o îndoială ea fu semănată în acelaşi
chip ca şi grîul, ea formează lăstarul erorilor (rătăcirilor). Am
văzut cît de serios au fost mînjite sanctuarul şi oştirea de către
marele adversar şi slugile lui orbite şi cum au fost profanate şi
rău întrebuinţate vasele preţioase (doctrinele) de către papalitate;
ceea ce sub o altă formă era o descriere a aceluiaşi eveniment. Invăţăturile
false dădură naştere la ambiţii, aspiraţii contrare adevărului în
ţarina de grîu a Domnului şi făcură pe mulţi să servească lui Satan,
semănînd învăţături greşite şi obiceiuri care produseră neghină din
belşug.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C336))</B>
Ţarina pare frumoasă şi înfloritoare dacă se consideră milioanele
de creştini, dar în realitate nu este decît o foarte mică cantitate
de grîu, şi ar fi fost mult mai bine pentru grîul înnăbuşit şi mult
stingherit în dezvoltarea sa de către neghină, dacă aceasta, în loc
de a pătrunde în Biserică ar fi rămas la locul ei în lume, lăsînd
în ţarină pe cei consacraţi, pe „turma mică„, care singuri reprezintă
spiritul şi învăţătura lui Christos. Atunci deosebirea între Biserică
şi lume ar fi fost bine observată, iar creşterea Bisericii, deşi în
aparenţă, mai înceată, ar fi fost mai temeinică, mai sănătoasă. Marele
succes aparent manifestat prin număr, bogăţie şi poziţie socială,
cu care mulţi se mîndresc, e în realitate, un mare rău şi în niciun
sens o binecuvîntare nici pentru Biserică, nici pentru lume.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C337))</B>
Examinînd mai atent această chestiune, vedem că multe persoane ce
formează neghina nu sînt cu totul responsabile de falsa lor poziţie
cînd pretind a fi grîu. Multe din ele nu ştiu că neghina nu este adevărata
Biserică, deoarece ele consideră mica turmă de consacraţi drept nişte
fanatici şi extremişti. Dacă se compară cu marea massă a neghinei,
Domnul, apostolii şi grîul în general, ei trebuie de sigur să apară
ca nişte rigorişti şi fanatici, dacă majoritatea, neghina, ar fi în
conformitate cu adevărul.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C338))</B>
Atîtea strădanii s-au depus pentru a încredinţa neghina că ea formează
creştinătatea--că toţi sînt creştini afară de Evrei, mahomedani şi
păgîni--încît nici nu se poate aştepta ca ea să ştie altceva. Invăţăturile
false o învaţă că nu există decît două clase şi că toţi acei ce vor
scăpa de chinurile veşnice (ale iadului) vor fi împreună--moştenitori
cu Christos. La orice slujbă de înmormîntare, afară de cazul cînd
este vorba de un ticălos depravat sau de un desfrînat sau imoral bine
cunoscut, rudele şi prietenii defunctului sînt asiguraţi că el a intrat
în pacea, în bucuria şi gloria cerească; şi pentru a dovedi aceasta
se citează texte din Scriptură cari, după înţelesul ce rezultă din
combinarea lor, nu se aplică decît la adevăraţii consacraţi, la cei
sfinţi.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C339))</B>
Acei care din fire ar fi înclinaţi să se desaprobe pe ei înşişi, să
tăgăduiască în mod conştiincios că ei sînt sfinţi şi să renunţe la
bogatele făgăduinţe ale Scripturilor făcute sfinţilor sînt încredinţaţi
de către fraţii lor din clasa neghinei, nu mai bine informaţi decît
dînşii, că dimpotrivă ei au un drept legitim la aceasta. Deplin conştienţi--la
drept vorbind sînt chiar siguri--că n-au făcut nimic pentru a merita
chinurile veşnice, credinţa lor în învăţăturile false ale „creştinătăţii„
îi face să nădăjduiască şi să pretindă că ei sînt membri ai Bisericii
căreia aparţin toate bogatele făgăduinţe. In acest chip ei sînt neghină,
victime ale învăţăturilor false, şi nu numai că se găsesc într-o greşită
poziţie, dar denaturează şi adevăratul ideal al sfinţeniei. Amăgiţi
de această greşeală, ei au un oarecare simţămînt de siguranţă şi de
mulţumire, căci făcînd comparaţie între purtarea şi viaţa lor şi cea
a marei majorităţi a membrilor bisericii nominale, a celor dimprejur,
a prietenilor decedaţi cărora li s-au făcut atîtea elogii, ei sînt
încredinţaţi că nivelul lor spiritual este desigur mai mult decît
mijlociu, poate superior mult nivelului unui pretins creştin. Cu toate
acestea ei îşi dau seama că niciodată inima lor, viaţa lor, timpul
lor, mijloacele lor, talentele lor în ocaziunile ce li s-au prezentat,
n-au fost consacrate adevărat şi pe deplin lui Dumnezeu şi serviciului
său.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C340))</B>
Insă, după cum clasa ce forma „pleava„ naţiunii vreeşti fu mistuită
la sfîrşitul secerişului evreesc (Luca 3:17), tot astfel această clasă
a „neghinei„ va fi mistuită la sfîrşitul secerişului veacului actual.
