<HTML>

<BODY>

<FONT FACE="ARIAL">

<P><B>((421))</B>
</P>

<P ALIGN="CENTER">STUDIUL XV
<P ALIGN="CENTER"><B>„O RĂSCUMPĂRARE PENTRU TOŢI” SINGURA BAZĂ A ÎMPĂCĂRII</B>

<BLOCKQUOTE>
<P ALIGN="JUSTIFY">Împăcarea este imposibilă fără o
răscumpărare &#151; Asigurată, dar nu impusă &#151; A fi
răscumpărătorul a fost o favoare &#151;
Semnificaţia cuvintelor preţ de răscumpărare şi
răscumpărare &#151; Ce preţ de răscumpărare a fost
plătit pentru om &#151; Îndreptăţirea prin
credinţă asigurată astfel &#151; „Voi aţi fost
cumpăraţi cu preţ” &#151; Prin cine? &#151; De la cine? &#151; Cu ce scop? &#151; Cum a cooperat iubirea
cu dreptatea? &#151; „Răscumpărarea pentru toţi” nu a fost
luată înapoi &#151; Drepturile părInteşti ale primului Adam
cumpărate de al doilea Adam &#151; Răscumpărarea nu este iertare &#151; Moartea omului nu
este o răscumpărare &#151; Raţionamentul fals al teoriilor
universaliste &#151; DrepTatea n-a fost obligată de
către răscumpărare &#151; Singurul nume &#151; Metoda mijlocitorului
simbolizată prin Moise &#151; Răscumpărare, înlocuire &#151; A fost posibil un alt plan?
</BLOCKQUOTE>

