<HTML>

<HEAD>
<TITLE>Capitolul 8 -- Restabilirea lui Izrael</TITLE>
</HEAD>

<BODY>

<FONT FACE="ARIAL">

<P ALIGN=CENTER>
<B>Capitolul 8 -- Restabilirea lui Izrael</B>
</P>

<P ALIGN=CENTER>
„In vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi
voi drege spărturile, îi voi ridica dărîmăturile, şi-l voi zidi iarăşi
cum era odinioară . . . Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai poporului
meu Izrael; ei vor zidi iarăşi cetăţile pustiite şi le vor locui,
vor sădi vii şi le vor bea vinul, vor face grădini şi le vor mînca
roadele. Ii voi sădi în ţara lor, şi nu vor mai fi smulşi din ţara
pe care le-am dat-o, zice Domnul, Dumnezeul tău!”--Amos 9:11,14,15.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C549))</B>
Poporul Evreu se găseşte printre lucrurile cele mai interesante ce
ni le-a lăsat antichitatea. Arheologi neobosiţi au cercetat şi examinat
fiecare obiect martor al antichităţii care putea furniza date istorice
sau ştiinţifice. Ei au măsurat şi descris tot felul de monumente,
ca: altare, morminte, ruine de edificii publice sau de locuinţe private,
fresce (picturi), ornamente sculptate; ei au scotocit literatura celor
vechi spre a descoperi într-însa, dacă e posibil, urmele adevărului
ascuns în mituri, în operele poeţilor, în feluritele tradiţii. Ei
doreau astfel să poată schiţa drumul parcurs de omenire, să-i găsească
originea şi, dacă e posibil, destinul. Ei bine, obiectul cel mai demn
de eforturile lor este poporul Evreu ale cărui origine, istorie şi
viitor le cunoaştem. El este un martor viu şi inteligent despre împlinirea
treptată a unui plan minunat relative la destinere omenirii--un plan
absolut în conformitate cu prezicerile sfinţilor profeţi.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C550))</B>
Istoria lui Izrael, credinţele sale, caracterul său, obieceiurile
sale, ba chiar liniile feţei sale, stabilesc o distincţie netă între
acest popor şi restul omenirii. El şi-a păstrat cerbicia (dîrzenia,
tenacitatea), precum şi predilecţia sa pentru ceapa şi usturoiul relatate
în cărţile lui Moise.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C551))</B>
Ca popor, Izrael are într-adevăr avantagii „mari în toate privinţele”;
lui i s-au încredinţat cuvintele viului Dumnezeu, ceea ce i-a permis
să se dezvolte; din sînul său au ieşit poeţi şi legislatori, oameni
de Stat şi filozofi care, încetul cu încetul au făcut din acest popor
sclav un popor distins şi respectat de toate neamurile--ca în timpul
lui Solomon, culmea gloriei lor--un popor care a atras asupra lui
uimirea şi admiraţia lumii întregi. --Rom. 3:1,2; 1 Regi 4:30-34;
10:1-29.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C552))</B>
Profeţia care figurează în fruntea acestui capitol ne anunţă în mod
formal că restabilirea lui Izrael în Palestina este un eveniment care
trebuie să se împlinească în ziua Domnului. Se observă numaidecît
că această profeţie nu poate da loc la nici o interpretare simbolică.
Canaanul făgăduit Evreilor nu este în cer, ci pe pămînt. Ei vor fi
„sădiţi” în „ţara lor”, în ţara dăruită lor de Dumnezeu, în ţara cu
privire la care el zise lui Avraam (Amos 9:14,15):
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C553))</B>
„Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte
şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care
ovezi, ţi-o voi da ţie şi seminţei tale în veac. Iţi voi face sămînţa
ca pulberea pămîntului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea
pămîntului, şi sămînţa ta va putea să fie numărată (aici era o indicaţie
la un timp viitor, foarte îndepărtat, dînd timpul necesar înmulţirii
seminţei sale). Scoală-te, străbate ţara în lung şi în lat, căci ţie
ţi-o voi da . . . Tie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara
încare locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului,
în stăpînire veşnică”. (Gen. 13:14-17; 17:8.) Aceasta este ţara în
care Evreii în vremuri îndepărtate au avut privilegiul să intre şi
s-o locuiască, Ei au locuit-o timp de veacuri, în decursul cărora
au fost adesea jefuiţi, duşi robi în alte ţări, în timp ce străinii
le prădau oraşele, le beau vinul viilor lor şi le mîncau roadele grădinilor
lor. In cele din urmă Evreii au fost complet smulşi din ţara lor,
oraşele lor distruse şi pustiite iar ei înşişi alungaţi ca nişte vagabonzi,
goniţi din ţară în ţară, în lumea întreagă. Dimpotrivă, cînd vor fi
replantaţi în ţara lor, conform făgăduinţei, „ei nu vor mai fi smulşi
din ţara lor”, din ţara pe care Dumnezeu le-o dăruise şi „vor reclădi
oraşele pustiite (acele în care trăise--ră odinioară) şi le vor locui”.
Deşi împrăştiat, fără patrie, amărîţi şi persecutaţi, Evreii au rămas
un popor distinct şi omogen (bine închegat). Ei sînt uniţi prin legături
solide (trainice) de rudenie şi de sînge, prin speranţele lor comune,
întemeiate pe aceeaşi credinţă în minunatele făgăduinţe ale lui Dumnezeu,
pe care însă prea puţin le-au înţeles. Ei mai sînt legaţi între ei
şi prin o simpatie reciprocă provenind din suferinţele şi privaţiunile
(lipsurile) lor comune ca exilaţi. Astăzi iarăşi, toţi sînt însufleţiţi
din nou de speranţele lui Izrael.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C554))</B>
Ca popor, ei au încă credinţă în Dumnezeu, cu toate că în orbirea
şi trufia lor s-au împiedecat şi au căzut peste piatra de poticnire
care era umilul Sol ales de Dumnezeu ca să aducă mîntuirea neamului
omenesc. Astfel, în loc de a primi pe Mîntuitorul, pe Domnul măririi,
ei îl crucificară. Cu toate acestea, apostolii, ca şi profeţii, ne
arată că această crimă flagrantă, la care i-a dus trufia şi încăpăţinarea
lor, nu este o crimă care nu va putea fi iertată. Ei au fost aspru
pedepsiţi pentrucă au crucificat pe Isus. Intr-adevăr, ei nu se aşteptau
la aceea că Dumnezeu va da o atît de grozavă urmare strigătului lor:
„Sîngele lui să cadă asupra noastră şi asupra copiilor noştri!”--Mat.
27:25.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C555))</B>
Un timp de năprasnică strîmtorare ce urmă morţii lui Christos, formidabilul
masacru al Evreilor, distrugerea catăţii sfinte şi a templului lor,
nimicirea completă a existenţei lor naţionale, împrăştierea supravieţuitorilor
printre toate neamurile--iată cum s-a terminat lucrarea secerişului
iudaic. Mai întîi avură loc răscoale şi lupte civile în sînul naţiunii,
apoi o armată romană invadă ţara. Focul sabia şi foametea veniră în
sfîrşit să desăvîrşească teribila răsplată (pedeapsă) a Evreilor.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C556))</B>
De atunci, Izrael a fost mereu un popor răzleţit şi jefuit. Gonit
din ţară în ţară ca exilat, el fu privat (despuiat) de aproape toate
drepturile şi privilegiile de care se bucurau oamenii. Evreii respingeau
creştinătatea atît în forma ei coruptă cît şi în forma ei pură a Bisericii
primitive. De aceea ei deveniră obiectul dispreţului şi al persecuţiunilor
bisericii romane, Istoria spune:
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C557))</B>
„În Germania, în Franţa, în Englitera şi în Italia, ei au fost supuşi
unor legi şi regulamente foarte aspre, be chiar tiranice. Au fost
excluşi dela toate slujbele onorabile, alungaţi din loc în loc, siliţi
să trăiască aproape numai din ocupaţiuni mercantile (negustoreşti),
din camătă; erau greu impuşi la oraşe, menţinuţi întro-o adevărată
mizerie, oropsiţi (exilaţi) în odăi şi cartiere îngrozitoare; veşmintele
lor purtau semnele mizeriei, erau jefuiţi de baroni prădalnici şi
de prinţi lipsiţi de bani, erau o pradă uşoară, la cheremul (în voia)
tuturor în timpul războaielor civile; erau răiţi şi vînduţi ca sclavi,
populaţia răsculată şi ţăranii revoltaţi îi masacrau, călugării îi
urmăriau cu înverşunare şi în sfîrşit erau arşi pe rug cu miile în
cruciade speciale--de altminteri, cruciaţii au ars astfel şi pe fraţii
lor în sinagogile din Ierusalim, i-a batjocorit, i-a chinuit prin
predici defăimătoare, prin învinuiri şi metode monstruoase. Erau ameninţaţi
şi s-a încercat a-i converti cu forţa . . . Ei nu aveau dreptul să
aibă proprietate, pămînt, nici să practice vreo meserie sau vreo profesiune
artistică. Erau deci siliţi să se limiteze la comerţ. Faptul că întreaga
omenire era îndreptată împotriva lor, n-a contribuit desigur la orgoliul
lor naţional şi domolirea mîndriei şi orgoliului lor naţional, nu
fură de sigur îmblînzite (micşorate). Astfel prăpastia între Evrei
şi Neamuri s-a adîncit tot mai mult pretutindeni.”
