<HTML>

<HEAD>
<TITLE>
Noua Creaţie - La Început
</TITLE>
</HEAD>

<BODY>

<FONT FACE="ARIAL">

<P ALIGN="CENTER">
<B>((17))</B>
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>Noua Creaţie - La Început</B>
</P>

<HR>

<P ALIGN="CENTER">STUDIUL I
</P>

<BLOCKQUOTE>
<P ALIGN="JUSTIFY">Diferite începuturi --
Pământul era -- O săptămână de creare pentru a-l pune
în ordine -- Lungimea zilelor-epoci --
Profesorul Dana admite că oamenii de ştiinţă fac
speculaţii neîntemeiate -- Persistenţa speciilor combate teoria
evoluţiei -- Porumbeii lui Darwin -- Teoria cosmogoniei --
Mărturiile sincere ale profesorilor Silliman şi Dana -- Prima
zi-epocă de creare -- A doua -- A treia -- A patra -- A cincea -- A
şasea -- Omul, domnul pământului, creat în zorile epocii a
şaptea -- Un sumar al „locului de întâlnire
între geologie şi istorie”, de Sir J. W. Dawson,
lld (titlu onorific -- n. e.), membru al
societăţii regale -- A şaptea zi-epocă a
săptămânii de creare -- Lungimea ei -- Repausul ei
-- Obiectivul şi rezultatele ei -- La încheierea ei va avea loc
marele jubileu, ceresc şi pământesc
</P>
</BLOCKQUOTE>

<P ALIGN="JUSTIFY">Mulţi sunt agenţii lui Iehova şi nenumărate
sunt mijloacele Sale de lucru în legătură cu o trăsătură sau
alta a creaţiei Sale; însă în spatele tuturor acestora
stau înţelepciunea şi puterea Sa creatoare. El singur
este Creatorul, şi, după cum afirmă Scripturile, „Lucrarea
Lui este perfectă”. El poate permite îngerilor răi şi oamenilor
răi să strice sau să abuzeze de lucrarea Sa perfectă, dar El
ne asigură că nu va permite mult timp răului să provoace
ruină şi daună, şi că în cele din urmă, când va restrânge şi va
nimici răul, noi vom discerne că El l-a permis numai pentru
a încerca, a proba, a rafina, a şlefui şi a face ca sfinţenia
Sa, caracterul şi planul Său binevoitor să-şi arate cu atât
mai mult strălucirea în ochii tuturor creaturilor Sale inteligente.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Când citim în Geneza: „La început Dumnezeu a creat
cerurile şi pământul”, trebuie să reţinem că acest început nu se
referă la univers, ci numai la planeta noastră. Atunci „stelele
dimineţii izbucneau împreună în cântări de bucurie” şi „toţi fiii
(îngereşti) lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie” -- când Domnul a
<B>((18))</B>
pus temeliile Pământului şi „i-a făcut haina din nori
şi scutece din întuneric” (Iov 38:4-11). Însă Biblia
menţionează un început încă şi mai timpuriu; un început mai înainte
de crearea acestor fii îngereşti ai lui Dumnezeu, după
cum citim: „La început era Cuvântul (Logosul) şi Logosul era
cu Dumnezeu, şi Logosul era <I>un</I> Dumnezeu: El era la
început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El şi nimic din ce
a fost făcut, n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:1-3 --
Diaglott, Wilson -- n. e.). (Vezi Vol. 5, cap. 3) Deoarece Iehova
Însuşi este din veşnicie în veşnicie, El n-a avut nici un
început. „Singurul Conceput” are înalta distincţie, mai presus de
toţi ceilalţi, de a fi „începutul creaţiei lui Dumnezeu” --
„Cel întâi-născut peste toată creaţia” (Apoc. 3:14; Col. 1:15).
Apoi au venit la rând alte începuturi, pe măsură ce
diferitele grade îngereşti au fost create una câte una; şi aceste
începuturi erau în trecut, aşa că oştirile lor au putut striga de
bucurie când şi-au avut începutul creaţiile de pe Pământul
nostru, despre care se relatează în Geneza.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Examinând critic expresiile din Geneza, discernem că
se face deosebire între crearea cerului şi a Pământului
(versetul 1) şi aranjarea ulterioară sau punerea lor în ordine, şi
apoi crearea vieţii vegetale şi animale. Aceste operaţii
ulterioare sunt descrise ca fiind lucrarea divină a celor şase
zile epocale. Versetul 2 ne spune că Pământul
<I>era</I> chiar la începutul primei zile a săptămânii de creare -- chiar
dacă era fără formă (ordine), şi deşert (gol) -- pustiu, gol
şi întunecos. Acest punct important trebuie notat clar.
Dacă este recunoscut, va confirma mărturia de până acum
a geologiei, şi, fiindcă în unele puncte vom fi obligaţi
să contestăm deducţiile geologilor, este bine să
recunoaştem prompt şi să punem deoparte tot ceea ce nu trebuie
combătut pentru a apăra Biblia. Biblia nu spune cât timp a trecut
între <I>începutul</I> în care Dumnezeu a creat cerul şi Pământul,
şi <I>începutul</I> săptămânii de creare care a fost folosită
în perfecţionarea lui pentru om; nici geologii nu sunt de acord
<B>((19))</B>
între ei în privinţa acestui interval, câţiva
extremişti dedându-se la speculaţii fanteziste, de milioane de ani.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Revenind însă la perioada de creare -- de aranjare a
lucrurilor în cerul şi Pământul nostru, ca pregătire a Paradisului
lui Dumnezeu pentru a fi locuinţa eternă a omului -- observăm
că nicăieri nu se spune că aceste „zile” ar fi zile de câte douăzeci
şi patru de ore şi de aceea noi nu suntem obligaţi să le limităm
astfel. Găsim în Biblie că termenul <I>zi </I>este folosit pentru
o epocă sau o perioadă. Faptul că este folosit <I>cel mai frecvent</I>
cu referire la o perioadă de douăzeci şi patru de ore nu înseamnă
nimic, atâta vreme cât avem relatarea despre „ziua ispitirii în
pustie . . . patruzeci de ani” (Ps. 95:8-10), şi uneori o „zi”
sau un „timp” reprezentând o perioadă de un an (Num. 14:33, 34; Ezec.
4:1-8), şi, de asemenea, declaraţia apostolului -- „Pentru Domnul o
zi este ca o mie de ani” (2 Pet. 3:8). În modul cel mai sigur,
aceste zile-epoci n-au fost zile solare, deoarece relatarea este că
soarele n-a fost vizibil până în a patra zi -- a patra
epocă.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Credem că cititorii noştri vor fi de acord că deşi
lungimea acestor zile-epoci nu este indicată, noi vom fi îndreptăţiţi
să presupunem că ele au fost perioade egale, datorită
identităţii lor ca membre ale aceleiaşi săptămâni de creare. Prin
urmare, dacă putem obţine o dovadă raţională a lungimii uneia
din aceste zile, vom fi pe deplin îndreptăţiţi să presupunem că
şi celelalte au avut aceeaşi durată. Şi găsim, deci,
dovadă satisfăcătoare că una din aceste „zile” de creare a fost o
perioadă de şapte mii de ani şi că, prin urmare, întreaga săptămână
de creare ar fi 7.000 x 7 = 49.000 de ani. Şi, deşi această
perioadă este extrem de scurtă când o comparăm cu unele
presupuneri ale geologiei, noi credem că este tocmai rezonabil de
lungă pentru lucrarea care se arată că se îndeplineşte în ea
-- aranjarea şi umplerea Pământului, care deja „era” în
existenţă, dar „fără formă (ordine) şi gol (pustiu)”.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Profesorul Dana, comentând asupra datelor din
care oamenii de ştiinţă îşi scot presupunerile şi asupra
metodelor de calculare folosite de ei, spune:
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((20))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">„În calcularea după grosimea formaţiunilor geologice a
timpului scurs, există întotdeauna <I>o mare nesiguranţă,</I> care apare
datorită dependenţei acestei grosimi de o tasare progresivă (lăsare în jos
constantă a straturilor de pământ). În estimările făcute asupra depunerilor
aluviale (sol depus de apă), când datele se bazează pe grosimea
acumulărilor dintr-un anumit număr de ani -- să zicem ultimii două mii de ani
-- această sursă de <I>îndoială</I> afectează tot calculul, de la temelia lui,
şi-l face aproape, dacă nu cu totul <I>fără valoare. . . .</I>
Când estimarea . . . se bazează pe cantitatea de
<I>detritus</I> (nisip fin rezultat prin eroziuni) depus de
un curent de apă, aceasta are mai mare valoare; dar chiar şi aici există
motiv de <I>mare îndoială.”</I>
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Să examinăm problema din punctul de vedere al
Bibliei, crezând că este revelaţia divină şi fiind convinşi pe deplin
că orice nepotriviri s-ar găsi între mărturia Bibliei
şi presupunerile geologilor sunt erori ale acestora din
urmă, ale căror filosofii n-au ajuns încă la o bază sau la o
dezvoltare cu totul ştiinţifică.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Nu este necesar să presupunem că scriitorul Genezei
ştia totul despre lucrurile pe care le-a raportat -- despre
lungimea acestor zile şi despre rezultatele precise ale lor. Noi
acceptăm relatarea Genezei ca o parte a marii revelaţii divine --
Biblia -- şi găsim că sublima ei declaraţie redată pe scurt,
este confirmată în mod remarcabil de către cei mai
critici cercetători ştiinţifici. Dimpotrivă, nici una din
„cărţile religioase” ale păgânilor nu conţin altceva decât
declaraţii absurde despre acest subiect.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Există o grandoare a simplităţii în declaraţia de
deschidere a revelaţiei -- „La început Dumnezeu a creat”. Ea
răspunde la prima întrebare a raţiunii -- de unde am venit eu şi
faţă de cine sunt răspunzător? Este într-adevăr un lucru
regretabil că unele din cele mai inteligente minţi din zilele
noastre strălucite s-au întors de la această idee despre un
Creator inteligent spre recunoaşterea unei forţe oarbe care
operează sub o lege a evoluţiei şi a supravieţuirii celui mai tare. Şi,
vai! această teorie nu numai că a găsit acceptare generală în
cele mai înalte instituţii de învăţământ, dar ea este
încorporată treptat şi în manualele şcolilor noastre generale.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Este adevărat, numai puţini sunt încă atât de
îndrăzneţi încât să nege complet pe Creator; dar chiar şi cei evlavioşi,
<B>((21))</B>
sub această teorie, îşi subminează structura credinţei,
atât a lor cât şi a altora, când pretind că creaţia nu este
decât domnia Legii Naturii. Ca să nu mergem foarte departe
în urmă, ei pretind că din Soarele nostru au ţâşnit
cantităţi imense de gaze care în final s-au consolidat,
formând Pământul nostru; că apoi s-a format
<I>protoplasma </I>şi s-a<I> </I>iniţiat o larvă mică, un<I> microb,</I>
fără ca ei să ştie cum. Ei trebuie să accepte o putere divină care a fost
necesară să dea chiar şi acest mic început de viaţă -- dar pentru aceasta
ei caută cu sârguinţă<I> </I>şi o Lege Naturală, aşa încât să
n-aibă deloc nevoie de un Dumnezeu-Creator. Se pretinde că
această descoperire este acum aproape îndeplinită. Aceşti
„savanţi” gândesc şi vorbesc despre Natură ca fiind în locul
lui Dumnezeu -- despre lucrările ei, legile ei, răsplăţile ei
etc. -- un Dumnezeu orb şi surd într-adevăr!
