<HTML>

<HEAD>
<TITLE>
Noua Creaţie - Învierea ca Moştenire a Noii Creaţii
</TITLE>
</HEAD>

<BODY>

<FONT FACE="ARIAL">

<P ALIGN="CENTER">
<B>((693))</B>
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>Noua Creaţie - Învierea ca Moştenire a Noii Creaţii</B>
</P>

<HR>

<P ALIGN="CENTER">STUDIUL XVII
</P>

<BLOCKQUOTE>
<P ALIGN="JUSTIFY">
Ochiul şi urechea credinţei trebuie antrenate pentru a aprecia clar
lucrurile spirituale -- „După cum toţi în Adam mor, tot aşa, toţi
în Hristos vor fi făcuţi vii” -- Învierea de apoi la viaţă
-- Anastasis -- Reluarea poziţiei avute sau înviere -- Nu o judecată
sau o încercare pentru păcatele trecute, ci o altă încercare de viaţă --
„Găsiţi vrednici să aibă parte de . . . învierea dintre cei morţi”
-- Pedeapsa pentru păcatele din această viaţă -- „Păcatele unor oameni sunt
arătate dinainte, mergând înainte la judecată” -- „Aşa este şi
învierea (principală a) morţilor (speciali)” -- „Ce vom fi nu s-a
arătat încă” -- „Vom fi ca El”
</P>
</BLOCKQUOTE>

<P ALIGN="JUSTIFY">Noile Creaturi sunt în stare să aprecieze cu o
oarecare claritate grandoarea şi gloriile moştenirii lor viitoare
numai pe măsură ce ochiul credinţei şi urechea credinţei
sunt antrenate prin Cuvântul divin. Ca oameni naturali nu
pot nici măcar începe să le aprecieze până ce n-au făcut o
deplină consacrare şi până ce n-au primit Spiritul sfânt ca o
garanţie a viitorului. Până la timpul acela, cunoştinţa lor
despre viitor, chiar după ce au venit la părtăşie cu Dumnezeu
prin credinţă şi îndreptăţire, este reprezentată prin leviţi,
care, deşi erau acceptabili ca închinători şi slujitori ai
Cortului Întâlnirii, nu aveau permisiunea să intre înăuntru şi să
ofere tămâie la altarul de aur şi nici chiar să-i
privească grandoarea. Oricare ar fi fost cunoştinţa avută de
leviţi despre gloriile „Sfintei”, despre sfeşnic şi despre
lumina venită de la el, despre masa pentru punerea pâinii
înainte, despre altarul de aur şi despre tămâie, era ceea ce
aflaseră de la preoţii consacraţi, singurii care aveau acces înăuntru.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Adresându-se acestor Preoţi Împărăteşti ai Noii
Creaţii, apostolul arată că având chiar cele mai depline realizări
de har, cunoştinţă, credinţă şi vedere spirituală, ei nu vor fi
în stare în viaţa prezentă să înţeleagă cu claritate lucrurile
<B>((694))</B>
viitorului, ci trebuie să le accepte totuşi prin
credinţă. Cuvintele lui sunt: „Ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar
ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că
Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:2). Acest lucru
este satisfăcător pentru poporul Domnului, căci, chiar dacă ar
fi curioşi, ceea ce n-ar fi nepotrivit, să cunoască
toate amănuntele în privinţa corpurilor lor spirituale,
formă, mărime, elemente etc., ei îşi pot foarte bine imagina că
noile condiţii vor fi atât de diferite de cele prezente încât
este peste puterea minţii umane să le înţeleagă, indiferent
cât de amănunţită ar fi descrierea dată. Dar toată
chestiunea este rezolvată prin asigurarea că Biserica va fi ca
Domnul ei şi Îl va vedea -- nu cum a fost în zilele umilirii Sale,
omul Cristos Isus, nici cum li S-a arătat ucenicilor după
învierea Sa, îmbrăcat în trup de forme diferite, cu veşminte
diferite -- ci Îl va vedea „aşa cum este”, Îi va privi gloria şi va fi
ca El, împărtăşindu-I gloria. Acest lucru este suficient.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Totuşi, noi suntem bucuroşi că Domnul a ridicat
vălul într-o mică măsură, permiţându-ne o scurtă privire
la noile condiţii ale moştenirii noastre viitoare,
prin descrierea Primei Învieri aşa cum ne este dată de
apostolul Pavel (1 Cor. 15:41-44). Întregul capitol este de un
interes adânc pentru fiecare membru al Noii Creaţii -- nu
numai datorită versetelor care se referă la Întâia Înviere, prin
care Biserica, mica turmă, Preoţimea Împărătească, va
fi desăvârşită şi va intra în bucuriile Domnului, ci şi
datorită sugestiilor lui în privinţa speranţei viitoare a
lumii. Într-adevăr, deşi apostolul şi-a adresat epistola către
sfinţi şi nu către alţii, totuşi să fi descris numai Întâia
Înviere putea să justifice pe unii în presupunerea că pentru
omenire nu rămâne nici o binecuvântare vrednică de menţionat,
sau putea să justifice pe alţii în ideea că învierea lumii ar
fi similară şi este doar mai târzie. Menţionarea celor
două învieri este deosebit de folositoare, prin urmare,
confirmând mărturia scripturală că Dumnezeu are o parte
specială rezervată în cer pentru Biserică -- o parte spirituală --
şi că El are o parte pământească ce va fi descoperită la
timpul cuvenit şi ce va fi dată lumii în general. Datorită acestei
<B>((695))</B>
relaţii între Întâia Înviere a celor fericiţi şi sfinţi,
Biserica (Apoc. 20:6), şi învierea ulterioară a tuturor oamenilor
care vor accepta în cele din urmă favoarea lui Dumnezeu, ar
fi recomandabil pentru noi să luăm acest subiect întocmai
cum îl prezintă apostolul şi să analizăm ambele învieri.
</P>
<P ALIGN="CENTER">
„După cum toţi în Adam mor, tot aşa toţi în Hristos vor fi făcuţi vii”<BR>
(redarea autorului -- n. e.)<BR>
-- 1 Cor. 15:22 --
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Această declaraţie este prezentată ca şi concluzie
a argumentării anterioare a apostolului. El are o dispută
cu unii înclinaţi să nege învierea morţilor, pe care el o
afirmă. El arată că disputa lor este iraţională, fiindcă, dacă
morţii nu învie, atunci nici Cristos n-a înviat dintre morţi; şi
dacă Cristos n-a înviat dintre morţi, noi n-avem nici
Mântuitor, nici avocat, nici ajutor, iar cazul Bisericii şi al
lumii este fără speranţă. Pedeapsa pentru păcat fiind
<I>moartea</I>, a fost necesar ca Cristos să <I>moară</I> pentru
păcatele noastre, conform Scripturilor; dar, dacă El n-a înviat dintre
morţi, cazul nostru este tot atât de lipsit de speranţă ca şi
cum El n-ar fi întreprins niciodată răscumpărarea
noastră, deoarece, chiar dacă omenirea ar fi eliberată de
blestemul încălcării adamice, eliberată de sentinţa
<I>morţii,</I> ea ar fi totuşi într-o stare fără speranţă, având nevoie
de restabilire; iar pentru a o obţine, ar avea nevoie de
Marele Medic, marele Restaurator.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">După ce pune accentul cel mai puternic imaginabil
pe necesitatea învierii lui Cristos, precum şi pe
moarte, spunând: „Dacă Hristos n-a înviat, credinţa voastră
este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre şi
atunci într-adevăr cei care au adormit în Hristos au pierit”
-- apostolul continuă şi tratează subiectul ca fiind dovedit,
ca fiind stabilit în afara oricărei controverse, zicând: „Dar
acum, Hristos a înviat dintre cei morţi, pârga celor adormiţi”.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Demonstrându-şi astfel subiectul şi stabilind
credinţa cititorilor în adevărul general că o înviere este nu
numai posibilă ci şi necesară, şi că dovada acesteia stă în faptul
că Domnul nostru nu numai a pretins că este mort, ci în
<B>((696))</B>
realitate „<I>a murit</I> pentru păcatele noastre”, şi deoarece
în realitate a înviat dintre morţi, el arată că pe această bază
a credinţei noi suntem privilegiaţi să ne gândim la
rasa noastră ca fiind moartă în Adam -- nu ca fiind stinsă, nu
ca fiind moartă în realitate, ci ca fiind adormită. Noi
suntem privilegiaţi să avem speranţă pentru ei, conform
făgăduinţei Domnului, că în dimineaţa -- în dimineaţa învierii --
toţi vor fi treziţi din somnul lor şi vor veni la condiţii
mai favorabile decât cele din prezent -- la o stare în care
păcatul şi moartea nu vor domni, la o stare în care Satan nu va
avea puterea morţii, ci va fi legat, şi în care Răscumpărătorul
va avea putere deplină şi va exercita acea putere pentru
eliberarea prizonierilor din marea închisoare a morţii. Această
ridicare va fi pentru cei care, sub condiţiile acelea favorabile, vor
auzi (vor asculta de) glasul Său şi vor merge pe calea sfinţeniei
în sus, în sus, în sus, afară din valea umbrei morţii la
perfecţiunea deplină a vieţii, păcii şi binecuvântării pregătite pentru ei
iniţial de către Creatorul lor, dar pe care au pierdut-o
prin neascultarea tatălui Adam şi pe care o vor recâştiga
prin meritul celui de-al doilea Adam şi prin ascultare de El.
Aceasta îl face pe apostol să afirme (versetul 21) că, în conformitate
cu planul lui Dumnezeu, „dacă moartea a venit prin <I>om,</I> tot
prin <I>om</I> a venit şi învierea morţilor”. Nu este nici o îndoială
în legătură cu sensul celor spunse de apostol, că primul om
prin care a venit moartea a fost Adam, iar al doilea om prin
care vine învierea este „omul Isus Hristos”, care în zilele vieţii
Sale pământeşti a spus: „Trupul Meu îl voi da pentru viaţa
lumii”. Şi iarăşi, vorbind despre rezultatele intenţionate prin
sacrificiul Său a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa”. Ioan 6:51; 11:25.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Declaraţia din versiunea comună a Bibliei, că, „După
cum toţi mor în Adam, tot aşa toţi vor învia în Hristos”, este
evident o traducere greşită. În forma aceea este în conflict cu alte
scripturi, care în mod clar <I>limitează</I> numărul celor care vor
fi făcuţi <I>vii</I> prin Cristos. Traducerea greşită favorizează
doctrina mântuirii universale, prin aceea că pare
<B>((697))</B>
să implice că favoarea şi binecuvântarea lui Dumnezeu
prin Cristos nu vor lua în considerare în nici un sens al
cuvântului caracterul celor cărora li se va da viaţă. Alte scripturi
însă arată foarte clar că nu toţi vor „intra în viaţă”, ci numai
cei care „fac voia Tatălui Meu care este în cer”. O
declaraţie clară asupra subiectului se găseşte în cuvintele
Domnului: „Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui
Dumnezeu <I>n-are viaţa</I>”. 1 Ioan 5:12.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Citind acest text, mulţi nu reuşesc să dea forţa
cuvenită cuvintelor „vor fi făcuţi <I>vii</I>”. Ei cred că pasajul
înseamnă doar o trezire din somnul morţii, dar sensul lui este
mult mai cuprinzător şi mai preţios decât acesta. Moartea care
a venit prin Adam n-a fost doar pierderea micuţei părţi
de viaţă pe care lumea o posedă astăzi, ci pierderea vieţii
în sensul ei cel mai complet şi în măsura ei cea mai deplină
în care a posedat-o Adam ca reprezentantul întregii
familii umane. După cum „mor” înseamnă pierderea întregii
vieţi, iar procesul morţii lui Adam a început imediat
după condamnarea lui, tot aşa, „făcuţi vii” ar însemna nu
numai o pornire înapoi spre viaţa perfectă şi o ieşire din moarte,
ci s-ar înţelege că înseamnă restaurare la perfecţiunea
vieţii aşa cum a avut Adam înainte de păcat -- a fi făcuţi vii
în sensul de a fi ridicaţi din moarte. Este potrivit ca acest
sens deplin al cuvântului „viaţă” să fie înţeles când analizăm
acest text, şi trebuie să ne amintim că din punctul de vedere
al Domnului întreaga rasă a lui Adam este moartă; nu
numai cei care au mers în mormânt, ci şi cei care sunt pe cale
spre mormânt. Estimarea Domnului nostru a vieţii şi morţii
este ilustrată prin cuvintele Sale: „Vino după Mine şi lasă
morţii să-şi îngroape morţii” (Mat. 8:22). Aici se face referire
la necredincioşi ca fiind încă morţi, fiindcă n-au nici o
asociere cu Dătătorul de viaţă, în timp ce la credincioşi se referă
în acelaşi fel ca fiind vii, deşi ei sunt salvaţi din moarte
încă numai prin speranţă şi nu pot avea eliberarea reală
de puterea morţii până la înviere. 2 Cor. 1:10; Rom. 8:24.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((698))</B>
</P>

