<HTML>

<HEAD>
<TITLE>
Noua Creaţie - Botezul Noii Creaţii
</TITLE>
</HEAD>

<BODY>

<FONT FACE="ARIAL">

<P ALIGN="CENTER">
<B>((421))</B>
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>Noua Creaţie - Botezul Noii Creaţii</B>
</P>

<HR>

<P ALIGN="CENTER">STUDIUL X
</P>

<BLOCKQUOTE>
<P ALIGN="JUSTIFY">
Botezul în secolul al doilea -- Naşi la botez -- Ceremonii la botez în
Biserica Romei -- Botezul pruncilor, de ce a fost introdus -- Mărturii
scripturale asupra botezului -- Vederea „ucenicilor” -- Vederea
„baptiştilor” -- Vederea adevărată -- Botezul în moartea lui Cristos
-- „Printr-un singur duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur
trup” -- Botezul cu foc -- Botezul simbolic în apă -- Este necesar
botezul simbolic? -- Simbolul cuvenit -- Cine-l poate administra -- Forma
cuvintelor -- Repetarea simbolului -- „Botezul pentru morţi”
</P>
</BLOCKQUOTE>

<P ALIGN="JUSTIFY">Creştinii sunt în unitate în privinţa înţelegerii că
Noul Testament învaţă botezul, chiar dacă există o mare confuzie
şi diversitate de gândire în privinţa modului şi semnificaţiei lui.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Marea cădere de la credinţă, la care apostolii fac aluzie
în Noul Testament, obţinuse până în secolul al doilea un
astfel de avans încât în biserica nominală câştigaseră
control vederi foarte superstiţioase în privinţa botezului.
Botezul în apă a fost socotit nu numai că aduce individul în
relaţie cu Dumnezeu prin anularea păcatelor trecute, dar şi
că-i aduce acestuia, ca membru al Bisericii lui Cristos,
anumite daruri sau favoruri de la Dumnezeu, care altfel n-ar
putea fi câştigate. Ca atare, pe vremea aceea timpurie,
credincioşii căutau botezul nu numai pentru ei înşişi, ci şi pentru
copiii lor; şi deoarece pruncii nu puteau nici crede nici intra
ei înşişi în făgăduinţele legământului, a fost făcut
un aranjament prin care alţii decât părinţii să poată
deveni garanţi pentru astfel de copii -- „părinţii spirituali”.
Ei promiteau solemn că aceşti copii vor crede în Domnul şi
vor umbla în căile Lui, precum şi se obligau să aibă grijă
de pregătirea lor religioasă. Aceştia au fost numiţi naşi şi naşe.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">În acea perioadă atât învăţătorii cât şi cei care
învăţau au înaintat rapid spre formalism şi spre elaborarea
<B>((422))</B>
simbolurilor şi a semnificaţiilor lor. În secolul al treilea
s-au construit bazine speciale pentru botez în afara
bisericilor. Ele constau dintr-o cameră separată care avea legătură
cu un pridvor exterior, acesta din urmă fiind deschis spre
public în prezenţa căruia se făceau angajamentele de botez,
după care candidatul era botezat separat în baptisteriu.
Slujitorul care oficia, exorciza candidatul pentru a scoate afară
dracii, suflându-i în faţă de trei ori, reprezentând pe Tatăl, pe
Fiul şi Spiritul sfânt. Apa în care se făcea botezul era
consacrată printr-o formulă elaborată, care o făcea apă sfinţită,
parte din formulă fiind pentru exorcism sau pentru
scoaterea spiritelor rele din apă. Candidatul era dezbrăcat de
haine, ceea ce reprezenta dezbrăcarea de omul cel vechi, şi
era botezat de trei ori, o dată în numele Tatălui, o dată în
numele Fiului şi o dată în numele Spiritului sfânt. Toate acestea
se făceau în afara Bisericii, pentru a sugera că acest
candidat nu era încă membru al Bisericii şi nu putea fi până
când era introdus prin această procedură. După serviciul de
botez candidatul purta îmbrăcăminte albă până în
duminica următoare. Mai târziu baptisteriul n-a mai fost separat
de Biserică, ci bazinele au fost construite în biserici.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Romano şi greco-catolicii mai menţin încă în
grad considerabil ceremonialul elaborat din secolul al treilea,
cu uşoare modificări potrivite pentru zilele noastre. Cele
ce urmează sunt ceremoniile de botez ale Bisericii Romei,
totuşi nu toate cu aplicare universală:
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">„(1) Copilul este ţinut în afara Bisericii, pentru a
însemna o excludere reală din cer, care este simbolizat prin Biserică.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">(2) Preotul îi suflă copilului în faţă de trei ori,
însemnând prin aceasta că diavolul poate fi scos numai prin
Spiritul lui Dumnezeu.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
(3) Pe fruntea şi pe pieptul copilului se face semnul crucii.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">(4) Preotul, după ce a scos spiritele rele din sare,
pune sarea în gura copilului, semnificând prin ea
înţelepciunea care-l va feri de stricăciune.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((423))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">(5) Se scot spiritele rele din copil.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">(6) Preotul îi atinge gura şi urechile cu salivă,
pronunţând cuvântul <I>effatha.</I>
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">(7) Copilul este dezbrăcat, semnificând lăsarea
deoparte a omului cel vechi.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">(8) Este prezentat de naşi, care reprezintă Biserica.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">(9) Se face renunţarea la diavol şi la faptele lui.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">(10) Este uns cu ulei.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">(11) Se face declaraţia de credinţă.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">(12) Este întrebat dacă se va lăsa să fie botezat.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">(13) I se dă numele unui sfânt, care va fi exemplul
şi protectorul lui.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">(14) Este scufundat de trei ori, sau i se toarnă apă de
trei ori pe cap.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">(15) Primeşte sărutul păcii.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">(16) Este uns pe cap, pentru a arăta că prin botez
devine rege şi preot.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">(17) Primeşte lumânarea aprinsă, pentru a marca
faptul că a devenit copil al luminii.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">(18) Este înfăşurat în stihar (o robă albă), pentru a
arăta puritatea sa prin botez”.<I> O schiţă a
romano-catolicismului</I>, de Elliot, Vol. 1, pag. 240. Vezi şi Catehismul
Romano-Catolic, pag. 252.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Aceste denaturări ale botezului au fost ţinute timp de
peste 1200 de ani, înainte de organizarea diferitelor
denominaţii protestante actuale. Fără îndoială că au fost unii din
poporul Domnului care au văzut problemele într-o lumină
cumva mai clară, dar în mod raţional putem spune că aceştia
au fost extrem de puţini şi că prin paginile istoriei n-a ajuns
la noi practic nici o mărturie despre ei şi despre deosebirile
lor de vederi. Nu este surprinzător că protestanţii din
secolul al XV-lea şi al XVI-lea, moştenind aceste tradiţii
şi participând la ele, au fost considerabil sub influenţa lor,
şi în timp ce s-au lipsit de mare parte din acea
pretenţioasă ceremonie, ei şi-au menţinut aceleaşi vederi şi obiceiuri
<B>((424))</B>
generale. Chiar şi astăzi, oameni de altfel inteligenţi au o
teamă superstiţioasă în privinţa viitorului veşnic al copiilor lor
care mor în pruncie fără să fi fost botezaţi -- prin urmare, fără să
fi primit iertarea păcatelor şi fără să fi fost introduşi ca
membri în Biserică. În armonie cu aceste superstiţii, găsim că deşi
se fac toate eforturile în toate denominaţiile de a păstra
în întregime puterea, privilegiul şi autoritatea în mâinile
clerului şi nu în mâinile laicilor, totuşi se admite în mod foarte
general că în cazuri extreme, când nu se aşteaptă ca un prunc
să trăiască şi când nu pot fi asigurate la timp serviciile unui
cleric, orice persoană poate face un serviciu de botez -- în ideea că
nu trebuie să se asume nici un risc în privinţa binelui veşnic
al copilului. Privilegiul laicilor în asemenea împrejurări este
clar recunoscut chiar şi în bisericile romano şi greco-catolice; iar
în rubrica Bisericii Angliei din timpul lui Eduard al
VI-lea problema era poruncită astfel: „Pastorii şi preoţii vor
preveni adesea pe oameni ca fără mare pricină şi necesitate să nu
boteze copiii în casele lor; şi <I>când marea nevoie îi va obliga să
facă astfel</I>, atunci să-l administreze”.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Cităm următoarea explicaţie despre Botez, din
Catehismul Romano-Catolic autorizat (pag. 248):
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">„Primul şi cel mai necesar sacrament este botezul”;
„fiindcă înainte de botez nu poate fi primit nici un alt sacrament”
şi „fiindcă fără botez nimeni nu poate fi mântuit”. „Prin
botez păcatul originar şi toate păcatele comise înainte de botez
sunt iertate: pedeapsa temporară şi cea eternă sunt uitate
prin botez.” „Prin botez noi suntem nu numai curăţiţi de orice
păcat, ci suntem şi transformaţi, într-o manieră spirituală,
făcuţi sfinţi, copii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai cerului.”
