<HTML>

<BODY>

<FONT FACE="ARIAL">

<P><B>((33))</B>
</P>

<P ALIGN="CENTER">STUDIUL II
<P ALIGN="CENTER"><B>AUTORUL ÎMPĂCĂRII </B>

<BLOCKQUOTE>
<P ALIGN="JUSTIFY">Cel Atotputernic, Iehova &#151;
Mântuitorul păcătoşilor, prin Cristos &#151; „Vrednic este Mielul” &#151; „Cel ce
există de la Sine” &#151; Cel ce sunt &#151; O
tradiţie falsă &#151; Întemeiată pe falsificare &#151; Unitatea
Tatălui şi a Fiului arătată în Scripturi &#151; Folosirea
scripturală a cuvântului Iehova şi a titlului Domn &#151;
Cuvântul Dumnezeu în Vechiul Testament &#151; În Noul Testament &#151;
Mărturia armonioasă a Bibliei &#151; „Cine M-a văzut pe Mine a
văzut pe Tatăl” &#151; El n-a socotit ca un lucru
de apucat să fiE deopotrivă îcu Dumnezeuş &#151; „Pentru noi este un
singur Dumnezeu Tatăl ... şi un singur Domn Isus Hristos”
</BLOCKQUOTE>

<P ALIGN="JUSTIFY">IEHOVA Dumnezeu Îşi pretinde calitatea de autor al
marelui plan de Împăcare, care tocmai am văzut că este în curs
de desfăşurare, care a început la Calvar şi nu va fi complet
până la sfârşitul Veacului Milenar, când Domnul Isus
Cristos, mijlocitorul Împăcării, va preda stăpânirea
pământului restaurat şi în deplină subordonare Tatălui. În armonie
cu aceasta sunt numeroase declaraţii din Scripturi, de
exemplu: „Eu sunt Iehova, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel,
Mântuitorul tău”; „Eu sunt Iehova şi afară de Mine nu este nici un
Mântuitor”; „Eu sunt Iehova, Mântuitorul tău, Răscumpărătorul
tău, Puternicul lui Iacov”; „Eu sunt Iehova, Dumnezeul tău,
din ţara Egiptului încoace. Tu cunoşti că nu este alt
Dumnezeu afară de Mine şi nu este alt Mântuitor afară de Mine”.
Iarăşi: „Singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus
Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire,
mai înainte de toţi vecii şi acum şi în veci! Amin”. Precum
şi: „Nădăjduim în Dumnezeul Cel viu, care este
Mântuitorul tuturor oamenilor şi mai ales al celor credincioşi”. Isa. 43:3,
11; 60:16; Osea 13:4; Iuda 25; 1 Tim. 4:10; Tit 1:3; 2:10.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dacă această idee ar fi pe deplin acceptată &#151; că
Atotputernicul Iehova Însuşi este Mântuitorul, Autorul marelui plan de
<B>((34))</B>
mântuire şi executorul lui, prin agenţii şi reprezentanţii
Săi binevoitori &#151; pe mulţi i-ar elibera de concepţiile false
despre relaţia între Tatăl ceresc şi Fiul Său ceresc, în ceea ce
priveşte mântuirea omenirii. Aceasta n-ar mai lăsa loc pentru
vederea aproape blasfematoare asupra acestui subiect, susţinută de
un număr considerabil de creştini declaraţi, şi anume, că Tatăl
ceresc S-a ridicat cu mânie, căutând să ucidă sau să tortureze pe
omul păcătos, şi că Fiul ceresc, Domnul nostru Isus, plin de dragoste
şi milă (care I-a lipsit Tatălui, conform acestei teorii) a intervenit
şi a mulţumit răutatea şi mânia Tatălui ceresc, primind lovitura
de mânie în locul omului, iar acum Iehova este împăcat numai
pentru că, fiind drept, nu poate cere iarăşi de la păcătos ceea ce deja
fusese plătit prin sângele preţios al lui Cristos. Cu cât cei care
susţin această părere groaznic de eronată despre Împăcare
se debarasează mai repede de ea, cu atât perspectiva lor de
progres în lucrurile spirituale &#151; în cunoştinţa, îndurarea şi
dragostea faţă de <I>adevăratul</I> Dumnezeu &#151; va fi mai bună.
<P ALIGN="JUSTIFY">Vederea corectă asupra subiectului ni-L arată pe Tatăl ceresc
ca fiind perfect în toate atributele nobleţei de caracter: perfect
în dreptatea Sa, aşa încât sentinţa dreaptă a legii Sale drepte
nu poate fi călcată nici chiar de El Însuşi; perfect în înţelepciune,
aşa încât planul şi aranjamentul Său, nu numai în privinţa
creării omului, ci şi în privinţa mântuirii omului, a Împăcării etc., au
fost toate aşa de complete încât nici un eveniment neprevăzut sau
eşec nu putea să apară, şi nici vreo necesitate de schimbare a
planului divin; după cum este scris: „Eu sunt
Domnul, Eu nu Mă schimb” şi „Zice Domnul, care face aceste lucruri, cunoscute din
veşnicie”; perfect de asemenea în dragostea Sa, mai mare dragoste
decât aceasta n-ar putea exista, şi totuşi acea dragoste în deplin
echilibru şi acord cu celelalte atribute divine, aşa încât a putut cruţa
pe păcătos numai în armonie cu programul just stabilit de
înţelepciunea divină; perfect de asemenea în putere, aşa încât toate scopurile
Sale bune, intenţiile bune, programul Său drept şi intenţiile
Sale iubitoare, deplin coordonate, vor fi executate şi vor aduce
rezultatul intenţionat de la început, aşa cum este scris: „Cuvântul Meu, care
<B>((35))</B>
iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face ce
Îmi este plăcut şi va împlini lucrul pentru care l-am trimis”. Isa.
55:11; Mal. 3:6; Fapt. 15:18.
<P ALIGN="JUSTIFY">Când privim astfel, din punctul de vedere scriptural, că
marele Iehova Însuşi este Autorul mântuirii aduse nouă prin
Domnul nostru Isus, aceasta ne face să-L onorăm şi să-L iubim mai mult
şi mai cuvenit pe Dumnezeul nostru Atotputernic, în timp ce
nu scade din onoarea, iubirea şi stima în care-L păstrăm
şi-L respectăm în mod cuvenit pe Domnul şi Mântuitorul nostru
Isus Cristos. Căci noi vedem în Fiul ceresc chipul Tatălui ceresc,
şi-L recunoaştem ca „Solul Legământului” prin care îi vor fi
aduse omenirii toate binecuvântările legământului lui Iehova, şi fără
de care nu se poate obţine nici una din binecuvântările divine.
În armonie cu acest gând, că Domnul Isus acţionează în
lucrarea mântuirii, ca şi în toate lucrurile, ca
<I>reprezentantul</I> Tatălui, Iehova, notaţi următoarele declaraţii ale Scripturilor:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Când s-a arătat bunătatea lui
<I>Dumnezeu, Mântuitorul nostru,</I> şi dragostea Lui faţă de oameni, El ne-a mântuit
... prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută
de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belşug peste noi,
<I>prin</I> Isus Hristos, Mântuitorul nostru.” Tit 3:4-6.
<P ALIGN="JUSTIFY">„<I>Pe El,</I> <I>Dumnezeu L-a
înălţat</I> cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi
iertarea păcatelor.” Fapt. 5:31.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Şi noi am văzut şi mărturisim că
<I>Tatăl a trimis pe Fiul</I> ca să fie Mântuitorul lumii.” 1 Ioan 4:14.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Pavel, apostol al lui Isus Hristos, potrivit poruncii
lui <I>Dumnezeu, Mântuitorul nostru</I>, şi a lui Hristos Isus,
nădejdea noastră.” 1 Tim. 1:1.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui
<I>Dumnezeu, Mântuitorul nostru ...</I> Căci este un singur Dumnezeu şi
un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul
Hristos Isus.” 1 Tim. 2:3, 5.
<P ALIGN="JUSTIFY">Să remarcăm de asemenea cuvintele Domnului
nostru Isus asupra acestui subiect:

<P><B>((36))</B>
</P>

„Căci Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să
judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.” Ioan 3:17.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Eu nu pot să fac nimic de la Mine Însumi; judec după
cum aud.” Ioan 5:30.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe
voi” [pe ucenici]. Ioan 20:21.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Cât despre ziua aceea sau ceasul acela
[când va fi stabilită Împărăţia cerească], nu ştie nimeni: nici îngerii care sunt
în cer, <I>nici Fiul</I>, ci numai Tatăl.” Marcu 13:32.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Timpurile sau perioadele ... Tatăl le-a pus sub
stăpânirea Sa.” Fapt. 1:7.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Lucrările pe care le fac Eu în Numele Tatălui Meu,
ele mărturisesc.” Ioan 10:25.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu.” Luca 24:49.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Eu am venit în Numele Tatălui Meu.” Ioan 5:43.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Lucrurile pe care le spun, le spun aşa cum Mi le-a
spus Tatăl.” Ioan 12:50.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Tatăl este mai mare decât Mine.” Ioan 14:28.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul
Meu şi Dumnezeul vostru.” Ioan 20:17.
<P ALIGN="CENTER">„Vrednic este Mielul care a fost
înjunghiat”
<P ALIGN="JUSTIFY">Însuşi Domnul nostru Isus ne-a dat, în ultima carte
a Bibliei, „Descoperirea lui Isus Hristos, <I>pe care I-a
dat-o Dumnezeu</I> ca să arate robilor Săi” (Apoc. 1:1 ), o
imagine foarte frumoasă a acestui subiect al Împăcării,
ilustrând planul general de răscumpărare a omului din păcat şi
din blestemul lui. Această imagine se găseşte în Apocalipsa
5. Acolo Tatăl ceresc, Cel Îmbătrânit de Zile, este
prezentat stând pe tronul ceresc, iar în mâna Sa un sul scris
pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluit cu şapte peceţi.