<P ALIGN="CENTER">Învierea de apoi la viaţă
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Traducem acest text în mod cuvenit când îl redăm:
„După cum toţi în Adam mor, tot aşa, toţi în Hristos vor fi
făcuţi vii”. Numai cei în legătură vitală cu Adam au murit
din cauza păcatului său. Satan, deşi tatăl minciunilor şi
ucigaş de la început, n-a murit datorită păcatului lui Adam,
fiindcă el nu era în Adam când acesta din urmă a fost
condamnat la moarte; la fel nici îngerii care nu şi-au păstrat starea
de la început n-au avut parte de moartea adamică,
fiindcă n-au fost <I>în Adam. </I>Apostolul vrea să spună că Adam a
fost tatăl sau dătătorul de viaţă al unei rase şi că prin
neascultare el şi rasa care era în coapsele lui au moştenit condiţiile
morţii care-i zoreşte spre mormânt, mai repede sau mai încet.
Aşa deci, după cum toţi cei care erau <I>în Adam</I> au avut parte
de sentinţa şi condamnarea lui, tot aşa, toţi cei care sunt
<I>în Cristos </I>vor avea parte de favoare divină prin
El<I>.</I>
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Rasa lui Adam a fost în el real şi legal, fără nici o
alegere sau voinţă -- în el prin natură. Cei
<I>în Cristos </I>vin în El prin har -- individual şi pe anumite condiţii. Sub
aranjamentul divin, <I>răscumpărarea</I> lui Adam din condamnarea morţii
va afecta în cele din urmă toată rasa lui, până la măsura
eliberării lor de sentinţa morţii şi mai departe până la
măsura aprovizionării lor cu lumina, cunoştinţa şi oportunitatea
venirii <I>în Cristos</I>; dar numai cei care se vor folosi de acest privilegiu
şi vor veni în Cristos vor fi <I>făcuţi vii</I> în sensul deplin,
propriu-zis al acestui cuvânt -- vor fi ridicaţi complet din moarte.
Soţia lui Adam a fost <I>din</I> el şi reprezentată de el, după cum au
fost şi copiii lui care erau în coapsele sale; la fel este şi cu
Cristos. Mireasa Lui, sau Biserica Lui, se dezvoltă întâi şi îşi ia
viaţa din viaţa Lui; şi mai târziu oamenii din lume, treziţi
din „somnul” morţii şi aduşi la o cunoştinţă a Adevărului în
timpul Mileniului, vor avea privilegiul să vină <I>în El, </I>ca „Tatăl”
lor prin consacrare (Isa. 9:6); şi dacă vor rămâne în această
relaţie va însemna dezvoltarea lor la restabilirea deplină a perfecţiunii
umane -- la tot ce a fost pierdut în primul Adam. Astfel toţi <I>în</I>
<B>((699))</B>
Cristos vor fi aduşi la perfecţiunea vieţii -- „făcuţi <I>vii</I>”
în sensul absolut şi complet. Prin natură ei au fost în primul dătător
de viaţă şi prin eşecul lui au eşuat. În curând li se va
acorda oportunitatea venirii în relaţie cu al doilea Adam, sau
Dătător de viaţă, şi dacă, în calitate de copii cuveniţi, vor asculta
de glasul Său, vor trăi -- vor fi făcuţi vii.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Această interpretare, şi nu alta, face ca textul să
se potrivească în context. Apostolul continuă cu
argumentul: După ce zice: „Tot aşa, toţi în Hristos vor fi făcuţi vii”,
el adaugă, „dar fiecare la rândul lui”. El menţionează ca
primul rând Biserica, Mireasa, Corpul lui Cristos, „Cristosul”,
„cel dintâi rod”, Întâia Înviere (Filip. 3:10). Aceştia vin în
relaţie cu Cristos în timpul acestui Veac Evanghelic sub
„chemarea de sus” şi constituie „comoara deosebită” a lui Cristos,
şi li se va da viaţă pe un plan special, împreună cu gloria,
onoarea şi nemurirea care sunt arătate aici şi care mai târziu vor
fi arătate mai deplin.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">„Apoi”, spune apostolul, cei care rămân din cei
<I>găsiţi vrednici de viaţă,</I> fiind un rând diferit, vor fi făcuţii vii,
sau ridicaţi complet din păcat şi moarte. Ridicarea acestei a
doua clase va fi lucrarea Veacului Milenar; printr-o
lucrare treptată ei vor fi <I>„făcuţi vii”,</I> ceea ce se va
împlini la încheierea acelei perioade. O excepţie -- şi poate de aceea
este potrivit a fi numit un alt rând sau o altă ceată -- vor
fi biruitorii din perioada de dinaintea Cincizecimii, credincioşii
vrednici din vechime la care face referire apostolul (Evr. 11:39,
40). Aceştia fiind aprobaţi de Dumnezeu, „au primit
mărturie” -- încercarea lor având loc deja, nu va fi necesar
ca restituirea lor afară <I>din moarte</I> şi <I>la viaţă</I> să fie
o lucrare treptată. Neajunsurile lor au mers înainte la judecată.
Ca atare, învierea lor va fi instantanee, dar într-un rând
sau ceată sau clasă diferită de a Cristosului, Cap şi corp.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">După învierea vrednicilor din vechime la
perfecţiunea deplină a minţii şi corpului uman, care este primul rând
al omului natural, putem aştepta ca lucrarea învierii să înceapă
<B>((700))</B>
cu popoarele sau cu oamenii de pe pământ la
vremea stabilirii Împărăţiei -- în realitate morţi în măsură de
nouă zecimi, dar prin uzanţă generală numiţi vii. Deşi nu sunt
în morminte, ei sunt <I>morţi</I> din punct de vedere
divin,<I> </I>iar procesul de dăruire a vieţii sau de restabilire va
începe imediat cu ei. Împărăţia Domnului, operând în lume
şi conducând-o sub legi de dreptate şi iubire, va fi în mod
clar în faţa lor, iar cunoştinţa de Domnul va umple
întreg pământul pentru iluminarea lor. Atunci ei vor
avea posibilitate deplină să aleagă dreptatea, ascultarea şi
viaţa veşnică, sau să aleagă nedreptatea, neascultarea şi
Moartea a Doua. Numai cei care vor alege viaţa, prin ascultare
de glasul Fiului Omului, şi care se vor supune
cerinţelor Împărăţiei pentru ridicarea lor, vor ajunge vreodată
la restabilire deplină, la perfecţiune deplină, la
<I>viaţă.</I>
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">După ce aceştia vor fi pornit pe calea vieţii, unii dintre
cei care sunt în marea închisoare a morţii, mormântul, vor
fi chemaţi afară, treziţi, pentru a fi trataţi exact în
aceeaşi manieră. Pe măsură ce lumea va fi gata să-i primească,
alţii, apoi alţii, vor ieşi afară din mormânt ca să se bucure
de ocaziile acelea binecuvântate ale restabilirii,
învierii, pregătite pentru ei prin harul lui Dumnezeu,
prin răscumpărarea care este în Cristos Isus Domnul nostru.
Dar în fiecare caz proba va fi aceeaşi: „Oricine nu va asculta
(nu se va supune) de Prorocul acela (Cristosul) va fi nimicit
din mijlocul poporului” (în Moartea a Doua -- „nu va
vedea viaţa”). Cel care va aculta pe Prorocul acela, dimpotrivă,
va fi ridicat puţin câte puţin, pas cu pas, afară din starea
morţii, până când, fiind în Cristos şi cu totul subordonat Lui,
va ajunge la <I>viaţă</I> în plinătatea ei, în sensul ei complet.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Unii vor ridica întrebarea: Nu va fi oare necesar ca
fiecare membru al familiei umane să meargă în mormânt
înainte de a avea parte de puterile acelei învieri? Răspundem că
va fi necesar ca toţi cei care vor avea parte de Întâia Înviere
să meargă în moartea reală înainte de a participa
la binecuvântările acelei învieri, fiindcă astfel a fost legământul
<B>((701))</B>
lor şi astfel a fost făgăduinţa Domnului pentru ei:
„Fii credincios până la <I>moarte</I> şi-ţi voi da cununa vieţii”. A
fost necesar ca Domnul, Căpetenia mântuirii noastre, nu
numai să facă consacrare până la moarte ca jertfă vie, ci şi
să completeze acea consacrare în moartea reală. Şi
acelaşi principiu se aplică la Biserica întreagă, care este
corpul Său şi care trebuie să împlinească „ce lipseşte
necazurilor lui Hristos”, pentru a fi participanţi cu El în gloria
şi binecuvântarea „învierii <I>Sale”,</I> Întâia Înviere. Dar în
ceea ce priveşte lumea nu este necesar ca toţi oamenii
să meargă în mormânt înainte de a participa la
restabilire, înviere, ridicare.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">După cum am văzut deja, din punct de vedere divin
toată lumea este socotită moartă din momentul când peste
Adam a venit condamnarea din cauza neascultării. În prezent
toată lumea este în închisoare, încătuşată de slăbiciuni
mintale, fizice şi morale. În această închisoare se află diferite
încăperi, iar cei pe care lumea îi numeşte vii, dar pe care
Dumnezeu îi numeşte morţi (în greşeli şi păcate şi sub sentinţa
divină), mai umblă, cum s-ar zice, prin curtea închisorii şi n-au
fost închişi încă în celulele lor, mormântul; dar ei sunt
în închisoare şi nici unul nu se poate elibera de cătuşele
morţii care sunt peste ei. Dacă unui temnicer i s-ar trimite
ordin să elibereze toţi prizonierii, am înţelege că ordinul
s-ar aplica nu numai la cei închişi în celule, ci la toţi care
în vreun sens al cuvântului ar fi în spatele gratiilor
închisorii şi sub puterea şi controlul temnicerului. Întocmai aşa
este şi cu moartea, marele temnicer. Ea a
încredinţat mormântului milioane de oameni şi alte sute de
milioane mai sunt în libertate parţială în curtea închisorii, dar
ei sunt ţinuţi ferm şi sigur şi fac serviciu cu suspine şi
dureri, aşteptând eliberarea.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Domnul nu dă amănunte despre felul în care cei care
au intrat în incinta închisorii vor fi scoşi afară, aşa încât
să poată auzi vocea Fiului Omului şi prin ascultare să
poată trăi (Ioan 5:25). Noi nu putem, prin urmare, decide în mod
<B>((702))</B>
arbitrar care anume va fi natura procedeului. Se vede că
nu este necesar ca noi să înţelegem amănuntele acestei
probleme. Totuşi, este interesant să ne gândim la ea şi putem
presupune că nu va fi neplăcut pentru Domnul ca noi să ne
imaginăm puţin în privinţa acestui procedeu. Presupunerea noastră
a fost deja declarată pe scurt*, că fiecare primitor al favorii,
pe măsură ce va creşte în cunoştinţă şi iubire, va fi doritor
să coopereze cât se poate de mult la binecuvântarea altora,
în special a rudelor apropiate, iar canalul general al
apropierii de Domnul în legătură cu acest subiect va fi prin rugăciune
şi pregătire, trezirile având loc drept răspuns la
acestea. Presupunem că atunci lumea se va apropia de
„Preoţimea Împărătească” pentru ajutor în caz de boală etc., întocmai
cum în mod tipic evreii apelau la preoţimea mozaică. Prin
urmare, rugăciunea va fi canalul obişnuit al binecuvântării.
</P>