După cum pleava a trebuit să părăsească orice pretenţiune la favoarea
divină de a forma biruitoarea împărăţie a lui Dumnezeu înainte de
sfîrşitul secerişului în marele foc al certelor religioase şi politice
care mistui sistemul evresc, tot astfel se va întîmpla şi cu cei ce
formează clasa neghinei, pretinsa „creştinătate„. Ei vor fi mistuiţi,
vor înceta de amai fi neghină, de a se înşela pe ei înşişi şi de a
înşela şi pe alţii; ei vor înceta de a-şi însuşi făgăduinţele peste
măsură de mari şi de preţioase care aparţin numai şi numai sfinţilor
învingători, şi de a pretinde titlul de „creştinătate„ pentru sistemele
lor lumeşti, atunci cînd diferitele lor împărătii aşa-zise creştine
şi diferitele lor oganizaţiuni religioase, sfîşiate de învrăjbirea
pe care o produce lumina cescîndă a adevărului, vor fi mistuite in
focul care e deja aprins, „focul geloziei lui Dumnezeu„--timpul de
mare strîmtorare care va încheia veacul evanghelic.--Ţef. 3:8.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C341))</B>
După ce descrie nimicirea neghinei, parabola declară că „atunci drepţii
(grîul) vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor„. (Mat. 13:43.)
(Ce mărturie mai bună decît aceasta am putea avea că Biserica nu e
încă înălţată la putere, ca impărăţie a lui Dumnezeu, şi că ea nu
va fi înălţată ca atare înainte de a se termina acest seceriş?) Atunci
acest soare al dreptăţii (a cărui glorie centrală va fi totdeauna
Isus Christos) va răsări, aducînd vindecarea şi sanătatea în razele
sale, pentru a binecuvînta, restatornici, curăţi şi spăla de păcat
şi de greşeală întreaga omenire--incorigibilii fiind nimiciţi în a
doua moarte.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C342))</B>
Să ne amintim că în secerişul iudaic tipic, adevăraţii Izraeliţi cît
şi Izraeliţii numai cu numele, constituiau casa trupească a lui Izrael
sau casa iudaică; numai adevăraţii Izraeliţi au fost aleşi, adunaţi
în grînarul dispensaţiei evanghelice şi socotiţi vrednici de adevărurile
ce aparţineau vîrstei Evanghelice. Să ne amintim de asemeni că toţi
ceilalţi membri ai acestei naţiuni („pleava„) n-au fost literalmente
nimiciţi (cu toate că mulţi îşi pierdură viaţa în turburările ce urmară),
ci au fost tăiaţi (lipsiţi) de la toate favorurile împărăţiei cu care
poporul se mîndrea şi pe care se bizuise totdeauna. Putem, prin urmare,
să delimităm evenimentul paralel şi corespunzător al secerişului actual
şi să ne dăm seama ce va fi nimicirea „neghinei„ în timpul actual
al focului mistuitor.--Mat. 3:12.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C343))</B>
Domnul nostru nu numai că ne-a arătat ce trebuie să aşteptăm în acest
„seceriş„ şi partea ce vom avea într-însul, în timp ce sîntem separaţi
de neghină şi ca „secerători„, servindu-ne de secerea adevărului pentru
a ajuta pe alţii să cîştige libertatea în Christos şi să se libereze
de sistemele false şi de legăturile omeneşti, ci pentru a ne da o
îndoită siguranţă că sîntem în adevăr şi că timpul secerişului care
produce separarea a sosit, ne-a prevăzut cu bogate dovezi privitoare
la anul exact al începerii lucrării secerişului, durata şi sfîrşitul
lui. Aceste dovezi, deja examinate, arată sfîrşitul anului 1874 ca
fiind începutul acestor patruzeci de ani de seceriş, iar sfîrşitul
anului 1914 ca fiind încheierea lui, în timp ce toate amănuntele rînduelii
şi muncii acestui seceriş fură zugrăvite în tipul său, secerişul vîrstei
evreeşti. Să examinăm acum unele din trăsăturile caracteristice ale
timpului acestui seceris tipic şi să punem în lumină învăţămintele
care se pot aplica la timpul prezent şi pe care Domnul nostru le-a
rînduit în acest scop, pentru ca să nu fim în îndoială, ci să înţelegem
planul său şi să fim în stare a lucra cu putere, de acord cu acest
plan, conlucrînd cu el la împlinirea voinţei sale descoperite.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C344))</B>
Toate caracteristicele cronologice privitoare la secerişul evreesc
(cu toate că uneori se refereau indirect la credincioşi) priveau direct
marea gloată nominală creştină şi indicau de asemeni perioadele judecării
ei, lepădării ei, răsturnării şi nimicirii ei ca sistem sau naţiune-biserică.
Astfel veni Domnul (în anul 29 al erei noastre) ca Mire şi Secerător,
nu numai pentru adevăraţii Izraeliţi, dar şi pentru naţiunea întreagă.
(Ioan 1:11.) Progresul realizat în munca secerişului descoperi atunci
faptul că erau puţine boabe de grîu copt pentru grînar (dispensaţia
evanghelică) şi că marea gloată a naţiunii nu avea decît înfăţişarea
de grîu; în realitate ea era „pleava„ despuiată de adevăratele principii
ale grîului. Trei ani şi jumătate mai tîrziu (în anul 33) Domnul îşi
asumă funcţiunile de Rege al regilor şi Domn al domnilor, de data
aceasta ca Rege spiritual, prezent cu toată puterea deşi nevăzut oamenilor.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C345))</B>
Faptele săvîrşite de Domnul, nostru în cursul celor cîteva ore a regalităţii
sale (la întîia venire) au o adîncă însemnătate pentru noi, prefigurînd
incontestabil ceea ce trebuie să aşteptăm aici. Ceea ce făcu Isus
după ce a intrat ca Rege în Ierusalim, călare pe un asin--el alungă
din templu, cu un biciu, pe schimbătorii de bani (zarafi) (Mat. 21:12,13)
este tipul unui eveniment corespunzător actual ce se împlineşte pe
o scară mult mai mare. Totuşi noi nu vedem aceasta decît prin ochii
credinţei care ne permit să vedem pe Regele, biciul său de funii şi
problamaţia autorităţii sale regale, lucruri ce se manifestă într-un
mod foarte diferit astăzi. Tipul iudaic serveşte pentru a ne atrage
atenţia asupra împlinirii acestor lucruri pe care nu le-am vedea altfel.