Acest sul, reprezentând planul divin cunoscut numai de
Tatăl, Iehova Însuşi, a fost ţinut în propria Sa putere &#151;
în propria Sa mână &#151; până când cineva
<I>se va dovedi</I> vrednic să-l cunoască şi să devină executorul lui, ca agent şi
<B>((37))</B>
reprezentant onorat al lui Iehova. Imaginea
simbolică continuă, arătând că până la timpul când Domnul
nostru Isus a suferit pentru noi la Calvar, „Cel Drept pentru
cei nedrepţi, ca să ne aducă la Dumnezeu”, nimeni n-a fost
găsit (dovedit) vreodată vrednic să preia planul divin şi nici
chiar să-i înţeleagă conţinutul.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar când Domnul nostru Isus Şi-a
<I>dovedit </I>loialitatea faţă de Tatăl ceresc prin supunerea Sa, nu numai în aceea că
S-a umilit ca să ia starea omului pentru suferinţa morţii, dar
şi în aceea că a ascultat chiar „până la moarte”, ba mai
mult, chiar „până la [infama] moarte de cruce”, atunci şi
prin aceasta, El S-a dovedit vrednic de toată încrederea.
După cum declară apostolul: „<I>De aceea</I> şi Dumnezeu L-a
înălţat foarte sus şi I-a dat Numele care este mai presus de
orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice
genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ” (Filip. 2:9-11). La acest punct imaginea pe care o analizăm (Apoc. 5:9-13)
Îl arată pe Domnul nostru Isus ca Mielul care a fost
înjunghiat, căruia I S-a adus închinare şi despre care a fost
anunţat: Vrednic este Mielul! „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i
rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat
pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie,
de orice limbă, din orice popor şi din orice neam.” Astfel ne
este ilustrată marea înălţare a reprezentantului Tatălui
ceresc, „Solul [slujitorul] legământului”. Datorită
umilinţei, supunerii şi ascultării Sale complete faţă de voinţa
Tatălui, din acel moment El este declarat părtaş la tronul Tatălui,
şi, prin propriul aranjament al Tatălui, vestirea a fost
făcută printre toate oştile cereşti: „Vrednic este Mielul, care a
fost înjunghiat, <I>să primească</I> putere, bogăţie, înţelepciune,
tărie, cinste, slavă şi binecuvântare”; şi în cele din urmă
„toate făpturile” vor înţelege că Iehova L-a înălţat foarte mult
pe Unicul Său Fiu Conceput, chiar la asociere cu El în
Împărăţie, şi vor rosti cu voce tare aprobarea spunând: „A Celui care
stă pe scaunul de domnie [al Universului &#151;
Iehova] şi a Mielului
<B>((38))</B>
să fie binecuvântare, cinste, slavă şi stăpânire în
vecii vecilor!” Nu este de mirare că suntem învăţaţi că din
acel moment toţi oamenii vor onora pe Fiul Cel înălţat aşa
cum Îl onorează pe Tatăl care L-a înălţat pe El atât de
mult. Ioan 5:23.
<P ALIGN="JUSTIFY">Apostolul declară că această glorificare a lui Isus dă
o ilustraţie a legii divine, că „cine se smereşte va fi
înălţat”. Dar să remarcăm de asemenea în această imagine
simbolică (vers. 13) că înălţarea Domnului nostru Isus Cristos la
slavă, onoare, putere şi stăpânire nu implică faptul că Tatăl
ceresc cedează tronul din cer în favoarea Lui, nici că Tatăl şi
Fiul sunt una în persoană, pentru că ambele persoane
sunt recunoscute; Tatălui, ca întotdeauna, fiindu-I dat primul
loc în laudă şi onoare. Şi aceasta iarăşi ne aminteşte
cuvintele Domnului nostru: „Vă pregătesc [vouă, ucenicilor
Mei] o împărăţie, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o
Mie” (Luca 22:29). Şi iarăşi zice către urmaşii Săi
credincioşi: „Celui care va birui îi voi da să stea cu Mine pe scaunul
Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi M-am aşezat cu
Tatăl Meu pe scaunul Său de domnie”. Apoc. 3:21.
<P ALIGN="JUSTIFY">Ca o mărturie suplimentară a faptului că întreaga
lucrare a răscumpărării este <I>de la</I> Tatăl dar prin Fiul, să
remarcăm declaraţia apostolului, că Dumnezeu „la sfârşitul acestor
zile ne-a vorbit în persoana Fiului, pe care L-a pus moştenitor
al tuturor lucrurilor [promise] şi prin care a făcut şi
veacurile. El ... a făcut prin Sine curăţirea păcatelor şi S-a aşezat
la dreapta Măririi [a lui Iehova] în locurile preaînalte, luând
un loc cu atât mai presus de îngeri”. Şi iarăşi declară despre
El: „Avem un astfel de Mare Preot care S-a aşezat la
dreapta scaunului de domnie al Măririi [al lui
Iehova], în ceruri, ca slujitor al Locului preasfânt şi al adevăratului cort, care
a fost ridicat de Domnul îIehovaş, nu de om”. Acelaşi
apostol declară iarăşi: „El [Domnul nostru Isus], după ce a adus
o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna
la dreapta lui Dumnezeu” (Evr. 1:2-4; 8:1; 10:12). El iarăşi ne
<B>((39))</B>
îndeamnă să continuăm „privind ţintă la Isus,
Căpetenia [începătorul] şi Desăvârşirea credinţei noastre, care,
pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a
dispreţuit ruşinea şi stă la dreapta scaunului de domnie al
lui Dumnezeu”. Apoi ne îndeamnă să ne gândim la
„<I>Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos,</I> Tatăl slavei” şi „care este
faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii
Sale, potrivit lucrării puterii tăriei Lui, pe <I>care a desfăşurat-o
în Hristos</I>, prin faptul că L-a înviat dintre cei morţi şi L-a
pus să stea la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai presus de
orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice
autoritate şi de orice nume care se poate numi, nu numai în
veacul acesta, ci şi în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare”
(Evr. 12:2; Efes. 1:17-22). Apostolul Petru iarăşi declară despre
Domnul nostru Isus că El „stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce
S-a înălţat la cer şi <I>Şi-a supus</I> [prin
Tatăl] îngerii, stăpânirile şi puterile”. 1 Pet. 3:22.
<P ALIGN="JUSTIFY">Toate aceste diferite scripturi arată cât se poate de
clar înălţarea foarte sus a Domnului nostru Isus Cristos,
<I>ca răsplata Tatălui</I> pentru ascultarea Lui minunată şi
pentru manifestarea spiritului de iubire al Tatălui, în sacrificiul
de Sine pentru păcătoşi; ele însă nu arată nici că Domnul
Isus a fost Tatăl, nici că El a fost înălţat să ia locul Tatălui
pe tronul ceresc, sau în afecţiunea şi adorarea creaturilor
Sale inteligente. Dimpotrivă, ele Îl arată clar pe Tatăl ceresc
ca fiind superior în onoare şi putere, ca fiind Binefăcătorul
care astfel L-a glorificat şi înălţat pe Fiul şi L-a pus la dreapta
Sa, sau în locul de favoare principală, şi L-a făcut părtaş
la tronul sau la stăpânirea Împărăţiei cereşti, îngerii şi
toate oştirile cerului fiindu-I supuse. Într-adevăr, aşa de tare
este uneori limbajul folosit în privinţa marii înălţări a
Domnului nostru Isus şi a deplinătăţii puterii acordate Lui de
către Tatăl, încât într-o împrejurare scriitorul inspirat a
considerat foarte potrivit să atragă atenţia asupra faptului că nici
una din aceste declaraţii despre marea Sa înălţare nu implică
<B>((40))</B>
nici că El a fost egal cu Tatăl, nici că I-a fost superior:
prin urmare El zice, vorbind despre domnia Milenară a
lui Cristos: „Trebuie ca El [Cristos] să împărăţească până
va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale.
Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea. Căci
El [Tatăl] «a supus totul sub picioarele Lui [ale
Fiului]». Dar când [Tatăl] zice că totul I-a fost supus
[Fiului], <I>se înţelege că afară de Cel
</I>[<I>Tatăl</I>]<I> care I-a supus totul
</I>[<I>Fiului</I>]. Şi când toate [lucrurile
pământeşti] Îi vor fi supuse [Fiului], atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui
[Tatălui] care I-a supus toate [Fiului], pentru ca Dumnezeu
[Tatăl] să fie totul în toţi”. 1 Cor. 15:25-28.
<P ALIGN="CENTER">„Cel ce există prin Sine”
<P ALIGN="JUSTIFY">Atotputernicul Dumnezeu Şi-a însuşit şi a declarat
că numele Său este Iehova, care înseamnă „Cel ce există
prin Sine” sau „Nemuritorul”. Astfel citim cuvintele Sale
către Moise, care spun: „Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac
şi lui Iacov, ca Dumnezeul Cel Atotputernic [cel mai înalt
sau cel mai puternic Dumnezeu]; dar n-am fost cunoscut de
ei sub Numele Meu ca «Iehova»” (Exod. 6:3). Dumnezeu a
fost recunoscut de atunci printre poporul Său după acest
nume, Iehova. Numele este folosit de sute de ori în tot
Vechiul Testament, dar este ascuns într-o mare măsură
cititorilor de limbă engleză [şi română &#151; n.
e.] printr-o eroare a traducătorilor, care l-au tradus prin
„Domn”. Poate fi însă recunoscut uşor, fiind întotdeauna scris cu majuscule
mici când este folosit pentru numele sacru, Iehova.