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Biserica Luterană menţine o declaraţie foarte
asemănătoare asupra acestui subiect.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Biserica Angliei, deşi are o ceremonie uşor diferită, dă
aceeaşi semnificaţie botezului copiilor. Extrasele care urmează,
scoase din Cartea Comună de Rugăciuni, arată aceasta:
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
„Sfinţeşte această apă pentru spălarea mistică a păcatelor şi fă ca acest
copil care va fi acum botezat în ea să poată primi plinătatea harului Tău
şi să rămână veşnic în numărul copiilor credincioşi şi aleşi.”
<B>((425))</B>
„Primim acest copil în adunarea turmei lui Cristos; şi-l însemnăm
cu semnul crucii.”
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
„Văzând acum, preaiubiţi fraţi, că acest copil este regenerat şi
altoit în corpul Bisericii lui Cristos, să-I aducem mulţumiri
Atotputernicului Dumnezeu pentru aceste beneficii.”
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">„Îţi aducem mulţumiri din inimă, Tată milostiv, că ai
binevoit să-l regenerezi pe acest copil cu Spiritul Tău sfânt.”
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Vederea presbiteriană nu este chiar atât de lipsită
de moderaţie. Mărturisirea de credinţă de la
Westminster, articolul 28, zice: „Botezul este un sacrament . . . un semn şi
o pecete a legământului de har, a altoirii lui în Cristos,
a regenerării, a iertării păcatelor” etc. Se declară că el se
aplică pruncilor ai căror părinţi, unul sau ambii, sunt creştini,
dar nu altor prunci. Se adaugă: „Deşi ar fi un mare păcat să
se dispreţuiască sau să se neglijeze acest ritual, totuşi harul
şi mântuirea nu sunt atât de inseparabil legate de el încât nici
o persoană să nu poată fi regenerată sau mântuită fără el, sau încât
toţi care sunt botezaţi să fie fără nici o îndoială regeneraţi”.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Dând <I>mai mică importanţă</I> botezului, regulile
presbiteriene nu permit decât slujitorilor bisericii să facă acest serviciu,
şi prin slujitorii ei punând accent pe importanţa botezului,
şi relativ puţini cunoscând ultima clauză citată, rezultă
că presbiterienii şi alţii se tem de consecinţele morţii copiilor
lor nebotezaţi.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Metodiştii şi Biserica Protestantă Episcopală din
Statele Unite, precum şi cele mai multe instituţii moderne,
acceptă această vedere moderată despre importanţa
botezului pruncilor, declarată la urmă.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Pentru a ilustra această chestiune, se spune o
anecdotă despre un anume doctor care a fost chemat noaptea
târziu să vadă un prunc pe moarte. A sosit tocmai cu câteva
clipe înaintea clericului, care fusese chemat şi el. Fiind
evident că nu putea face nimic pentru copil, medicul s-a dat
imediat la o parte, în timp ce slujitorul bisericesc a luat în grabă
un vas cu apă, a stropit câţiva stropi pe faţa copilului
zicând: „Te botez în numele Tatălui, al Fiului şi al Spiritului
sfânt”. După câteva clipe copilul a murit, şi în timp ce doctorul şi
<B>((426))</B>
clericul părăseau casa împreună, cel dintâi i-a zis celui
din urmă: „ Ai sosit tocmai la limită; încă două minute şi ai fi
ajuns prea târziu. Pot să te întreb ce fel de pantofi porţi? „Ghetre
de congres”, a răspuns clericul. „O, ce noroc!” a zis doctorul.
„Dacă ai fi purtat bocanci cu şireturi n-ai fi ajuns la timp
şi gândeşte-te ce dezastru ar fi fost pentru acest copil!”
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Este adevărat, mulţi dintre creştinii mai luminaţi ar
nega asemenea idee falsă, superstiţioasă, cum că Dumnezeu
ar preda un prunc nebotezat diavolilor ca să-l chinuie
veşnic, sau ar face orice altceva în detrimentul lui. Cu toate
acestea, mulţi dintre aceşti oameni ar manifesta mare
îngrijorare dacă vreun copil de-al lor ar muri cumva fără
această ceremonie; iar unii dintre cei mai needucaţi au desigur
o credinţă foarte hotărâtă în necesitatea ritualului şi
o chinuitoare frică de consecinţe dacă acesta este omis --
atât de puternică este influenţa care vine până la noi din
secolele de credinţe false -- „Veacurile Întunecate”.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Dovezile că aceste vederi greşite despre
natura, necesitatea şi eficienţa botezului s-au dezvoltat încă
din secolul al doilea pot fi găsite în <I>Istoria
Doctrinelor,</I> de Hagenbach, par. 72. Mai târziu, şi pe vremea lui
Constantin, a apărut ideea, susţinută de Tertulian (De Bapt., cap.
18), că botezul, având asemenea putere magică de a curăţa
de păcatele <I>trecute</I> dar nu de cele care urmează, ar
trebui amânat până cât se poate de aproape de ceasul morţii.
Mai târziu, „ungerea dinaintea morţii” a devenit
consolarea muribunzilor şi s-a făcut efortul de a-i primi pe toţi cât
se poate de devreme în Biserică. „Sf. Augustin” a fost cel
care a promovat doctrina, „Nici o mântuire în afara
Bisericii”, apoi, ca urmare, a venit învăţătura că pruncii ar fi
„pierduţi” dacă n-ar fi făcuţi membri ai Bisericii, şi începând
din vremea aceea şi de la acea teorie datează botezul general
al pruncilor. Spiritul bisericismului, chiar de la început, a
fost de a nu se da înapoi de la nimic ce i-ar creşte influenţa
şi numărul. Caracterul şi guvernarea Creatorului nostru
au fost întinate şi mărturia Cuvântului Său a fost golită de
<B>((427))</B>
sens, iar creştinismul adevărat, „grâul”, a fost lezat
prin această semănare abundentă a „neghinei” de către Adversar.
</P>
<P ALIGN="CENTER">Botezul pruncilor este respins de către unii
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Printre cei care recunosc faptul că botezul
credincioşilor este prescris şi că o persoană nu poate crede pentru
alta, botezul pruncilor este respins ca nescriptural. Mai
mult, aceiaşi oameni susţin în mod general că nimic altceva
decât scufundarea în apă nu constituie botezul lăsat ca
poruncă de către Domnul nostru şi de către apostoli. Aceştia
atrag atenţia asupra faptului că cuvântul grecesc pentru
botez, <I>baptizo</I>, înseamnă a scufunda sau a acoperi sau a
afunda sau a uda complet, şi că atunci când se referă la a stropi
sau a turna sau a ploua, în limba greacă sunt folosite
cuvinte complet diferite. Aceştia care cred în ideea scufundării
în apă practică în general o scufundare pe spate, în
numele Tatălui, al Fiului şi al Spiritului sfânt, deşi unii o
practică cu faţa în jos de trei ori, o dată în numele Tatălui, o dată
în numele Fiului şi o dată în numele Spiritului sfânt.
Explicaţia acesteia din urmă este că Cristos Şi-a aplecat capul în
faţă când a murit, şi că, de aceea, urmaşii Lui trebuie să
fie scufundaţi în asemănarea morţii Lui, cu faţa înainte.
Aceşti creştini par să nu înţeleagă că Cristos n-a fost îngropat
cu faţa în jos şi că Tatăl şi Spiritul sfânt n-au murit şi
nici n-au fost îngropaţi şi de aceea astfel de simboluri sunt
cu totul necorespunzătoare, iar semnificaţia cuvenită
a cuvintelor „<I>în numele </I>Tatălui, al Fiului şi al Spiritului
sfânt” ar fi -- <I>prin autoritatea</I> Tatălui, a Fiului şi
a Spiritului sfânt -- că Tatăl, Fiul şi Spiritul sfânt concură în
prescrierea botezului pentru credincioşi.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Dintre cei care practică o scufundare pe spate sunt
două denominaţii mari, şi anume, „baptiştii” şi „ucenicii”,
care însă fac serviciul cu sentimente foarte diferite în
privinţa semnificaţiei şi rezultatelor lui. Vederile „ucenicilor”,
altfel numindu-se „creştini” (şi adesea, fără consimţământul
lor, fiind numiţi „campbelişti”), este că botezul (scufundarea în
<B>((428))</B>
apă) este<I> pentru iertarea păcatelor</I> şi că acei care n-au fost
scufundaţi în apă sunt încă în păcatele lor, „copii ai
mâniei”. Această vedere asupra subiectului exclude marea masă
a omenirii cu excepţia copiilor (al căror păcat originar ei
par a-l ignora), şi chiar creştinii declaraţi din aproape
toate denominaţiile -- congregaţionalii, metodiştii,
presbiterienii, presbiterienii uniţi, luteranii, episcopalii,
romano-catolicii, greco-catolicii etc. -- ar fi astfel marcaţi ca
păcătoşi, neîndreptăţiţi în faţa lui Dumnezeu şi ca atare expuşi
<I>mâniei lui Dumnezeu</I>, oricare ar fi modul în care ar fi
înţeleasă această expresie, şi aproape de către toţi, inclusiv de
către „ucenici”, este înţeleasă a însemna o eternitate de tortură.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Aceasta este o poziţie greu de luat, nu numai în ceea
ce priveşte lumea, dar şi în ceea ce priveşte masa de
creştini declaraţi, şi nu ne mirăm că prietenii noştri „ucenici”
evită în general să împingă subiectul până la o declaraţie atât
de extremă, deşi logica acestei afirmaţii este evidentă
pentru ei, ca şi pentru toţi cei care o vor lua în considerare.
Nu putem accepta că aceasta este o vedere corectă
asupra botezului -- pentru noi nu este nici scripturală nici
raţională. Nu putem crede că Domnul a făcut ca binele veşnic al
rasei noastre să depindă de cunoştinţa şi supunerea la vreo
astfel de practică. Totuşi, prietenii noştri „ucenici” se fortifică
cu anumite texte de Scriptură care nu trebuie trecute
cu vederea, şi anume, propovăduirea de către Ioan pentru
evrei a pocăinţei şi <I>iertării păcatelor; </I>propovăduirea de
către apostoli la Cincizecime pentru evrei, să creadă, să fie
botezaţi pentru <I>iertarea păcatelor</I> şi să cheme numele
Domnului,<I> spălându-le păcatele</I> (Mat. 3:6; Ioan 4:1, 2; Fapt. 2:38,
41). Vom analiza aceste scripturi la timpul cuvenit şi vom
vedea cum şi de ce ele se aplică numai la evrei şi niciodată la
neamuri, iar atunci când unii păgâni din Biserica din Efes au
mărturisit că fuseseră botezaţi cu botezul lui Ioan -- spre pocăinţă
şi iertarea păcatelor -- apostolul Pavel le-a cerut să se
boteze iarăşi, în numele Domnului Isus. Fapt. 19:3-5.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((429))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Prietenii noştri baptişti, în timp ce sunt tot aşa
de insistenţi în susţinerea scufundării în apă ca fiind
singurul botez, ridică o pretenţie total diferită în privinţa
eficienţei lui. Ei neagă că acesta este pentru iertarea păcatelor,
care, pretind ei, se poate obţine numai prin credinţa în
Domnul Isus Cristos, Răscumpărătorul. Ei susţin însă că botezul
este <I>uşa</I> intrării în Biserică şi numai cei care se botează intră
cu adevărat în Biserică, iar alţii nici să nu se aştepte, nici
să nu li se acorde privilegiile şi binecuvântările
aparţinătoare Bisericii, nici în viaţa prezentă nici în cea viitoare.
În armonie cu această idee baptiştii în general refuză
să primească la Masa Comuniunii pe oricine nu este
scufundat în apă, spunând că Masa Comuniunii nu este pentru
lume, ci numai <I>pentru Biserică</I>, şi că nimeni nu este în
Biserică decât cei care au trecut prin <I>uşa</I> botezului în apă.
Cele câteva biserici baptiste care în anii recenţi au slăbit această
regulă au făcut-o împotriva teoriei lor. Pentru a ilustra acest
subiect cităm dintr-un articol recent de J. T. Lloyd, din
<I>Religious Herald</I>. El spune:
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">„Botezul creştin este scufundarea unui credincios în apă în
numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului sfânt -- nimic altceva nu este
(botezul). Bisericile baptiste sunt singurele Biserici creştine în
existenţă. Pedo-baptiştii (cei care botează copiii) n-au nici un drept la
Cina Domnului. Ori de câte ori se împărtăşesc din Cina Domnului,
se împărtăşesc în chip nevrednic şi-şi mănâncă şi beau condamnarea”.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Dacă teoria baptistă ar fi cea corectă, înseamnă că
toţi membrii altor denominaţii de creştini mărturisiţi care
n-au fost scufundaţi în apă s-au înşelat gândind că în vreun
sens al cuvântului aparţin Bisericii lui Cristos. Deoarece,
spun prietenii noştri baptişti, scufundarea este <I>uşa</I> de
intrare în Biserică; oricine n-a fost scufundat nu este <I>în</I> şi
<I>din</I> Biserica lui Cristos, care este corpul lui Cristos. Nu ne mirăm
că prietenii noştri baptişti, şi în special cei cu un standard
mai înalt al inimii şi intelectului, ezită să impună
publicului acestea, singurele concluzii logice ale credinţei lor. A
face astfel ar însemna a atrage asupra lor indignarea şi insulta
<B>((430))</B>
multora, pe care ei sunt nevoiţi să-i respecte ca creştini,
în ciuda teoriei lor contrare. Dar ce ar însemna dacă
această teorie baptistă ar fi adevărată? Răspundem că după
diferitele crezuri ale creştinătăţii ar însemna că numai
persoanele scufundate în apă ar fi mântuite, iar restul, din
toate denominaţiile şi din lumea din afara denominaţiilor, ar
fi pierduţi -- deoarece nu este oare teoria tuturor crezurilor
că numai Biserica va fi mântuită şi că toţi ceilalţi se
îndreaptă grabnic spre nimicire sau spre chin veşnic, sau spre un
alt viitor îngrozitor -- destin care este fixat la moarte?
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Noi suntem obligaţi să dezaprobăm toate cele
anterioare, ca fiind teorii umane imperfecte, ale căror
inconsecvenţe sunt clar dovedite. Simpla lor expunere aduce oricărei
minţi inteligente şi lipsite de prejudecăţi convingerea
imediată cu privire la caracterul lor eronat. Noi nu putem admite
că denominaţia ucenicilor sau a baptiştilor, sau
ambele, constituie Biserica viului Dumnezeu, ale căror nume
sunt scrise în cer, care include pe toţi membrii scufundaţi în
apă şi exclude pe toţi cei nescufundaţi din toate
denominaţiile. Noi nu putem admite că, atunci când Fiul Omului a
semănat sămânţa bună a Evangheliei în câmp, tot „grâul” a fost
adus sub îngrăditura baptistă, iar „neghina” a fost toată în
afară. Nu putem admite nici chiar că tot „grâul” şi toată
„neghina” se află printre cei scufundaţi în apă, aşa încât
celelalte denominaţii ar fi excluse din pilda Domnului despre grâu
şi neghină (Mat. 13). Pretindem că toate aceste
teorii contradictorii sunt greşite -- dezaprobate de
Dumnezeu. Pretindem că toate sectele şi denominaţiile sunt
contrare instituţiei divine -- un Cap, un Corp, o Credinţă, un
Botez. Nu pretindem că Biserica Domnului, Noua Creaţie, are
mulţi membri, dar admitem că ea este în totul „o turmă mică”.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Trebuie să includem pe prietenii noştri baptişti şi pe
prietenii noştri ucenici împreună cu prietenii noştri
presbiterieni, metodişti, luterani, episcopali şi
romano-catolici ca fiind parte din acea singură creştinătate, altfel numită în
Scripturi „Babilon”. Fiul Omului şi urmaşii Săi credincioşi au semănat
<B>((431))</B>
sămânţă bună care a produs roade în toată creştinătatea,
care poate fi considerată câmpul de grâu al veacului
Evanghelic. Adversarul a semănat atât de abundent „neghină” încât
„grâul” aproape se sufocă şi câmpul ar putea fi numit în unele
privinţe mai potrivit câmp de neghină decât câmp de grâu. Dar
acum, la urmă, conform promisiunii Domnului, „secerişul”
acestui Veac Evanghelic fiind venit, El Îşi trimite secerătorii să
adune „grâul” -- fiecare grăunte -- în grânarul Său; şi este
evident că El găseşte aceste boabe de „grâu” adevărat, nu toate
în denominaţiile baptiste şi ale ucenicilor, ci şi
printre presbiterieni, metodişti, episcopali, luterani,
congregaţionali, romano-catolici şi alţii. În armonie cu aceasta, peste tot
în Babilon a mers la poporul Domnului mesajul: „A
căzut Babilonul cel mare! (asupra sistemelor lui s-a dat
sentinţa divină; ele sunt respinse de Domnul). . . . Ieşiţi din mijlocul
ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu
primiţi din pedepsele ei”. Apoc. 18:2, 4.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
Acest lucru fiind adevărat, este foarte evident că baptiştii şi
ucenicii, precum şi alţii, au făcut greşeli serioase în privinţa
semnificaţiei botezului şi în privinţa binecuvântărilor pe care
acesta le conferă. Am revăzut pe scurt toată situaţia până în
prezent, cu scopul ca toţi să poată vedea că există ceva radical greşit
în privinţa diferitelor teorii care predomină acum despre botez şi
pentru ca noi toţi să putem fi, prin urmare, cu atât mai bine
pregătiţi să ne întoarcem reverenţios şi în rugăciune de la
toate tradiţiile şi teoriile umane la Cuvântul Domnului,
prin apostolii Săi inspiraţi asupra acestui subiect, care,
potrivit mărturiei generale, este important -- o instituire
divină. Numai după ce vom vedea clar confuzia implicată
în diferitele teorii ale creştinătăţii vom fi bine pregătiţi
să apreciem simplitatea mesajului divin asupra acestui subiect.
</P>
<P ALIGN="CENTER">Mărturia scripturală despre botez
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Ritualul evreiesc conţinea diferite formule în
privinţa curăţirii vaselor, a spălării şi stropirii persoanelor necurate
<B>((432))</B>
etc., dar nimic despre botez (<I>baptizo,</I> scufundare) aşa
cum a propovăduit Ioan Botezătorul la sfârşitul Veacului
Iudeu. Botezul lui Ioan a fost numai pentru evrei, care erau
deja recunoscuţi ca fiind curăţiţi tipic prin jertfele pentru păcat
din Ziua Ispăşirii. Pentru aceştia botezul lui Ioan a însemnat
căinţa de păcatele recunoscute, încălcările Legământului Legii, şi
o curăţire tipică de ele -- o întoarcere la starea de dreptate
a inimii sau a dorinţei. Evreii, căindu-se astfel de păcat şi
fiind astfel curăţiţi sau spălaţi simbolic, erau socotiţi ca
restabiliţi la starea de armonie cu Dumnezeu, de care se
bucuraseră înainte sub Legământul Legii lor. Motivul care stătea la
baza propovăduirii şi botezului lui Ioan era pregătirea
poporului pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi pentru descoperirea
lui Mesia, despre care propovăduirea lui Ioan spunea că
este iminentă şi pentru care poporul trebuia să fie într-o stare
de inimă pregătită dacă voia să primească o binecuvântare
cuvenită. Fiecare evreu era socotit sub Legământul Legii
ca membru al casei lui Moise. „Toţi au fost botezaţi în nor şi
în mare, pentru Moise” (1 Cor. 10:2). Casa lui Moise a fost o
casă a servitorilor, după cum este scris: „Moise, într-adevăr, a
fost credincios în toată casa lui, <I>ca servitor”</I>
(Evr. 3:5). Sub aranjamentul divin, oricine era credincios, ca membru
al Israelului tipic sau al <I>casei servitorilor</I> sub Moise,
Mijlocitorul Legământului tipic sau al Legii, era într-o astfel de
pregătire a inimii încât atunci când apărea antitipicul Moise,
Mesia, Cristos, să fie gata să-L accepte ca Moise cel antitipic.
Fiindcă ei au fost botezaţi în Moise, în mare şi în nor, acceptarea
lui Cristos în locul lui Moise implica faptul că ei erau în Cristos
ca membri ai corpului Său, sub El ca şi Cap al lor şi, prin
asociere cu El, slujitori ai Noului Legământ, al cărui Mijlocitor va
fi Cristosul complet, glorificat, Capul şi corpul.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Prin urmare, Ioan n-a botezat în Cristos pe
credincioşii săi, ci doar spre pocăinţă, aducându-i înapoi la o stare
de armonie cu Moise etc., stare în care, ca ramuri naturale
în măslin (Rom. 11:16-21), nu trebuiau să fie altoiţi în
Cristos, deoarece pentru ei Cristos lua locul lui Moise, care
doar pentru timpul acela simboliza pe Cristos. Să nu se uite,
de asemenea, că acest botez numit „botezul lui Ioan”, despre
<B>((433))</B>
care se spune că era spre pocăinţă şi iertarea păcatelor
şi pentru „spălarea păcatelor”, nu s-a aplicat la nimeni în
afară de evrei -- deoarece neamurile, nefiind botezate în Moise
şi nefiind vreodată din casa tipică a servitorilor, nu se
puteau <I>întoarce</I> prin pocăinţă de păcat la o stare pe care
niciodată n-au ocupat-o. De aceea, trebuia ca neamurile care
credeau în Cristos să fie introduse în casa Lui, a fiilor, într-o
manieră diferită. Ele, după cum explică apostolul, erau
ramurile măslinului sălbatic, „din fire copii ai mâniei”,
înstrăinaţi, străini de statul naţional al Israelului. Nici o pocăinţă
şi reformare nu-i făcea pe aceşti străini şi înstrăinaţi
membri ai casei tipice a servitorilor, singurii care au primit
privilegiul trecerii prin credinţa în Cristos din casa servilor în
casa antitipică a fiilor. Dacă alţii voiau să devină ramuri
în măslin (Cristos), a cărui rădăcină a fost făgăduinţa avraamică
(Gal. 3:16, 29), trebuiau să fie <I>altoiţi</I> în locurile rămase
vacante prin tăierea „ramurilor naturale” ale măslinului
original -- casa servitorilor, ale căror inimi nu erau în
starea potrivită de a-L accepta pe Mesia, şi care, de aceea,
nu puteau fi acceptaţi ca membri ai casei Sale, a fiilor.
„A venit la ai Săi (poporul Israel) şi ai Săi (ca popor)
nu L-au primit. Dar tuturor celor care L-au primit, adică
celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul (privilegiul)
să fie copii ai lui Dumnezeu, care au fost născuţi, nu din
sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci
din Dumnezeu” -- şi care astfel au devenit membri ai
Noii Creaţii -- din punct de vedere spiritual. Ioan 1:12.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Israelul tipic a părăsit Egiptul (simbol al lumii) pentru
a urma conducerea lui Moise; şi când au ajuns la marea
probă sau încercare de la Marea Roşie, care ar fi
însemnat nimicirea lor dacă nu era intervenţia lui Dumnezeu
prin Moise, toţi au fost botezaţi tipic în Moise, în mare şi în
nor -- marea de ambele părţi, norul deasupra lor -- şi au
devenit casa sau familia lui, reprezentaţi de el ca şi cap al lor. Ei
au ieşit din mare devotaţi lui Moise, angajaţi să-l urmeze şi
să i se supună. Au fost angajaţi faţă de el şi ca Mijlocitor
al Legământului Legii la Muntele Sinai şi toate speranţele
lor au fost legate de cel care a declarat -- „Domnul Dumnezeul
<B>((434))</B>
vostru vă va ridica dintre fraţii voştri un Proroc ca mine;
pe El să-L ascultaţi” (Deut. 18:15, 18; Fapt. 3:22). Pentru
toţi „israeliţii adevăraţi”, deja consacraţi astfel şi obligaţi
faţă de Moise chiar până la moarte, şi având toate
speranţele lor de viaţă ancorate în el, nu era decât un mic pas ca
să-L accepte pe Cristos în locul lui Moise şi ca antitip al
lui, precum şi ca să înţeleagă că angajamentele lor sub
Legea lui Moise erau acum transferate prin aranjament divin
în Cristos, garanţia Noului Legământ pe care ei s-au
angajat să-l servească. 2 Cor. 3:6.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Pentru neamuri chestiunea a fost total diferită,
şi acceptarea lui Cristos de către ei însemna în mod
cuvenit să facă toate la câte se angajase evreul faţă de Moise
prin legământ şi care fuseseră transferate ulterior în Cristos.
Să nu ne surprindă ca atare, că găsim Scripturile învăţând
un sens cu mult mai larg şi mai adânc al botezului, aşa cum
se aplică la credincioşii care n-au fost evrei, n-au fost sub
Lege, n-au fost în Moise, şi prin urmare n-au fost transferaţi
din Moise în Cristos. Pentru aceştia botezul a însemnat
toată schimbarea radicală ilustrată de apostolul Pavel (Rom.
11) prin altoirea ramurilor de măslin sălbatic în măslinul
bun. A însemnat o transformare completă.
</P>
<P ALIGN="CENTER">Botezul în moartea lui Cristos
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Hristos Isus am fost
botezaţi în moartea Lui?
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Noi, deci, prin botezul în moartea Lui am fost îngropaţi
împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi prin
slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o
moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una şi printr-o înviere
asemănătoare cu a Lui.” Rom. 6:3-5 (Cornilescu -- n. e.).</I>
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Noi, care prin natură suntem neamuri, nu putem
face mai mult decât să acceptăm această explicaţie
foarte completă despre botezul adevărat adresată de Sf.
Pavel credincioşilor din Roma -- mulţi dintre ei, dacă nu toţi,
fiind neamuri, „copii ai mâniei”. În trei versete apostolul se
ocupă aici foarte amănunţit de subiectul botezului aşa cum se
<B>((435))</B>
aplică la noi. Aceste versete sunt folosite foarte
general pentru a dovedi diferitele doctrine despre botez, dar ele
sunt citate în mod special de fraţii noştri care recunosc faptul
că botezul înseamnă scufundare în apă. Să se observe clar
totuşi, că apostolul nu face nici o referire la botezul în apă. Botezul
în apă este numai un simbol sau o imagine a botezului real;
iar apostolul în aceste versete explică din diferite puncte de
vedere botezul adevărat, esenţial, fără de care nimeni nu poate
fi considerat membru al corpului sau al Bisericii lui Cristos,
în timp ce toţi câţi primesc acest botez, sub orice nume sau
din orice loc, de orice culoare sau sex, trebuie să fie socotiţi
ca membri ai <I>Ecclesiei</I>, membri ai Noii Creaţii.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Apostolul se adresează celor care sunt deja membrii
lui Cristos. El spune: „Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi
în Hristos Isus” -- ne oprim aici pentru a observa că el
nu zice, toţi câţi am fost stropiţi cu apă, sau toţi câţi am
fost scufundaţi în apă, ci „toţi câţi am fost botezaţi (scufundaţi)
<I>în Hristos Isus</I>”. Ce înseamnă a fi scufundat în Hristos
Isus? Desigur că aici el continuă aceeaşi idee pe care o
elaborează în 1 Cor. 12:27: „Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare
în parte mădularele Lui”. Cum intrăm noi în corpul lui
Cristos? Apostolul răspunde că am fost botezaţi în el şi ca atare
suntem socotiţi acum ca membri ai Domnului nostru, membri sub
El ca şi Cap, membri ai „Bisericii care este corpul Lui”.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar să ne informăm mai amănunţit despre procesul
prin care am ajuns membri în Cristos Isus. Apostolul
răspunde la întrebare în declaraţia următoare: „Toţi câţi am
fost botezaţi în Hristos Isus am fost <I>botezaţi în moartea
Lui”.</I> Nici un cuvânt despre faptul că suntem botezaţi în El
fiind botezaţi în apă. Nu, nu! Cât este de evident că dacă am
fi botezaţi de o mie de ori în apă n-am deveni membri în
corpul lui Cristos! Dar, acceptând declaraţia apostolului, ne
dăm seama că unirea noastră cu Cristos, starea noastră
ca membri în Biserica sau <I>Ecclesia</I> Sa, ale căror nume
sunt scrise în ceruri, datează de când am fost
<I>botezaţi în moartea Lui.</I> Dar când şi unde am fost noi botezaţi în
moartea Domnului? Răspundem că acest botez în moarte cu Domnul,
<B>((436))</B>
această completă acoperire sau îngropare a noastră, a
cărnii noastre, care a dus la încorporarea noastră de către El
ca membri ai corpului Său, ca Noi Creaţii, a avut loc
în momentul când ne-am predat Lui voinţa pe deplin
-- consacrând tot ce avem, pentru a-L urma şi a ne
supune Lui, chiar până la moarte.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY"><I>Voinţa</I> reprezintă persoana întreagă şi tot ce posedă
ea. Voinţa controlează corpul, mâinile, picioarele, ochii, gura
şi creierul. Ea controlează şi buzunarul, contul în
bancă, proprietatea imobiliară. Controlează timpul nostru,
talentul nostru, influenţa noastră. Nu există un lucru de valoare
în posesia noastră care să nu vină sub controlul voinţei
noastre, şi, ca atare, când ne predăm Domnului voinţa, sau,
după cum o reprezintă uneori Scripturile, „inima”, noi Îi dăm
Lui totul, iar această îngropare a voinţei noastre umane în
voinţa lui Cristos este moartea noastră ca fiinţe umane. „Voi
aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în
Dumnezeu” (Col. 3:3). Această moarte, această îngropare este
botezul nostru în moartea Lui. De atunci încolo, din punct de
vedere divin noi nu trebuie să ne mai socotim fiinţe umane, de
natură umană, din pământ, pământeşti, având scopuri, obiective
şi speranţe pământeşti, ci Creaturi Noi în Cristos Isus.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Momentul acestei îngropări sau scufundări a
voinţei noastre în voinţa lui Cristos este urmat de
conceperea noastră la înnoirea vieţii -- la o natură nouă. După
cum Domnul nostru Şi-a consacrat natura umană spre
moarte, în împlinirea voinţei Tatălui, dar n-a rămas în moarte ci
a fost înviat dintre morţi spre o înnoire a naturii, tot aşa
şi noi, care în consacrare devenim <I>„morţi cu El”</I>,
fiind părtaşi la consacrarea Lui, nu suntem lăsaţi în stare de moarte,
ci înviem imediat prin credinţă, la o realizare a
înrudirii noastre cu Domnul ca Noi Creaturi. Astfel apostolul
spune: „Voi însă nu sunteţi în firea păcătoasă, ci în Duhul,
dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi” (Rom.
8:9). Pentru lume toate acestea sunt o „taină ascunsă”*. Ei nu
<B>((437))</B>
apreciază îndreptăţirea noastră în ochii Tatălui
prin credinţă, ci ne privesc ca şi pe alţi oameni, care sunt încă
în păcatele lor. La fel, ei nu văd nici un motiv să ne
sacrificăm sau să ne consacrăm Domnului voinţa -- să fim morţi
ca fiinţe umane, ca să putem avea parte cu El ca Noi
Creaturi. Nu văd nici consacrarea noastră şi nici acceptarea ei şi
nu apreciază învierea figurativă spre înnoirea vieţii,
înnoirea speranţelor, înnoirea ambiţiilor, înnoirea relaţiei cu
Dumnezeu prin Cristos. Avem încredere însă că pot vedea unele roade
în viaţa noastră, dar nu putem spera că vor fi astfel de roade
care lor să le apară ca fiind bune sau înţelepte sau folositoare
în condiţiile prezente. „Lumea nu ne cunoaşte (ca Noi
Creaturi) pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.” 1 Ioan 3:1.
</P>

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY"> *Vol. I, cap. 5
</P>
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY">În toate acestea credincioşii nu fac decât să urmeze
în urmele lui Isus -- luându-şi crucea ca să-L urmeze.
Fiind sfânt, nevinovat, nepătat şi despărţit de omenirea
păcătoasă, El n-a avut nevoie să aştepte o jertfă pentru păcat, căci
El „n-a cunoscut păcat” -- ci imediat când a ajuns la
vârsta bărbăţiei sub Lege (treizeci de ani) S-a grăbit să facă
o consacrare deplină, o jertfire completă a tuturor
intereselor, speranţelor, ambiţiilor şi dorinţelor Sale pământeşti --
ca să poată face numai voinţa Tatălui. Cuvintele inimii
Sale, când a venit la Ioan la Iordan, au fost prezise profetic:
„Iată-mă, vin -- în sulul cărţii este scris despre mine --
desfătarea mea este să fac plăcerea Ta, Dumnezeul meu. Şi legea
Ta este înăuntrul inimii mele” (Ps. 40:7, 8; Evr. 10:7).
Domnul nostru, consacrându-Se astfel voinţei Tatălui, Şi-a dat
seama că botezul Său vizibil simboliza predarea vieţii şi
naturii Sale pământeşti, deja scufundată sau îngropată în
voinţa Tatălui -- chiar până la moarte. Scufundarea Sa în apă
a fost numai o reprezentare simbolică a botezului
sau îngropării voinţei Sale, care o precedase. Din acest
punct de vedere botezul Său a fost plin de semnificaţie pentru
El, chiar dacă n-a fost şi pentru Ioan, care s-a minunat mult
că Acela care „n-a cunoscut păcat” trebuia să fie
botezat, deoarece botezul lui Ioan era un botez numai
pentru călcătorii Legământului Legii -- pentru iertarea păcatelor.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((438))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Nimeni în afară de Domnul nostru Isus n-a înţeles
pe deplin de ce „a fost potrivit” ca El să împlinească
astfel dreptatea. Nimeni în afară de El nu şi-a dat seama că deşi
o astfel de scufundare în apă (curăţire de păcat
figurativă) nu era necesară pentru El, ca şi cum ar fi fost păcătos,
totuşi a fost potrivit ca El, care era viitorul Cap al viitorului
corp, să lase El Însuşi un exemplu potrivit ca lecţie plină de
sens pentru toţi urmaşii Săi -- nu numai pentru
membrii „trupului” care erau din casa lui Israel după trup, ci şi
pentru membrii care erau încă străini şi înstrăinaţi. A fost
potrivit ca El să-Şi simbolizeze deplina consacrare a voinţei şi a
tot ce avea, chiar până la moarte, pentru ca noi, care am
venit după aceea, să putem urma în paşii Lui.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Faptul că Domnul nostru n-a primit de la Ioan
scufundarea în apă ca fiind scufundarea reală, ci numai ca o figură
sau ilustraţie a ei, se poate imediat demonstra. Ca dovadă să
remarcăm cuvintele Sale la Cina cea din urmă: „Am un botez cu
care să fiu botezat şi cât de mult doresc să se îndeplinească!”
(Luca 12:50) Aici Domnul nostru arată că nu botezul în apă,
ci botezul morţii a fost botezul Său -- botezul în moarte,
în armonie cu aranjamentul divin -- ca preţul de
răscumpărare al omului sau jertfa pentru păcat.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">El S-a consacrat pentru acest botez al morţii la
momentul cel mai timpuriu posibil, când a ajuns la vârsta de treizeci
de ani, şi a îndeplinit cu grijă în timpul celor trei ani şi
jumătate prevederile acelei consacrări -- „murind zilnic”,
vărsându-Şi sufletul în moarte -- epuizându-Şi viaţa, energia, puterea,
în serviciul Tatălui, în serviciul urmaşilor Săi şi, în sens larg,
în serviciul vrăjmaşilor Săi. În cele din urmă, dându-Şi seama
că Se află aproape de încheierea acestui botez al morţii,
când acesta să fie împlinit cu totul, şi simţind greutăţile,
încercările, dificultăţile care deveneau tot mai mari cu fiecare moment,
şi neavând pe nimeni care să compătimească -- „Nici un om
din popoare nu era cu El” -- pe nimeni care să
înţeleagă împrejurările şi condiţiile şi să-I poată împărtăşi
tristeţea, oferindu-I compătimire, încurajare sau mângâiere --
atunci, dorind sfârşitul încercării, El a exclamat: „Cât de mult
doresc (cât sunt de strâmtorat, în dificultate până) să se împlinească
<B>((439))</B>
(botezul morţii Mele)! (Luca 12:50). Botezul Său a
fost împlinit foarte curând după aceea, când a murit,
strigând -- „S-a sfârşit!”
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Întreaga lume moare, nu numai Domnul şi Biserica,
corpul Său; dar lumea nu participă în moartea lui Cristos
cum participă Biserica, corpul Său. Este o mare deosebire.
Întreaga lume este moartă cu tatăl Adam sub sentinţa sau
blestemul lui, dar Domnul nostru Isus n-a fost din lume, n-a fost
unul din cei care au murit în Adam. Am văzut deja că viaţa Lui
a fost sfântă şi despărţită de a tuturor păcătoşilor, chiar dacă
a avut o mamă pâmântească* -- El n-a fost sub
condamnare. De ce a murit El atunci? Scripturile răspund că El „a
murit pentru <I>păcatele noastre”</I> -- că moartea Lui a fost moarte
de sacrificiu. Şi tot aşa este şi cu Biserica, corpul Său, botezată
în El prin botez în <I>moartea Lui</I> -- participanţi cu El în
moartea Lui de sacrificiu. Prin natură copii ai lui Adam, „copii ai
mâniei ca şi ceilalţi”, ei sunt întâi
<I>îndreptăţiţi</I> din moartea adamică <I>la
viaţă</I>, prin credinţă în Domnul nostru Isus şi prin
lucrarea Sa răscumpărătoare; şi singurul scop al acestei
îndreptăţiri la viaţă din condamnarea la moarte adamică este ca ei
să poată avea privilegiul să fie botezaţi în Isus Cristos
(făcuţi membri ai corpului Său, <I>Ecclesia</I> Sa) fiind botezaţi
în moartea Sa -- împărtăşindu-se de moarte ca
sacrificatori împreună cu El. O! Ce mare deosebire este între a fi
morţi în Adam şi a fi morţi în Cristos!
</P>

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">*Vol. V, cap. 4
</P>
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY">Această taină a relaţiei noastre cu Cristos în sacrificiu,
în botezul morţii acum, precum şi relaţia care rezultă şi
unirea cu El în gloria care urmează, sunt de neînţeles pentru
lume. Ea însă trebuie să fie apreciată de credincioşii Domnului
şi este categoric susţinută în Scripturi în mod repetat.
„Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El”; „dacă am
murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El.” Noi
suntem „moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori
cu Hristos, dacă suferim <I>cu adevărat </I>împreună cu El (dacă
facem botezul morţii cu El ca membre ale corpului Său), ca să fim
şi slăviţi împreună cu El”. 2 Tim. 2:12; Rom. 6:8; 8:17.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((440))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">În versetul 4 al textului pe care-l examinăm
apostolul repetă aceeaşi idee din alt punct de vedere, zicând --
„Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi
împreună cu El”. Iarăşi nu se face nici o sugestie la botezul în apă,
dar se face o declaraţie foarte clară a botezului morţii,
a consacrării noastre spre moarte. Apostolul continuă şi
duce mai departe ilustraţia, declarând de ce, sau
motivul botezului nostru în moartea lui Cristos, şi zice: „Pentru
ca, după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui,
tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă”. Apostolul se referă
aici numai indirect la partea noastră în Întâia Înviere, când
vom avea parte de gloria Domnului nostru în Împărăţia Lui:
el se referă în primul rând la viaţa prezentă. Toţi care fac
o consacrare deplină a vieţii lor Domnului, să fie morţi cu
El, să fie sacrificatori împreună cu El în serviciul
Adevărului, trebuie să se socotească separaţi şi deosebiţi de cei din
jurul lor atâta vreme cât trăiesc în lume. Ei se angajează
prin legământ să moară faţă de lucrurile pământeşti care-i
absorb atât de mult pe alţii şi să le folosească, prin urmare,
numai ca servi ai Creaţiei Noi. Creaturile Noi devin vii
prin Răscumpărătorul faţă de lucrurile şi perspectivele
cereşti, pe care lumea din jurul nostru nu le vede, nu le înţelege.
În armonie cu aceasta, viaţa noastră în lume trebuie să fie
nouă, distinctă, deosebită de a altora din jurul nostru, fiindcă
noi suntem animaţi de spiritul nou, speranţele noi,
scopurile noi, cereşti.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Ajungând la versetul 5, apostolul nu face încă nici
cea mai vagă referire la botezul în apă, deşi unii la început
ar putea gândi altfel despre aceste versete: „Dacă ne-am
făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom
fi una şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui”. Dacă a
ne face una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui
s-ar înţelege că înseamnă botez în apă, ar însemna că se
pune mai mare accent pe botezul în apă decât ar fi dispus
să admită orice învăţător din lume. Care este cea mai
vie speranţă a noastră ca creştini? Nu este oare să putem
avea parte de învierea Domnului, Întâia Înviere? Apostolul
a exprimat aceasta ca fiind marele lui ideal şi speranţă, zicând
<B>((441))</B>
-- „Ca să-L cunosc pe El şi puterea <I>învierii Lui</I> (ca membru
al corpului Său, Biserica Sa) şi părtăşia suferinţelor
Lui, fiind făcut asemenea cu moartea Lui, şi astfel în orice fel
ar fi, să ajung la învierea dintre <I>cei</I> morţi” (Filip. 3:10, 11).
A înţelege că Romani 6:5 înseamnă că partea în învierea
lui Cristos rezultă sigur din scufundarea în apă, ar face ca
acest pasaj să le contrazică pe toate celelalte şi să forţeze
raţiunea. De ce a fi făcut una cu apa sau a fi îngropat în apă ar
duce la o parte în Întâia Înviere? Putem presupune liniştiţi
că mii au fost făcuţi una cu apa, au fost îngropaţi sau
scufundaţi în apă, care nu vor avea niciodată parte în Întâia Înviere
-- Învierea Cristosului.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar când înţelegem că acest verset, în armonie cu
cele două care-l precedă, se referă la <I>botezul în moarte,
</I>la a fi făcut una <I>în moarte, </I>în asemănarea<I> morţii lui
Cristos</I>, atunci totul este clar, totul este raţional. După ce am fost
chemaţi de Domnul să fim moştenitori împreună cu Fiul Său,
să suferim cu El şi să fim morţi cu El, să trăim cu El şi
să domnim cu El, ce siguri putem fi, dacă suntem
credincioşi faţă de această chemare, dacă ne facem una sau ne
îngropăm în moartea Sa, întocmai cum S-a îngropat El în moarte
-- ca soldaţi credincioşi ai lui Dumnezeu şi servi ai
Adevărului -- că vom primi în cele din urmă răsplata deplină
promisă de Dumnezeu acestora, adică, o parte în Întâia Înviere --
la glorie, onoare şi nemurire.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Botezul în moarte este botezul adevărat al Bisericii,
după cum a fost şi botezul adevărat al Domnului nostru;
botezul în apă este numai simbolul sau ilustraţia lui pentru
noi, după cum a fost şi pentru El. Acest lucru este
convingător arătat prin cuvintele Domnului nostru către doi
dintre ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, care I-au cerut să le promită
că în cele din urmă vor sta cu El în Împărăţie, unul la
dreapta iar altul la stânga. Răspunsul Domnului nostru către ei
a fost: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să . . . fiţi botezaţi cu
botezul cu care sunt botezat (acum) Eu?” La declaraţia lor că
erau dispuşi să se împărtăşească nu numai de înjosirea Lui, ci
şi de botezul Lui în moarte, Domnul nostru le-a
răspuns aprobator: „Paharul pe care îl beau Eu îl veţi bea şi cu botezul
<B>((442))</B>
cu care sunt botezat Eu veţi fi botezaţi” (Marcu
10:35-39). Tuturor celor chemaţi ai Săi, care sunt dispuşi din
inimă pentru aceste experienţe, Domnul le va da privilegiul
-- precum şi ajutorul Său. Aceştia vor fi într-adevăr
scufundaţi în moartea lui Cristos şi, ca o consecinţă, vor avea parte
în Întâia Înviere şi în gloriile Împărăţiei aparţinătoare
acesteia. Este evident faptul că Domnul nostru n-a făcut aici nici
o referire la botezul în apă, căci aceşti doi ucenici fuseseră
cu El de la începutul slujirii Sale şi ca reprezentanţi ai
Săi botezaseră mulţi în apă cu botezul „pocăinţei spre
iertarea păcatelor” -- botezul lui Ioan (Ioan 3:22, 23; 4:1, 2;
Marcu 1:4). Întrebarea Domnului nostru în privinţa dispoziţiei lor de
a avea o parte în botezul Său n-a fost greşit înţeleasă de
către apostoli. Ei nu s-au gândit că El dorea ca ei să se
boteze iarăşi în apă; ei au înţeles bine că era vorba despre
botezul voinţei lor în voinţa Lui şi a Tatălui, şi în consecinţă
despre participarea lor cu El în sacrificiul Lui -- murind
zilnic, punându-şi viaţa pentru fraţi, până la sfârşit, până
la moartea reală.
</P>
<P ALIGN="CENTER">
„Printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi<BR>
Într-un singur trup”<BR>
-- 1 Cor. 12:12, 13 --
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Nimeni să nu-l înţeleagă greşit pe apostol când se
referă la botezul nostru în moarte cu Domnul nostru -- „în
moartea Sa” -- că ar însemna botezul Spiritului sfânt. Moartea
şi Spiritul sfânt sunt în mod clar distincte, iar cele
două botezuri sunt separate şi distincte. Botezul în moarte este
o problemă individuală, în care fiecare persoană care va
deveni un membru al corpului lui Cristos trebuie să se
consacre individual şi să-şi sacrifice voinţa. După aceea,
sacrificiul fiindu-i acceptat, Domnul prin Spiritul Său ajută pe
fiecare să-şi pună viaţa în serviciul Adevărului şi pentru fraţi
-- chiar până la moarte. Botezul Spiritului sfânt a fost un
botez pentru întreaga Biserică. A avut loc în odaia de sus
la Cincizecime şi n-a fost nevoie să fie repetat, fiindcă de
atunci şi până acum n-a încetat să rămână cu Biserica. O
repetare a unora dintre manifestările exterioare s-a făcut în cazul
<B>((443))</B>
lui Corneliu, dar numai ca dovadă pentru Petru şi
pentru toţi credincioşii evrei, pentru Corneliu şi pentru toţi
păgânii de atunci, că Dumnezeu nu face nici o deosebire
sau discriminare între evrei şi neamuri. Scufundarea de
la Cincizecime s-a făcut, ni se spune, prin umplerea odăii
de sus cu Spiritul sfânt, aşa încât cei o sută douăzeci de
fraţi prezenţi au fost toţi „umpluţi cu Duh sfânt”,
apostolii primind pe lângă aceasta un simbol al favorii divine sub
o formă asemănătoare unor limbi de foc despicate, aşezate
pe fiecare dintre ei.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Această ungere cu Spirit sfânt corespunde cu ungerea
cu uleiul sfânt al ungerii marilor preoţi şi a regilor lui
Israel. Uleiul era turnat pe cap şi curgea în jos pe corp.
Antitipul acestei turnări pe cap a fost împărtăşirea Domnului
nostru cu Spirit sfânt la consacrarea Sa la vârsta de treizeci
de ani, când Tatăl I-a dat spiritul „fără măsură” (Ioan
3:34). Când Cincizecimea a venit complet şi Capul nostru
glorificat S-a înfăţişat înaintea Tatălui, făcând ispăşire
pentru păcatele poporului Său, El a avut permisiunea „să-l
toarne”, Spiritul sfânt de la Cincizecime scufundând Biserica
Sa, semnalând astfel acceptarea lor de către El şi de către
Tatăl, ca membri ai <I>Ecclesiei</I> Sale, corpului Său -- membri ai
Noii Creaţii. De atunci Biserica Sa, corpul Său, a continuat
şi Spiritul sfânt a rămas în ea şi asupra ei; şi pe măsură
ce încă un membru este adăugat la Biserică, la corpul
Său, fiecare devine participant în acel unic botez al
Spiritului care aparţine corpului şi umple corpul, Biserica.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Textul pe care-l avem în analiză leagă acest botez
al Spiritului de la Cincizecime de botezul nostru individual
în moarte şi ne arată relaţia dintre cele două. Ca
oameni îndreptăţiţi suntem botezaţi în moarte; ca membri ai
Noii Creaţii suntem unşi cu Spiritul sfânt şi făcuţi membri
ai <I>Ecclesiei</I>, corpul lui Cristos. După cum am văzut deja,
noi trebuie mai întâi să fim îndreptăţiţi din păcatul şi
moartea adamică prin credinţă în Răscumpărătorul, pentru
ca <I>sacrificiul nostru să poată fi acceptat</I> şi să fim socotiţi
„morţi cu El” -- cu Domnul nostru, Capul nostru. La fel, noi
trebuie mai întâi să facem această consacrare sau <I>jertfire</I> a eului
<B>((444))</B>
nostru îndreptăţit şi să fim acceptaţi ca membri ai Noii
Creaţii, pentru a începe procesul morţii care, prin harul Domnului,
va duce la <I>botezul nostru </I>complet<I> în moarte</I>, în asemănarea
botezului Domnului nostru în moarte, şi astfel ne va asigura
o parte în „Întâia Înviere” a Sa. Aceasta este în armonie
cu ceea ce deja am văzut, şi anume, că nu îndreptăţirea
noastră ne face Noi Creaturi -- membri ai corpului lui Cristos --
ci botezul nostru în moarte cu El, după cum spune
apostolul: „După cum trupul este unul şi are multe mădulare . . .
tot aşa este şi Hristos. Căci printr-un singur Duh, noi toţi
am fost botezaţi într-un singur trup . . . şi toţi am fost
adăpaţi dintr-un singur Duh”. 1 Cor. 12:12, 13.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Acest veac al Evangheliei este „anul de îndurare
al Domnului”, în care El binevoieşte să <I>accepte</I>
sacrificiile credincioşilor, consacrarea lor deplină spre moarte.
Fiecare sacrificator, răspunzând astfel la Chemarea veacului
(Rom. 12:1), este imediat acceptat pentru un loc, ca membru
în „Biserica Întâilor-născuţi ale căror nume sunt scrise în
cer”. Dar această acceptare, după cum am văzut, nu
încheie situaţia: se cere de la toţi cei care se consacră să
„moară zilnic” -- adică, atitudinea întregii lor consacrări să
fie continuată zilnic până când şi ei pot declara în final:
„S-a sfârşit”. Prin consacrare se cere ca această perseverenţă
în sacrificiu şi facere de bine să fie continuată răbdător
şi credincios, iar sfârşitul nostru, asemenea celui al
Domnului şi Capului nostru, să fie moartea literală. După cum
este scris: „Eu am zis: Sunteţi dumnezei (<I>elohim</I> -- puternici),
toţi sunteţi fii ai Celui-Prea-Înalt, dar veţi muri ca un
om, veţi cădea ca unul dintre prinţi” (Biblia ebraico-engleză,
J. P. Green -- n. e.) -- nu ca Prinţul Adam, condamnaţi, ci
ca Prinţul Isus -- participanţi în moartea Lui (Ps. 82:6,
7). Această credincioşie, acest proces de moarte zilnică este
o cerinţă esenţială pentru întărirea chemării şi alegerii
noastre; şi acestora care merg cu credincioşie în urmele
Domnului El le promite gloria onoarea şi nemurirea rezervate
biruitorilor credincioşi care vor constitui membrii Noii Creaţii,
„chiar Cei Aleşi”. Cuvintele Domnului nostru sunt: „Fii
credincios până la <I>moarte</I> şi-ţi voi da cununa vieţii”
<B>((445))</B>
(Apoc. 2:10). Vedem că aşa cum a fost cu Domnul şi
Capul ei, la fel este şi cu Biserica -- consacrarea aduce
primele roade ale Spiritului, credincioşia continuă
binecuvântarea Spiritului, cu bucurii şi roade sporite, în timp ce
terminarea cu credinţă a legământului în moartea reală este
esenţială pentru primirea moştenirii depline -- o parte în Întâia
Înviere cu gloriile şi onorurile ei. Efes. 1:12-14; Rom. 8:16, 17.
</P>
<P ALIGN="CENTER">Botezul cu foc
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Am atras deja atenţia în mare măsură* asupra
cuvintelor lui Ioan Botezătorul, spuse evreilor despre Isus: „El vă
va boteza cu Duhul sfânt şi cu foc” (Mat. 3:11) -- indicând
astfel binecuvântările de la Cincizecime asupra israeliţilor şi
focul mâniei lui Dumnezeu, „mânia Lui” completă (1 Tes.
2:16), care a venit asupra rămăşiţei acelei naţiuni. Botezul cu
foc nu este o binecuvântare şi nici nu este înţelept că
creştinii se roagă uneori pentru el. După cum un astfel de botez
cu foc a fost la sfârşitul Veacului Iudeu asupra „plevei” din
acea naţiune, tot aşa Domnul nostru arată că la sfârşitul
acestui veac va fi un „foc” similar asupra clasei „neghină”
din creştinătate -- un botez al focului, strâmtorării, care va
fi îngrozitor; „un timp de strâmtorare cum n-a mai fost de
când sunt popoarele”. Dan. 12:1.
</P>

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">*Vol. V, cap. 9
</P>
<HR>

<P ALIGN="CENTER">Botezul simbolic în apă
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Am atras deja atenţia asupra diferitelor botezuri în
apă la modă printre creştini şi aproape universal înţelese
greşit de către ei a fi botezul adevărat; am arătat ce false
şi necorespunzătoare sunt probele pe care se bazează
aceste botezuri în apă, care nu pot afecta inima şi care cel
mult sunt simboluri, dar nefiind văzute ca simboluri de
către susţinătorii lor fiindcă ei nu discern clar <I>botezul</I>
real <I>în moarte</I> cu Cristos. Ce simplă şi totuşi ce corectă
devine această probă a botezului adevărat, în ceea ce priveşte
Biserica lui Cristos -- „corpul”, <I>Ecclesia</I>, ale căror
nume sunt scrise în cer -- nedepinzând de o înscriere pământească!
<B>((446))</B>
Acest botez adevărat este într-adevăr uşa de intrare
în Biserica adevărată, căci nimeni nu poate fi admis sau
înrolat ca membru al Bisericii, corpul lui Cristos, şi ca atare
numele să-i fie scris în cer, decât dacă întâi a făcut acest botez
al voinţei sale, al inimii sale, în <I>moarte cu</I> Cristos,
şi astfel a fost introdus ca membru în Biserica Sa, care „împlineşte
ce lipseşte necazurilor lui Hristos” (Col. 1:24). O, da!
Asemenea credincioşi, făcând astfel de consacrare, astfel de botez
în moarte cu Domnul, trebuie să fie toţi „grâu” adevărat
-- nici unul dintre ei să nu fie „neghină”. Uşa apei poate
lăsa să intre atât „neghină” cât şi „grâu” în Biserica
Baptistă; dar botezul în moarte ca uşă va admite numai clasa
„grâu” în Biserica adevărată, fiindcă alţii nu vor vrea să vină
sub condiţii, chiar dacă unii le vor imita într-o măsură,
după cum „neghina” este o imitaţie a „grâului”.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Din acest punct de vedere se va observa că se pot
afla membri ai Bisericii adevărate -- botezaţi în Isus
Cristos, fiind botezaţi în moartea Lui -- printre presbiterieni,
metodişti, luterani, eposcopali, congregaţionali, romano-catolici
etc., ca şi printre ucenici şi baptişti. Pe de altă parte,
indiscutabil că marea majoritate din toate denominaţiile
(inclusiv ucenicii şi baptiştii scufundaţi în apă) n-au nici parte
nici soartă în corpul lui Cristos, <I>Ecclesia
</I>adevărată, fiindcă n-au intrat prin <I>uşa
adevărată</I> în <I>Biserica adevărată</I>, prin
<I>botezul adevărat</I> în „moartea Lui”. Această afirmaţie
este indiscutabilă.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Punând astfel tot accentul pe botezul adevărat, cum
face apostolul, ne întoarcem spre simbolul lui, botezul în apă,
şi întrebăm, întâi, este simbolul potrivit sau necesar
pentru cei care au făcut botezul adevărat? Apoi, dacă da, care
este simbolul potrivit?
</P>
<P ALIGN="CENTER">Este necesar botezul simbolic?
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Mărturia Domnului şi a apostolilor arată clar
caracterul potrivit al botezului în apă sau botezului simbolic,
deoarece nu numai că ei înşişi au fost botezaţi în apă, dar au
învăţat botezul în apă şi în privinţa altora -- nu numai a evreilor, ci
<B>((447))</B>
şi a convertiţilor dintre neamuri. Am arătat deja că
botezul Domnului nostru Isus a fost separat şi distinct de
botezul lui Ioan pentru evrei în general -- că n-a fost
botezul pocăinţei pentru iertarea păcatelor -- că Ioan n-a
înţeles situaţia şi că Domnul nostru, instituind astfel
simbolul morţii Sale, n-a încercat să explice un lucru pe care Ioan
şi alţii din vremea aceea nu l-ar fi putut înţelege,
fiindcă Spiritul sfânt nu fusese încă dat, deoarece Isus
nu-Şi împlinise încă sacrificiul pentru păcatele noastre, nici
nu fusese glorificat aşa încât să-Şi prezinte sacrificiul
pentru noi. Remarcăm însărcinarea dată de Domnul
nostru apostolilor, şi prin ei şi nouă, după cum este relatat în
Matei 28:19, 20: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate
popoarele, botezându-i în numele (prin autoritatea) Tatălui şi al
Fiului şi al sfântului Duh”. Această însărcinare s-a aplicat la
acest Veac Evanghelic întreg şi sub ea lucrează astăzi toţi
slujitorii Adevărului. Domnul nu S-a referit aici la botezul cu
Spirit de la Cincizecime, fiindcă nu stătea în puterea
apostolilor să boteze pe cineva astfel. Domnul singur, şi numai El,
a avut această autoritate şi a păstrat-o. Ea a fost însă
acordată apostolilor şi tuturor învăţătorilor credincioşi ai
Cuvântului Domnului, ca să instruiască pe oameni în privinţa
harului lui Dumnezeu în Cristos -- în privinţa îndreptăţirii lor,
în privinţa sfinţirii lor, sau a consacrării sau botezului
în moarte cu Cristos, dacă vreau să fie părtaşi ai naturii
Sale noi şi ai gloriei viitoare. Iar botezul includea şi
botezul simbolic sau botezul în apă, care trebuia să fie
semnul exterior prin care consacrarea interioară, sau a
inimii credinciosului, urma să se facă cunoscută tovarăşilor
săi, întocmai cum Domnul nostru a făcut întâi consacrarea
inimii faţă de Tatăl, iar apoi a simbolizat-o în apă.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
Faptul că apostolii inspiraţi aşa au înţeles însărcinarea lor
şi a noastră este evident din toate învăţăturile lor. Ei au
învăţat întâi pe oameni în privinţa harului lui Dumnezeu în
opera răscumpărării, încurajându-i să creadă pentru îndreptăţirea
vieţii. Ei i-au îndemnat apoi spre o deplină consacrare a
inimii, zicând: „<I>Vă</I> îndemn, dar, <I>fraţilor</I> (care
<B>((448))</B>
nu mai sunteţi păcătoşi, ci îndreptăţiţi de probă prin
credinţă în Cristos şi de aceea numiţi membri ai „casei
credinţei” sau „fraţi”), pentru îndurările lui Dumnezeu (din care
aţi primit o parte în îndreptăţirea voastră), să aduceţi
trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă (îndreptăţită), plăcută
lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înţeleaptă”.
Aceasta era învitaţia de a se consacra, sau a se sacrifica, sau a
se <I>„boteza în moartea lui Hristos”.</I> Toţi câţi au auzit
cuvântul cu bucurie, în starea cuvenită a inimii, cu apreciere, au
fost botezaţi -- nu numai botezaţi cu adevărat în
angajamentul lor de consacrare, ci şi botezaţi simbolic în apă, ca o
mărturie exterioară a acestuia.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Să observăm următoarele mărturii, că botezul a fost
obişnuit la toţi apostolii -- nu numai la evrei dar şi la neamuri.
Citim despre oamenii din Samaria: „Când au crezut pe Filip . . .
au fost botezaţi atât bărbaţi cât şi femei (nu copii)” (Fapt.
8:12). Famenul etiopian convertit prin propovăduirea lui Filip a
fost şi el botezat în apă (Fapt. 8:35-38). După ce Petru
i-a propovăduit lui Corneliu şi casei lui, „Duhul sfânt s-a
coborât peste toţi cei ce <I>ascultau</I> (apreciau) cuvântul (nu erau
prin urmare copii). . . . Şi a poruncit să fie botezaţi” (Fapt.
10:44-48). Iarăşi citim: „Mulţi dintre corinteni care auziseră au crezut
şi au fost botezaţi” (Fapt. 18:8). Mai citim iarăşi: „O femeie
cu numele Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira,
care era temătoare de Dumnezeu, asculta. Domnul i-a deschis
inima ca să ia aminte la cele vorbite de Pavel. . . . A fost botezată ea
şi casa ei” (Fapt. 16:14, 15). Temnicerul din Filipi, când a
crezut, a fost botezat de Pavel şi Sila în închisoare (Fapt. 16:33).
Din nou citim: „Am mai botezat şi casa lui Ştefana”. 1 Cor. 1:16.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Este adevărat, apostolul în acest din urmă caz
menţionează cât de puţini botezase el, dar aceasta, fără îndoială, a fost
din cauza ţepuşului său în carne, vederea sa imperfectă; iar
puţinii pe care-i botezase probabil că au primit acest serviciu din
partea lui fiindcă n-a fost la îndemână nimeni altcineva potrivit
pentru a-l face. El a mulţumit lui Dumnezeu că a botezat atât de
puţini, dar aceasta nu implică faptul că şi-a schimbat gândul în
<B>((449))</B>
legătură cu caracterul potrivit atât al botezului real cât şi
al simbolului acestuia; însă având în vedere faptul că se
stârnise o dispută în Biserică -- un spirit sectar sau de partidă care
a făcut pe unii să spună: „Eu sunt al lui Pavel”, pe alţii:
„Eu sunt al lui Apolo”, iar pe alţii: „Eu sunt al lui Chifa” etc.
-- apostolul era fericit că putea spune că el însuşi botezase
foarte puţini, ca nu cumva unii dintre ei să poată pretinde că el
făcea ucenici pentru sine, botezându-i în numele său, în loc de a
face ucenici pentru Cristos, botezându-i în numele lui Cristos.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">În lumina acestor declaraţii clare ale Scripturilor în
privinţa învăţăturilor şi practicii Domnului şi ale apostolilor,
într-adevăr îndrăzneţ om ar fi acela care ar declara că botezul în apă
sau botezul simbolic nu este învăţat de Scripturi, sau că
învăţătura dată despre el este aplicabilă numai la evrei, sau că a
fost intenţionat numai ca o lucrare introductivă. Dimpotrivă, a
fost atât învăţat cât şi practicat de la începutul veacului până
în prezent, chiar dacă în forme şi cu ceremonii diferite şi
cu concepţii mai mult sau mai puţin incorecte în privinţa
sensului lui, confundând simbolul şi pierzând din vedere botezul
real. Desigur că creştinii pe bune motive respectă botezul în apă
ca fiin