Primul lucru al Regelui tipic fu de a lepăda întreaga naţiune-biserică
a lui Izrael, devenită nevrednică de a forma împărăţia sa sau de a
fi considerată mai departe ca moştenirea sa specială. Aceasta fu arătat
prin cuvintele Invăţătorului: „Ierusalime, Ierusalime, cari omori
pe profeţi şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De cîte ori
am vrut să strîng pe copiii tăi, cum îşi strînge găina puii sub aripi,
dar n-aţi vrut! Iată, că vi se lasă casa pustie!„--Mat. 23:37-39.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C346))</B>
Aceasta ne învaţă că, dacă o aplicăm la secerişul prezent, întocmai
cum în anul 33 Izraelul tipic, după ce fusese recunoscut ca popor
al lui Dumnezeu prin favoruri, pedepse etc., timp de 1845 de ani,
fu lepădat de către Rege fiindcă fu găsit nevrednic în urma judecăţii
şi a inspecţiei de trei ani şi jumătate, tot astfel, paralel, în secerişul
prezent, după un acelaşi interval de timp de trei ani şi jumătate
de inspecţie şi la sfîrşitul unei perioade similare de 1845 de ani
de favoruri şi de pedepse, creştinătatea nominală e lepădată de către
Rege ca nevrednică de a primi mai departe favorurile sale sau de a
fi recunoscută de el în vreun fel oarecare.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C347))</B>
Dar după cum lepădarea Izraelului trupesc nominal nu implica lepădarea
individuală a „adevăraţilor Izraeliţi„ în care nu se afla vicleşug,
ci o mai mare favoare le fu rezervată (prin aceea că ei fură eliberaţi
de jugul „conducătorilor orbi„, şi învăţaţi mai de-a dreptul şi mai
desăvîrşit prin noile canaluri spirituale (apostolii), tot aşa trebuie
să ne aşteptăm acum la un eveniment analog. Favorurile spirituale
răspîndite mai înainte asupra gloatei nominale creştine, nu aparţin
de acum încolo decît credincioşilor şi ascultătorilor. In viitor,
lumina, pe măsură ce se va ivi, şi „hrana la timp cuvenit„ pentru
familia credinţei, nu mai trebuiesc aşteptate de la vechile canaluri
ori care ar fi ele, ci de la servitorii credincioşi aflaţi în afara
sistemelor decăzute şi lepădate.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C348))</B>
In decursul misiunii sale pămînteşti şi pînă în momentul cînd, în
calitate de Rege, lepădă sistemul iudeu, Domnul nostru recunoscu pe
cărturari şi pe farisei ca pe învaţătorii legitimi ai poporului, cu
toate că adesea îi acuza de a fi nişte făţarnici care înşelau poporul.
Aceasta reiese cu evidenţă din cuvintele Domnului în Mat. 23:2: „Cărturarii
şi Fariseii şed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile, pe care
vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le„. După cum înalţii
cîrmuitori religioşi ai creştinătăţii nominale constituiţi în sinoade,
conferinţe, concilii, etc., au şezut pentru un timp pe scaunul lui
Christos ca învăţători ai poporului, tot astfel sanhedrinul evreesc
ocupa odinioară scaunul lui Moise. Cu toate acestea după anul 33,
cărturarii şi fariseii nu mai fură recunoscuţi de Domnul, şi adevăraţii
Izraeliţi nu mai fură instruiţi de aceşti oameni, ci de însuşi Dumnezeu,
cu ajutorul altor unelte fără titluri, mai umilite, mai vrednice,
alese din mijlocul poporului şi învăţate de el în mod special; tot
astfel trebuie să ne aşteptăm la un eveniment paralel în acest seceriş
paralel.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C349))</B>
Primul act oficial al Domnului nostru, ca Rege, în anul 33, fu de
a lepada biserica naţională a Izraelului trupesc, aceasta e în legătură
cu toate paralelele importante ale celor două vîrste, şi arată foarte
clar că în momentul paralel al secerişului actual, adică în 1878,
Babilonul mistic, numit altfel „creştinătatea„, antitipul iudaismului,
fu lepădat. In acel moment fu trimis mesagul: „A căzut, a căzut, Babilonul
cel mare! A ajuns un locaş al demonilor, o închisoare a oricărui spirit
necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urîte„.--Apoc.
18:2.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C350))</B>
Căderea, plăgile, nimicirea etc., prezise că vor veni asupra Babilonului
mistic erau prefigurate în timpul de mari turburări şi nimicire, ca
naţiune, ce veni asupra Izraelului trupesc şi se termină în timpul
răsturnării complete a acestei naţiuni în anul 70 al erei noastre.
Perioada căderii corespunde deasemeni, căci din momentul cînd Domnul
nostru zise: „Iată că vi se lasă casa pustie„ (Mat. 23:37-39), în
anul 33, şi pînă în anul 70, se scurseră 36 de ani şi jumătate: tot
astfel de la 1878 pînă la sfîrşitul lui 1914 sînt 36 de ani şi jumătate.