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Ei pretind că sub reglementările Naturii
<I>protoplasma</I> a dezvoltat un microb sau o larvă, care s-a zvârcolit şi
s-a răsucit reproducând propria sa specie, iar apoi, găsind
că-i era necesară o coadă, a dezvoltat una. Mai târziu, una
din odraslele ei mai inteligente a ajuns la concluzia că i-ar
fi folositoare vâsle sau aripioare, şi le-a dezvoltat. Alta,
mai târziu, a fost vânată de un confrate flămând şi, sărind
tocmai afară din apă, i-a venit ideea ca aripioarele pe care
le dezvoltase să fie aripi, şi i-a plăcut stilul cel nou, aşa că a
stat pe uscat şi a hotărât că picioarele şi degetele ar fi o
înlesnire, şi le-a dezvoltat. Alţii din familie au urmat alte „idei”, pe
care aparent le aveau într-un stoc inepuizabil, după cum
dovedeşte marea varietate de animale pe care le vedem în jurul
nostru. Totuşi, la timpul cuvenit, unuia dintre aceşti descendenţi
ai primei larve, care ajunsese la gradul de dezvoltare până
la maimuţă, i-a venit în minte un ideal nobil -- el şi-a spus
în sine, mă voi descotorosi de coadă şi voi înceta a-mi mai
folosi mâinile drept picioare, îmi voi lepăda haina de păr şi-mi
voi dezvolta un nas, o frunte şi un creier cu părţi morale
şi gânditoare. Voi purta haine făcute la comandă şi o
pălărie înaltă de mătase, mă voi numi Darwin, LLD (titlu onorific
-- n. e.), şi voi scrie o istorie a evoluţiei mele.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((22))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Că domnul Darwin a fost un om capabil este dovedit
prin succesul în impunerea teoriei sale asupra semenilor
săi. Totuşi, copilul devotat al lui Dumnezeu, care are
încredere într-un Creator personal şi care nu este repede gata
să nesocotească faptul că Biblia este revelaţia Sa, va putea
vedea imediat sofismul teoriei domnului Darwin. Nu-i
de-ajuns ca domnul Darwin să observe că el a putut dezvolta
anumite rase de porumbei cu trăsături specifice -- cu pene pe
picioare, cunună pe cap, guşă umflată etc.: şi alţii au făcut
acelaşi lucru la păsări de curte, câini, cai etc., iar horticultorii
au experimentat pe flori şi pe arbuşti etc. cu rezultate
similare. Aspectul nou la domnul Darwin a fost <I>teoria --
</I>că toate formele de viaţă au <I>evoluat</I> de la un început comun.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar experimentele domnului Darwin cu porumbeii, ca
şi acelea ale oricărui alt cultivator de rase ornamentale,
trebuie numai să fi confirmat declaraţia Bibliei, că Dumnezeu
a creat fiecare creatură după <I>specia</I> ei. Există minunate
posibilităţi de varietate în fiecare <I>specie;</I> dar speciile
nu pot fi combinate şi nici nu pot fi create <I>specii</I> noi.
Încercarea cea mai apropiată se cheamă „catâr-izare” -- şi toată
lumea ştie că speciei noi astfel formate îi lipseşte capacitatea de
a-şi perpetua propria specie. Mai mult, domnul Darwin
trebuie să fi remarcat, cum şi alţii au remarcat, că porumbeii săi
„de rasă” aveau nevoie să fie cu grijă separaţi de alţii de
acelaşi soi, altfel se degradau repede spre nivelul comun. Dar
în natură noi vedem diferitele specii, fiecare „după specia
ei”, cu totul separate una de alta şi păstrate astfel fără nici
o îngrădire artificială etc. -- păstrate astfel prin
legea Creatorului lor. Ca unii care credem într-un Creator
personal, noi putem rămâne asiguraţi că speculaţiei umane i-a lipsit
în aşa măsură adevărul, încât L-a ignorat pe Dumnezeul
nostru, înţelepciunea şi puterea Sa, aşa cum sunt schiţate în Geneza.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Poate nimic n-a făcut mai mult pentru a întuneca
şi submina credinţa în Dumnezeu ca fiind Creatorul şi
credinţa în relatarea Genezei ca fiind revelaţia Sa, decât a
făcut eroarea de a înţelege că zilele-epoci din Geneza sunt zile
de douăzeci şi patru de ore. Diferitele stratificări de roci
şi argile dovedesc în afara oricărei îndoieli că pentru marile
<B>((23))</B>
schimbări pe care ele le arată s-au consumat perioade
lungi de timp. Şi când găsim că Biblia învaţă despre
zile-epoci, suntem pregătiţi să auzim stâncile dând mărturie în
armonie exactă cu relatarea Bibliei şi credinţa noastră în aceasta
din urmă se întăreşte mult; simţim că nu ne încredem
în presupunerile noastre sau ale altor oameni, ci în
Cuvântul Creatorului, din abundenţă atestat de faptele naturii.
</P>
<P ALIGN="CENTER">Teoria cosmogoniei
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Spre folosul unora dintre cititorii noştri, vom expune
pe scurt una dintre opiniile despre perioada de creare,
cunoscută ca „Teoria Vailiană”, sau „Teoria baldachinului”, spre
care autorul se simte în mod special atras; după aceea ne
vom strădui să urmărim armonia dintre această vedere
şi naraţiunea din Geneza 1:1 până la 2:3.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Pornind de la condiţia menţionată în Geneza 1:2,
„pământul <I>era” </I>pustiu, gol şi întunecos, cei înţelepţi nu vor
încerca să presupună ceea ce Dumnezeu n-a revelat în legătură cu
felul în care El adunase mai înainte atomii Pământului.
Lucrurile nerevelate aparţin lui Dumnezeu, iar noi facem bine
dacă aşteptăm şi alte revelaţii de la El la timpul cuvenit.
Cu târnăcopul şi lopata, şi cu un ochi critic, omul a aflat
că scoarţa Pământului se compune din diferite straturi
sau pături, unele peste altele, toate acestea dând dovezi că
odată ele au fost moi şi umede -- cu excepţia rocilor de temelie
pe care aceste pături sau straturi sunt aşezate cu
regularitate mai mare sau mai mică. Aceste roci de temelie indică în
mod clar că ele au fost cândva moi şi fluide din cauza
căldurii intense; şi oamenii de ştiinţă sunt de acord în general că
nu mult sub „scoarţă” pământul este încă fierbinte şi lichid.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Deoarece aceste roci de temelie încinse -- granit,
bazalt etc. -- trebuie să fi fost cândva atât de fierbinţi încât să
fi consumat toate elementele combustibile din ele, şi
deoarece ele sunt rocile de bază, putem fi siguri în a trage concluzia
că a existat o perioadă când întreg Pământul era încins.