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">*Vol. IV, cap. 13, pag. 640
</P>
<HR>

<P ALIGN="CENTER">Anastasis -- Reluarea poziţiei avute sau înviere
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
Sensul real al <I>învierii</I>, ca o făgăduinţă pusă în faţa
noastră în Scripturi, s-a pierdut în mod foarte general din
vedere, parţial din cauză că acest cuvânt englezesc, înviere,
este folosit în moduri diferite. De exemplu, nu este
neobişnuit să se spună (în limba engleză -- n. e.) că un articol
de îmbrăcăminte care fusese o vreme lăsat la o parte a
fost „înviat”; iar când se abandonează un cimitir este
obişnuit să se spună că se „învie” morţii care fuseseră îngropaţi
în el, ca să se reîngroape în altă parte. Apropiindu-ne mai
mult de folosirea legitimă a cuvântului, mulţi creştini
vorbesc despre <I>învierea</I> lui Lazăr, <I>învierea</I> fiului
văduvei din Nain, <I>învierea </I>fiicei lui Iair etc., şi au aceeaşi
idee în minte când vorbesc despre făgăduinţele din Scripturi ale
învierii care va avea loc în dimineaţa Veacului Milenar. Această
greşeală gravă a întunecat toată gândirea asupra acestui
subiect important. Nu este adevărat că Lazăr şi ceilalţi
menţionaţi au fost înviaţi; ei au fost numai treziţi, reanimaţi. Există o
<B>((703))</B>
mare diferenţă între o simplă trezire şi o înviere
deplină, completă din moarte la perfecţiunea vieţii. A trezi
înseamnă doar a porni din nou maşinăria vieţii -- a resuscita --
şi acest lucru a fost tot ce s-a făcut pentru Lazăr, pentru
fiul văduvei din Nain sau pentru fiica lui Iair. Ei au fost tot
sub sentinţa morţii şi au avut numai experienţa unei
mici prelungiri a stărilor de moarte prezente. Ei n-au fost
ridicaţi, scoşi afară din moarte la condiţiile vieţii perfecte.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Cuvântul „înviere”, aşa cum se găseşte în Noul
Testament englez, vine din cuvântul grecesc <I>anastasis</I> în toate
cazurile cu excepţia unuia (Mat. 27:53, unde este din grecescul
<I>egersis ş</I>i ar trebui să fie tradus în mod corect
<I>revenire la viaţă</I> sau reanimare). Cuvântul <I>anastasis</I>,
care apare de patruzeci şi trei de ori în Noul Testament, înseamnă
<I>a relua poziţia avută,</I> sau <I>a se ridica din nou.</I> Nu este
folosit niciodată în legătură cu ridicarea unui corp din mormânt la
poziţia în picioare, nici nu înseamnă doar reanimarea sau
pornirea din nou a maşinăriei vieţii. Înseamnă ceva mult
mai important. Este folosit ca antiteza sau opusul morţii
-- recuperarea din moarte. Pentru a înţelege corect cuvântul
<I>anastasis</I> trebuie mai întâi de toate să înţelegem corect
ce constituie viaţa din punct de vedere divin. Trebuie apoi
să vedem ce constituie procesul morţii şi moartea; şi cu
aceste două idei în minte putem înţelege ideea de înviere sau
de ridicare din moarte iarăşi la perfecţiunea deplină a vieţii
de la care am căzut cu toţii în Adam.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Numai doi oameni au avut vreodată viaţă: primul,
Adam înainte de încălcarea sa, înainte de a-şi atrage asupra
sa blestemul sau sentinţa morţii şi procesele care însoţesc
moartea, şi, al doilea, omul Isus Cristos. În momentul când
împotriva lui Adam s-a pronunţat sentinţa morţii, viaţa lui s-a
pierdut, procesul de moarte a început şi el a fost în <I>moarte</I>
-- deci n-a mai fost în <I>viaţă.</I> El a continuat să se afunde
tot mai adânc în moarte până când în final a fost complet
mort, întrucât din punct de vedere juridic el a fost mort
din momentul sentinţei. Urmaşii lui Adam n-au avut niciodată
<B>((704))</B>
viaţă; scânteia care pâlpâie câţiva ani nefiind
recunoscută de Dumnezeu, având în vedere faptul că sentinţa morţii
este peste toţi şi având în vedere faptul că cei născuţi în
lume nu primesc viaţă în sensul deplin al acestui cuvânt, ci
numai o stare înspre moarte. După cum s-a arătat deja,
întreaga lume este deja moartă din punctul de vedere al Dreptăţii,
şi Dumnezeu îi recunoaşte ca având viaţă (chiar şi în
mod socotit) numai pe aceia care s-au unit cu Fiul lui
Dumnezeu, Răscumpărătorul oamenilor, Dătătorul de viaţă.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Dacă se va ţine minte ce înseamnă viaţa şi ce
înseamnă procesul morţii -- dacă nu se va uita de la ce
înălţime glorioasă şi perfecţiune a vieţii a căzut omul în
starea prezentă a degradării şi morţii -- atunci şi numai atunci
va putea fi apreciat corect cuvântul
<I>anastasis</I>, că înseamnă a relua poziţia avută,
<I>a se ridica iarăşi la starea de la care a avut loc
căderea,</I> la starea de perfecţiune în care a fost
creat tatăl Adam. La această stare de perfecţiune Îşi
propune Dumnezeu să-i aducă prin Cristos pe toţi din omenire
care voiesc. Condiţia este ca, atunci când vor fi aduşi la
cunoştinţa Adevărului, ei să accepte favoarea divină şi să-şi
demonstreze loialitatea prin ascultare de spiritul Legii divine.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Cuvântul <I>anastasis</I> nu este folosit niciodată în
legătură cu simpla resuscitare a morţilor. O examinare atentă a
celor patruzeci şi trei de texte din Scriptură în care apare
cuvântul <I>anastasis </I>va găsi că ele sunt în acord absolut cu definiţia
şi semnificaţia dată aici cuvântului -- <I>a relua poziţia
avută</I>, o <I>re</I>cuperare din moarte, o <I>re</I>intrare în viaţa
perfectă. Un singur text din cele patruzeci şi trei ar putea fi
considerat de către unii neclar: el se găseşte în Evrei 11:35.
<I>Anastasis</I> este redat acolo „înviere”. Declaraţia întreagă
spune: „Femeile şi-au primit <I>prin înviere</I> pe morţii
lor”. Presupunerea generală în privinţa acestor cuvinte pare
să fie că apostolul s-a referit la cele două femei ai căror fii
au fost readuşi la viaţă: unul de către profetul Ilie şi celălalt
de către profetul Elisei (1 Împ. 17:17-23; 2 Împ. 4:18-37).
Noi nu suntem de acord cu opinia aceasta din două motive:
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((705))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">1) Nu este în armonie cu semnificaţia cuvântului
<I>anastasis</I> aşa cum este indicată de celelalte patruzeci şi două de
cazuri unde apare cuvântul în Noul Testament.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">2) Fiindcă astfel de interpretare n-ar fi atât de în
armonie cu argumentul apostolului din Evrei 11. Argumentul
prezentat este credinţa vrednicilor vechi în Dumnezeu şi într-o
înviere viitoare, care va fi răsplătită după glorificarea Bisericii,
aşa cum este specificat în versetul 40. „Învierea mai bună” la
care ei ar putea spera şi care constituie baza credinţei lor este
încă în viitor, după cum se spune în versetul 39 -- „n-au primit
ce le fusese făgăduit” -- n-au primit răsplata; ca atare, oricare
ar fi fost<I> trezirea</I> celor adormiţi, aceasta n-a fost răsplata, n-a
fost făgăduinţa pe care o căutau. Apostolul menţionează
pe Ghedeon, Balaac, Samson, Iefta, David, Samuel şi profeţii,
care au făcut lucruri minunate cu puterea Domnului şi în
armonie cu credinţa lor, punându-şi în pericol şi în multe
cazuri sacrificându-şi viaţa în serviciul Domnului. Femeile au
avut mai puţine ocazii în aceste privinţe, şi totuşi apostolul vrea
ca noi să ştim că soţiile, mamele şi fiicele din Israel, a
căror credinţă în Domnul a fost astfel încât să le facă să
simpatizeze şi să coopereze cu bărbaţii care s-au angajat în aceste lupte
şi sacrificii, au fost participante cu soţii, fiii şi taţii lor;
şi încurajându-i la credincioşie au devenit părtaşe cu ei
la sacrificiile credinţei şi prin credinţă au privit înainte în
viitor şi şi-au dat seama de învierea mai bună care va veni în
final pentru credincioşii Domnului. Privind cu ochiul credinţei
în viitor, ele <I>în credinţă</I> şi-au primit pe morţii lor <I>ridicaţi
la viaţă din nou</I>, sau „prin înviere”. Şi cine va contesta că dacă
credinţa lui Avraam, când a fost dispus să jertfească pe fiul său Isaac,
a fost acceptabilă pentru Dumnezeu, credinţa soţiilor,
mamelor şi fiicelor din Israel, care au intrat deplin în
spiritul reprezentanţilor bărbaţi în suferinţe, războaie, răbdare
etc., va fi la fel de plăcută Domnului; şi n-ar indica aceasta că
dacă ar fi avut puteri bărbăteşti şi ele ar fi fost viteze în
luptă, credincioase în încercările de batjocuri şi biciuiri crude,
de lanţuri şi închisoare etc.? Astfel de femei (probabil puţine,
<B>((706))</B>
ca şi bărbaţii pe care-i descrie apostolul), au fost fără
îndoială şi ele aprobate de Domnul şi fără îndoială li se va acorda
o parte în „învierea mai bună” pregătită de Domnul
pentru aceşti vrednici din vechime.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
În timp ce cuvântul <I>anastasis</I> înseamnă ridicare din nou,
complet din moarte, el nu limitează în nici un sens
procesul aşa încât să-l facă fie instantaneu fie treptat. De
fapt, remarcăm că învierea Domnului nostru a fost o
înviere instantanee din moarte la perfecţiunea vieţii, în timp
ce lumea în general va avea o înviere treptată, sau o
ridicare la viaţă care va ocupa o mare parte dintr-o mie de
ani stabilită pentru această lucrare a învierii sau
restabilirii. <I>Anastasis</I> nu schimbă nici natura fiinţei care va fi
înviată, fiindcă cel înviat va avea aceeaşi natură ca atunci când
a murit. Apostolul arată aceasta în discursul său
asupra subiectului, asigurându-ne că la înviere Domnul va
da fiecărei seminţe felul ei potrivit de corp (1 Cor. 15:35-38).
O fiinţă <I>umană</I> fiind în moarte, procesele învierii nu-i
vor schimba natura, potrivit sensului cuvântului
<I>anastasis</I>. Înseamnă pur şi simplu că fiinţa care este în moarte
este fiinţa care va fi făcută să se ridice iarăşi la viaţă.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Aici notăm armonia învăţăturii Scripturii, că: (1)
Domnul nostru Şi-a schimbat natura când a lăsat gloria avută
la Tatăl şi a devenit om, luând natura noastră; (2) El
Şi-a schimbat iarăşi natura când S-a sacrificat ca om şi a
fost conceput ca Nouă<I> </I>Creatură<I> la botezul
Său</I> la vârsta de treizeci de ani. Această Nouă Creatură, care nu mai
era pământească, ci cerească, a fost înviată a treia zi şi I
S-a dat un corp cum I-a plăcut Tatălui -- un corp spiritual,
un corp potrivit. El a fost ridicat complet din moarte
la perfecţiunea vieţii pe planul pentru care fusese
conceput înainte. La fel Biserica, Noua Creaţie sub Domnul ei
şi asociată cu El, Capul, va avea parte de aceeaşi înviere;
şi fiindcă sunt socotiţi membri ai corpului Său, se spune
despre ei că au parte de „învierea Lui” -- Întâia Înviere
(principală, cea mai importantă). Şi ei sunt „concepuţi din nou”,
<B>((707))</B>
„concepuţi de Spirit” ca Noi Creaturi -- ca atare
învierea lor este diferită.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Omul natural, care nu devine Creatură Nouă, care nu
are parte de conceperea din nou la o natură nouă, rămâne
om natural, iar <I>anastasisul</I> său, sau reluarea poziţiei sale,
va însemna ridicarea sa ca fiinţă umană la perfecţiunea
deplină a naturii umane, de la care a căzut întreaga rasă în
mod reprezentativ în persoana lui Adam. „Învierea mai bună”
în care, după cum spune apostolul, au sperat vrednicii
din vechime, nu va fi „Întâia Înviere”, care este limitată la
cei chemaţi în timpul Veacului Evanghelic -- la Cristos capul
şi Biserica trupul Său. „Învierea mai bună” pe care o vor
primi aceşti vrednici din vechime, superioară celei a semenilor
lor, va consta în faptul că va fi o înviere instantanee la
perfecţiune umană la începutul Veacului Milenar, în loc să fie o
înviere treptată „prin judecată” în timpul acelui veac. Acest lucru
le va permite să fie servitorii onoraţi ai Cristosului,
servitorii Împărăţiei în timpul Mileniului, şi, ca oameni perfecţi, să
fie făcuţi „prinţi (domni) în toată ţara” (Ps. 45:16).
Privilegiul acestor vrednici va fi să administreze legile Împărăţiei,
ca agenţii şi reprezentanţii Cristosului spiritual nevăzut
de oameni. Binecuvântarea lor, prin urmare, mai presus de
a tovarăşilor lor*, va fi îndoită; întâi, prin aceea că
încercarea lor este în trecut şi răsplătirea lor cu perfecţiunea va
fi instantanee, dându-le datorită acestui lucru un avantaj
de aproape o mie de ani asupra altora; şi apoi, fiindcă
sub providenţa Domnului aceasta le va permite să participe
în marea lucrare de restabilire şi binecuvântare ca
fază pământească a Împărăţiei, ca agenţi umani sau canale
prin care va lucra Cristosul pe scară largă.
</P>