La sfîrşitul lui 1914, ceea ce Dumnezeu numeşte Babilon şi ce oamenii
numesc creştinătate, trebuie să înceapă a dispărea aşa cum a fost
deja dovedit de profeţie.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C351))</B>
Starea socială şi religioasă iudaică fu rînduită de Dumnezeu ca tip
al împărăţiei milenare a lui Christos care trebuie să conducă şi să
pună în ordine toate lucrurile; prin urmare, iudaismul fu, propriu-zis,
o unire a Bisericii cu Statul--un guvernament religios şi civil. Insă,
după cum am dovedit deja, Biserica evanghelică nu trebuia să aibă
nimic comun cu guvernamentele acestei lumi, nici să se unească cu
ele înainte de venirea Domnului ei, Regele regilor, şi ca el să-şi
fi luat autoritatea şi să fi înălţat Biserica în glorie ca Mireasă
a sa pentru ca ea să participe împreună cu el la această domnie de
dreptate. Dispreţuind învăţăturile Domnului pentru a urma teoriile
şi planurile oamenilor, marele sistem numit „creştinătate„, care cuprinde
în sine toate guvernamentele şi crezurile ce mărturisesc a fi ale
lui Christos (dar care nu sînt decît o mizerabilă imitaţie a adevăratei
împărăţii a lui Christos) fu organizat înainte de timpul cuvenit,
fără Domnul şi cu elemente absolut nepotrivite.  Căderea Babilonului,
sau a acestei îmbinări lipsită de armonie, Biserică şi Stat, din mijlocul
căruia grîul bun a fost adunat, corespunde admirabil căderii sistemului
iudaic.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C352))</B>
La început, cuvîntul Babilon însemna portalul lui Dumnezeu; dar mai
tîrziu în derîdere, el însemna amestecătură sau confuzie. In cartea
Apocalismului, acest nume se aplică în mod special bisericii nominale
care, din portalul gloriei ce era, deveni un portal al rătăcirii şi
al confuziei, o mizerabilă amestecătură compusă în special din neghină
şi făţărnicie, o mulţime confuză de oameni lumeşti ce mărturisesc
credinţă sub care giuvaerele Domnului sînt înmormîntate şi adevărata
lor frumuseţe ascunsă. In profeţia simbolică cuvîntul „Babilon„ se
aplică, de cele mai multe ori la biserica Romei, numită „Babilonul
cel Mare„, „mama desfrînatelor„. Timp de veacuri acest nume se aplica
numai ei, deoarece ea fu singurul sistem de amestecătură şi nu îngădui
alte sisteme; însă, mai tîrziu, alte sisteme ecleziastice, mai mici
decît „mama„, nu atît de rele, nu atît de greşite, se născură din
ea prin diferite încercări de reforme imperfecte, Rătăcirile, neghina
şi spiritul lumesc predominînd în mare masură în aceste organizaţiuni,
numele de Babilon se întrebuinţează în general pentru a designa toate
sistemele creştine nominale, şi astăzi el cuprinde nu numai biserica
romană (catolică), ci şi toate bisericile protestante, pentru că din
moment, ce papalitatea e arătată ca mama sistemelor, trebuie să privim
diferitele denominaţiuni protestante, care au ieşit din ea, ca fiicele
sale.  Acest lucru e în general admis--şi uneori chiar cu mîndrie--de
către protestanţi.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C353))</B>
Mult înainte de timpul secerişului, numeroşi copii ai lui Dumnezeu
din marele Babilon, descoperiră caracterul său anticreştin--mai cu
seamă valdenşii din Piemont, hughenoţii, anabaptiştii şi reformatorii
din veacul al 16-lea atraseră atenţia la mulţi alţii asupra acestui
fapt şi se desfăcură de sistemul-mamă atrăgind după dinşii pe alţii,
care erau majoritatea neghină, astfel cum prezise profetul: „Şi mulţi
se vor uni cu ei din făţărnicie„. (Dan. 11:34.) Aceste fură începuturile
dezbinării politice şi doctrinele care aduse atîtea conflicte înainte
de timpul secerişului. Neghina predominînd încă printre ei, alte sisteme
babilonice se formară, deşi nu atît de stricate.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C354))</B>
Astfel grîul, în vreme ce se străduia de la un timp la altul să se
libereze de coşmarul neghinei (şi mai cu seamă de grosolanele erori
ce o hrăneau şi o produceau) şi cu toate că binecuvîntat prin aceste
strădanii grîul, zicem continuă să sufere influenţa elementelor predominante
ale neghinei cu care rămînea amestecat. Insă, din iubire pentru grîu,
favoarea lui Dumnezeu se întinse chiar şi asupra acestor snopi amestecaţi
sau sisteme ale Babilonului, şi nu fură lepădate complet şi pentru
totdeauna din orice favoare divină şi osîndit la o grabnică nimicire,
decît la timpul rînduit de Dumnezeu pentru a efectua o separare completă
şi finală--la timpul secerişului în 1878--şi atunci tot poporul lui
Dumnezeu fu clar şi imperios învitat să iasă afară din el. (Apoc.