Se crede că atunci apa şi mineralele (găsite acum în păturile
sau straturile superioare, depuse în apă) trebuie să fi fost
împinse afară sub formă de gaze şi trebuie să fi format un baldachin
<B>((24))</B>
impenetrabil care se întindea în toate direcţiile pe
distanţă de mile în jurul Pământului. Mişcarea Pământului în
jurul axei sale a antrenat aceste gaze care-l înconjurau, şi
efectul a fost să le concentreze, mai ales deasupra
ecuatorului Pământului. Pe măsură ce Pământul s-a răcit, şi ele
s-au răcit şi astfel s-au transformat din gaze în solide şi
lichide, mineralele mai grele gravitând spre bază în straturi. În
acea perioadă Pământul arăta probabil cum arată acum
Saturn cu „inelele” sale.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Pe măsură ce procesul de răcire a continuat, aceste
inele desprinse şi îndepărtate au primit treptat o mişcare
de rotaţie diferită de cea a Pământului, gravitând astfel tot
mai aproape de el. Acestea s-au precipitat unul după altul
pe suprafaţa Pământului. După formarea „firmamentului”,
„întinderii” sau „atmosferei”, aceste potopuri, prin
căderea „inelelor”, au ajuns în mod natural pe pământ din
direcţia celor doi poli, unde rezistenţa era cea mai mică, fiind cei
mai îndepărtaţi de ecuator, centrul forţei centrifuge a
mişcării Pământului. Prăbuşirea acestor „inele” la intervale mari
a determinat numeroase potopuri şi au acumulat strat
peste strat pe suprafaţa Pământului. Năvala apelor de la poli
spre ecuator a distribuit în mod diferit nisipul, mâlul şi
mineralele, apa bogat mineralizată acoperind astfel întreaga
suprafaţă a Pământului, întocmai cum se descrie la începutul
naraţiunii din Geneza.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">În timpul fiecăreia din aceste „zile” lungi, de
şapte mii de ani, s-a desfăşurat o anumită lucrare, după cum se spune
în Geneza; fiecare probabil sfârşindu-se cu un potop care
a produs schimbări radicale şi a pregătit calea pentru alţi
paşi ai creării şi pregătirii pentru om. Această Teorie
Vailiană presupune că ultimul dintre aceste „inele” a fost cel
mai sărac în minerale şi în orice impurităţi -- apă pură, care
nu se rupsese şi nu se prăbuşise încă în ziua creării lui
Adam, ci se întindea complet peste Pământ ca un văl
translucid deasupra atmosferei. Acesta a servit, ca geamul mat al
unei sere, la egalizarea temperaturii -- aşa încât clima la poli să
<B>((25))</B>
fie numai puţin diferită, dacă a fost cumva, de cea de
la ecuator. În asemenea condiţii uniforme, plantele
tropicale au crescut pretutindeni, aşa cum ne arată geologia;
iar furtunile care rezultă din schimbări rapide ale
temperaturii trebuie să fi fost necunoscute, şi pentru motive similare
nu puteau fi ploi.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Relatarea scripturală este în armonie cu aceasta,
spunând că până la potop n-a fost ploaie pe Pământ; că vegetaţia
era udată de un abur care se ridica din pământ -- o
umezeală, umiditate, condiţii de seră (Gen. 2:5, 6). După potopul
din ziua lui Noe au urmat mari schimbări, însoţite de o
mare scurtare a duratei vieţii umane. Odată cu prăbuşirea
vălului de apă, condiţiile de seră au încetat; calea ecuatorială
a Soarelui a devenit mai fierbinte, în timp ce la poli
schimbarea trebuie să fi fost grozavă -- o trecere aproape instantanee
de la temperatura de seră la frigul arctic.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">În regiunea arctică s-au găsit confirmări ale
acestei schimbări bruşte de temperatură: doi mastodonţi întregi
au fost găsiţi incluşi în gheaţă masivă, clară, care evident
i-a congelat repede. Tone de colţi de elefant s-au găsit în
aceeaşi Siberie îngheţată, prea neospitalier de friguroasă
pentru elefanţi, mastodonţi etc., în limitele istoriei. O antilopă a
fost găsită similar inclusă într-un bloc de gheaţă uriaş în
acea regiune arctică. Este clar demonstrat că a fost surprinsă
pe neaşteptate prin faptul că în stomacul ei s-a găsit
iarbă nedigerată, indicând că animalul o mâncase numai cu
câteva minute înainte de a muri prin îngheţ -- şi într-un loc
unde acum n-ar putea creşte iarbă.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Această revărsare bruscă de apă -- ruperea bruscă
a învelişului care menţinea căldura pământului şi a
soarelui uniformă -- a produs marile întinderi de gheaţă şi munţii
de gheaţă din regiunea arctică, din care se desprind în fiecare
an sute de aisberguri şi plutesc spre sud, spre ecuator. După
câte putem noi judeca, acest proces a continuat timp de secole,
dar acum scade continuu. Aici vedem Era sau Perioada Glaciară
a geologilor, când aisberguri mari, duse de curenţi rapizi, au tăiat
<B>((26))</B>
crevase adânci peste tot în America de Nord, care se pot
urmări în dealuri; Nord-vestul Europei de asemenea poartă
aceeaşi mărturie în dealurile ei. Dar nu este aşa în Sud-estul
Europei, Armenia şi vecinătate -- leagănul rasei noastre, unde a
fost construită corabia şi în apropierea căreia, pe Muntele
Ararat, aceasta s-a oprit în cele din urmă. Mărturia
Profesorului Wright şi a lui Sir J. W. Dawson, LLD (titlu onorific -- n.
e.), membru al Societăţii Regale, este că în vecinătatea Arabiei
a avut loc o <I>scufundare</I> generală <I>de pământ</I> şi apoi o
ridicare. Mărturia ar părea să sugereze că corabia a plutit într-o
bulboană relativ liniştită, separată de năvala generală a apelor.
Acest lucru este indicat prin depunerile aluviale extrem de
groase despre care se spune că sunt prezente în toată acea
regiune. Evident că tot Pământul a fost inundat de apele venite de
la Polul Nord şi de la Polul Sud, în timp ce leagănul rasei a
fost supravegheat în mod special, întâi prin depresiune, iar apoi,
la timpul cuvenit, prin ridicarea lui. Asupra acestui lucru
să remarcăm cuvintele celebrului geolog, prof. G. F. Wright, de
la Colegiul Oberlin, Ohio, raportate în „The New York
<I>Journal”, </I>din 30 martie 1901, după cum urmează:
</P>
<P ALIGN="CENTER">Potopul se confirmă
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">„Profesorul George Frederick Wright, un distins geolog de
la Colegiul din Oberlin, s-a întors din Europa. El a scris
lucrarea „Gheaţa din America de Nord” şi alte lucrări de geologie în
care studiază şi descrie perioada glaciară. El a fost într-o călătorie
ştiinţifică în jurul globului. Şi-a petrecut cea mai mare parte din timp
studiind formaţiunile şi semnele geologice din Siberia, chiar dacă
explorările lui l-au dus şi în alte părţi ale Asiei şi Africii.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Principalul obiectiv al prof. Wright a fost să răspundă,
dacă este posibil, la o întrebare de mult disputată printre geologi: şi
anume, dacă Siberia a fost vreodată acoperită de gheaţă, ca America de
Nord şi unele părţi din Europa, în timpul perioadei glaciare.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Mulţi geologi, inclusiv mulţi savanţi ruşi eminenţi, cred că
Siberia a fost acoperită de gheaţă.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Ca rezultat al studiilor sale prezente, prof. Wright crede
cu tărie că în timpul îndepărtat când America de Nord a fost acoperită de
gheaţă, Siberia a fost acoperită de apă.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Iar apa şi gheaţa au fost practic faze ale potopului biblic.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Să citim mai întâi în Geneza o descriere a potopului
mult prescurtată: «Potopul a fost patruzeci de zile pe pământ.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((27))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Apele au crescut şi au ridicat corabia şi ea s-a înălţat
deasupra pământului.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Apele au ajuns din ce în ce mai mari şi toţi munţii înalţi
care sunt sub cerul întreg au fost acoperiţi.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Cu cincisprezece coţi s-au înălţat apele deasupra munţilor,
care au fost acoperiţi.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
Tot ce avea suflare de duh de viaţă în nările sale, tot ce era pe pământul
uscat a murit. . . . N-a rămas decât Noe şi ce era cu el în corabie. Şi
apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile.» Gen. 7:17-24.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Acum să auzim ce se citează că ar fi spus prof. Wright:
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">«N-am găsit nici un semn de existenţă a fenomenelor glaciare
la sud de gradul 56. La nord de acesta n-am mers, dar din alte
lucruri sunt convins că teritoriul a fost acoperit de gheaţă, aşa cum a fost
al nostru, unde se găsesc acum semne de existenţă a ei la sud până
la New York.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Noi n-am găsit semne ale unei scufundări extensive a
acelei regiuni întregi, ceea ce aruncă o lumină nouă asupra a tot ce este aici.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">La Trepizonda, pe malul Mării Negre, s-a aflat dovada
unei depresiuni de şapte sute de picioare (cca 213 m). Aceasta s-a văzut
din depunerile de pietriş de pe dealuri.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">În centrul Turkestanului apele au ajuns la cea mai mare
cotă, fiindcă acolo s-au găsit aceste depuneri la peste două mii de
picioare (cca 610 m) deasupra nivelului mării.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Sudul Rusiei este acoperit de aceleaşi depuneri de pământ
negru pe care le-am găsit şi în Turkestan.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Mai sunt şi alte dovezi că apele au acoperit această parte a
globului. Una dintre ele este prezenţa focilor în Lacul Baikal, în Siberia, la
o mie şase sute de picioare (cca 488 m) deasupra nivelului mării.
