<HTML>

<HEAD>
<TITLE>
Noua Creaţie - Vrăjmaşii şi Atacurile Împotriva Noii Creaţii
</TITLE>
</HEAD>

<BODY>

<FONT FACE="ARIAL">

<P ALIGN="CENTER">
<B>((599))</B>
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>Noua Creaţie - Vrăjmaşii şi Atacurile Împotriva Noii Creaţii</B>
</P>

<HR>

<P ALIGN="CENTER">STUDIUL XV
</P>

<BLOCKQUOTE>
<P ALIGN="JUSTIFY">
„Omul cel vechi” -- Lumea ca vrăjmaş al Noii Creaţii -- Marele Adversar
-- El a fost mincinos şi ucigaş de la început -- Asociaţii lui Satan la
rău -- Legiuni de demoni -- Cum este perpetuată prima minciună a lui Satan --
Ştiinţa Creştină şi teosofia -- „Lupta noastră nu este (numai) împotriva
sângelui şi cărnii” -- Slujirea răului -- atacurile din partea
Adversarului -- „Rugăciunea credinţei va vindeca pe cel bolnav” --
„Dacă Satan scoate afară pe Satan”, împărăţia lui cedează -- Iubiţi
dreptatea -- Urâţi nelegiuirea -- Marcu 16:9-20 -- Biserica nominală ca
adversar al Noii Creaţii -- Armătura lui Dumnezeu
</P>
</BLOCKQUOTE>

<P ALIGN="JUSTIFY">Cel mai important dintre vrăjmaşii Noii Creaţii
este „omul cel vechi” -- voinţa cea veche. Să evităm
greşeala care atât de obişnuit se face în legătură cu acest subiect.
Să nu ne gândim că Noua Creatură are două minţi, două
voinţe. Un om cu două minţi „este . . . nestatornic în toate căile
sale”, nesatisfăcător pentru el însuşi şi inacceptabil
pentru Domnul. Noua Creatură nu are două minţi. Ea are doar
o minte, un spirit, o intenţie, o voinţă, iar aceea este
voinţa nouă, Spiritul lui Cristos, Spiritul sfânt. În loc de a
accepta parţial mintea lui Cristos şi a-şi menţine parţial
voinţa proprie, acesta şi-a consacrat deplin voinţa sa
veche Domnului, şi de atunci încolo voinţa sa veche a fost
moartă şi înlăturată de la controlul afacerilor sale. Astfel el a
fost acceptat ca membru al corpului lui Cristos -- ca să nu
mai aibă o voinţă a sa proprie, ci să permită voinţei Capului
să-l controleze. În acest fel a devenit o Creatură Nouă în
Cristos Isus şi a găsit că „cele vechi s-au dus, toate s-au făcut
noi”. Cei care n-au făcut o astfel de predare n-au
devenit membri ai <I>Ecclesiei, </I>corpul lui Cristos, chiar dacă ei pot
<B>((600))</B>
fi membri ai „casei credinţei” de unde vin toţi membrii „trupului”,
„aleşii”.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
Dar, deşi voinţa veche a fost predată complet şi definitiv şi
a fost declarată moartă (de către Domnul şi de către cei care
văd lucrurile din punctul de vedere al Lui), şi în timp ce carnea
de asemenea a fost socotită moartă în ceea ce priveşte
păcatul, dar vie pentru Dumnezeu, însufleţită prin făgăduinţe şi
adusă sub controlul voinţei noi (Rom. 6:11; 8:11), totuşi această
moarte a cărnii şi a voinţei ei şi această înviere a cărnii ca serv
al voinţei noi, pentru a servi pe Domnul, Adevărul, sub
Regula de Aur, sunt numai <I>lucruri socotite.</I> Starea „moartă”
şi starea „vie” trebuie să fie menţinute continuu prin împotrivirea
<I>voinţei noi</I> la orice viaţă sau activitate a <I>voinţei vechi</I>
şi la influenţa ei asupra cărnii. Dacă voinţa nouă devine indiferentă şi
nu foloseşte continuu carnea muritoare ca servitor al ei în
lucrurile mai înalte şi spirituale, carnea se va reafirma foarte curând
şi va avea iniţiative şi dorinţe proprii, antagoniste minţii
noi, contrare intereselor Creaturii Noi. Aceasta din urmă
trebuie să fie prin urmare continuu veghetoare la răzvrătiri, şi,
după cum spune apostolul, trebuie să ţină în stăpânire, să
ţină moartă voinţa veche cu plăcerile şi dorinţele ei --
trebuie continuu să omoare, să dea la moarte ambiţiile şi
dorinţele cărnii. Apostolul explică acest lucru spunând despre sine:
„Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire (mort, în
privinţa controlului din partea voinţei vechi, egoiste a cărnii), ca
nu cumva, după ce am predicat altora, să fiu eu însumi
dezaprobat” -- să nu-mi întăresc chemarea şi alegerea. 1 Cor. 9:27.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Cuvântul inspirat spune că „inima (naturală) este
nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea” (Ier. 17:9) --
nu organul numit inimă, ci mai degrabă ceea ce în
Scriptură reprezintă inima, adică, sentimentele naturale.
Creatura Nouă primeşte o inimă nouă, o voinţă nouă, un
standard nou al sentimentelor, în care vin întâi Dumnezeu,
dreptatea Sa, adevărul Său, planul Său, voinţa Sa şi în care
toate celelalte lucruri ocupă un loc de onoare şi iubire în
măsura armoniei lor cu Domnul şi cu dreptatea Sa. Pentru cei care
<B>((601))</B>
posedă această inimă nouă, toţi membrii Noii Creaţii
sunt în mod necesar primii şi cei mai apropiaţi: de aceea,
după cum spune apostolul, iubirea de fraţi este una din cele
mai bune probe ale legăturii lor cu Domnul ca Noi Creaturi.
Dar aceasta, după cum s-a arătat deja, nu trebuie să stea
în calea unei recunoaşteri juste a obligaţiilor faţă de alţii.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Creatura Nouă, inima nouă, cu sentimentele ei noi,
este continuu asaltată de inamicii ei, inima veche,
sentimentele vechi, dispoziţia egoistă; iar aceasta din urmă, aflând că
Noua Creatură este obligată de porunca divină să fie atentă
şi generoasă faţă de alţii, adesea practică înşelări asupra
inimii noi şi zice în esenţă: Acum mă socoteşti moartă; m-ai scos
afară şi sunt moartă în privinţa a ceea ce am fost. Nu sunt
aceeaşi veche inimă care am fost înainte, dar trebuie să-mi dai
ceva atenţie. Nu trebuie să mă tratezi prea aspru, trebuie
să recunoşti că am făcut progres considerabil şi nu trebuie să
pui asupra mea o povară prea grea; n-ar fi drept. Ar trebui să
fii egoistă într-o anumită măsură. Ar trebui să te îngrijeşti
de subsemnatul şi de familia lui; nu numai de necesităţile lor,
ci de mult mai mult -- şi ar trebui să te străduieşti să le
dai bogăţie şi avantaje sociale. Ar trebui să te sacrifici pentru ei.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Cât de înşelătoare este această inimă veche! Cât
de amăgitoare sunt raţionamentele ei false! Câţi au
dovedit acest lucru spre regretul lor! Câţi au fost ademeniţi şi
mintea cea nouă le-a fost captivată de cea veche! Câţi s-au
pomenit duşi în robie de înşelăciunea inimii vechi! Unul
din argumentele favorite este că Noua Creaţie are porunca:
„Cât depinde de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii”. Ea caută
să ridice acest sfat general al apostolului cu mult
deasupra intenţiei avute de el şi să-l pună mai presus de
porunca divină (1) să iubim şi să servim, să onorăm şi să ne
supunem Domnului, cu toată inima, mintea, sufletul şi
puterea noastră; şi (2) să iubim pe aproapele nostru ca pe noi
înşine. Aceasta nu permite pacea cu orice preţ. Dacă inima
cea veche, mintea cea veche, voinţa cea veche, ar putea face
pe cea nouă să <I>compromită</I> adevărul sau datoria de dragul păcii,
<B>((602))</B>
ea n-ar avea nici o limită în privinţa cererilor pe care
le-ar face, iar rezultatul ar fi că Noua Creatură ar încălca
curând, în interesul păcii, însăşi esenţa legământului său cu
Domnul şi s-ar supune deplin voinţei vechi, chiar dacă ea n-ar
dori să facă astfel -- de fapt străduindu-se împotriva
voinţei vechi, dar luată în robie de ea prin înşelăciune şi
prin răstălmăcirea abilă a Cuvântului divin.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Când este astfel atacată, voinţa nouă trebuie să
declare deschis că în timp ce pacea este de dorit în casă şi peste
tot, totuşi pacea nu este prima condiţie, conform
promisiunii Domnului. Într-adevăr Domnul a prevenit pe acei
din Creaţia Nouă că dacă vor trăi evlavios, în mod sigur
vor trebui să sufere persecuţie -- iar persecuţia nu
înseamnă pace cu toţi, ci tocmai contrariul. El i-a asigurat că dacă
vor lăsa lumina să strălucească, în mod sigur întunericul
va urî lumina şi o va combate, şi, dacă este posibil, va
îndemna pe proprietarul luminii s-o pună sub baniţă, s-o ascundă;
şi pentru a pricinui această ascundere a luminii, întunericul
va duce o luptă care va însemna orice altceva în afară de
pace. Dar Domnul ne asigură că acestea sunt probe pentru
Noua Creatură -- că ea trebuie să decidă că pacea de cea mai
mare importanţă pentru ea este, nu pacea cărnii, ci pacea
inimii, „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere”.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Noua Creatură trebuie să înveţe că această pace a
lui Dumnezeu care întrece orice pricepere poate domni în
inima sa chiar şi atunci când condiţiile exterioare sunt reversul
celor paşnice; dar că starea deplinei armonii cu Domnul este
o răsplată pentru credincioşia faţă de El, oricare ar fi
preţul, oricare ar fi sacrificiul. Ca atare, când se recurge la ea
prin dorinţele cărnii şi prin argumentele celor apropiaţi şi
dragi prin legături pământeşti, Noua Creatură trebuie mai întâi
să ia în considerare prima obligaţie, adică, ea va iubi şi va
servi pe Domnul cu toată inima, mintea, fiinţa şi puterea, şi
toate relaţiile cu familia sau cu carnea sau cu aproapele trebuie
să fie supuse acestei prime legi de ascultare faţă de Dumnezeu.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((603))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Pe de altă parte, Noua Creatură trebuie să
evite fanatismul -- să evite a face anumite lucruri numai
fiindcă îi sunt neplăcute lui sau altora; să evite gândul că
mintea Domnului este întotdeauna contrară înclinaţiilor sale.