<P ALIGN="JUSTIFY">Astfel în prima poruncă dată lui Israel Domnul a zis:
„Eu sunt Iehova, Dumnezeul tău ... Să nu ai alţi
dumnezei [puternici] afară de Mine [egali Mie] ... căci Eu,
Iehova, Dumnezeul tău sunt un Dumnezeu gelos”. Exod. 20:2-5.
<P ALIGN="JUSTIFY">Moise mai spune: „Ascultă, Israele: «Iehova
Dumnezeul nostru este <I>singurul
Domn” &#151;</I> Iehova. „Să iubeşti pe Iehova
<B>((41))</B>
Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi
cu toată puterea ta»” (Deut. 6:4, 5). Şi acesta este chiar
pasajul de scriptură pe care Domnul nostru Isus îl recomandă
ca însăşi esenţa adevărului. Când L-au întrebat care este
cea mai mare poruncă, El a spus, citând această scriptură:
„Să iubeşti pe Domnul [Iehova] Dumnezeul tău, cu toată
inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată gândirea ta. Aceasta
este cea mai mare şi cea dintâi poruncă” (Mat. 22:37, 38).
Citim iarăşi: „Eu sunt Iehova, acesta este Numele Meu; şi
slava [onoarea] Mea n-o voi da altuia” (Isa. 42:8). Contextul să
nu treacă neobservat, deoarece această declaraţie clară,
că numele Iehova este exclusiv al „Tatălui luminilor în care
nu este nici schimbare, nici umbră de mutare”, urmează
imediat anunţării profetice a lui Mesia ca Fiul-slujitor onorat şi
ales al lui Iehova, zicând:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Iată Robul Meu, pe care-L
<I>sprijin</I>, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu! Am pus Duhul Meu peste El;
El va vesti popoarelor judecata ... El nu va slăbi, nici nu Se
va lăsa, până va aşeza dreptatea pe pământ; şi insulele
vor aştepta legea Lui. Aşa vorbeşte Dumnezeu, Iehova ...
«Eu, Iehova, Te-am chemat în dreptate şi Te voi lua de mână,
Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să
fii Lumina popoarelor, să deschizi ochii orbilor, să scoţi
din temniţă [moarte] pe cei legaţi şi din închisoare pe cei
care locuiesc în întuneric. Eu sunt Iehova, acesta este
Numele Meu»”. Isa. 42:1-8.
<P ALIGN="CENTER">Numele Iehova aplicat numai Tatălui gloriei
<P ALIGN="JUSTIFY">Se ridică uneori pretenţia că în Scripturi numele
Iehova I se aplică Domnului nostru Isus şi ca atare acesta nu
este numele distinctiv şi special al Tatălui ceresc. Aceasta
este o greşeală; dar spre folosul tuturor vom examina
aici textele despre care unii presupun că sprijină
această pretenţie. Vom arăta că ele nu contrazic textele anterioare
<B>((42))</B>
care spun că acesta este numele cuvenit şi special al
marelui „Eu sunt”.
<P ALIGN="JUSTIFY">(1) Textul pe care aceştia se sprijină mai cu seamă pentru
a dovedi că numele Iehova poate fi considerat pe bună
dreptate numele lui Isus Cristos este: „Voi ridica lui David un
Vlăstar drept. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune şi va
face dreptate şi judecată în ţară ... şi iată Numele pe care i-L vor
da: «Domnul, dreptatea noastră”. Ier. 23:5, 6.
<P ALIGN="JUSTIFY">Evident că acest text se referă la Domnul nostru Isus şi
la domnia Sa Milenară; iar numele în ebraică
este<I> Iehova Ţidkenu.</I> Care este explicaţia? Simplă: traducătorii, în
zelul lor de a găsi un loc unde numele Iehova să fie asociat cu
Isus ca un nume, ne-au dat o traducere slabă. N-ar fi apărut nici
o dificultate dacă ar fi fost tradus: „Acesta este numele pe
care i-L vor da: <I>Dreptatea noastră de la
Iehova”.</I> Şi ce potrivit este acest nume cu lucrarea şi funcţia Domnului nostru Isus.
N-a fost El oare reprezentantul dreptăţii lui Dumnezeu şi
n-a suferit El oare pedeapsa Dreptăţii ca răscumpărarea
omului &#151; pentru ca Dumnezeu să poată fi drept şi totuşi să
fie îndreptăţitorul celui care crede în Isus? Desigur că nici
un nume n-ar putea fi mai potrivit.
<P ALIGN="JUSTIFY">Să nu se treacă cu vederea că exact acest nume
<I>Iehova Ţidkenu </I>mai apare în scrierile aceluiaşi profet. Dar
prietenii noştri niciodată nu atrag atenţia asupra lui, iar
traducătorii, deşi îl traduc prin aceleaşi cuvinte englezeşti, nu redau
acele cuvinte cu majuscule ca în celălalt caz. De ce? Pentru că
relaţiile contextuale arată că <I>Iehova
Ţidkenu</I> va fi numele Bisericii întregi, Noul Ierusalim; „Şi iată cum Îl vor numi:
[<I>Iehova Ţidkenu</I>], Dreptatea noastră de la Iehova”. Ier. 33:16.
<P ALIGN="JUSTIFY">Şi toţi pot vedea uşor că acest nume va fi potrivit
pentru Biserica glorificată; ea nu numai că
împărtăşeşte suferinţele Domnului ei pentru dreptate, „împlinind
ce lipseşte necazurilor lui Hristos” (Col. 1:24; 1 Pet. 5:9),
dar şi îi este promisă o parte în toate gloriile Domnului
ei, după cum o soţie împărtăşeşte onorurile şi
<I>numele</I> soţului
<B>((43))</B>
ei: întocmai cum Biserica poartă numele lui Cristos,
ca membri ai corpului lui Cristos. Apoc. 3:12; 19:7; 21:9.
<P ALIGN="JUSTIFY">Aceste exemple nu sunt singurele în care numele Iehova
este folosit pentru a compune<I> alt</I> nume. Să remarcăm că
muntele unde Avraam l-a oferit ca jertfă pe Isaac şi unde Dumnezeu
ia dat un berbec de jertfă ca înlocuitor pentru Isaac a
fost numit de către el Muntele Providenţei lui Iehova &#151;
<I>Iehova Iire </I>(Gen. 22:14). Moise a numit altarul pe care l-a
construit: <I>Iehova Nisi </I>sau Stindardul lui Iehova (Exod. 17:15). Ghedeon
a construit un altar şi l-a numit <I>Iehova-Şalom
</I>&#151; Pacea lui Iehova (Jud. 6:23, 24). Ezechiel a profeţit despre o cetate
viitoare al cărei nume va fi <I>Iehova Şama </I>&#151; Minunea lui Iehova. Ezec. 48:35.
<P ALIGN="JUSTIFY">(2) S-a sugerat că acolo unde este relatat că Iehova
S-a arătat lui Avraam (Gen. 18:1) şi lui Moise (Exod.
3:3-15) trebuie să fie vorba despre Isus Cristos în starea Sa
preumană şi ca atare numele trebuie să fie al Lui. Noi răspundem că
un astfel de raţionament este nejustificat: că, dacă numele
s-ar aplica la altul, acest lucru ar indica doar că un astfel
de servitor a fost foarte apreciat de Iehova şi
într-adevăr a fost tratat cu acea ocazie ca un administrator sau
un reprezentant &#151; împuternicit şi să exercite puterea
divină. În Exodul 3:2 suntem clar informaţi că unul care
reprezintă pe Iehova şi-I foloseşte numele Lui cel mai distins, „Eu
sunt”, a fost „<I>îngerul</I> [mesagerul] lui Iehova”. Noi nu ne îndoim
nici măcar o clipă că acest <I>mesager</I> onorat a fost „Cuvântul”
din Ioan 1:1, Domnul nostru Isus în starea Sa
<I>preumană</I>. Dar cel mai înalt şi mai onorat mesager nu trebuie să fie
confundat cu cel pe care-l reprezintă, în numele căruia vorbeşte şi
a cărui putere a exercitat-o şi i-a acordat-o lui Moise.
<P ALIGN="JUSTIFY">(3) Isaia 40:3 se referă la misiunea lui Ioan
Botezătorul, „Pregătiţi în pustie calea lui<I>
Iehova</I>”; şi ni se cere să considerăm aceasta ca o dovadă că Isus nu este decât un
alt nume al lui Iehova. Dar iarăşi răspundem: nu este aşa!
Isus a fost într-adevăr servitorul onorat al lui Iehova şi
<I>reprezentantul</I> Său printre oameni în sensul cel mai deplin; dar El Însuşi
<B>((44))</B>
declară: „Tatăl M-a trimis”, „Judec după cum aud”, „Eu nu
pot să fac nimic de la Mine Însumi”, „Tatăl este mai mare
decât Mine”. Şi noi trebuie să-L credem pe mesager. Faptul este,
aşa cum s-a arătat deja*, că Ioan Botezătorul a preumbrit doar
un Mesager mai mare, chiar întreaga Biserică creştină în trup;
care la rândul ei va introduce pe Cristosul Cap şi corp în
gloria spirituală, iar lucrarea acelui Cristos glorificat va fi încă un
pas mai departe în aceeaşi mare lucrare de pregătire a căii lui
Iehova şi de aducere a locului picioarelor Sale la starea glorioasă.