Focile pe care le găsim sunt din speciile arctice şi sunt aceleaşi specii
care se găsesc în Marea Caspică.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">De aceea, singura teorie rămâne că ele au fost prinse
acolo când apele s-au retras. Cea mai frumoasă descoperire a fost poate cea
din oraşul Kiev, pe râul Nipru, unde s-au găsit unelte de piatră
la cincizeci şi trei de picioare (cca 16 m) sub depunerea de pământ
negru, ceea ce arată că apa a venit acolo după epoca omului.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Aceasta ne permite, prin urmare, să determinăm vârsta
acestei depresiuni. Arată că după venirea omului acolo, la Trepizonda a
fost o depresiune de şapte sute cincizeci de picioare (cca 229 m), iar
în sudul Turkestanului apele au avut o adâncime de peste două mii
de picioare (cca 610 m). Uneltele găsite au fost ca şi acelea făcute
în America de Nord înainte de perioada glaciară, ceea ce dă bun
temei de a crede că acolo s-a format depresiunea când aici a avut
loc avalanşa glaciară.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">De fapt, practic acesta a fost potopul»”.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((28))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Cunoscând sfârşitul de la început, Iehova a programat
în aşa fel introducerea omului pe Pământ, încât ultimele inele să
vină pe Pământ într-un potop tocmai la timpul potrivit ca
să distrugă rasa coruptă din zilele lui Noe şi astfel să
introducă dispensaţia prezentă, cunoscută în Scripturi ca „acest
veac rău”. Îndepărtarea învelişului de apă a adus nu
numai anotimpurile schimbătoare, vara şi iarna, şi a deschis
calea pentru furtuni violente, ci a făcut posibil şi curcubeul, care
s-a văzut prima dată după potop, pentru că înainte razele
Soarelui n-au putut străbate bolta de apă astfel încât să dea efectul
de curcubeu. Gen. 9:12-17.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
De când s-au scris cele precedente, extragem din <I>Scientific American</I>
următoarea declaraţie succintă, de sub pana prof. Vail:
</P>
<P ALIGN="CENTER">„Mamutul Îngheţat
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Către editorul de la <I>Scientific American</I>:
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Am citit cu mare interes în numărul d-voastră din 12 aprilie
nota despre descoperirea recentă făcută de către dr. Herz în regiunea
îngheţată a Siberiei Răsăritene, a corpului unui mamut păstrat la rece.
Aceasta, mi se pare mie, este mai mult decât o «Piatră de la Rosetta» pe
cărarea geologilor. Ea oferă cea mai puternică mărturie în sprijinul pretenţiei
că toate epocile glaciare şi toate potopurile pe care le-a văzut
vreodată Pământul au fost cauzate de căderea progresivă şi succesivă a
vaporilor primari ai Pământului, care au rămas în jurul planetei noastre
cum rămân astăzi norii de vapori ai planetelor Jupiter şi Saturn în
jurul acestor corpuri.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Permiteţi-mi să le sugerez confraţilor mei geologi că se
poate ca rămăşiţe ale vaporilor tereştri apoşi să se fi învârtit în jurul
Pământului, asemenea învelişului din jurul lui Jupiter, chiar până în
timpuri geologice foarte recente. Astfel de vapori trebuiau să cadă în
principal în ţinuturile polare, datorită celei mai mici rezistenţe şi a celei
mai mari atracţii, şi desigur ca avalanşe masive de zăpadă teluro-cosmică.
Apoi, de asemenea, astfel de baldachin, sau acoperiş al lumii, trebuie să
fi temperat clima până la poli, permiţând păscutul pentru mamuţi
şi pentru alte animale de acelaşi fel din lumea arctică -- făcând
un Pământ-seră sub un acoperiş de seră. Dacă se admite astfel, noi
nu putem pune nici o limită magnitudinii şi eficienţei avalanşelor
acestui înveliş, de a pustii o lume cu viaţă exuberantă. Se pare că mamutul
doctorului Herz, ca şi multe altele găsite îngropate în gheţar, cu hrana
<B>((29))</B>
nedigerată în stomac, sunt dovezi că au fost prinse brusc de o
cădere zdrobitoare de zăpadă. Cazul acesta, cu iarba nemestecată în gură,
ne spune o poveste negreşită a morţii într-un mormânt de gheaţă. Dacă
se admite aceasta, avem ceea ce putea fi o <I>sursă</I> atoteficientă <I>de
zăpezi glaciare</I> şi ne putem scăpa bucuroşi de nefilosofica alternativă
că Pământul s-a răcit pentru a-şi primi învelitoarea de zăpadă, în timp
ce, după cum văd eu, el <I>şi-a primit zăpada şi apoi s-a răcit.</I>
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
În timpul vârstei eruptive oceanele s-au ridicat în cer, împreună
cu o rezervă nemăsurată de minerale şi de sublimate metalice, şi
dacă suntem de acord că aceşti vapori s-au format într-un sistem inelar
şi s-au întors de-a lungul veacurilor în episoade mari, unele din
ele rămânând până în epoca omului, atunci putem explica multe
lucruri care astăzi sunt tainice şi complicate.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
Eu am publicat unele din aceste gânduri sub formă de broşură încă
din 1874, şi cu speranţa că gânditorii acestui secol al douăzecilea le
vor cerceta, menţionez din nou «teoria baldachinului».
</P>
<P ALIGN="RIGHT">Isaac N. Vail”
</P>
<P ALIGN="CENTER">Săptămâna de creare
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Având în minte această vedere generală asupra creării, să
ne întoarcem acum la relatarea din Geneza şi să ne străduim
să armonizăm aceste presupuneri cu declaraţiile ei. Întâi de
toate observăm că Săptămâna de Creare este împărţită în
patru părţi: (1) Două zile sau epoci (după calculul nostru 2 x 7.000
= 14.000 ani), au fost dedicate pregătirii Pământului
pentru viaţa animală. (2) Următoarele două zile sau epoci
(după calculul nostru încă 2 x 7.000 = 14.000 ani) au fost
dedicate producerii vegetaţiei şi a celor mai simple forme de viaţă
-- scoici etc. -- şi aşezării calcarului, cărbunelui şi a altor
minerale. (3) Următoarele două epoci-zile (după calculul nostru 2 x
7.000 = 14.000 ani) au produs creaturi vii care <I>se mişcă</I> --
în mare şi pe uscat -- vegetaţia etc. progresând încă şi toate
pregătindu-se pentru introducerea omului, chipul pământesc al
Creatorului său, „încununat cu slavă şi cu cinste”, pentru a fi
regele Pământului. (4) Crearea omului, lucrarea finală, a venit
la încheierea zilei sau epocii a şasea şi începutul celei de-a
şaptea: după cum este scris -- „În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a
sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi . . . S-a odihnit”.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((30))</B>
</P>

<P ALIGN="CENTER">Două mărturii sincere
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Profesorul Silliman declară:
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">„Fiecare aspect mare al structurii planetei corespunde cu
ordinea evenimentelor relatate în istoria sacră. . . . Această istorie
(Biblia) furnizează o mărturie importantă atât pentru filosofie cât şi
pentru religie; şi noi găsim chiar în planetă dovezi că relatarea (biblică)
este adevărată.”
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
Referindu-se la relatarea creării din Geneza, prof. Dana spune:
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">„În această succesiune noi observăm nu doar o ordine
a evenimentelor, cum este cea dedusă de ştiinţă, ci există un sistem
în acest aranjament şi o profeţie care ajunge departe în viitor, la care
filosofia n-ar fi putut ajunge, oricât ar fi aceasta de pregătită.”