18:4.) Incă de la începutul acestei vîrste, copiii lui Dumnezeu fură
puşi în gardă împotriva înşelăciunilor lui antichrist şi sfătuiţi
să stea departe de el. Cu toate acestea, pentru încercarea şi judecarea
lor, Dumnezeu îngădui ca ei să fie, într-o oarecare măsură, amăgiţi
şi întrucîtva amestecaţi cu el. De fiecare dată cînd o deşteptare
aducea reforme în principiile, doctrinele şi practicile religioase,
era un mijloc de a judeca şi a încerca clasa grîului, şi de a o curăţi
din ce în ce ce mai mult de murdăriile lui antichrist. Insă chemarea
formală de la sfîrşitul veacului şi ultima judecată, rostind lepădarea
completă a acestor sisteme despuiate de favoarea divină (de care se
bucurau înainte din cauză că grîul era încă la un loc cu ele) trebuie
să aducă separarea finală a clasei grîului de toate sistemele şi principiile
anticreştine. Cele cîteva adevăruri ce aceste sisteme conţineau la
început dispar acum cu iuţeală şi sînt înlocuite prin teorii omeneşti
distrugătoare a oricărui element de adevăr divin, şi adevărata iubire
însufleţită dispare repede pentru a face loc iubirii de plăceri şi
spiritului lumesc.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C355))</B>
Odată cu proclamaţia căderii Babilonului, poporul lui Dumnezeu care
se află încă într-însul primeşte de asemeni porunca de a ieşi afară
din el: „Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: ieşiţi din
mijlocul ei, poporul meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi
să nu fiţi loviţi cu plăgile ei„. (Apoc. 18:4.) Cuvintele „a căzut
Babilonul; ieşiţi din mijlocul ei, poprul meu„, arată clar două cugete
deosebite de care trebuie să ţinem seama. Mai întîi vedem că la un
moment dat, Babilonul nu era căzut, scăpătat din favoarea dumnezeiească,
căci un anumit timp el îşi păstră o oarecare măsură din această favoare,
cu tot caracterul său amestecat. Pînă la epoca fixată pentru separare--secerişul--el
nu era cu totul lepădat, cu toate numeroasele erori ce conţinea şi
slaba măsură a spiritului lui Christos ce manifesta. Proclamaţia indică
deasemeni că la un moment dat, o lepădare subită şi completă, ca acea
care avu loc în 1878, trebuie să vină asupra Babilonului, cînd orice
favoare va înceta pentru totdeauna. Ea mai arată că în momenţul lepădării
Babilonului un mare număr din copiii lui Dumnezeu vor fi încă în mijlocul
lui şi asociaţi cu el, căci într-adevăr numai după lepădarea Babilonului,
după ce el a căzut din favoarea dumnezeiească, primesc ei porunca:
„Ieşiţi din mijlocul lui, poporul meu„.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C356))</B>
Contrastul între numeroasele şi treptatele mişcări de reforme ale
ultimelor patru veacuri şi separaţiunea finală şi absolută de astăzi
ar trebui să fie limpede deosebite; primele mişcări fură încercări
de a reforma Babilonul, pe cînd ultima mişcare arată că nu există
pentru el nici-o speranţă de reformă--„Babilonul era în mîna lui Iehova
o cupă de aur, care îmbăta tot pămîntul. Neamurile au băut din vinul
lui; de aceea au fost neamurile într-o nebunie, (intoxicate de învăţăturile
lui rătăcite). Deodată cade Babilonul şi este zdrobit! Văitaţi-l,
aduceţi leac alinător pentru rana lui; poate că se va vindeca! Am
voit să vindecăm Babilonul, dar nu s-a vindecat. Părăsiţi-l, şi haidem
fiecare în ţara noastră (la adevărata Biserică, pentru grîu, sau în
lume, pentru neghină); căci pedeapsa lui a ajuns pînă la ceruri„.--Ier
51:7-9; compară cu Apoc. 17:4; 14:8; 18:2,3,4,5,19.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C357))</B>
Incurabilul Babilon e acum condamnat la nimicire, sistemul întreg--un
sistem al sistemelor--e lepădat, şi toţi copiii lui Dumnezeu care
nu simpatizează cu falsele lui doctrine şi practici sînt invitaţi
să se deosebească de el. Profetul arată motivul acestei lepădări şi
cauza pentru care el nu este înţeles de unii:
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C358))</B>
„Chiar şi cocostîrcul îşi cunoaşte vremea pe ceruri; turtureaua, rîndunica
şi cocorul îşi păzesc vremea venirii lor; dar poporul meu nu cunoaşte
legea lui Iehova (ei nu ştiu că un timp de seceriş, un timp de întreagă
şi completă despărţire a grîului de pleavă şi de neghină trebuie să
vină. In aceasta ei arată mai puţin discernămînt decît păserile călătoare).
Cum puteţi voi să ziceţi: Sîntem înţelepţi, şi legea lui Iehova este
cu noi? (fiindcă voi nu puteţi deosebi timpul secerişului şi schimbarea
de dispensaţie ce trebuie să aibă loc atunci). Cu adevărat, degeaba
s-a pus la lucru pana mincinoasă a cărturarilor (fiindcă cuvîntul
Domnului, prin profeţii şi apostolii săi, e fără efect şi dat fără
socoteală la o parte, şi fiindcă crezurile instituite în veacurile
întunericului sînt întunecatele lumini ale acelora ce umblă în întuneric).
Inţelepţii (savanţii) sînt daţi de ruşine, sînt uimiţi (fiindcă planurile
omeneşti pe care le iubeau au dat greş), sînt prinşi; căci au nesocotit
cuvîntul lui Iehova, şi ce înţelepciune au ei (acum)? (Vezi Is. 29:10.)
De aceea, femeile (bisericile) lor le voiu da altora, şi ţarinele
lor (de lucru) altor stăpîni. Căci de la cel mai mic pînă la cel mai
mare, toţi sînt lacomi de cîştig mîrşav (avantajul lor particular),
de la prooroc (predicator) pînă la preot, toţi înşeală. (Compară cu
Is. 56:10-12; 28:14-20.) Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului
meu (Sionul nominal--Babilonul) zicînd: Pace! Pace! Şi totuşi pace
nu este (cînd întreg sistemul său e bolnav şi are nevoi de a fi în
întregime curăţit printr-un remediu eficace, Cuvîntul lui Dumnezeu--adevărul).
Vor fi daţi de ruşine, căci săvîrşesc astfel de urîciuni; nu roşesc,
şi nu ştiu de ruşine; de aceea, (cei ce învaţă Cuvîntul) vor cădea
împreună cu cei ce cad, şi vor fi răsturnaţi, cînd îi voi pedepsi
(sau cînd îi voi cerceta--la timpul «secerişului»), zice Domnul. Vreau
să isprăvesc cu ei, zice Domnul. Nu vor mai fi struguri în vie, nici
smochine în smochin, şi frunzele se vor veşteji; bunurile pe care
le-am dat (toate favorurile divine şi privilegiile) se vor duce de
la dînşii„.--Ier. 8:7-13.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C359))</B>
Versetul următor arată că mulţi dintre cei lepădaţi vor cunoaşte turburările
ce vin peste ei, totuşi vor fi orbiţi în ce priveşte cauza lor adevărată.