Şi această lucrare, când va fi încheiată la sfârşitul Mileniului,
va fi împlinirea completă a acestei profeţii. Vezi
1 Cor. 15:24-28; Ioan 6:57; 5:30; 10:28.

<HR>
*Vol. II, cap. 8
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY">(4) Apostolul vorbeşte despre Domnul nostru Isus ca
despre „Domnul slavei” (1 Cor. 2:8), şi ni se cere să considerăm
aceasta ca dovadă că El este Tatăl, Iehova, pentru că în Psalmul
24:7-10 Tatăl este numit „Împăratul slavei”. Noi răspundem că
astfel de argumente slabe cum este acesta dovedesc numai
slăbiciunea teoriei în sprijinul căreia sunt prezentate aceste
argumente. Domnul nostru Isus va fi într-adevăr maiestuos, un Împărat
al slavei, în timpul Veacului Milenar, când va mânui
sceptrul pământului în numele şi puterea lui Iehova: dar acelaşi
apostol inspirat arată clar, în aceeaşi epistolă în care-L numeşte pe
Isus „Domnul slavei”, că atunci când Împărăţia Sa va ajunge
la gradul ei cel mai înalt de glorie, aceasta va fi predată
Tatălui „care I-a supus toate [Fiului] pentru ca Dumnezeu
[Tatăl] să fie totul în toţi”.
<P ALIGN="JUSTIFY">(5) În două descrieri profetice ale Împărăţiei Milenare a
lui Cristos se spune: „Se va întâmpla în zilele din urmă
că muntele [Împărăţia] casei <I>lui Iehova</I> va fi întemeiat ca
cel mai înalt munte [stăpânind peste alte
împărăţii] ... şi multe popoare se vor duce şi vor zice: «Veniţi să ne suim la
muntele [Împărăţia]<I> lui Iehova </I>... ca să ne înveţe căile Lui şi
să umblăm pe cărările Lui ... El va fi Judecătorul
neamurilor”. Isa. 2:2-4; Mica 4:1-3.

<P><B>((45))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Se pretinde că deoarece Cristos trebuie să domnească, să
judece şi să deţină Împărăţia în timpul Mileniului, numele Iehova de
aici trebuie să fie considerat ca numele lui Cristos. Noi răspundem:
nu este aşa! Nu trebuie să fie uitat că toate binecuvântările sunt
<I>de la </I>Tatăl, chiar dacă toate sunt <I>prin
</I>Fiul (1 Cor. 8:6). Şi astfel ne-a învăţat Domnul nostru Isus
să spunem în rugăciunea Sa model: „Tatăl nostru care eşti în ceruri ... Vie
<I>împărăţia Ta; </I>facă-se <I>voia Ta </I>precum în cer aşa şi pe pământ” (Mat. 6:9, 10).
Acest lucru este arătat şi în scripturile conexe (Mica 4:8)
unde Cristosul î„cap” şi „corp” &#151; noul
Ierusalimş este numit „turn al turmei” la care va veni mai întâi stăpânirea &#151; pierdută
de Adam în Eden, răscumpărată de Isus la Calvar.
<P ALIGN="JUSTIFY">(6) „Betleeme Efrata ... din tine Îmi va ieşi Cel care
va stăpâni în Israel şi a cărui origine este
<I>din timpuri străvechi</I>, <I>din zilele
veşniciei</I>” (Mica 5:2). Ni se cere să acceptăm
aceste cuvinte ca dovezi că Isus a fost Iehova &#151; din veşnicie
în veşnicie &#151; pentru că Moise a declarat: <I>„Iehova
...</I> din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu”. Ps. 90:1, 2.
<P ALIGN="JUSTIFY">Noi răspundem că aici se cere să se tragă o
concluzie neraţională &#151; contrară nu numai sutelor de exemple
de folosire a numelui Iehova în alte scripturi, dar contrară
de asemenea şi relaţiilor contextuale în care se găsesc
aceste cuvinte. Citind mai departe până la Mica 5:4, găsim că
se spune despre Mesia: „El Se va scula şi îi va paşte turma
[lui Iehova &#151; Ps. 23:1] cu puterea lui Iehova,
<I>în măreţia Numelui lui Iehova, Dumnezeului Său”.</I>
<P ALIGN="JUSTIFY">Nimic n-ar putea fi mai explicit în legătură cu acest
subiect. Ce înseamnă deci cuvintele din Mica 5:2? Răspundem că ele
pot fi înţelese corect astfel: „A cărui origine este
[prezisă] din timpuri străvechi, din zilele veşniciei
[venirea Sa şi rolul Său mesianic au fost intenţionate şi prevăzute în planul
divin]”.
<P ALIGN="JUSTIFY">(7) Se face referire la profeţia din Isaia 25:6-8
despre Împărăţia Milenară şi ni se cere să o considerăm ca
dovadă că numele <I>Iehova</I> este aplicabil la Domnul nostru
Isus, deoarece acolo se spune că „<I>Iehova </I>oştirilor pregăteşte
tuturor popoarelor pe muntele [Împărăţia] acesta un ospăţ de
<B>((46))</B>
mâncăruri gustoase ... nimiceşte moartea pe vecie.
Stăpânul <I>Iehova</I> va şterge lacrimile de pe toate feţele”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Noi răspundem: nu. Aceasta este departe de a fi o astfel
de dovadă. Trebuie să observăm într-adevăr că Domnul
nostru, Cristos cel glorificat, este reprezentat ca vorbitor, iar
lucrarea Sa din Veacul Milenar este rezumată pe scurt în primul
verset al acestui capitol: „Iehova, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine
Te voi înălţa [onora]! Laud Numele Tău”. Acesta va fi
rezultatul domniei Milenare, iar la încheierea ei toate lucrurile vor
fi supuse iarăşi lui Iehova, a cărui putere, lucrând prin
Cristosul, va fi să-I supună Lui toate lucrurile. Mesia vine pe pământ
ca slujitorul puternic şi reprezentantul lui Iehova,
Emanuel, „Dumnezeu este cu noi”. Această vedere este confirmată
perfect de către apostolul Pavel, care, după ce citează din
această profeţie şi arată împlinirea ei prin distrugerea morţii
adamice în timpul Mileniului, spune: „Mulţumiri fie aduse lui
<I>Dumnezeu, care ne dă biruinţa </I>[eliberarea &#151;
triumful]<I> prin </I>Domnul nostru Isus Hristos”. 1 Cor. 15:57.
<P ALIGN="JUSTIFY">(8) Ni se cere să considerăm ca dovadă că numele
Iehova aparţine în mod cuvenit Domnului nostru Isus, faptul că El
este numit &#151; Minunat, Sfătuitor (îndrumător sau model
miraculos), Dumnezeu puternic, Părintele veşniciei, Prinţ al păcii &#151; Isa. 9:6.
<P ALIGN="JUSTIFY">Vom examina mai târziu semnificaţia deplină a
acestei scripturi, remarcând la acest punct doar faptul că nimic
de aici nu ne îndreptăţeşte să aplicăm numele Iehova la Isus
cel vrednic de adorare, Domnul şi Învăţătorul nostru.
Să remarcăm însă că dacă aceasta ar fi fost ideea, nu putea
fi găsit un loc mai bun decât acesta pentru a adăuga
numele Iehova printre celelalte titluri. Dar, dimpotrivă, chiar
versetul următor declară: „Iată ce va face râvna lui Iehova al
oştirilor” (împlinirea profeţiei). Versetul 7.
<P ALIGN="JUSTIFY">(9) „Spune cetăţilor lui Iuda: «Iată Dumnezeul
vostru! Iată, Stăpânul [<I>Adonai</I>] Iehova va veni cu putere şi
braţul Lui va domni pentru El ... El Îşi va paşte turma ca
un Păstor».” Isa. 40:9, 10, 11.

<P><B>((47))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Ni se spune că desigur acesta este un pasaj în
care Răscumpărătorul nostru este numit cu marele nume
Iehova. Dar noi răspundem: nu &#151; aici El este numit
<I>„braţul”</I> lui Iehova, ca şi în alte locuri: Braţul puternic al lui Iehova „va
<I>domni pentru</I> El” până va doborî toată autoritatea şi puterea contrară
lui Iehova şi legii Sale drepte &#151; până când va face să biruie
judecata; până când locul picioarelor lui Iehova (pământul,
aşternutul picioarelor Sale) va fi făcut glorios &#151; şi va fi predat Împărăţia
lui Dumnezeu, chiar Tatălui. 1 Cor. 15:24-28; Mat. 12:20.
<P ALIGN="JUSTIFY">Alte exemple în care Domnul nostru Isus este
reprezentat profetic ca „braţul drept” sau puterea lui Iehova sunt:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Cine a crezut vestirea
[propovăduirea] noastră? Şi cui i s-a descoperit
braţul lui Iehova? [Puţini recunosc Braţul Domnului în acest veac &#151; „nu mulţi mari”
etc.] ... El era dispreţuit şi părăsit de oameni.” Isa. 53; Ioan 12:38.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Insulele vor aştepta cu nădejde în Mine şi se vor
încrede în braţul Meu.” Isa. 51:5, 9.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Iehova Şi-a dezgolit braţul Său cel sfânt înaintea
tuturor popoarelor [la stabilirea Împărăţiei Sale]; şi toate
marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru.” Isa. 52:10.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Atunci braţul Lui [al lui
Iehova] I-a adus mântuire ... «Un Răscumpărător va veni pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov,
care se vor întoarce de la păcatele lor», zice Iehova.” Isa. 59:16-20.
<P ALIGN="JUSTIFY">(10) În Ioan 12:41 citim: „Isaia a spus aceste lucruri,
când a văzut slava Lui şi a vorbit despre El”. Ni se cere
să recunoaştem că aceasta probabil se aplică la Isaia 6:1.
Noi răspundem că credem aceasta: dar să remarcăm că
acest cuvânt ebraic redat prin <I>Domn</I> în acel verset nu este
<I>Iehova</I>, ci <I>Adonai</I>; problema noastră în discuţie acum este că
numele Iehova nu se aplică în mod cuvenit la nimeni în afară
de Tatăl ceresc &#151; chiar dacă poate fi aplicat la mesagerii
Săi speciali în timp ce aceştia vorbesc sau acţionează pentru
El ca reprezentanţi în numele Său.