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">
*Mulţimea cea mare, deşi nu pot fi socotiţi ca participanţi la
Întâia Înviere şi părtaşi la gloria, onoarea şi nemurirea ei, şi nici
nu pot fi socotiţi împreună cu vrednicii din vechime, trebuie totuşi să
fie socotiţi biruitori chiar dacă biruinţa va fi prin mare necaz. Şi
ca biruitori trebuie consideraţi că trec din moarte la viaţă şi de
aceea sunt supuşi unei schimbări instantanee şi nu unei schimbări
treptate, ca şi în cazul lumii, a cărei încercare este în viitor.
</P>
<HR>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((708))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY"><I>Anastasisul</I> lumii în general va depinde, în
cazul fiecărei persoane, de progresul ei pe „calea mare”
a sfinţeniei*. După cum a explicat Învăţătorul: „Toţi cei
din morminte vor auzi glasul Lui şi vor <I>ieşi</I> din ele”.
Dar, în cazul celor a căror judecată sau încercare nu va fi
fost trecut cu succes mai înainte, ieşirea afară din ele va
fi numai o trezire; şi deoarece numai biruitorii acestui
Veac Evanghelic vor ieşi afară la Întâia Înviere, iar
biruitorii din veacurile trecute vor ieşi la o înviere mai bună
pe plan uman, restul lumii vor ieşi afară, după cum a
spus Domnul, la o înviere prin judecată. Ioan 5:29**.
</P>

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">*Vol. I, pag. 205
</P>
<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">**Redarea din Versiunea noastră Comună (engleză --
n.e.), „învierea condamnării”, este o eroare gravă care a ajutat
mult la înceţoşarea minţii multora în privinţa
adevăratei semnificaţii a acestui pasaj. Mulţi par să înţeleagă din el
ideea că unii vor fi înviaţi doar ca să fie osândiţi sau
condamnaţi iarăşi. Adevărul este chiar contrariul acesteia. Cuvântul
redat prin „condamnare” în acest verset este cuvântul gercesc
<I>krisis, </I>care apare în mod repetat în acelaşi capitol şi este redat
în mod corect prin judecată. Aşa ar trebui să fie redat în
acest caz şi aşa este redat în Versiunea Revizuită.
</P>
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY">În Ioan 5:25 Domnul nostru arată cum va fi
îndeplinită trecerea din moarte la viaţă, zicând: „Vine ceasul şi acum
a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui
Dumnezeu şi cei care vor asculta vor trăi”. Având în minte că
întreaga lume este moartă din punct de vedere divin, vedem
că apostolii şi Biserica timpurie au fost chemaţi din
această lume moartă, şi ca membri ai ei li s-a dat ocazia să audă
de la Fiul lui Dumnezeu mesajul vieţii. În măsura în care
i-au dat atenţie au venit tot mai mult în relaţie vitală
cu Dătătorul de viaţă; şi astfel toţi cei care au devenit una
cu El, din ziua aceea până în prezent, I-au ascultat
glasul, mesajul, (s-au supus) şi proporţional au venit în
favoarea Sa şi se vor împărtăşi de răsplăţile Sale. Procedura
veacului viitor va fi similară: „Pământul va fi plin de cunoştinţa
<B>((709))</B>
Domnului” şi nimeni nu va mai trebui să zică: „Cunoaşte
pe Domnul!”, ci toţi Îl „vor cunoaşte de la cel mai mic până
la cel mai mare”. „Toţi cei din morminte . . . vor ieşi din
ele”, vor fi treziţi ca să poată „auzi glasul Fiului lui Dumnezeu
şi cei care-l vor asculta (se vor supune) vor trăi”.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">După cum în cazul Bisericii Evanghelice din
prezent auzirea glasului Fiului Omului este o chestiune
treptată, învăţătură peste învăţătură, regulă peste regulă, tot
aşa va fi şi cu lumea în timpul Veacului Milenar.
Cei ascultători vor ajunge treptat la o apreciere tot mai
clară a lungimii şi lăţimii, înălţimii şi adâncimii
iubirii, dreptăţii şi prevederii divine. Dar atunci cei care
vor asculta de poruncile acelui mare Învăţător nu vor
avea persecuţii şi împotriviri, aşa cum au cei care acum
caută să-I urmeze Cuvântul, fiindcă Satan va fi legat şi
legile Împărăţiei vor fi în vigoare, iar cei care vor fi în
armonie cu dreptatea vor fi binecuvântaţi şi ridicaţi, iar cei
care vor lupta împotriva Împărăţiei şi se vor
împotrivi conducerii ei în vreun amănunt, după o
încercare rezonabilă vor fi socotiţi dispreţuitori ai harului
lui Dumnezeu şi vor fi nimiciţi complet de printre
oameni. Fapt. 3:23; Isa. 65:20.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Vedem, prin urmare, că declaraţia Domnului
nostru despre o trezire generală a morţilor înseamnă o
mare binecuvântare, rodul lucrării Sale răscumpărătoare.
Vedem că expresiile, cei care au făcut binele, care vor ieşi afară
la „învierea <I>vieţii”</I> -- cei care vor veni la înviere cu viaţă
deplină -- se pot referi numai la clasele biruitoare, Biserica,
vrednicii din vechime şi mulţimea mare. Numai despre aceştia
se poate spune că au făcut binele, au făcut bine în felul
cum apreciază Domnul -- au primit aprobarea divină. Să
nu înţelegem că expresia „au practicat binele” înseamnă
au făcut perfect, la înălţimea standardului divin în gând,
cuvânt şi faptă, fiindcă apostolul ne arată clar că „nu este nici
un om drept, nici unul măcar”, în toate aceste aspecte. Cea
mai mare apropiere de dreptate care este posibilă pentru
careva dintre noi este puritatea inimii -- dreptatea intenţiei.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((710))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Restul lumii sunt cuprinşi toţi împreună în termenul
„cei care au făcut răul” -- care n-au fost acceptabili
pentru Dumnezeu. Aceştia cuprind nu numai pe acei care n-au
fost acceptabili ca păgâni, din cauză că nu L-au cunoscut
pe marele Răscumpărător şi de aceea n-au avut privilegiul
să se apropie de Tatăl prin El, ci cuprind pe toţi aceia care
au auzit ceva despre Isus şi au înţeles ceva despre lucrarea
Sa de împăcare, şi care, posedând această cunoştinţă în
diferite grade, n-au răspuns la privilegiile şi oportunităţile
acordate lor -- nu s-au consacrat deplin, complet. Toţi aceştia,
din punct de vedere divin, „au făcut răul” -- sunt dezaprobaţi.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Se va observa imediat că această clasă cuprinde pe
mulţi „înălţaţi între oameni”, atât din sistemele bisericii
nominale cât şi din afara lor -- mulţi dintre cei nobili, cei
înţelepţi, cei bogaţi, cei mari şi cei învăţaţi. Desigur că trebuie să
ne producă bucurie în inimă faptul că Domnul, deci, S-a
îngrijit şi de trezirea acestora şi că deşi ei nu vor „ieşi” la
învierea vieţii, vor „ieşi” ca să aibă oportunităţile participării
la învierea treptată <I>prin judecăţi,</I> pentru ca în timpul
Veacului Milenar, ziua de judecată* sau de încercare de o mie de
ani, ei să poată fi supuşi la probele lor sub astfel de
condiţii favorabile cum a indicat Cuvântul lui Dumnezeu.
</P>