Ei vor zice: „De ce şedem? (Ier. 8:14.) Strîngeţi-vă şi haidem în
cetăţile întarite (stăpînirile) şi să tăc em acolo„. Ei înţeleg întrucîtva
că nici raţiunea, nici Scripturile nu sprijinesc învăţăturile lor
false şi că metoda cea mai înţeleaptă este de a păstra tăcerea la
umbra vechilor superstiţii şi sub protecţia stăpînirilor aşa zise
creştine. Cuvîntul îi zugrăveşte minunat, zicînd: „Căci Iehova, Dumnezeul
nostru, ne-a redus la tăcere şi ne dă să bem ape otrăvite„. Intr-adevăr,
singura băutură răcoritoare ce o pot avea este păharul pe care l-au
amestecat (otrava rătăcirilor lor amare, „învăţăturile demonilor„,
amestecată cu apa curată a vieţii--1 Tim. 4:1)--adevărul Cuvîntului
lui Dumnezeu. Cei ce ţin de Babilon, care-l iubesc şi care din cauza
aceasta nu sînt gata să asculte de porunca: „Ieşiţi dintr-însul„ (Apoc.
18:4; Ier. 51:6-9), nu vor fi oare obligaţi de a bea paharul pe care
ei înşişi l-au pregătit? Nu vor fi ei de asemeni obligaţi să admită
falsitatea doctrinelor lor? De sigur, şi vor fi foarte scîrbiţi de
el. Versetul următor vorbeşte de decepţia pe care o încearcă; ei sperau
că doctrinele lor amare (apele otrăvite) vor converti lumea şi vor
aduce domnia milenară. Ei zic: „Aşteptăm pacea, şi nu vine nimic mai
bun--un timp de vindecare, şi iată groaza!„ (Ier. 8:15.) Boala Sionului
nominal se va înrăutăţi din momentul cercetării şi lepădării lui,
cînd „adevăraţii Izraeliţi„, ascultînd chemarea divină, vor începe
să iasă din sistemele nominale.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C360))</B>
Unii se miră de ce nu pune Domnul la cale o reformă mai mare decît
acele din trecut care avură un atît de mic rezultat şi fură de aşa
scurtă durată. Ei se întreabă: De ce nu revarsă el o binecuvîntare
asupra tuturor marilor secte şi nu le adună pe toate la un loc? Sau:
De ce nu curăţă el în mod special una din aceste secte de toate murdăriile
ei şi nu atrage la ea pe toate celelalte? Dacă este aşa pentru ce
dar nu uneşte el toate împărăţiile şi cîrmuirile păîntului într-una
singură, apoi s-o curăţe?
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C361))</B>
Cît despre copiii lui Dumnezeu le este deajuns să ştie că un asemenea
plan nu este acela pe care Dumnezeu îl descopere în Cuvîntul său.
Ceva mai multă chibzuială ne arată cît de neînţeleaptă este o asemenea
sugestiune şi puţin conformă cu Cuvîntul divin. Consideraţi numărul
celor ce fac parte din biserica nominală (patru sute de milioane)
şi întrebaţi-vă cîţi dintre aceştia pot pretinde că sînt pe deplin
consacraţi Domnului şi serviciului în lucrul său--cu spiritul şi cu
trupul? Observaţiunile voastre proprii trebuie să vă aducă la concluzia
că despărţind „grîul„ de „neghină„, prin înlăturarea „neghinei„, n-ar
ramînea în tot cazul decît o mînă de credincioşi, chiar printre cei
ce se adună în cele mai măreţe temple sau catedrale.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C362))</B>
Motivul pentru care este fără folos a încerca curăţirea sistemelor
nominale, este că nici-un fel de curăţire nu ar fi în stare să potrivească
(să adapteze) mulţimea neconsacrată a „creştinătăţii„ şi organizaţiunile
sale civile şi ecleziastice la opera Domnului care trebuie să înceapă
acum pe pămînt. In decursul celor optsprezece veacuri, Dumnezeu a
ales pe adevăraţii consacraţi, pe cei care erau vrednici de a fi puşi
de o parte, şi astăzi tot ce a mai rămas de făcut este de a alege
dintre cei vii (cari trăiesc astăzi) pe cei ce aparţin aceleiaşi clase--şi
de aceştia numai puţini sînt--care trebuie să completeze numărul dinainte
hotărît al membrilor corpului lui Christos.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C363))</B>
Cauza pentru care Dumnezeu elimină toate organizaţiunile omeneşti,
şi că nu se mărgineşte să reformeze pe cea mai bună dintre ele pentru
ca apoi să le aducă pe toate celelalte la aceasta, este arătată în
modul de comportare al Domnului nostru faţă de diferitele secte evreeşti
în decursul secerişului sau încheierii dispensaţiei lor; căci atunci,
ca şi astăzi, toate fură lepădate şi „adevăraţii Izraeliţi„ învitaţi
să iasă afară din ele pentru a fi iberi şi a învăţa să cunoască voinţa
şi planul lui Dumnezeu prin diferitele vase pe care le-a ales.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C364))</B>
Lămurind acest subiect Evreilor, Domnul arată înţelepciunea judecăţii
sale prin doua parabole: Mai întîi, că un petec de postav nou cusut
la o haină veche n-ar putea decît să facă mai vizibilă reaua stare
a acesteia şi că inegalitatea de rezistenţă ar face ruptura mai mare;
al doilea, că vinul nou pus în burdufuri vechi care şi-au pierdut
tăria şi elasticitatea n-ar putea decît să aducă pagubă, nu numai
prin aceea că burdufurile s-ar sparge şi ar fi pierdute, dar deasemeni
că vinul cel nou şi bun s-ar vărsa (scurge).