<P ALIGN="JUSTIFY">„Căci este un singur Dumnezeu şi un singur Mijlocitor
între Dumnezeu şi oameni: Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine
însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi; această mărturie a fost dată
la timpul ei.” 1 Tim 2:5, 6.
<P ALIGN="JUSTIFY">ÎMPĂCAREA între Dumnezeu şi om a fost în
întregime dependentă de prezentarea unei jertfe acceptabile
pentru păcatele omului. Dacă sentinţa divină, sau „blestemul”,
nu putea fi ridicată de peste omenire, aceasta rămânea ca
un sechestru continuu, care împiedica recuperarea
sau restabilirea omului înapoi la favoare divină, la părtăşie
şi la viaţă veşnică. Sub legea divină, singurul cuvânt al
lui Dumnezeu către om ar fi: Eşti păcătos; prin încălcarea
ta voită din Eden ţi-ai adus necazul asupra ta: Eu am
pronunţat sentinţa morţii în mod drept împotriva ta şi nu pot
înlătura sentinţa fără a-Mi încălca propria dreptate, însăşi
temelia tronului Meu, a Împărăţiei Mele (Ps. 89:14).
Deci, condamnarea ta trebuie să rămână pentru totdeauna.
<B>((422))</B>
Trebuie să o înduri, dacă un înlocuitor acceptabil nu-ţi
va lua locul sub ea.
<P ALIGN="JUSTIFY">Am văzut în mod clar că pedeapsa sau sentinţa
împotriva omenirii n-a fost chinul veşnic, ci, aşa cum Creatorul
i-a declarat simplu şi clar lui Adam, a fost moartea. A
presupune că a fost orice altă pedeapsă în afară de moarte ar
însemna să presupunem că Dumnezeu S-a purtat necinstit cu
Adam şi cu Eva în Eden &#151; că El i-a informat greşit şi i-a
înşelat. Am văzut că o sentinţă cu moartea este o sentinţă
dreaptă împotriva păcatului &#151; că viaţa fiind un dar
condiţionat, Creatorul a avut un drept deplin s-o revoce: dar nu se cere
o capacitate mintală deosebită pentru a înţelege că o
veşnicie de chin n-ar fi fost pentru tatăl Adam o pedeapsă
<I>dreaptă</I> din cauză că s-a împărtăşit din fructul oprit &#151; chiar
dacă acelui act de neascultare i sar ataşa toată
vinovăţia premeditării şi a cunoştinţei care se poate imagina; mai
mult, n-ar fi fost drept să se fi permis ca o astfel de sentinţă
a chinului veşnic să vină peste nenumăratele milioane de
urmaşi ai lui Adam. Dar sentinţa morţii cu toţi însoţitorii ei
groaznici: boala, durerea şi necazul, care au venit peste tatăl Adam
şi care au coborât în mod natural prin el la urmaşii săi
(deoarece un izvor necurat nu poate da un curent de apă curată), toţi
pot vedea că este atât rezonabilă cât şi dreaptă &#151; o sentinţă
în faţa căreia orice gură trebuie să tacă; toţi trebuie să
admită justeţea ei &#151; bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu.
<P ALIGN="JUSTIFY">Cunoscând clar pedeapsa pronunţată împotriva
păcatului, putem uşor înţelege ce trebuie să ceară Dreptatea ca
plată a acelei pedepse, înainte ca „blestemul” să poată fi ridicat
şi acuzatul să fie eliberat din marea închisoare a morţii
(Isa. 61:1). Deoarece sentinţa n-a venit pentru că întregul
neam omenesc a păcătuit, ci pentru că un om a păcătuit, aşa
încât, acea sentinţă a morţii a căzut direct numai asupra lui
Adam şi doar indirect prin el asupra rasei sale, prin ereditate &#151;
şi în deplin acord cu aceste fapte Dreptatea poate cere
numai un preţ corespunzător &#151; Dreptatea trebuie să ceară,
prin urmare, viaţa altuia în locul vieţii lui Adam, înainte de
<B>((423))</B>
eliberarea lui Adam şi a rasei sale. Şi dacă această
pedeapsă ar fi plătită, întreaga pedeapsă ar fi plătită &#151;
<I>o singură</I> jertfă pentru toţi, întocmai cum
<I>un singur</I> păcat i-a implicat pe toţi. Am văzut deja că Adam cel perfect, încălcătorul,
cel care a fost condamnat, n-a fost un înger, nici un
arhanghel, nici un dumnezeu, ci un om &#151; de o natură cu puţin
mai prejos decât a îngerilor. Prin urmare, cea mai
strictă Dreptate putea cere ca înlocuitor al lui nici mai mult
nici mai puţin decât unul asemenea lui Adam, sub
condiţii asemănătoare cu ale lui, adică perfect şi fără
condamnarea divină. Am văzut că nu s-a putut găsi nici unul ca
acesta printre oameni, toţi aceştia fiind din rasa lui Adam şi
prin urmare părtaşi prin ereditate la pedeapsa şi degradarea
lui. Prin urmare s-a ivit necesitatea ca unul din curţile
cereşti şi de o natură spirituală să ia asupra Sa natura umană
şi apoi să Se dea ca înlocuitor, o
<I>răscumpărare</I> pentru Adam şi pentru toţi care au pierdut viaţa prin el.
<P ALIGN="JUSTIFY">Printre îngerii care-şi păstraseră starea de la început
şi loialitatea faţă de Dumnezeu, fără îndoială s-ar fi putut
găsi mulţi care şi-ar fi luat bucuroşi sarcina să îndeplinească
voinţa Tatălui şi să devină preţul de răscumpărare al omului; dar
a face astfel însemna cea mai mare încercare, cea mai
aspră probă la care putea fi expusă loialitatea faţă de Dumnezeu,
şi prin urmare, cel care-şi manifesta astfel
devotamentul, loialitatea şi credinţa era vrednic să aibă cea mai înaltă
poziţie printre toţi fiii îngereşti ai lui Dumnezeu, cu mult
deasupra îngerilor, a domniilor şi a puterilor şi a oricărui nume care
se poate numi. Mai mult, parte din scopul divin era ca
această ocazie să fie folosită pentru a ilustra faptul că oricine
caută săşi exercite propriile sale ambiţii egoiste (cum a făcut
Satan) va fi degradat, înjosit, în timp ce, dimpotrivă, oricine se
va smeri cu totul, în ascultare de voinţa şi de planul Tatălui
ceresc, va fi înălţat corespunzător. Dumnezeu a aranjat planul
Său astfel încât să facă această trăsătură o necesitate; cu scopul
ca în această manifestare a simpatiei divine şi a dragostei faţă
de lume să se poată acorda şi o ocazie pentru manifestarea
<B>((424))</B>
iubirii, umilinţei şi ascultării Singurului Conceput al
Tatălui &#151; Fiul Său preaiubit, pe care Lui I-a plăcut să-L onoreze.
<P ALIGN="JUSTIFY">Aşa cum am văzut, Domnul nostru Isus (pe care în
condiţia Sa preumană noi Îl recunoaştem ca arhanghelul,
mesagerul cel mai înalt sau principal, Logosul, Singurul Conceput
al Tatălui, plin de har şi de adevăr) fusese până la timpul
acela agentul lui Iehova în toată lucrarea creaţiei, şi, ca
întâiul-conceput, fusese cu Tatăl înaintea creării tuturor
celorlalţi şi-L cunoscuse intim, Îi privise slava şi fusese canalul
puterii Sale. Şi deoarece El era deja primul, principalul în
Împărăţia cerească, după Tatăl, apostolul ne informează că
această lucrare de răscumpărare, acest privilegiu de a executa
voinţa divină în privinţa omului I-a fost dat Lui ca un semn
al încrederii speciale şi ca o favoare datorită onorurilor
care, potrivit legii divine, trebuie să fie legate de o ascultare,
umilinţă şi sacrificiu de sine atât de mari (Mat. 23:12; Iac. 4:10; 1
Pet. 5:6). Cu încredere în Fiul şi dorind ca El să obţină marea
înălţare care venea ca rezultat al acelei credincioşii, Tatăl I-a dat
Lui prima dată ocazia, Lui care în trecut Se bucurase de
întâietate în planul divin, pentru ca astfel El să poată continua să fie
Cel mai important &#151; „ca în toate să aibă cel dintâi loc. Căci
toată plinătatea şi-a găsit plăcerea să locuiască în El şi prin El
să împace toate lucrurile cu Sine, atât lucrurile de pe pământ
cât şi lucrurile din ceruri [oamenii şi îngerii decăzuţi,
recâştigând şi împăcând pe atâţia dintre ei câţi se vor întoarce la
favoarea divină, sub cea mai deplină ocazie], făcând pace prin
sângele crucii Lui”. Col. 1:18-20.
<P ALIGN="JUSTIFY">Alegerea unei fiinţe spirituale ca să
devină Răscumpărătorul omului nu implică necesitatea sacrificiului existenţei
unei fiinţe spirituale ca preţ de răscumpărare a existenţei
unei fiinţe pământeşti; chiar dimpotrivă. Dreptatea divină
nu putea accepta sacrificiul unei fiinţe spirituale pentru
om după cum nu putea accepta nici sacrificiul viţeilor şi
ţapilor ca preţ de răscumpărare. După cum sângele viţeilor şi
ţapilor nu putea ridica niciodată păcatul, pentru că ei erau de
o natură inferioară, tot aşa moartea îngerilor sau a
<B>((425))</B>
arhanghelilor nu putea ridica niciodată păcatul lui Adam,
nici nu putea deveni o jertfă de ispăşire potrivită pentru el,
deoarece aceştia nu erau de natura lui. Viaţa
<I>omului</I> a fost cea care s-a pierdut prin păcat şi numai viaţa unui
<I>om</I> putea fi acceptată ca preţ de răscumpărare. De aceea a fost necesar ca
Domnul nostru să părăsească gloria condiţiei Sale preumane şi să
Se umilească şi să devină om, pentru că numai devenind om
putea să dea preţul răscumpărării.
<P ALIGN="JUSTIFY">În timp ce Scripturile arată că Domnul nostru S-a
umilit prin lăsarea naturii spirituale mai înalte şi luarea
naturii umane mai joase, ele nu arată nicăieri că aceasta este
jertfa pentru păcatul nostru. Dimpotrivă, El S-a umilit astfel
pentru a putea deveni jertfa pentru păcat şi a plăti preţul nostru
de răscumpărare. Apostolul arată aceasta în mod clar
spunând: „Negreşit, nu în ajutorul îngerilor [ca şi cum s-ar referi la
îngerii care au păcătuit] vine El, ci în ajutorul seminţei lui
Avraam”. Deoarece copiii pe care Dumnezeu a prevăzut şi a
intenţionat să-i răscumpere şi să-i elibereze din robia păcatului şi
a stricăciunii au fost părtaşi sângelui şi cărnii, „tot aşa şi El
a luat parte la ele [la carne şi sânge, natură
umană], pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel care are puterea morţii,
adică pe Diavolul” şi să-i elibereze (Evr. 2:14, 16). El declară
problema cât se poate de explicit spunând: „Căci dacă moartea a
venit prin <I>om</I>, tot prin <I>om</I> a venit şi învierea morţilor” (1 Cor.
15:21). Apostolul Ioan dă aceeaşi mărturie spunând: „Şi Cuvântul
a devenit trup” (Ioan 1:14). Cu aceasta sunt în acord şi
cuvintele Domnului nostru Isus, după ce a venit în lume şi după ce
a ajuns la starea bărbăţiei El a spus: „Dumnezeu n-a trimis
pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie
mântuită prin El” (Ioan 3:17). El nu dă de înţeles că lumea fusese
deja mântuită sau că deja fusese făcut ceva pentru mântuirea
lumii, în afară de <I>trimiterea </I>Celui care avea să răscumpere
lumea prin sacrificiu de Sine. Primul pas în îndeplinirea
misiunii Sale a fost, după cum a spus Domnul nostru &#151; „Fiul
Omului n-a venit să I Se slujească, ci El să slujească [să-i servească
pe alţii] şi <I>să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi</I>”
<B>((426))</B>
(Marcu 10:45). Aici avem dovada sigură că prin lăsarea
gloriei pe care o avusese cu Tatăl înainte de a fi lumea şi
prin schimbarea naturii mai înalte cu natura umană,
Domnul nostru nu-Şi dăduse viaţa ca răscumpărare, ci numai
făcuse pregătirea pentru lucrarea care era chiar înaintea Sa.
Acest lucru este mai departe confirmat prin faptul că de îndată ce
a ajuns la starea bărbăţiei sub lege, de îndată ce a avut
treizeci de ani, Sa prezentat ca sacrificiu viu, consacrându-Şi
viaţa, depunândo, aşa cum a fost reprezentat în botezul Său
simbolic de către Ioan la Iordan.
<P ALIGN="JUSTIFY">Acolo s-a împlinit profeţia din vechime, aşa cum
arată apostolul: „Iată-mă (în sulul cărţii este scris despre
Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” El venise să facă voia
lui Dumnezeu, să ofere jertfa pentru păcate, şi prin urmare
El n-o oferise înainte. În acel act al consacrării Sale, El
S-a prezentat pe Sine ca jertfă vie în serviciul lui
Dumnezeu, chiar până la moarte. Observaţi că la acest anumit
punct apostolul spune că El a pus deoparte sacrificiile tipice
ale Legământului Legii ca să-l poată institui pe al
doilea, sacrificiul pentru păcate antitipic, real, propria Sa
moarte (şi a membrilor Săi) pentru pecetluirea Noului
Legământ între Dumnezeu şi oameni, prin El Însuşi,
Mijlocitorul Noului Legământ. Şi textul nostru ne spune acelaşi
lucru, că „<I>Omul</I> Hristos Isus” a fost cel „care S-a dat pe
<I>Sine Însuşi</I> ca preţ de răscumpărare pentru toţi” &#151; nu
<I>Logosul</I> preuman.
<P ALIGN="CENTER">Primul pas din program
<P ALIGN="JUSTIFY">Apostolul (Evr. 2:5-9) examinează întregul plan al
lui Dumnezeu, şi observând promisiunile divine ale
restabilirii umane citează din profetul David (Ps. 8:4-8), că planul
divin este ca în cele din urmă neamul omenesc să fie perfect, ca
domn al pământului, stăpânind pământul şi creaturile sale
în armonie cu legile Creatorului divin, spunând: „Încă nu
vedem că toate îi sunt supuse [omului &#151; cum este indicat în
profeţie]”. Nu-l vedem încă pe om în chipul lui Dumnezeu şi domn al
<B>((427))</B>
pământului; dar vedem intenţiile divine spre acest scop
deja începute. Vedem primul pas în acest program,
<I>adică </I>„Îl vedem pe Isus, care a fost făcut «pentru puţin timp mai prejos
decât îngerii» încununat cu slavă şi cu cinste
[perfecţiunea naturii umane] din pricina morţii pe care a suferit-o, pentru ca,
prin harul lui Dumnezeu, El <I>să guste moartea pentru
toţi</I> [şi astfel să facă posibilă restabilirea
umană]”. Vedem lucrarea mântuirii omului astfel începută de către Iehova prin aceea că a dat
un preţ de răscumpărare potrivit pentru răscumpărarea
noastră, unul egal în glorie şi în onoare şi în perfecţiune umană
absolută cu primul om, Adam; unul care în acest scop a părăsit
gloriile unei naturi mai înalte şi a fost făcut mai prejos decât
îngerii, deşi înainte a posedat o natură mai înaltă decât ei. Îl vedem
pe acesta dat chiar cu scopul ca „să guste moartea pentru
toţi”. Vedem că El a luat natura umană <I>„din pricina morţii pe care
a suferit-o</I>” &#151; chiar pedeapsa care era împotriva neamului
nostru omenesc. Văzând aceasta, ne putem bucura că scopurile
bune ale Tatălui nostru ceresc pentru răscumpărarea şi
restabilirea noastră şi pentru deplina reconciliere cu El au fost cu
bogăţie pregătite, şi pe un plan al dreptăţii absolute, prin
care Dumnezeu poate fi drept şi totuşi să fie îndreptăţitorul
celor ce cred în Isus. Astfel sacrificiul pe care l-a dat Domnul
nostru Isus pentru păcatul omului n-a fost unul spiritual, care n-ar
fi fost un sacrificiu potrivit, acceptabil, pentru că n-ar fi fost
„un preţ <I>corespunzător”</I> &#151; în fiecare amănunt preţul exact
de răscumpărare pentru Adam.
<P ALIGN="CENTER">Semnificaţia cuvintelor „preţ de
răscumpărare” şi „răscumpărare”
<P ALIGN="JUSTIFY">Aceasta ne aduce la analizarea cuvântului
<I>preţ de răscumpărare</I>, care în Noul Testament are o semnificaţie
foarte limitată şi foarte precisă. El apare numai de două ori. O
dată când Însuşi Domnul nostru descrie lucrarea pe care o
făcea El, şi o dată în descrierea apostolului a acelei lucrări
completate &#151; în textul nostru. Cuvântul grecesc folosit de către Domnul
<B>((428))</B>
nostru este <I>lutron-anti</I> care înseamnă „un preţ
de compensare sau un preţ care să corespundă”. Astfel
Domnul nostru a spus: „Fiul Omului ... a venit ... să-Şi dea viaţa
ca preţ de răscumpărare [<I>lutron-anti</I> &#151; un preţ care
să corespundă] pentru mulţi” (Marcu 10:45). Apostolul
Pavel foloseşte aceleaşi cuvinte, dar le combină diferit,
<I>anti-lutron</I>, ceea ce înseamnă „un preţ corespunzător”, spunând:
„Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuşi ca
<I>preţ de răscumpărare </I>[<I>anti-lutron</I> &#151; preţ
corespunzător] pentru toţi; această mărturie a fost dată la timpul ei”. 1 Tim. 2:6.
<P ALIGN="JUSTIFY">Nu este loc pentru a se recurge la subterfugii sau a se
contesta sensul acestor texte. Numai falsificând Cuvântul lui
Dumnezeu poate fi cineva orbit în privinţa forţei şi a sensului real
al acestuia, a mărturiei Domnului pentru lucrarea care a
fost îndeplinită prin marele nostru Mijlocitor. Şi cu cât este
analizat mai mult acest gând al unui preţ de răscumpărare &#151; al
unui <I>„preţ corespunzător”</I> &#151; cu atât pare să conţină mai multă
forţă şi cu atât aruncă mai multă lumină asupra întregii lucrări
a Împăcării. Ideea, şi singura idee, conţinută în el este că
după cum Adam prin neascultare a pierdut
<I>fiinţa</I> sa, <I>sufletul</I> său, toate drepturile sale la viaţă şi la pământ, tot aşa Isus
Cristos Domnul nostru prin moartea Sa, ca <I>preţ
corespunzător</I>, a plătit o compensare deplină şi exactă pentru sufletul sau fiinţa
tatălui Adam şi în consecinţă pentru toţi urmaşii lui &#151; fiecare
suflet omenesc &#151; părtaşi la căderea şi la pierderea sa. Rom. 5:12.
<P ALIGN="JUSTIFY">Acelaşi gând este cu prisosinţă exprimat în multe
alte scripturi, care vorbesc despre lucrarea Domnului nostru ca
o lucrare de răscumpărare, cumpărare etc. Noi am dat
atenţie deosebită cuvântului „preţ de
răscumpărare”,<I> anti-lutron</I>, pentru că acesta prezintă ideea în forma cea mai pură şi
cea mai corectă. Cuvintele „a răscumpăra”,
„răscumpărat”, „răscumpărător” şi „răscumpărare”, în timp ce conţin
ideea unui preţ plătit, conţin şi ideea de punere în libertate sau
de eliberare a celor pentru care a fost plătit preţul. Deci,
aceste două cuvinte în limba engleză şi în original sunt uneori
folosite în legătură cu sacrificiul sau cu darea unui preţ de
<B>((429))</B>
răscumpărare, iar alteori sunt folosite cu referire la
punerea în libertate a celor răscumpăraţi, la eliberarea lor. Şi
duşmanii cei mulţi ai doctrinei
<I>răscumpărării</I>, dintre care Satan este principalul, uneori cu mare viclenie încearcă să abată
atenţia de la preţul dat pentru eliberarea omului din blestemul
morţii, arătând acele texte din Scripturi în care cuvintele
„a răscumpăra” şi „răscumpărare” sunt aplicate numai în
legătură cu deplina eliberare a omenirii din moarte. Atrăgând
atenţia la eliberare şi „stricând Cuvântul lui Dumnezeu”, ei
încearcă să ascundă faptul că eliberarea viitoare şi toate
binecuvântările care vin acum sau vor veni în viitor pentru omenire prin
harul divin, sunt de la Fiul şi prin sau prin intermediul
<I>jertfei Sale de răscumpărare</I>, pe care El a dat-o pentru noi, şi care a
fost „sfârşită” la Calvar. Ioan 19:30.
<P ALIGN="JUSTIFY">Traducătorii Versiunii Comune a Bibliei englezeşti au ajutat
în mod inconştient pe aceşti adversari ai răscumpărării,
folosind cuvântul „a răscumpăra” ca să traducă cuvinte greceşti care
au sensuri considerabil diferite. Pentru ca cititorul să poată avea
acest lucru clar în mintea sa, vom cita aici toate cuvintele greceşti
traduse prin „a răscumpăra”, „răscumpărat” şi „răscumpărare”, şi
după fiecare vom da definiţia dată de către învăţatul lexicograf
prof. Young în <I>Concordanţa Analitică</I> a sa, după cum urmează:
<P ALIGN="JUSTIFY">Cuvântul „a răscumpăra” este uneori folosit ca
traducere a cuvântului grecesc <I>agorazo</I>. Acest cuvânt este definit
de către profesorul Young cu sensul de „a procura din
piaţă”. Încă mai literal, acesta ar însemna a cumpăra în
piaţă deschisă; pentru că rădăcina cuvântului,
<I>agora</I>, înseamnă <I>piaţă</I>, şi aşa este folosit în mod repetat în Scripturi:
Mat. 20:3; Marcu 12:38; Luca 7:32; Fapt. 16:19. Toate locurile în
care cuvântul <I>agorazo</I> este tradus „răscumpărat” în
Noul Testament sunt următoarele:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Ai fost înjunghiat şi ai
<I>răscumpărat</I> pentru Dumnezeu cu sângele Tău oameni.” Apoc. 5:9.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei
o sută patruzeci şi patru de mii care fuseseră
<I>răscumpăraţi</I> de pe pământ.” Apoc. 14:3.