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C558))</B>
Deveniţi străini faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, starea lor fu
mizerabilă, soarta lor mereu jalnică şi tristă. In cursul nemiloaselor
persecuţii papale, ei sufereau laolaltă cu sfinţii şi martirii lui
Isus; creştinul adevărat suferea pentrucă a respins pe antichrist;
Evreul, dimpotrivă, suferea pentrucă a respins pe Christos şi antichrist.
Dumnezeu a permis ca aceste nenorociri şi persecuţiuni să fie pedeapsa
naţională a Evreilor pentru crima de a fi lepădat Evanghelia şi de
a fi crucificat pe Mîntuitorul. Dar la timpul hotărît, Dumnezeu va
răsplăti statornicia credinţei lor în făgăduinţele sale la care au
ţinut atît de mult timp, cu atîta stăruinţă. Dumnezeu cunoscu mai
dinainte trufia lor şi vîrtoşenia inimei lor. El prezise aceasta precum
şi nenorocirile ce aveau să vină peste ei; şi nu e mai puţin adevărat,
Dumnezeu a prezis cauza orbirii lor şi, în sfîrşit, împlinirea făgăduinţelor
pămînteşti făcute lui Avraam; aceste făgăduinţe au fost anunţate de
toţi sfinţii profeţi cari au urmat.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C559))</B>
Astăzi, ne apropiem de momentul cînd, conform făgăduinţei, favoarea
lui Dumnezeu se va întoarce iarăşi la Izrael; şi vedem chiar pregătirile
ce se fac în acest scop. In cursul secolului trecut o cernere şi o
despărţire a avut loc între ei, despărţindu-i în două clase: Evreii
ortodocşi şi neortodocşi. Primii ţin cu hotărîre la făgăduinţele lui
Dumnezeu şi mai sperează că timpul hotărît de Dumnezeu, cînd Sionul
trebuie să intre iarăşi în favorurile divine, va veni în curînd. Ultimii,
din contră, au pierdut credinţa într-un Dumnezeu personal, precum
şi în făgăduinţele avraamice, şi sînt tîrîţi încet-încet spre libera
cugetare, spre raţionalism şi spre necredinţă. Evreii ortodocşi, cea
mai mare parte săraci şi asupriţi, sînt mult mai numeroşi decît cei
neortodocşi, cu toate că aceştia din urmă sînt influenţi (cu trecere,
cu vază) şi respectaţi, deoarece adesea ei sînt mari negustori, mari
financiari, editori, etc.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C560))</B>
Iată un scurt rezumat arătînd credinţa Evreilor ortodocşi:
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C561))</B>
„Cred cu credinţă adevărată şi desăvîrşită: (1) că Dumnezeu este Creatorul,
Suveranul Autor al tuturor făpturilor şi că toate lucrurile au fost
create de el; (2) că nu există decît un singur Creator şi că numai
el a fost este şi va fi totdeauna Dumnezeul nostru; (3) că Creatorul
nu e materie, nu conţine în el niciuna din proprietăţile sau trăsăturile
caracteristice corpurilor, şi că nicio materie avînd corp nu poate
fi comparată că el; (4) că nimic nu exista înainte de el şi că el
va rămînea în veci de veci; (5) că numai lui trebuie să ne închinăm;
(6) că toate cuvintele profeţilor sînt adevărate; (7) că profeţiile
lui Moise erau adevărate, că el era cel mai mare dintre toţi înţelepţii
cari au trăit înainte de el sau cari vor trăi după el (credem că Evreii
sînt întrucîtva scuzabili de a fi supravieţuit astfel un caracter
atît de nobil şi de minunat ca al lui Moise); (8) că toate legile
ce le avem astăzi au fost date de însuşi Dumnezeu învăţătorului nostru
Moise; (9) că aceste legi nu vor fi niciodată schimbate sau înlocuite;
(10) că Dumnezeu, conform mărturiei profeţilor, cunoaşte toate cugetele
şi faptele oamenilor; «El a întocmit inimile lor la fel, şi ia cunoştinţă
de toate faptele lor»; (11) că Dumnezeu va răsplăti pe cei ce păzesc
poruncile lui şi va pedepsi pe cei ce le calcă; (12) că Messia va
venii--şi chiar dacă întîrzie, voi aştepta oricum venirea lui; (13)
că morţii se vor scula iarăşi la vieaţă, cînd Dumnezeu Creatorul va
găsi de bine, binecuvîntat şi sfinţit fie numele său, sărbătorită
în veci de veci amintirea Sa!”
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C562))</B>
De la distrugerea templului şi a împrăştierii lor printre neamuri,
jertfele au fost întrerupte. Dar, în toate celelalte privinţe, prescripţiile
legii lui Moise au fost totdeauna păzite cu sfinţenie de Evreii ortodocşi.
Ca şi altădată, cultul lor constă din citirea Scripturilor, din rugăciuni
şi cîntece de laudă şi de mulţumire. In ziua a doua a sărbătoarei
Trîmbiţelor, ei citesc darea de seamă despre jertfirea lui Isaac şi
despre binecuvîntările promise lui Avraam şi sminţiei sale; apoi fac
să răsune trîmbiţele şi roagă pe Dumnezeu să ducă pe poporul său înapoi
la Ierusalim.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C563))</B>
Evreii neortodocşi sau reformaţi, numiţi şi „radicali”, se deosebesc
mult de cei ortodocşi. Mulţi dintre ei sînt atei mărturisiţi, tăgăduind
un Dumnezeu personal; ei tăgăduiesc că un Messia oarecare trebuie
să vină; şi chiar dacă nu resping în întregime profeţia, ei pretind
însă că însuşi naţiunea lor este Messia care va reforma treptat lumea,
şi că suferinţele prezise despre Messia s-au împlinit în persecuţiunile
şi suferinţele lor ca naţiune. Alţii susţin că însăşi civilizaţia
ar fi unicul mîntuitor în care poate spera omenirea.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C564))</B>
Este fără doar şi poate că Evreii ortodocşi sînt aceia cari vor fi
iarăşi adunaţi şi binecuvîntaţi în Palestina la a doua venire a lui
Messia, cînd el va veni în mărire şi putere. Numai el vor zice: „Iată,
acesta este Dumnezeul nostru, pe care l-am aşteptat şi el ne va mîntui;
Iehova, pe care l-am aşteptat: să tresăltăm de bucurie şi să ne veselim
de mîntuirea lui!” (Is. 25:9--textul francez.) Atunci, la lumina strălucitoare
a învăţăturilor lui Messia, Evreii vor părăsi deşartele tradiţiuni
pe care încă le consideră ca pe nişte adăogiri preţioase ale legii.
Nu e departe timpul cînd Dumnezeu le va vorbi despre pace, îi va mîngîia
şi va pune capăt orbirei lor. Noi nu vrem să spunem prin aceasta că
orbirea Evreilor necredincioşi nu va dispărea niciodată. Departe de
noi aceasta! Ochii tuturor orbilor, urechile tuturor surzilor, oricare
ar fi naţionalitatea lor, se vordeschide, însă Evreii necredincioşi
nu vor primi niciunea din favorurile speciale făgăduite lui Izrael,
cînd acesta va intra iarăşi în favorurile lui Dumnezeu, căci adevăratul
„Iudeu nu este acela care este pe dinafară” (Rom. 2:28,29; 9:6) prin
legături de sînge sau prin forma feţei. Iudeii pe cari Dumnezeu îi
recunoaşte ca fii ai lui Avraam sînt aceia cari au credinţa lui Avraam
şi cari se încred în făgăduinţele divine.--Rom. 11:25,26; Is. 29:18;
42:6-8.
</P>

<P ALIGN=CENTER>
Anglo-Izraelitii
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C565))</B>
Noi nu împărtăşim nicidecum părerea acelora cari pretind că Anglo-saxonii
sînt Izraelul făgăduinţei despre care vorbesc Scripturile. Pe scurt,
ei pretind că Anglo-saxonii, populaţia Statelor Unite ale Americii
şi alţii încă, sînt urmaţii celor zece seminţii ale lui Izrael cari
s-au despărţit de seminţiile lui Iuda şi Beniamin după moartea lui
Solomon. Ele sînt numite adesea „cele zece seminţii pierdute”, căci
după captivitatea (celor douăsprezece seminţii complete) în Babilon,
cele zece seminţii n-au mai intrat în pămintul Canaanului spre a forma
naţiunea lui „Izrael”. Aceste seminţii rămaseră împrăştiate printre
diferite naţiuni. Noi nu sîntem de acord cu teoria că cele zece seminţii
s-au îndreptat spre Marea Britanie unde s-au stabilit, ducînd cu ele
calităţile şi aptitudinile cari fac astăzi strălucirea şi puterea
acestor popoare de limbă engleză; se mai pretinde că aceste seminţii
au dus cu ele binecuvîntarea făgăduinţelor făcute lui Izrael.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C566))</B>
Dovezile care sprijină această teorei sînt foarte slabe şi dacă le-am
admite, aceasta n-ar dovedi nicidecum că strălucirea rasei anglo-saxone
provine din faptul că ar aparţine rassei evreieşti şi nici măcar celor
„zece seminţii pierdute”. Strălucirea popoarelor anglo-saxone se datorează
libertăţii şi inteligenţei lor care provin, nu din faptul că ei ar
fi Izraeliţi după trup ci din acela că au învăţăturile lui Christos
pe care cei cîţiva membrii ai seminţei spirituale a lui Avraam le-au
făcut să lumineze ca o făclie în mijlocul lor.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C567))</B>
Faptul că cele zece seminţii s-au despărţit de celelalte două, nu
este o mărturie în favoarea lor, ci tocmai dinpotrivă. Aceasta dovedeşte
că ele erau dispuse să lepede făgăduinţele lui Dumnezeu, ceea ce era
un semn de necredincioşie şi de necredinţă, deoarece ele ştiau perfect
de bine că Legislatorul, Mîntuitorul, Liberatorul, Regele, în care
şi prin care trebuiau să se împlinească făgăduinţele va ieşi din Iuda.