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C365))</B>
Vinul nou închipuia noile învăţături ale Domnului nostru, pe cînd
sectele jidoveşti erau burdufurile vechi. Presupunînd că Domnul nostru
s-ar fi alăturat la una din aceste secte şi ar fi început s-o reformeze,
care ar fi fost rezultatul? Este sigur că adevărurile noi, dacă ar
fi fost acceptate, ar fi dărîmat complet această sectă. Puterea organizaţiei
sale, clădită în mare parte pe orgoliul sectar şi cimentată prin erorile,
superstiţiunile şi tradiţiunile omeneşti, ar fi fost nimicită imediat
şi noile învăţături părăsite--împiedicate deopotrivă de toate vechile
erori şi tradiţiuni ale acestei secte, iar lumea în general ar fi
făcut responsabile de acest eşec noile învăţături.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C366))</B>
Pentru aceleaşi motive, în secrişul prezent, Domnul introducînd lumina
deplină a adevărului, la aurora vîrstei milenare, n-o aşează ca pe
un petec nou pe unul din vechile sisteme, nici ca vin nou în vechile
burdufuri; în primul rînd, fiindcă nici unul din aceste sisteme nu
se află într-o stare potrivită de a fi cîrpit sau de a primi noile
învăţături; în al doilea rînd, fiindcă dacă noile adevăruri ar fi
primite, ele ar acţiona repede şi ar manifesta o forţă care ar nimici
orice sectă, oricare ar fi organizaţia şi întăriturile ei. Dacă ar
fi puse la încercare unele după altele, rezultatul ar fi acelaşi pentru
toate şi la urmă, vinul cel nou (noile învăţături) n-ar mai găsi un
vas sau o sectă care să-l poată ţine şi păstra.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C367))</B>
Metoda cea mai bună şi mai potrivita este aceea pe care a urmat-o
Domnul nostru la întîia venire. El făcu dintr-o stofă nouă o haină
cu totul nouă şi puse vinul nou în burdufuri noi, adică chemă pe adevăraţii
Izraeliţi (pe nesectari) şi le încredinţă adevărurile care puteau
fi atunci cunoscute. Tot astfel se întîmplă şi acum: Cei ce flămînzesc
şi însetează după adevăr sînt la fel invitaţi de Domnul să iasă din
mijlocul Izraelului spiritual nominal, şi ei sînt fericiţi să primească
adevărul după metoda Domnului şi să colaboreze din toată inima cu
el la executarea planului său fără să se îngrijească dacă vechile
burdufuri (secte) sînt ignorate şi lepădate ca improprii a conţine
vinul nou. Bucuraţi-vă mai de grabă că aţi fost găsiţi vrednici ca
acest vin nou al adevărului prezent să vă fie descoperit; primiţi-l
de îndată ce l-aţi recunoscut şi urmaţi-l cu bucurie.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C368))</B>
Cei ce, la prima venire, doreau înante de toate să cunoască părerea
conducătorilor sectari şi urmau sfaturile lor, şi ziceau, „Cine dintre
fruntaşi sau dintre farisei a crezut în el?„ (Ioan 7:48), nu primiră
adevărul pentru că ei urmară mai de grabă oamenilor decît lui Dumnezeu,
şi membrii cei mai de vază ai sectelor de atunci nu primeau învăţătura
lui Christos. Aceeaşi clasă a fost totdeauna şi este încă cea mai
oarbii conducătoare de orbi. In loc de a primi adevărul şi de a fi
binecuvîntaţi, ei cad în momentul încercării. Şi astfel hainele vechi
şi burdufurile vechi sînt cu totul de neîntrebuinţat.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C369))</B>
Decarece Domnul este acela care chiamă pe poporul său afară din Babilon,
noi nu ne îndoim că toţi acei cari sînt poporul său adevărat vor auzi
această chemare, oricare ar fi agenţii pe care-i întrebuinţează el
pentru a o face că răsune; şi această chemare va dovedi nu numai dacă
ei sînt ascultători, ci şi iubirea lor pentru Babilon precum şi afinitatea
(înrudirea, legătura, potrivirea) ce o au cu rătăcirile lui. Dacă
ei îi aprobă învăţăturile, metodele etc., sau dacă simt o părere de
rău a-l părăsi, atunci ei mărturisesc prin aceasta că sînt nevrednici
de adevărul prezent şi merită să participe la plăgile ce trebuie să
vină asupra lui. Dar înseşi termenii chemării arată că membrii adevăratului
popor al lui Dumnezeu, care sînt în Babilon, sînt consideraţi că nu
participă la păcatele lui şi nu dispreţuiesc adevărurile divine pînă
în momentul cînd vor afla că Babilonul a căzut, e lepădat. Dacă, şi
după aceasta persistă să rămînă într-însul, ei sînt consideraţi ca
aparţinînd lui, prin faptul că ei aprobă faptele lui rele şi învăţăturile
lui din trecut şi din prezent, şi că, participînd la păcatele lui,
ei merită prin urmare să împărtăşească pedeapsa lui--plăgile ce vor
veni asupra lui.--Vezi Apoc. 18:4.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C370))</B>
Cît de viguroase sînt cuvintele „A ajuns un locaş al demonilor, o
închisoare a oricărui spirit necurat, o închisoare a oricărei păsări
necurate şi urîte (scîrboase)„. (Apoc. 18:2.) Cît de adevărat este
aceasta! Mulţi indivizi dintre cei mai depravaţi ai societăţii se
mîndresc cu titlul de creştin şi practică formele exterioare ale cultului
vreuneia din numeroasele denominaţiuni (secte) ale Babilonului. Intr-un
fel sau altul, toate principiile şi învaţăturile necurate sînt în
careva măsură reprezentate în el. El e chiar o „colivie„ ce oferă
siguranţă nu numai blînzilor şi drăgălaşilor porumbei ai Domnului,
dar şi numeroaselor păsări necurate şi scîrnave. Printre toţi delicvenţii,
aceşti seducători de oameni şi de femei, cîţi nu sînt oare care mărturisesc
că sînt membri ai Bisericii lui Christos!? Cîţi dintre ei nu se servesc
de acest titlu ca de o haină sub care îşi ascund planurile lor mîrşave!?