<P><B>((430))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">„Au fost <I>răscumpăraţi</I> dintre oameni, ca cel dintâi
rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.” Apoc. 14:4.
<P ALIGN="JUSTIFY">În fiecare din aceste cazuri ideea este aceea de
cumpărare publică; şi toate celelalte utilizări ale acestui cuvânt
<I>agorazo</I>, peste tot în Noul Testament, sprijină în mod clar o
semnificaţie comercială. Cuvântul apare în Noul Testament în total
de treizeci şi una de ori. În cele trei exemple de mai sus este
redat prin <I>răscumpărat</I>, în treisprezece cazuri prin
<I>cumpărat,</I> în cincisprezece cazuri prin<I> a
cumpăra</I>. Atragem în mod special atenţia asupra semnificaţiei acestui cuvânt, pentru că
tendinţa de a nega că a fost o cumpărare a rasei noastre,
efectuată printrun <I>preţ</I> dat pentru eliberarea omului din „blestem”,
este predominantă şi în creştere &#151; foarte subversivă
pentru „credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Un alt cuvânt,
<I>exagorazo,</I> tradus „a răscumpăra”, „răscumpărat” şi „răscumpărare”, este înrudit cu cel de
mai sus şi este format din acesta prin adăugarea unui prefix,
<I>ex &#151;</I> care înseamnă <I>din</I>. Profesorul Young dă acestui
cuvânt definiţia „a procura din piaţă”. Încă mai literal,
<I>a cumpăra public şi a lua în stăpânire</I>. Singurele utilizări ale
acestui cuvânt în Noul Testament sunt după cum urmează:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Hristos ne-<I>a
răscumpărat</I> din blestemul legii, făcânduSe blestem pentru noi” (Gal. 3:13). Apostolul arată aici
că creştinii care fuseseră evrei şi deci fuseseră sub
Legământul evreiesc sau al Legii au fost nu numai cumpăraţi de
sub sentinţa lui, dar au fost şi eliberaţi de sub stăpânirea
lui. Cuvântul <I>agorazo</I> înseamnă cumpărare, iar prefixul
<I>ex</I> înseamnă eliberarea prin acea cumpărare, aşa că ei nu
mai erau sub stăpânirea Legii.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie,
născut sub lege, ca să <I>răscumpere</I> pe cei de sub lege
[legământ] ca să căpătăm înfierea” (Gal. 4:4, 5). Aceasta este o
declaraţie similară cu cea anterioară şi înseamnă
cumpărarea poporului evreu de sub stăpânirea Legii şi
eliberarea credincioşilor de ea, ca să poată deveni fii al lui
Dumnezeu. Compară cu Ioan 1:12.

<P><B>((431))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">„Luaţi seama deci cu amănunţime cum umblaţi, nu ca
nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi,
<I>răscumpărând</I> timpul căci zilele sunt rele” (Efes. 5:15, 16; Colos. 4:5). Aceasta este
o întrebuinţare asemănătoare a cuvântului
<I>exagorazo</I>: cei din poporul Domnului îşi dau seama că ei sunt în mijlocul
răului, a cărui tendinţă este să le absoarbă energia, influenţa şi
timpul în lucruri păcătoase sau nechibzuite, sau cel puţin
nefolositoare în comparaţie cu interesele mai importante care sunt
mai aproape de inima lor, în calitate de copii ai lui Dumnezeu.
De aceea noi trebuie să <I>cumpărăm</I> şi să <I>asigurăm
din</I> timpul rău, şi aparte de aceste influenţe nefavorabile, o măsură cât se
poate de mare pentru a-l devota intereselor mai înalte &#151;
pentru susţinerea şi întărirea noastră spirituală şi pentru
ajutorarea altora în lucrurile spirituale. Astfel de cumpărare ne va
costa ceva din negarea de sine, din mulţumirea poftelor şi
a tendinţelor noastre naturale şi de asemenea ceva din
părerea bună şi părtăşia altora, care se vor „mira” că noi nu
alergăm cu ei la aceleaşi excese ca mai înainte. 1 Pet. 4:4.
<P ALIGN="JUSTIFY">Un alt cuvânt grecesc este de asemenea
tradus „răscumpărat” &#151; şi anume
<I>lutroo</I>. Profesorul Young defineşte
<I>lutroo</I> „a dezlega printr-un preţ” &#151; adică
<I>a elibera prin plătirea unui preţ</I>. Baza sau rădăcina acestui cuvânt este
<I>lutron</I>, care, aşa cum am observat mai sus în legătură cu
<I>anti</I>, folosit ca prefix sau ca sufix, înseamnă un
<I>preţ corespunzător</I>.
<P ALIGN="JUSTIFY">Acest cuvânt, <I>lutroo</I>, apare de trei ori în Noul
Testament, după cum urmează:
<P ALIGN="JUSTIFY">„Noi nădăjduiam că El este Acela care va
<I>răscumpăra</I> pe Israel” (Luca 24:21). Apostolii au fost dezamăgiţi la moartea
Domnului nostru şi au declarat această dezamăgire spunând că ei
aşteptaseră ca Domnul să elibereze pe Israel de jugul roman prin
plătirea unui preţ. Ei nu fuseseră încă înzestraţi cu Spiritul sfânt şi
nu înţelegeau lungimea şi lărgimea, înălţimea şi adâncimea
planului divin, prin care nu numai Israel, ci şi întreaga lume a
fost <I>răscumpărată</I> nu numai de sub jugul roman, ci şi de sub jugul
lui Satan şi din marea închisoare a morţii, prin preţul de
răscumpărare pe care l-a dat Domnul nostru şi care a fost terminat în moarte.