Se cere studierea serioasă şi răbdătoare a Cuvântului divin,
a spiritului şi principiilor care stau la baza cerinţelor
divine pentru a face Noua Creatură în stare să aplice cum se
cuvine îndrumările Cuvântului la toate afacerile vieţii zilnice.
Dar relativ puţini sunt ispitiţi în aceste direcţii. Majoritatea
sunt ispitiţi mai mult spre mulţumirea cărnii şi de aceea au
nevoie de grijă specială în această privinţă -- ca nu cumva să
umble după carne, mulţumind-o, servind-o, supunându-i-se şi
astfel umblând în direcţie opusă celei în care s-au consacrat
să umble. Sau, dacă nu umblă după carne, în sensul de a
o urma şi a o servi, ei trebuie să fie în mod special atenţi
ca nu cumva carnea să-i împiedice a umbla după Spirit, a
face progres în lucrurile spirituale -- ca nu cumva să
se străduiască a le opri progresul spiritual şi astfel a
le împiedica rodnicia, creşterea şi dezvoltarea în
capacitatea lor de a fi folosiţi, şi în cele din urmă a le împiedica
biruinţa şi câştigarea marelui premiu al moştenirii împreună
cu Cristos în Împărăţie ca membri ai turmei mici.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Gândul care trebuie avut totdeauna în minte este că
Noile Creaturi au consacrat spre sacrificiu toate interesele
lor pământeşti, trupeşti, şi că numai sacrificarea acestora
le va permite să aibă dezvoltare deplină ca Noi Creaturi şi
să „aibă parte de moştenirea sfinţilor în lumină” -- pentru
o parte în întâia înviere la glorie, onoare şi nemurire,
ca membri ai corpului lui Cristos. Singura restricţie pe
care trebuie s-o recunoaştem în această direcţie a
sacrificiului deplin este acolo unde interesele vieţii altora se întreţes
cu ale noastre şi unde Regula de Aur şi-ar pune limitele ei
asupra sacrificiului şi ar insista că trebuie să se facă
îngăduinţă rezonabilă pentru cei iubiţi ai noştri după trup, care nu
ni s-au alăturat în consacrarea acestuia spre sacrificiu.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((604))</B>
</P>

<P ALIGN="CENTER">Lumea ca vrăjmaş al Noii Creaţii
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Tot ce aparţine acestei lumi rele este mai mult sau mai
puţin lipsit de armonie cu dreptatea şi, ca atare, mai mult sau
mai puţin împotriva Noii Creaţii şi a standardului ei drept.
Legea lumii ar putea fi rezumată în mod general prin Egoism,
în ciuda faptului că lumea ridică pretenţii, şi în mare
parte potrivit, la o mare recunoaştere a dreptăţii. Noi nu
suntem din aceia care cred că toate legile şi reglementările
lumii civilizate sunt rele; dimpotrivă, adeseori am fost uimiţi
să observăm ce mari sunt legile creştinătăţii -- ce înţelepte,
ce drepte, ce nobile -- evident multe dintre ele făcute în
vederea protejării intereselor celor slabi împotriva celor tari şi
a înfăptuirii dreptăţii pentru toţi. Cu toate acestea, având
în vedere egoismul întregii lumi întreţesut în fiecare
gând, cuvânt şi faptă, nu este surprinzător că cele mai
înalte concepţii de dreptate ale ei sunt uneori strâmbe,
deformate, distorsionate.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Dimpotrivă, putem fi surprinşi că sărmana omenire
decăzută a ajuns la un atât de mare sistem de legi cum se găseşte
în cărţile legii Marii Britanii, ale Statelor Unite şi ale altor
ţări. Nu ne putem îndoi că legea dată prin Moise şi
exemplificată, lărgită, făcută vrednică de cinste şi expusă de Domnul
nostru Isus şi de apostolii Săi are mult de-a face cu aceste legi
omeneşti -- de fapt a fost baza lor. Cu toate acestea, după cum toţi vor
fi de acord, egoismul omului se luptă continuu cu
propriile definiţii ale omului date dreptăţii şi caută să le înlăture
în parte sau cu totul; şi aceasta, care neîncetat progresează
pe scară largă în lume, este una din greutăţile şi
bătăliile principale ale Noii Creaţii.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Lumea şi spiritul ei de mândrie şi egoism etc. trebuie
să fie recunoscute ca unul din vrăjmaşii principali ai
Noii Creaţii. Toată omenirea, lucrând sub acest „duh al
lumii” general, merge într-o direcţie comună, ca un râu mare,
în unele părţi ale lui având repeziciune mai mare, în
altele încetineală mai mare, toţi urmând însă aceeaşi
direcţie generală egoistă. Noua Creatură, prin consacrarea sa, prin
<B>((605))</B>
spiritul minţii sale noi, este obligată la un curs contrar şi
de aceea are împotrivire din partea întregului curent
al sentimentului, teoriei, tradiţiei etc. populare, şi este
marcată ca ciudată. Are frecuşuri cu care să se lupte. În mod
necesar este în antagonism cu cei care merg în direcţie opusă şi
care vin în legătură cu ea. Această ciocnire nu poate fi
evitată. Ea înseamnă, nu pace exterioară, ci conflict exterior;
însă acest conflict exterior poate însemna pace şi
bucurie interioară, fiindcă aprobarea divină este realizată.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Scopurile, obiectivele şi metodele lumii nu sunt
totdeauna josnice şi nedrepte; dar până şi cele mai nobile scopuri
şi obiective ale ei sunt în general contrare celor ale Noii
Creaţii, deoarece lumea acţionează sub impulsurile
înţelepciunii umane, pe când Noua Creaţie este însufleţită
de înţelepciunea de sus. Înţelepciunea lumească are
propriile ei concepţii despre religie ca mijloc de ţinere în frâu
a oamenilor răi. Ea are propriile ei idei despre
morală, bunăvoinţă, credinţă, speranţă, iubire -- nu poate
înţelege punctul de vedere diferit al Noii Creaţii şi este gata
să considere vederile ei extreme, iraţionale etc.,
neînţelegând planul divin, neapreciind din punct de vedere divin lipsa
de însemnătate a vieţii prezente comparativ cu cea
viitoare. Înţelepciunea lumească nu apreciază nici neputinţa
tuturor eforturilor umane legate de adevărata ridicare umană,
când aceasta este comparată cu marile şi
importantele aranjamente pe care le are Dumnezeu în păstrare şi
care vor fi aduse complet la lumină şi puse cu succes în
aplicare în Împărăţie, imediat ce se va completa lucrarea Sa
din veacul prezent -- imediat ce Biserica aleasă va fi
fost selecţionată, şlefuită, aprobată, glorificată.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Noua Creaţie nu trebuie, prin urmare, să fie
surprinsă dacă lumea o urăşte -- chiar şi aceia din lume care
sunt înclinaţi spre religie şi morală. Iar această ură şi opoziţie
a lumii, uneori atât de supărătoare şi grea pentru
credincioşie şi răbdare, trebuie primită cu blândeţe, cu gândul că
lumea este încă orbită de către „dumnezeul veacului acestuia” şi
<B>((606))</B>
nu vede „lucrurile nespus de mari şi scumpe”,
„lucrurile adânci ale Spiritului”, în a căror lumină, prin harul
lui Dumnezeu, noi suntem făcuţi în stare să socotim
toate lucrurile -- pierderi, încercări etc. -- doar ca „pierdere
şi gunoi”, ca să putem câştiga minunatele lucruri promise
nouă în Cuvânt. A ceda spiritului lumii, a permite
sentimentelor ei să ne domine de dragul păcii cu ea, ar da dovadă de
o apreciere inferioară a Domnului, a Adevărului Său şi
a privilegiilor serviciului Său. Rezultatul ar fi că, dacă
n-am pierde totul intrând complet în cele lumeşti, am putea,
cel puţin, să pierdem premiul, să avem parte cu „mulţimea
cea mare” şi să ajungem prin mare strâmtorare pe un loc
inferior în privinţa gloriilor care vor urma.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Îndemnul strict al apostolului este: „Nu iubiţi lumea,
nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea,
dragostea Tatălui nu este în el” (1 Ioan 2:15). De aceea trebuie să
fim atenţi împotriva oricărui indiciu de armonie sau afiliere
cu spiritul lumii. Aceasta nu înseamnă că trebuie să fim
în dezarmonie cu prietenii pe care-i numim lumeşti --
nu înseamnă că trebuie să fim neglijenţi faţă de interesele
lor etc., ci înseamnă că în timp ce suntem atenţi să ne
achităm de obligaţiile faţă de cei lumeşti şi să dăm cinste cui i
se cuvine cinste, omagiu cui i se cuvine omagiu, sprijin cui i