E un fapt bine cunoscut că majoritatea celor mai mari criminali executaţi,
mor în comunitatea bisericii romano-catolice.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C371))</B>
Babilonul a conţinut în acelaşi timp cea mai bună şi cea mai rea,
floarea şi drojdia populaţiei lumii civilizate. Floarea cuprinde numărul
mic al adevăraţilor consacraţi amestecat în mod jalnic cu marea massă
a pretinşilor creştini şi cu drojdia necurată şi criminală; dar în
timpul secerişului actual, în condiţiuni favorabile, floarea, sau
clasa consacraţilor, va fi despărţită pentru a fi pregătită pentru
glorificare.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C372))</B>
Pentru a ne da seama de numărul mare de păsări necurate şi desgustătoare
ce trăiesc afară şi în Bibilon, să examinăm raportul oficial ce urmează
şi vom vedea starea societăţii într-o parte aţarinei cu grîu unde,
timp de veacuri „ortodoxia„ s-a lăudat cu calitatea fină şi cu puritatea
grîului ei, cum şi cu mica cantitate de neghină, şi unde acea care
se numeşte „biserică„ s-a unit cu stăpînirea pentru a elabora legile
şi a guverna naţiunea.
Starea Societăţii în Anglia şi în ţara Galilor
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C373))</B>
Raport prezentat parlamentului în 1873
</P>

<FONT FACE="COURIER NEW">
<P ALIGN=JUSTIFY>
Populaţia pe confesiuni<BR>
Romano-catolici . . . . . . . . . . . . . . . . 1.500.000<BR>
Biserica anglicană (Episcopali) . . . . . . . . 6.933.935<BR>
Disidenţi (protestanţi alţii decît Episcopali). 7.234.158<BR>
Necredincioşi . . . . . . . . . . . . . . . . . 7.000.000<BR>
Evrei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .57.000<BR>
<BR>
Numărul total al criminalilor în închisori<BR>
Romano-catolici . . . . . . . . . . . . . . . . 37.300<BR>
Biserica angilicană . . . . . . . . . . . . . . 96.600<BR>
Disidenţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10.800<BR>
Necredincioşi . . . . . . . . . . . . . . . . . . .350<BR>
Evrei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .0<BR>
<BR>
Total . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .145.050<BR>
<BR>
Numărul criminalilor la 100.000 de suflete<BR>
Romano-catolici . . . . . . . . . . 2.500<BR>
Biserica anglicană. . . . . . . . . 1.400<BR>
Disidenţi . . . . . . . . . . . . . . 150<BR>
Necredincioşi . . . . . . . . . . . . . 5<BR>
Evrei . . . . . . . . . . . . . . . . . 0<BR>
<BR>
Proporţia criminalilor<BR>
Romano-catolici . . . . 1 la 40<BR>
Biserica anglicană. . . 1 la 72<BR>
Disidenţi . . . . . . . 1 la 666<BR>
Necredincioşi . . . . . 1 la 20.000<BR>
Evrei . . . . . . . . . ------<BR>
</P>

<FONT FACE="ARIAL">
<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C374))</B>
Cauza unei atari stări de lucruri este arătată în cuvintele: „Toate
neamurile au băut din vinul (spiritul, influenţa) aprinderii desfrînării
ei (a Babilonului)„--a asociaţiei lui cu lumea. (Apoc. 18:3.) Invăţăturile
lui înşelătoare cu privire la caracterul şi misiunea Bisericii şi
pretenţiunea că timpul pentru preamărirea şi domnia ei sosise (în
special după formidabilul succes ce avu sub Constantin, cînd ea pretinse
că este împărăţia lui Dumnezeu stabilită în putere şi mărire mare)
atraseră în Babilon pe mulţi indivizi care nu s-ar fi unit niciodată
cu ea dacă ea ar fi continuat să urmeze calea îngustă a jertfirei.
Trufia şi ambiţia sînt acele care au dus biserica primitivă să pună
mîna pe puterea acestei lumi, în care scop numărul şi influenţa lumească
erau necesare; şi pentru a dobîndi numărul sau masele, pe care adevărul
în condiţiunile actuale nu le-ar fi atras niciodată, învăţături false
fură răspîndite şi în cele din urmă cîştigară supremaţia asupra celorlalte,
iar cele cîteva frînturi de adevăr ce rămaseră fură desfigurate şi
răstălmăcite Gloatele veniră chiar cu sutele de milioane, iar adevărate
Biserică, grîul, care nu era niciodată decît o „mică turmă„, fu ascunsă
printre milioanele de indivizi ce formau neghina. Aici, ca oi în mijlocul
lupilor sfîşietori, adevăratul embrion al împărăţiei lui Dumnezeu
suferi silnicie, iar siluitorii biruiră asupra lui prin forţă; şi,
ca şi Domnul lor, pe urmele căruia păşeau, ei fură dispreţuiţi şi
lepădaţi de oameni--ei fură oameni ai durerii şi deprinşi cu suferinţa.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C375))</B>
Dar acum, la primele raze ale dimineţii milenare, cînd erorile doctrinale
ale întunecatei nopţi din trecut sînt dezvăluite şi cînd adevăratele
giuvaere ale adevărului sînt scoase la lumină, conform planurilor
lui Dumnezeu, o despărţire completă trebuie să aibă loc între grîu
şi neghină. Şi după cum învăţăturile false produseră o dezvoltare
murdară, tot astfel desfăşurarea adevărului, la lumina secerişului,
va produce separaţiunea. Cu toate acestea neghina şi cîtva grî