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">El adaugă:
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">„Nici o minte umană n-a fost martoră la evenimente; şi nici
o astfel de minte din vârsta timpurie a lumii, dacă n-ar fi înzestrată
cu inteligenţă <I>supraomenească,</I> n-ar fi putut întocmi un astfel de
plan, sau n-ar fi plasat crearea Soarelui, sursa de lumină pentru Pământ,
atât de mult după crearea luminii, tocmai în ziua a patra, şi ceea ce este
la fel de unic, <I>între</I> crearea plantelor şi animalelor, când era
atât de important pentru ambele; şi nimeni n-ar fi putut ajunge
în adâncimile filosofiei expuse în întregul plan.”
</P>
<P ALIGN="CENTER">Prima epocă-zi de creare
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY"><I>„Şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca peste întinderea apelor.
Şi Dumnezeu a zis: «Să fie lumină!» Şi a fost lumină.”</I>
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Natura luminii şi cauza ei fizică sunt încă numai
imperfect înţelese -- la întrebarea, „Ce este lumina?” încă nu s-a
găsit soluţie satisfăcătoare. Noi ştim totuşi că ea este o primă
necesitate pretutindeni în natură şi nu suntem surprinşi s-o găsim
prima în ordinea divină când a sosit timpul ca energia divină să
lucreze pe Pământul pustiu şi gol ca să-l pregătească pentru om.
Natura energiei divine reprezentată prin „mişcare” ar părea să
fie <I>o vitalizare,</I> posibil energii electrice şi lumini asemenea
<I>aurorei boreale, </I>sau luminilor nordice. Sau poate energia a făcut
să cadă unele dintre inelele grele de materie apoasă şi minerală şi astfel
s-au putut distinge lumina şi întunericul, ziua şi noaptea, deşi nici
stelele, nici luna, nici soarele nu se puteau discerne nici în cel mai mic
<B>((31))</B>
grad prin inelele grele sau prin benzile care încă mai încercuiau
Pământul.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">„A fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi.”
Cum este cu zilele solare evreieşti, aşa este şi cu aceste epoci-zile,
întâi a venit seara, îndeplinind treptat scopul divin spre
completarea lui, când o altă zi de şapte mii de ani, destinată unei
alte lucrări, a început întunecos şi a progresat spre
perfecţiune. Această perioadă sau „zi” este numită ştiinţific,
Perioada Azoică sau fără viaţă.
</P>
<P ALIGN="CENTER">A doua epocă-zi de creare
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>”Şi Dumnezeu a zis: «Să fie o întindere (firmament, atmosferă)
între ape şi ea să despartă apele de ape.» Şi Dumnezeu a făcut
întinderea şi a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care
sunt deasupra întinderii. . . . Dumnezeu a numit întinderea
(firmamentul sau atmosfera) cer.”</I>
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Această a doua epocă-zi de şapte mii de ani a fost
în întregime dedicată producerii unei atmosfere. Probabil
că aceasta s-a produs într-un mod perfect natural, aşa
cum sunt cele mai multe dintre lucrările minunate ale
lui Dumnezeu, cu toate acestea după planul, sistematizarea
şi prin crearea Sa. Căderea „inelului” de apă şi minerale
care a permis luminii să pătrundă până la Pământ în
timpul primei epoci-zi, ajungând pe Pământul încă fierbinte şi
pe apele de la suprafaţă clocotind şi aburind, a produs
diferite gaze care, ridicându-se, au format o pernă, sau un
firmament ori atmosferă în jurul pământului şi au tins să menţină
apele rămase ale „inelelor” departe de Pământ. Această zi,
după cum arată Scripturile, ar aparţine de asemenea
Perioadei Azoice sau fără viaţă; dar geologii obiectează la
aceasta, pretinzând că rocile proprii acestui timp prezintă urme
de viermi şi cantităţi imense de scoici minuscule, ale
căror rămăşiţe sunt evidenţiate în marile straturi de calcar.
Pe aceasta ei o numesc Epoca Paleozoică sau a vieţii primare
-- Perioada Siluriană. Aceasta nu este în contradicţie cu
relatarea Bibliei, care numai ignoră aceste forme inferioare de viaţă.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((32))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">O seară şi o dimineaţă -- ziua a doua -- s-a sfârşit
cu realizarea deplină a intenţiei divine în legătură cu
ea; separarea norilor şi vaporilor etc., de suprafaţa apelor
prin atmosferă.
</P>
<P ALIGN="CENTER">A treia epocă-zi de creare
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>”Şi Dumnezeu a zis: «Să se strângă la un loc apele care sunt
dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!» Şi aşa a fost. Şi Dumnezeu a numit
uscatul pământ, iar îngrămădirea de ape a numit-o mări. Şi Dumnezeu a
văzut că lucrul acesta era bun. Şi Dumnezeu a zis: «Pământul să producă
vegetaţie, plante cu sămânţă, pomi roditori care să facă rod după specia lor
şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.» Şi aşa a fost.”</I>
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Geologia confirmă pe deplin această relatare. Ea ne
arată că pe măsură ce scoarţa Pământului s-a răcit,
greutatea apelor a făcut ca ea să se încreţească şi să se curbeze --
unele părţi lăsându-se au devenit adâncimile mărilor, alte
părţi fiind forţate să se ridice au constituit lanţurile muntoase
-- nu deodată, ci treptat, un lanţ după altul. Nu trebuie
să presupunem că toate aceste schimbări au avut loc chiar în
cei şapte mii de ani ai celei de-a treia epocă-zi, ci, mai
degrabă, că aceasta a fost numai martoră a începutului
lucrării necesare ca pregătire pentru vegetaţie; căci evident
geologia este corectă când presupune că unele schimbări mari
de natura aceasta sunt de dată relativ recentă. Chiar în
cadrul unui secol am avut mici exemple în privinţa acestei
puteri: şi să nu fim surprinşi dacă următorii câţiva ani ne vor da
şi alte paroxisme naturale, căci ne aflăm într-o altă
perioadă de tranziţie -- deschiderea Veacului Milenar, pentru care
se cer condiţii schimbate.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Când apele s-au scurs în mări, a început să răsară
vegetaţia -- fiecare după clasa sau specia ei, având sămânţa în ea
însăşi pentru a-şi reproduce numai<I> propria specie.</I> Această chestiune
este atât de fixată prin legile Creatorului, încât deşi horticultura
poate face, şi face mult pentru a produce varietate în perfecţiune, totuşi
ea nu poate schimba <I>specia</I>. Diferitele familii de vegetale nu se
vor uni şi combina după cum nu se vor uni şi combina nici diferitele
familii de animale. Faptul acesta arată că există un plan -- şi nu un
simplu Creator, ci un Creator inteligent.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((33))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Geologia este de acord că vegetaţia a precedat formele
mai înalte de viaţă animală. Ea este de acord, de asemenea, că
în această perioadă timpurie vegetaţia a fost extrem de
abundentă -- că atunci muşchii, ferigile şi viţa au crescut cu mult mai
mari şi mai repede decât acum, fiindcă atmosfera era extrem de
plină de gaze carbonice şi azotoase -- atât de plină încât
animalele care respiră n-ar fi putut prospera. Plantele, care acum
cresc doar câţiva ţoli sau picioare înălţime chiar şi la ecuator,
atunci ajungeau la dimensiuni de patruzeci până la optzeci de
picioare (12 -24 m), şi uneori două sau trei picioare diametru (61-91
cm), după cum este demonstrat prin fosile. În condiţiile care
au existat atunci, creşterea lor nu numai că era imensă,
dar trebuie să fi fost şi foarte rapidă.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">În această perioadă, după cum pretind geologii, s-au
format straturile noastre de cărbuni: plantele şi muşchii, având
mare afinitate pentru acidul carbonic gazos, au înmagazinat în
ele carbonul, formând cărbunele, pregătind astfel depozitele
actuale de cărbune în timp ce au purificat atmosfera pentru
viaţa animală din epocile-zile de mai târziu. Aceste turbării
şi straturi de muşchi au fost la rândul lor acoperite de nisip,
argilă etc., inundate prin ridicări şi depresiuni ale
suprafeţei Pământului, prin valurile uriaşe provocate de cutremure
sau erupţii vulcanice şi prin căderea altor „inele” de apă de
deasupra firmamentului. Practic acelaşi procedeu trebuie să se fi
repetat adesea, deoarece găsim straturi de cărbune unul peste
altul, separate prin diferite straturi de argilă, nisip, calcar etc.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Dimineaţă şi seară, a treia epocă-zi de şapte mii de ani
şi-a îndeplinit partea ei în pregătirea lumii, conform scopului
divin. În geologie aceasta este numită Era Carboniferă,
datorită zăcămintelor ei de cărbune, petrol etc.