<P><B>((432))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">„Mântuitorul nostru Isus Hristos ... S-a dat pe Sine
Însuşi pentru noi ca să ne <I>răscumpere</I> din orice fărădelege” (Tit 2:13,
14). Preţul pe care L-a dat Domnul nostru pentru omenire
este intenţionat nu numai ca să-i asigure o trezire din mormânt,
la timpul cuvenit al lui Dumnezeu, în timpul Mileniului, şi
o ocazie să vină atunci în armonie cu Dumnezeu în
condiţiile Noului Legământ, ci mai mult de atât, înseamnă, pentru
cei care aud veştile bune acum, un mesaj al unei eliberări
actuale din robia nelegiuirii &#151; ca să nu mai fim robi ai păcatului, ci
să devenim robi ai Celui care a murit pentru noi, care
ne-a cumpărat cu sângele Său preţios.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau
cu aur aţi <I>fost răscumpăraţi</I> din felul deşert de vieţuire pe
care l-aţi moştenit de la părinţii voştri, ci cu sângele scump
al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără pată” (1 Pet.
1:18, 19). Ideea din acest text este la fel cu cea din cel precedent. Nu
este atât de mult în legătură cu eliberarea noastră finală
din moarte, la înviere, cât în legătură cu
<I>desprinderea</I> noastră prezentă dintr-o cale rea, din felul deşert de vieţuire,
vorbărie nechibzuită şi nelegiuire în general. Această
libertate a fost <I>cumpărată</I> pentru noi prin sângele lui Cristos, precum
şi libertatea mai mare a învierii, care este încă viitoare.
Fără plătirea preţului de răscumpărare, fără mulţumirea
Dreptăţii, Dumnezeu nu ne-ar putea accepta ca fii, şi prin urmare
n-ar putea lucra cu noi cum lucrează cu fiii, nu ne-ar putea
pecetlui ca fii ai Săi cu spiritul înfierii în familia Sa, şi de aceea
n-ar putea ajunge la noi aceste diferite mijloace ale harului
Său, care sunt acum accesibile credincioşilor şi care sunt
pentru noi <I>puterea lui Dumnezeu</I> spre mântuire, frângând în
inimile noastre puterea păcatului şi stabilind în locul ei mintea
sau spiritul Domnului ca putere conducătoare.
<P ALIGN="JUSTIFY">Un alt cuvânt grecesc tradus „răscumpărare” este
<I>lutrosis.</I> Profesorul Young îl defineşte „dezlegare” &#151; literal,
<I>punere în libertate</I>, eliberare. Acest cuvânt nu conţine ideea
plătirii unui preţ, şi deci n-ar fi trebuit tradus prin cuvântul nostru
<B>((433))</B>
răscumpărare, ci mai degrabă prin cuvântul
„eliberare”. Acesta apare de două ori:
<P ALIGN="JUSTIFY">„A venit şi ea în acelaşi ceas, lăuda pe Dumnezeu şi
vorbea despre Isus [pruncul] tuturor celor ce
aşteptau <I>răscumpărarea </I>[<I>eliberarea</I>] în Ierusalim” (Luca 2:38).
Ana le-a vorbit celor care aşteptau eliberarea în Ierusalim
&#151; aşteptând libertate de sub jugul roman, dar nu
neapărat înţelegând că eliberarea mai mare venea prin plătirea
unui preţ de răscumpărare.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Dar Hristos a venit ca Mare Preot ... şi a intrat,
odată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt nu cu sânge de ţapi
şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său după ce a dobândit
o <I>răscumpărare </I>[<I>eliberare</I>] veşnică” (Evr. 9:11, 12).
Apostolul nu se referă la felul <I>cum</I> a dobândit Domnul
nostru răscumpărarea veşnică a eliberării, şi prin urmare aici
nu face nici o referire la preţul plătit: el se referă numai
la eliberarea actuală şi viitoare a poporului lui Dumnezeu,
şi nu la metoda prin care a fost obţinută acea eliberare,
înainte de intrarea Domnului nostru în locul sfânt &#151; sacrificiul
Său ca preţ de răscumpărare al omului.
<P ALIGN="JUSTIFY">Un alt cuvânt grecesc tradus „răscumpărat” în
Noul Testament este <I>poieolutrosin</I>. Profesorul Young îl
defineşte <I>„a face dezlegare”, adică a pune în
libertate</I>, a elibera. Acesta apare numai o dată.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,
pentru că a cercetat şi a <I>răscumpărat</I> pe poporul Său
[literal, a înfăptuit răscumpărarea pentru poporul
Său]” (Luca 1:68). Versetul precedent arată că această expresie a fost o
profeţie: aici sunt menţionate lucruri neîmplinite ca şi cum au
fost împlinite: primul pas spre eliberarea lui Israel fusese
făcut, şi se vorbea despre ea cu bucurie ca şi cum totul a fost
deja îndeplinit. Acest cuvânt nu conţine ideea despre felul
<I>cum</I> va fi asigurată eliberarea: alte scripturi ne arată că
este asigurată prin plătirea unui preţ corespunzător,
o răscumpărare, şi urmează să vină prin stabilirea Împărăţiei
<B>((434))</B>
lui Dumnezeu. Acest cuvânt n-ar fi trebuit
tradus „răscumpărat”, ci mai degrabă
<I>eliberat</I>, ca o pază pentru cititor împotriva confuziei de gândire.
<P ALIGN="JUSTIFY">Un alt cuvânt grecesc impropriu tradus
„răscumpărare” este <I>apolutrosis</I>. Acesta nu conţine nici o idee referitoare
la un preţ de cumpărare, ci înseamnă pur şi simplu
<I>eliberare</I>, punere în libertate. Profesorul Young îl defineşte
<I>„dezlegare”</I>. Cuvântul apare de zece ori şi numai o dată este tradus
cum se cuvine, „eliberare”. Să observăm următoarele:
<P ALIGN="JUSTIFY">(1) „Să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru
că <I>răscumpărarea </I>[<I>eliberarea</I>] voastră se apropie” (Luca
21:28). Aici nu se face referire la răscumpărare sau la starea
de dinaintea eliberării Bisericii, ci numai la eliberarea însăşi.
<P ALIGN="JUSTIFY">(2) „Fiind îndreptăţiţi fără plată, prin harul Său,
prin <I>răscumpărarea (eliberarea)</I> care este în Hristos Isus”
(Rom. 3:24). Apostolul nu se referă în aceste cuvinte la răscumpărare,
ci numai la eliberarea pe care poporul Domnului o are acum
prin credinţă, iar în curând în realitate prin Întâia Înviere.
El tratează problema din punctul de vedere al lui
Dumnezeu: consacraţii sunt îndreptăţiţi necondiţionat, aparte de orice
fapte de merit din partea lor. Acest lucru este îndeplinit
prin <I>eliberarea </I>pe care Dumnezeu a dat-o în Cristos Isus
Domnul nostru. În versetul următor apostolul continuă şi arată cum
a fost efectuată această eliberare, spunând: „Pe El
Dumnezeu L-a rânduit să fie ispăşire [literal, un scaun al îndurării
sau un canal al milei], <I>prin credinţa în sângele
Lui</I> [sacrificiul, preţul de răscumpărare dat pentru păcatele întregii
lumi]”.
<P ALIGN="JUSTIFY">(3) „Dar şi noi [Biserica
credincioasă] ... suspinăm în noi, aşteptând înfierea, adică
<I>răscumpărarea </I>[<I>eliberarea</I>] trupului nostru
[Biserica, trupul lui Cristos, care va fi glorificată
cu Capul la timpul cuvenit]” (Rom. 8:23). Nimic din
această declaraţie nu face nici cea mai vagă referire la
răscumpărarea îndeplinită la Calvar, la preţul de cumpărare: ea se
referă numai la <I>eliberarea</I> Bisericii, care va fi o parte din
rezultatul răscumpărării sfârşite la Calvar &#151; al preţului
de răscumpărare.