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">*Vol. I, pag. 137
</P>
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY">Ei vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu -- nu
jargonul crezurilor contradictorii, aşa cum este exprimat
prin diferitele secte din creştinătate şi din lume. Li se vor
da buze curate, sau un mesaj curat (Ţef. 3:9). Ochii lor orbi
se vor deschide, urechile lor surde se vor deschide, vor
auzi, vor cunoaşte şi va fi greşeala lor proprie dacă nu vor
profita de mesajul de bucurie, ca să primească favorurile
lui Dumnezeu date prin Dătătorul de viaţă, Cristosul, şi
astfel, pas cu pas, puţin câte puţin, să câştige biruinţe
asupra slăbiciunilor şi imperfecţiunilor mintale, morale şi
fizice, până când, la încheierea judecăţii sau a timpului lor de
<B>((711))</B>
încercare, vor fi obţinut condiţiile vieţii -- perfecţiunea
-- tot ceea ce a fost pierdut în Adam şi a fost răscumpărat
prin sângele preţios al lui Cristos.
</P>
<P ALIGN="CENTER">
Nu o judecată sau un proces pentru păcatele trecute, ci o altă
încercare de viaţă
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Trebuie să ne amintim că încercările şi probele care vor
fi atunci asupra lumii în general nu vor fi de genul
proceselor la care sunt supuşi criminalii în prezent, când curtea şi
juriul examinează dovezile ca să stabilească dacă acuzatul
este vinovat sau nu, şi dacă este, care să fie pedeapsa. Nu
există nici o îndoială în privinţa vinei rasei noastre şi nu se
propune nici un proces sau judecată pentru a se constata dacă
omul a fost vinovat de neascultare de Dumnezeu, nici pentru a
se constata dacă pedeapsa morţii dată de Dumnezeu a fost
o pedeapsă justă.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Judecata sau încercarea din Veacul Milenar va fi pe
linii complet diferite şi va corespunde mai mult felului în care ar
fi tratat un copil pe care părintele l-ar găsi vinovat şi vrednic
de lovituri şi căruia i-ar fi administrate loviturile, iar
după primirea pedepsei ar fi întrebat de părinte: „Ei bine, îţi
recunoşti greşeala? Recunoşti justeţea pedepsei pe care ai primit-o?
şi de acum încolo eşti dispus să fii copil ascultător?” La un
răspuns afirmativ, părintele ar putea spune: „Vom vedea! Voi
judeca sau te voi pune la încercare sau la probă în cursul zilei
de astăzi şi dacă voi găsi că te căieşti sincer şi doreşti serios
să-mi faci voia, te voi aduce până deseară înapoi în părtăşie
deplină şi-ţi voi acorda toate privilegiile pe care le-ai avut înainte
de încălcare”. Astfel este natura judecăţii sau încercării
veacului viitor -- o încercare ca să se constate care membri ai
lumii vinovate, după ce au suferit plata păcatului, moartea, timp
de şase mii de ani, vor fi învăţat în gemete şi dureri că
păcatul este peste măsură de păcătos iar dreptatea este însoţită
de mare binecuvântare, şi vor dori să se conformeze voinţei
lui Dumnezeu în toate lucrurile.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((712))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Ascultarea va fi impusă de la început şi numai cei
care vor refuza în mod hotărât să facă progres vor fi
îndepărtaţi chiar după o sută de ani de încercare; cei care vor face
progres chiar şi numai la exterior şi se vor conforma
legilor Împărăţiei chiar şi numai la exterior, vor avea
permisiunea să meargă mai departe şi li se vor da posibilităţi să
crească în har, în cunoştinţă şi în iubire. Dar la sfârşitul
Veacului Milenar va veni o probă hotărâtoare pentru toţi -- nu
în privinţa conduitei exterioare, care trebuie să fi fost
bună, altfel nu şi-ar fi putut menţine poziţia, ci ar fi fost
îndepărtaţi din viaţă mai repede, în Moartea a Doua. Această
probă finală va fi în privinţa <I>loialităţii inimii</I> faţă de
principiile dreptăţii. Toţi vor fi probaţi în această privinţă; şi toţi
care nu vor fi găsiţi cu totul loiali şi supuşi Domnului vor
fi îndepărtaţi în Moartea a Doua -- nu li se va permite
să continue în posedarea favorurilor divine. Dar ce
îndurătoare sunt pregătirile divine făcute astfel! Ce îndelung
răbdători faţă de copiii oamenilor Îi arată acest plan divin pe Tatăl
nostru ceresc şi pe Răscumpărătorul nostru! În mod sigur astfel
de răbdare şi suportare va atrage către Domnul pe toţi cei
care vor fi vrednici de viaţă veşnică; iar în privinţa
distrugerii celorlalţi, toţi cei în armonie cu Domnul vor fi gata să zică,
în cuvintele inspirate: „Doamne Dumnezeule Atotputernic, adevărate şi
drepte sunt judecăţile Tale!” Apoc. 16:7.
</P>
<P ALIGN="CENTER">Socotiţi vrednici să aibă parte de înviere
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Din acest punct de vedere găsim un sens în
cuvintele Domnului: „Cei găsiţi vrednici să aibă parte de veacul
acela şi de învierea dintre cei morţi” (Luca 20:35). Extrem
de puţini, numai o „turmă mică”, sunt socotiţi vrednici să
aibă parte de lumea aceea şi de învierea „mai bună” înainte
de Mileniu. Marea masă a omenirii, inclusiv cei cărora
Domnul le-a adresat aceste cuvinte, vor ieşi afară la „învierea
prin judecată”, iar apoi va rămâne ca ei să se dovedească
vrednici de viaţă perfectă, singurii cărora li se va permite să
treacă dincolo de Veacul Milenar în veacurile veşnice din viitor.
<B>((713))</B>
Numai celor ascultători li se va permite să <I>aibă parte</I>
de înviere, fiind ridicaţi deplin şi complet din moarte --
un progres treptat şi o ajungere treptată. După cum am
văzut deja, cei care vor umbla atunci pe calea mare a
sfinţeniei trebuie să „<I>meargă</I> pe ea” în sus. Va fi o cale în
sus, ascendentă, şi se va cere efort şi biruinţă din partea
celor care vor vrea să recâştige tot ceea ce a fost pierdut
-- perfecţiunea umană.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Privind îndeaproape această trăsătură a planului
divin, suntem uimiţi de înţelepciunea şi consecvenţa ei, precum
şi de avantajele pe care ea le va oferi celor pentru care
este pregătită. Putem repede vedea, de exemplu, că orice alt
plan ar fi spre dezavantajul celor pentru care
avantajele Mileniului sunt în mod special intenţionate. Să luăm
de exemplu pe Nero. Să presupuneam că ar avea o
înviere instantanee la viaţă -- să presupunem că ar „ieşi”
din mormânt perfect mintal, moral şi fizic: acela n-ar fi
Nero. Fiinţa aceea perfectă nu s-ar putea identifica în nici un
sens al cuvântului cu Nero din trecut şi n-ar putea să-l
identifice nici cei care au fost asociaţi cu el. Nu ni-l putem
imagina nici „ieşind” perfect în privinţa organismului uman,
dar imperfect la minte şi la caracter. Toţi care au învăţat
chiar şi primele principii ale legilor fiziologiei trebuie să
vadă absurditatea unui astfel de lucru. Legile acelea ne
învaţă foarte clar că un caracter şi un organism sunt una; că
un organism perfect ar indica desigur un caracter perfect.
Dar dacă pentru moment am susţine unul dintre aceste
lucruri neraţionale, am întâmpina imediat obiecţia că o mie de
ani ar fi o perioadă prea lungă pentru a încerca ascultarea
sau neascultarea unei fiinţe <I>perfecte.</I> Adam, ca fiinţă
perfectă, a avut o încercare foarte scurtă, după câte putem noi
judeca din Scripturi.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Mai mult, dacă ne-am putea imagina lumea perfectă şi
în încercare, am fi obligaţi şi să ni-i imaginăm pe oameni
ca fiind supuşi legii perfecte; şi fiind fără imperfecţiuni ar fi
şi fără protecţie sau acoperire a neajunsurilor şi ca atare exact
<B>((714))</B>
în aceeaşi poziţie în care a stat Adam la început în
încercarea sa. În acest fel văzând lucrurile, n-ar exista nici o
necesitate a Împărăţiei Mijlocitoare a lui Cristos şi a domniei de o
mie de ani, fiindcă legea perfectă reprezintă justiţia
divină, aceeaşi care a lucrat cu Adam la început şi aceeaşi
care trebuie să treacă peste omenire la sfârşit -- la
încheierea Mileniului, înainte ca lumea să fie acceptată de
Dumnezeu în favoare veşnică. Astfel de vederi observăm că sunt,
prin urmare, cu totul contradictorii aranjamentului divin.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Să remarcăm acum frumuseţea, armonia,
caracterul raţional şi consecvent al planului divin de înviere
prin judecăţi. (1) Oamenii, venind afară practic în aceeaşi
stare mintală, morală şi fizică în care au intrat în mormânt,
se vor identifica imediat, personal şi în relaţie cu
alţii. „Oriîncotro ar cădea copacul . . . în locul unde cade,
acolo rămâne”, iar trezirea, sau chemarea afară din mormânt,
va fi ca încheierea unui somn, tocmai ilustraţia pe care
o foloseşte Domnul nu numai în legătură cu corpul lui
Cristos, ci şi cu lumea în general, despre a cărei trezire viitoare,
ca parte din planul Său, se vorbeşte ca despre o trezire
din somn. După cum o persoană care se trezeşte din somn
se găseşte practic în aceeaşi stare în care s-a culcat, plus
o uşoară întărire, şi poate să-şi amintească
repede evenimentele şi împrejurările care i-au precedat
somnul, credem că tot aşa va fi şi cu lumea în general, când
„vor auzi glasul Fiului Omului şi vor ieşi” din morminte.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Prin aceasta nu înţelegem că vor ieşi exact în aceeaşi
stare fizică în care au fost în momentul morţii, fiindcă aceasta
ar însemna o absurditate. De exemplu, unul ai cărui
plămâni s-au descompus până când ultima lui suflare a fost un
gâfâit, nu trebuie să ne aşteptăm că va veni afară gâfâind şi
fără plămâni; unul al cărui cap a fost despărţit de trup nu va
fi trezit fără cap; şi la fel, cel care şi-a pierdut braţele
sau picioarele, sau degetele de la mâini sau de la picioare,
n-ar putea fi aşteptat, raţional vorbind, să „iasă” fără
aceste membre. În absenţa a ceva clar în Scripturi care să ne
<B>((715))</B>
îndrume judecata, trebuie să presupunem că ieşirea
lumii afară va fi ceea ce s-ar considera acum că este o sănătate
şi o putere medie, aşa cum, de exemplu, a binevoit Domnul
să acorde celor pe care i-a vindecat la prima Sa venire.
Cei vindecaţi n-au fost făcuţi <I>perfect</I> sănătoşi, altfel mulţi
dintre ei puteau să fi trăit secole întregi, ca Adam cel perfect.
Mai degrabă putem presupune că restabilirile au fost la
o sănătate şi o putere medie, şi tot aşa va fi la trezire,
când acelaşi glas îi va chema din somnul morţii ca să poată
auzi cuvintele Lui şi prin ascultare <I>„să ajungă la</I>”
viaţa eternă cu perfecţiunea ei mintală şi corporală, pentru care El
a pregătit timpurile restabilirii şi disciplinările, judecăţile
şi binecuvântările Împărăţiei.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Firele existenţei fiind reluate tocmai unde au fost
lăsate în moarte, ţeserea experienţei va începe şi se va adapta
rapid la condiţiile schimbate; şi între timp individul nu-şi va
pierde identitatea, nici nu va fi pierdut pentru lume şi pentru
cercul social din care a făcut parte. Astfel experienţele trecute
cu păcatul şi egoismul vor constitui un bun de
cunoştinţă valoros, folositor în evaluările cuvenite din viitor,
făcându-l în stare pe cel revenit la viaţă să aprecieze avantajele
care derivă din domnia dreptăţii şi vieţii în contrast cu
domnia anterioară a păcatului şi morţii. Va fi spre avantajul
său, de asemenea, că el va trebui mai întâi de toate să accepte
pe Cristos Regele ca Răscumpărătorul său,
recunoscându-şi imperfecţiunea şi nevrednicia -- va trebui să se prindă
de Dătătorul de viaţă înainte de a putea porni pe calea mare
a sfinţeniei. Va fi spre avantajul său, de asemenea, că el
însuşi va trebui să facă paşi pentru învingerea slăbiciunilor
proprii şi pentru ajungerea la perfecţiunea pusă înaintea sa ca ţintă.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Lecţiile din experienţa astfel câştigată vor fi adânc
gravate în memoria sa, în caracterul său, şi-l vor potrivi şi
pregăti pentru încercarea finală de la sfârşitul Veacului
Milenar, când se va cere <I>loialitate</I> absolută <I>a inimii</I>.
Între timp însă, imperfecţiunile lui nu vor lucra în detrimentul sau în
dauna sa, fiindcă cerinţele judecătorilor vor fi după măsura
<B>((716))</B>
slăbiciunii sau tăriei sale de caracter -- toţi aceşti