</P>
<P ALIGN="CENTER">A patra epocă-zi de creare
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>”Şi Dumnezeu a zis: «Să fie nişte luminători în întinderea
cerului (atmosferă), ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care
să arate anotimpurile, zilele şi anii; şi să slujească de luminători
în întinderea cerului (atmosferă), ca să dea lumină pe pământ.» Şi aşa
a fost. Dumnezeu a făcut (sau a făcut să strălucească -- un verb diferit,
care nu înseamnă a creat) cei doi mari luminători, luminătorul cel mare ca</I>
<B>((34))</B>
<I>să stăpânească ziua (să indice timpul din zi) şi luminătorul cel mic ca
să stăpânească noaptea; a făcut şi stelele.”</I>
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Realizările unei epoci-zi au fost continuate în următoarea,
şi suntem îndreptăţiţi să presupunem că lumina din prima zi
a devenit tot mai distinctă în următoarele două zile, pe
măsură ce din apele de deasupra firmamentului au căzut inelele
unul după altul în apele de jos, până când în a patra epocă-zi
s-au putut vedea Soarele, Luna şi stelele; nu atât de clar cum se
pot vedea acuma într-o zi senină, până după potopul din ziua
lui Noe -- când a căzut ultimul dintre „inele”, dar
putându-se totuşi discerne clar prin vălul translucid de ape -- ca şi
acum într-o zi sau noapte ceţoasă. Soarele, Luna şi stelele
străluceau de mult pe partea exterioară a învelişului Pământului,
dar acum venise timpul ca aceste lumini să fie lăsate să se vadă
pe firmament; pentru ca zilele -- marcate înainte printr-o
lumină slabă, cenuşie, aşa cum vedem în dimineţile ploioase
când Soarele, Luna şi stelele nu se pot vedea de nori -- să fie
mai clare, aşa încât luminătorul zilei prin cursul lui să poată
marca timpul pentru om şi pentru animal când acestea vor fi
create, şi între timp să înceapă oxigenarea aerului, pregătindu-l
astfel pentru animalele care respiră. Mai târziu, în aceeaşi zi de
şapte mii de ani, au apărut şi Luna şi stelele -- ca să
influenţeze mareele şi să fie gata să marcheze timpul noaptea
pentru necesitatea omului.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Nu trebuie să presupunem că evoluţia vieţii plantelor
a încetat în timpul zilei a patra, ci mai degrabă că a progresat
-- influenţa crescută a Soarelui şi a Lunii servind la naşterea
altor varietăţi de iarbă, arbuşti şi copaci. Şi geologia arată
progrese în această perioadă -- insecte, melci, crabi etc. Oase şi solzi
de peşte se găsesc şi în filoanele de cărbune, dar aceasta
nu deranjează ordinea, deoarece formarea zăcămintelor de
cărbune evident a continuat şi după ziua a treia -- intrând astfel
în Perioada Reptiliană. Această „zi” corespunde cel mai mult
cu ceea ce geologia denumeşte Perioada
<I>„Triasică”.</I> Seară şi dimineaţă -- a patra zi de şapte mii de ani, sau 28.000 de
ani de la începutul acestei lucrări -- s-au sfârşit, dovedind
mare progres în pregătirea Pământului pentru om.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((35))</B>
</P>

<P ALIGN="CENTER">A cincea epocă-zi de creare
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Şi Dumnezeu a zis: «Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare
păsări deasupra pământului, pe întinderea cerului.» Şi Dumnezeu a
creat animalele cele mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care
mişună apele, după </I>SPECIILE<I> lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după
</I>SPECIA<I> ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.”</I>
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Cum mişunau oceanele calde de pe pământ de creaturi
vii, de la moluşte la balene, se poate judeca după
abundenţa vieţii în prezent în mările calde ale Sudului. Reptilele,
trăind parte în apă parte pe uscat (amfibii), aparţin de
asemenea acestei perioade, în timpul căreia continentele şi
insulele prezente s-au ridicat treptat şi s-au scufundat iarăşi, o
dată inundate de căderea unor inele mai mari sau mai mici,
iar altă dată spălate de valurile de flux. Nu este de mirare că
pe munţii cei mai înalţi se găsesc urme de scoici etc. Şi nu
este de mirare că straturile imense de calcar din toate
părţile lumii sunt numite „cimitire de scoici”, fiindcă sunt
formate aproape exclusiv din conglomerate de scoici. Ce
mişunare trebuie să fi fost când au luat fiinţă acele
indescriptibile trilioane de fiinţe mici, care, murind, şi-au lăsat unele
după altele micuţele lor scoici! Citim că -- Dumnezeu
le-a binecuvântat înmulţirea. Da, chiar şi o existenţă
aşa inferioară şi scurtă este o favoare, o binecuvântare.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Să nu ne luptăm pentru mai mult decât cere
relatarea Scripturii. Biblia nu susţine că Dumnezeu a creat separat
şi individual numărul vast al felurilor de peşti şi reptile,
ci numai că influenţa sau spiritul divin s-a mişcat şi
prin intenţie divină <I>marea şi-a produs</I> creaturile de
diferite feluri. Nu se spune despre procese -- se poate ca o specie,
sub condiţii diferite, să se fi dezvoltat din alta, sau din
acceaşi protoplasmă originară sub diferite condiţii să se fi
dezvoltat diferite ordine de vieţuitoare. Nimeni nu ştie şi este
neînţelept să fim dogmatici. Nu ne revine nouă să contestăm că
însăşi protoplasma din mâlul paleozoic putea veni în existenţă
prin acţiunea chimică a apelor bogat mineralizate din acele
mări. Ceea ce pretindem noi este că toate s-au întâmplat
ca rezultat al intenţiei şi aranjamentului divin, şi, prin urmare,
<B>((36))</B>
au fost creaţii divine, indiferent care au fost canalele
şi mijloacele. Şi noi pretindem că acest lucru este arătat
atât prin faptele naturii cât şi prin cuvintele din Geneza;
că oricum au fost produse vieţuitoarele din mări, ele au
fost aduse la o stare în care fiecare îşi are propria sa specie
-- unde linia de demarcaţie între specii nu poate fi
trecută. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, indiferent de
mijloacele prin care s-a făcut.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Această zi sau epocă corespunde foarte bine cu
epoca Reptiliană, cum o numesc oamenii de ştiinţă. Seară şi
dimineaţă -- ziua a cincea -- 35.000 de ani de la începutul lucrării
de aranjare a Pământului ca locuinţă şi împărăţie a omului.
</P>
<P ALIGN="CENTER">A şasea epocă-zi de creare
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Şi Dumnezeu a zis: «Să dea pământul vieţuitoare după specia lor,
vite, reptile şi animale sălbatice ale pământului, după specia lor.» Şi
aşa a fost. Şi Dumnezeu a făcut animalele sălbatice ale pământului
după specia lor, vitele după specia lor şi toate reptilele pământului după
specia lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.”</I>
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">În timpul acesta lucrurile pe Pământ deveneau mai
stabile; scoarţa era mai groasă datorită sutelor de picioare de
nisip, argilă, scoici şi cărbune, precum şi a diferitelor
minerale adunate, unele din fărâmiţarea stâncilor aruncate
prin cutremure de pământ, altele din „inelele” care
odată încercuiseră Pământul, iar altele din depozitele de
animale şi vegetale; în afară de aceasta, Pământul însuşi trebuie
să se fi răcit considerabil în aceşti 35.000 de ani. Suficient
din suprafaţa Pământului era acum deasupra mării şi
bine drenată prin lanţuri muntoase şi văi ca să fie gata
pentru animalele inferioare, care sunt aici împărţite în trei
categorii: (1) reptilele de pe pământ, vieţuitoarele cu sânge
rece, vieţuitoarele care respiră -- şopârle, şerpi etc.; (2) fiarele
de pe pământ sau animalele sălbatice, spre deosebire
de animalele domestice, în mod deosebit potrivite a fi
tovarăşi ai omului şi la care aici se referă ca (3) vite. În timpul
acesta aerul de asemenea era purificat de elementele
nepotrivite pentru respiraţia animalelor, absorbite de
vegetaţia luxuriantă din perioada carboniferă, tot aşa cum excesul de
<B>((37))</B>
hidraţi de carbon fusese absorbit din oceane de către
scoicile minuscule, ca pregătire pentru mulţimea
vieţuitoarelor marine care respiră.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Aici, din nou, nu trebuie să ne certăm fără rost
cu evoluţioniştii. Vom admite că Dumnezeu, dacă ar fi dorit,
ar fi putut aduce în existenţă toate speciile de viaţă
animală printr-o dezvoltare a uneia din cealaltă, sau ar fi
putut dezvolta fiecare specie separat din protozoarul
mâlului originar. Nu ştim ce metodă a adoptat, fiindcă nu
este descoperit nici în Biblie, nici în roci. Este însă clar revelat
că indiferent de modul în care Dumnezeu a ales să facă, El
a <I>fixat</I> speciile animale, fiecare „după specia ei”, în astfel
de manieră încât ele nu se schimbă; în astfel de
manieră încât ingeniozitatea minţii omeneşti n-a reuşit să le
ajute să se schimbe. Aici este pecetea Creatorului inteligent
pe lucrarea mâinilor Sale; căci, dacă „Natura” sau
„forţa oarbă” ar fi fost creatorul, noi am vedea-o încă
trudindu-se orbeşte, uneori evoluând iar alteori regresând; n-am
vedea o astfel de fixitate a speciilor cum vedem peste tot în
jurul nostru în natură.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Putem presupune în mod raţional că Dumnezeu l-a
creat pe om tocmai la sfârşitul celei de-a şasea epoci-zi;
fiindcă crearea lui a fost ultima şi este declarat în mod clar
că Dumnezeu Şi-a <I>sfârşit</I> lucrarea creatoare, nu în ziua a
şasea, ci „în ziua a şaptea” -- separarea omului în două
persoane, două sexe, fiind evident actul final.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Şi Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea
Noastră; ei să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului,
peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se
mişcă pe pământ.» Şi Dumnezeu a creat pe om după chipul Său, l-a creat
după chipul lui Dumnezeu; i-a creat de sex masculin şi de sex feminin.
Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: «Fiţi roditori,
înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste
peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se
mişcă pe pământ.»”</I>
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Având în vedere remarcile noastre anterioare, că
limbajul Scripturilor nu interzice posibilitatea ca plantele,
vieţuitoarele care trăiesc în apă şi pe uscat să se fi dezvoltat sau să fi
evoluat mai mult sau mai puţin în diferitele lor specii, este bine să
<B>((38))</B>
remarcăm marea diferenţă de limbaj folosit atunci când
se referă la crearea omului. Aceasta din urmă este o
declaraţie specifică despre exercitarea directă a puterii creatoare
divine, pe când cealaltă nu este, ci mai degrabă implică o dezvoltare:
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
„Şi <I>pământul a produs</I> vegetaţie” etc.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
„Să <I>mişune apele </I>de vieţuitoare” etc.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
„Să <I>dea pământul </I>vieţuitoare după specia lor, vite” etc.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Sunt două relatări despre creare -- cea pe care tocmai
am analizat-o, care tratează problema pe scurt şi în
ordinea epocilor, iar cealaltă care urmează acesteia, în Geneza
2:4-25. Cu alte cuvinte, împărţirea capitolelor s-a făcut greşit --
cele două relatări ar trebui să constituie fiecare un capitol.
A doua este un comentariu al celei dintâi, care explică
detalii. „Aceasta este geneza” sau dezvoltarea cerurilor şi
pământului şi a creaturilor lor, începând din vremea când nu era nici
o plantă sau fir de iarbă. Prima relatare şi cea
principală foloseşte cuvântul „Dumnezeu” când vorbeşte
despre Creatorul, iar a doua relatare sau cea în care se
comentează arată că Iehova Dumnezeu a fost Cel care a făcut
toată lucrarea -- „în ziua” când El a făcut cerurile şi Pământul
-- cuprinzând întregul ca o epocă-zi mai mare,
incluzând lucrarea celor şase deja enumerate.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Cuvântul Dumnezeu din capitolul întâi vine din
cuvântul ebraic comun <I>elohim, </I>un cuvânt la plural care ar putea
fi tradus <I>dumnezei</I> şi care, după cum am văzut deja,
înseamnă <I>„puternici”</I>*. „Singurul Conceput” al Tatălui a fost
desigur agentul Său activ în această lucrare creatoare, iar
în executarea detaliilor El poate să fi avut asociaţi o oştire
de îngeri, la care s-ar aplica cuvântul <I>elohim</I> şi aici
ca şi în altă parte în Scripturi**. Este potrivit prin urmare ca a
doua relatare, sau comentariul, să ne atragă atenţia asupra
faptului că Iehova, Tatăl tuturor, a fost Creatorul, indiferent cine au
fost folosiţi ca reprezentanţii şi instrumentele Sale onorate. Aici pot
<B>((39))</B>
fi foarte bine luate în considerare amănuntele adăugate în cea de-a
doua relatare în privinţa creării omului. Ea spune:
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Şi Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a
suflat în nări suflare de viaţă, şi omul a devenit un suflet viu.”</I>
</P>

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">
*Vezi Vol. V, pag. 72, 73
</P>
<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">
**Ibidem
</P>
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY">Dumnezeu a fost slăvit în toate lucrările Sale
anterioare şi în fiecare creatură, oricât de neînsemnată, chiar dacă
nici una dintre ele n-ar putea să-I aducă mulţumiri sau
să-L aprecieze, sau chiar să-L cunoască în mod cuvenit.
Scopul divin prevăzuse toate acestea de la început şi făcea
pregătiri pentru om, care era intenţionat să fie capodopera
creaţiei pământeşti sau animale. Despre om nu se spune ca
despre vieţuitoarele mării: „Să mişune apele”, nici ca
despre animalele inferioare de pe Pământ: „Să producă pământul”,
ci, dimpotrivă, este relatat că el a fost o creaţie specială
a Creatorului, „creat după chipul Său”. Nu are importanţă
dacă trebuie să se înţeleagă în chipul <I>elohimilor</I> sau
în chipul lui Iehova, căci n-au fost oare<I> elohimii</I> „fii
ai lui Dumnezeu” şi în asemănarea Sa în privinţa puterii
de raţiune şi a inteligenţei morale?
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Nu trebuie să înţelegem că acest <I>„chip”</I> se
referă la forma fizică, ci mai degrabă un chip moral şi intelectual al
marelui Spirit, modelat potrivit condiţiilor şi naturii sale
pământeşti. Şi în ceea ce priveşte „asemănarea”, fără îndoială ea se
referă la stăpânirea omului -- el trebuia să fie rege al
Pământului şi al nenumăratelor creaturi de pe el, după cum
Dumnezeu este Regele întregului univers. Aici este câmpul de
luptă între Cuvântul lui Dumnezeu şi aşa-zisa ştiinţă modernă,
în faţa căreia se închină toată lumea, în special cei învăţaţi
-- inclusiv liderii gândirii din toate seminariile teologice
şi slujitorii tuturor amvoanelor proeminente -- adorând
pe dumnezeul ştiinţei numit „evoluţie”. Cele două teorii sunt
în mod egal puse în joc: dacă teoria evoluţiei este
adevărată, Biblia este falsă de la Geneza la Apocalipsa. Dacă Biblia
este adevărată, cum susţinem noi, teoria evoluţiei este cu
totul falsă în toate deducţiile privitoare la om.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((40))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Nu numai relatarea din Geneza despre crearea omului
după chipul divin trebuie să determine această problemă, oricât
de puternice sunt declaraţiile Cuvântului, ci toată teoria
Bibliei sprijină relatarea Genezei şi rezistă sau cade împreună cu
ea. Deoarece, dacă omul era creat altfel decât curat, perfect şi
bine înzestrat mintal, el nu putea fi pe drept numit un „chip al”
lui Dumnezeu; nici Creatorul lui nu putea să-l fi pus
la<I> încercare</I> în Eden pentru a vedea dacă era potrivit pentru viaţă
veşnică; nici neascultarea lui în aceea că a mâncat din fructul oprit
nu putea fi socotită păcat şi nu putea fi, cum a fost, pedepsită
cu sentinţa morţii; nici nu era necesar să-l fi răscumpărat de
sub acea condamnare.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Mai mult, despre „omul Isus Hristos” se spune că a
fost „antilutron”, <I>preţul de răscumpărare</I> (sau preţul
corespunzător) pentru vina primului om, şi ca atare El trebuie să fie
considerat un model sau o ilustraţie a ceea ce a fost primul om înainte
de a păcătui şi a trece sub condamnarea divină cu moartea.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Noi ştim, de asemenea, că astăzi, ca şi în trecut, există
mulţi oameni naturali nobili, pe care Dumnezeu îi declară pe
toţi păcătoşi, şi, ca atare, nu pot fi recunoscuţi de Iehova decât
dacă în căinţă se apropie de El prin meritul sacrificiului lui
Cristos şi-I obţin iertarea. Poziţia tuturor celor care astfel vin
la Dumnezeu se spune că este numai prin harul Său, sub
haina dreptăţii lui Cristos. Şi rezultatul, suntem informaţi, trebuie
să fie o <I>înviere</I> sau o <I>restabilire</I> la perfecţiune înainte ca
vreunul să poată fi personal şi în întregime satisfăcător pentru
Creatorul. Şi totuşi, acelaşi Creator a avut comunicare intimă cu
Adam înainte de încălcarea sa şi l-a numit fiul Său, şi a declarat
că Adam şi noi, copiii lui, am devenit „copii ai mâniei” şi am
trecut sub condamnare din cauza păcatului, ceea ce Adam n-a
avut când a fost creat „fiu al lui Dumnezeu”. Luca 3:38.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
După cât este de sigur că „toţi sfinţii profeţi de la începutul
lumii” au spus că Mileniul viitor este „timpurile <I>restabilirii</I>
tuturor lucrurilor despre care Dumnezeu a vorbit”, tot atât
este de sigur că teoria evoluţiei este în antagonism violent cu ceea
<B>((41))</B>
ce a spus Dumnezeu prin toţi profeţii. Deoarece, dacă teoria
evoluţiei ar fi corectă, restabilirea, departe de a fi o binecuvântare,
ar fi o crimă împotriva rasei. Dacă printr-o forţă oarbă sau
prin alte procese evolutive, omul s-a căţărat prin străduinţe
anevoiase şi eforturi trudnice de la protoplasmă la stridie, de la stridie
la peşte, de la peşte la reptilă, de la reptilă la maimuţă, de
la maimuţă la omul inferior şi de la omul inferior la ceea ce
suntem noi -- atunci ar fi o lezare îngrozitoare pentru omenire,
ca Dumnezeu s-o <I>restabilească </I>la ceea ce a fost Adam, sau
să forţeze restabilirea şi mai departe -- înapoi la protoplasmă.