<P><B>((435))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">(4) „Hristos Isus, care ne-a fost făcut înţelepciune de
la Dumnezeu, dreptate, sfinţire şi <I>răscumpărare
</I>[<I>eliberare</I>]” (1 Cor. 1:30). Nimic de aici nu face nici o referire la preţul
de răscumpărare plătit la Calvar. Apostolul vorbeşte, nu
despre ce a făcut Domnul nostru pentru noi, ci despre ce va mai
face încă pentru noi. El este înţelepciunea noastră, prin aceea
că noi trebuie să punem deoparte voinţa noastră şi să
acceptăm voinţa Sa, şi astfel avem spiritul unei minţii sănătoase şi
„ne purtăm cu înţelepciune”. El este dreptatea noastră, prin
aceea că El, ca reprezentantul nostru, S-a dat pe Sine
ca <I>răscumpărare pentru toţi</I>, şi acum în dreptatea Lui îi reprezintă pe toţi
aceia care vin la Tatăl prin El. El este sfinţirea noastră, prin
aceea că, prin meritul Său, noi suntem acceptaţi de Tatăl ca
sacrificii vii (socotite perfecte), în timp ce în realitate puterea lui
Cristos în noi este cea care ne face în stare să ne prezentăm ca
sacrificii vii şi să umblăm în urmele Sale şi să ne îndeplinim
legământul. El este eliberarea noastră (tradus greşit „răscumpărare”),
prin aceea că, prin faptul că El trăieşte, El, care prin îndurarea
lui Dumnezeu ne-a cumpărat cu sângele Său preţios,
avem garanţia că şi noi vom trăi; că El, la timpul cuvenit, va
elibera din robia stricăciunii, din moarte, Biserica Sa pe care
a cumpărat-o cu sângele Său. La eliberare, şi nu la
cumpărare, se face referire aici. Dar pentru că El i-a cumpărat, are
dreptul să fie pentru ei înţelepciune, îndreptăţire, sfinţire, eliberare.
<P ALIGN="JUSTIFY">(5) „Pe care ni L-a dat în Cel Preaiubit. În El
avem <I>răscumpărarea </I>[<I>eliberarea</I>] prin sângele Lui, iertarea
păcatelor după bogăţiile harului Său” (Efes. 1:6, 7). Apostolul nu se
referă aici la răscumpărarea plătită la Calvar. Din contră, el
vorbeşte despre acceptarea noastră la Tatăl, şi declară că
această acceptare de către Iehova se bazează pe ceva ce El a
făcut pentru noi în Cel Preaiubit, Domnul nostru Isus, şi prin
al cărui sânge (sacrificiu, răscumpărare) avem
<I>eliberarea</I>. Construcţia frazei arată că apostolul vrea să spună că
<I>eliberarea</I> noastră este din sentinţa păcatului, din moarte, pentru că
el arată că această <I>eliberare</I> este „iertarea păcatelor”. Sensul
<B>((436))</B>
acestui fragment este deci acesta: Tatăl ceresc care
predestinase în mintea Sa înfierea unei „turme mici” ca să fie fii pe
planul naturii divine şi împreună moştenitori cu Întâiul Său
Fiu conceput şi preaiubit, Domnul nostru, a făcut paşii de
har necesari pentru îndeplinirea acestui scop cu privire la noi.
El ne-a făcut acceptaţi în Cel Preaiubit; pentru că în Cel
Preaiubit, prin sângele Său, prin sacrificiul Său, noi avem eliberarea
de blestemul şi mânia divină &#151; iertarea păcatelor noastre,
din care suntem eliberaţi sau îndreptăţiţi.
<P ALIGN="JUSTIFY">(6) „Care este o arvună a moştenirii noastre,
pentru <I>răscumpărarea </I>[<I>eliberarea</I>] stăpânirii dobândite”
îcumpărate &#151; K. J., n. e.ş (Efes. 1:14). Stăpânirea pe care Cristos
a <I>cumpărat-o</I> prin sacrificiul pentru păcate ca înlocuitorul
omului include omenirea în general sau pe toţi câţi vor accepta
favoarea în baza condiţiilor evangheliei, precum şi Biserica,
Mireasa. Timpul eliberării este în Împărăţia Milenară şi Biserica
este eliberată prima &#151; „dimineaţa devreme”. Dar pământul a
fost parte din proprietatea originară a omului şi a fost
cumpărat prin acelaşi sacrificiu o dată pentru totdeauna: deci, şi
acesta va fi eliberat de partea sa în blestem şi va deveni ca
grădina Domnului &#151; Raiul. <I>Cumpărarea</I> este îndeplinită,
dar <I>eliberarea</I> aşteaptă „timpul cuvenit” al lui Dumnezeu.
<P ALIGN="JUSTIFY">(7) „În care avem <I>răscumpărarea
</I>[<I>eliberarea</I>]<I>,</I> iertarea
păcatelor” (Colos. 1:14). Această declaraţie este asemănătoare cu
cea anterioară. Noi, Biserica, avem deja
<I>eliberarea,</I> adică iertarea păcatelor noastre, şi prin urmare armonie cu Tatăl.
Cuvântul „răscumpărare” de aici nu face referire la jertfa pentru păcate,
ci numai la efectul ei asupra noastră,
<I>eliberândune</I> de păcatele noastre. Apostolul însă nu ignoră jertfa, ci spune că
eliberarea noastră din robia şi stăpânirea păcatului este prin
eficacitatea sângelui Domnului nostru &#151; prin moartea Sa, prin jertfa Sa
pentru păcate, prin răscumpărarea plătită.
<P ALIGN="JUSTIFY">(8) „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu,
prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua <I>răscumpărării
</I>[<I>eliberării</I>]<I>”</I> (Efes. 4:30). Aici nu se face nici o referire la jertfa de
<B>((437))</B>
răscumpărare terminată la Calvar. Dar numai când
sacrificiul a fost terminat şi meritele Sale au fost prezentate în
sfânta sfintelor şi au fost acceptate de Tatăl, numai atunci a
venit Spiritul sfânt peste ei ca să-i pecetluiască în calitate de fii
ai lui Dumnezeu. Dar acum, aceştia care au fost
pecetluiţi trebuie să-şi păstreze acea pecete a stării de fii,
această concepere a naturii divine, să n-o piardă. Pecetea Spiritului
este primul rod al Spiritului şi este tot ceea ce se dă în
timpul acestei vieţi de acum: pentru măsura deplină
a binecuvântării naturii divine trebuie să aşteptăm până la timpul stabilit al
Tatălui, „ziua <I>eliberării”</I>, Ziua Milenară, ziua în care
Scripturile declară despre Biserică, Mireasa lui Cristos: „Dumnezeu
o ajută în revărsatul zorilor” (Ps. 46:5). Oricine pierde
Spiritul sfânt şi pecetea acestuia nu va avea nici parte nici soartă
în întâia înviere, în dimineaţa „zilei eliberării” (depline)
din puterea păcatului şi a morţii.
<P ALIGN="JUSTIFY">(9) „Şi tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui
legământ nou, pentru ca prin moartea Lui pentru
<I>răscumpărarea </I>[<I>eliberarea</I>] din abaterile făptuite sub legământul
dintâi [anterior], cei care sunt chemaţi să capete făgăduinţa
moştenirii veşnice” (Evr. 9:15). Încă o dată o traducere greşită
ascunde parţial semnificaţia, dar când se vede că ideea este aceea
de <I>eliberare,</I> totul este clar. Pentru Israel moartea
Domnului nostru a însemnat mai mult decât pentru neamuri. A
însemnat nu numai răscumpărarea din încălcarea adamică şi
din pedeapsa ei, moartea, ci în plus pentru evreu a
însemnat <I>eliberarea </I>din „blestemul” sau pedeapsa Legământului
Legii, care zăcea peste acea naţiune din cauza neconformării
la condiţiile lui. Israeliţii au fost sub „blestemul” care a
venit asupra lui Adam, la fel ca şi restul omenirii; dar în plus ei
au fost şi sub „blestemul” Legământului Legii lor, instituit
prin Moise, mijlocitorul lui, la Sinai. La acest dublu „blestem”
asupra acelui popor se face referire în cântarea care spune:

<P ALIGN="JUSTIFY">
„Blestemaţi de Lege şi zdrobiţi prin cădere,<BR>
Prin Cristos avem pentru totdeauna răscumpărare.”

<P><B>((438))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">(10) „Unii ... n-au vrut să primească
<I>eliberarea</I> şi au fost torturaţi” (Evr. 11:35). Acesta este unul din cazurile în
care traducătorii au tradus corect acest cuvânt: probabil că ei
au încercat să-l traducă „răscumpărare” şi au constatat că ar
fi ciudat să spună „n-au vrut să primească
răscumpărarea”, şi atunci l-au tradus corect &#151; „eliberare”.
<P ALIGN="JUSTIFY">În Vechiul Testament cuvintele, „a
răscumpăra”, „răscumpărat”, „răscumpărător” şi „răscumpărare” sunt
în general traduceri bune ale cuvintelor originale ebraice,
de exemplu: <I>Gaal</I> înseamnă a elibera &#151; prin răzbunare
sau restituire. <I>Young</I>.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Dar ştiu că
<I>Răscumpărătorul</I> meu este viu.” Iov 19:25.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Ei ... îşi aduceau aminte că ... Dumnezeul
Cel-Prea-Înalt era <I>Răscumpărătorul</I> lor.” Ps. 78:35.
<P ALIGN="JUSTIFY">„El îţi <I>răscumpără</I> viaţa din groapă.” Ps. 103:4.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Unul din fraţii lui să-l poată
<I>răscumpăra</I>. Unchiul lui sau fiul unchiului lui poate să-l
<I>răscumpere</I> ... sau, dacă are mijloace, să se
<I>răscumpere</I> singur.” Lev. 25:48, 49.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Fără plată aţi fost vânduţi şi fără preţ de argint veţi
fi <I>răscumpăraţi</I>.” Isa. 52:3. Compară cu 1 Pet. 1:18.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Un <I>Răscumpărător</I> va veni pentru Sion.” Isa. 59:20.
<P ALIGN="JUSTIFY">Scopul nostru în faptul că cităm exemplele în care
apare <I>răscumpărare</I> în Noul Testament englez, fără ca
originalul grecesc să conţină ideea de <I>preţ de
răscumpărare,</I> este să punem în gardă pe cititor împotriva metodelor
înşelătoare ale unor scriitori şi învăţători sofisticaţi.
Negând <I>răscumpărarea</I>, negând că lumea a fost
<I>cumpărată</I> prin moartea Domnului nostru, aceştia sunt înclinaţi să
citeze pasaje unde cuvântul <I>a răscumpăra</I> este folosit
nepotrivit în locul cuvântului <I>a elibera</I>, şi apoi dau de înţeles că
<I>a elibera</I> este singurul înţeles al cuvântului
<I>a răscumpăra,</I> în fiecare caz. Având în vedere neglijenţa
traducătorilor noştri, singura metodă sigură şi potrivit a fi
urmată întrun caz ca acesta unde mult depinde de
semnificaţia exactă a unui cuvânt, este să mergem la cuvântul
original şi la semnificaţia lui.