Seminţia lui Beniamin fu singura--în afară de a lui Iuda--care, în
timpul răscoalei îşi manifestă credinţa în făgăduinţele lui Dumnezeu.
In timpul reîntoarcerii din captivitatea Babilonului, cei ce dovediră
credinţă în Dumnezeu şi în făgăduinţele sale prin înapoindu-se în
pămîntul Canaanului, aparţineau mai cu seamă seminţiilor lui Iuda
şi Beniamin; dar nu toţi cei ce reveniră aparţineau numai celor două
seminţii. In toate seminţiile se aflau cîţiva care iubeau pe Dumnezeu,
care îi căutau cu sentimente de căinţă, sprijinindu-se pe făgăduinţele
sale. Marea majoritate a celor zece seminţii însă, ca şi o bună parte
din cele două, nu se îngrijiră să se înapoieze în pămîntul făgăduinţei,
preferînd Babilonul şi alte ţări. Mulţi dintre ei căzuseră chiar în
idolatrie şi pierduseră orice consideraţie pentru făgăduinţele lui
Dumnezeu.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C568))</B>
Să ne aducem aminte că numai un mic număr dintre cei ce se înapoiară
în ţara lor sub conducerea lui Esdra erau dintre acei care fuseseră
duşi odinioară în robie, şi că niciunul dintre acei care se întoarseră
cu Neemia nu fuseseră duşi în capitivitate marea majoritate fiind
morţi în Babilon. Astfel această mică turmă de mai puţin de cincizeci
de mii de Izraeliţi erau copiii lor în inima cărora ardea încă credinţa
părinţilor lor şi cari sperau în binecuvîntările şi onorurile făgăduite
seminţiei lui Avraam. Numai la urmaşii acestei turme de elită, aleasă
şi cernută dintre toate seminţiile lui Izrael--îndeosebi dintre seminţiile
lui Iuda şi Beniamin, care fură numiţi Iudei, nume derivat din Iuda,
seminţia regală şi precumpănitoare--se prezintă Domnul nostru Isus,
la întîia venire, şi le oferi împărăţia ca naţiune sfîntă, Izraelul
întreg.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C569))</B>
Adresîndu-se poporului iudeu, Isus îl numea Izrael, îl considera ca
un întreg şi nu ca o parte din Izraelul format din Iuda. El vorbeşte
despre cei ce s-au alipit făgăduinţelor, şi despre alţii ca despre
„oile pierdute ale casei lui Izrael”, fiindcă ele s-au rătăcit de
la calea adevărului urmînd tradiţiunile păstorilor falşi care le-au
condus pe căile lor proprii şi nu pe căile lui Dumnezeu. Isus zise:
„Eu nu sînt trimes decît la oile pierdute ale casei lui Izrael”. Potrivit
acestei declaraţii, misiunea sa fu într-adevăr mărginită numai la
casa lui Izrael; el arată astfel că la epoca sa, singur Iudeii erau
reprezentanţii recunoscuţi ai „casei lui Izrael”. Apostolii se serviră
aşişderea de cuvintele „tot Izraelul”, „cele douăsprezece seminţii
ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu” (Fapte 26:7), precum
şi de multe alte expresii asemănătoare. Să ne amintim de asemenea
că Domnul nostru, vrînd să arate că misiunea sa se mărginea numai
la Izrael, interzice ucenicilor săi să meargă la alţii în afară de
Iudeii din Palestina.--Mat. 10:5,6; 15:24.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C570))</B>
Să notăm deasemeni că apostolii întrebuinţau cuvîntul „Izrael” şi
nu „Iuda” cînd vorbiau despre cei ce trăiau în momentul acela în Palestina
(Fapte 2:22; 3:12; 5:35; 13:16; 21:28) şi că ei aplicau cuvintele
profetului. (Is. 10:21, 22.) Isaia privind rămăşiţa lui Izrael la
numărul mic al Evreilor cari primiseră Evanghelia (Rom. 9:4,27,29,31-33;
10:1-4; 11:1,7-14,25,26-31); Din contră apostolii vorbesc despre toţi
ceilalţi Evrei ca despre unii cari s-au poticnit fiind orbiţi. Dacă
deci Anglo-Saxonii ar forma o parte din cele „zece seminţii pierdute”,
vedem că ei n-ar putea avea pretenţie la nicio favoare divină, deoarece
ei părăşiseră legămîntul lui Izrael şi deveniră idolatri, necredincioşi,
într-un cuvînt Neamuri. De altfel, după cum am văzut (Vol. 2, cap.
7), toţi acei cari aparţinuseră cu adevărat seminţiei trupeşti a lui
Avraam şi cari respinseră pe Christos, fură lipsiţi de orice favoare
divină, de la moartea lui Christos pînă în 1878, dată cronologică
la care favoarea lui Dumnezeu trebuia să vină iarăşi asupra lor; atunci,
la acel moment, orbirea lor începu să dispară. Vedem prin urmare că
strălucirea Anglo-Saxonilor în decursul veacurilor trecute nu poate
fi, în niciun chip, legată de reintrarea lui Izrael în favoarea lui
Dumnezeu. Cei cărora li s-a ridicat favoarea fiindcă au respins şi
crucificat pe Domnul nostru, sînt tocmai aceia la cari această favoare
se va întoarce iarăşi acuma. De pe timpul Domnului nostru şi pînă
în zilele noastre, Izrael a fost reprezentat numai prin „Iudei” (Rom.
2:9,10); şi acum Iudeilor va fi înapoiată favoarea divină prin faptul
că ei sînt „seminţia lui Avraam” după trup. Această seminţie trupească,
ca şi „seminţia” spirituală (aleasă în vîrsta evanghelică şi cuprinzînd
o rămăşiţă a lui Izrael sau de Iudei care fu completată prin Neamuri)
vor deveni reprezentanţii şi uneltele lui Dumnezeu pentru binecuvîntarea
tuturor familiilor de pe pămînt.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C571))</B>
Favoarea ce trebuie să se reverse asupra lui Izrael nu va fi exclusivă;
toţi cei ce cred în făgăduinţele noului legămînt vor putea să participe
la favoarea ce se va întoarce la seminţia trupească a lui Avraam,
după cum în decursul vîrstei evanghelice orice Iudeu care primea pe
Christos avea parte de aceste binecuvîntări şi privilegii. La începutul
vîrstei evanghelice, numai un mic număr de Iudei crezură în Evanghelie
şi primiră astfel această favoare; tot astfel va fi pentru omenire
la începutul vîrstei milenare; puţini vor fi gata să primească noile
legi şi noua stare de lucruri pe care Domnul nostru şi Biserica sa
glorificată le vor stabili şi administra după dreptate. Deci la început
numai Iudeii (Evreii) şi o minoritate vor primi binecuvîntările.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C572))</B>
Evreul de multă vreme deprins cu efortul pentru împlinirea legii,
şi crezînd că prin faptele sale de ascultare de lege va putea dobîndi
binecuvîntările divine, se poticni de punctul principal al dispensaţiei
evanghelice--iertarea păcatelor fără fapte pentru toţi acei cari cred
în opera desăvîrşită a lui Isus şi în jertfa sa cu totul îndestulătoare
pentru păcat. Respectul Evreului pentru lege îi va fi de mare folos
la aurora milenară, cînd va trebui să primească şi să asculte de legile
şi de aşezămintele noului legămînt milenar; el va trebui să înţeleagă
valoarea jertfei împlinită de Christos pentru păcate; deoarece întîi
se cere credinţă în Christos, apoi fapte; ale nu sînt primite înainte.
Şi primind iubirea şi favoarea lui Dumnezeu în Christos, Evreul nu
va pierde din vedere dreptatea lui Dumnezeu, după cum mulţi fac aceasta
astăzi. Alţii, din contră, vor fi orbiţi un timp oarecare şi nu vor
fi dispuşi să recunoască legile împărăţiei în care dreptatea va fi
o regulă şi echitatea o cumpănă.--Rom. 3:21-24.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C573))</B>
Iudeul a fost orbit din cauza unei greşite înţelegeri a legii lui
Moise, zădărnicită de învăţături false. Tot astfel în zilele noastre,
mulţi dintre Neamuri (pretinşi creştini) vor întîmpina deopotrivă
mari greutăţi pentru a-şi da seama de noile contiţii impuse pentru
a dobîndi favorurile divine în timpul vîrstei milenare, deoarece ei
au înţelegeri greşite despre harul iertării păcatelor; predicatori
şi învăţători mincinoşi din timpul prezent au făcut într-adevăr zadarnică
Evanghelia harului lui Dumnezeu prin diferite sofisme şi „au tăgăduit
(chiar) pe Stăpînul care i-a răscumpărat” (2 Pet. 2:1); ei tăgăduiesc
de asemeni că un preţ de răscumpărare fu plătit şi fusese necesar
pentru mîntuirea omului. Ei susţin că este cu totul natural ca omul
să greşească iar Dumnezeu să ierte, şi deduc din această teorie că
un păcat ocazional este perfect scuzabil şi că, prin urmare, o pedeapsă
strictă şi dreaptă nu are niciun rost, şi nici preţul de răscumpărare
deoarece, zic ei, dacă n-ar fi păcate de iertat aceasta ar lipsi pe
Dumnezeu de bucuria de a ierta. Pierzînd din vedere dreptatea lui
Dumnezeu, ei nu înţeleg înţelepciunea planurilor lui Dumnezeu pentru
împăcarea omului cu Creatorul prin sîngele crucii care permite a dobîndi
iertarea păcatelor prin credinţa în jertfa răscumpărării. Intr-adevăr,
numai cu condiţia de a primi pe Christos şi de a lupta contra păcatului
se poate cîştiga împăcarea cu Dumnezeu. Orbiţi de ideile lor greşite
în ceea ce priveşte dreptatea lui Dumnezeu şi păzirea ei cu sfinţenie,
ei vor fi mult mai puţin pregătiţi decît Evreii să accepte o supenere
strictă ce va fi cerută de la toţi în epoca viitoare.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C574))</B>
Spre a ilustra pregătirea Evreilor pe drumul care trebuie să-i ducă
la recunoaşterea morţii lui Christos ca răscumpărător, preţul echivalent
sau corespunzător, satisfacţia legală sau ispăşirea păcatelor omului,
redăm mai jos cîteva rînduri scrise de un tînăr Evreu convertit la
Christos, cu privire la comemorarea anuală a „marei zi de ispăşire”
aşa cum este încă păzită astăzi de Evreii ortodocşi; aceste rînduri
au apărut în ziarul „Creştinul Ebreu”:
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C575))</B>
„Yom Kippur sau ziua cea mare a ispăşirii era o zi solemnă pentru
tatăl meu, căci el postea, se ruga şi îşi chinuia trupul în această
zi sfinţită; pe lîngă aceasta, el petrecea noaptea întreagă în sinagogă
rugîndu-se şi închinîndu-se. In acea zi, am văzut adesea pe părinţii
mei adînc mişcaţi şi plîngînd cînd înşirau (enumerau) jertfele cerute
de Dumnezeu pentru păcatele săvîrşite cu voie şi fără voie. Adesea
vărsam lacrimi de compătimire cînd mă alăturam lor, cînd se biciau
că astăzi nu mai au nici templu, nici arhiereu, nici altar, nici jertfă.
In ajunul acestei zile solemne, tatăl meu, în tovărăşire cu alţi Evrei
din comunitate, luau un cocoş şi în timp ce se rosteau anumite rugăciuni,
el ridica de trei ori deasupra capului său pasărea vie, repetînd cuvintele
următoare: «Fie ca acest animal să mă substituie, el să fie înlocuitorul
meu, ispăşirea mea; să moară această pasăre, iar eu să dobîndesc o
viaţă fericită». Apoi, îşi aşeza mîinile pe animal cum se făcea odinioară
în jertfele tipice şi îndată după aceasta cocoşul era omorît. Astăzi,
aceasta este singurul sînge vărsat în Izrael. Sîngele taurilor şi
al ţapilor nu mai curge lîngă altarul de aramă.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C576))</B>
„Tatăl meu făcea tot ce putea pentru a-şi procura un cocoş alb; el
se ferea să ia unul roşu crezînd că un cocoş roşu era acoperit de
păcate, căci păcatul era roşu după cuvintele lui Isaia: «De vor fi
păcatele voastre cum e cîrmîzul, se vor face albe ca zăpada; de vor
fi roşii ca purpura, se vor face ca lîna». (Is. 1:18.) Tatăl meu povestea
că, după rabini şi Talmud, cocoşul alb nu este milipsit de păcate,
el poate deci purta păcatele Evreilor; dacă, din contră, cocoşul e
roşu, el e acoperit de păcate şi deci n-ar putea purta nelegiuirile
lor.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C577))</B>
„De ce se serveau Evreii de un cocoş şi nu de un alt animal? Pentrucă
omul, în limba ebraică, se numeşte gever. Evreii zic atunci: dacă
gever (omul) a păcătuit, tot gever (omul) trebuie să sufere osînda
păcatului. Şi fiindcă pedeapsa (moartea) e mai grea decît ar putea
suporta Evreii, rabinii au înlocuit viaţa omenească cu un cocoş care,
în dialectul chaldeean, se numeşte tot gever şi astfel pretind că
dreptatea divină este satisfăcută, deoarece gever (omul) a păcătuit,
gever (cocoşul) trebuie să fie jertfit.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C578))</B>
„Această deşartă parodie este totuşi o dovadă remarcabilă a faptului
că astăzi, printre Evrei (dintre cari mulţi tăgăduiesc necesitatea
unei ispăşiri) mulţimea naţiunii are încă sentimentul necesităţii
absolute a unei jertfe pentru păcate, şi că fără o ispăşire, căinţa
singură n-ar putea ajuta cu nimic la mîntuire. Dacă în loc de a ceti
poveştile rabinilor, Evreii ar studia Biblia, ei ar vedea că Domnul
Isus, adevăratul Messia, a împlinit în propria sa persoană sfinţită
adevărata ispăşire pentru păcate pe care Evreii, în ignoranţa lor,
cred că o împlinesc prin jertfirea unui cocoş. Gever (omul) a păcătuit,
şi tot gever (omul), da, omul Christos Isus şi-a dat sufletul ca jertfă
pentru păcat.--Is. 53:10”.
</P>

<P ALIGN=CENTER>
Evreilor mai intai
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C579))</B>
Astfel deci, potrivit Cuvîn-t tului divin, vedem că Izrael, cu excepţia
cîtorva credincioşi, va fi orbit de lege. (Rom. 11:8-10.) Această
profeţie se împlini în mod natural şi tot în mod natural favorurile
şi condiţiunile din epoca milenară vor binecuvînta pe mulţi dintre
ei mai repede decît pe alţii; şi acest rezultat se va datora unor
cauze logice.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C580))</B>
Favorurile vor veni deci asupra Evreilor mai întîi fiindcă aceasta
li s-a garantat prin făgăduinţele divine, după cum tot lor li s-a
oferit mai întîi favorurile dispensaţiei evanghelice. Se va întîmpla
deci după cum profeţise Simeon: „Copilul acesta este rînduit spre
căderea şi ridicarea multora în Izrael”. (Luca 2:33.) Timpul ridicării
acestei naţiuni, atît de mult timp decăzută din favorurile divine,
este acum aproape.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C581))</B>
Cu toate acestea, să ne păzim de o greşeală prea obişnuită care constă
din a lua literal cuvintele următoare: „După aceea, mă voi întoarce,
şi voi ridica din nou cortul (casa) lui David din prăbuşirea lui,
îi voi zidi dărîmăturile, şi-l voi înălţa din nou”. „Şi Domnul Dumnezeu
îi va da scaunul de domnie (tronul) al tatălui său David”. „Robul
meu David va fi împărat peste ei”. (Fapte 15:16; Luca 1:32; Ezec.
37:24.) Este sigur că reîntoarcerea literală a lui Izrael în propria
lui ţară se va împlini conform promisiunii, precum şi reconstrucţia
Ierusalimului pe ruinele lui. Sîntem totuşi siguri că expresiunile
casa şi tronul lui David nu înseamnă reconstrucţia literală cu pietre,
lemne etc. Ridicarea casei lui David despre care se vorbeşte aici
însemnează restabilirea regalităţii şi a domniei în mîinile unui membru
din seminţia lui David. Isus Christos este vlăstarul făgăduit din
casa lui David şi moştenitorul tronului său; de aceea cînd autoritatea
sa începe a se stabili, atunci începe şi ridicarea, stabilirea definitivă
a casei lui Izrael sau cortul lui David, care fu răsturnat, rămînînd
în ţărînă timp de secoli. Intr-un chip asemănător, „tronul lui David”
pe care trebuie să se aşeze Messia nu este tronul literal din lemn,
aur şi fildeş pe care şedea David, ci majiestatea, puterea şi autoritatea
legate de funcţiuninile regelui. Această autoritate, această sarcină,
acest tron ocupat cîţiva ani de David trebuie să fie acum stabilit
în proporţii mult mai mari de către Unsul lui Iehova, Domnul nostru
Isus.--Ezech. 21:24-27; Luca 1:32,33.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C582))</B>
Ce autoritate poseda şi exercita deci David? Autoritatea lui Iehova,
căci David „a şezut pe tronul lui Iehova” (1 Cron. 29:23); aceeaşi
autoritate va susţine şi pe Christos în timpul domniei sale milenare.
Acest fapt bineînţeles, este evident că David şi tronul său sau autoritatea
divină care-l aşeza în sînul naţiunii lui Izrael, nu erau la urma
urmei decît figuri tipice ale lui Christos şi ale împărăţiei sale.
Cinstea de care se va bucura David, dacă o va merita, va consta simplaminte
din a fi unul dintre „domnitorii” cărora Emanuel le va încredinţa
departamentul pămîntesc al împărăţiei sale.--Ps.45:17.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C583))</B>
Numele lui David ca şi împărăţia sa erau tipuri; David înseamnă preaiubit,
iar Rege peste tot pămîntul va fi Fiul prea-iubit al lui Dumnezeu
şi nu tipul care este prea-iubitul David de altădată. Trebuie de asemeni
să se facă o distincţie netă între noul Ierusalim, cetatea cerească
şi spirituală ale cărei temelii sînt cei doisprezece apostoli, şi
Ierusalimul care va fi reconstruit pe vechile sale ruine. Restabilirea
Ierusalimului de altădată, conform făgăduinţei, însemnează nu numai
reconstruirea edificiilor etc., ci mai ales reorganizarea guvernămîntului
lui Izrael; căci, în profeţii, o cetate este totdeauna simbolul unui
guvernămînt. De aceea reconstruirea literală a Ierusalimului cuprinde
deci în sine reorganizarea naţională a lui Izrael pe baze asemănătoare
acelora ce posedau odinioară cînd el era poporul asupra căruia Unsul
lui Iehova îşi exercita autoritatea. Noul Ierusalim, din contră, reprezintă
Biserica evanghelică în gloria şi puterea împărăţiei; el este spiritual,
nevăzut oamenilor şi totuşi atotputernic. Cînd el va coborî pe pămînt
(Apoc. 21:2), atunci se va împlini rugăciunea Domnului: „Vie împărăţia
ta”. Venirea ei va fi treptată şi nu deodată; această rugăciune se
realizează acum; împărăţia se stabileşte pe nesimţite şi vedem deja
primele etape ale ridicării Ierusalimului de odinioară; mai tîrziu
va avea loc împlinirea integrală a rugăciunii Domnului nostru care
mai spune că voia lui Dumnezeu se va face pe pămînt ca în cer. Cuvintele
„Ierusalimul cel nou” şi „cerurile noi” au acelaşi înţeles, şi arată
noua putere spirituală domnind.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C584))</B>
Conform profeţiilor examinate mai înainte, anul 1878 este data la
care „îndoitul” timp de aşteptare a regelui Iudeilor s-a împlinit
şi, din acel moment, trebuia să înceapă să revină favoarea lor şi
orbirea lor să dispară. Era timpul cu începere de la care trebuia
să se spună: „Vorbiţi la inima Ierusalimului şi strigaţi către dînsul,
că timpul oştirei lui (timpul său de aşteptare, «îndoitul» său) s-a
împlinit, că iertatu-s-a păcatul său; căci a luat din mîna lui Iehova
îndoit pentru toate păcatele sale”.--Is. 40:1,2--Niţ.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C585))</B>
Intr-adevăr, din acel moment, avem indicii caracteristice desprereîntoarcerea
treptată a favoarei la acest popor--o mişcare pentru a-i replanta
în ţara lor, pentru a-i restabili ca mare naţiune, potrivit numeroaselor
făgăduinţe ale lui Dumnezeu: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Izrael:
Cum deosebeşti tu aceste smochine bune, aşa voi deosebi eu, ca să
le dau îndurare, pe prinşii de război şi lui Iuda, pe cari i-am trimes
din locul acesta în ţara Chaldeilor (în Babilon--simbolul naţiunilor
aşa zise creştine (vezi vers. 9); căci de la lepădarea lui Izrael,
Evreii au fost împrăştiaţi printre toate naţiunile pretinsei Creştinătăţi).
Îi voi privi cu un ochi binevoitor (pentru disciplinarea şi pedepsirea
lor, în realitate un lucru folositor pentru ei), şi-i voi aduce înapoi
în ţara aceasta; îi voi aşeza şi nu-i voi mai nimici, îi voi sădi
şi nu-i voi mai smulge (această făgăduinţă nu e în legătură cu reîntoarcerea
din captivitate a Babilonului literal deoarece, după aceea reîntoarcere,
ei au fost iarăşi nimiciţi şi smulşi din ţara lor). Le voi da o inimă
ca să înţeleagă că eu sînt Domnul. Ei vor fi poporul meu, iar eu voi
fi Domnezeu lor, dacă se vor întoarce la mine cu toată inima lor”.--Ier.
24:5-7.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C586))</B>
„Aşa vorbeşte Domnul: Iată aduc înapoi pe prinşii de război ai corturilor
lui Iacob, şi mi-e milă de locaşurile lui; cetatea (Ierusalimul) va
fi zidită iarăşi . . . Fiii lui vor fi ca altădată, adunarea lui va
rămînea înaintea mea, şi voi pedepsi pe toţi asupritorii lui. Căpetenia
lui va fi din mijlocul lui, si stăpînitorul lui va ieşi din mijlocul
lui. Iată îi aduc înapoi din ţara de la miazănoapte (din Rusia unde
se găsesc aproape două treimi din Evreii care trăiesc astăzi), îi
adun de la marginile pămîntului . . . O mare mulţime se întoarce înapoi
aici. Ei vin plîngînd, şi îi duc în miglocul rugăciunilor lor . .
. Ascultaţi cuvîntul Domnului, neamuri, şi vestiţi-i în ostroave depărtate!
Spuneţi: Cel ce a risipit pe Izrael îl va aduna, şi-l va păzi cum
îşi păzeşte păstorul turma. Căci Dumnul răscumpără pe Iacob, şi-l
izbăveşte din mîna unuia mai tare decît el. Ei vor veni, şi vor chiui
de bucurie pe înălţimile Sionului; vor alerga la bunătăţile Domnului,
la grîu, la must, la untdelemn, la oi şi boi; sufletul lor va fi ca
o grădină bine udată, şi nu vor mai tînji (nu vor mai suferi)”.--Ier.
30:18,20,21; 31:8-12.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C587))</B>
Marele Mîntuitor, lepădat odini oară de ei, va restabili şi va regenera
nu numai generaţiunile în viaţă ale lui Izrael, dar şi cei morţi vor
fi restabiliţi, căci: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Iată, vă voi
deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul
meu, şi vă voi aduce iarăşi în ţara lui Izrael. Şi veţi şti că eu
sînt Domnul, cînd vă voi deschide mormintele, şi vă voi scoate din
mormintele voastre, poporul meu! Voi pune duhul meu în voi, şi veţi
trăi; vă voi aşeza iarăşi în ţara voastră, şi veţi şti că eu, Domnul,
am vorbit şi am şi făcut, zice Domnul”.--Ezec. 37:12-14; 16:53-55.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C588))</B>
Este evident că aceste făgăduinţe nu se vor împlini într-o zi de douăzeci
şi patru de ore, ci în timpul zilei milenare complete. Aceste făgăduinţe
începură a se realiza într-adevăr în 1878, graţie anumitor clauze
favorabile Evreilor adoptate de Congresul Internaţional de la Berlin.
Astăzi, Evreii se bucură în ţara strămoşilor lor de mai mari privilegii
decît în secolii trecuţi. Ei nu mai sînt consideraţi drept „cîini”
de către Turcii obraznici.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C589))</B>
In general nu se dă prea mare importanţă faptului că Anglia exercită
deja un oarecare protectorat asupra Palestinei şi asupra unor provincii
din Turcia asiatică. Ea are mai multe motive pentru a ţine la existenţa
imperiului turc: (1) pentru că marii financiari engleji deţin o cantitate
considerabilă din valorile turceşti; (2) pentru că este clar că o
împărţire a Turciei ar mări teritoriul vecinelor ei, le-ar face mai
puternice şi le-ar da un acces mai liber la Mediterană, ceea ce ar
schimba condiţiunile de echilibru în detrimentul Angliei; (3) şi în
fine, pentru că Anglia ştie prea bine că în ziua cînd Turcia n-ar
mai exista, influenţa Rusiei ar creşte peste măsură de mult în Asia
meridională şi că astfel ar putea absorbi, într-un timp destul de
scurt, imperiul Indiilor peste care regina Angliei este împărăteasă
şi de unde Anglia scoate venituri enorme prin comerţul său. Acestea
sînt motivele pentru cari partidul conservator şi regal din Anglia
sprijinea cu căldură Turcia. Cînd în 1878 Rusia era cît pe aici să
intre în Constantinopol, Anglia interveni şi trimise o flotă de război
în portul acestui oraş. La conferinţa din Berlin una din personalităţile
cele mai eminente era un Evreu, lordul Beaconsfield, atunci prim-ministru
al Angliei, care puse capat, acestui război la 13 iunie 1878. S-a
hotărît atunci ca existenţa natională a Turciei să fie menţinută,
însă s-au specificat totuşi provinciile turceşti cari, în caz de desmembrare
finală, să revină marilor puteri europene. Tot în acel moment Turcia
acorda o mai mare libertate religioasă în toate provinciile sale,
iar Anglia, printr-un tratat secret cu Turcia, deveni protectoarea
provinciilor asiatice. Iată ce spune istoricianul Justin McCarthy:
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C590))</B>
„Guvernul britanic consimţi să garanteze Turciei posesiunile sale
din Asia contra oricărei invazii . . . Anglia se angaja în mod formal
să apere Turcia împotriva oricărui atac sau oricărei invazii; şi numai
în acest scop ocupă ea insula Cipru pentru ca să aibă o situaţie politică
care să-i permită să execute mai repede planurile sale”.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C591))</B>
Astfel, Palestina, ca provincie asiatică, este astăzi sub protectoratul
britanic prin faptul că guvernul turc prea neglijase să asigure protecţia
Evreilor. Această deschidere providenţială a Palestinei, pentru Evrei,
fu imediat urmată de noi persecuţiuni în „ţara de la miazănoapte”--în
Rusia şi în România, aceste persecuţiuni provocară o oarecare emigraţie
evreească spre Palestina. Rezultatul acestor diferite evenimente fu
înapoierea în Palestina, şi mai ales în Ierusalim, a numeroşi Evrei
ortodocşi. Iar acum, la Ierusalim, numărul Evreilor este mai mare
decît al tuturor celorlalte naţionalităţi, luate la un loc, în timp
ce de-a lungul secolilor trecuţi ei nu erau acolo decît o mică minoritate.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C592))</B>
Iată un extras din „New York Herald” care comenta chestiunea Orientului
aşa cum rezultă ea din faptul ocupaţiunii de către Engleji a insulei
Cipru şi a Egiptului:
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C593))</B>
„Trăim într-o epocă rapidă; chiar istoria se desfăşoară în mare viteză.
Altădată, războaiele era interminabile, civilizaţia înainta încet,
comunicaţiile între naţiuni erau încete, comerţul puţin activ. Astăzi,
invenţiile realizate într-o ţară sînt repede cunoscute pînă departe,
şi fiecare se poate folosi de ele. In politică mai ales, spiritul
gracei este cunoscut de toţi. Altădată trebuie să treacă cîteva generaţiuni
pînă să se execute planurile oamentilor de Stat; în zilele noastre,
planurile cele mai îndrăzneţe sînt efectuate chiar sub ochii acelora
cari le-au conceput şi harta unui continent este schimbată într-o
săptămînă. Evenimentele se scurg în mod rapid. Aceasta se constată
într-un mod izbitor în acea faimoasă chestiune a Orientului atît de
pasionantă . . . Pe teatrul conflictului atîtor interese diverse,
se află Palestina atît de scumpă Evreilor creştinilor şi mohamedanilor.
Oamenii de Stat declară că această ţară este cheia întregei situaţii
internaţionale căci ei cunosc avantajele materiale enorme ce fiecare
naţiune ar putea scoate din posesiunea Palestinei, a cărei fertilitate
este minunată şi situaţia comercială unică. Palestina este întra-devăr
legătura de unire între Europa şi Asia, de aceea toate puterile doresc
posesiunea ei. Istoricianul spune de altminteri că primul epizod relatat
de istoria internaţională este invazia Palestinei şi, din acel moment
pînă în zilele noastre, Palestina a rămas centrul intereselor lumii
întregi. Viitorul acestei ţări este foarte mare. Omul religios oricare
ar fi credinţa sa, nu găseşte destule cuvinte pentru a exprima interesul
ce-l poartă aceleia care se numeşte Pămîntul sfînt; pentru el fiecare
piatră este o epopee, fiecare copac un poem. Negustorul iscusit înţelege
toată importanţa comercială a acestei ţări, căci în ziua cînd reţeaua
căilor ferate asiatice va fi fost stabilită, ceea ce se va întîmpla
de îndată ce un guvern stabil va fi instalat, situaţia geografică
a Palestinei va face din acest Stat punctul de convergenţă (întîlnire)
a marilor linii de căi ferate, aducînd produsele din Asia în Europa
şi în America şi vice versa. Intr-adevăr, comerţul a trei continente
ajungea în această ţară pe vremea lui Solomon, şi tot aşa va fi iarăşi
în viitor. Nimic nu va putea distruge speranţele negustorului, cu
toate că realizarea acestui program pare a fi încă departe. Dar să
ne amintim de creşterea rapidă a oraşului Chicago sau San Francisco,
şi cum deşerturile din Vestul american au fost repede schimbate din
State populate, şi să aşteptăm, căci în epoca noastră, evenimentele
se succed cu repeziciune.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C594))</B>
„Cu toate acestea, în momentul cînd marile puteri creştine întind o
mînă lacomă şi înarmată pentru a inşfăca această bucăţică rîvnită
şi ispititoare, în momentul cînd Turcia muribundă lasă să-i scape
din mîini puterea, o figură istorică înaintează pe primul plan şi
declară: «Această ţară îmi aparţine!» Şi, privind pe acest interlocutor
(vorbitor), recunoaşte, în el pe Evreul, pe copilul patriarhului Avraam
care trăia în Palestina cînd această ţară fu invadată pentru prima
oară şi care ar fi fost întra-adevăr fericit să fie astăzi prezent
spre a primi această ţară care-i aparţine, în momentul cînd mulţi
se ceartă pentru posesiunea ei, treizeci şi şase de secoli mai tîrziu.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C595))</B>
„Ce minunată coincidenţă! Dar nu o nicidecum o coincidenţă, răspunde
Evreul, ci este destinul meu. Să examinăm pe scurt situaţia Evreilor
în legătură cu destinele Palestinei. Naţiunile se nasc din anumite
concepţii. Concepţia unităţii germanice aduse fondarea imperiului
actual. Concepţia Italiei iredente, sau neeliberate, dădu naştere
la noua Italie de astăzi. Grecia modernă avu o formaţie asemănătoare.
Creştinii înţeleg acum în ce chip năzuinţele Evreilor, atît de scumpe
inimii lor, vor putea fi realizate. Ei admit în întregime că Palestina
aparţine Evreilor, cari de altminteri au toate însuşirile necesare
pentru a face să prospereze această regiune fertilă. Trecerea în stăpînirea
Evreilor a acestei ţări va pune capăt temerilor puterilor invidioase;
şi aceasta nu va fi decît un act de dreptate şi o reparaţiune pentru
grozavele nedraptăţi săvîrşite contra Evreului, martirul istoriei.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C596))</B>
„Cît despre Evrei, este inutil a spune cît de nerăbdători sînt să vadă
această restabilire. In fiecare an, în ziua a noua a lunei Ab, ei
postesc spre aducere aminte de nimicirea templului lor şi de nenorobirile
naţionale ce s-au abătut asupra lor. Nicio dimineaţă, nicio seară
nu trece fără ca ei să se roage: «Adună-ne din cele patru margini
ale pămîntului». «Aşează iarăşi poporul nostru ca altădată». «Rămîi,
Iehova, în mijlocul Ierusalimului». Această rugăciune se rosteşte
în fiecare oraş, sau sat unde se află un Evreu--adică în lumea întreagă.
O asemenea statornicie este minunată; şi astăzi încă Evreii spaniolii
împrăştiaţi în toate ţările, chiar în Statele Unite, presărează puţină
ţărînă din Palestina sau din Pămîntul sfînt peste ochii morţilor lor,
ceea ce este o dovadă mişcătoare a drogostei lor pentru această ţară
sfîntă.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C597))</B>
„Cînd calea ferată va ajunge la Ierusalim, va veni Messia, zic ei,
făcînd aluzie la Isaia 66:20. In acest pasaj, profetul are o viziune
despre reîntoarcerea exilaţilor lui Izrael în ţară, care se va face
prin toate mijloacele de locomoţiune posibile, inclusiv acela arătat
prin cuvîntul evreesc Kirkaroth. Uneori acest cuvînt a fost tradus
prin dromaderi (cămile cu două cocoaşi) sau prin animale rapide: aceste
traduceri sînt necorecte. Cîţiva filologi, derivînd cuvîntul Kirkaroth
din Kar care înseamnă cuptor mare aprins şi din Karkar care înseamnă
a se mişca, afirmă că profetul a căutat să exprime printr-un cuvînt
potrivit ceea ce văzuse în viziunea sa, adică un tren mişcîndu-se
cu repeziciune. Cînd Nicolae va domni, mîntuirea lui Izrael va fi
învederată, zic Evrei referindu-se la Isaia 63:4, text pe care ebraiştii
se sprijină pentru a interpreta cuvîntul evreesc reshe-teboth. După
ei, «orice Evrei va auzi şi va vedea căderea lui Nicolae, împăratul
Moscovei (Rusiei), fiindcă copiii lui Iuda au fost apăsaţi. După căderea
noastră completă, va veni adevărata noastră mîntuire şi copiii lui
Iuda vor primi curînd vestea cea bună prin profetul Thischbite (Ilie).»
Toate aceste indicaţiuni, ca şi altele asemănătoare, sînt importante,
căci ele arată gîndurile cari frămîntă pe Izrael”.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C598))</B>
Sîntem foarte surprinşi văzînd cum adesea oameni din lume sînt aproape
de adevăr fără ca să-l cunoască, de exemplu expresiunea ziaristului,
deja citată, că Avraam ar fi „fericit să fie prezent pentru a primi
acum”, ţara făgăduinţei care-i aparţine, lui şi seminţiei sale, primind-o
astfel treizeci şi şase de secoli după moartea sa, ceea ce s-ar putea
lua drept o imaginaţie poetică; totuşi nu este aşa. Scripturile declară
că aceste sînt fapte actuale. Am văzut deja (Vol. 1, cap. 14) că Avraam,
Isaac, Iacob, Daniel şi toţi sfinţii profeţi vor fi „făcuţi desăvîrşiţi”,
sculaţi din moarte la perfecţiunea omenească, după glorificarea Bisericii
evanghelice (Evrei 11:40 şi Ps. 45:17); ei vor fi reprezentanţii vizibili
şi pămînteşti ai lui Christos, Regele spiritual şi invizibil. Tara
făgăduinţei fu dată în stăpînire veşnică lui Avraam şi seminţiei sale.
Avraam trebuie deci să primească această ţară în viitor, căci pînă
în prezent el n-a stăpînit cu adevărat „nici măcar o palmă de loc”.--Fapte
7:5.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C599))</B>
Iată un extras dintr-o scrisoare publicată într-un ziar din Chicago.
Ea ne arată progresele treptate a restabilirii în Palestina şi pregătirea
binecuvîntărilor divine rezervate acestei ţări şi acestui popor:
</P>

<P ALIGN=CENTER>
Ierusalim, la 23 Novembrie 1887
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C600))</B>
Sînt fericit să vorbesc despre lucrurile minunate ai căror martori
sîntem de şase ani de cînd trăim aici. Cînd am sosit numărăm patrusprezece
adulţi şi cinci copii. Suindu-ne de la Iafa la Ierusalim, am fost
profund impresionaţi de pustiirea ţării. Nicio urmă de verdeaţă nu
se vedea în nicio parte. Măslinii să viile erau complet acoperite
de praful cenuşiu al unei veri călduroase şi uscate sub care nici
nu se putea închipui că ar exista ceva verdeaţă. Tot pămîntul părea
secătuit pînă în măruntaele lui. De atunci, însă, din contră nu l-am
mai văzut în această stare. In fiecare an el apare mai verde şi acum
multe din aceste delureţe altădată sterpe sînt acoperite cu vii şi
cu măslini cari le schimbă cu totul înfăţişarea.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C601))</B>
Care este cauza acestei schimbări? Oare Dumnezeu n-a promis că după
ce va fi îngăduit răului să domnească în această ţară, el va aduce
asupra ei mai tîrziu mare binecuvîntări? Şi acestea au început în
mod evident, căci astăzi plouă mult mai des decît în secolii trecuţi.
Domnezeu trimite ploi îmbelşugate şi rouă mănoasă în această ţară
care nu primea mai de loc. El trimite nori în timpul verii, ceea ce
era cu totul necunoscut în urmă cu douăzeci de ani. Aceasta potoleşte
arşiţa zilei şi uscă mai puţin solul. In urmă cu cinci ani, în Iulie
şi August, luni în care altădată nu ploua de loc, a plouat timp de
trei ore la Iafa şi şaisprezece ore la Damasc, cum şi în împrejurimi,
aşa încît ziarele comentară chestiunea şi văzură în aceasta o dovadă
a unei schimbări de climă în Palestina. Cînd am sosit aici, puţin
numeroşi erau Evreii cari se întorceau în ţara lor, dar persecuţiunile
din Rusia, din Germania şi din alte ţări îi izgoniră din acele locuri
şi cu toate edictele Sultanului, ei începură să intre iarăşi în Palestina.
Ei cumpărară pămînt, sădiră, construiră şi acaparară comerţul oraşului,
de aceea astăzi sînt cîteva mii de Evrei mai mulţi decît la sosirea
noastră.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C602))</B>
Acum, Ierusalimul, în ceea ce priveşte comerţul, este în mîinile Evreilor.
Evreul nu mai este ca altădată călcat în picioare de musulman. Ei
clădesc cu repeziciune un nou oraş, în conformitate cu cele arătate
în Ieremia 31:38-40; 32:43,44, încet chiar Turcii cari sînt la putere
observă această schimbare şi zic unii către alţii: „Dacă Dumnezeu
vrea aşa, ce putem noi face?” Noi înşine ce putem spune despre toate
acestea decît că, în zilele noastre Dumnezeu împlineşte cu repeziciune
cuvîntul său precum şi legămîntul pe care l-a încheiat cu Avraam.
Iar noi sîntem martori ai acestor lucruri.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C603))</B>
Astfel, deci, cu toată apăsarea şi tirania cari au copleşit pe Evrei,
mulţi dintre ei, în aceşti din urmă ani, s-au îmbogăţit şi ridicat
la onoruri mult mai pre sus de vecinii lor, Neamurile. Prin urmare,
dispunînd de asemenea mijloace şi de asemenea influenţe, ei le-au
putut pune adesea în slujba neamului evresc pentru a-l ridica; eforturi
constante şi bine dirijate eu împlinit lucruri mari în acest domeniu.
Astăzi, atenţiunea Evreilor şi a intelectualilor este îndreptată asupra
afacerilor poporului evreu dintre Neamuri.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C604))</B>
Este sigur că, după principalele ziare evreeşti, mii dintre ei îşi
îndreaptă privirile spre ţara făgăduinţei. Se poate constata aceasta
din sforţările enorme ce le fac acum în domeniul colonizării Palestinei
şi din ajutorul ce-l dau acelora cari s-au stabilit acolo. Această
schimbare în afacerile lor s-au produs de la 1878, dată la care întersătura
evenimentelor a pricinuit o desteptare remarcabilă asupra acestei
chestiuni; acest fapt prin el însuşi este un semn grătitor al timpurilor.
„Lumea Evreească” din 20 August 1886, scria:
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C605))</B>
„In norii cari au întunecat atîta vreme Pămîntul sfînt se fac luminişuri
Viitorul acestui loc nefericit, învăluit în neguri de nepătruns timp
de veacuri, începe să se lumineze, şi zarele luminoase ale unei stări
de lucruri mai bune se văd acum limpede de fiecare . . . Două instituţii
sînt menite să joace un rol esenţial în ameliorarea condiţiunilor
Evreilor din Palestina: Acoala de agricultură din Iafa şi Institutul
Lionel de Rotschild, de lîngă Ierusalim. Putem încă adăuga o a treia
instituţie utilă, fondul testamentar Montefiore care a creeat şi susţinut
mai multe societăţi imobiliare cari procură locuinţe ieftine şi sănătoase
Evreilor, ceea ce a provocat o mare activitate şi a redus considerabil
starea de mizerie şi greutăţile vieţii domestice (casnice) în cetatea
sfîntă . . . Astăzi putem constata că viitorul Evreilor în Palestina
nu mai este întristător. De o parte, forţe considerabile sînt la lucru
pentru a îmbunătăţi condiţiunile fraţilor noştri după un plan foarte
înţelept şi ingenios organizat, executat acum cu perseverenţă; de
altă parte, locuitorii acestei ţări sînt obosiţi de inactivitatea
şi de mizeria lor. Ei manifestă o dorinţă crescîndă de a se folosi
de toate sforţările făcute pentru a le veni într-ajutor. O asemenea
stare de lucruri va avea consecinţe fericite şi fiecare Evreu se va
bucura de aceasta”.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C606))</B>
Un alt număr din acelaşi ziar se ocupă de viitorul Palestinei, şi
articolul se termina în aceste cuvinte:
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C607))</B>
„Ultima sosire în Palestina de elemente cultivatoare şi rurale, aşezate
în coloniile organizate graţie fondurilor Montefiore, Hirsch şi Rotschild,
va da posibilitate a se obţine mîna de lucru gata să transforme ţara
potrivit făgăduinţei, că pustiul va înflori ca trandafirul. (Is. 35:1,2.)
Numai aceste elemente muncitoare, aceste inimi pline de avînt vor
putea scoate Pămîntul sfînt din lunga-i noapte de moarte naţională
şi vor aduce vieaţă şi lumină în căminul naţional al Evreilor”.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C608))</B>
Un alt ziar „Mesagerul Evreu”, scria:
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C609))</B>
„In timp ce oamenii sînt absorbiţi de grimile lor mărunte, mişcaţi
alternativ de speranţe şi de temeri, marele şi măreţul curs al evenimentelor
înaintează spre împlinirea irezistibilă a unei legi implacabile care
controlează toată acţiunea omenească. Ici şi colo se mai aude cîte
un glas singuratic încercînd parcă să ţină pe loc această mişcare
şi să oprească lucrarea Celui Etern, dar aceasta este ca şi cînd ar
încerca să oprească legile care guvernează universul. Neamurile omeneşti
au un destin fixat mai dinainte pe care ele trebuie să-l urmeze aşa
precum stelele scînteiază pe bolta cerului. Neamul lui Izrael este
printre ele o stea strălucitoare de mărimea întîia. In toate peregrinările
lui, el a rămas credincios în drumul pe care mergea. Misiunea lui
a fost prevăzută şi profeţită. Restabilirea lui definitivă în Pămîntul
sfînt a fost hotărîtă. Această profeţie se împlineşte, o dovedesc
Semnele timpului. Implinire ei e însă atît de lină şi cu întreruperi
în timp încît nu poate fi observată decît numai de cei ce veghează
asupra desfăşurării evenimentelor.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C610))</B>
Pentru poporul Evreu, stăpînirea pămîntului Palestinei este o necesitate
politică. Stabilirea acestei naţiuni în Pămîntul sfînt înseamnă odată
mai mult ridicarea la cel mai înalt grad a întreg Izraelului care
devine astfel o naţiune printre toate naţiunile pămîntului. Ea dă
Evreilor puterea politică şi drepturile suverane care-i asigură protecţia
sa; el redevine cetăţean al ţării sale, ceea ce-i oferă un paşaport
pentru toate ţările pămîntului . . . Aceasta poate părea impracticabil
pentru cel care, în cabinetul său de lucru, este absorbit de vrafurile
sale de cărţi, comerciantului în magazinul său ocupat cu calcularea
profiturilor şi pierderilor, omului de lume preocupat de plăcerile
sale. Din contră, orice individ care are cîteva noţiuni serioase despre
marile chestiuni politice înţelege aceasta cu o claritate desăvîrşită.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C611))</B>
Cînd autonomia lor politică va fi un fapt împlinit, Evreii împrăştiaţi
în lumea întreagă nu se vor întoarce în totalitatea lor în Palestina;
ei sînt cam 300.000 în Asia, 400.000 în Africa şi 5.000.000 în Europa.
Numai din acestea din urmă îşi va trage Palestina seva vitală a restabilirii
sale. Evreul născut în America va rămînea foarte probabil un American
şi dacă se va îndrepta vreodată spre Pămîntul sfînt, el va merge acolo
numai din plăcere sau ca turist ca să admire o ţară atît de vestită
care fu leagănul neamului său eroic.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C612))</B>
Geograficeşte vorbind, Palestina pare prea mică spre a putea exercita
o mare influenţă ca putere politică, intelectuală sau morală în lume.
La aceasta noi răspundem că altădată mica Grecie era o putere de rangul
întîi şi că astăzi micile insule britanice formează o mare putere
mondială, cu toate că din punct de vedere geografic ele nu sînt prea
mari. Nu întinderea teritoriului face ca o naţiune să fie puternică
şi măreaţă, ci puterea intelectuală şi morală, precum şi orgoliul
naţional şi patriotismul ei. Tot aşa, renumele şi pretigiul de care
se va bucura Izrael printre naţiuni se vor datora puterii sale intelectuale
şi morale, iar nu întinderii teritoriului său”.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C613))</B>
Ziarul „Cronica Evreească” zice:
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C614))</B>
„Mişcarea actuală este irezistibilă. Noi nu putem sta cu braţele încrucişate
şi să ne uităm la acest nou exod. Timp de aproape două mii de ani,
noi, Evreii, am crezut că suferinţele noastre se vor sfîrşi în ziua
cînd vom fi din nou stăpîni pe ţara părinţilor noştri. Oare această
încredere are să se spulbere tocmai în momentul cînd speranţa noastră
pare să se realizeze? Credem noi, poate, că această reîntoarcere se
va face prin mijloace misterioare, fără contribuţia şi colaborarea
fiinţelor omeneşti? Dumnezeu îşi îndeplineşte voinţa sa prin cea a
oamenilor; şi împlinirea profeţilor se va face după toată probabilitatea
prin voinţa şi energia oamenilor. Aceste consideraţiuni pot să pară
prea abstracte şi prea înalte pentru a avea vreo legătură cu planul
de execuţie practică în vederea colonizării Evreilor în Palestina.
Dar evenimentele mari s-au pregătit totdeauna prin începuturi mici
ca acestea. Reîntoarcerea unui număr mic de Evrei credincioşi în Pămîntul
sfînt nu va putea să nu demonstreze posibilitatea realizării uşoare
a unei reîntoarceri mai generale pe deplin justificată de istorie
şi de năzuinţele poporului Evreu care sînt concentrate asupra acestui
ţel”.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C615))</B>
In afară de Evrei, şi alte personaliţăţi eminente din lume văd şi
comentează viitorul şi măreaţa ridicare a lui Izrael; iată cum se
exprimă „Presbiterianul Central”:
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C616))</B>
„In loc de a muri, poporul evreu dă dovadă de o vitalitate mereu crescîndă.
Evreii nu pot fi nimiciţi, nici absorbiţi. Ei umblă din ţară în ţară
şi pretutindeni ei devin stăpînii finanţei. Ei acaparează pămîntul
în Germania şi în Ungaria; devin bogaţi în Rusia. Ei sînt cei mai
mari bancheri la Londra şi la Paris; ei au centralizat în mîinile
lor comerţul european. In aceşti zece ani din urmă, Rotschild-zii
au împrumutat două miliarde şi jumătate de franci Angliei, Austriei,
Prusiei, Franţei, Rusiei şi Braziliei”.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C617))</B>
Iată ce spunea de curînd o personalitate engleză, lordul Shaftesbury:
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C618))</B>
„Evreii, acest popor minunat care a apărut astăzi pe scenă, a început
să fie invidiat. Un semn indiscutabil al vremii este că pretutindeni
unde există Evrei, ei sînt ori cei mai persecutaţi, ori personalităţile
cele mai eminente în diferitele ramuri de activitate. S-a pus întrebarea
unui mare personagiu din Berlin: «De ce în acest oraş şi în toată Germania
există o mişcare antisemită atît de accentuată?» Pentrucă, răspunse
el: «Dacă Evreii se ocupă de comerţ, ei devin primii comercianţi; dacă
intră în finanţe, ei devin primii bancheri; dacă îmbrăţişează dreptul
ei devin primii avocaţi, iar în literatură ne întrec pe toţi, oricare
ar fi cariera ce şi-o aleg, ei iau locul Neamurile şi vă pot asigura,
stimate Domnule, că noi nu sîntem dispuşi a suporta o asemenea stare
de lucruri.»
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C619))</B>
„Dispreţul şi persecuţiunile la care este expus Evreul în Rusia şi
în Polonia nu are nicio legătură cu credinţele sale sau cu naţionalitatea
sa; Ruşii ar persecuta la fel pe oricare alt popor care ar ocupa o
situaţie asemănătoare; ele sînt consecinţa invidiei şi a faptului
că Evreul deţine o mare întindere de pămînt în Rusia. Evreii sînt
creditorii celei mai mari părţi a ţăranilor ruşi şi a negustorilor
ţării. De aceea poporul rus se foloseşte de orice prilej pentru a
maltrata şi a jefui pe Evrei. Omorîndu-i şi distrugîndu-le titlurile.
Ruşii se scapă astfel de documente care-i leagă în faţa legii. Atît
timp cît Evreii vor pune mîna pe pămînturile lor, Ruşii se vor ridica
împotrivă-le.”
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C620))</B>
Iată un extras dintr-o scrisoare publicată într-un ziar englez şi
semnată de Carol Reade, autor bine cunoscut în cercurile literare,
şi care se converti la Christos în urmă cu cîţiva ani:
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C621))</B>
„Poporul Evreu, astăzi atît de dezmoştenit, va intra iarăşi în cele
din urmă în stăpînirea vechiului său teritoriu care se păstrează pentru
el într-un mod atît de vădit. Profeţiile dovedesc în chip neîndoios
două lucruri: că Evreii trebuie să ajungă iarăşi în stăpînirea Palestinei
şi să domnească de la Liban la Eufrat şi că această restabilire a
lui Izrael va fi primul dintr-o serie de evenimente menite să amelioreze
soarta omenirii întregi, a creaţiunii gemînde. Acest eveniment va
avea loc tot atît de sigur ca mîine răsăritul soarelui, totuşi cu
singura deosebire că noi ştim la ce oră va răsări soarele, în vreme
ce nu cunoaştem ziua cînd Evreii vor intra în stăpînirea Siriei. Dar
ar fi neînţelept a conchide că un eveniment al cărui dată nu o cunoaştem
aparţine neapărat unui viitor îndepărtat. Omul chibzuit ştie să observe
indiciile premergătoare ale acestor evenimente şi va şti să dea ajutor
unei desfăşurări imposibil de oprit.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C622))</B>
„Oare această subită persecuţie a Evreilor în ţara unde sînt cei mai
numeroşi nu este un semn premergător şi un avertisment al Providenţei
că adevărata lor patrie nu este Tartarul Europei (Rusia)? Din Rusia
singură, Palestina va putea fi într-adevăr colonizată, căci în această
ţară trăiesc trei milioane de Evrei care tremură pentru vieaţa şi
avutul lor. Cînd aceştia vor fi început mişcarea ceilalţi îi vor urma.
Istoria este o oglindă înapoia noastră; tot ceea ce Evreii au făcut
în trecut vor face din nou; el este un popor de geniu şi geniul nu
este limitat de natură, ci de voinţă, de obiceiuri sau de noroc. Oare
aceşti oameni au eşuat ei vreodată în întreprinderile lor? Militarii,
legislatorii, scriitorii, constructorii, negustorii, agricultorii
lor au fost totdeauna primii în toate lucrurile şi, în acest domeniu,
istoria se repetă.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C623))</B>
„Ei vor fi mari în arta păcii şi a războiului şi duşmanii lor se vor
risipi în faţa lor cum se spulberă praful de vînt. Dacă ar avea trebuinţă
de ajutorul unei alte naţiuni, binecuvîntată va fi aceea care le va
oferi sprijinul necesar; în schimb naţiunea care-i va persecuta va
primi o pedeapsă exemplară, într-un fel sau altul. Dacă deci ultimele
persecuţiuni vor decide pe conducătorii Evreilor din Rusia să colonizeze
Palestina, să le oferim gratuit vapoare, marinari, bani şi tot ce
se va cere; acest plasament va fi infinit mai bun decît obligaţiunile
sau titlurile de rentă din Egipt, din Brazilia sau din Peru”.
</P>

<P ALIGN=JUSTIFY>
<B>((C624))</B>
Un recent proverb evreu spune că Messia va veni cînd drumul de fier
va duce la Ierusalim. Aceasta este în perfectă armo