Nu există cale de mijloc în această problemă; şi cu cât poporul
lui Dumnezeu va decide mai repede să fie în acord cu Cuvântul Său,
cu atât va fi mai bine pentru el şi cu atât va fi mai sigur
că nu va cădea în vreuna din teoriile ce neagă răscumpărarea
şi susţin evoluţia, care acum plutesc şi caută să înşele dacă ar
fi posibil chiar şi pe cei aleşi. Să fie Dumnezeu adevărat,
chiar dacă i-ar dovedi pe toţi evoluţioniştii mincinoşi. Rom. 3:4.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Nu putem intra aici în detaliile creării lui Adam, să
discutăm despre organismul sau corpul lui, despre spiritul sau
suflarea lui de viaţă, şi cum acestea unite l-au constituit într-o fiinţă
vie sau un suflet. Acest lucru a fost deja prezentat în alt context*.
</P>

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">
*Vol. V, cap. 12
</P>
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY">Evident, rodnicia lor în urmaşi n-a fost în nici un mod
legată de încălcare, după cum au presupus unii, ci a fost parte
a binecuvântării divine. Singura legătură a căderii şi a
blestemului sau pedepsei în această privinţă a fost, după cum s-a spus,
cu <I>mărirea </I>însărcinării şi suferinţei mamei, corespunzător
cu truda şi sudoarea feţei bărbatului. Acestea au apăsat cu
atât mai greu cu cât omenirea a ajuns mai degenerată şi mai
slabă, mintal şi fizic. Obiectivul rodniciei va fi fost atins când
un număr suficient de urmaşi se vor fi născut pentru ca în final
să <I>umple</I> (nu să reumple) Pământul. Este adevărat, s-au
născut deja un număr imens -- probabil cincizeci de mii de
milioane -- şi acum dorm în marea închisoare a morţii; dar aceştia nu
<B>((42))</B>
sunt deloc prea mulţi, deoarece suprafaţa din prezent
a uscatului, dacă s-ar pregăti toată pentru om, aşa cum va
fi în cele din urmă, ar susţine de două sau de trei ori pe
atâţia -- fără a lua în considerare posibilitatea ridicării şi a
altor continente din adâncurile mărilor, aşa cum au fost
ridicate în trecut cele prezente.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Oamenii de ştiinţă cu mintea înclinată spre scepticism
au căutat de mult să dovedească faptul că omul a fost pe
Pământ cu mult înainte de perioada arătată în Geneza, şi fiecare os
găsit în straturile inferioare de argilă sau pietriş este cercetat
cu atenţie pentru a face din omul de ştiinţă o celebritate
mondială, ca omul care a dezminţit Cuvântul lui Dumnezeu. Noi
ne-am referit deja la netemeinicia unor astfel de dovezi*, cum ar
fi găsirea vârfurilor de săgeţi în pietrişul dintr-o perioadă
timpurie. În unele cazuri cel puţin, acestea s-au dovedit a fi
lucrarea indienilor moderni, care le-au fasonat aproape de locul unde
au găsit cremene potrivită**.
</P>

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">
*Nu suntem în necunoştinţă de teoria despre un om preadamic
şi despre încercările de a explica astfel diferitele rase ale
familiei umane. Dar noi stăm lângă Biblie ca revelaţia lui Dumnezeu şi
de aceea superioară tuturor presupunerilor omeneşti. Ea vorbeşte
în termeni siguri despre solidaritatea familiei umane, zicând: „El
a făcut fiecare neam de oameni dintr-un <I>singur
sânge”</I> (Fapt. 17:26). Şi apoi, că Adam a fost
<I>„omul dintâi”</I> (1 Cor. 15:45, 47). Iar
istoria potopului este foarte explicită în privinţa faptului că numai opt
fiinţe umane au fost salvate în corabie şi toţi au fost copiii lui Noe
-- descendenţi din Adam. Varietatea tipurilor sau raselor umane
trebuie să fie pusă pe seama climei, obiceiurilor, hranei etc., şi în special
pe seama izolării oamenilor unii de alţii în diferite părţi, prin
care particularităţile s-au fixat. Acest lucru este demonstrat prin faptul
că europenii care trăiesc timp îndelungat printre cei din India sau
China capătă o măsură de asemănare cu vecinii lor, în timp ce copiii
lor, născuţi în acele ţări, capătă o asemănare mai mare la tegumente
şi la trăsături -- fiind afectaţi fără îndoială de mediul în care
trăieşte mama în timpul perioadei de sarcină. O ilustrare a unei astfel
de asimilări este dată de chinezii unui district care s-au identificat
cu israeliţii împrăştiaţi de strâmtorarea de la încheierea Veacului
Iudeu -- prin anul 70 d. Cr. Aceşti evrei au devenit atât de complet
chinezi, încât nu se mai pot distinge ca evrei -- neamul cel mai rezistent.
</P>
<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">**Vol. II, pag. 34, 35
</P>
<HR>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((43))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">La o adunare de la <I>Victoria Philosophical Institute,
</I>nu cu mult timp în urmă, s-a declarat că „a fost întreprinsă de
către profesorul Stokes, membru al Societăţii Regale, Sir J.
R. Bennett, vice-preşedinte al Societăţii Regale, profesorul
Beale, membru al Societăţii Regale, şi de către alţii, o analiză
atentă asupra diferitelor teorii despre evoluţie, şi s-a raportat că
până acum nu s-a dat <I>nici o dovadă ştiinţifică</I> în sprijinul
teoriei că omul s-a dezvoltat dintr-un ordin inferior de animale;
iar profesorul Virchow a declarat că în dezvoltarea omului este
o absenţă completă a oricărui tip de fosile de un stadiu inferior
şi că orice progres clar în domeniul antropologiei
preistorice ne-a îndepărtat de fapt de la dovezile unei astfel de legături
-- adică, de la o legătură cu restul regnului animal. Cu aceasta
a fost de acord şi profesorul Barraude, marele paleontolog,
declarând că în nici una din investigaţiile sale n-a găsit nici
o specie fosilă care să se fi dezvoltat din alta. De fapt, s-ar
părea că nici un om de ştiinţă n-a descoperit încă o verigă de
legătură între om şi maimuţă, între peşte şi broască, între
animalele vertebrate şi nevertebrate; mai mult, n-a existat nici
o dovadă la vreo specie, fosile sau altele, care să-şi fi
pierdut caracteristicile specifice pentru a dobândi unele
noi aparţinând altei specii; de exemplu, oricât ar fi de
asemănător câinele cu lupul, nu este nici o verigă de legătură între ei,
şi printre speciile dispărute cazul este acelaşi; nu este nici
o trecere treptată de la una la alta. Şi mai mult,
primele animale care au existat pe pământ n-ar trebui în nici un
caz să fie considerate inferioare sau degradate”.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Cităm pe scurt din Sir J. W. Dawson, LLD (titlu onorific
-- n. e.), membru al Societăţii Regale, dintr-un rezumat
privind descoperirile sale recente referitoare la „Locul de întâlnire
al geologiei cu istoria”. El spune:
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
„Noi n-am găsit nici un inel de derivare care să lege pe om de animalele
inferioare ce l-au precedat. Acesta ne apare ca un nou punct de plecare în
creaţie, fără nici o legătură directă cu viaţa instinctivă a animalelor
inferioare. Oamenii cei mai timpurii nu sunt mai puţin oameni decât
descendenţii lor, şi în măsura mijloacelor lor erau inventatori, inovatori
şi introducători ai unor noi moduri de viaţă, întocmai ca şi ei. Noi n-am
fost încă în stare să urmărim pe om înapoi până la vârsta nevinovată de
<B>((44))</B>
aur (a paradisului). Aşa cum îl găsim în peşteri şi pietriş, el este
deja decăzut, în dezarmonie cu mediul lui de viaţă şi vrăjmaş al
semenilor săi, născocind împotriva lor instrumente de distrugere mai
funeste decât cele furnizate de natură fiarelor sălbatice carnivore. . . .
Omul, în privinţa corpului său, este în chip mărturisit un animal,
din pământ, pământesc. El este de asemenea un