<P><B>((439))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Am demonstrat că în multe cazuri Spiritul sfânt a
exprimat prin scriitorii Noului Testament ideea de
<I>cumpărare</I> a neamului nostru omenesc şi de
<I>preţ corespunzător</I> plătit, în termenii cei mai tari interpretabili numai în privinţa
<I>tranzacţiei comerciale</I> sau
<I>înlocuirii</I> cu preţul de cumpărare a lucrului
cumpărat. Am arătat de asemenea că în alte cazuri unde cuvântul
folosit înseamnă numai <I>eliberare,</I> nimic nu vine în conflict cu
ideea că o astfel de eliberare va fi obţinută ca rezultat al
unei <I>răscumpărări </I>[<I>anti-lutron,</I> preţ
corespunzător], dar că în general contextul se referă în mod explicit la eliberarea
care este astfel asigurată.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar în timp ce Scripturile sunt astfel explicite în
asigurarea lor că Răscumpărătorul nostru <I>a
cumpărat</I> lumea cu viaţa Sa proprie, „sângele Său scump”, aceasta este numai pentru a
da poporului lui Dumnezeu „deplină siguranţă a
credinţei”, înştiinţându-i că iertarea pedepsei morţii nu este o încălcare
a dreptăţii lui Dumnezeu, ci satisfacerea ei prin iubirea Lui.
Ea ne asigură şi de <I>caracterul neschimbător
</I>al<I> </I>legii divine care na putut fi călcată, ci în loc de aceasta a dat o
răscumpărare cu un preţ aşa de mare. Această asigurare că iubirea
şi dreptatea lui Dumnezeu acţionează în cea mai deplină
armonie ne dă încrederea că aceleaşi principii vor continua să
conducă Universul pentru totdeauna &#151; ne dă satisfacţia că
„mânia”, „blestemul”, vor fi ridicate de peste toţi care vin în armonie
cu Dumnezeu prin Isus Mijlocitorul, şi că toţi care nu se vor
folosi de acest har vor fi înghiţiţi de Moartea a Doua &#151; pentru
că „mânia lui Dumnezeu rămâne peste ei”. Fapt. 3:23; Ioan
3:36; Apoc. 22:3.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar în privinţa celor răscumpăraţi nu are importanţă
cum a aranjat iubirea şi dreptatea lui Dumnezeu problema
iertării, deoarece pentru ei acesta este un dar gratuit care să fie
posedat prin acceptare şi supunere viitoare. Noi nu o putem
cumpăra, nici nu putem compensa lui Dumnezeu pentru acest
„dar”. Atunci se ridică întrebarea: dacă este un „dar” pentru noi,
de ce ne-am da osteneala să investigăm, sau de ce Domnul ar
fi minuţios în a destăinui faptul că acest dar ne-a fost asigurat
<B>((440))</B>
cu un <I>cost</I>, cu un
<I>preţ,</I> prin moartea lui Cristos? Şi de ce Scripturile ne-ar arăta în mod atât de special că moartea Lui
a fost preţul <I>exact, </I>preţul<I>
corespunzător,</I> care a fost cuvenit pentru păcatele noastre? Noi răspundem că Dumnezeu ne
explică astfel detaliile lucrărilor Sale pentru noi, pentru a-L
putea înţelege mai bine pe El şi legile Sale, şi coordonarea şi
acţiunea lor. El ne explică astfel pentru ca noi să putem înţelege că
El nu desfiinţează sau nu pune deoparte propria Sa
sentinţă împotriva păcatului &#151; că El nu declară că păcatul poate
fi îngăduit, permis, scuzat. El doreşte să înţelegem că
dreptatea Sa este absolută şi că nu poate fi nici un conflict prin
care iubirea Sa poate să domine sau să depăşească puterea şi
să răstoarne sentinţa dreptăţii; că singura cale prin care
sentinţa Sa dreaptă împotriva păcatului şi a păcătoşilor putea fi
pusă deoparte a fost prin satisfacerea cerinţelor dreptăţii cu un
<I>preţ corespunzător</I> &#151; „o răscumpărare”. Omul păcătuise,
omul fusese condamnat la moarte, omul mersese în moarte.
De aceea nu putea fi nici o speranţă pentru om decât
dacă iubirea şi mila puteau da un înlocuitor pentru tatăl
Adam. Şi un înlocuitor, aşa cum am văzut, trebuia să fie de
aceeaşi natură cu Adam, natura umană; înlocuitorul trebuia să
fie şi el fără păcat, fără blestem, fără mânie; şi el să fie sfânt, şi
el să fie fără vină, şi el să fie despărţit de păcat şi de păcătoşi,
şi el să fie aprobat de Dumnezeu, aşa cum a fost Adam
înainte de încălcarea sa.
<P ALIGN="JUSTIFY">Am văzut că Domnul nostru Isus a fost făcut trup de carne
&#151; (nu trup de carne păcătoasă) dar sfânt, fără vină, despărţit
de păcătoşi.* Am văzut că omul Isus Cristos a fost astfel
<I>un om perfect,</I> corespondentul primului om, Adam, şi astfel vedem
că El a fost cu totul pregătit să fie Răscumpărătorul
nostru, răscumpărarea noastră, să-Şi dea viaţa şi toate
drepturile umane pentru cumpărarea, răscumpărarea lui Adam şi a
rasei lui Adam care şi-a pierdut viaţa şi toate drepturile umane
prin el. Am văzut că Domnul nostru, „Omul Hristos Isus”, S-a
<B>((441))</B>
consacrat, S-a jertfit, Şi-a dat pentru om
<I>tot ce a avut</I>. El prezintă clar acest lucru în învăţătura Sa despre acest
subiect. El S-a reprezentat pe Sine ca omul care a găsit o
comoară ascunsă într-un ogor, şi care a mers şi a
<I>vândut</I> <I>tot ce a avut</I> şi a cumpărat acel ogor (Mat. 13:44). Ogorul reprezintă
lumea, precum şi pământul însuşi (Efes. 1:14). În această lume
Domnul nostru a văzut o comoară &#151; în mod profetic El a văzut
rezultatul operei de răscumpărare, eliberarea multora din
robia stricăciunii la deplina libertate a fiilor lui Dumnezeu
(Biserica din acest veac şi cei vrednici din lume în veacul care
vine). Pentru această comoară a fost cumpărat ogorul. Vorbind
despre rezultatul răscumpărării şi despre lucrarea răscumpărării
aşa cum aceasta va fi în final îndeplinită până la
încheierea Veacului Milenar, profetul vorbind despre Domnul
nostru spune: „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi va fi
mulţumit” (Isa. 53:11). Domnul nostru a fost pe deplin mulţumit
Să-şi dea viaţa şi tot ce a avut atunci, ca să cumpere lumea.

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">*Pag. 103
<HR>

<P ALIGN="CENTER">Ce răscumpărare a fost plătită pentru om?
<P ALIGN="JUSTIFY">Ceea ce a făcut Domnul nostru pentru noi, preţul dat de
El pentru noi, ceea ce a predat sau a depus El în moarte,
deoarece a fost un <I>preţ corespunzător</I>, o „răscumpărare pentru
toţi”, trebuia să corespundă exact cu pedeapsa omului, oricare ar
fi fost ea. Domnul nostru n-a mers în chin veşnic, prin
urmare avem această mărturie incontestabilă că chinul veşnic nu
este plata păcatului prescrisă de către marele Judecător, ci
este numai o înşelare, introdusă în omenire de către
marele Adversar şi de către cei pe care el i-a amăgit. După cât este
de sigur că ceea ce a suferit Domnul nostru în locul omului,
ca înlocuitor al omului, a fost pedeapsa deplină pe care omul
altfel ar fi fost obligat s-o sufere, tot atât de sigur este că
aceasta este dovada clară că n-a fost făcută vreo ameninţare, n-a
fost aplicată sau intenţionată nici o astfel de pedeapsă cum
este chinul veşnic. Cei care cunosc mărturia Cuvântului
lui Dumnezeu, recunosc faptul că declaraţiile lui sunt că
„Hristos <I>a murit</I> pentru păcatele noastre”; că El „a suferit ... Cel Drept
<B>((442))</B>
pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă la Dumnezeu; fiind
<I>omorât</I> în trup”; că „El este ispăşirea*
[<I>hilasmos</I> &#151; mulţumirea] pentru păcatele noastre
[păcatele Bisericii]; şi nu numai pentru ale
noastre, ci şi pentru ale întregii lumi”; că „El era străpuns pentru
nelegiuirile noastre ... şi prin rănile Lui [ceea ce a suferit în locul nostru
&#151; lepădarea de sine chiar până la
<I>moarte</I>] suntem vindecaţi”. Ce armonie şi consecvenţă se vede în această expunere scripturală
a lucrurilor; şi ce complet inconsecvente sunt înşelările
nescripturale ale lui Satan, ajunse la noi prin tradiţie şi primite în mod
general! 1 Cor. 15:3; 1 Pet. 3:18; 1 Ioan 2:2; Isa. 53:5,6.

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">*Două cuvinte greceşti sunt traduse „ispăşire”:
<I>Hilasmos</I> este tradus corect „ispăşire” în două texte (1 Ioan 2:2; 4:10), dar
<I>hilasterion</I> este incorect tradus „ispăşire” în Rom. 3:25; acesta înseamnă
<I>ispăşitor</I>, <I>adică</I> locul satisfacerii sau ispăşirii. „Scaunul îndurării” sau capacul
Lăzii Legământului era <I>locul</I> unde se făcea satisfacerea &#151; ispăşitorul
sau <I>hilasterion</I>; dar preotul stropind sângele ispăşirii, sângele jertfei
pentru păcat pe <I>hilasterion</I>, îndeplinea
<I>hilasmos</I>, <I>adică</I> făcea satisfacerea
sau ispăşirea pentru păcatele poporului.
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY">„Plata păcatului este
<I>moartea”</I>, „Sufletul care păcătuieşte, acela va
<I>muri”</I> spun Scripturile (Rom. 6:23; Ezec. 18:4). Şi
apoi ele ne arată cât de complet a fost plătită această plată
pentru noi, în declaraţia: „Hristos <I>a murit</I> pentru păcatele noastre,
după Scripturi” şi a înviat pentru îndreptăţirea noastră (1 Cor.
15:3; Rom. 4:25). <I>Moartea</I> Lui a fost <I>preţul de
răscumpărare,</I> însă darea preţului de răscumpărare n-a dat îndreptăţirea.
Mai întâi Domnul nostru a trebuit să prezinte acel preţ
de răscumpărare înaintea Tatălui pentru noi; şi El a făcut
aceasta când, „suindu-Se la înălţime”, S-a înfăţişat înaintea
lui Dumnezeu pentru noi. Atunci şi acolo El a atribuit
Bisericii meritul jertfei Sale de răscumpărare. Apoi vine
<I>îndreptăţirea</I> ca rezultat: (1) al jertfei de răscumpărare, şi (2) al aplicării
ei pentru toţi oamenii care vor crede în El şi I se vor
supune. Astfel învierea şi înălţarea dragului nostru
Răscumpărător au fost anexe necesare ca să facă disponibilă jertfa Sa în moarte.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Şi fără vărsare de sânge nu este iertare” (Evr. 9:22).
Dea lungul dispensaţiei Legii, Dumnezeu a accentuat acest
<B>((443))</B>
aspect al aranjamentului Său, cerând sângele viţeilor şi
al ţapilor; nu pentru că aceste animale puteau ridica
vreodată păcatele, ci pentru ca la timpul cuvenit ele să poată
fi recunoscute ca tipuri sau ilustraţii ale jertfelor mai
bune, prin care păcatele sunt şterse şi anulate. Expresia
„vărsare de sânge” înseamnă simpla moarte, viaţa vărsată,
totuşi indică o moarte de sacrificiu, şi nu ceea ce uneori
numim moarte naturală &#151; deşi, strict vorbind, nici o moarte
nu este naturală. Potrivit naturii omul trebuia să
trăiască: moartea este încălcarea legii existenţei omului,
rezultată din păcat şi din „blestemul” sau sentinţa însoţitoare.
<P ALIGN="JUSTIFY">În ceea ce priveşte Dreptatea, evreii L-ar fi putut
omorî pe Domnul nostru în oricare altă formă şi cerinţele
Dreptăţii ar fi fost la fel de bine satisfăcute. Lucrul necesar a
fost predarea sufletului (fiinţei) Său nevinovat ca o
compensaţie sau un schimb pentru un suflet (fiinţă) vinovat a
cărui existenţă a fost pierdută prin încălcare. Nici n-a fost
necesar, în ceea ce priveşte răscumpărarea, ca persoana
Domnului nostru să fie rănită şi sângele Său să fie vărsat în mod
literal sau să curgă pe pământ. Pedeapsa pentru păcat a
fost <I>moartea,</I> încetarea fiinţei, şi când aceasta a fost
îndeplinită, pedeapsa a fost plătită. Cerinţa ca El să fie răstignit şi
coasta să-I fie străpunsă au fost pentru alte motive.
<P ALIGN="JUSTIFY">Sângele căzând pe pământ, la picioarele altarului de
jertfă, a reprezentat faptul că nu numai omenirea a fost
cumpărată, ci şi pământul în sine a fost inclus, şi sângele a fost
stropit pe el. Ruşinea şi infamia răstignirii publice, ca a
unui răufăcător, au fost necesare pentru că Tatăl nostru
ceresc decisese ca încercarea ascultării Domnului nostru Isus
să fie până la extremă; El a fost încercat nu numai să se
vadă dacă era dispus să <I>devină om,</I> ci pe lângă aceasta,
dacă era dispus să <I>moară ca preţul de
răscumpărare</I> sau înlocuitorul <I>omului</I>, şi mai mult, dacă era dispus sau
nu să sufere înjosirea extremă, şi astfel să dovedească
până la ultimul grad vrednicia Sa de cea mai mare înălţare
din partea Tatălui Său.

<P><B>((444))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Apostolul prezintă subiectul în această lumină; pentru că,
după ce ne spune cum a părăsit El gloria cerească de dragul nostru
şi a devenit om, el adaugă: „La înfăţişare a fost găsit ca un om,
S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi
<I>încă moarte</I> de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a
dat Numele [titlul, onoarea, demnitatea] care este mai presus de
orice nume” &#151; numele sau titlul Tatălui fiind exceptat. Filip. 2:8,
9. Compară cu 1 Cor. 15:27.
<P ALIGN="JUSTIFY">Fiecare referinţă scripturală la
<I>îndreptăţirea prin credinţă</I> &#151; că noi suntem îndreptăţiţi prin sângele lui Cristos etc.,
este o mărturie care confirmă cele anterioare &#151; că „Dumnezeu
era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în
socoteală păcatele”, ci atribuindu-le Lui, care „a murit şi a
înviat” (2 Cor. 5:19, 21; 1 Tes. 4:14; 5:10). Vina păcătosului a
fost suportată de către Răscumpărătorul, care a dat preţul
corespunzător deplin pentru păcatele noastre, pentru ca toţi cei care
caută dreptatea să poată fi acceptaţi ca drepţi prin meritele
jertfei Sale (Rom. 5:17-19). Faptul că noi am avut nevoie să
fim <I>îndreptăţiţi</I> sau făcuţi drepţi, dovedeşte că am fost
greşiţi, incorecţi, nedrepţi în ochii lui Dumnezeu. Faptul că
oamenii nu s-au putut îndreptăţi ei înşişi prin fapte a fost
demonstrat de către Israel sub Legământul Legii lor, şi dovedeşte că
acest rău sau păcat a fost chiar în natura omului; şi aceasta a
făcut necesar ca noi să fim răscumpăraţi şi îndreptăţiţi prin
meritul şi jertfa altuia &#151; a unui Răscumpărător fără pată.
<P ALIGN="JUSTIFY">Îndreptăţit înseamnă a fi <I>făcut
drept</I>; dar noi nu suntem făcuţi drepţi sau perfecţi
<I>în realitate:</I> noi suntem numai
<I>socotiţi</I> drepţi sau perfecţi datorită credinţei noastre
în Cristos şi a acceptării dreptăţii lui Cristos şi a jertfei
Sale pentru noi. Peste tot în Scripturi, această putere
a <I>îndreptăţirii</I> din partea Răscumpărătorului nostru
este atribuită jertfei Sale pentru noi. Că faptele noastre
nu near putea îndreptăţi sau face acceptabili înaintea
lui Dumnezeu, vezi Gal. 2:16; Rom. 3:27, 28. Că Legea n-a
putut îndreptăţi pe cei care au fost sub ea, vezi Gal. 5:4;
Rom. 3:20. Că credinţa în opera terminată a lui Cristos, demonstrată
<B>((445))</B>
prin deplină consacrare lui Dumnezeu, îndreptăţeşte,
vezi Gal. 3:14; Rom. 4:24, 25.
<P ALIGN="JUSTIFY">Diferite scripturi vorbesc mai mult sau mai puţin clar
că noi suntem spălaţi sau curăţiţi sau purificaţi de păcat.
Toate scripturile de felul acesta sunt în sprijinul
doctrinei răscumpărării pentru că se spune clar în această ordine
de idei că puterea curăţitoare este „sângele lui Hristos”
&#151; meritul jertfei Domnului nostru. Vezi 1 Ioan 1:7; Apoc.
1:5; 1 Cor. 6:11; 2 Pet. 2:22; Tit 3:5; Evr. 9:14; 1 Pet. 1:19.
<P ALIGN="JUSTIFY">Îndreptăţirea este reprezentată simbolic ca o haină a
dreptăţii din pânză de in, curată şi albă, prin care Domnul
acoperă neajunsurile şi imperfecţiunile tuturor celor pe care El îi
acceptă prin credinţă în sângele Său preţios. Toate străduinţele
spre dreptate din partea noastră, fără meritul lui Cristos, sunt
de asemenea reprezentate în simbol ca o „haină mânjită” a
dreptăţii noastre proprii (Isa. 64:6). Este adevărat, anumite scripturi
se referă la eforturile noastre spre dreptate, prin ascultare
de poruncile divine, ca la o lucrare curăţitoare care progresează
de-a lungul întregii noastre căi creştine, după cum exprimă
apostolul, „cu trupul spălat cu o apă curată”, şi ca la curăţirea Bisericii
prin „spălarea cu apă prin Cuvânt”; şi acestea sunt prezentări
foarte potrivite ale curăţirii inimilor noastre, ale curăţirii „de
orice întinăciune a cărnii”; şi aceste scripturi sunt foarte potrivit
înţelese că se referă la o lucrare zilnică şi de o viaţă. Dar toate aceste
curăţiri ale gândurilor, cuvintelor şi faptelor &#151; toate aceste străduinţe
de a aduce corpurile noastre muritoare în mai strictă conformitate
cu voinţa lui Dumnezeu în Cristos, se bazează pe faptul că mai
înainte L-am acceptat pe Cristos şi am fost îndreptăţiţi prin credinţă
în sângele Său. Ideea scripturală este că de când ne consacrăm
lui Dumnezeu, toate imperfecţiunile noastre sunt ascunse de
ochii Domnului prin meritul jertfei de răscumpărare, dat prin
harul lui Iehova şi luat şi însuşit prin credinţă. Deoarece numai
ceea ce este <I>perfect</I> ar putea fi acceptabil pentru Dumnezeu,
şi deoarece noi, cu toate eforturile şi spălările noastre am fi
tot imperfecţi, este evident că primirea noastră de către Tatăl
este sub acoperirea hainei dreptăţii lui Cristos, a perfecţiunii Sale,
<B>((446))</B>
socotită sau aplicată sau atribuită nouă. Astfel noi suntem
întâi acceptaţi „în Cel Preaiubit” (Efes. 1:6); şi apoi ne arătăm
zilnic devotarea faţă de dreptate şi dorinţa de a fi plăcuţi
Domnului prin eforturi spre sfinţenie.
<P ALIGN="JUSTIFY">Cât de des se referă Scripturile la Domnul nostru ca
fiind jertfa noastră pentru păcat, „Mielul lui Dumnezeu care
ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). Toate jertfele Legii, tot
sângele vărsat pe altarele evreieşti, au arătat spre această mare
jertfă pentru păcat junghiată pentru noi; fiindcă, aşa cum ne
asigură apostolul, sângele viţeilor şi al ţapilor n-a putut ridica
niciodată păcatul &#151; numai jertfa antitipică a putut face aceasta,
„sângele scump”. În legătură cu acest subiect al jertfei pentru
păcat, aşa cum este prezentat în Noul Testament, vezi Evr. 9:12,
10:10; Efes. 5:2; 1 Cor. 5:7; 1 Pet. 2:22-24; 2 Cor. 5:21 &#151;
<I>Diaglott</I>.
<P ALIGN="JUSTIFY">Că această jertfă a fost pentru noi, Biserica, şi pentru
toată omenirea, este de asemenea foarte clar prezentat în
Scripturi: „Prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru
toţi”, Cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă la Dumnezeu
&#151; ca să deschidă pentru noi şi pentru toată omenirea o cale
de întoarcere la armonie sau la împăcare cu Tatăl ceresc, şi
astfel indirect să deschidă pentru noi calea înapoi spre viaţă
veşnică, favoarea sau binecuvântarea sau darul Tatălui pentru toţi
care sunt cu adevărat copiii Săi. Asupra acestui punct
vezi următoarele: 1 Tes. 5:10; Rom. 5:8; 1 Cor. 15:3; 2 Cor. 5:14,
15; Ioan 10:15; 11:50-52; 1 Pet. 2:24; 3:18.
<P ALIGN="JUSTIFY">Că moartea omului Isus Cristos, „sângele” Său a fost
cel care a asigurat eliberarea noastră din păcat şi moarte,
este fără nici o îndoială arătat în multe scripturi, şi poate fi
respins numai negând inspiraţia Scripturilor sau „sucind
Scripturile” sau „stricând Cuvântul lui Dumnezeu”. Vezi 1 Pet.
1:2; Fapt. 4:12; 20:28; Apoc. 5:9; 1:5; Rom. 5:9; Evr. 13:12.