se cuvine sprijin, amabilitate cui i se cuvine
amabilitate, compătimire cui i se cuvine compătimire, trebuie totuşi
să facem distincţie între prietenii şi vecinii noştri, care
sunt încă sub influenţa Adversarului, şi spiritul sau
dispoziţia care-i însufleţeşte şi care-i înşală.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Nu trebuie să simpatizăm cu nici una din
instituţiile prezente, care sunt bazate pe egoism şi în grad mai
mare sau mai mic sunt în opoziţie cu legea divină, Regula de
Aur. Ar putea fi necesar să ne conducem afacerile în
măsură considerabilă pe linia egoismului predominant în lume;
dar fără să ne oprim să combatem continuu această
chestiune, inima noastră ar trebui ţinută în acea atitudine în care
să nu simpatizăm cu principiile egoiste şi în care să dorim
<B>((607))</B>
domnia Regulii de Aur în mod absolut în toate afacerile
vieţii, şi, pe cât este posibil, în legăturile noastre cu lumea.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Nu este pentru noi să încercăm să transformăm lumea
şi să revoluţionăm societatea şi metodele ei. Sarcina
aceea herculeană a păstrat-o Domnul pentru Sine şi va fi pe
deplin realizată în „ziua cea mare” care se apropie cu
repeziciune. Între timp, poporul Domnului, sub îndrumarea
Cuvântului Său -- deşi sunt în lume şi în mod necesar au de-a face
cu afacerile şi obiceiurile ei -- nu trebuie să le iubească,
nu trebuie să fie în armonie cu ele. Ei trebuie să-şi dea
seama, dimpotrivă, că a se păstra în legătură strânsă cu Domnul
şi în armonie strânsă cu principiile dreptăţii Sale, va
însemna în mod necesar acelaşi fel de împotrivire pe care o
are Dumnezeu faţă de orice formă şi grad de
nedreptate, inechitate, nelegiuire -- în biserică, în stat, în finanţe,
în politică şi în obiceiurile şi uzanţele sociale.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Văzând acestea mai mult sau mai puţin clar, unii au
mers, credem noi, până la extremă în denunţarea
instituţiilor prezente într-o manieră pe care Domnul şi apostolii nici
n-au poruncit-o, nici n-au aprobat-o şi nici n-au ilustrat-o
în cuvintele şi conduita lor. Să nu uităm că lumea în
ansamblu trăieşte după un standard atât de înalt cât apreciază, şi
că a găsi pur şi simplu vină în chestiuni în care alţii sunt
tot atât de fără putere ca şi noi în a le corecta, este mai
rău decât inutil, fiindcă nu produce decât nefericire,
supărare etc., fără să realizeze rezultatele dorite. Ioan Botezătorul
a dat sfat înţelept în această privinţă când, fiind întrebat
de unii dintre soldaţii romani referitor la calea lor cuvenită,
el a răspuns: „Să nu luaţi cu forţa de la nimeni (nu
încălcaţi legile şi reglementările sub care sunteţi puşi de
guvernul vostru) . . . ci să vă mulţumiţi cu plata voastră”. Numai
să-i faci pe oameni nemulţumiţi de condiţiile şi
împrejurările prezente este foarte neînţelept. Dimpotrivă,
influenţa, spiritul, dispoziţia Noii Creaţii trebuie să fie
întotdeauna spre pace; şi dacă nu putem lăuda mult instituţiile
prezente, nici nu trebuie să le condamnăm în mod special.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((608))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">În astfel de chestiuni putem bine urma
exemplul arhanghelului Mihail, care n-a adus nici măcar o
acuzaţie de ocară împotriva lui Satan, ci a zis: „Domnul să te
mustre!” -- la timpul şi în modul Său propriu (Iuda 9). Aşa şi
noi. Dându-ne seama că Domnul va mustra instituţiile
prezente la timpul şi în modul Său propriu, noi putem
spune împreună cu apostolul: „Fiţi şi voi îndelung
răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape”
-- stabilirea Împărăţiei Lui, care este aproape, va
îndrepta toate aceste dificultăţi. Agitarea acestor lucruri înainte
de vreme, nu va fi numai inutilă, ci mai rău --
dezavantajoasă, dăunătoare -- atât pentru agitator cât şi pentru cel
agitat, crescând nemulţumirea. Printre copiii acestei lumi se
vor găsi o mulţime de agitatori când va veni timpul
Domnului ca aceste lucruri să fie agitate. Între timp, toţi
membrii Creaţiei Noi vor manifesta înţelepciune, evitând
aceste chestiuni care tind spre conflict şi nemulţumire, şi
vorbind mai ales printre poporul Domnului şi printre cei care
„au ureche de auzit” în legătură cu lucrurile mai adânci
ale planului divin, desigur la ocaziile potrivite incluzând
timpul de strâmtorare prin care se va stabili Împărăţia.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Creaţia Nouă, Preoţimea Împărătească, are o
lucrare specială, cu totul aparte de lume şi de toată
agitaţia elementelor ei. Lucrarea lor în prezent, după cum s-a
arătat deja, este să sune din trompetele de argint -- să
trimită adevărul planului divin celor care au ureche de auzit,
celor care nu sunt orbi şi surzi prin înşelările
Adversarului. Misiunea lor este în special printre poporul
Domnului, sfârşind lucrarea acestui Veac Evanghelic, adunând
grâul în grânar. Mat. 13:37-43.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Altă imagine arată că lucrarea prezentă a Bisericii
este pregătirea Miresei pentru căsătorie (2 Cor. 11:2; Apoc.
19:7). Cu astfel de solicitări presante pentru fiecare moment
din timpul lor, pentru fiecare părticică din influenţa,
din mijloacele lor etc., Noile Creaturi n-au nici iubire faţă
de lume, ca să caute să-i perpetueze aranjamentele,
instituţiile etc., nici dispoziţia de a anticipa aranjamentul înţelept,
<B>((609))</B>
prielnic al Domnului pentru transformarea acestei lumi
rele prezente în „lumea viitoare”, „în care locuieşte
dreptatea”. Evr. 2:5; 2 Pet. 3:13.
</P>
<P ALIGN="CENTER">Marele Adversar, Satan
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
Apostolul scrie: „Potrivnicul vostru, Diavolul”, ca şi cum
ar vrea să înţelegem că avem a ne lupta cu mult mai multe
decât cu slăbiciunile propriei cărni şi cu imperfecţiunile
semenilor. El vrea să ne dăm seama că avem în Satan un vrăjmaş
şiret, „viclean” şi că trebuie să ne ţinem aproape de Păstorul
nostru dacă vrem să fim scăpaţi de ispită şi de puterea Celui Rău.
Să observăm unele din multele Scripturi care se referă la
acest Adversar a cărui existenţă este acum negată de mulţi:
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care
răcneşte şi căută pe cine să înghită.”</I> 1 Pet. 5:8.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit
de Diavolul.”</I> Mat. 4:1.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Apoi va zice celor de la stânga Lui: «Duceţi-vă de la
Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic (Gheena, nimicire),
pregătit Diavolului şi îngerilor lui!»”</I> Mat. 25:41.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Cele de lângă drum sunt cei care aud; apoi vine Diavolul şi
ia cuvântul din inima lor.”</I> Luca 8:12.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele
tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi n-a stat în adevăr, pentru
că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte
din ale sale, căci este mincinos şi tatăl
minciunii.”</I> Ioan 8:44.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„În timpul cinei, după ce Diavolul pusese în inima lui
Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă
. . .”</I> Ioan 13:2.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„ . . . Şi să nu daţi prilej Diavolului.”</I> Efes. 4:27.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I> „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi
sta împotriva uneltirilor Diavolului”.</I> Efes. 6:11.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Ca nu cumva . . . să cadă în vina Diavolului.”</I> 1 Tim. 3:6, 7.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Şi să se trezească din cursa Diavolului în care au fost
prinşi.”</I> 2 Tim. 2:26.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel care are
puterea morţii, adică pe Diavolul.”</I> Evr. 2:14.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Împotriviţi-vă Diavolului şi el va fugi de la voi.”
</I>Iac. 4:7.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Cine practică păcatul este de la Diavolul, căci Diavolul
păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească
lucrările Diavolului. . . . Prin aceasta sunt arătaţi copiii lui Dumnezeu şi
copiii Diavolului. Oricine nu practică dreptatea nu este de la
Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele
său.”</I> 1 Ioan 3:8, 10.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((610))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Arhanghelul Mihail, când se împotrivea Diavolului şi se certa
cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui
o judecată batjocoritoare, ci a zis: «Domnul să te
mustre!»”</I> Iuda 9.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Diavolul va arunca în închisoare pe unii dintre voi, ca să
fiţi încercaţi.”</I> Apoc. 2:10.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi
Satan, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi
împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii
lui.”</I> Apoc. 12:9, 12.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„El a pus mâna pe balaur, şarpele cel vechi, care este Diavolul
şi Satan, şi l-a legat pentru o mie de ani . . . ca să nu mai înşele
neamurile, până se vor împlini cei o mie de
ani.”</I> Apoc. 20:2, 3.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Şi Diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi
de pucioasă . . . Iazul de foc este moartea a
doua.”</I> Apoc. 20:10, 14.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Acum are loc judecata lumii acesteia; acum stăpânitorul
lumii acesteia va fi aruncat afară.”</I> Ioan 12:31.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine Prinţul lumii acesteia şi
el n-are nimic în Mine.”</I> Ioan 14:30.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată . . .în ce
priveşte judecata: fiindcă Prinţul lumii acesteia este
judecat.”</I> Ioan 16:8, 11.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„În care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia,
după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în
fiii neascultării.”</I> Efes. 2:2.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită
pentru cei care pier, căci dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile
celor necredincioşi, ca lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care
este chipul lui Dumnezeu, să nu strălucească peste
ei.”</I> 2 Cor. 4:3, 4.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Dar fariseii, auzind lucrul acesta, au zis: «Omul acesta nu
scoate demonii decât cu Beelzebul, domnul demonilor!» Dar Isus . . .le-a
zis: «. . . Dacă Satan scoate afară pe Satan, este dezbinat împotriva
lui însuşi; deci cum va dăinui împărăţia
lui?»”</I> Mat. 12:24-26.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Cum ai căzut din cer, stea strălucitoare (Lucifer -- subsol, n.
e.), fiu al zorilor!”</I> Isa. 14:12, 14.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Chiar Satan se preface într-un înger de lumină.”</I> 2 Cor. 11:14.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Venirea lui este prin lucrarea Satanei, cu tot felul de minuni,
de semne şi de puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nedreptăţii
pentru cei care pier.”</I> 2 Tes. 2:9, 10.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Ca să nu lăsăm pe Satan să aibă un câştig de la noi; căci
nu suntem în neştiinţă despre planurile
lui.”</I> 2 Cor. 2:11.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Căci lupta noastră nu este împotriva sângelui şi cărnii,
ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva
stăpânitorilor acestor întunecimi, împotriva duhurilor răutăţii în locurile
cereşti.”</I> Efes. 6:12.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Cel care a fost conceput din Dumnezeu se păzeşte şi Cel Rău nu
se atinge de el. Ştim că suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace
în Cel Rău.”</I> 1 Ioan 5:18, 19. Vezi Diaglott.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((611))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi să se prezinte
înaintea Domnului şi a venit şi Satan printre
ei.”</I> Iov 1:6-12; 2:1-7.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Şi mi-a arătat pe marele preot Iosua, stând în picioare
înaintea Îngerului Domnului, şi pe Satan stând la dreapta lui, ca să i
se împotrivească. Domnul a zis Satanei: «Domnul să te mustre,
Satan! Da, Domnul să te mustre, El care a ales
Ierusalimul!»”</I> Zah. 3:1, 2.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Am văzut pe Satan căzând ca un fulger din cer.”</I> Luca 10:18.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„M-am arătat ţie ca să te pun slujitor . . . ca să le deschizi ochii,
să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei
la Dumnezeu.”</I> Fapt. 26:16, 18.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Şi Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satan sub
picioarele voastre.”</I> Rom. 16:20.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Un astfel de om să fie predat pe mâna Satanei, pentru
nimicirea cărnii.”</I> 1 Cor. 5:5; 1 Tim. 1:20.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
<I>„Să nu dea potrivnicului nici un prilej de învinuire. Căci
unele s-au şi întors după Satan.”</I> 1 Tim. 5:14, 15.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Când Domnul nostru a spus: „Pleacă, Satan!”
(adversar, spirit împotrivitor -- după concordanţa lui Young) şi
când i-a spus lui Petru: „Înapoia Mea, Satan! (adversar etc.).
Tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine, căci gândurile
tale nu sunt la lucrurile lui Dumnezeu” (Mat. 4:10; 16:23),
zicea de fapt că fiind în opoziţie cu Dumnezeu, avea aceeaşi
poziţie faţă de toţi care erau în armonie cu Dumnezeu. Şi
declaraţia lui Petru, că el dă târcoale ca „un leu care răcneşte şi
caută pe cine să înghită”, pare să dea învăţătura că el nu
este numai „potrivnicul vostru” (al Bisericii), ci şi al
întregii omeniri. Domnul nostru face o declaraţie directă în
acest sens. Ioan 12:31; 14:30; 16:11.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Declaraţia Domnului nostru, că Satan este
marele Adversar, nu numai al lui Dumnezeu ci şi al omenirii,
nu este în nici un caz o descriere închipuită, ci un adevăr
clar. El este Adversarul nostru într-un sens în care lumea
şi propria noastră carne nu ne sunt adversari. Propria
carne se opune Noii Creaturi, nu din vreo amărăciune sau
ură, nu plănuind dezavantajul ei temporar sau etern, ci doar
în sensul că dorinţele cărnii decăzute sunt într-o
direcţie contrară celor mai bune interese ale Noii Creaturi şi
contrară speranţelor cu care aceasta a fost concepută. La
fel, împotrivirea lumii nu este una răutăcioasă, ci doar egoistă,
<B>((612))</B>
din cauză că vede lucrurile în lumină diferită şi din
cauză că are interese diferite, egoiste. Satan singur
este intrigantul, uneltitorul voit, inteligent, care
foloseşte inteligenţă supraomenească şi, cât i se permite,
puteri supraomeneşti pentru a ne ademeni carnea decăzută,
prin poftele degradate etc., şi care adesea foloseşte pe cei
lumeşti ca unelte ale sale şi ca instrumente inconştiente în
împotrivirea la dreptate, la adevăr şi la cei care sunt din Adevăr.
</P>
<P ALIGN="CENTER">
El de la început a fost mincinos şi ucigaş<BR>
-- Ioan 8:44 --
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Relatarea inspirată susţine, în mod constant şi
consecvent, că Satan a început revolta împotriva legii divine şi a amăgit
la neascultare pe primii noştri părinţi prin ambiţia sa
după putere, şi că de la căderea omului acelaşi Adversar a
fost împotrivitorul neînduplecat al lui Dumnezeu, al dreptăţii şi
al adevărului; şi nu numai că a prins în cursă omenirea, ci şi
s-a împotrivit marelui plan de Ispăşire pe care Dumnezeu
l-a întocmit şi pe care-l duce la îndeplinire prin Cristos.
Din relatarea scripturală nu se vede că Satan a avut
simpatizanţi sau conspiratori asociaţi printre îngeri, la vremea separării
şi încercării de a stabili o domnie sau stăpânire proprie
pe pământ, luându-şi ca supuşi cea din urmă creaţie a
lui Dumnezeu -- omenirea. După cum Satan însuşi a fost
desigur parte din creaţia generală a lui Dumnezeu, tot aşa, putem
şti că el a fost desigur creat perfect şi integru, în chipul
lui Dumnezeu, fiindcă toată lucrarea lui Dumnezeu este
perfectă (Efes. 3:9; Deut. 32:4). El are un singur standard de
dreptate, justiţie, perfecţiune, şi El Însuşi este acel standard.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar a fi creat perfect şi a rămâne perfect sunt două
lucruri complet diferite. Dumnezeu n-a vrut să creeze pe nici una
din creaturile Sale inteligente simple maşini, incapabile de
a-şi schimba motivaţia şi conduita. Dimpotrivă, El a vrut să
creeze pe toate creaturile Sale inteligente din punct de vedere
moral, după propria Sa asemănare sau chip, cu perfectă libertate
de a urma ce este corect, adevărat, curat, bine, conform exemplului
<B>((613))</B>
şi legii Sale, dar şi cu puterea de a-şi schimba sau
inversa cursul în aceste privinţe, devenind răzvrătiţi împotriva
legii Sale de dreptate. Dumnezeu însă a păzit această chestiune,
ţinând în mâinile Sale puterea vieţii veşnice, aşa încât El
are control deplin asupra situaţiei şi poate distruge pe oricare
din creaturile Sale dacă ele refuză să recunoască cerinţele
Sale drepte şi să li se supună. El intenţionează să le şteargă
din existenţă, ca şi cum n-ar fi fost, şi să permită să continue
a trăi veşnic numai cele care sunt în armonie de inimă
cu cerinţele Sale.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Printre îngerii de rang înalt (dintre care iniţial Satan a
fost unul), au fost de la început după cât se pare, şi mai sunt
încă, diferite ordine şi grade, dar toate sub regula iubirii, şi care,
în ascultare de voinţa Creatorului, au acţionat la unison şi
în armonie timp de veacuri, probabil. Bunătatea,
iubirea, amabilitatea, supunerea la cerinţele Tatălui ceresc şi
fericirea rezultată din acestea au fost o vreme îndelungată
singurele lor experienţe. Dar la timpul cuvenit s-a dezvoltat o
altă trăsătură a planului divin. Omul a fost creat de o natură
diferită de cea a îngerilor, de o natură cu puţin mai prejos --
umană, nu îngerească -- pământească, nu cerească -- carne, nu
spirit. Pe lângă aceasta, omenirea avea o casă separată --
pământul -- cu o organizare de familie, erau uniţi prin căsătorie,
bărbat şi femeie, şi aveau puterea de procreare -- capacitatea de
a-şi reproduce specia. În toate aceste aspecte ei se deosebeau
de îngeri, care nu diferă între ei din punctul de vedere al
sexului, care nu au aranjamentul familial şi care nu-şi reproduc
genul. Ultima creaţie a lui Dumnezeu a fost fără îndoială o
minune în ochii tuturor oştilor îngereşti -- găsindu-şi în legătură
cu ea ocazii abundente de a-şi exercita facultăţile de gândire.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Apoi unul dintre cei de rang înalt, gândindu-se
la posibilităţile situaţiei şi nutrind gânduri egoiste
şi ambiţioase, a ajuns la concluzia că, dacă ar putea
acapara într-un oarecare fel perechea umană nou-creată şi
ar înstrăina-o de Dumnezeu, atunci prin ei ar putea stabili
fie o împărăţie, fie o stăpânire a sa proprie, căreia el să-i fie
<B>((614))</B>
dumnezeu sau domn, uzurpând locul şi onoarea lui
Iehova în privinţa omenirii şi a pământului. Urmărirea
acestei ambiţii criminale i-a dat numele actual, Satan --
adversarul lui Dumnezeu. El nu s-a gândit şi n-a încercat să
uzurpe stăpânirea lui Dumnezeu peste îngeri. O astfel de
încercare ar fi fost absurdă, deoarece toţi îngerii erau intim
familiari cu Dumnezeu şi-l cunoşteau pe Satan ca fiind unul
dintre ei. Prin urmare, ei nu s-ar fi gândit să consimtă să
devină servii şi urmaşii lui, preferând foarte mult
administrarea justă, iubitoare şi înţeleaptă a lui Iehova
Atotputernicul, fiind cu totul satisfăcuţi de ea şi nefiind în nici un
sens răzvrătiţi împotriva ei.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Imediat ce astfel de scopuri egoiste şi ambiţioase
şi-au găsit loc în inima lui Satan, el a început să-L măsoare
pe Domnul după standardul său fals şi să presupună că
Domnul Iehova în toată lucrarea Sa nu făcea decât să-Şi ducă
la îndeplinire scopurile Sale ambiţioase şi egoiste. Astfel
se întâmplă că inima rea este întotdeauna gata să impute
altora răul, fie ei oricât de curaţi, onorabili şi binevoitori.
Fără îndoială că Satan şi-a justificat calea, cel puţin la
început, prin raţionamente false, în sensul că, prin crearea
omenirii pe un plan mai jos decât fiinţele spirituale,
îngerii, Dumnezeu a fost influenţat de motive rele şi egoiste,
iar limitarea locuinţei lor la pământ a fost cu scopul de a-i
înrobi mai deplin. Odată ce a permis acestui gând
invidios, răzvrătit, nesfânt, să-i intre în inimă, nu era decât
o chestiune de timp când se va dezvolta mai departe răul,
sub forma sugerării şi manifestării deschise a păcatului şi
a împotrivirii la aranjamentele divine.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Poate, de fapt, cu ideea falsă că el le făcea dreptate
celor oprimaţi s-a apropiat Satan de mama Eva în Eden, şi
i-a sugerat că regulile stricte prin care Adam şi ea
fuseseră limitaţi prin decretul divin în privinţa unuia dintre
pomii din grădină însemnau exercitarea din partea lui
Dumnezeu a unor puteri nejustificate, autocrate -- de a-i restrânge
de la libertăţile care li se cuveneau, a căror exercitare era în
<B>((615))</B>
mod clar spre avantajul lor. El chiar i-a sugerat mamei
Eva, şi posibil a exprimat cu adevărat, opinia judecăţii
lui de-acum pervertite, că Dumnezeu i-a minţit când a spus
că gustarea fructului oprit va avea ca rezultat distrugerea lor
-- moartea lor. Satan nu văzuse moarte printre creaturile
lui Dumnezeu făcute în asemănarea Lui, înzestrate cu
raţiune; ca atare, în atitudinea stricată a minţii sale, nu numai că
I-a atribuit lui Dumnezeu motive sinistre în legătură cu
creaţia, dar acum a presupus şi că El Îşi minţise în mod
intenţionat creaturile, pentru a-Şi urmări planurile de ţinere a lor
într-o măsură de ignoranţă şi sub ceea ce, fără îndoială, Satan a
tras acum concluzia că era autoritate despotică.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Sugestiile rele au avut efect. Mintea mamei Eva --
care până în momentul acela fusese mulţumitoare faţă
de Dumnezeu şi apreciase toate îndurările şi
binecuvântările, şi care-L recunoscuse ca izvorul harului şi adevărului,
a bunăvoinţei şi a iubirii -- a fost otrăvită cu gândul că
fusese păcălită, fusese lipsită de libertăţile cuvenite, cu scopul
de a fi împiedicată să câştige o măsură mai mare de
cunoştinţă, care era dreptul ei cuvenit şi pe care Dumnezeu, în
hotărârea Lui de a-i ţine în robie şi ignoranţă, o prezenta într-o
lumină falsă -- ameninţând că-i va duce la moarte -- în timp
ce acest prieten nou, Satan, care-i iubea mai mult şi care
era preocupat pentru binele şi pentru libertatea lor, i-a
asigurat că gustarea din fructul oprit nu numai că nu va
aduce dezastru şi moarte, ci va aduce creşterea
cunoştinţei, libertăţii şi o exercitare a tuturor puterilor lor. Otrava
a acţionat rapid; egoismul şi dorinţa de a acumula
cunoştinţe au fost aţâţate în inima mamei Eva, care nu mai
avusese înainte astfel de sentimente, fiindcă nimic din
experienţa ei anterioară nu-i sugerase astfel de gânduri sau sentimente.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Poziţia lui Satan în această chestiune, desigur, l-a
separat de Iehova. El şi-a pus în joc toată abilitatea pentru a
acapara noua rasă, umană, ca slujitori ai săi, împărăţia sa; sau,
poate cum ar fi exprimat el, a pus totul în joc în efortul de a
elibera noua familie umană de despotismul divin. Când a văzut efectul
<B>((616))</B>
încălcării, că perechea umană a fost aruncată afară din
Eden şi a fost oprită de la pomii susţinători ai vieţii, că a început
să se ofilească şi să piară treptat, fără îndoială că a fost
dezamăgit, cum a fost şi mama Eva. Adam, după cum suntem
informaţi, n-a fost înşelat: el ştia la ce să se aştepte ca rezultat
al neascultării. Partea lui în tranzacţie a fost voluntară,
am putea-o numi sinucidere. Inspirat de gândul că soţia lui
va trebui să moară fiindcă mâncase din fructul oprit şi simţind
că astfel toată bucuria lui va pieri, el a hotărât să moară cu
ea. Dacă ar fi înţeles mai bine caracterul divin, aşa cum
s-a manifestat de atunci încoace prin procedurile lui
Dumnezeu legate de Ispăşire, fără îndoială că el ar fi avut încredere
că Dumnezeu îl va ajuta să iasă din dificultate şi ar fi fost
supus decretului divin cu orice preţ.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar să ne întoarcem la Satan: alegând o cale rea,
fiecare pas al călătoriei sale de atunci încoace nu pare decât
să-l ducă tot mai departe şi mai departe de fiecare principiu
al dreptăţii; astfel că, în timp ce prima sa minciună,
„hotărât că nu veţi muri”, poate să fi fost rostită cu
sinceritate considerabilă, totuşi, de atunci încoace şi astăzi, el
se străduieşte prin orice mijloc imaginabil să-şi
continue declaraţia falsă şi să înşele omenirea ca să creadă că
nu există un astfel de lucru cum este <I>moartea</I> -- că atunci
când oamenii mor, sunt mai vii ca oricând înainte. Aceasta
este vechea minciună, „hotărât că nu veţi muri”, adaptată
la condiţiile actuale. Astăzi nimeni nu cunoaşte mai bine
decât Satan realitatea morţii, cum a trecut asupra întregii
familii umane; şi nimeni nu ştie mai bine decât el că dacă
familia umană ar înţelege clar şi distinct chestiunea
păcatului, pedeapsa lui, răscumpărarea şi restabilirea care
urmează, influenţa Adevărului ar fi să atragă pe oameni
spre Creatorul lor drept, dar totuşi îndurător.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar Satan doreşte să împiedice acest lucru. De aceea
el încearcă să orbească minţile oamenilor în privinţa
adevăratului caracter şi plan al lui Dumnezeu şi să le umple, dimpotrivă,
cu gânduri false, hulitoare în privinţa caracterului şi planului
<B>((617))</B>
divin. În loc să vrea ca oamenii să vadă că moartea şi
toate suferinţele care însoţesc moartea, anume, decăderea şi
boala mintală, morală şi fizică, sunt rezultatele neascultării
de Dumnezeu, rezultatele faptului că au urmat minciuna lui,
el, dimpotrivă, vrea ca ei să gândească, şi a reuşit să convingă
pe mulţi că marele Iehova, care spune despre Sine că este
însăşi întruchiparea dreptăţii şi a iubirii, creând familia umană
a făcut aceasta în mod foarte nejust şi neiubitor, cu
intenţii răuvoitoare faţă de marea majoritate -- că El a intenţionat
şi a predestinat în inima Sa, înainte de crearea omului, ca mii
de milioane dintre ei să fie chinuiţi veşnic, iar o „turmă mică”
să fie dusă în slavă, ca un exemplu de ceea ce putea face
pentru toţi dacă ar fi avut o dispoziţie binevoitoare. În acest fel, şi
cu multe alte înşelări şi curse cumva asemănătoare, de şase
mii de ani Adversarul a pervertit judecata umană şi a
abătut inimile oamenilor de la Dumnezeu şi de la mesajul
Adevărului Său. Apostolul confirmă acest lucru şi-l explică
zicând: „Dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile
celor necredincioşi, ca lumina Evangheliei slavei lui Hristos,
care este chipul lui Dumnezeu, să nu strălucească peste ei” --
să nu-i lumineze şi să nu-i scoată din întunericul ignoranţei
şi neînţelegerii, şi să nu-i lase să vadă caracterul adevărat
şi planul îndurător al Tatălui ceresc. 2 Cor. 4:4.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Oriunde merge lumina revelaţiei divine (nu numai
Biblia, ci şi „spiritul Adevărului”), înseamnă mai mult sau mai
puţin pericol pentru întunericul denaturărilor lui Satan.
Adevărul este de o mie de ori mai raţional decât eroarea lui Satan
şi repede l-ar birui dacă n-ar fi tacticile lui şirete,
„viclene”, prin care el schimbă scenele continuu şi aduce în faţă
noi înşelări pentru a-şi susţine vechea minciună şi a
„înşela, dacă ar fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi”. Unul din
primele şi cele mai mari şi mai reuşite eforturi ale lui de a
combate Adevărul şi de a face ca eroarea să pară posibilă şi
plauzibilă a fost dezvoltarea marelui sistem Anticrist, papalitatea.
Prin aceasta el a dezvoltat o influenţă uimitoare în toată
lumea, aşa încât, în lumina zilei prezente şi cu o măsură de libertate
<B>((618))</B>
de acea instituţie monstruoasă, omenirea priveşte în
urmă spre perioada domniei ei şi o descrie ca
„Veacurile întunecate” -- întunecate de nedreptate, întunecate
de eroare şi superstiţie, întunecate de persecuţie
neîndurată şi îngrozitoare împotriva celor care au căutat să se
închine lui Dumnezeu conform cu ceea ce le dicta conştiinţa lor
-- feroce împotriva lor în măsura în care ei au primit
lumina adevărată şi au fost credincioşi în susţinerea ei în
faţa poporului. Atât de diabolică a fost această mare
instituţie, în metodele şi influenţa ei, şi atât de amănunţit a
reprezentat ea şiretenia, ambiţia şi veclenia lui Satan, încât este
descrisă simbolic de către Domnul ca şi cum ar fi Satan însuşi. Ea
a fost, în sensul cel mai larg, reprezentantul lui, în timp
ce pretindea a fi reprezentantul lui Dumnezeu*.
</P>

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">*Vezi Vol. II, cap. 9
</P>
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY">Peste tot în profeţii găsim acest amestec de descriere
şi denunţare între Satan şi reprezentantul său cel mai
însemnat printre cei luminaţi. De exemplu, după ce descrie
zdrobirea puterii Babilonului -- o descriere care se aplică în parte
la Babilonul literal şi la robia Israelului natural, şi mai ales
la robia Babilonului mistic peste Israelul spiritual --
profetul continuă cu o descriere care se potriveşte în primul rând
cu propria cale a lui Satan şi în sens secundar este aplicabilă
la ridicarea şi căderea Babilonului natural, şi, încă într-un
sens, la ridicarea şi căderea Babilonului mistic, zicând:
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
„Cum ai căzut din cer, stea strălucitoare (Lucifer -- subsol, n.
e.), fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, care
subjugai popoarele! Tu ziceai în inima ta: «Mă voi sui până la ceruri, îmi
voi ridica scaunul de domnie mai presus de scaunul lui Dumnezeu;
voi şedea pe muntele adunării (Împărăţia poporului lui Dumnezeu),
în adâncimile miazănoaptei (de multă vreme Pleaidele, la
miazănoapte, se socotesc a fi centrul universului, tronul lui Iehova); mă voi
ridica mai sus de vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt». Dar ai fost
aruncat în Locuinţa Morţilor (şeol, uitare) în adâncimile gropii! Cei care
te văd se uită ţintă miraţi la tine, te privesc cu luare aminte şi
zic: «Acesta este omul care făcea să se cutremure pământul şi
zguduia împărăţiile, care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetăţile şi
nu dădea drumul acasă prizonierilor săi?»” Isa. 14:12-17.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((619))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">După cum a fost adevărat că Babilonul s-a înălţat
mult deasupra celorlalte împărăţii ale lumii, a fost adevărat şi
că papalitatea, Anticristul, s-a înălţat ca o împărăţie
peste popoarele pământului şi a încercat să le conducă cu
toiag de fier, pretinzând autoritatea de a face astfel în
numele adevăratului Cristos. Şi după cum unul a fost dus
la nimicire, cu atât mai mult pe Marele Babilon,
Mama Desfrânatelor, îl aşteaptă căderea finală ca o piatră
mare de moară aruncată în mare, ca să nu se mai ridice.
Dar, dacă ambiţia acestora de a avea stăpânire peste alţii a
fost mare, încă mai mare a fost ambiţia lui Satan, să fie mai
sus decât alţii din creaţia lui Dumnezeu, să aibă propria
sa împărăţie şi propriii săi supuşi -- o împărăţie care
să rivalizeze cu a lui Iehova -- peste pământ, după
cum stăpânirea lui Iehova este în cer. Însă această împărăţie
de asemenea va eşua şi Satan însuşi va fi întâi legat în
timpul miei de ani de domnie a Răscumpărătorului, de ridicare
a blestemului şi de binecuvântare a lumii, dar după
aceea, după cum Scripturile arată clar, el va fi distrus,
împreună cu toţi îngerii lui -- mesagerii lui, toţi care-i
urmează conducerea şi calea. Mat. 25:41; Evr. 2:14; Apoc. 20:10.
</P>
<P ALIGN="CENTER">Asociaţii lui Satan la rău -- legiunile de demoni
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">După cum s-a văzut deja, potrivit relatării
scripturale, Satan n-a avut îngeri asociaţi la conspiraţia şi
răzvrătirea sa iniţială. Dimpotrivă, putem înţelege că toţi sfinţii
îngeri au fost în cea mai deplină armonie cu guvernarea divină
şi că unii au fost însărcinaţi să conducă omul căzut şi să
ajute omenirea, dacă era posibil, ca să se întoarcă la armonie
cu Dumnezeu şi s-o împiedice de la depravare încă şi mai
mare. Aceasta a fost înainte de potopul din zilele lui Noe. A
fost prima experienţă a îngerilor cu păcatul, cu lipsa de
loialitate faţă de Dumnezeu, cu devierea morală. A devenit o
probă pentru ei, fiindcă ea sugera posibilitatea unei căi
rele, contrară voinţei divine. Urmarea unei astfel de căi
sugera plăceri şi avantaje, şi astfel a devenit o probă a loialităţii şi
<B>((620))</B>
ascultării lor de Iehova. Scripturile ne informează clar
că sub această probă unii dintre îngeri, care înainte
fuseseră sfinţi şi ascultători, au devenit încălcători, au căzut
în păcat şi au fost contaminaţi de el. Atât Iuda cât şi
Petru vorbesc despre „îngerii care nu şi-au păstrat starea de
la început” şi cărora, prin urmare, Dumnezeu le-a
restrâns libertăţile, păstrându-i în lanţuri, în întuneric, până la
o zi mare de judecată, încă viitoare, când cazurile lor vor
fi audiate. 2 Pet. 2:4; Iuda 6.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Izolaţi de sfinţii îngeri, aceşti îngeri căzuţi sunt
cunoscuţi de atunci ca demoni sau diavoli, iar Satan este
recunoscut ca „prinţul demonilor” -- conducătorul lor, cu care
ei cooperează, ca lucrători răuvoitori printre oameni.
Neavând nici o angajare în fapte bune şi lăsaţi în seama lor la
rău, nu trebuie să ne surprindă că răul atinge în ei
proporţii mari şi că ei sunt aliaţi credincioşi ai lui Satan în
învăţarea minciunii orginare -- „hotărât că nu vei muri”. Se pare
că foarte curând după potop aceşti îngeri căzuţi, demoni,
au început să corupă omenirea, sub masca religiei. În timp
ce erau înlănţuiţi sau întemniţaţi, în sensul că nu mai
puteau să apară în corpuri de carne printre oameni, ei au
găsit curând în rasa decăzută pe aceia dispuşi să li se supună
ca agenţi ai lor sau medii şi au operat prin corpurile
acestora, în loc să lucreze în corpurile lor proprii. Astfel de
<I>„medii”</I> sau canale umane de comunicare între demoni şi oameni
în timpurile vechi au fost cunoscute ca: „fetişuri”, „vrăjitori”,
„vrăjitoare”, „necromanţi”, „vindecători” şi „preoţi”
ai religiilor false. Diferitele lor eforturi de a câştiga
control asupra poporului Israel, pe care Dumnezeu îl alesese ca
să fie pentru un timp reprezentatul Său în lume,
sunt remarcate în Scripturi în mod clar şi poporul este
avertizat cu stricteţe împotriva lor. S-au adoptat legi, şi într-o
măsură considerabilă acele legi s-au aplicat, împotriva celor
care au devenit agenţi de comunicare între demoni şi Israel
-- pedeapsa fiind moartea.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Omul, din punctul de vedere al constituţiei lui, este
un chip al lui Dumnezeu şi ca atare este o fiinţă
liberă, independentă. Această libertate se extinde şi asupra
<B>((621))</B>
factorului său moral, de unde şi expresia că omul este
un „liber arbitru”. Oricât de mult şi-ar pierde
libertatea personală sau ar deveni rob, fie persoanelor, fie
propriilor sale pofte, totuşi el este liber din punct de vedere
moral, este liber să vrea, să-şi folosească mintea cum îi place.
Dacă el vrea să-şi supună mintea voinţei Domnului, poate
face astfel, dacă vrea să se supună unei influenţe rele, el
poate face astfel; şi dacă vrea să stea independent atât
de Dumnezeu cât şi de influenţele rele, el poate face astfel,
în măsura în care puterile sale fizice şi judecata mintală îi
vor permite -- dar deteriorate prin cădere şi prin
slăbiciunile moştenite, judecata, cunoştinţa şi capacitatea sa de a
raţiona sunt mult diminuate, şi, ca atare, independenţa sa
morală este proporţional în pericol, când este asaltată de
„duhurile înşelătoare şi de învăţăturile demonilor”, cum
numesc Scripturile influenţele rele care lucrează în toată
lumea (1 Tim. 4:1). Nu este surprinzător, prin urmare, că
aceşti îngeri căzuţi, demonii, au găsit că este posibil să ia în
posesie diferite medii, în fiecare ţară şi în toate timpurile. Şi ei
sunt selectivi în privinţa mediilor, căutând pe cât posibil pe
cei care posedă capacitate mintală, pentru ca prin aceste
calităţi şi capacităţi naturale să poată opera cu atât mai deplin
în stăpânirea maselor în general. Ca urmare găsim că în
ţările păgâne şi printre indieni, aceste medii, preoţi,
vrăjitori, vrăjitoare, necromanţi, astrologi şi prezicători, au fost
dintre cei mai înţelepţi şi mai capabili. În timpurile moderne,
în creştinătate aceste medii ale demonilor sunt
cunoscute adesea prin această denumire specială, mediu, cum ar
fi printre spiritişti. Este una dintre cele mai corecte
denumiri aplicate vreodată, căci, simplu şi strict vorbind, cei care
se supun acestor influenţe rele, ca să fie canale de
comunicare cu oamenii, sunt numai medii prin care comunică
spiritele rele, fie prin cuvinte, fie prin uşoare bătăi, scriere sau altfel.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Metodele şi învăţătura generală a acestor demoni
prin astfel de medii, în toate timpurile şi în toate ţările, au
fost practic aceleaşi. Ei se prezintă în lumină falsă şi
personifică morţii, cu excepţii foarte rare când au fost atât de
îndrăzneţi încât au admis că sunt demoni -- ca, de exemplu, printre
<B>((622))</B>
chinezi. Vezi şi 1 Cor. 10:20. Dându-se drept fiinţe
umane moarte, realizează cu mare succes o lucrare multiplă:
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">1) Sprijină minciuna originară promulgată de Satan
în Eden, „hotărât că nu veţi muri”.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">2) Prin această minciună prejudiciază minţile
oamenilor împotriva Evangheliei şi a tuturor prevederilor ei.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">3) Teoria lor face ca prevederile divine
pentru răscumpărarea şi recuperarea omului din păcat şi
din pedeapsa acestuia, moartea, să apară
necorespunzătoare, iraţionale, fără sens. Negând că plata păcatului este
moartea şi pretinzând că plata păcatului este chinul veşnic,
teoria lor nu numai că aduce hulă asupra caracterului
divin, prezentându-l ca o personificare a nedreptăţii şi
cruzimii, dar şi face ridicolă doctrina scripturală a unei
răscumpărări, deoarece până şi raţiunea decăzută este în stare să
discearnă că moartea Domnului nostru la Calvar nu putea
răscumpăra omenirea din chinul veşnic şi că atunci n-ar exista nici
o corespondenţă între pedeapsă şi preţul de răscumpărare.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">4) Face ca doctrina învierii să pară inutilă şi
iraţională, deoarece, dacă nu sunt morţi, cum ar putea fi o înviere
a morţilor? Dacă, murind, toţi devin mai vii decât au
fost vreodată înainte şi sunt într-o stare mult mai bună
decât înainte, ce scop bun ar putea fi servit printr-o înviere?
sau, de ce aceasta ar fi oferită ca speranţa, şi singura
speranţă, pusă înaintea noastră în Evanghelie?
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">5) Pregăteşte calea pentru erori înrobitoare.
Printre păgâni, în măsură considerabilă, aceasta ia forma
venerării părinţilor şi forma credinţei în transmigrarea sufletului
-- că acei care mor ca oameni, după ce rămân o perioadă
fără corp, se vor naşte în lume iarăşi ca şi câini sau pisici,
cai sau vaci, şobolani sau şoareci, şi vor trece prin
diferitele experienţe ale acestor animale, sau, dacă vor fi
vrednici, vor trece în stări mai nobile.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">6) În creştinătate acest rău a îmbrăcat forma lui cea
mai satanică, iar doctrina falsă a devenit temelia tuturor
erorilor grosolane şi a superstiţiilor cu care s-a confruntat
<B>((623))</B>
creştinismul. Nu putea exista o teorie a chinului veşnic
decât dacă era zidită pe această doctrină a demonilor, că
morţii sunt <I>vii</I> -- că pot suferi. Nu putea exista o doctrină
a purgatoriului, decât dacă era această învăţătură;
prin urmare, nu puteau fi rugăciuni pentru morţi, plată
pentru liturghii în folosul morţilor. De asemenea, marile
instituţii preoţeşti, care s-au îngrăşat pe aceste minciuni, nu s-ar
fi putut dezvolta, ca să înrobească omenirea cu
înşelăciunile şi cu denaturările caracterului şi planului divin.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">7) Chiar dacă puterea papalităţii a fost zdrobită în
marea mişcare a Reformei din secolul al şaisprezecelea,
această înşelăciune-temelie, învăţată de demoni şi sprijinită de
ei printre toate popoarele prin diferite dovezi, demonstraţii
şi manifestări, a fost cu grijă păzită; iar reformatorii au
păşit înainte, legaţi încă de minciuna originară, învăţată de
tatăl minciunilor şi sprijinită de legiunile sale de spirite
rele. Astfel ea a devenit şi în protestantism baza
tuturor dificultăţilor şi erorilor cu care s-au luptat de atunci
încoace diferitele denominaţii. Ea le-a orbit în mare măsură faţă
de lumina Cuvântului divin, împiedicându-le de a „înţelege
pe deplin împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea,
adâncimea şi înălţimea . . . dragostei” lui Dumnezeu. Efes. 3:18.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">8) Adaptându-se noilor condiţii, ea şi-a asumat în
ultimii cincizeci de ani rolul de purtător de lumină către Biserică
şi a simulat că îi conduce pe toţi cei care doresc adevărul.
În aceasta ea este conformă caracterului descris în
Cuvântul inspirat, fiindcă apostolul spune: „Chiar Satan se
preface într-un înger de lumină”. 2 Cor. 11:14.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">9) Spiritismul n-a avut succes în acapararea
majorităţii creştinilor. Deşi împiedicaţi de teoria falsă că prietenii
lor morţi sunt vii, creştinii în general şi-au dat seama
cumva instinctiv că mediile (cele mai bune pe care le-a putut
obţine Satan) nu erau medii de felul celor pe care le-ar
folosi Dumnezeu să comunice informaţii şi să fie canale de
părtăşie între El şi prietenii lor, pe care în mod eronat îi cred vii
şi adesea aproape de ei, chiar dacă nevăzuţi; ca atare, marele
<B>((624))</B>
Adversar, în timp ce permite spiritismul ca să adune,
să ţină şi să seducă la rău pe cât de mulţi posibil, a găsit
necesar să introducă ispite încă mai subtile, imitaţii încă mai
bune ale creştinismului adevărat, sub numele de
</P>
<P ALIGN="CENTER">Ştiinţa Creştină şi teosofia
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Aceste sisteme, pretinzând reverenţă faţă de
Cuvântul divin şi luând numele lui Cristos în deşert, neavând
credinţă în El ca Răscumpărător, sunt folosite ca momeală
pentru creştinii care în prezent se trezesc -- ca să le
satisfacă dorinţele după ceva nou şi mai bun decât pleava
tradiţiilor omeneşti cu care s-au hrănit de atâta vreme. Aceştia
pretind că-şi hrănesc urmaşii cu adevăr ştiinţific, în timp ce
ignoră adevărul, ştiinţa în toate sensurile cuvântului.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">10) Văzând că restabilirea este planul divin pentru
viitorul apropiat, Adversarul încearcă să abată atenţia
omenească de la planul divin prin vindecări mintale, prin adepţii
Ştiinţei Creştine, teosofi şi clarvăzători. Aceste
contrafaceri înşelătoare ale adevărului, în timp ce neagă însăşi
temelia adevărului scriptural (Răscumpărarea), sunt pentru
noi dovezi că puterea lui Satan de a înşela creştinătatea
scade, casa lui se clatină spre căderea ei, în ceea ce-i priveşte
pe oamenii inteligenţi. Lumina aurorei Mileniului începe
să răzbată peste lume şi marele apărător al erorii a ajuns
la limita lui. Dumnezeu fie lăudat că el va fi în curând legat
şi împiedicat de a înşela lumea pentru mia de ani de domnie
a lui Cristos, în care lumina cunoştinţei va umple
întreg pământul aşa cum apele acoperă fundul mării!
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Privind în lumea păgână, vedem clar lucrarea
îngrozitoare şi degradantă a acestor demoni, cum şi-au
consolidat lanţurile peste oameni prin exercitarea
puterilor miraculoase, prin agenţii lor umani -- ca, de
exemplu, fachirii din India de astăzi şi „magia neagră” practicată
în toată lumea în zilele mai întunecate din trecut.
Scripturile ne arată efectul Evangheliei asupra acestor fapte ale
<B>((625))</B>
diavolului şi arată că lumina adevărului divin este
„lumina lumii”, singura care va putea să risipească
întunecimea Adversarului. Să remarcăm conflictul între lumină
şi întuneric, aşa cum este relatat în experienţele Sf. Pavel
când a călătorit în Asia şi în Europa susţinând lumina
adevărată, când „Mulţi dintre cei care crezuseră veneau
să mărturisească şi să spună ce făcuseră. Şi mulţi dintre
cei care făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile şi le-au ars
înaintea tuturor; preţul lor s-a socotit la cincizeci de mii de
arginţi. Cu atâta putere se răspândea şi biruia cuvântul
Domnului”. Fapt. 19:18-20.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Apostolii erau continuu în conflict cu aceste spirite
rele care uneori căutau să se opună Evangheliei, dar în
general înţelegeau că erau cu totul incapabile să facă faţă
puterilor spirituale mai înalte care lucrau prin apostoli. Citim că
într-o împrejurare spiritele rele căutau o afiliere la Evanghelie
şi au îndemnat mediul să-l urmeze pe apostol şi pe cei
care erau cu el, strigând: „Oamenii aceştia sunt
robii Dumnezeului Cealui Prea Înalt şi ei vă vestesc
calea mântuirii”. Dar noi nu putem judeca dacă aceasta a fost
o încercare de a asocia Evanghelia cu demonismul şi cu
faptul că aceasta s-ar comunica prin medii, sau dacă a fost
un şiretlic abil prin care demonii se aşteptau să realizeze
însuşi rezultatul care a urmat, adică, o tulburare printre
oameni şi o împotrivire faţă de apostoli. Dar, în tot cazul, un punct
clar prezentat este că apostolii au recunoscut aceste medii, nu
ca medii ale morţilor, ci ca medii ale demonilor, ale îngerilor
căzuţi. Vorbind însă cu apostolii aceşti demoni nu şi-au negat
niciodată identitatea. Vezi Fapt. 16:16-19; 19:15; Iac. 2:19.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">La fel în slujirea Domnului nostru, aceste spirite rele
au găsit printre evrei mulţi dispuşi să le primească --
cunoscuţi ca „posedaţi de demoni”. Când victima era posedată de
mulţi demoni, după cum s-a întâmplat adesea, n-avea
aproape nici un control asupra sa. Gândurile, cuvintele şi
faptele sale erau controlate de aceste numeroase spirite rele, iar
<B>((626))</B>
conduita sa era de nebunie. În vremea Domnului nostru
au fost vindecaţi mulţi posedaţi de demoni, atât de către
El Însuşi cât şi de către cei pe care El i-a trimis, înarmaţi
cu spiritul, puterea, influenţa Sa. O relatare interesantă
a unuia dintre aceste cazuri de scoatere afară a spiritelor
rele se găseşte în Luca 4:34-37, Matei 8:28-33, când demonii
nu numai că n-au încercat să-şi nege identitatea când
au discutat cu Domnul, dar au admis stăpânirea şi puterea
Lui peste ei, şi aşteptarea unei terminări în viitor a
restrângerii sau întemniţării lor prezente -- un punct decisiv sau
o judecată în cazul lor.
</P>
<P ALIGN="CENTER">
„Lupta noastră nu este (numai) împotriva sângelui şi cărnii”
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Din cele anterioare vedem că Satan şi demonii,
asociaţii lui la rău, sunt într-adevăr marea putere care lucrează
în omenire, asupra ei şi prin ea, în opoziţie cu Dumnezeu şi
cu planul de ispăşire pe care El l-a făcut şi care a început să
fie pus în acţiune la prima venire şi la moartea Domnului
nostru Isus ca preţul de răscumpărare pentru păcătoşi. Numai
din acest punct de vedere putem înţelege clar
semnificaţia cuvintelor apostolului: „Lupta noastră nu este
împotriva sângelui şi cărnii, ci împotriva căpeteniilor,
împotriva domniilor . . . împotriva duhurilor răutăţii în
locurile (înălţate) cereşti” (Efes. 6:12). Şi văzând că omul
decăzut este atât de incompetent să se apere împotriva
acestui Adversar viclean şi că poporul lui Dumnezeu poate
scăpa de maşinaţiile lui numai în măsura în care inima lor este
cu totul loială Domnului şi atentă la Cuvântul Său -- şi
apoi fiindcă acestora El le va acorda ajutor special şi
eliberare de rău, în timp ce, dacă n-ar fi acest ajutor, Adversarul
i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi -- ajungem să întrebăm: De
ce permite Dumnezeu acestui mare Adversar astfel
să-l înconjoare pe om cu erori înşelătoare, doctrine false
şi, într-o anumită măsură, cu miracole în sprijinul acestora?
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((627))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Răspunsul la această întrebare, şi singurul
răspuns satisfăcător care poate fi găsit, este că în prezent
Dumnezeu nu caută reconcilierea întregii lumi, nu încearcă să
aducă întreaga omenire în armonie cu Sine, ci, dimpotrivă,
numai selecţionează din omenirea răscumpărată turma
mică predestinată, Noua Creaţie, care-şi vor întări chemarea
şi alegerea, sub providenţa divină, devenind în inimă
asemenea iubitului Fiu al lui Dumnezeu, Răscumpărătorul lor,
Domnul lor, Mirele lor. Experienţa lumii, sub aceste înşelări
ale Adversarului, va fi expusă în amănunţime în timpul
Veacului Milenar. Atunci toţi vor vedea şi vor fi conştienţi pe deplin
de influenţele înşelătoare, ademenitoare şi degradante ale
oricărei alte căi în afară de cea �