judecători fiind acum pregătiţi prin propriile lor experienţe cu
păcatul şi slăbiciunea, ca să judece compătimitor şi să fie cu
adevărat de ajutor. Astfel de experienţe din partea judecătorilor
n-ar fi atât de esenţiale dacă n-ar fi acest plan divin de
recuperare treptată -- de „înviere prin judecată”.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Această vedere este în armonie deplină şi cu
declaraţia divină prin gura lui Daniel, profetul, în privinţa
învierii: „Mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se
vor trezi: unii pentru viaţă veşnică (durabilă), şi alţii
pentru ruşine şi dispreţ veşnic (durabil)” (Dan. 12:2). Aici
vedem aceeaşi separare a celor treziţi pe care Domnul nostru
o explică mai deosebit. O clasă este trezită la viaţă în
sensul ei deplin, complet -- viaţă durabilă; cealaltă clasă
este trezită, dar nu în viaţă. Când vor fi treziţi vor fi încă
în moarte, nefiind aprobaţi de Dumnezeu -- nefiind legaţi
vital de Fiul. „Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul
lui Dumnezeu n-are viaţa.” Deci, oamenii în general vor
„ieşi” pentru a fi aduşi la cunoştinţa faptului că prin harul
lui Dumnezeu<I> viaţa</I> şi <I>restabilirea</I> au fost pregătite prin
marele sacrificiu de ispăşire; că Dătătorul de viaţă Şi-a luat
marea putere şi glorie, ca Profet, Preot şi Rege, şi că,
identificându-se cu El, vor putea ajunge la viaţă, treptat, pas cu pas.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Declaraţia profetului în privinţa acestei a doua clase --
că ei vor ieşi afară pentru ruşine şi dispreţ durabil --
este semnificativă. Dacă ar ieşi afară perfecţi, n-ar fi într-o
stare de ruşine şi dispreţ, fiindcă perfecţiunea este
totdeauna admirabilă. Aceste cuvinte, prin urmare, atestă că ei vor
ieşi afară imperfecţi, iar explicaţia adăugată de Domnul nostru
ne asigură că ei vor ieşi afară în imperfecţiunea lor ca să
poată, dacă vor dori, să ajungă la înviere, perfecţiune, sub
încercările sau judecăţile la care vor fi supuşi -- răsplătind ascultările
lor şi pedepsind şi disciplinând neascultările lor.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">L-am folosit deja pe Nero ca ilustraţie; şi cum desigur
că el va fi unul dintre cei care vor ieşi pentru ruşine şi
dispreţ durabil, putem să-l folosim şi mai departe ca ilustraţie. Când
<B>((717))</B>
ne amintim că trezirea lumii care doarme nu va începe
până când generaţia prezentă din lume va fi fost adusă
sub puterea Împărăţiei la o măsură considerabilă de dreptate
şi înţelegere, ne vom da seama repede că Nero, când va
ieşi, se va găsi în mijlocul unor condiţii sociale foarte diferite
de cele care predominau când a murit. El va constata că
viciile cum sunt cele pe care el le-a practicat şi cultivat vor fi
foarte mult dispreţuite, iar virtuţile pe care le-a evitat şi
le-a persecutat le va găsi instalate în putere şi în
favoare generală. El va fi complet în dezacord cu tot
mediul înconjurător, cu mult mai în dezacord decât alţii mai
puţin îndărătnici, mai puţin desfrânaţi, mai puţin vicioşi şi
mai puţin vrednici de dispreţ. El va găsi că este bine
cunoscut din paginile istoriei şi că este în <I>dispreţ</I> general
din cauza abuzului de putere şi de ocazii -- nu numai ca unul care
şi-a ucis propria mamă, ci şi ca unul care a persecutat şi a
chinuit pe credincioşii Domnului.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Orice persoană cu o dispoziţie bună şi virtuoasă
cu siguranţă va privi un caracter cum este al lui cu
„dispreţ”, şi în asemenea împrejurări cu siguranţă el va suferi
mare „ruşine”. Totuşi, el va veni la o înviere prin judecată --
cu scopul de a i se acorda ocazia să se <I>ridice</I> din starea
sa vrednică de ruşine şi dispreţ la perfecţiunea deplină a
naturii umane; şi în ce măsură va ajunge la viaţă, în ce măsură
va ajunge la înviere din moarte, va depinde în întregime de
el. Întâi de toate va trebui să cunoască Adevărul; va trebui
să se vadă în culorile sale adevărate; va trebui să se vadă
în contrast cu omul perfect -- aşa cum va fi reprezentat
prin vrednicii din vechime, „prinţii” din vremea aceea. Va
trebui să vadă acţiunea legilor dreptăţii în contrast cu
cunoştinţa sa anterioară despre acţiunea domniei păcatului şi
morţii. Dacă el îşi va menţine atunci în mod hotărât o
influenţă rea, îşi va împietri inima şi va refuza să se supună, va
trebui să moară în Moartea a Doua -- după ce s-a bucurat şi
a respins privilegiile şi oportunităţile pe care Domnul
le-a pregătit pentru el şi pentru toată omenirea.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((718))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Dar dacă, dimpotrivă, se va umili, îşi va
recunoaşte păcatul şi va deveni ascultător de legile Împărăţiei, el îşi
va începe imediat calea ascendentă spre viaţă -- înviere
sau ridicare spre recuperare completă din cădere. Dacă
astfel va „<I>merge”</I> pe calea mare a sfinţeniei, în acelaşi timp se
va curăţa de „dispreţul” semenilor săi şi corespunzător se
va elibera de „ruşine”. Căci nu ne putem îndoi că dacă
este bucurie în cer când un păcătos se pocăieşte, va fi bucurie
şi pe pământ printre toţi oamenii corecţi când vor vedea
din timp în timp pe păcătoşi întorcându-se de la erorile
căilor lor la ascultarea de Domnul; iar dispreţul lăudabil al
celor dintâi faţă de păcat şi faţă de josnicia lui va trebui să
dea loc treptat unei aprecieri înţelegătoare faţă de
eforturile depuse în direcţia dreptăţii. Aşa încât, dacă Nero va
deveni deplin ascultător faţă de Domnul şi va ajunge la
viaţă veşnică, la „învierea prin judecată”, el va fi foarte
respectat şi trecutul său va fi complet uitat -- întocmai ca acum,
când ne gândim la apostolul Pavel, ne amintim sacrificiile
sale nobile şi credincioşia sa faţă de Domnul, separându-l de
Saul, persecutorul pe care el l-a numit „cel dintâi dintre păcătoşi”.
</P>
<P ALIGN="CENTER">Pedepse pentru păcatele din viaţa prezentă
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Dacă cineva întreabă, nu vor fi oare pedepse
pentru păcatele din prezent? Răspundem că în mod sigur
Dreptatea va da pedepse pentru fiecare păcat. Păcatul lui Adam,
după cum toţi recunoaştem, a fost pedepsit timp de şase mii
de ani şi sub acea pedeapsă toată creaţia a suspinat, a trudit
şi s-a afundat în moarte. Păcatul acela şi toate celelalte
păcate influenţate de slăbiciunile şi viciile rezultate din
căderea lui Adam sunt incluse în ispăşirea realizată prin marea
jertfă pentru păcate. Păcatele care trebuie să fie pedepsite în
plus ar fi cele care nu rezultă în mod direct din căderea
şi degradarea adamică -- cele care au fost într-o
anumită măsură cu voia. Aceste păcate cu voia trebuie să
fie pedepsite; dar în prezent noi nu suntem competenţi să
<B>((719))</B>
judecăm care ar fi o pedeapsă dreaptă sau rezonabilă
pentru astfel de păcate -- total sau parţial voite.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Fără îndoială că acesta a fost un motiv pentru care
Domnul ne-a instruit să „nu judecăm nimic înainte de vreme”. În
cele din urmă judecata va fi în mâinile noastre -- după cum
este scris: „Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?” -- Domnul
nostru Isus fiind principalul dintre aceşti judecători.
Declaraţia Domnului nostru este că acela care a cunoscut voia
Stăpânului şi n-a făcut-o va fi bătut cu multe lovituri, în timp ce acela
care n-a ştiut-o şi a făcut lucruri vrednice de lovituri va fi bătut
cu puţine lovituri (Luca 12:47, 48). Aceasta ne indică faptul
că vina păcatului cu voia va fi cântărită în mare măsură
după cunoştinţa noastră de Domnul şi de voinţa Sa. Ca
atare, Biserica şi cei care în timpul acestui Veac Evanghelic au
venit sub lumina şi influenţa Bisericii vor fi făcuţi responsabili
într-o măsură mai mare decât alţii. Nero, deşi n-a fost din
Biserică, n-a fost conceput de Spirit şi prin urmare a fost
proporţional mai puţin responsabil decât Biserica, a avut totuşi
considerabil contact cu copiii luminii; de aceea, putem presupune că a
avut o măsură mare de responsabilitate în legătură cu crimele sale.
</P>
<P ALIGN="CENTER">„Păcatele unor oameni merg înainte la judecată”
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Vorbind despre pedepsele pentru păcatele voite în
funcţie de lumina avută, să nu uităm declaraţia apostolului
că, „Păcatele unor oameni merg înainte la judecată, iar
ale altora vin pe urmă” (1 Tim. 5:24). Noi nu ştim în ce
măsură păcatele lui Nero au primit deja o anumită pedeapsă,
nu ştim în ce măsură a suferit el mintal sau fizic, de aceea
nu ştim în ce măsură pedeapsa pentru păcatele lui va veni
pe urmă şi-l va ajunge în timpul Veacului de Judecată.
Ca argument doar, să presupunem că el n-a primit nici
o pedeapsă specială în trecut şi că loviturile pentru
păcatele sale vor veni mai târziu, şi să întrebăm care va fi
natura mărturiei împotriva lui şi cum i se vor aplica loviturile
sau pedepsele? Noi nu suntem competenţi să răspundem fără
<B>((720))</B>
rezerve sau fără condiţii la aceste întrebări, dar cu
toţii recunoaştem un principiu general care deja lucrează
în fiecare om, înregistrând rezultatele propriilor sale
încălcări ale cunoştinţei şi conştiinţei. Vedem că în măsura în
care sunt încălcate adevărul, lumina, cunoştinţa şi
conştiinţa, în aceeaşi măsură este subminat caracterul; şi în
măsura în care aceasta continuă, restabilirea lui va fi mai dificilă.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">În mod raţional putem judeca faptul că Nero
trebuie să-şi fi subminat caracterul şi conştiinţa într-o
măsură într-adevăr foarte mare. Dacă, deci, la trezire va „ieşi”
cum a murit, numai pentru o ocazie de dezvoltare, putem
vedea imediat că orice pas în jos pe care l-a făcut în trecut,
orice încălcare a conştiinţei, orice împotrivire cu bună ştiinţă
la dreptate, a produs o lezare a caracterului său, care, dacă
va fi vreodată învinsă, va cere efort proporţional pentru
a-şi reface paşii şi a-şi reconstrui partea caracterului pe care
el cu nesăbuinţă a distrus-o. Nu este pentru noi să spunem
că aceasta şi numai aceasta va fi pedeapsa pentru păcatele
din prezent; dar aşa ni se pare raţional să fie. În orice
eventualitate, noi suntem mulţumiţi să lăsăm lucrurile aici, încrezători
că deciziile Bisericii glorificate vor avea girul deplin al
tuturor celor care au Spiritul Domnului. Nu putem presupune
că Domnului Îi va plăcea să răsplătească rău pentru rău, sau
să producă durere inutilă chiar şi celui mai infam, dar că
decizia dată deja de marea Curte Supremă va rămâne, adică,
„plata păcatului este moartea” -- Moartea a Doua.
</P>
<P ALIGN="CENTER">
„Aşa este şi învierea (principală a) morţilor (speciali)”<BR>
-- 1 Cor. 15:42 --
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Învierea Bisericii este numită <I>Întâia</I>
Înviere, nu în sensul priorităţii (chiar dacă va avea prioritate), ci
în sensul că este principală, cea mai bună, superioară. Am văzut deja
că sunt diferite serii la înviere -- trei dintre ele sunt
<I>la viaţă</I>, la perfecţiune, chiar dacă pe diferite planuri de
existenţă; Biserica ocupând primul loc, „mulţimea mare” şi
vrednicii din vechime venind la rând, iar mai apoi sau în
ultimul rând fiind învierea generală a lumii, deschisă întregii
<B>((721))</B>
omeniri, toţi cei care vor accepta pregătirile şi
aranjamentele divine -- învierea prin judecată fiind terminată numai
la încheierea Veacului Milenar. În acest sens al cuvântului
va fi într-adevăr o realitate faptul că „ceilalţi morţi” nu
vor <I>trăi</I> „până nu s-au sfârşit cei o mie de ani” -- nu vor
avea viaţă în sensul ei deplin, cuvenit, complet; nu vor fi
ridicaţi complet <I>din moarte</I> până atunci. Astfel văzută
propoziţia nelegitimă din Apocalipsa 20:5*, se constată că este
în armonie deplină cu sensul general al Scripturilor.
Toate aceste învieri care urmează după prima, sau după
cea principală, vor fi fără îndoială sub puterea şi
controlul Bisericii glorificate, al cărei Cap glorios a primit în
acest scop toată puterea şi autoritatea de la Tatăl.
</P>