<P ALIGN="CENTER">„Voi aţi fost cumpăraţi cu preţ”<BR>
De cine? De la cine? De ce? Cu ce scop?

<P ALIGN="JUSTIFY">„Voi aţi fost <I>cumpăraţi</I> cu preţ; nu vă faceţi robi
ai oamenilor.” 1 Cor. 7:23.

<P><B>((447))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">„Ai răscumpărat [<I>cumpărat</I>] pentru Dumnezeu, cu
sângele Tău.” Apoc. 5:9.
<P ALIGN="JUSTIFY">„Şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor
strecura pe furiş erezii nimicitoare, tăgăduind pe Stăpânul care
i-a <I>cumpărat.</I>” 2 Pet. 2:1.
<P ALIGN="JUSTIFY">Mărturiile Scripturii în legătură cu faptul că omul a
fost „cumpărat” sunt foarte clare; şi după cum am arătat
deja, cuvântul grecesc din care sunt traduse este
<I>agorazo,</I> care înseamnă o <I>cumpărare
publică</I>. În mod natural se ridică întrebările: (1) De cine a fost cumpărat omul? (2) De la
cine a fost cumpărat omul? (3) De ce a fost cumpărat
omul? Analizăm aceste întrebări în ordinea lor.
<P ALIGN="JUSTIFY">(1) Scripturile citate deja, afirmă clar şi sigur nu
numai că omenirea a fost cumpărată, dar că Însuşi Domnul
Isus Cristos a fost cumpărătorul; şi mai mult, aceste scripturi
şi altele ne asigură cât se poate de clar că preţul de
cumpărare a fost sângele preţios al lui Cristos &#151; jertfa propriei
Sale vieţi, moartea omului Isus Cristos, care S-a dat pe
Sine Însuşi ca răscumpărare (<I>anti-lutron</I> &#151; preţ
corespunzător) pentru toţi. Considerând această întrebare deja
dovedită incontestabil, mergem la următoarea.
<P ALIGN="JUSTIFY">(2) De la cine a fost cumpărat omul? Împotrivitorii
adevărului întreabă zâmbind batjocoritor dacă Domnul nostru
ne-a cumpărat de la diavol sau nu; şi afirmă că nu era nimeni
altul căruia să i se poată plăti preţul: căci potrivit
raţionamentului fals al acelor care neagă
<I>răscumpărarea,</I> Dumnezeu n-ar fi o parte pentru asemenea tranzacţie. Pretenţia lor este
că Dumnezeu a fost întotdeauna dornic de părtăşia omului şi
tot timpul a făcut tot ce I-a stat în putere să facă reconcilierea
şi recuperarea omului din păcat şi moarte. Ei gândesc,
prin urmare, că Dumnezeu n-ar cere un preţ de
răscumpărare înainte de a permite eliberarea omului. Noi răspundem
că asemenea opinii sunt cu totul contrare învăţăturii
scripturale, care, în timp ce prezintă că Dumnezeu este iubire şi că El
are compătimire pentru păcătos, declară şi că Dumnezeu este drept,
şi că omul fiind pe drept condamnat nu poate fi pe drept
<B>((448))</B>
eliberat de acea sentinţă în nici un alt mod decât prin
plătirea unui preţ de răscumpărare pentru el.
<P ALIGN="JUSTIFY">În timp ce Scripturile declară că Satan este identificat
cu atragerea pedepsei, moartea, spunând: „Astfel, deoarece
copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii (naturii umane), tot aşa şi El
a luat parte la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe
cel care are puterea morţii, adică pe Diavolul”, şi în altă
parte vorbesc despre Satan că este „Prinţul lumii acesteia”,
totuşi ele nicăieri nu arată că el are un drept autorizat să
stăpânească în lume (Evr. 2:14; Ioan 14:30). Din contră, Scripturile
declară că Satan este uzurpatorul, care, profitând de starea
decăzută a omului, i-a orbit mintea faţă de Dumnezeu, şi,
înşelândul pe om, l-a înrobit prin ignoranţă, superstiţie şi
slăbiciunile sale proprii. Identificarea lui Satan cu păcatul
constituie puterea morţii avută de el. Dacă nu era păcatul, Satan
nu putea avea nici o stăpânire peste omenire. Din cauza
păcatului voit omul a fost respins din favoarea divină; dar
ulterior, când el n-a dorit să-L păstreze pe Dumnezeu în
gândurile sale, Dumnezeu l-a lăsat în voia minţii lui fără
pricepere etc. (Rom. 1:28). Prin urmare, cea mai înaltă autoritate
pe care Satan a putut-o pretinde în legătură cu omenirea
era puterea unui uzurpator şi slăbiciunea robilor săi.
<P ALIGN="JUSTIFY">Mai mult, de când s-a dat sentinţa divină „vei muri
negreşit”, lui Satan şi oricărui alt mijloc al răului li s-a
<I>permis</I> să coopereze în executarea acestui decret divin. Astfel Dumnezeu face
uneori ca mânia omului şi uneori mânia fiinţelor spirituale rele
să realizeze minunatele Sale planuri şi neintenţionat să-L
laude (Ps. 76:10). Dar Dumnezeu niciodată nu l-a recunoscut pe
Satan ca proprietarul omenirii. Omenirea a fost creaţia lui
Dumnezeu şi Lui Îi datora tot ce avea, dar din cauză că nu L-a
recunoscut şi nu I-a dat ascultare, a ajuns sub sentinţă, sub
blestemul legii divine, ca nevrednică de viaţă, şi acolo rămâne.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dreptatea divină a fost cea care i-a lovit pe primii
noştri părinţi cu blestemul morţii, şi sub sentinţa Dreptăţii
divine omenirea rămâne încă moartă. Nu poate fi nici o
speranţă de viaţă pentru cineva, decât prin răscumpărarea care este
<B>((449))</B>
în Cristos Isus. Deoarece Dreptatea divină a fost
judecătorul a cărui sentinţă a pierdut viaţa omului, de aceea
Dreptăţii divine a trebuit neapărat să i se plătească preţul
de răscumpărare, pentru a se obţine eliberarea
vinovatului Adam şi a rasei lui condamnate în el.
<P ALIGN="JUSTIFY">Puterea lui Satan, cu toate că a fost exercitată de el cu
voia, el n-o putea exercita dacă nu-i era permis de către
marele, supremul Judecător Iehova, iar Iehova n-ar fi permis ca
marele dezastru al <I>morţii</I> să vină peste omenire prin intermediul
lui Satan sau altfel, decât ca o pedeapsă dreaptă pentru păcat
&#151; pedeapsa încălcării legii lui Iehova. Puterea lui Satan, ca
aceea a unui călău, este „puterea morţii” delegată. Călăul este
numai slujitorul legii, ca să execute pedepsele ei; şi Satan, ca
slujitor al legii aşezat de Judecătorul suprem al întregii creaţii,
este permis şi folosit un timp ca executant al sentinţei
pronunţate: „plata păcatului este moartea”, „vei muri
negreşit”.
<P ALIGN="JUSTIFY">Dacă ar fi să se plătească o răscumpărare sau o
amendă pentru un prizonier, aceasta n-ar fi plătită temnicerului
sau călăului, ci Tribunalului care a cerut sentinţa. Tot
aşa, răscumpărarea pentru păcat nu putea fi plătită lui
Satan (deşi într-o anumită măsură el serveşte ca agent
pentru aplicarea pedepsei), ci trebuie să fie plătită puterii care
a condamnat păcatul, care a decretat pedeapsa şi a
ordonat executarea vinovatului.
<P A