<P ALIGN="JUSTIFY">Noi nu contestăm că
<I>Adonai</I> este uneori folosit ca unul din multele titluri ale Tatălui ceresc. Noi pretindem că în acest
<B>((48))</B>
text nu se aplică la Tatăl, ci la Fiul. La fel, acelaşi
cuvânt <I>Adonai </I>este folosit referitor la Cristos şi la Împărăţia
Sa Milenară în Psalmul 2 (4-9): „Domnul
[<I>Adonai</I>] Îşi bate joc de ei. Apoi, în mânia Lui le vorbeşte şi în aprinderea Sa
îi îngrozeşte ... Domnul [<I>Iehova</I>] Mi-a zis: «Tu eşti Fiul
Meu; astăzi Te-am născut»”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar probabil cineva ar putea pretinde că
<I>Adonai </I>din Isaia 6:1 trebuie să se refere la aceeaşi persoană ca şi
<I>Iehova </I>din versetele 3 şi 5. Noi răspundem: nu este aşa;
„Solul legământului”, reprezentantul lui Iehova putea fi
foarte bine salutat cu laudă în numele Tatălui pe care-L
reprezenta. Remarcaţi iarăşi în versetul 8 că nu
<I>Iehova </I>este cel care dă mesajul, nici cel care pronunţă judecata,
ci<I> Adonai, </I>pentru că Tatăl „a dat toată judecata Fiului”. Mat. 23:34, 36,
38; Ioan 5:22, 27.
<P ALIGN="JUSTIFY">Ar putea fi citate şi alte exemple de referiri la Domnul
nostru Isus <I>în strânsă legătură cu </I>numele
<I>Iehova, </I>în ebraică fiind însă folosit alt cuvânt, dar tradus de asemenea
<I>Domn </I>în versiunea comună a Bibliei. Să remarcăm declaraţia din Maleahi:
„Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea.
Şi Domnul [<I>Adon, </I>din aceeaşi rădăcină ca
<I>Adonai</I>]<I> </I>pe care-L căutaţi, deodată va intra în templul Său, Solul legământului
în care găsiţi plăcere; iată că vine, zice Domnul
[Iehova] oştirilor ... El ... va curăţi pe fiii lui Levi, îi va purifica aşa cum se
curăţă aurul şi argintul şi vor aduce Domnului
[<I>Iehova</I>]<I> </I>un dar de mâncare în dreptate”. Mal. 3:1-4.
<P ALIGN="JUSTIFY">Încă o astfel de referinţă familiară se găseşte în
nobilul psalm mesianic, care declară: „Tu eşti mai frumos decât
fiii oamenilor. Harul este turnat pe buzele tale; de
aceea Dumnezeu te-a binecuvântat pe vecie ... Scaunul Tău
de domnie, Dumnezeule, este veşnic; sceptrul împărăţiei
Tale este un sceptru de dreptate. Tu ai iubit dreptatea şi ai
urât răutatea. De aceea, Dumnezeule, <I>Dumnezeul Tău
</I>Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai presus decât pe
însoţitorii Tăi”. Apoi se face referire la Biserică, fiind numită
fiica Tatălui şi mireasa, soţia Mielului, şi este îndemnată să
<B>((49))</B>
respecte pe Fiul Împăratului ca Domnul ei &#151;
„atunci împăratul îţi va dori frumuseţea. Şi fiindcă este
<I>domnul tău </I>[<I>Adon </I>&#151; nu Iehova], adoră-l”. Ps. 45:2-11; Evr. 1:8,
9; 1 Cor. 11:3; Efes. 5:23; Ioan 5:23.
<P ALIGN="JUSTIFY">(11) Ni se cere să considerăm declaraţia lui Isaia (8:13,
14) ca o dovadă că numele Iehova este în mod potrivit
aplicabil Domnului nostru Isus. Ea spune: „Sfinţiţi însă pe Iehova
al oştirilor. De El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi”. Accentul
este pus pe versetul următor, care spune, fără să precizeze
<I>cine:</I> „El va fi ... o piatră de poticnire, o stâncă de cădere
pentru amândouă casele lui Israel”. Noi nu putem admite aceasta
ca o dovadă, deoarece, chiar dimpotrivă, contextul arată o
a treia parte (în afară de Iehova şi de profet), chiar
Domnul nostru Isus care spune: „Leagă această mărturie,
pecetluieşte legea între ucenicii Mei. Eu Îl voi aştepta pe
<I>Iehova</I> ... Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat
<I>Iehova</I>”. Isa. 8:16-18; compară cu Evrei 2:13.
<P ALIGN="JUSTIFY">(12) Se face referire la Psalmul 110 ca dovadă că
Domnul nostru Isus este numit în Scriptură <I>Iehova.
</I>Noi răspundem că nici un argument nu putea fi dus atât de departe sau
nu putea fi mai neadevărat. Dimpotrivă, el dovedeşte
contrariul: „<I>Iehova</I> a zis lui <I>Adon:</I> «Stai la dreapta Mea până voi pune
pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale ...
<I>Adonai </I>este la dreapta Ta [a lui Iehova] şi zdrobeşte” etc. Precum şi:
„<I>Iehova </I>a jurat şi nu-I va părea rău: «Tu eşti preot în veac
după rânduiala lui Melhisedec»”. Ps. 110:1, 4, 5.
<P ALIGN="JUSTIFY">Oricine nu poate vedea că Cel la care se face referire
este înălţat la dreapta lui Iehova sau la poziţia de favoare
principală şi este făcut preot al Rânduielii noi, este desigur
<I>orbit </I>de prejudecata sa. Noi însă le supunem acestora spre
examinare însăşi interpretarea Domnului nostru şi aplicarea
acestor cuvinte la Sine Însuşi, prezentându-Se ca fiind
<I>Adon, </I>Domnul lui David, înălţat de către Domnul Său, Iehova. Mat. 22:44, 45.
<P ALIGN="JUSTIFY">Apostolul Petru, vorbind sub influenţa Spiritului sfânt
la Cincizecime, a aplicat la fel aceste cuvinte. Şi apostolul
Pavel se referă la ele în acelaşi sens. Fapt. 2:34; Evr. 1:13; 10:12, 13.

<P><B>((50))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">(13) Deoarece Domnul nostru Isus este recunoscut a fi
Marele Învăţător, se pretinde că El a împlinit prezicerea: „Toţi fiii
tăi vor fi învăţaţi de <I>Iehova</I>” (Isa. 54:13). Ca răspuns şi ca
o contrazicere, supunem spre examinare propriile cuvinte
ale Domnului nostru Isus. El a citat tocmai aceste cuvinte
ale profetului în discursul Său şi a arătat clar că El n-a fost şi
n-a pretins a fi Iehova din această profeţie. Cuvintele Sale au
fost: „În proroci este scris: «Toţi vor fi învăţaţi de
Dumnezeu». Oricine a ascultat pe Tatăl şi <I>a învăţat de la El,
</I>vine la Mine”. Ioan 6:45.
<P ALIGN="JUSTIFY">Însuşi Tatăl, marele Iehova, este nu numai
Marele Legiuitor, ci şi Marele Învăţător al propriei Sale legi. Toţi
fiii Săi inteligenţi vor vedea că marele Său plan de mântuire
a omului cuprinde cele mai măreţe exemplificări cu putinţă
ale Dreptăţii, Iubirii şi Înţelepciunii, în combinaţie şi
totuşi fiecare perfectă, intactă.
<P ALIGN="JUSTIFY">Domnul nostru Isus a fost şi este încă Marele Învăţător
al oamenilor prin hotărârea Tatălui ceresc, marele
Maestru-Învăţător mai presus de toţi. Şi exact aceasta a pretins şi
a învăţat iubitul nostru Răscumpărător. Oare n-a declarat
El public faptul că învăţăturile Sale erau cele pe care le
învăţase deja de la Tatăl? zicând: „Eu spun ce am văzut la Tatăl
Meu”. „Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui care M-a trimis
pe Mine. Dacă voieşte cineva să facă voia Lui, va cunoaşte
despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă
Eu vorbesc de la Mine Însumi ... cine caută slava
<I>Celui care L-a trimis,</I> Acela este adevărat”. „Cuvântul pe care-l auziţi nu este al
Meu, ci al Tatălui care <I>M-a trimis.”</I> „Le-am dat Cuvântul
<I>Tău.”</I> „Ei au păzit cuvântul
<I>Tău.”</I> „Sfinţeşte-i prin adevărul <I>Tău:
</I>Cuvântul <I>Tău </I>este adevărul.” Ioan 7:16-18; 8:38; 14:24; 17:6, 14, 17.
<P ALIGN="JUSTIFY">De asemenea, Domnul nostru i-a numit învăţători
speciali sub conducerea Sa pe apostoli; şi pe alţii din Biserică să
fie învăţători şi păstori subordonaţi pentru turma
Domnului, instruindu-i: „Paşte oile Mele”, „paşte mieluşeii Mei”,
„Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma în care v-a
pus Duhul Sfânt supraveghetori ca să păstoriţi biserica
lui Dumnezeu pe care a câştigat-o cu sângele Celui [Fiului
<B>((51))</B>
Preaiubit] al Său” (Fapt. 20:28). Cu toate acestea, nici
unul dintre aceşti învăţători nu trebuia să înveţe
<I>propriile sale</I> doctrine, care puteau fi numai „înţelepciunea lumii
acesteia”. Tot poporul lui Dumnezeu trebuia să fie învăţat de
<I>Iehova,</I> şi nici unul dintre ei nu poate fi învăţător adevărat dacă
nu prezintă oamenilor cuvintele, planul şi caracterul lui
Iehova, ca fiind standardul adevărului şi perfecţiunii. Făcând
aceasta ei atrag atenţia inevitabil asupra „învăţăturilor lui
Hristos” şi asupra „învăţăturilor apostolilor”, toate acestea fiind
doar expresii şi învăţături ale legii mari şi eterne a Tatălui.
<P ALIGN="JUSTIFY">Spre deosebire de unii care astăzi se numesc ei înşişi
învăţători, nici Domnul nostru Isus, nici apostolii Săi n-au încercat sau
n-au pretins <I>originalitate.</I> Să remarcăm cuvintele smerite
ale Domnului nostru Isus, altele mai frumoase decât acestea
n-ar putea fi: „Eu ... nu fac nimic de la Mine Însumi,
ci<I> vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl
Meu”</I> (Ioan 8:28). Ne putem noi mira că
Unuia care a fost găsit aşa de smerit şi aşa de loial lui Iehova I s-a
putut încredinţa şi I-a fost încredinţată aşa mare onoare şi putere &#151; a
fost înălţat aşa de sus, de-a dreapta Tatălui? Şi avem
mărturia inspirată că învăţăturile astfel date Domnului nostru Isus au
fost bine <I>învăţate</I> de El &#151; „Măcar că era Fiu,
<I>a</I> <I>învăţat</I> ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit”. Evr. 5:8; Filip. 2:8.
<P ALIGN="JUSTIFY">Mai mult, Domnul a arătat prin profeţi că Isus,
Marele Învăţător numit de către Maestrul Învăţător Iehova, va fi
El Însuşi învăţat de Iehova; şi pentru a putea deveni
„mare preot milos şi credincios” pentru omenire şi pentru a
fi dovedit vrednic să fie „Căpetenia mântuirii noastre”, a
fost necesar ca El să fie <I>desăvârşit în
experienţe</I> prin lucrurile pe care le-a suferit (Evr. 2:9, 10). Să remarcăm profeţiile
care urmează, cât de clar au spus cu mult înainte că
Domnul nostru va fi <I>învăţat</I> de Iehova, va
<I>învăţa</I> bine lecţiile şi va manifesta dragoste de lege şi supunere faţă de Legiuitor:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Stăpânul Meu, Iehova [<I>Adonai
Iehova</I>]<I>, </I>Mi-a dat o limbă de ucenic
[instruit], ca să ştiu să înviorez prin cuvânt pe
cel obosit. El Îmi trezeşte, în fiecare dimineaţă, El Îmi
trezeşte urechea, să ascult ca un ucenic
[instruit]. Stăpânul Meu,
<B>((52))</B>
Iehova [<I>Adonai Iehova</I>]<I>,</I> Mi-a deschis urechea, şi nu
M-am împotrivit, nici nu M-am tras înapoi [de la învăţăturile
Sale]. Mi-am dat spatele înaintea celor care Mă loveau şi
obrajii înaintea celor care Îmi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns
faţa de insulte şi de scuipări.” Isa. 50:4-10; Mat. 26:67; 27:26,
30; Isa. 53:11.
<P ALIGN="JUSTIFY">Să ascultăm mai departe în legătură cu acest
subiect cuvântul mărturiei Domnului în privinţa pregătirii
Domnului nostru Isus pentru marea funcţie de Mare Preot
Împărătesc pentru omenire:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Duhul lui Iehova se va odihni peste El, duh de
înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă
şi de frică [reverenţă] de Iehova. Plăcerea Lui va fi
frica [reverenţa] de Iehova; nu va judeca după înfăţişare”;
pentru că El a simţit slăbiciunile noastre şi este prin urmare cu
atât mai capabil să ajute pe toţi care vin la Dumnezeu prin El
&#151; acum Biserica Sa şi în curând lumea, în timpul
Împărăţiei Milenare. Isa.11:1-10; Evr. 2:18.
<P ALIGN="JUSTIFY">Din nou Mesia este reprezentat profetic zicând:
<I>„Îmi vei arăta </I>[mă vei face să am cunoştinţă
de] cărarea vieţii”. „Eu binecuvântez pe
<I>Iehova</I> care mă sfătuieşte”. Aceste
expresii survin în legătură cu cele citate de apostol ca fiindu-I
aplicabile Mântuitorului nostru „omul Isus Hristos” (Ps. 16:7-11).
Astfel este confirmată de profeţie declaraţia evanghelistului:
„Iar Copilul [Isus] creştea şi Se întărea, <I>fiind plin de
înţelepciune;</I> şi harul [binecuvântarea] lui Dumnezeu era peste El ...
Isus <I>creştea în înţelepciune, </I>în statură şi în har faţă de
Dumnezeu şi faţă de oameni”. Luca 2:40, 52.
<P ALIGN="JUSTIFY">După ce am examinat cele mai puternice texte
biblice prezentate asupra acestui subiect, suntem încrezători
că Scripturile nu autorizează folosirea marelui nume Iehova
ca nume pentru vreo altă fiinţă în afară de Tatăl ceresc:
suntem încrezători că ele limitează folosirea lui şi interzic
aplicarea lui la altul.
<P ALIGN="JUSTIFY">Toţi pot vedea caracterul potrivit al
hotărârii Atotputernicului, şi anume, El să fie recunoscut ca centrul
<B>((53))</B>
autorităţii, înţelepciunii, dreptăţii, iubirii şi puterii;
fiindcă acesta este adevărul, şi orice altceva ar fi neadevărat şi
în acea măsură ar fi rău, dăunător. Şi noi am văzut
din cuvintele citate anterior ale Domnului nostru şi
ale apostolilor, pe care El i-a învăţat în mod special prin
cuvintele Sale directe şi pe care i-a inspirat cu Spiritul sfânt
după Cincizecime, că nici unul din ei n-a făcut vreodată aluzia
nici că Tatăl ceresc şi Fiul ceresc au fost una în
<I>persoană</I>, nici că Ei sunt egali în glorie şi putere &#151; aşa cum este declarat,
fără autoritate divină, în crezurile şi catehismele oamenilor.
<P ALIGN="JUSTIFY">Cu toate acestea, Tatăl ceresc n-a manifestat nici o
gelozie pentru grandoarea marelui Său Servitor Principal,
„Solul legământului în care găsiţi plăcere”; din contră, El L-a
înălţat mult, ca să fie alături de Sine în demnitate şi putere.
Să ascultăm cuvintele Domnului Isus: „Fiul nu poate să facă
nimic de la Sine, ci numai ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face
<I>Tatăl</I> face şi Fiul întocmai. Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot
ce face şi-I va arăta lucruri mai mari decât acestea, ca voi să
vă minunaţi. Căci după cum Tatăl înviază morţii şi le dă viaţă,
tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea. Căci Tatăl nici nu judecă pe
nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toţi să cinstească
pe Fiul <I>cum cinstesc pe Tatăl.</I> Cine nu cinsteşte pe Fiul,
nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis”. Ioan 5:19-23.
<P ALIGN="JUSTIFY">Numai când înţelegem clar declaraţia
scripturală referitoare la Iehova, marele Autor al planului de
Împăcare, şi vedem deosebirea între El şi onoratul Său
Servitor, „Singurul Conceput al Tatălui”, „Fiul Său preaiubit”,
în opera Împăcării, numai atunci suntem pregătiţi cum
se cuvine să înţelegem filosofia Împăcării. Din cauza
confuziei de gândire în privinţa Tatălui şi a Fiului, se întâmplă în
mare măsură că foarte mulţi creştini sunt într-o confuzie totală
în ceea ce priveşte Împăcarea şi ca atare sunt în pericol de
a-şi pierde credinţa în această doctrină fundamentală şi
foarte importantă a descoperirii divine.

<P ALIGN="JUSTIFY">Apostolul Pavel prezintă subiectul relaţiei dintre Tatăl
şi Fiul în privinţa răscumpărării noastre foarte clar şi plin de
<B>((54))</B>
forţă, zicând: „Nu este decât un singur Dumnezeu ... .
Pentru noi este un singur Dumnezeu: Tatăl, <I>de
la</I> care vin toate şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus
Hristos, <I>prin</I> care sunt toate şi
<I>prin</I> El şi noi” (1 Cor. 8:4, 6).
Adică, există numai un singur Dumnezeu veşnic şi
atotputernic, Autorul şi Sursa tuturor lucrurilor, căruia Îi aparţinem,
şi există numai un singur Domn, Isus Cristos, prin care
Tatăl ceresc lucrează în privinţa diferitelor aspecte ale
planului Său, şi numai prin El avem iertarea păcatelor, prin credinţă
în sângele Său, şi avem acces la Tatăl şi la harul în care ne
aflăm, bucurându-ne în speranţa slavei lui Dumnezeu. Rom. 5:1.
<P ALIGN="CENTER">O tradiţie a părinţilor
sprijinită pe o falsificare &#151; o interpolare
<P ALIGN="JUSTIFY">Lăsăm pentru capitolele următoare analizarea măreţiei
şi vredniciei Domnului nostru Isus Cristos, <I>prin
care</I> s-a desfăşurat şi va fi îndeplinită toată opera Împăcării &#151;
şi marea onoare acordată Lui, nu numai de când a
răscumpărat lumea, dar şi marea onoare şi demnitate avute înainte de
a deveni Răscumpărătorul lumii. Acum căutăm să
distingem clar ceva în privinţa marelui Autor al planului, dar
deoarece gândirea generală a creştinătăţii este foarte încâlcită
din cauza cunoscutei „doctrine a Treimii”, o doctrină pe
care chiar şi cei mai fermi susţinători ai ei admit că
<I>n-o înţeleg</I> şi n-o pot înţelege sau explica, de aceea este potrivit să
examinăm aici textele din Scriptură care se presupune că dau
ceva întărire sau sprijin acestei confuze <I>doctrine a
oamenilor,</I> pentru care nu poate fi găsită nici o autoritate în
Cuvântul lui Dumnezeu. Am atras deja atenţia asupra
diferitelor scripturi care afirmă în mod accentuat că este numai
<I>un singur </I>Dumnezeu Atotputernic &#151; nu doi, nici trei, nici
mai mulţi. Acum atragem atenţia asupra faptului că acest
cuvânt „Treime” nu se găseşte în Scripturi, nici nu apare
vreun cuvânt cu sens echivalent şi nici nu se face vreo
declaraţie care să poată fi interpretată, chiar şi
<I>ne</I>raţional, că înseamnă
<B>((55))</B>
vreun astfel de lucru. De fapt, cei care susţin
doctrina Treimii, în încercarea de a explica propria lor idee, se
încurcă fără ieşire atât pe ei cât şi pe ascultătorii lor. Ei declară într-o
clipită că este numai <I>un singur </I>Dumnezeu (fiindcă
Scripturile accentuează atât de hotărât acest punct încât nu poate
fi ignorat), totuşi, în aceeaşi clipită ei declară că sunt
trei Dumnezei (pentru că sunt ataşaţi de această teorie
prin „tradiţiile părinţilor” transmise de la începuturile papalităţii).
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar cum ar putea fi <I>trei</I> Dumnezei şi totuşi numai
<I>un</I> Dumnezeu? Dacă sunt trei Dumnezei
„<I>egali</I> în putere şi slavă”, aşa cum declară catehismele, atunci este fals să
se spună că este numai <I>un</I> Dumnezeu. Dacă este numai
„un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate”, aşa
cum afirmă Sfântul Pavel, şi dacă, aşa cum a spus Isus, Tatăl
este <I>mai mare</I> decât Fiul Său onorat, şi dacă Tatăl L-a înviat
pe preaiubitul Său Fiu dintre morţi şi L-a <I>înălţat la
cer</I>, L-a onorat şi I-a destinat o Împărăţie, şi dacă în cele din
urmă Fiul va preda Împărăţia din nou Tatălui, pentru ca Tatăl
să fie totul în toţi, atunci nu poate fi adevărat că sunt
<I>câţiva Dumnezei egali în putere</I>. Cu toate acestea, în
capitolul următor vom arăta în mod concludent că Domnul nostru
Isus Cristos este <I>un Dumnezeu</I>, dar că, deşi El va fi onorat
întocmai cum este onorat Tatăl, şi că onorându-L pe El noi Îl onorăm
pe Tatăl care L-a înălţat, totuşi glasul unit al Scripturilor
susţine foarte accentuat că este numai un Dumnezeu
Atotputernic, Tatăl tuturor. Aşa cum spune apostolul: „Hristos este
<I>Capul</I> oricărui bărbat, că bărbatul este
<I>capul</I> femeii şi că Dumnezeu este
<I>Capul</I> lui Hristos”. 1 Cor. 11:3.
<P ALIGN="JUSTIFY">Există o declaraţie în Scripturi, şi numai una, care
numai pare a face aluzie într-o măsură extrem de mică la
doctrina unei Treimi de Dumnezei, iar acum este acceptat de
către toţi cercetătorii că acel pasaj este nelegitim &#151; este
o interpolare. De aceea el este omis din Versiunea Revizuită
a Noului Testament, deşi traducătorii acelei Versiuni
Revizuite, după câte ştim noi, toţi au fost trinitarieni. Deşi le-ar fi
<B>((56))</B>
plăcut să reţină acest pasaj, ca fiind singurul sprijin
scriptural (şi acela foarte imperfect în ceea ce declară), ei nu l-au
putut reţine în mod conştient.
<P ALIGN="JUSTIFY">Traducătorii Versiunii noastre Comune a Bibliei nu sunt
de condamnat pentru inserarea acelei interpolări, pentru că
la timpul traducerii aceleia era imposibil să se ştie despre
caracterul lui nelegitim. De la traducerea ei s-au găsit sute de
manuscrise greceşti vechi, dar nici unul anterior secolului al şaptelea
nu conţine această propoziţie care favorizează Treimea.
Prin urmare cercetătorii, indiferent de înclinaţiile
denominaţionale, nu neagă că aceste cuvinte nelegitime au fost introduse ca
să sprijine doctrina Treimii, într-o vreme când discutarea
acelei doctrine era răspândită în Biserică şi când susţinătorii
doctrinei Treimii se simţeau încurcaţi în faţa împotrivitorilor lor,
fiindcă n-aveau dovezi scripturale pe care să le aducă în
sprijinul teoriei lor. Cuvintele nelegitime au fost fără îndoială
introduse de vreun călugăr peste măsură de zelos, care era sigur
de această doctrină şi s-a gândit că Spiritul sfânt făcuse o gafă
că nu declarase problema în Scripturi; intenţia sa, fără
îndoială, a fost să ajute pe Dumnezeu şi adevărul să iasă
dintr-o dificultate, comiţând o fraudă. Dar toate sugestiile acestea,
în sensul că Dumnezeu nu ne-a dat o descoperire
completă, „pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu
totul pregătit pentru orice lucrare bună”, şi că mai trebuie să
se adauge ceva la ea, sunt de la Adversar, aşa cum a fost şi
această sugestie că ar fi potrivit să se facă ceva incorect, un fals,
pentru a ieşi un bine şi a corecta greşeala Atotputernicului.
Copistul călugăr sau preot care a comis acest fals, se pare cam pe
la începutul secolului al şaptelea, are mare răspundere
pentru adăugarea lui la Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru
influenţa rea pe care acesta a exercitat-o asupra celor din poporul
lui Dumnezeu, care, căutând adevărul asupra acestui subiect,
au fost induşi în eroare prin falsul lui.
<P ALIGN="JUSTIFY">Interpolarea nelegitimă se găseşte în 1 Ioan 5:7 şi constă
în cuvintele: <I>„Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul</I>
<B>((57))</B>
<I>şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una sunt. Şi trei sunt care
mărturisesc pe pământ”.</I> [Traducerea Cornilescu &#151; n.
e.] Omiterea acestor cuvinte lasă textul simplu şi uşor de înţeles, şi complet
în armonie cu tot restul Scripturilor; dar cu aceste cuvinte
în text, aşa cum au fost de secole, s-a produs confuzia, pentru
că se afirmă o absurditate. De exemplu, cu aceste cuvinte
rămase în text, sensul ar fi că Tatăl, Fiul şi Spiritul sfânt s-au
învoit să dea o mărturie în cer, şi anume, că Isus este Cristosul.
Ce absurd! Cine se află în ceruri în necunoştinţă de faptul că
Isus este Cristosul? Cui, deci, ar fi necesar ca Tatăl, Fiul şi
Spiritul sfânt să-i dea această mărturie sau declaraţie? Nimănui.
Dar pentru Adversar acesta a fost un loc convenabil să-şi
introducă lucrarea de stricare a adevărului şi el a găsit un servitor
dispus să-l servească.
<P ALIGN="JUSTIFY">Nu numai Versiunea Revizuită omite acest verset, ci
şi toate traducerile moderne: Emphatic Diaglott,
traducerea lui Young, traducerea American Union,
Versiunea Îmbunătăţită. Aceasta din urmă spune:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Acest text cu privire la mărturia în cer nu se găseşte în nici
un manuscris grecesc scris înainte de secolul al cincilea. Nu este citat
de către nici unul din scriitorii eclesiastici greci, nici de către vreunul
din părinţii latini timpurii, nici chiar când subiectele pe care le-au
tratat i-ar fi condus în mod firesc să apeleze la autoritatea lui: de aceea
este evident nelegitim”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Comentariul critic al lui Lang, referindu-se la acest
pasaj nelegitim, spune:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Aceste cuvinte lipsesc în toate codexurile greceşti, de asemenea
în Codicele Sinaitic [cel mai vechi manuscris grecesc
cunoscut] şi în toate versiunile vechi, inclusiv în cel latin, din secolul al optulea, iar
[în manuscrisele apărute] de atunci încoace ele se găsesc în trei
variante. În ciuda controverselor trinitariene, nici măcar un Părinte grec
sau vreun Părinte al Bisericii latine vechi nu se referă la ele”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Concordanţa greco-engleză a lui Hudson spune:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Cuvintele nu se găsesc în nici un manuscris grecesc înainte
de secolul al XV-lea sau al XVI-lea şi în nici o versiune timpurie”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Textul este declarat ca interpolare de către
următorii cercetători ai Bibliei, recunoscuţi pentru capacitatea lor: Sir
Isaac Newton,
<B>((58))</B>
Benson, Clark, Horne, Griesbach, Tischendorf,
Tregelles, Lachman şi Alford. Acesta din urmă spune:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Numai dacă se urmează capriciul în critica textului sacru,
există vreo umbră de raţiune în presupunerea că ele sunt
autentice”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dr. Constantine Tischendorf spune:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Consider ca o necuviinţă a continua publicarea acestei
adăugiri nelegitime ca parte a Epistolei”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Profesorul T.B. Wolsey întreabă:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Oare nu cer adevărul şi onestitatea ca un astfel de text să fie
scos afară din Bibliile noastre engleze &#151; un pasaj pe care Luther nu
l-a exprimat în traducerea sa şi care nu s-a strecurat în Biblia
germană până după aproape cincizeci de ani de la moartea sa?”
<P ALIGN="JUSTIFY">Dr. Adam Clarke comentând asupra acestui text spune:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Probabil că acest verset nu este autentic. Lipseşte din
orice manuscris al acestei epistole scris înainte de inventarea tiparului,
cu excepţia unuia &#151; Codicele Montfortii, de la Colegiul Trinităţii
din Dublin. Celelalte care omit acest verset sunt în număr de 112.
Lipseşte atât în Sirian cât şi în Arab, Etiopian, Coptic, Sahidic, Armean,
Slavon etc., într-un cuvânt, în toate versiunile vechi în afară de Vulgata;
şi chiar în această versiune, multe din copiile cele mai vechi şi
mai corecte nu-l conţin. De asemenea lipseşte în toţi Părinţii greci
vechi, precum şi în cei mai mulţi chiar şi dintre latini”.
<P ALIGN="JUSTIFY">John Wesley, fondatorul Metodismului, s-a străduit
să sprijine doctrina Treimii, totuşi într-una din predicile
sale asupra acestui text el a citat cuvintele lui Servetus: „Eu
am mari rezerve în a folosi cuvintele „treime” şi
„persoane” pentru că nu găsesc aceşti termeni în Biblie &#151; şi la acest
citat Wesley a adăugat: „Aş insista numai asupra
cuvintelor directe, neexplicate, aşa cum se găsesc în text”. El
s-a străduit să dovedească doctrina Treimii, deoarece a crezut
că acest pasaj nelegitim este autentic, informaţiile clare
din manuscrisele vechi ale Bibliei fiind o achiziţie recentă.
De exemplu, la timpul pregătirii traducerii King James sau
a Versiunii Comune a Bibliei (1611 d. Cr.), traducătorii
aveau avantajul a numai opt manuscrise greceşti, dar nici a
unuia dintre cele datate mai timpuriu decât secolul al
zecelea. Acum însă sunt cam 700 de manuscrise, dintre care unele, în
<B>((59))</B>
special Manuscrisul Sinaitic şi Manuscrisul Vatican
Nr.1209, sunt foarte vechi, existând cam din 350 d. Cr.
<P ALIGN="CENTER">Învăţătura Scripturii în privinţa
Tatălui şi a Fiului şi a unităţii lor
<P ALIGN="JUSTIFY">Ar trebui făcută o distincţie netă între o mărturisire
de credinţă în Treime şi o mărturisire de credinţă în
Unitatea Tatălui ceresc, Iehova, şi a Fiului ceresc, Domnul nostru
Isus Cristos, şi a Spiritului sfânt. Doctrina Treimii susţine
că Tatăl, Fiul şi Spiritul sfânt „sunt una în persoană, egali
în slavă şi putere”, aşa cum se declară în crezurile
Bisericii. Biblia, în timp ce arată <I>Unitatea</I>
absolută între Tatăl şi Fiul şi Spiritul sfânt în diferiţii paşi ai marelui plan de
mântuire, contrazice categoric ideea că Tatăl şi Fiul sunt una
în persoană, neagă că ei sunt egali în maiestate şi putere,
decât aşa cum s-a arătat mai înainte, că Tatăl L-a slăvit pe
Fiul, La înălţat mult şi I-a dat un nume mai presus de a
tuturor celorlalţi în afară de al Său propriu, făcându-L agentul
şi reprezentantul Său ca să exercite „toată autoritatea în cer
şi pe pâmânt”. Diferitele scripturi conglăsuiesc toate
în declaraţia lor că Tatăl a <I>trimis</I> <I>pe
Fiul</I> în lume; că Fiul, pentru bucuria pusă înaintea Lui de către Tatăl, a
suferit crucea şi a dispreţuit ruşinea; că El a fost primul şi
singurul Fiu conceput al Tatălui, şi că după ce El Îşi va fi
îndeplinit lucrarea pe care Tatăl I-a dat-o de făcut, va preda
Tatălui Împărăţia pământească, la sfârşitul Veacului Milenar;
iar declaraţiile suplimentare asupra cărora am atras deja
atenţia, în care Fiul recunoaşte cu bucurie şi pe deplin că El „a
venit de la Tatăl”, că El „a venit nu ca să facă voia Sa”, ci
a Tatălui; şi că puterea pe care El a folosit-o n-a fost a Sa proprie ci
a Tatălui; de asemenea, declaraţia Lui: „Tatăl este mai
mare decât Mine”, şi declaraţia din profeţie, că El este Solul
sau Servitorul Legământului şi nu Autorul Legământului;
acestea împreună cu declaraţiile repetate ale
scripturilor Noului Testament, că El este Mijlocitorul Noului Legământ, singurul
<B>((60))</B>
Mijlocitor <I>între</I> Dumnezeu şi oameni, „Omul Hristos Isus
care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru
toţi”. Aceste diferite scripturi învaţă constant şi armonios o
deosebire de persoană, glorie şi putere între Tatăl ceresc şi Fiul
ceresc, dar cea mai absolută şi mai profundă unitate de plan,
voinţă, scop, pentru că Fiul a fost <I>vrednic</I> să fie executorul marelui
plan al lui Iehova, <I>deoarece</I> El n-a avut o voinţă a Sa proprie, ci
a renunţat la voinţa Sa proprie ca să poată fi umplut cu
Spiritul Tatălui şi să-I facă voia în fiecare amănunt. Ioan 6:38, 39.
<P ALIGN="JUSTIFY">Mai mult, chiar cuvintele „Tatăl” şi „Fiul” implică
o deosebire şi contrazic ideea de Treime şi de unicitate
în persoană, deoarece cuvântul „tată” înseamnă
<I>dătător de viaţă,</I> în timp ce cuvântul „fiu” înseamnă
<I>unul care a primit viaţa </I>de la altul. Tatăl ceresc n-a primit viaţa de la
nimeni; El este izvorul, sursa vieţii, nu numai pentru Domnul
nostru Isus, <I>singurul </I>Său<I> Fiu
conceput</I>, ci prin El este sursa vieţii pentru toate celelalte creaturi ale Sale. Şi toate acestea
sunt pe deplin în armonie cu scriptura de la începutul
acestui capitol, în care apostolul neagă în mod clar că Tatăl şi
Fiul sunt una în persoană sau în putere, zicând: „Pentru noi
este un singur Dumnezeu: Tatăl, <I>de la</I> care vin toate ... şi
un singur Domn: Isus Hristos, <I>prin</I> care sunt toate”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Cititorul atent va recunoaşte imediat armonia
scripturală şi simplitatea vederii prezentate aici, în timp ce toţi
vor recunoaşte că doctrina Treimii nu se poate înţelege
sau explica raţional. Susţinătorii ei cei mai serioşi
recunosc aceasta, şi în loc să se străduiască s-o explice, un
lucru imposibil de făcut, ei evită discuţia, pretinzând că este
„o mare taină”, că nu se poate explica. Dar, ciudat de
spus, această doctrină despre trei Dumnezei într-un
Dumnezeu, care nu numai că n-are nici un suport scriptural, ci
este contrazisă de Scripturi de la Geneza la Apocalipsa,
atât direct cât şi indirect, şi care este aşa de opusă raţiunii
încât este iraţională, este totuşi o doctrină puternic
înrădăcinată printre creştini, chiar printre protestanţi &#151; printre cei care
<B>((61))</B>
declară credinţă în Biblie şi protestează împotriva
oricăror învăţături care nu se găsesc în ea. De ce? Răspundem că
aceasta este una din <I>tainele întunecate</I> prin care Satan a ascuns,
prin papalitate, Cuvântul, caracterul şi planul lui Dumnezeu.
Cum este scris: „dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile
celor necredincioşi, ca lumina Evangheliei slavei lui
Hristos, care este chipul lui Dumnezeu, să nu strălucească
peste ei” (2 Cor. 4:4). El a pus peste biata omenire orbire
completă şi văluri doctrinare, sfaturi care întunecă şi taine care
falsifică, pentru a-i împiedica pe cei care L-au găsit pe Domnul să
vină la o <I>cunoştinţă clară a adevărului</I>.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar de ce l-ar interesa pe Satan să adauge la
strălucirea slavei Domnului nostru Isus Cristos? N-ar lucra el mai
degrabă ca să scadă din gloria lui Cristos? Răspundem că politica
lui Satan a fost întotdeauna să denatureze adevărul, să
denatureze Biblia şi să facă învăţăturile ei să apară neraţionale
şi contradictorii în ele însele, ca să împiedice omenirea de a
vedea marea frumuseţe, raţiune şi armonie care sunt inerente
planului şi Cuvântului divin. Cu cât va putea Satan întreţese mai
multe absurdităţi în vederile omului cu privire la Creator, cu atât
va reuşi mai bine să-i separe de serviciul lui Dumnezeu pe
acei care au o gândire raţională şi logică; şi proporţional, cu cât
va reuşi să facă mai iraţionale crezurile oamenilor, cu atât
va distruge mai mult credinţa adevărată printre cei care
susţin acele crezuri şi cu atât va favoriza mai mult simpla
credulitate în locul credinţei veritabile.
<P ALIGN="JUSTIFY">Astfel, timp de secole marele Adversar a lucrat cu
mare succes ca să scoată din Biserică pe toţi cei care erau
mai înclinaţi spre raţiune şi să adune în ea clasa celor
mai creduli, superstiţioşi şi neraţionali. El a acoperit şi a
ascuns unele din cele mai preţioase adevăruri sub cele mai
înşelătoare şi mai respingătoare erori, iar progresul poporului
Domnului a fost în mod corespunzător încet. Dar, mulţumim
lui Dumnezeu, noi trăim acum în timpul când vălul
ignoranţei se destramă şi când poporul Domnului învaţă să-şi întoarcă
<B>((62))</B>
privirea de la crezurile alcătuite pentru subjugarea lui
în timpul Veacurilor Întunecate, şi să privească direct
la Cuvântul lui Dumnezeu. Dar, vai, aceasta vine prea
târziu pentru mulţi, în special pentru cei înţelepţi în felul lumii;
ei au asociat deja crezurile cu Biblia, aşa încât
respingând crezurile resping şi Biblia; şi în loc să caute
adevărata lumină din Cuvântul lui Dumnezeu, ei sunt mai
înclinaţi să-l ignore sau să-l respingă şi să se bazeze pe propria
lor înţelegere &#151; pe filosofiile omeneşti.
<P ALIGN="JUSTIFY">Astfel se întâmplă că Critica Radicală, E