<HR>
<P ALIGN="JUSTIFY">
*Am atras deja atenţia asupra faptului că propoziţia „Ceilalţi morţi n-au
înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani” nu este sprijinită
de manuscrisele vechi de dată mai timpurie decât secolul al cincilea;
totuşi este în armonie deplină cu ceea ce prezentăm aici, fiindcă termenul
<I>„n-au înviat”</I> trebuie să fie înţeles că se referă nu la trezire,
ci la restabilirea deplină la viaţă în gradul perfect. Vezi nota de subsol
din Vol. I, pag. 288.
</P>
<HR>

<P ALIGN="JUSTIFY">După ce am văzut lucrarea învierii făcută de
Biserică pentru alţii, să vedem acum ce au să ne arate Scripturile
mai cu seamă despre Întâia Înviere. Cu ce corpuri va ieşi
afară Creaţia Nouă? Care vor fi unele din calităţile şi puterile lor?
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Apostolul declară: „Cum este cel făcut din ţărână, aşa
sunt şi cei din ţărână; cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei
cereşti” (1 Cor. 15:48). După cum înţelegem, aceste cuvinte
înseamnă că lumea în general, care va avea restabilire la
perfecţiune umană, va fi ca şi cel pământesc -- cum a fost întâiul
Adam înainte de a păcătui şi cum a fost „Omul” perfect
„Hristos Isus” înainte de conceperea Sa pentru înnoirea naturii.
Ne bucurăm împreună cu lumea de această
perspectivă măreaţă, că oamenii vor deveni iarăşi chipuri
pământeşti depline şi complete ale Creatorului divin. Dar ne
bucurăm încă şi mai mult în făgăduinţele scumpe făcute
Bisericii evanghelice, „celor chemaţi” potrivit scopului divin, care vor
<B>((722))</B>
avea chipul Celui ceresc -- chipul Creatorului, într-un
sens încă mai înalt şi mai deosebit -- care vor fi nu
chipuri trupeşti, ci chipuri spirituale. „Ştim că . . . vom fi ca El
(Isus cel „schimbat”, glorificat), pentru că Îl vom vedea
<I>aşa cum este.” </I>El este o fiinţă spirituală,
<I>„reprezentarea exactă a fiinţei Tatălui”</I>, „mai
presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere . . . şi
de orice nume care se poate numi”, şi
ca atare mai presus de umanitatea perfectă. Dacă noi vom
fi ca El şi-I vom împărtăşi slava şi natura, înseamnă că şi
noi vom fi reprezentări ale fiinţei Tatălui, „care locuieşte
într-o lumină de care nu te poţi apropia, pe care nici un
<I>om</I> nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea”, dar de care noi ne
putem apropia şi pe care-L putem vedea aşa cum este, fiindcă
am fost „schimbaţi”. 1 Ioan 3:2; 1 Tim. 1:17; 6:16; Exod. 33:20.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Ca nu cumva să-l înţeleagă cineva greşit, apostolul
sprijină expresia de mai sus adăugând: „După cum
<I>(noi,</I> Biserica) am purtat chipul celui făcut din ţărână, tot aşa vom
purta şi chipul Celui ceresc”. Gândul apostolului nu este că
toţi vor purta cândva, în acest sens, chipul Celui ceresc.
Nu aceasta a fost intenţia Creatorului nostru. Când El l-a
făcut pe om a intenţionat să aibă o fiinţă de <I>carne,
umană, pământească,</I> în propria Sa asemănare (mintal, moral),
ca să fie domnul şi conducătorul pământului, ca
reprezentant al Creatorului său ceresc (Gen. 1:26-28; Ps. 8:4-7).
Alegerea Noii Creaţii, după cum am văzut, este cu totul separată
şi deosebită de creaţia pământească. Ea este aleasă
<I>din</I> lume şi constituie cu totul doar o „turmă mică”, chemată să
fie clasa Împărăţiei Domnului, ca să binecuvânteze lumea
în timpul celor o mie de ani ai Veacului Milenar -- mai
apoi, putem fi siguri, ocupând o poziţie foarte înaltă şi
de responsabilitate şi făcând o lucrare foarte importantă
în ducerea la îndeplinire şi a altor scopuri divine -- poate
în legătură cu alte lumi şi alte creaţii.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Dar apostolul sprijină acest subiect şi mai
departe, spunând pentru a explica cele menţionate anterior
(versetul 50): „Ce spun eu, fraţilor, este că nu pot carnea şi sângele să
<B>((723))</B>
moştenească împărăţia lui Dumnezeu”. Astfel el
face deosebire între starea noastră prezentă în trup şi
starea noastră viitoare ca fiinţe spirituale, declarând foarte
clar că atâta vreme cât suntem în trup nu putem
constitui Împărăţia Domnului în sens real, fiindcă acea Împărăţie
va fi spirituală, formată din fiinţe spirituale. Domnul
nostru, El Însuşi, Capul, căpetenia, conducătorul, exemplul
pentru Biserica Sa, este fiinţa spirituală glorioasă, o întrezărire
a ei fiindu-i acordată apostolului Pavel (1 Cor. 15:8), şi
o imagine a ei fiindu-i acordată apostolului Ioan în
viziune apocaliptică. „Vom fi ca El” -- nu carne şi sânge, ca
restul rasei din care am fost selecţionaţi şi a cărei restabilire
sau înviere prin judecăţi o va aduce înapoi la perfecţiunea
stării de carne şi sânge, la fel cum acele timpuri ale
restabilirii vor aduce pământul la starea reprezentată la început
prin Grădina Edenului.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Apostolul însă a recunoscut faptul că ne va fi greu
să înţelegem ideea unei <I>schimbări</I> atât de complete a
Bisericii de la condiţiile trupeşti, pământeşti la condiţiile
spirituale, cereşti. El şi-a dat seama că dificultatea noastră va fi
mai mică în privinţa celor care au adormit în moarte decât
în privinţa celor vii şi care au rămas până la
prezenţa Domnului. Este mult mai uşor pentru noi să înţelegem
ideea că acei care dorm vor fi înviaţi în corpuri noi spirituale,
aşa cum a promis Domnul că va da, decât să înţelegem
cum aceia dintre sfinţi care sunt în viaţă în timpul prezenţei
a doua a Domnului vor fi acceptaţi de El în Împărăţia
Sa spirituală. Domnul, prin apostol, ne clarifică foarte bine
acest lucru, zicând: „În legătură cu acest lucru vă spun o
taină, pe care o voi explica: nu toţi vom adormi, dar toţi vom
fi schimbaţi; într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea
din urmă trâmbiţă -- trâmbiţa a şaptea.” 1 Cor. 15:51, 52.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Deşi prin aceste cuvinte Domnul, prin apostol, a
clarificat într-o anumită măsură taina, totuşi o măsură
considerabilă de confuzie a ascuns de atunci încoace chiar şi
această explicaţie clară, pentru că mulţi din poporul drag al
<B>((724))</B>
Domnului au confundat cuvântul „a adormi” cu cuvântul
„a muri” şi au presupus că explicaţia înseamnă că sfinţii
care rămân până la prezenţa Domnului vor fi schimbaţi fără
să moară, lucru care nu este deloc declarat. Să luăm
cazul apostolilor, de exemplu; ei au murit şi din momentul
morţii până în momentul învierii au fost socotiţi ca
„adormiţi”. Moartea a fost un act de un moment, în timp ce somnul
sau starea de inconştienţă a continuat secole la rând.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Această idee despre cuvântul „somn” trebuie
ataşată cuvintelor apostolului pentru ca ele să poată fi înţelese,
adică, cei din poporul Domnului care rămân până la a doua
prezenţă a Sa nu vor trebui să <I>doarmă</I> în moarte inconştienţi nici
măcar un moment. Ei vor <I>muri</I> totuşi, după cum spune Domnul
prin profet, vorbind despre Biserică: „Eu am zis: «Toţi
sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui-Prea-Înalt. Dar veţi muri
ca un om şi veţi cădea ca <I>unul</I> dintre prinţi»” (Ps. 82:6, 7 --
Biblia ebraico-engelză, J. P. Green -- n.e.). Lumea în general
moare ca Prinţul Adam, în calitate de copii ai lui, părtaşi la
sentinţa lui; dar cei credincioşi în Cristos Isus mor cu El -- cu
Prinţul Isus (Isa. 9:6; Fapt. 3:15; 5:31). Îndreptăţiţi prin sacrificiul
Lui, ei devin <I>morţi cu El,</I> ca împreună-sacrificatori. Ei „cad”
în moarte ca sacrificii -- ca al doilea Prinţ. „Dacă
<I>am murit împreună cu El</I>, <I>vom şi trăi împreună cu
El.</I>” Dar, după cum arată apostolul, moartea acestora nu va însemna
<I>un somn</I> inconştient -- momentul morţii va fi chiar
momentul „schimbării”, sau îmbrăcarea casei din ceruri, corpul spiritual.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">„Schimbarea” membrilor Bisericii care rămân până
la prezenţa Domnului este astfel prezentată ca fiind în
toate sensurile cuvântului o parte a Primei Învieri. Ea nu
se deosebeşte în nici un amănunt de experienţa morţii
care trebuie să fie comună tuturor membrilor acelui singur
corp. Singurul punct de diferenţă între alţi membri ai corpului
şi aceştia este cel specificat de apostol, anume, ei nu
vor <I>„adormi”.</I> Aceşti din urmă membri ai corpului nu vor
trebui să doarmă -- nu vor trebui să aştepte să vină Împărăţia,
<B>((725))</B>
fiindcă atunci ea va fi stabilită. Ei vor trece imediat de
la activităţile slujirii de această parte a vălului în trup,
la activităţile slujirii de cealaltă parte a vălului ca Noi
Creaturi desăvârşite, membrii Cristosului.
</P>
<P ALIGN="CENTER">„Ce vom fi nu s-a arătat încă”
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">În privinţa puterilor şi calităţilor Noilor Creaturi
desăvârşite, apostolul ne spune că nu vor avea toţi acelaşi grad de
glorie, chiar dacă toţi vor avea acelaşi <I>fel </I>de glorie -- toţi
vor fi fiinţe celeste, cereşti. Va fi o glorie comună tuturor acestor
fiinţe celeste şi o altă glorie comună fiinţelor umane sau
terestre. Fiecare va fi glorioasă în perfecţiunea ei, dar gloriile
celor celeste vor fi superioare -- transcendente. Scripturile ne
spun că Biserica în ansamblul ei, va „străluci ca soarele” (Mat.
13:43). Această descriere a gloriei viitoare făcută de Domnul
nostru se aplică la toţi cei care sunt din clasa „grâu”; totuşi, în
lumina explicaţiei apostolului (versetul 41), ne dăm seama că vor
fi deosebiri individuale în poziţiile şi onorurile Bisericii. Toţi
vor fi perfecţi, toţi vor fi fericiţi în cel mai înalt grad, dar,
după cum Tatăl este mai presus de toţi, după cum L-a înălţat
pe Fiul să fie alături de El şi după cum aceasta indică deosebiri
în privinţa gloriei, maiestăţii şi autorităţii, tot aşa printre
urmaşii Domnului, toţi aceştia fiind acceptabili, vor fi deosebiri
în privinţa poziţiei, după cum „o stea se deosebeşte în
strălucire de altă stea” în mărime şi strălucire. 1 Cor. 15:41.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Domnul nostru, în două din pildele Sale, sugerează
aceeaşi deosebire printre urmaşii Săi glorificaţi. Cel care a
fost credincios cu cinci talanţi urma să primească o laudă
specială la întoarcerea Domnului, în timp ce ceilalţi credincioşi care
au avut un număr mai mic de talanţi vor fi trataţi
proporţional. Cel care a fost credincios în folosirea minei sale, aşa încât
să câştige zece mine, urma să primească conducerea peste
zece cetăţi; iar cel care a fost credincios peste mina sa
câştigând cinci mine, va avea talanţi, binecuvântări, oportunităţi
şi autoritate proporţional crescute. Mat. 25:14-30; Luca 19:11-27.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((726))</B>
</P>

<P ALIGN="JUSTIFY">Nu trebuie să ne mirăm de aceasta, pentru că privind
în urmă vedem că în timp ce Domnul a ales doisprezece
apostoli şi i-a iubit pe toţi, între ei au fost trei pe care i-a iubit în
mod deosebit şi care în diferite împrejurări au fost mai aproape
de El şi în relaţie mai confidenţială decât ceilalţi. De
asemenea, putem fi siguri că atunci când se va deschide „Cartea vieţii”
şi când vor fi împărţite poziţiile cele mai apropiate de
Învăţătorul pe tron, cei de la dreapta şi cei de la stânga (cei mai aproape
de persoana Sa) vor fi recunoscuţi de toţi ca vrednici de cinstea
şi distincţia acordată lor (Mat. 10:41). Nu ne va surprinde
deloc să-l găsim pe apostolul Pavel alături de Învăţătorul şi
posibil pe Ioan de cealaltă parte a Sa. Ideea nu este aceea de loc
sau de poziţie pe o bancă -- tron -- ci de cât de strânsă este
relaţia în privinţa puterii şi maiestăţii Împărăţiei. Putem fi siguri
că toţi cei care vor constitui „turma mică” vor fi atât de plini
de Spiritul Domnului încât să-şi dea întâietate unul altuia;
şi putem şti cu ceritudine că nu va fi nici o gelozie, ci
judecata divină în privinţa vredniciei va fi aprobată deplin de către
toată Creaţia Nouă. Acest lucru este aşa în prezent şi îl putem
aştepta mult mai mult în viitor. Citim că în prezent „Dumnezeu a
pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum I-a plăcut” şi toţi
cei care sunt în armonie cu Domnul caută continuu, nu să
schimbe aranjamentul divin, ci să-l recunoască şi să coopereze cu
el. Desigur că aşa va fi şi în viitor.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Descriind deosebirile dintre condiţiile prezente şi cele
din viitor apostolul spune: „Trupul (acest cuvânt se găseşte numai în
manuscrisele târzii, conform notei introductive a traducerii revizuite.
În locul lui apare un pronume personal pe care traducătorii Bibliei engleze
l-au redat la neutru, <I>el</I> sau <I>ea</I> -- n. e.) este semănat în
putrezire şi înviază în neputrezire”. „Ea” -- Creatura Nouă, a
cărei existenţă a început la consacrare şi la conceperea de Spirit. Creatura
Nouă se dezvolta şi căuta să ţină în stăpânire carnea şi s-o facă servul
ei, în armonie cu voinţa divină -- Creatura Nouă despre care se spune că
trăia în trup ca într-un cort, în timp ce aştepta corpul nou. <I>„Ea”</I>
a fost semănată în putrezire, într-un corp care putrezeşte; <I>„ea”</I> a
<B>((727))</B>
mers în moarte şi totuşi <I>„ea”</I> nu este reprezentată ca moartă,
ci numai adormită, în timp ce cortul ei pământesc s-a descompus.
Aceeaşi <I>„ea”,</I> Creatura Nouă, va fi îmbrăcată cu casa cerească,
corpul spiritual, la Întâia Înviere.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
Acest corp spiritual în care <I>„ea” </I>va fi înviată, după cum
spune apostolul, va fi neputrezitor -- care nu poate putrezi, care nu
poate muri. Cuvântul redat aici prin neputrezire este <I>aphtharsia</I>
şi înseamnă ceva inatacabil de moarte, ceva ce nu poate putrezi, muri sau
trece. Acelaşi cuvânt este redat prin <I>„neputrezire”</I> în
versetele 50, 53 şi 54 din acest capitol şi în Romani 2:7 şi 2 Timotei 1:10.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">Această declaraţie, că corpurile noastre spirituale nu
vor putea putrezi, vor fi nemuritoare, este extraordinară,
fiindcă suntem informaţi clar că această calitate a
nemuririi aparţine inerent numai lui Iehova, deşi se spune
despre Domnul nostru Isus că datorită credincioşiei Sale,
marea Sa înălţare a constat în parte din acordarea
<I>vieţii în Sine</I>, aşa cum Tatăl are viaţă în Sine. Ideea este aceeaşi --
că gloriosul Cap al Bisericii a avut tocmai o astfel
de „schimbare” la nemurire, neputrezire, participare la
natura divină. Nu ne uimeşte că planul lui Dumnezeu a fost
atât de generos faţă de dragul nostru Răscumpărător, dar
ne uimeşte că această calitate a naturii divine, care n-a
fost <I>dată</I> altora în afară de Învăţătorul nostru, le-a fost
promisă membrilor corpului Său, care merg pe urmele Sale şi
caută gloria, cinstea şi nemurirea. 2 Pet. 1:4; Rom. 2:7.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">„Este semănat în necinste şi înviază în slavă.” Aici
iarăşi se face referire la Noua Creatură prin cuvântul
(subînţeles -- n. e.) „el”. În timpul vieţii prezente lumea nu ne
cunoaşte, nu-şi dă seama că am fost concepuţi de Tatăl ca să fim
copiii Săi pe plan spiritual şi locuim numai temporar în
trup, pentru scopul încercării noastre, pentru
probarea credincioşiei faţă de legământul nostru de sacrificiu.
„Acum suntem copii ai lui Dumnezeu.” Dar nefiind
recunoscuţi suntem desconsideraţi de lume; şi din cauza
consacrării noastre Domnului s-ar putea să nu ocupăm poziţii chiar aşa
<B>((728))</B>
de onorabile printre oameni, cum am putea ocupa
prin talentele naturale pe care le avem, dacă acestea ar fi
devotate scopurilor lumeşti. În orice caz, atât individual cât şi
colectiv, Biserica în trup este acum, după cum spune apostolul,
„în necinste”, în dispreţ; şi, după cum spune în altă parte,
corpul nostru este un corp al stării smerite (Filip. 3:21). Dar
care va fi mai târziu starea? Va trece toată necinstea? Va
fi Biserica (Cap şi „corp”) astfel încât atât îngerii cât şi
oamenii o vor aprecia şi onora? Va fi Noua Creaţie astfel „în
slavă”? O, da! Avem această asigurare.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">„Este semănat în slăbiciune şi înviază în putere.”
Şi aceasta se referă la Noua Creatură --
slăbiciunea menţionată fiind aceea a corpurilor naturale
muritoare, imperfecţiunile lor, pe care toate Creaturile Noi le
deplâng şi pe care Dumnezeu cu îndurare nu le socoteşte ca
slăbiciuni ale Noii Creaturi, ale cărei scopuri sau intenţii faţă
de Domnul sunt pure, perfecte, loiale şi puternice. Faptul
că aceste slăbiciuni nu vor însoţi noile corpuri înviate ale
celor „aleşi” este declarat în mod foarte specific. „Este înviat
în putere” -- puterea perfecţiunii, puterea naturii noi,
puterea lui Dumnezeu.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">„Este semănat trup natural şi înviază trup
duhovnicesc.” Aceeaşi <I>Ea,</I> aceeaşi Creatură Nouă. Acum este trup
natural -- singurul lucru palpabil este carnea. Numai prin
harul lui Dumnezeu ni se permite să <I>socotim</I> mintea nouă
o Creatură Nouă şi să aşteptăm timpul când acestei
minţi noi i se va da un corp spiritual, potrivit pentru ea.
Atunci <I>Ea</I> va fi corpul spiritual<I>,</I> în acelaşi sens în care
<I>Ea</I> este acum corpul natural. Ce perspectivă glorioasă este aceasta!
Cu adevărat, este de neînţeles pentru noi care n-avem
alte experienţe decât cele obişnuite pentru omul natural
-- exceptând faptul că mintea noastră a pătruns prin
credinţă făgăduinţele şi revelaţiile Domnului şi a intrat în
spiritul „lucrurilor care încă nu se văd”.
</P>
<P ALIGN="JUSTIFY">
Dar dacă însuşi <I>gândul</I> la gloriile viitoare ne-a ridicat
deasupra lumii şi a grijilor ei, a încercărilor ei, a nebuniilor ei
<B>((729))</B>
şi a plăcerilor ei, cu cât mai mult vor însemna pentru
noi realităţile când vom fi perfecţi şi asemenea Domnului
nostru şi ne vom împărtăşi de gloria Lui! Nu este de mirare că
Domnul nostru i-a spus lui Nicodim: „Dacă v-am vorbit despre
lucruri pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi
vorbi despre cele cereşti?” Nu este de mirare că trebuie să
fim concepuţi de Spiritul sfânt înainte de a putea chiar şi
începe să înţelegem lucrurile cereşti. Fără îndoială, prin
urmare, capacitatea noastră de a alerga alergarea pusă în faţa
noastră în Evanghelie, străduinţa noastră de a birui spiritul lumii
şi asalturile Adversarului, va fi în măsura în care vom
fi ascultători de sfatul divin, nu vom iubi lumea şi vom da la
o parte orice ne îngreuiază şi păcatul care ne înfăşoară aşa
de uşor, nepărăsind strângerea noastră laolaltă şi cercetând
Scripturile zilnic, şi în toate sensurile cuvântului făcând uz
de privilegiile, îndurările şi binecuvântările conferite nouă ca şi
copii ai lui Dumnezeu. „Dacă facem aceste lucruri nu vom
aluneca niciodată, ci ni se va da din belşug intrare în împărăţia veşnică
a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.” 1 Ioan 3:2,
3; Rom. 8:17; Ioan 3:12; 1 Cor. 2:14; 1 Ioan 2:15; Efes.
6:10-18; Evr. 12:1, 2; 10:25; Ioan 5:29; Fapt. 17:11; 2 Pet. 1:4-11.
</P>

<P ALIGN="CENTER">
<B>((730))</B>
</P>

<P ALIGN="CENTER">
Dor de casă<BR>
<BR>
Cum cerbul doreşte izvorul de apă,<BR>
Aşa Te doreşte sufletul meu.<BR>
O, când voi privi a Ta faţă,<BR>
Când îmi vei spune la Tine să vin?<BR>
<BR>
Cât de ades noaptea ochii-mi îndrept<BR>
Spre a mea casă cerească,<BR>
Şi timpul fericit aştept când Tu,<BR>
Domnul meu, îmi vei zice «Vino!»<BR>
<BR>
Totuşi eu ştiu că aceia doar<BR>
Îţi vor vedea slăvita faţă,<BR>
Cari inima şi-au curăţat<BR>
Şi-au scos din ea chiar orice urmă de păcat.<BR>
<BR>
Dar, vai, Stăpân şi Domn al meu,<BR>
Eu ştiu că încă sunt departe<BR>
De a-i întâlni pe-ai Tăi sfinţi în lumină<BR>
Şi a avea cu ei o dulce părtăşie.<BR>
<BR>
Ştiu că aceia cari pe tronul Tău vor sta,<BR>
În dulce asemănarea Ta vor trebui să fie;<BR>
Şi toată a Spiritului scumpă roadă,<BR>
Tatăl va trebui în ei să vadă.<BR>
<BR>
Doamne, dă-mi har ca eu mai răbdător<BR>
Să mă silesc din inima-mi sărmană;<BR>
Şi adu timpul când cu Tine eu voi fi<BR>
Şi Te voi vedea faţă în faţă!<BR>
<BR>
G. W. S.
</P>

</BODY>

</HTML>
